Lectia 14 26 februarie 2020

Darul libertatii
Din moment ce Voia lui Dumnezeu e să ai bucurie şi pace deplină, dacă nu eşti cuprins numai de
aşa ceva înseamnă că refuzi să Îi adevereşti Voia. Voia Lui nu fluctuează, fiind de-a pururi
neschimbătoare. Când nu eşti cuprins de pace, motivul poate fi doar faptul că nu te crezi în El. Dar El e
Totul întru toate. Pacea Lui este deplină, iar tu trebuie să fii inclus în ea. Legile Lui te guvernează pentru
că ele guvernează totul. Nu te poţi scuti de legile Lui, deşi poţi să nu le respecţi. Dacă o faci însă, şi numai
dacă o faci, te vei simţi singur şi neputincios, pentru că îţi refuzi totul.

Eu am venit ca o lumină într-o lume care îşi refuză totul. O face pur şi simplu disociinduse de
absolut totul.Am spus că sunt veşnic cu tine, chiar până la capătul lumii. Iată de ce sunt lumina lumii.
Dacă sunt cu tine în singurătatea lumii, singurătatea dispare.

Nu crezi că lumea are nevoie de pace tot atât cât ai şi tu? Nu vrei să i-o dai lumii tot atât cât vrei
să o primeşti şi tu? Căci, de nu, nu o vei primi. Dacă vrei să o primeşti de la mine, trebuie să o dai.
Vindecarea nu vine de la altcineva. Trebuie să accepţi călăuzirea din interior. Călăuzirea trebuie să fie ce
vrei, căci altfel nu va avea înţeles pentru tine. Iată de ce vindecarea e o iniţiativă întreprinsă în cooperare.
Îţi pot spune ce să faci, dar trebuie să cooperezi crezând că ştiu ce să faci. Numai atunci va alege să mă
urmeze mintea ta. Fără această alegere, nu vei putea fi vindecat pentru că vei fi decis în defavoarea
vindecării, şi această respingere a deciziei mele pentru tine face vindecarea imposibila.

Libertatea e singurul dar pe care îl poţi oferi Fiilor lui Dumnezeu, fiind o adeverire a ce sunt ei şi a
ce este El. Libertatea e creaţie, pentru că e iubire. Pe cei pe care cauţi să îi întemniţezi nu îi iubeşti. De
aceea, când urmăreşti să întemniţezi pe cineva, inclusiv pe tine, nu îl iubeşti şi nu poţi să te identifici cu
el. Când te întemniţezi pe tine, pierzi din vedere adevărata ta identificare cu mine şi cu Tatăl.
Identificarea ta este cu Tatăl şi cu Fiul. Nu poate fi cu Unul, dar nu cu Celălalt. Dacă faci parte dintr-Unul,
trebuie să faci parte din Celălalt, pentru că Ei sunt Una. Sfânta Treime e sfântă pentru că e Una. Dacă te
excluzi din această uniune, percepi Sfânta Treime separată. Trebuie să fii inclus în Ea, căci Ea e totul. Dacă
nu îţi preiei locul în Ea şi nu îţi îndeplineşti funcţia ca parte a Ei, Sfânta Treime e la fel de văduvită ca tine.
Nicio parte a Ei nu poate fi întemniţată dacă e să I se cunoască adevărul.

Voia neimpartita a Fiimii

Singuri, nu putem face nimic, dar minţile noastre îngemănate se contopesc într-un tot a
cărui putere depăşeşte cu mult puterea părţilor lui separate. Nefiind separată, Mintea lui
Dumnezeu e stabilită într-a noastră şi ca a noastră. Această Minte e de neînvins pentru că este
neîmpărţită. Să Îl recunoşti pe Dumnezeu înseamnă să te recunoşti pe tine.
Când te uneşti cu mine, te uneşti fără eu, pentru că am renunţat la eu în mine şi, de
aceea, nu mă pot uni cu al tău. Uniunea noastră este, aşadar, modul de-a renunţa la eu în tine.
Adevărul din noi doi e mai presus de eu. Succesul de-a transcende eul ne este garantat de
Dumnezeu, iar eu împărtăşesc această încredere pentru noi doi şi noi toţi. Eu readuc pacea lui
Dumnezeu tuturor copiilor Lui pentru că am primit-o de la El pentru noi toţi. Nimic nu poate
birui voile noastre unite pentru că nimic nu o poate birui pe a lui Dumnezeu.
De câte ori se insinuează frica în orice punct al călătoriei către pace, de vină este eul,
care a încercat să vină şi el cu noi şi nu poate. Simţindu-se înfrânt şi furios din cauza aceasta, eul
se consideră respins şi devine răzbunător. Eşti invulnerabil la răzbunarea lui pentru că sunt cu
tine. În această călătorie, m-ai ales pe mine tovarăş de drum în locul eului. Nu încerca să ţii de
amândoi, căci vei încerca să mergi în direcţii diferite şi vei rătăci drumul.
Drumul eului nu e al meu, dar nici al tău nu este. Spiritul Sfânt are o singură direcţie
pentru toate minţile, iar cea pe care mi-a predat-o mie e a ta. Niciodată să nu îi acorzi eului
puterea să împiedice călătoria. Nu are aşa ceva, căci călătoria e drumul spre ce e adevărat. Lasă
toate iluziile în urmă şi treci de toate încercările eului de-a te reţine. Eu merg înaintea ta pentru
că am depăşit eul. Ia-mă, aşadar, de mână, pentru că vrei să depăşeşti eul. Puterea mea nu va
lipsi niciodată şi, dacă alegi să o împărtăşeşti, o vei face. O dau de bunăvoie şi cu voioşie, pentru
că am nevoie de tine tot atât cât ai şi tu de mine.
Comoara lui Dumnezeu
Suntem voia îngemănată a Fiimii, a cărei Întregime este pentru toţi. Ne începem
călătoria înapoi pornind împreună şi adunându-ne fraţii pe măsură ce înaintăm împreună.
Asculta povestea fiului risipitor şi învaţă care e comoara lui Dumnezeu şi a ta: Fiul unui tată
iubitor a plecat de acasă şi a crezut că a risipit totul pe lucruri lipsite de valoare, deşi nu le-a
înţeles lipsa de valoare la momentul respectiv. I-a fost ruşine să se întoarcă la tatăl său,
gândindu-se că îl rănise tare. Dar, când a venit acasă, tatăl l-a întâmpinat cu bucurie, pentru că
fiul însuşi era comoara tatălui său. Nu îşi dorea nimic altceva. Dumnezeu îşi doreşte numai Fiul
pentru că Fiul Lui e singura Lui comoară.
Când gândeşti că nu voieşti să voieşti cu Dumnezeu, nu gândeşti. Voia lui Dumnezeu este
Gândire. Nu poate fi contrazisă prin gândire. Dumnezeu nu Se contrazice, iar Fiii Lui, care sunt ca
El, nu se pot contrazice nici pe ei, nici pe El. Gândirea lor însă e atât de puternică, încât ei pot
chiar să întemniţeze mintea Fiului lui Dumnezeu, dacă se hotărăsc să o facă. Această hotărâre îi
face funcţie necunoscută Fiului, dar niciodată Creatorului său. Şi din moment ce nu Îi e
necunoscută Creatorului său, îi poate fi cunoscută lui de-a pururi.
Nu există decât o întrebare pe care ar trebui să ţi-o pui vreodată: „Vreau să cunosc Voia
Tatălui meu în ce mă priveşte?" El nu ţi-o va ascunde. Mi-a revelat-o mie pentru că I-am cerut-o
şi am învăţat despre ce deja dăduse. Funcţia noastră e să lucrăm împreună, pentru că nu putem
funcţiona deloc separaţi unul de altul. Întreaga putere a Fiului lui Dumnezeu stă în noi toţi, şi nu
într-unui singur. Dumnezeu nu vrea să fim singuri pentru că El nu vrea să fie singur. Tu nu
înţelegi acest lucru, pentru că tu, care eşti comoara lui Dumnezeu, nu te consideri valoros.
Crezând acest lucru, nu poţi înţelege nimic.
Călătoria până la Dumnezeu e doar redeşteptarea capacităţii de-a cunoaşte unde eşti
mereu şi ce eşti de-a pururi. E o călătorie fără distanţă spre un obiectiv veşnic neschimbat.
Adevărul poate fi cunoscut doar prin experienţă. Nu poate fi descris, nici explicat. Te pot face
conştient de condiţiile adevărului, dar experienţa ţine de Dumnezeu. Împreună îi putem
satisface condiţiile, dar adevărul va miji în mintea ta el singur
Ce a voit Dumnezeu pentru tine e al tău. El Şi-a dat Voia comorii Sale, a cărei comoară este. Inima
ta, ca a Lui, e unde îţi este şi comoara. Tu, cel iubit de Dumnezeu, eşti întru totul binecuvântat. Învaţă
asta de la mine şi eliberează voia sfântă a tuturor celor ce sunt la fel de binecuvântaţi ca tine.

Trupul ca mijloc de comunicare

 Atacul e întotdeauna fizic. Când îţi trece prin minte orice formă de atac, te echivalezi cu un trup,
din moment ce asta e interpretarea pe care o dă eul trupului. Nu trebuie să ataci fizic pentru a accepta
această interpretare. O accepţi pur şi simplu prin credinţa că atacul îţi poate obţine ceva ce îţi doreşti.
Dacă nu ai crede acest lucru, ideea de atac nu te-ar atrage absolut deloc. Când te echivalezi cu un trup,
te vei simţi întotdeauna deprimat. Când un copil de-al lui Dumnezeu gândeşte despre el în felul acesta,
se minimalizează singur şi îşi vede fraţii la fel de minimalizaţi. Din moment ce nu se poate găsi pe el decât
în ei, s-a rupt singur de mântuire.

Aminteşte-ţi că, în interpretarea Spiritului Sfânt, trupul nu e decât un mijloc de comunicare. Fiind
Legătura care asigură comunicarea dintre Dumnezeu şi Fiii Lui separaţi, Spiritul Sfânt interpretează tot ce
ai făurit în lumina a ce e El. Eul separă prin trup. Spiritul Sfânt ajunge prin el la alţii. Tu nu îţi percepi fraţii
cum îi percepe Spiritul Sfânt, pentru că nu consideri trupurile doar un mijloc de împreunare a minţilor
şi de unire a lor cu a ta şi a mea. Această interpretare a trupului te va face să te răzgândeşti total în
privinţa valorii lui. De la el, nu are niciuna.

Dacă foloseşti trupul ca să ataci, ţi-e dăunător ţie. Dacă îl foloseşti doar ca să ajungi la minţile
celor ce cred că sunt trupuri şi să îi înveţi prin trup că nu e aşa, vei înţelege puterea minţii care e în tine.
Dacă foloseşti trupul numai şi numai în acest scop, nu îl poţi folosi ca să ataci. În slujba unirii, el devine o
frumoasă lecţie de comuniune, care are valoare până va fi comuniune. Iată cum face Dumnezeu ceva
nelimitat din ce ai limitat tu. Spiritul Sfânt nu vede trupul ca tine, ştiind că singura realitate a oricărui
lucru e serviciul pe care I-l face lui Dumnezeu în numele funcţiei pe care i-o dă El.

Comunicarea pune capăt separării. Atacul o promovează. Trupul e frumos sau urât, liniştit sau
înverşunat, folositor sau dăunător, în funcţie de folosul care i se dă. Şi, în trupul altuia, vei vedea folosul
pe care l-ai dat trupului tău. Dacă trupul devine un mijloc pe care I-l dai Spiritului Sfânt să îl întrebuinţeze
în folosul unirii Fiimii, nu vei vedea ceva fizic decât drept ce este. Foloseşte-l pentru adevăr, şi îl vei vedea
în mod adevărat. Foloseşte-l greşit, şi îl vei înţelege greşit, pentru că ai făcut-o deja prin folosirea lui
greşită. Interpretează orice independent de Spiritul Sfânt, şi nu vei avea încredere în el. Aşa vei ajunge la
ură şi la atac şi la pierderea păcii

Şi totuşi, toată pierderea vine doar din propria ta neînţelegere. Orice fel de pierdere e cu
neputinţă. Dar, când îţi vezi fratele ca entitate fizică, puterea şi slava lui se „pierd" în ochii tăi, laolaltă cu
ale tale. L-ai atacat, dar trebuie să te fi atacat mai întâi pe tine. De dragul propriei tale mântuiri, care
trebuie să i-o aducă şi lui pe a lui, să nu îl vezi aşa. Nu îl lăsa să se minimalizeze în mintea ta, ci dă-i
dezlegarea de credinţa lui în micime şi scapă şi tu aşa de a ta. Ca parte din tine, el este sfânt. Ca parte din
mine, tu eşti aşa. Să comunici cu o parte din Dumnezeu Însuşi înseamnă să ajungi dincolo de Împărăţie,
la Creatorul ei, prin Vocea Lui pe care a stabilit-o parte din tine.

Tu nu eşti limitat de trup şi gândul nu se poate face carne. Dar mintea se poate manifesta prin
trup dacă trece de el şi nu îl interpretează ca limitare. De câte ori îl vezi pe altul limitat la trup sau de
trup, îţi impui această limită ţie. Eşti dispus oare să o accepţi, când scopul învăţării tale ar trebui să fie
acela de-a scăpa de limitări? Conceperea trupului ca mijloc de atac şi credinţa că rezultatul poate fi o
stare de bucurie e un indiciu clar de student slab. Acesta a acceptat un obiectiv didactic în contradicţie
evidentă cu scopul unificat al programei; un obiectiv care îi perturbă capacitatea de-a accepta scopul
acesteia ca scop al său .

Trupul ca mijloc sau ca scop

 Credinţa eului că trupul e un scop a fost deosebit de greu de depăşit, pentru că este sinonimă cu
credinţa că atacul e un scop. Eul a investit profund în boală. Dacă eşti bolnav, cum poţi obiecta la ferma
credinţă a eului că nu eşti invulnerabil? E un argument atrăgător din punctul de vedere al eului, căci
ascunde atacul evident ce stă la baza bolii. Dacă ai recunoaşte acest lucru şi ai şi decide în defavoarea
atacului, nu ai putea depune această mărturie falsă în favoarea eului.

Boala e un mod de-a demonstra că poţi să fii lezat. Este o mărturie a fragilităţii tale, a
vulnerabilităţii tale şi a nevoii tale extreme de-a depinde de o călăuzire exterioară. Eul o foloseşte ca
argument suprem pentru a arăta că ai nevoie de călăuzirea lui. El dictează reţete nesfârşite pentru
evitarea consecinţelor catastrofale.

Nimeni nu se poate îndoi de dibăcia eului când e vorba să înjghebe argumente false. Şi nimeni nu
se poate îndoi că eşti dispus să asculţi, până nu alegi să nu accepţi decât adevărul. Când te lepezi de eu, o
să dispară.

Spiritul Sfânt te învaţă să îţi foloseşti trupul doar pentru a ajunge la fraţii tăi, ca El să îşi poată
preda mesajul prin tine. Asta îi va vindeca pe ei şi, de aceea, te va vindeca pe tine.

Nu lăsa trupul să fie o oglindă a unei minţi scindate. Nu îl lăsa să fie imaginea felului în care îţi
percepi micimea. Nu îl lăsa să îţi reflecte decizia de-a ataca. Când laşi interpretarea în seama Spiritului
Sfânt, Care nu percepe niciun atac asupra vreunui lucru, vezi că sănătatea e starea firească a tuturor
lucrurilor. Sănătatea e rezultatul renunţării la toate încercările de-a folosi trupul într-un mod neiubitor.
Sănătatea e începutul perspectivei corecte asupra vieţii, sub îndrumarea singurului Profesor Care ştie ce
e viaţa, fiind chiar Vocea pentru Viaţă.

Vindecarea ca perceptie corectata

Când te ispiteşte eul la boală, nu Îi cere Spiritului Sfânt să îţi vindece trupul, căci ar însemna să
accepţi credinţa eului că trupul e adevărata ţintă a vindecării. Cere-I, în schimb, să te înveţe percepţia
corectă a trupului, căci numai percepţia poate fi distorsionată. Numai percepţia poate fi bolnavă, pentru
că numai percepţia poate fi greşită.

Toate formele de boală, chiar până la moarte, sunt expresii fizice ale fricii de-a te trezi. Sunt
încercări de-a întări somnul de frica trezirii. E un mod jalnic de-a încerca să nu vezi văduvind facultăţile
vederii de orice eficacitate. „Odihneşte-te în pace" este o binecuvântare pentru vii, nu pentru morţi, căci
odihna vine din starea de trezie, nu din somn. Să dormi înseamnă să te retragi; să fii treaz înseamnă să te
uneşti. Visele sunt iluzii de unire, pentru că reflectă noţiunile distorsionate ale eului despre ce este
unirea. Dar şi Spiritul Sfânt are o întrebuinţare pentru somn şi poate folosi visele în scopul trezirii dacă Îl
laşi.

Felul în care te trezeşti arată cum ai folosit somnul. Cui i l-ai dat? Sub ce profesor l-ai pus? De
câte ori te trezeşti abătut, nu I l-ai dat Spiritului Sfânt. Doar când te trezeşti cu bucurie l-ai folosit potrivit
scopului Său. Chiar poţi să fii „drogat" de somn, dacă îl foloseşti greşit în scopul bolii. Somnul nu e decât
o formă de moarte, după cum şi moartea nu e decât o formă de inconştienţă. O inconştienţă totală e cu
neputinţă. Te poţi odihni în pace numai pentru că eşti treaz.

Vindecarea este eliberarea de frica trezirii şi substituirea ei cu decizia de-a te trezi. Decizia de-a
te trezi e reflectarea voinţei de-a iubi, din moment ce toată vindecarea implică înlocuirea fricii cu iubire.
 Eul, care vrea întotdeauna să slăbească mintea, încearcă să o separe de trup într-o încercare de-a
o distruge. De fapt, eul crede că o protejează. Căci e convins că mintea e periculoasă şi că a văduvi de
minte înseamnă a vindeca. Dar a văduvi de minte e cu neputinţă, din moment ce ar însemna să reduci la
nimic ce a creat Dumnezeu. Eul dispreţuieşte slăbiciunea, deşi depune toate eforturile să o provoace. Eul
vrea numai ce urăşte. Pentru eu, e un lucru cât se poate de raţional. Crezând în puterea atacului, eul vrea
atac .

Ai început să realizezi, precis, că ai de-a face cu un curs foarte practic, unul care spune exact ce
vrea să spună. Nu ţi-aş cere să faci lucruri pe care nu le poţi face, şi e imposibil că aş putea să fac lucruri
pe care nu le poţi face. Asta fiind dat - dat chiar literalmente -, nimic nu te poate împiedica să faci exact
ce îţi cer şi toate pledează pentru ca să o faci. Nu îţi dau limite căci Dumnezeu nu îţi pune niciuna. Când
te limitezi singur, nu suntem de o minte, iar asta este boală. Boala însă nu ţine de trup, ci de minte. Toate
formele de boală sunt semne că mintea e scindată şi nu acceptă un scop unificat.