Condiția de ființe inteligente și evoluate nu a fost niciodată mai controversată ca în aceste momente

când, știința, care până secolul trecut respingea cu stoicism ideile religioase, iar conceptul de
Dumnezeu (Providență) era considerat o dovadă a inculturii, a ajuns la un acord tacit cu
spiritualitatea în urmă unor descoperiri atât din domeniul geneticii sau fizicii cuantice, cât și al
geologiei/ antropologiei. Toate acestea ne determina să punem aceleași întrebări pe care și le-au pus
toate civilizațiile care au trăit înaintea noastră, de la Incași, Azteci, Mayași, continuând cu Egiptenii
(care aveau cunoștințe de neurochirurgie și cardiologie și venerau plini de credință nenumărate
zeități), Grecii și Romanii, până la civilizațiile din Orientul Mijlociu și Asia: Cine suntem?, De unde
venim?, Care este scopul nostru? și Cum putem să ne îmbunătățim existența (pentru „viața de
dincolo”)? Aceste întrebări stau atât la baza științei, cât și a religiei, fiecare dintre cele două
încercând să vină cu răspunsuri complex teoretizate și minuțios argumentate, dar, în același timp
accesibile pentru mase, fiind într-o competiție continuă în ceea ce privește numărul de urmăritori.
Dar, oare nu ar putea ele să coopereze în schimbul unei înțelegeri aproape demiurgice asupra lumii
în care trăim?