Eficientizarea proceselor educaționale în condițiile învățământului hibrid

Johann Amos Comenius, în lucrarea sa „Didactica magna”, considera că la naștere natura

înzestrează copilul numai cu „semințele științei, ale moralității și religiozității’’, iar ele devin un bun al
fiecărui om numai prin educație. Rezultă că, în concepția sa, educația este o activitate de stimulare a
acestor „semințe” și implicit de conducere a procesului de umanizare, deoarece omul ,,nu poate deveni
om decât dacă este educat’’.

Termenul „învățare hibridă” descrie natura socială a învățării care este susținută de capacitatea
de a colabora folosind tehnologiile digitale în procesul de învățare. Pentru a atinge un nivel optim în
proiectarea şi realizarea unei activităţi educaţionale, se pune accent pe felul cum se desfăşoară
aceasta şi implică probleme organizatorice, procedurale şi materiale. Astfel, apare termenul de
„tehnologie didactică”, care acceptă două puncte de vedere: primul se referă la ansamblul
mijloacelor audio-vizuale ce se utilizează în practica educativă, iar al doilea se referă la ansamblul
structural al metodelor, mijloacelor de învăţământ, al strategiilor de organizare a predării-învăţare,
puse în aplicaţie, în strânsă corelare cu obiectivele pedagogice, conţinuturile transmise, formele de
realizare a instruirii şi modalităţile de evaluare.

Noile tehnologii au produs schimbări, modificări în toate domeniile și era de așteptat ca la un

moment dat acest progres să influențeze și procesul de predare-învățare. Astfel, elevii sunt nevoiți
să învețe să gestioneze un număr impresionant de informații, să le analizeze, să ia decizii, să-și
dezvolte cunoștințele pentru a face față provocărilor tehnologice actuale. În ceea ce privește
personalul didactic, sunt necesare eforturi de formare profesională.

Drumul parcurs pentru atingerea obiectivelor educaţionale constituie metoda didactică. Metoda
este selectată de cadrul didactic şi este pusă în aplicare în lecţii sau activităţi extraşcolare cu ajutorul
elevilor şi în beneficiul acestora. Presupune, în toate cazurile, o colaborare între profesor şi elev,
participarea lor la căutare de soluţii, la distingerea dintre adevăr şi eroare şi care, sub forma unor
variante şi/sau procedee selecţionate, se foloseşte pentru asimilarea cunoştinţelor, a trăirilor valorice
şi a stimulării spiritului creativ. Când se alege o metodă, se ţine cont de finalităţile educaţiei, de
conţinutul procesului instructiv, de particularităţile de vârstă şi de cele individuale ale elevilor, de
psihosociologia grupurilor şcolare, de natura mijloacelor de învăţământ, de experienţa şi
competenţa cadrului didactic.

Elementul cheie în educaţie îl reprezintă elevul care trebuie să realizeze o serie de procese pentru
a putea cunoaşte şi utiliza practic informaţiile însuşite. O învăţare eficientă presupune mai întâi
înţelegerea faptelor, analizarea acestora, formularea unor idei pe baza cunoştinţelor dobândite
ulterior, generalizarea şi abstractizarea lor. Profesorul nu mai este cel care ţine o prelegere în faţa
elevilor, ci e mediator şi îndrumător în activitatea de învăţare pe care aceştia o parcurg. Predarea se
realizează prin utilizarea unor metode activ–participative care să solicite interesul, creativitatea,
imaginaţia, implicarea şi participarea elevului în scopul însuşirii unor cunoştinţe care să–i
folosească.
 Pentru o îmbunătățire a procesului de predare-învățare-evaluare, atât pentru profesori cât și pentru
elevi, se recomandă o serie de sfaturi utile pentru desfășurarea proceselor educaționale în condițiile
învățământului hibrid:

 Selectarea unor filmulețe educaționale scurte, de cel mult 5 minute, care fac referire strict la
tema propusă.
 Programarea unor întâlniri cu elevii la începutul orelor și explicarea obiectivelor lecției. La
final se verifică în ce măsură au fost acestea atinse.
 Prezentarea interesului și a disponibilității în timpul programului de lucru, răspunzând la
întrebările elevilor, încurajându-i și urmărindu-le progresul.
 Stabilirea regulilor pentru participarea online și monitorizarea respectării lor.
 Construirea unu plan de lecție pragmatic, ce acoperă cunoștințele de bază, astfel încât elevii
să simtă că fac progrese.
 Oferirea timpului dedicat feedback-ului și autoevaluării.
 Pregătirea unor sarcini individuale pentru particularitățile fiecărui elev.
 Precizarea unor instrucțiuni clare și simple, verificând permanent dacă elevii au înțeles
sarcinile de lucru.
 Explicarea criteriilor de notare, acestea fiind în strânsă legătură cu aprecierea verbală.

De asemenea, se recomandă evitarea unor factori care pot avea drept urmare o abordare
ineficientă a procesului de învățământ:

 A nu se utiliza materiale lungi, care nu sunt puse în relație directă cu tema lecției.
 A se evita predarea clasică, îndelungată.
 A nu se permite încălcarea regulilor, deoarece acestea există și în cadrul activității online.
 A nu se încărca programul cu activități care nu sunt existente în programă.
 A nu se oferi teme și sarcini care depășesc durata de lucru alocată fiecărei discipline în
parte.
 A se evita frazele lungi și greu de înțeles, precum și cerințele generale.
 A nu se categorisi toți elevii la fel, fără a se ține cont de diferențele de învățare.
 A nu se nota elevii fără a le explica pe larg despre performanțele atinse.

Așadar, tehnologiile educaţionale moderne urmăresc facilitarea procesului didactic, ajutând

cadrele didactice să creeze contexte favorabile învăţării, formării deprinderilor, constituirii unui
complex de atitudini care să stimuleze curiozitatea, dorinţa de a cunoaşte mai mult, spiritul
competiţional cu sine, plăcerea de a progresa şi de a-şi dezvolta posibilităţi de autoinstruire, dar şi o
raportare corectă la evaluare, aspect absolut necesar în poziţionarea noastră, a fiecăruia, în spaţiul
cunoaşterii. Învăţământul are nevoie de tehnologii educaţionale moderne însuşite de cadrele
didactice şi aplicate inteligent şi constructiv în derularea procesului instructiv-educativ.