Bazele civilizatiei. Tehnologia gi inceputurile istoriei la Dundrea de Jos Curs master Anul I VESTIGH reat ee eettioriean a aliox'cpoci din trecutol omenirii nu dispiem deveetcaro laters vestigiilor materiale (conservarea diferentiata). Demersul de reconstructie a imaginii trecutului conduce Ia rezultate partiale, In completarea setului de informati referitoare la societitile preistorice un aport important are etnologia, care studiazi modal de viaté al comunitafilor primitive actuale. Categorii de vestigit Corpusul de documente rezultat prin investi Acesta cuprinde: 1. artefacte - rezultatul actiunii omului asupra materiei (regnul mineral, vegetal, animal); 2, ecofacte - resturile de fauna si flora existente intr-un sit arhcologic, rezuliat al activitait umane. Aceste documente reflecta in principal ectivitti de ordin economic gi au un inalt potential informational; 3. resturi umane - obiect al studiului paleoantropologiei. Ele ofera informatii legate de morfologia tipurilor tumane, gradul de populare a teritoriului (dinamica demografici), aspecte patologice, regimul alimentar, evoluia biologicl a diverselor grupuri umane; 4, structuri ~ vestigii referitoare la organizarea spatiului de catre un grup uman. Exemple: aseziri, locuinte, ‘gropi, vetre, monumente de cult. Spre deosebire de artefacte gi ecofacte, care sunt vestigii mobile, structure sunt vestigi fixe, care fie se conservi, fie se distrug. Din aceasta cauz se impune tnregistrarea minutioasa a situatiei tor in teren prin: planuri, desene, fotografi, inregistrari video, mulaje etc.; 5, relafii — valoarea stiinfific& a vestigiilor mobile si imobile si potentialul lor informational este determinat ih bun’ parte de relatile care se stabilesc intre ele prin observarea in timpul cercetirii, Aceasta se refera la inregistrarea cat ‘mai fideli a contextului din care provin vestigiile (relati spatiale). Diferitele categorii de vestigii se combin’ in ansambluri specifice fiecdrei culturi si epoci ale preistoriei Coniexiele din care provin vestigile arheologice pot fi: contexte primare ~ atunci cfnd vestigiile arheologice sunt in initiala (in situ) si contexte secundare —atunci cand este modificata reparttia spatial a obiectelor. Demersul cercetirilor prin sApaturi arheologice este distructiv, fficind si dispard cea mai mare parle a lor fosilizate intre diverse artefacte. Acest specific al cercetirii arheologice o deosebeste de stiintele numite experimentale (fizica, genetica, al cAror demers poate fi repetat); de aceea, lectura de calitate si diagnosticarea precisi a tuturor seturilor de date in cursul cercetirilor este 0 conditie obligatorie a intelegerii complexe a vestigiilor studiate. Informatiile furnizate de sApaturile arheologice prezinta in mod obiectiv o anumita marja de relativitate. Li interpretirii vestigiilor sunt impuse de metodologia cercetiri i stadiul evolutie ei. Un alt aspect se leaga de c cantitatea esantionajului disponibil. Ipotezele capaté consistenta cind sunt elaborate pe baza analizei unor serii bogate de vestigii bine reperate in cronologia relativa si absolut. Natura vestigiilor isi spune cuvéntul in calitatea interpreta Este vorba de conservarea diferentiata. De exemplu: arta mobiliera aparuta in jurul mileniului 30; cunoastem numeroase statuete zoomorfe naturaliste care arat’i un grad Malt de maiestrie tehnologica yi simt artistic. Aveste mostre de arté mobilicrd se dovedese reprezentantele unei etape evoluate, cdreia nu i se cunosc precedentele, Putem presupune - fara a avea gi dovezile necesare - cA materia prima utilizata initial pentru arta mobiliera era de natura perisabilt Etapa sipiturilor arheologice este urmat& de clasarea gi interpretarea vestigiilor, ca si de analize complexe necesare reconstituirii caracteristicilor paleomediului. Progresul stiintei a contribuit fundamental la furnizarea pentru atheologie si paleoantropologie a unui intreg arsenal de metode ia arheologica este diversificat. TEHNOLOGII. VIATEHNOLOGIA Tehnologia reprezint& ansamblul metodelor si mijloacelor prin care omul transforma elementele mediului ambiant, in scopul satisfacerii unor nevoi legate de existenta sa. Ea este dependenta de nivelul achiziiilor tn plan cultural $i de scopurile pe care urmareste si le atingi si acoperd toate domeniile de manifestare: subzistentt, habitat, religie, arti, comportament funerar ete Incercénd sa identifice un criteriu unic pentru gruparea diferitelor tehnologii care au aparut gi sau manifestat de- Iungul preistoriei, protoistoriei si antichitatii, cercetatorul britanic Thomas Wertime a propus drept element de clasificare tipul dominant de energie care sta la baza transformarii materiei si distinge dowd categorii fundamentale de tehnologii: viatehnologia si pirotehnologia. Cu toate ci nu este acceptata si aplicati de majoritatea cercetatorilor,2 aceasti formullt are avantajul ci permite discutarea difertelor procedee tehnologice intr-un cadru supratemporal, adica dde-a lungul tuturor etapelor evolutiei civilizatiei umane in preistorie, protoistorie si antichitate. Viatehnologia reprezinti. totalitatea procedeelor tehnologice care presupun aplicarea exclusiva sau preponderent& a | mecanice sau transformarea fizicd a materiilor prime. in domeniul viatehnologiei intra: m prelucrarea materiilor litice dure (silex, obsidian, cuarycuartt, jasp, roci vulcanice); m prelucrarea materiilor dure ‘animale (0s, com de cervide, fildes, dinti, cochilii; m prelucrarea materiilor vegetale (lemn, scoarti, fibre); = prelucrarea materiilor minerale prin ciocdnire la rece sau la cald (metale). 1. Preluerarea materiilor litice Desprinderea omului de animalitate este inseparabilA de activitatea de producere a utilajului sau a uneltelor. Exist o deosebire fundamentala intre unele comportamente rudimentare ale unor specii de primate, alte mamifere sau pasdri si comportamentul uman, anume aceea c& utilizarea unor obiecte este un act repetitiv, precedat de conceperea ‘mental a acestora. in plus, omul are capacitatea de a crea unelte. Acest proces vizeaz nu numai scopuri imediate (pre exemplu, procurarea hranei), ci si producerea altor unelte. Fabricarea uneltelor conduce Ia antropizarea mediului de viefuire sau la constituirea unui mediu tehnologie, avind rolul de a intermedia relatiile omului cu mediul siu de via. Cioplirea Cele mai vechi unelte cunoscute au fost descoperite in Etiopia (Valea Omo), databile in pleistocenul tarziu (circa 3 milioane ~2 milioane de ani). Alte descoperiri si observatii in regiunile Africit de Est au pus in lumina existenta unui utilajrealizat din mai multe categorii de materit prime (materiale litice, lem, os, files), Materialele litice au permis deosebirea a dows tehnici fundamentale de prelucrare prin fragmentare sau cioplire a unui bloc de materie prima: |. tehnici de miez si 2. tehnici de aychiere, Progresul in acest domeniu a fost marcat de introducerea unor procedee de amenajare a nucleului, de inventarea si perfectionarea tehnicii retusdrii,largirea gamei de ‘materi prime prelucrate, de diversficarea tipologiei utilajulu. Se disting trei epoci caracterizate prin utilizaren utilajului litie: paleolitic, mezolitic, neolitie (tehnologia prelucrarii prin cioplire si prin slefuire). Introducerea in circuitul stiintific a termenilor de paleolitic si neolitic se datoreazi preistoricianului englez.John Lubbock (1866). Utilizarea materialelor litice prelucrate prin cioplire (silex, in primul rénd) nu a disparut pina in epoca medie (feudalism) si moderna; ea este prezenta in toate etapele preistoriei si protoistoriei, avind 0 pondere variabila’ in realizarea utilajului Jn gama materiilor prime litice utilizate, unele roci au avut o reprezentare superioard datorité rispdndirii lor si calititilor fizico-mecanice. Astfel, pe primul loc se plaseazA silexul, roca silicioasd de natura sedimentara, care se giseste In natura in diferite varietifi. Alte roci cu utilizare in realizarea utilajului sunt: cuartul si cuartitul, tuful vuleanic, jaspul, obsidiana .a, Analiza procedeelor tehnologice si stabilirea tipurilor utilajului cioplit au drept conditie obligatorie recoltarea in satura si studierea totalitait materialelor (piese finite sau produse de debitaj, nuclei, deseuri), cu distributia lor spatiala specifica surprinsd in situ. Aceasta cu atat mai mult cu cat unele produse de debita) brute au fost folosite ca unelte, asa cum demonstreaza stile traseologice sau analiza urmelor de uzura (iracéologie, use-wear analysis). © alts problema important& este stabilirea provenientei sursei materiei prime, respectiv, originea local sau alogena — adusd de la distante mai mari sau mai mici, Identificarea sursei de provenienta a materiei prime se face pe baza cunoasterii prin analize specifice a proprietitilor fizice si chimice ale acesteia (textur’, culoare, compozitie). Concluziile acestor studii sunt importante pentru localizarea surselor de materii prime si definirea modurilor de vehiculare de la locul de extragere la locul de prehucrare sau utilizare. Un exemplu il oferdsitul de la Pincevent (bazinul central al Senei, Franfa), unde grupuri de vénitori magdalenieni exploatau in mod periodic (sezonier) zaicamintele de silex de bund calitate, cioplind pe loc piese de tipul lamelor brute, pe care ulterior si pe masura nevoilor se amenajau diverse tipuri de unelte (varfuri, gratoare, burine etc.) in diferite locuri ale deplasari lor. Alaturi de materiile prime lit locale, in situ respectiv au fost descoperite seturi de unelte finite, lucrate din materii prime aduse din alte locuri. La fel siau Jucrurile gi in alte situri de exploatare a materiei prime, cercetate in diverse regiuni ale Europei, inclusiv pe teritoriul Romaniei: Etiolles (Franta), Ripiceni, Mitoc, Lapos, Giurgiu — ,Malul Rosu” (Romania) s.a. In neolitic $i epoca bronzului se accentueazi dependenta diferitelor comunitati de aprovizionarea cu piese standardizate de silex, procurate de la comunitatile care stapaneau si exploatau zicimintele respective; acesta este un aspect gi o consecinta a regionalizarii (fixarea comunitatilor preistorice intr-un tertoriu dat). Exemplele se refera la minele de silex din Polonia, dde unde se exportau topoare brute; la minele din Franga (Grand Pressigny) si Belgia (Spiennes), de unde se exportau lame brute, cutite si pumnale de silex. feteatieeres a inital Messe percent mule ctope, dependente una do coalaltl scare os constiniie ti oseeea se numeste, conform unui concept elaborat si verificat in preistoria francezi lanful operator” al fabriciri. Principalele etape sunt: 1, procurarea materiei prime; 2. debitajul — succesiune de operajii care urmareste fragmentarea blocului de materie prima pentru detasarea unei parti care va deveni produsul finit; 3. fasonarea succesiune de operatii care urméreste obtinerea formei generale si definitive a artefactului respectiv cu toate detali morfologice si functionale (amenajari diverse).3 Debitajul cunoaste dout tehnici majore: de miez. gi de aschii, dupa marimea blocului de materie prima extras si rezervat fabricdrii artefactelor. Procedeul de debitaj principal in paleolitic este cioplirea. Aceasta poate fi unifacialit (aplicat& pe o singura fata a piesei) sau bifactala (aplicata pe ambele fete ale piesei); cioplirea bifacialé apare din paleoliticul inferior si se dezvoltt in paleoliticul mijlociu; nu dispare in urmatoarele etape si epoci, dar isi diminueaz ponderea. Cioplirea se poate executa prin pereutie sau prin presiune. Percufia directa se executa cu un pereutor fix (in tchnica ,bloc contra bloc” sau pe nicovala” (blocul de materie prima se loveste de alt bloc) sau cu un pereutor ‘mobil ltic sau din materii dure animale (0s, com, fides), cu care se loveste blocul de materie prima aflat in pozitie fix. Cioplirea prin presiune se aplici mai ales la debitajul obsidianei, precum ila fasonare (retusare). Scopul cioplirii este obtinerea sau amenajarea unei pirti active tiioase sau sub forma ascutita (varf). in paleoliticul inferior, specifica este amenajarea unor piese pe bolovani mici de rau (galete), pe care se amenaja 0 parte activa (tis) pe o fata (choppers) sau pe ambele fete (chopping tools) - cultura de prund. Intre uneltele de miez, cea ‘mai important este bifaciala; aceasta se amenaja prin lovituri alternative aplicate pe ambele fete. Uneltele pe agchii se realizau prin cioplire gi retusare. Din paleoliticu! mijlociu si mai ales din paleoliticul superior se dezvoltt tehnica lamelara, prin care sunt objinute suporturi lamelare (rectangulare) pe care se amenajau diverse tipuri de unelte (lame retusate, varfuri, gratoare, burine etc.). Retugarea este 0 inovatie majori in domeniul prelucrarii materiilor litice; teprezint& operafia de modificare intentionata prin presiune sau prin percutie @ unui supor, bloc sau fragment brut de materie prima, debitat sau fasonat (aschie, lama, lamela), in scopul obtinerii detaliilor morfologice si functionale. Retusarea se poate aplica la partea activa @ uneltei (pentru amenajarea/ reamenajarea acesteia) sau pentru amenajarea formei (adaptarea partii active la fixare in suport, regularizarea conturului si a suprafetei etc.). Aplicarea tehnicii retusrii este atestata (sporadic) ined din paleoliticul inferior; ea se dezvolta in etapele urmatoare (paleoliticul mijlociu, superior, neolitic, epoca bronzului). Cercetitorul in domeniul tehnologieilitice preistorice si experimentatorul francez, Jacques Pellegrin distinge sapte serii de caractere dupa care sunt clasificate si studiate retusele: 1. poritia (directe/ inverse/ alterne); 2. localizarea (proximal, meziala, distal, laterala); 3. repartitia (continui, discontinui, partiale); 4. profilul partii retusate (rectiliniu, concav, convex, denticulat, etc.); 5. lungimea (scurte, lungi, acoperind toata latimea piesei, acoperind circa jumatate din latimea piesei); 6. inclinarea (abrupte, semiabrupte, oblice, razante); 7. forma Golzoase, scalariforme, subparalele, paralete, inguste, largi). Combinarea unora dintre aceste caractere caracterizeaza diverse epoci si culturi sau industri litice, retusele purtind denumirea acestora: retusa musteriand, retusa aurignaciand, retusa solutreand etc. Paleoliticul superior, epipaleotiticul si mezoliticul sunt caracterizate prin standardizarea utiajului ltic, respectiv prin fabricarea unor tipuri bine definite ca forma, dimensiuni si destinatie functional. S-a creat astfel posibilitatea inlocuirii pieselor uzate in suporturile de lemn sau din materii dure animale. Tehnologia cioplirii materiilor litice si produsele de debitaj caracterizeaza diferitele epoci si culturi ale preistoriei si protoistor Un capitol distinct in domeniul paleotehnologiei litice este studiul asupra functionalitatii (‘racéologie, use- swear analysis); este vorba de analiza si interpretarea urmelor specifice de wzuri — macro- si microurme (striur, tocire, lustru, microretuise). Fondatorul acestei discipline este cercetatorul sovietic S. A. Semenov, care a elaborat in anul 1957 lucrarea Tehnologia preistoricd. Aceasta a fost tradus& in 1964 in limba engleza (Prehistoric Technology), fapt care a permis cunoasterea rezultatelor unei activititi de circa 20 de ani in acest domeniu si a determinat dezvoltarea studiilor supra functionalitatii utilajului ltic preistoric in farile occidentale. Analiza in microscopie optic& de mica putere (matiri pana la 50-100 ori) si de mare putere (mariri intre 100 si 500 ori) a urmelor de uzurd permite precizarea (cu grade de probabilitate variabile) materialelor prelucrate, a operatiei care s-a executat, sensul migcarii uneltei, durata de utilizare, forta aplicata. O etapa noua in dezvoltarea disciplinei traseologice a constituit-o introducerea tehnicii de analiza in microscopie electronica (microscop electronic cu baleiaj), care permite realizarea unor observatii de fnalt calitate, inclusiv decelarea reziduurilor organice conservate pe paitile active ale uneltelor; este tsi o metod costisitoare si de accea nu a cunoscut amploarea necesard Studiul tehnologiei si tipologiei industriilor litice sti la baza caracterizarii culturilor preistorice si permite stabilirea cronologiei lor relative. Primii care au divizat epoca paleolitica pe criterii culturale au fost Adrien i Gabri de Mortillet. Cronologia paleoliticului european a fost fundamentata prin contributile lui Henri Breuil, care a st succesiunea diferitelor culturi (aurignacian, perigordian, gravettian, solutrean, magdalenian). La mijlocul si in a doua jumatate a secolului nostru se remarca activitatea sotilor Bordes (Francois Bordes si Denise de Sonneville-Bordes), a lui ‘André Leroi-Gourhan si a lui Michel Brezillon. Acesti cercetitori francezi au stabilittipologia industri’ litice cioplite, au definit tehnicile si evolutia diferitelor tipuri. A fost elaborati terminologia si s-au fixat serie tipologice, Frangois Bordes a elaborat si introdus in domeniul preistoriei metoda statistic& de studiere a ansamblurilor litice, metod& care a permis elaborarea listelor-tip pentru paleoliticul inferior si mijlociu (63 tipuri). Denise de Sonneville-Bordes gi Jacques Perrot au elaborat listele tipologice ale industrei litice cioplite apartindnd paleoliticului superior (91 tipuri). Alte contributii a adus Jean-George Rozoy pentru tipologia utilajului microlitic epipaleolitic $i mezolitic. Metoda cantitativa const in analiza descriptiva gi reprezentarea graficd a frecventei diferitelor tipuri clar definite anterior; ea a permis realizarea unor descrieri cu grad mai inalt de obiectivitate. Dezavantajul major este acela c& aplicabilitatea sa se limiteazA la regiunile studiate initial (Europa occidentala), cu alte cuvinte, aplicabilitatea eficient8 a metodet listelor- se limiteazA la unele regiuni sau are valoare regionala. La sfarsitul anilor "60 si inceputul anilor °70, André Leroi- Gourhan incearci eliminarea acestor inconveniente prin promovarea morfologiei descriptive, care tinde s& acopere totalitatea manifestarilor tehnologice in domeniul ei ltice gi al materit dure animale; rezultatele la care s-a ajuns au fost inst limitate. Astizi, analiza diferitelor industri litice se face in context cultural si regional, prin preluarea si4 aplicarea datelor tipologice si tehnologice general acceptate. Se urmareste decelarea gi definirea trasaturilor generale si a patticularitatilor diferitelor culturi si epoci. Urilajul ltic reprezinté elementele unor artefacte de tip compozit,realizate prin combinarea unor piese (2 ~ 5 si mai multe) din materiale diferite: piatr, lemn, piele, fibre vegetale si/sau animale, scoarti, adezivi. Un alt aspect care trebuie avut in vedere este acela ca tehnologia si tipologia obiectelor din materi litice cioplite se aplica uneori pe alte materiale (lemn, materii dure animale, metal) si invers. Marile categorii de artefacte din materiilitice sunt uneltele gi armele, Slefuirea ‘Termeni sinonimi: polizare, abrariune. Reprezint o tehnica de prelucrare a materiilorlitice sia materiilor dure animale atestati din paleoliticul superior (sporadic), epipaleolitic si mezolitic. Ea se dezvolta in neolitic si epoca bronzului. Principiul tehnologic este frecarea obiectului de prelucrat in mediul umed (adaos de apa si nisip fin) pe un suport abraziv (polizor fix) sau utilizarea unui polizor mobil, cu care se acfioneazA asupra obiectului de prelucrat. Suporturile abrazive pot fi constituite din gresie, cuartit, granit, chiar silex. Aproape toate materialele litice se preteaz’ Ja prelucrarea prin sletuire (silex, gresii, grant, cuartit etc.) ‘Tehnica slefuiri este dezvoltata in neolitic in legatura cu fabricarea utilajului folosit la defrisare si la prelucrarea Jemnutui. Practc, slefuirea reprezinta ultima etapa de prelucrare a uneltelor: topoare, sapaligi, ciocane, dalti; a armielor: topoare de luptd, cutite; a obiectelor de podoaba: margele, pandantive, bratiri, incle; a pieselor de arti: statuete; a recipientelor. Etapele initiale ale fabricarii artefactelor implied prelucrarea prin cioplire gi tiiere, care conduceau la obtinerea formei generale; fasonarea sau finisarea lor se aplica la amenajarea pirtii active (a taigului) care devenea mai rezistent $i se folosea cu. randament sporit (cazul topoarelor). Trebuie remarcata existenta inca din neolitic a unor ateliere slefuit (topoare) care constituia obiect al schimburilor. ai ales in mezolitic si neolitic se perfectioneaza tehnicile de perforare, inclusiv a ‘materiilor litice. Se pun la punct mai multe procedee, care utilizeazi unelte litice realizate prin cioplire (varfuri) percutie si rotatie, scobire, rotatie continua sau alternativa. Un procedeu sofisticat il constituie utilizarea tijelor vegetale (trestie, bambus) cu margini t8ioase, actionate prin rotatie alternativa cu adaos de apa si nisip; astfel se perforau topoarele tice neolitice si din epoca bronzului, Tehnica polizarii ia perforarii utiliznd varfuri litice fine se aplica in fabricarea margelelor ltice (din lapislazuli, marmura, cornalina, ametist, agat), din ambra (chihlimbar) sau din materi dure animale, Un capitol important al prelucrarii materiilorltice prin slefuire il constituie realizarea recipientelor (boluri, cupe, pahare firi picior, vase zoomorfe). Materialele utilizate erau marmura, steatita, alabastrul. Astfel de recipiente se {ntalnese in culturile neoliticului aceramic si ceramic din Orientul Apropiat, ca si in culturile predinasticd si dinastica din Egipt, ca si in culturile bronzului timpuriu cicladic si tn civilizatia creto-miceniand, Prelucrarea prin slefuire si perforare este aplicata si in cazul pietrelor pretioase si semipretioase inca din epoca neolitica, dar mai ales in epoca metalelor. Aceste pietre prelucrate erau fixate in monturi metalice (aur, argint, cupru, bronz) incepand din epoca bronzului (civilizatile din bazinul Mediteranei), 2. Prelucrarea materiilor dure animale Materile dure animale au fost utilizate inca de la inceputurile civilizatiei umane (stadiul australopitecine). Categoriile de materii dure animale sunt: oase de mamifere, coame de cervide (ren, cerb, ciprior, elan), fildes de elefant, dinfii diferitelor mamifere, cochiliile melcilor si ale scoicilor. Acestea constituiau materii prime la indeménd, prezente din abundenta in mediul ambiant. Ele au proprietatifizico-mecanice intermediare intre materiile ltice si lemn, Paleontologul Raymond Dart sustinea existenta in paleoliticul inferior a unei culturi ,osteodontokeratice”, a tuneltelor realizate exclusiv din materii dure animale (oase, dinti, coame); aceasta ipotez’ nu se susfine insi cu o argumentatie suficient® Intre cele mai vechi dovezi ale utilizarii materiilor dure animale se numara o aschie de os cu urme de folosire ca tunealta, descoperita in Valea Omo (Etiopia), ca si un fragment de fildes din stratul I de la Oldoway (Uganda). in paleoliticul inferior si mijlociu apare utilajul sumar elaborat din materii dure animale, Acesta era constituit din aschii de oase lungi de mamifere, fracturate (sparte), avand margini tBioase, prelucrate in tehnica materiilor ltice prin percutie direct, cioplire $i retusare; ca tipuri se intélnesc percutoare, racloare, varfur, retusoare, iar ca situri de provenienti amintim: Lazaret, Terra Amata, Lunel Viel, Mas des Caves (Franta), Bilzingsleben (Germania), Vertessz0llds (Ungaria) 5a fi paleolitical superior apare industria materiilor dure animale, care presupune claborses/ ean aime speciale si producerea in serie a unor tipuri standardizate de artefacte: unelte (varfuri diverse, ace, netezitoare, daltie, percutoare, ménere diverse); arme (varfuri de sulifa si de lance, harpoane, propulsoare, varfuri de sigeti, pummale); obiecte de port si de podoaba (pandantive, margele, bratari); arta mobiliera (statuete antropomorfe si zoomorfe, plachete teravate, contururi decupate, rondele, baghete). Tehnicile de prelucrare a materiilor dure animale includ pereutia directa si indirect, sinquirea, tierea transversal, despicarea, raclajul, abraziunea, perforarea.5 Unele tipuri de piese din materii dure animale consttuie fosile indicatoare pentru epocie si culturile earora le aparfin, oferind repere de cronologie relativa: intre acestea se numara varfurile de sulita si harpoanele din os, corn, fildes pentru culturle aurignacian®, gravettiand si magdaleniant Progrese notabile a inregistrat studiul industrei preistorice a materiilor dure animale in Fran(a, legindu-se de activitatea si inifiativele cercetitoarei Henriette Camps-Fabrer (Université de Provence, Aix-en-Provence); ea a ‘organizat desfésurarea colocviilor rezervate industrei materilor dure animale (din 1974 s-au jinut trei astfel de coloevii {in Franja) si editarea Figelor tipologice ale indusiriei osului (din 1988 au apirut opt astfel de volume, referitoare la descoperiri databile din paleoliticul inferior gi pan in epoca bronzului). Interesul actual al cercetarii se focalizeazi supra elaboririi unor metodologii de cercetare, care si ia in calcul tofi parametrii cuantficabili ai artefactelor (datele privind contextul de provenienfi, materia prima, morfologia, morfometria); un loc important ocupt datele privind studiul tehnic ~ fabricarea (etapele debitajulu si ale fasonaii, modul de utilizare). De asemenea, se acordé important efinirii vocabularului descriptiv unit, a tipurilor, a tehnicilor, realizarea studiilor functionale si experimentale, stabilirea paralelelor etnografice. Toate aceste eforturi vizeaza cunoasterea modului in care industria materilor dure animale se insereaza in activitiile paleoeconomice si in mediul paleotehnologic al unei culturi sau al unei epoci preistorice. Fiecare epoca si cultura preistorica sau protoistoricd are elemente generale si specifice legate de prelucrarea materiilor dure animale, marcind progresul tehnologic; astfel, in paleoliticul superior, percutia directa, raclajul, sntuirea gi perforarea sunt principalele procedee tehnice de prelucrare; in neolitic si epoca bronzului, alaturi de pereutia irecta apar procedee ca abraziunea, tierea si perforarea prin rotafia unei tije (ca la perforarea ,materilor litice). Neoliticul gi epoca metalelor inregistreaz8 aparitia unor tipuri noi, ca vérfurile, acele de podoabi, sipaliile si brizdarele din com de cerb, secerile, bratirile din com de cerb sau din cochilii de seoici, margele, piepteni, piese de hamagament, statuete etc. In antichitatea orientald, fildegul si osul au constituit suporturi pentru scriere (plicuje in China), sigili si figurine (cultura Harappa, Mesopotamia, lumea siro-feniciana, Egipt, China). Utilizarea acestor materi rime se continu in toath antichitatea, aplicfndu-se tehnici de prelucrare difeite; marile categorii de obiecte realizate din materi dure animale riman uneltele, armele, podoabele si piesele de port, piesele de art in Roménia se manifest in ultimul deceniu interesul pentru studierea sistematicd a industriei prestorice a 1materilor dure animale; a fost elaborata recent prima teza de doctorat care trateazi in mod unitar descoperi 1.300 obiecte) cele mai vechi de la noi (Comeliu Beldiman, Industria materilor dure animale in din paleoiticul superior, epipaleolitic, mezolitc si neolticl timpurtu pe teritoriul Roméniei, Institutul de Arheologie ,,Vasile Parvan” al Academiei Romane, Bucuresti, 2000), 3. Prelucrarea materiilor vegetale Putem distinge: materii vegetale dure (rigide), precum lemnul masiv si materii vegetale flexibile, precum crengile subjiri, scoarfa, fibrele ierboase. Ele fac parte din categoria materialelor perisabile, astfel c& descoperirle in stpiturile arheologice sunt relativ rare, fiind conservate in medii favorizante (mediu uscat-nisip, mediu lipsit de oxigen- turbirii, medii lacustre, sol inghefat etc.) ‘ Lemnul este 0 materie prima folosita de inceputurile umanitatii, alaturi de piatra si materii dure animale. intre descoperirile timpurii se inscriu sulitele din lemn cioplit si ascutit de la Clacton-on-Sea (Anglia), Torralba (Spania), Kalambo Falls (Tanganyka-Africa), Krapina (Iugoslavia), Lehringen (Germania); acestea sunt databile in paleoliticul inferior. Utilizarea larga a lemnului in toate epocile istorice (cu elemente de specific pentru fiecare perioada si cultura) se datoreaza abundentei acestei materit prime, care se prelucra relativ usor. Utilajul litic cioplit si slefuit permitea taierea copacilor sau a unor parti din acestia. Se prelucrau atat esenfe moi (conifere, mesteacin, alun), cAt si esente tari (fag, stejar). Alaturi de cioplire se folosea tehnica focului dirijat, aplicata, spre excmplu, la scobirea trunchiurilor pentru realizarea monoxilelor. incepdind din neolitic apar constructii masive din lemn (locuinfe, sanctuare); un loc aparte ocupa agezirile lacustre din neolitic si epoca bronzului ~ Franta, Italia, Elvetia (locuinte ridicate pe platforme de lemn pe stilpi, construe in apropierea malului lacuritor). in plan tehnologic, epoca bronzului aduce un progres major, si anume inventarea feristraului si a joagarului, care au permis prelucrarea trunchiurilor sub forma scéndurilor groase. Lemnul a fost folosit in primul rand ca material de constructie. Din crengi s-a realizat scheletul colibelor altor tipuri de adaiposturi inc& din paleotiticul inferior (descoperiri cunoscute de la Gombore-Etiopia; Lazaret, Terra ‘Amata, Combe Grenal-Fran{a). in paleoliticul superior se construiau corturi demontabile pe schelet din crengi groase, acoperite cu piei. Neoliticul cunoaste ridicarea constructillor masive din stilpi si bame (trunchiuri despicate) — pereti gi platforme (vezi cazul locuin{elor culturii Cucuteni). Din neoliticul mijlociu si tarziu se ridic& fortficatii cu sant si val plus palisada (ingraiditura de stalpi din trunchiuri de arbori). Din lemn se realiza si infrastructura construetior funerare de tip tumul ~ camerele funerare (de la sfirgtul neoliticului). Un domeniu important in utilizarea lemnului este fabricarca elementelor de inventar mobil, precum unele si je, mfnere, suite, sigeti, arcul, unelte pentru prelucrarea paméntului ~ sipaligi, plantatoare, plugul primitiv ~ aratrul, recipiente, linguri, unele piese de port, cum sunt acele pentru pir sau pentny prinderea vesmintelor etc. Crengile groase se foloseau si ca element de constructie (Impletituri lipite cu lut). Tot aici trebuie mentionate impletiturile diverse din crengi subtiri, care au dat nastere in preistorie unui mestesug practicat intens (cosuri de diverse dimensiuni si utilizar)6 Mijloacele de transport si de deplasare diverse - pe api, uscat, zApadi\- aveau la baz folosirea lemnului: pluta, monoxila, ambarcatiunile mai complexe din scdnduri (din epoca bronzului); sania, schiurile, roata, carul cu doua si patra roti etc. Scoarta copacilor constituia o materie prima cu utilizari diverse: objinerea colorantilor, confectionarea unor recipiente (paleoliticul superior-mezolitic), construirea ambarcafiunilor usoare cu. schelet de crengi, decorarea prin imprimare a vaselor ceramice (vezi cazul culturii Cortallod-Franja), objinerea fibrelor (fisii de scoarta folosite ca ligaturi). Fe ate Ae: to plinihr txts hie ciara pera confextionaresMpleillor a fringhir so Lemnul este una dintre materiile care se preteaza la datarea absoluta prin metoda carbonului radioactiv si prin metoda dendrocronologicd. Studierea resturilor macrovegetale (lemn carbonizat) face obiectul disciplinei numite antracologie (gr. anthrakon = carbune), care urmareste idemtficarea speciei arborilor respectivi si, pe aceasta baz, reconstituirea parametrilor mediului ambiant. 4, Prelucrarea metalelor in prelucrarea metalelor, viatehnologia cunoaste dou’ aplicatii importante: 1. transformarea prin batere sau ciocdnire (Ja rece sau la cald) a metalului in foaie sau fir - cupru, argint, aur, plumb; 2. confectionarea unor unelte sau ustensile. Tehnicile de decorare a obiectelor de metal presupuneau, de asemenea, aplicarea unor procedee mecanice: tehnica au repoussé (realizarea decorului in relief pe 0 foaie metalic prin apisare sau batere dinspre interior spre exterior. Alte procedee aplicate in preistorie $i antichitate sunt: baterea pe matrife fixe sau mobile din lemn sau iat, pe care era sculptat decorul; gravarea cu ajutorul dltitelor. Se aplicau si procedee de asamblare a partilor unor obiecte mai complexe prin perforare, ntuire, indoire si batere a extremitifilor (confectionarea coifurilor, a diverselor tipuri de vase ete) TEHNOLOGII. PIROTEHNOLOGIA Reprezinté totalitatea tehnologiilor care prelucreazi materiile prime prin transformarea lor fizico-chimicd, recurgénd la metode calorice, respectiy la utilizarea focului Cuvantul grecese pyras = foc. le utilizare 1, Focul: folosire, producere, domenii Folosirea focului este unul dintre elementele majore care diferentiazi omul de regnul animal. Folosirea gi producerea focului echivaleaza ca importanta cu realizarea utilajului. Cele mai timpurii dovezi de utilizare a focului raman inc& rare si incerte, nesigure, difuze, inconsistente. Este necesar ca viitoarele descoperiri sé aduca noi si necesare precizari Existd unele indicii care sugereaz folosirea focului de care australopitecine sau de Homo habilis; este vorba de mici suprafete de pamant arse sau de fragmente de oase arse. Acestea au fost descoperite, spre exemplu, in siturile ‘Chesowanya (Kenya) si Hsihoutsou (China). Pe de alta parte, este probabil ci pitecantropii (Homo erectus) cunosteau utilizarea focului, fntt-o etapa cronologica plasat& tn pleistocenul mijlociu (circa 500 ka). Este foarte dificil de apreciat, in absenta dovezilor, dact Homo erectus producea focul sau doar il preluase din natura si il intretinea. Trebuie si acceptim insa existenta potential a capacitatii lui tehnice de a produce focul. Dintre descoperirile timpurii atestind utilizarea focului de eatre Homo erectus se pot mentiona cele provenind din Europa si Asia, databile in ultima etapa a paleoliticului inferior (circa 400-600 ka) — oase arse, vetre sumar amenajate, suprafete de pimant arse: Vértesszillds (Ungaria), Terra Amata, Lunel Viel (Franfa), Achenheim (Germania), Shu-Ku-Tian (China). Focul este un fenomen comun in natura, cu care omul a luat contact de timpurits (produs de fulgere sau de eruptii ste acest fenomen si Il integreazA tn universul sau tehnologic. legate de aceasta achizitie a civilizatiei umane accepta existenta a dow’ etape: 1. initiala, a focului din natura (preluat si fntretinut); 2. producerea focului, Folosirea unor buciti de minereu de fier (cum sunt pirita $i marcasita) ca percutoare in cioplirea materialelor litice a condus la observafia aparitiei unor scdntei incandescente mobile, care puteau aprinde substante inflamabile (precum bucati de ciuperci uscate, bucéti mici de lemn ..). Plecdnd de la observarea acestui fenomen produs accidental s-a putut trece la producerea intentionatt a focului. Probabil ca hazardul a jucat acelagi rol gi in cazul producerii focului prin frecarea a douat bueati de lemn. Producerea focului cunoaste 0 varietate de procedee si mijloace in preistorie, dup’ epoci si regiune Reconstituirea lor este posibila prin recurgerea la analogiile etnografice. Se deosebese dou mari grupe de procedee: 1. producerea focului prin tehnici de percutie; 2. producerea focului prin tehnici de frecare.fh Tehnicile de pereutie — in primul rind trebuie subliniat faptul c& percutia a dou obiecte litice produce scéntei reci imobile (triboluminiscenta), care nu pot aprinde materiale inflamabile. Teoriile comune care susfin producerea focului prin ,lovirea a dou pietre” nu au o baza real, aga cum s-a dovedit si pe cale experimental. Tehnicile de producere a focului prin percutie utilizeaza trei elemente: o piesa liticé (avénd rol de percutor), 0 bucatii de minereu de fier (pirité, marcasitA), care produce prin percufie scéntei incandescente mobile si o substanté inflamabila — bucata de ciuperca uscata (numita initiator), Scénteia produsé prin percutie aprinde inifiatorul, care, la randul sau, dezvolts flacara prin ventilajie si adaos de alte substante inflamabile (iarba uscata, aschit de lemn ete.) Dovezile arheologice timpurii ale producerii focului se dateaza la sfirsitul palcoliticului superior si in mezolitic- neolitic; printre siturile care au prilejuit astfel de descoperiri se numari: Trou de Chaleux, Forfooz; Trou al Wesse (Belgia, prima datata la circa 11,000 {.e:n.; Laucelle (Franfa); Star Carr (Anglia); Montilier (Elvetia).. Tehnicile de frecare — sunt atestate din holocen (datorit& prezervarii in conditii speciale a lemnului). Procedeele de acest gen recurg la utilizarea a dow bucai de lem, care se incalzesc putemnic prin frecare fn tehnici diferite: dow baghete frecate longitudinal; o bagheté rotité pe o bucata de lemn cu suprafafa plana s.a. Sunt utilizate esente diferite si avand fibre lungi Achizitia focului a constituit premisa sia determinat aparitia altor inventii majore in plan tehnologie si cultural: ica $i metalurgia. — epoca metalelor): = prepararea hranei vegetale si animale prin: coacere, frigere, fierbere (implica folosirea recipientelor — de piele (au ceramice, metalice etc.) = conservarea hranei vegetale si animale prin afumare; t= prelucrarea materialelor litice (fracturarea blocurilor de materie prima prin incalzire si ricire brusca; deshidratarea prin inealzire, care faciliteaza cioplirea si retugarea), 1 prelucrarea lemnului (intrirea parti active a Kincilor; scobirea trunchiurilor de arbori prin foe dirijat); 1 defrisarea prin incendiere si pregatirea ogoarelor; 1 prelucrarea materiilor dure animale (coacerea osului, care devine mai casant la debita; plastfierea comului, a fildesului;intirirea parti active a unor unelte si arme etc); 1 prepararea adezivilor; 1 prepararea materiilor colorante; mincalzire; 1 iluminare (din paleoliticul superior); w tehnici de vinatoare prin haituire; 1 fabricarea obiectelor si a vaselor ceramice; 1 metalurgia neferoaselor sia fieruluis 1 obfinerea si prelucrarea sticlei; ‘ obtinerea 5i prelucrarea faiantei; ¥ obfinerea si prelucrarea smaltuli 1 producerea materialelor de constructie (caramizi,tigle); = minerit, ® obfinerea sirii din solutie (prin evaporare - brichetare) Focul se aprindea direct pe suprafata solului (firs amenajari sp combust), respectiv vetre si cuptoare. YVatra este structura de combustie esentialé pentru cunoasterea ocuparii si org activitajilor care s-au derulat aici. Ea este cunoscutd de la sférsitul paleotiticului inferior (Terra Amata, circa 13 ka). Tipologia vetrelor distinge in principal structuri plane sau adancite in sol. Ele pot fi simple sau cu elemente de amenajare, precum: m suprafata de combustie realizatt din pietre, strat de lut pe pat de pietre, cioburi de vase ceramice; = marginea vetrelor (gardina) poate fi realizata din: pietre brute, prelucrate, lut, fragmente de vase ceramice ete Amplasarea vetrelor poate fi in aer liber sau in interiorul locuinfelor, fie ele corturi (paleoliticul superior), bordeie, colibe, locuinte solide din lemn gi lut, piatra ete. (mezolitic-epoca metalelor). Cuptorul - apare din neolitic, fiind plasat in interiorul locuinfelor sau in aer liber. El foloseste in prinnul rnd la prepararea hranei (copt paine) si se cunoaste intr-o arie foarte larga - din China si pana la Atlantic, Dupa tehnica de construct se disting 1 cuptoare spate in bloc de lut crujat, cu vatra din pietre sau cioburi; sunt plasate intr-un colt al locuinfe; este 0 structurl simpli, usor de construit,intlnita din neolitc si pana in epoca romani: ‘= cuptoare din piatra fira liant, avand vatra din lespezi de piatr; tipice pentru ariile culturale din mediul temperat; = cuptoare avind cupola din piatra si tut, cu vatra tut si prundis: mediteraneene. Focul ocupa un loc central si in domeniul religios, ca element adorat,obiect al cultului sau tn practicile funerare (ritul incinerate). le) sau in amenajiri speciale (structuri de a talnite in arile civilizatiei clasice2. Ceramica Gr. keramikos = tut ars. Realizarea ceramicti ocupa, prin vechime si importan{a, primul loc intre tehnologiile care folosesc dirijarea focului. Acest element de civilizatie constituie din neolitic categoria de descoperiti cea mai bogata, de o mare varietate tipologica, pretindu-se la stabilirea cronologiilor relative ale diferitelor epoci si culturi. Pe de alta parte, achiziiile tehnologice in domeniul fabricarii ceramicii au permis dezvoltarea altor domenii mestegugairesti. riginile ceramicii se plaseaza in paleoliticul superior (figurine antropomorfe si zoomorfe descoperite la Dolni Vestonice, Cehia). Generalizarea acestei inventi se leag’ de trecerea la modul de viata sedentar. Cele mai timpurii descoperiti de otirie (vase ceramice) se plaseaza tn Iran, situl Ganj Dareh, circa 7.000 te.n. in de emt 600 se decyl ile cu cee, thts spat caprne te bavi ore al Modieane Marea Egee (Ramad Il, Bongras II, Nea Nikomedeia, Karanovo 1). In continuarea expunerii, prin ceramic’ tnjelegem ‘vase (recipiente) ceramice. Inventarea ceramicii este un fenomen de poligenezA si nu rezultatul unui proces de difuziune, Ea este legata organic de trecerea la cultivarea plantelor si sedentarizare; populatile nomade preferau, din ratiuni practice, recipientele mult mai durabile (din piele, lemn, impletituri, metal). Aceasta nu implica, isi, absenta unor astfel de recipiente din asezarile comunitatilor sedentare. Ceramica este o categorie de vestigii ale culturii materiale de prima importanga. Ea se intdlneste in mari cantitati fn toate siturile arheologice, incepind din neolitic, ofera criterii sigure pentru definirea culturilor gi ariilor culturale, permite surprinderea relatilor dintre diferitele comunitati gi culturi, migratiile, sti la baza elaborarii cronologiilor relative, Ea se conserva bine in sol si, chiar in stare fragmentara, ofera importante indicii si informatii pentru arheolog: tehnica de modelare, degresanti folosi ipologia vaselor etc. conditie prealabila obligatorie pentru realizarea studiului ceramicii dintr-un sit arheologic este colectarea, fisarea si inregistrarea intregului material ceramic, de cele mai multe ori descoperit in stare fragmentard. Studiul ceramicii are in vedere parametri sm calitatea pastei - grad de finete si de puritate, porozitate; w tehnica prepararii pastei; degresanfi folositi ~ materiale neargiloase (pietriy marunt, nisip, cioburi pisate, pleava, paie, scoici si oase pisate etc.), adaugate in argila pentru obtinerea omogenitatii vaselor si evitarea crapari lor prin uscare; ‘m modelarea - cu mina, la roata olarului; 1 arderea — oxidanta (prezenta aerului — culori deschise); reduedtoare (absenfa aerului ~ culori inchise); ardere in vari, in groapil sau in cuptor cu reverberate); 1 forma generala si detaliile morfologice; w tratarea suprafefei exterioare a pereflor; 1 morfologia gi tehnica realizarii decorul Analiza pastei si a degresantilor cu. ajutorul microscopului petrografic a permis precizarea caracteristicilor diverselor specii ceramice, a centrefor de productie si, pe aceasta baz, preciziuni legate de cle schimbului (de exemplu, analiza recipientelor pentra vin si ulei folosite in comertul dintre Creta si Mycene, care a permis decelarea produselor locale gia celor de import). in privinja modetarii, precizim ca roata olarului a fost inventata si utilizata pe scara larga in Grecia si Orientul Apropiat inci din bronzul timpuriu si mijlociu, dar raspandirea acestei tehnici avansate dincolo de aria circummediteraneand s-a facut foarte lent, neconducdnd la disparitia ceramicii modelate cu mana, Modelarea cu ména include mai multe tehnici, reconstituibile pe baza observafilor fScute asupra ceramicti din stpaturile arheologice, ca si a realiziriistudiilor experimentale si a analogiilor etnografice. Se disting procedecle: m scobirea vasului intr-o bucata de Iut; m scobirea si modelarea prin batere a peretilor pe o nicovala; m metoda colacilor suprapusi (au colombin) — presupune folosirea unui suport pe care era asezat vasul. ‘Tratarea suprafetei vaselor (exterioari sau/si interioara) dup modelare are in vedere: m conservarea nemodificata a suprafetei dupd modelare; m netezire; m lustruire; w introducerea intr-o baie de lut fin (slip sau angoba); wm introducerea intro baie de substanta colorant (firnis) sau smalt, care adera la suprafaja vasului ta a doua ardere. Arderea se putea realiza la: m foc deschis — in contact direct cu flacira, ardere scurti; este incompleti si neuniforma; vasele au pereti sfirdmiciosi, de culoare negricioasa neuniforma; este cazul ceramicii modelate i fiecare gospodarie; m in cuptorul cu reverberatie ~ pereti duri, arsi uniform, durata lunga de ardere, de culoare deschisé sau Inchisa; este cazul ceramicil realizate de mesteri specializat Cuptorul cu reverberajie are dow’ camere: inferioara (focar) i superioara (de coacere a vaselor), separate printr- © placa de lut cu perforatii. El permite controlul optim al arderii si obfinerea unei ceramici arse reducitor sau oxidant. Pare a fi fost inventat in neoliticul mijlociu si tnregistreaza progrese notabile in neolitiul tarziu. Spre exemplu, in aria culturii Gumelnifa, tehnica pictirii vaselor ceramice cu grafit si aur implica temperaturi foarte mari de ardere (1.025- 1,050° C), care nu se puteau obtine decat in cuptoare performante, construite cu o tehnic& perfectd. La fel, cazul ceramicii pictate Cucuteni. in unele situri au putut fi decelate arii de concentrare a atelierelor ceramistilor, ca la Hacilar (Anatolia), Atena-Kerameikos 5.2. Analiza morfologied are in vedere studiul formei generale a vasului si forma detalilor sale: modelarea buzei, a itului, a corpului, a fundului, a torilo si inserjia lor pe corpul vasului, prezenta amenajaritor speciale —orifici etc.9 Decorul vaselor ceramice ocupa, alaturi de morfologie, un loc major in realizarea clasificdrilor; se au in vedere: 1 tehnica de realizare (incizie, excizie, imprimare, stampilare, aplicare, pictare, incrustare; ca instrumente se foloseau maturica, spatula, pieptenele, diverse instrumente ascutite, scoici, snurul, tiparul; m motivistica (geometric’ sau figurativa); m maniera de dispunere a decorului pe vas (acoperd intreaga suprafata sau parti ale vasului); dispunere libera sau in benzi orizontale, oblice, verticale. Functionalitatea vaselor ceramice se refera la: vase pentru gitit; vase pentru méncat; vase pentru baut; vase pentru tumat; vase pentru depozitat alimente; vase pentru transportat lichide (ulei, vin); vase de cult; urne funerare etc. Studiut ceramic pr legaturilor dintre culturi a influenfelor exercitate intre diverse grupuri culturale, a momentului asimilirii unor produse de import in productia local, sesizarea unor aspecte de ordin demografic si social; astfel, pentru Mesopotamia, unde ‘numairul si dimensiunile recipientelor ceramice pentru pastrarea apei au permis estimari legate de numérul membrilor tunei familii, numarul indivizilor care transportau apa, distanta fata de sursa de apa, destinatia unor constructii (locuin{e sau hanuri) ete Ceramica, prin toate caracteristicile ei, exprima si gradul de permeabilitate sau de rezistenta a diverselor culturi si comunitati la influente si schimbari, existenta unor relat simetrice (de reciprocitate) sau asimetrce etc. - si protoistorice oferd indicii importante relative la originea net culturi, permite sesizarea 3. Alte artefacte lut ars Este vorba de materiale de construct si piese pentru decorafii monumentale. Cardmizile arse se cunose din aria civilizatiei Harappa gi din Mesopotamia, incepand cu perioada akkadiana; la fnceput era folosit4 la fundafi, epoi la elementele de suprastructurs. In perioada Kassita si veche babiloniand sunt produse eAramizi smalfuite, folosite in decoratia monumentala. Din epoca bronzului se utilizeaza figlele, aparute in Grecia (Lema). La fel, conductele pentru aductiunea apei si pentru evacuarea apelor reziduale. Ustensile diverse din lut ars: greutifi pentru razboiul de fesut si pentru plase de pescuit, pentru fus (fusaiole), corpuri de seceri, forme pentru copt painea, opaite; piese magice, de cult si de arta (arte minore): statuete, miniaturi diverse, podoabe ete. Ceramica serveste la reconstituirea fazelor de evolutie ale unei culturi, pe baza analizei elementelor tipologice si stilistice. in unele cazuri se preteazi la obtinerea de repere ale cronologici absolute, prin aplicarea metodelor atheomagnetismului si termoluminiscentei (dar foarte costisitoare si incd insuficient de precise).. 4. Metalu Inceputurile prelucrarii metalelor se plaseaza la limita dintre via- si pirotehnologie. Analizele spectrale efectuate pe cele mai timpurii obiecte de metal cunoscute (de cupru, databile fa inceputul mifeniului 7 fe.n., in neoliticul aceramic), provenind din situl Ergani-Cayont (Anatolia) arata ca este vorba de un metal cu puiine impuritii, de origine agreu de precizat (cupru nativ sau extras din minereu), Descoperirile de aici au permis formularea concluziei dup care inceputurile metalurgiei cuprului nu sunt legate de progresele in domeniul fabricdrii ceramicii; este vorba de un proces derulat independent, rezultat al experientei in utilizarea focului si in objinerea materiilor colorante prin arderea unor ‘minereuri de cupru. Piesele de la Ergani-Cayond sunt lucrate prin ciocanire la rece. Progresele din domeniul fabricarii ceramicii au favorizat progresele in metalurgie. in prima jumatate a mileniului 6i.en., se introduce in uz.curent a celui de al doilea metal (plumbul) si se trece la reducerea minereurilor cuprifere. In a doua jumatate a mileniului 6 te.n. si prima jumatate a celui urmator tot fn Anatolia se inventeaza tehnica topit aramel in tipare (Can Hasan, nivelul B2, Casa 3). in ctapele ulterioare, evolutia metalurgiei a fost marcatti de punerea la punct a unor refete de innobilare a cuprului, prin metoda arsenizarii sau prin alierea cu alte metale: cositor, plumb, antimoniu, ceea ce a dus la ap aligjului numit bronz, Trebuie mentionat faptul c& arsenizarea, procedeu cunoscut din mileniul 4 i.e.n. fn Anatolia, Peninsula Balcanica si Egeea a fost initial un procedeu incidental, legat de compozitia specific’ a minereurilor de cupra dintr-o regiune data. Ulterior metalurgistii au inceput s& realizeze aliajul cupru-arsen, care era superior ca proprietati cupruluinealiat. Cele doua procedee tehnice (obtinerea cuprului arsenizat si a bronzului standard = 90% Cu + 10% Sn/Pb/As) conduc la obfinerea unui aliaj cu duritate si rezistent& mai mare decat a cuprului nativ. Cuprul arsenizat se poate prelucra prin ciocdnire sau prin tumare, jar bronzul numai Tipologia pieselor metalice cunoaste © mare diversitate: marile categorii de obiecte (unelte, arme, piese de port gi do podoabs, piese decorative, vase, statuete, piese de mobilier etc.); acestea se produc in ateliere specializate. Ca procedee de realizare se inventeazA turnarea in tipare bivalve si metoda cerii pierdute (modelul obiectului este realizat in ceard, se acopera cu lut, se arde; in forma objinuti astfel se toarna metalul lichid). Paralel cu aceste progrese, in Anatolia se inregistreazi utilizarea altor metale; este cazul aurului, argintului si fierului (in stare de minereu). in situl de la Korucutepe, intr-un nivel databil la sfarsitul mileniului 4 te.n. apar piese din argint; in mileniul 3 {e.n, se dateazA cel mai vechi obiect de fier extras din minereu (bratard); la sférsitul acestui mileniu par piese de fier de mari dimensiuni ~ pumnale ceremoniale din mormintele de la Alaca HayOk. Bogifia zacdmintelor de minereuri feroase si aceste precedente explicd, astfel, monopolul asupra metalurgiei fierului detinut fn regiunile anatoliene de care hittti.10 {In legatura cu inventarea metalurgiei se ridic& mai multe probleme majore. Una dintre ele este existenta unui centru de inventie unic (regiunea Anatolia-Iran), de unde aceasta noua tehnologie s-a rispandit sau a mai multor centre de inventie. Ultimele luari de pozitie (Colin Renfrew, R. Whitehouse, Alexandru Vulpe, Gabriel Camps §.a.) inclina spre acceptarea mai multor centre de inventie autonome; intre acestea se numara Peninsula Balcanica si Peninsula Italicd, Franfa. A doua problemi se refera la ordinea suecesiunii prelucrarii diverselor metale; este vorba de repetarea gi in alte regiuni ale Lumii Vechi a etapelor cunoscute in Anatolia-Iran. Descoperirile de pind acum arati cf avem de-a face cu abateri considerabile de la etapele considerate standard; astel, in Ciclade s-a constatat prioritatea i importanta prelucrarii argintului si a plumbului fata de arama si bronz in etapa timpurie (Cicladicul timpuriu 1); in Cicladicul timpuriu I ereste proporja de piese de cupru si bronz. Un alt exemplu il ofera Columbia, unde metalurgia s-a dezvolta Incepaind cu prelucrarea eurului (a doua jumatate asec. 4 fe.n). Importanti este decelarea unor centre de productie metalurgici in epoca bronzului. Indiciile sunt oferite de descoperirea resturilor de reducere a minereurilor (2gura), a seturilor de unelte specifice, a tiparelor, creuzetelor, a pieselor brute sau in stadii diverse de finisare, a existentei unor piese specifice in numar mare. Putem cita in acest descoperirile de la Thermi (Lesbos), Sitagroi (Tracia), Raphina (Attica), Chalandriani (Syros), Sarata-Monteorn, jud. Buziu, Roménia; aici s-a descoperit un tipar pentru topor in care s-a potrivit perfect un topor gasit in asezarea de la Poiana, jud. Galati, dovedindu-se, astfel, existenta unui centru de productie si a relatiilor de schimb pe anumite distante si directii, O mare atentie se acorda astizi studiilor privind tehnologia objin provenienjei minereurilor, procedeele de reducere, tehnica de aliere, turare si spectrografice oferi indicii clare asupra zicimantului de provenienti a metalului De un deosebit interes sunt descoperirile de cuptoare care au servit la reducerea minereurilor de cupru sau fier. Este vorba de structuri bipartite, cu o parte ingropata in sol, focarul, de forma rotunda sau ovala si o parte cilindrica sau tronconica la suprafafa solului, umpluti cu minereuri in straturi alternand cu mangal (cérbune de lemn). Partea superioara permitea controlul circulafiei aerului prin folosirea unui sistem de orificii si a foalclor. Aceste cuptoare rau de unict folosinia, ele distrugdndu-se la obfinerea ,sarjei”. intre mijloacele de identificare a naturii metalelor, a componentelor aliajelor si a provenientei lor se numdara: analiza spectro-chimie8, spectroscopia emisiei optice (pentru determinarea componentelor aliajelor de cupru), fluorescenta razelor X (pentru obiecte de argint), metoda activarii neutronilor, analiza izotopica; la acestea se adaugi analizele chimice, analizele metalografice, difractia razelor X, analiza microscopica, ele contribuind la cunoasterea tehnicilor de prelucrare a metalelor. Procedeele de prelucrare la cald a unor metale difera in functie de materia prima. Cuprul poate fi prelucrat la cald prin batere, obtindndu-se fire si foi, asamblate (tot la cald) prin sudare, Cuprul se putea prelucra si prin turnare, chiar daca prezinta unele inconveniente importante (fluiditate insuficient4, absorbtia aerului, proprietatea de a fi casant ctc.); in acest scop se foloseau tipare de tip monovalv sau bivalv sau metoda ,cerii pierdute” fn schimb, bronzul se prelucra numai prin turnare, in forme simple sau complexe; inconvenientele tehnice ale ‘cuprului sunt eliminate prin alierea cu elemente precum staniul (cositoru!), plumbul si arsenul. Fierul nu s-a prelucrat in antichitate decat prin ciocinire la cald. Singura calitate de fier objinuta era asa-numitul fier moale, Procedeul de calire a fierului prin aducerea la incandescent si racirea bruscé in bai de lichid nu a fost ‘cunoscut de toate culturile care practicau metalurgia. Izvoarele literare antice arata c& celtii din timpul lui [ulius Caesar nu stiau sa caileasca fierul. Abia in epoca merovingiani de inventeazA o metoda de cillire a fierului (damasarea = plierea multipla si baterea la cald a bucitii de metal), conferind armelor (lame de spade, in principal) duritate si suplete. Exceptia 0 constituie civilizatia chinez’, care cunostea topirea gi turarea fierului in forme este atestata din timpul si prelucrarii’ metalelor: stabilirea inisare/decorare, Analizele chimice si dinastiei Han (sec. III ~ I fe.n.); pentru restul Lumii Vechi, topirea si turnarea fierului s-a aplicat din Evul Mediu dezvoltat, O alta serie de probleme este legati de studierea obiectelor de metal provenite din sipaturile arheologice, Acest studiu este precedat de tratamentul mecanic si chimic aplicat obiectelor in laborator, urmarind curitirea $i reconstituirea formei initiale. Urmeaza fotografierea, desenarea, masurarea, consemnarea primelor observatii relative la natura metalului si la tehnicile folosite in prelucrare, gradul de uzura etc,, efectuarea analizelor speciale; ultima etapa priveste clasificarea tipologica si datarea relativa si absoluta pe baze stratigrafice si prin analogii. Studiul tipologic al obiectelor de metal urmaeste stabilirea cit mai clara a tipurilor si variantelor tipologice, originea si evolutia lor, datarea relativa si absoluta. El ia in considerare ansamblul detaliilor privind forma si decorul De exemplu, analiza tipologica a unui topor cu taigu! transversal include urmatorii parametri: lungimea totala, lungimea lamei, dimensiunile si forma mansonului, dimensiunile si forma taigului, greutatea, elementele de decor (motive, tehnicd, mod de dispunere a decorului pe piesi), functionalitatea (piesi de intrebuintare curenta sau ceremoniala). Descrierea pieselor se poate face in limbaj clar sau codificat; cel din urma are avantajul includerit tturor parametrilor obiectului si posibilitatea tratirii lor informatizate pe loturi mari de descoperiri. Un model de studiu tipologic codificat este Iucrarea consacrata bronzurilor dintr-o arie imensi (Balcani-tran), elaborata sub directia lui Jean Deshayes. Alte contributii majore la cunoasterea metalurgiei bronzului, a originii si raspdndirii obiectelor realizate din acest metal sunt incluse in seria Prahistorische Bronzefunde, editati sub coordonarea lui Hermann Miller-Karpe la Frankfurt/Main. ‘Aceasti serie include si descoperiri importante din Romeénia; trebuie amintite aici si contributile majore oferite de prof. Mircea Petrescu-Dimbovita, intre care corpus-ul descoperirilor de bronzuri din Roménia (Depositele de bronzuri din Romdnia, Bucuresti, 1977).Prelucrarea metalelor pretioase fn aceasta categorie intri aurul, argintul si efeetronul (aliaj natural de argint si aur). Prelucrarea implica etapa objinerii acestor metale in grad avansat de puritate, dat fiind cd ele se gisesc in naturd, de cele mai multe ori, amestecate cualte elemente minerale sau metalice. Eliminarea impuritailor (rafinarea) poarti numele de cupelare si are la baz utilizarea focului, inedilzirea minereurilor respective si oxidarea impuritailor. ‘in cazul argintului, prin inc&lzire, plumbul gi alte elemente se oxideaz si se pot usor separa de metal. fn cazul aurului, cupelarea se realizeaz in dou etape: in prima etapa se amestecd minereurile cu © canttate de plumb: prin Incdlzirea acestui amestec se obfine un amester de aur si argint. A doua etapa implict separarea celor doud motale, care se face prin adiugarea sirii (care se combina cu argintul, dind clorura de argint, usor de eliminat) sau a unui compus sulfuric (care se compune cu argintul, dnd sulfura de argint). Aceste procedee demonstreazi dobandirea abilittilor tehnice de objinere si de control a unor temperaturi tnalte (1.100-1.200° C) Procedeul cupeliri pare a fi fost inventat de timpuriu in Asia Mica si Egipt; ca dovezi sunt obiectele de aur si argint descoperite in nivelul Troia Il g si analizele obiectelor eneolitice de la Byblos (circa 3.500 i.e.n.) si din Egiptul predinastie (circa 3,600 i.e.n.). Romanii au dezvoltat tehnica rafindrii metalelor pretioase prin introducerea a douk procedee prealabile: ichefierea si amalgamarea aurului cu mercurul. Dupé rafinare, metalelor prefioase se topeau si se turnau in forma de lingouri sau sub forma de obiecte(inele,bratéri, pumnale). Preluerarea metalelor pretioase se facea prin batere la cald, prin turnare sau prin combinarea celor dou metode fundamentale, S-au pus la punct tehnici de suduri la cald a elementelor componente sau a decorului pieselor din metale pretioase; astfel, a fost posibila aplicarea unor tehnici de decor complicate, precum filigranul si granulatia, cunoscute tn ‘Sumer in mileniile 4-3 Le.n., avind o perioada de tflorire in orfevraria greacd (sec. 8-6 fe:n.),tracd (sec. 7-5 Len.) si elenistica (sec. 3-1 Le.n.). ECONOMIA Obfinerea mijloacelor de subzisten{a: forme, organizare, metode, mijloace cazul tehnologiei, in evolutia mijloacelor de obtinere a hranci se disting dow’ momente considerate revolutionare: 1. saltul de la vandtoarea animal la véndtoarea umand; 2, extinderea controlului asupra resurselor de hhrandi odata cu trecerea la neolitic. 1, Vanitoare, pescuit, cules Trecerea de la vandtoarea animal la vandtoarea umand a fost marcati de adincirea socializarii, respectiv, constituirea unor bande, in care relatiile dintre indivizi se bazau pe principiul reciprocitafii generalizate. in acelasi timp au Inceput si se cristalizeze relatii functionale fntre om si mediu, care constau in adoptarea omului la variatile sezoniere in utilizarea diferitelor resurse naturale, ca si modificarea dimensiunilor grupurilor umane tn functie de ‘anotimp. Trecerea la vanitoarea umana a insemnat identificarea unor solutii care s permita obtinerea unui maxim de rezultate cu un consum mic de efort. Expresia materiala a acestui principiu o constituie inventarea unor unelte si dispozitive: proiectile precum lancea, sulita, sAgeata; sarbacana, propulsorul, arcul; inventarea unor tehnici de capturare ‘a animalelor: haituire, curse, folosirea momelilor cu rezerve de hrand. Arheologia actuala distinge, in functie de metodele utilizate: vinatoarea liber; vandtoarea controlata; Insofirea (urmarirea sistematica) a turmelor de animale. Dezvoltarea vandtorii gi a unor ramuri complementare de procurare a hranei, practicate sezonier sau pe intreg parcursul anului (cules, prindere, pescuit) au asigurat comunititilor umane paleolitice si mezolitice © abundenti de hhrana, care ne permite acceptarea existenfei acum a unei adevarate ,VArste de Aur” sau a unei ,Ere a abundentet Reconstituirea procedeelor de vanatoare, a uneltelor si dispozitivelor folosite, stabilirea ponderii diferitelor forme de objinere a hranei in preistorie si protoistorie este una dintre sarcinile dificile ale cercetirii arheologice; in scopul rezolvarii acestor probleme se recurge atit la studiul complex al vestigiilor materiale, edt gi la cercetarea analogicd. Cea mai la indemand raméne reconstituirea progreselor inregistrate in tipologia vandtorii pe baza evolutic utilajului pana la atingerea gradului maxim de adaptabilitate si eficienta sau randament. Etapele semnificative ale acestei evolutii sunt marcate de inventarea, in paleoliticul inferior, a sulitei, parale! cu cele mai primitive dispozitive (gropile-capcana), ca si inventarea, pana in mezolitic, a armelor de aruncare la distanta (propulsor, sarbacana, arc); acestea au marit distanfa dintre vanator si vanat, precizia si fora tirului, adaptate la diferitele medi (deschis — savana ‘mpidurit — paidure din zonele temperate, jungia). Vestigiile materiale care furnizeazi date importante asupra vanitorii sunt oasele animalelor, recuperate tn siturile cereetate, Grupate pe specii gi categorii de vérsti, ele oferd indicii asupra selectirii vénatului, ea gi asupra metodelor posibile folosite la eapturarea animalelor. De exemplu, in agezarea musteriang de la Taubach (Germania) s-a constatat c8 mai mult de 50% din resturile scheletice de mamut descoperite provin de Ia indivizi cu varste euprinse intre12 6 si 20 ani, ceea ce permite si tragem concluzia practicarii vanatorii cu folosirea gropilor-capcane, in care cideau mai des animalele tinere, lipsite de experienta evitdrii acestor dispozitive de prindere. Reprezentirile artistice parietale au furizat indicii asupra tehnicilor de vanitoarea folosite: lasso-ul pentru cai (Les Combarelles, Franta); tareuri (Lascaux, Franta); curse cu are (Font de Gaume, Franta); bolas (La Pasieza, Spania); masearea sau dezhizarea vandtorului folosind pielea speciei vanate si apropierea convenabili de turma pentru Un tir eficient (Trois Freres, Franta). Eficacitatea vandtorii cu arcul este ilustrata, intre altele, de materialul osteologic (ren) descoperit in situl mezolitic de la Ahrensburg (Germania de nord), care prezenta numeroase urme de ranire cu proiectile usoare (perforatii de sigeti in omoplati. Studiile palinologice efectuate in unele situri mezolitice térzit din regiunile Yorkshire si Wales (Anglia) indica micgorarea suprafefelor impaidurite, fapt pus pe seama defrigérii prin incendiere a unor suprafete, urmBrindu-se usurarea conditilor de haituire a vanatului (cervide, mistret) sau doborarea/capturarea lui cu maxima ficient — prin folosirea armelor de aruncare la distanga (arc). Aceleasi studii palinologice, efectuate atit in situri din Anglia, cat si din Orientul Apropiat indica stocarea rezervelor de hrana vegetala (ierburi), ceea ce poate sugera practicarea ingrijirii in agezari a animalelor capturate. Studiile paleontologice (pentru speci datate tn pleistocenul superior) si arheozoologice (pentru specii de varsta holocen’) urméresc: m identificarea speciilor; m stabilirea varstei; w precizarea perioadei anului in care a fost vanat animalul; m cantitatea de carne furnizata. Pe acelasi plan, studiile paleoetnografice vizeaza stablirea, pentru un grup de vanatori dat: m dimensiunilor locuirii; w duratei locuirii, w numarului populatiei sau efectivul grupului. Aceste date si concluzii se utilizeaza in realizarea de paralele cu situatiile sesizate pe calea cercetirilor arheologice (studiul analogic), Studiul habitatului preistoric arata c& se cunosc mai multe tipuri de ajezAri ale vandtorilor: aseziri principale (de baza); halte de vaniitoare; locuri de transare a animalelor vinate (killing sites). Datele de care dispunem arati ci teritoriul de vandtoare includea, de reguld, o arie cu raza de circa 20 km in jurul sitului de baz, distanta care permitea deplasarea pentru vindtoare si revenirea in sit pe parcursul unei zile. Jn ceea ce priveste aprecierea cantititii de came de ren consumati de o persoanii dintr-un sit paleolitic intr-o perioada data, un calcul ficut pentru situatia asezirii magdaleniene de la Pincevent, Franta (cercetari efectuate de un colectiv condus de André Leroi-Gourhan) arata urmatoarele: Num indivizilor vinati “5 Numa persoanelor dint ‘ Durata locuirii sezoniere ss 2 Circa 5 luni ‘Trecerea la economia de tip productiv (neolitic) a facut ca vandtoarea si ocupe un rol secundar in obfinerea mijloacelor de subzistenta. in functie de modificatile climatice insa, vanatoarea si culesul au continuat sé joace un rol important pentru anumite comunitii, asigurind cea mai mare parte a hranei (neoliticul preceramic din Orientul Apropiat, cultura Staréevo-Cris, cultura Gumelnita, cultura Trichterbecher, cultura Lengyel). Acest fenomen al scaderii generale a ponderii vanatorii in ansamblul strategiilor de subzistenta este sesizabil arheologic prin diminuarea humarului oaselor animalelor salbatice din agezarile postmezolitice. Pescuitul este o ocupatie practicat& probabil de foarte timpuriv. Se au in vedere mediile acvatice pe care le putea ‘aborda omul preistoric: lacuri, réur, fluvii, medial marin, fc paleoTt ical euperior oe retargoa la metode simple, procum abstcrce tui curs de/ayltyea a eeeeee utilizarea unor arme simple de lovire. Alaturi de acestea au aparut metode mai complicate, utilaj specializat gi s-au elaborat unele tactici, rezultat al experienfei acumulate; s-a inventat undifa cu cérlig din lemn sau os (drept sau curb), s- a trecut Ia pescuitul cu harponul, sulifa cu mai multe varfuri, plasa sau nivodul. Aceste metode s-au aplicat si in paleoliticul superior, dar mai ales incepand cu epipaleotiticul/mezoliticul Dovezile practicirii intense a pescuitului ca sursa importanté de procurare a hranei in epocile preistorice si protoistorice, dar si in antichitate sunt foarte numeroase: resturile osteologice de pesti (studiate de o disciplin’ a biologiei numita ihtiologie; pentru resturile fosile de pesti vorbim de paleoihtiologie); figuratiile de pesti i arta paleoliticd; instalarea unor comunitati paleolitice si neolitice in zone riverane; inventarea mijloacelor de transport pe apa; amenajarea unor vetre destinate uscarii si afumrii pestelui (exemplu: descoperirle de la Solviewx, Franta). Spre deosebire de vanatoare, pescuitul ocupa o pondere insemnati in asigurarea mijloacelor de subzistenta si dupa epoca mezolitic’. Spre exemplu, in lumea egeo-mediteraneand, pestele a continuat s4 constituie un aliment de bbaza, cu rol major pana azi. Una dintre ocupatiile complementare pentru obtinerea mijloacelor de subzistenta este culesul, Datele pri onderea acestei ocupatii sunt inegale; este vorba de culegerea unor fructe si seminfe comestibie, ca sia unor specii de animale mici (gasteropode-melci si lamelibranhiate-scoici). Importanfa culesului ca strategie de subzistenfa a variat In functie de oscilatile climatice de pe parcursul erei cuatemare; ponderea Iui este ilustrata prin analiza macroresturilor i microresturilor vegetale (simburi, seminte, polen). Pentru epipaleclitic/mezolitic, dovezile practicarii culesului sunt mai numeroase, atestind cresterea ponderii hranei vegetale; s-au descoperit in cadrul cercetarilor arheologice mici depozite de fructe, zraminee, leguminoase, seminte. Apar si uneltele destinate recoltirii unor resurse vegetale: seceri (culturile natufiand, kebarand, capsiana, castelnoviand, azilian, Schela Cladovei) si rasnite. Sporirea ponderii hranei vegetale in13 omului preistoric odati cu trecerea la neolitic este ilustrata, intre altele si de modificarile sesizabile la nivelului conformatiei scheletului; de aparitia unor maladii de nutritie (a se vedea concluziile formulate prin studiul scheletelor din necropola de la Shanidar, Irak). Reconstituirea metodelor de obfinere a mijloacelor de subzistenta presupune respectarea a dou conditii: | colectarea complet a vestigiilor (resturilor materiale) in teren — oase, resturi vegetale diverse, probe de sol, polen, utilaj; 2, apelul la studiile interdisciplinare ~ domenii de cercetare complementara: paleontologie/arheozoologie, paleobotanic’, palinotogie, pedologie, paleopatologie; utilizarea datelor furnizate de izvoarele literare sau epigrafice, de reprezentirile artistice. 2. Producerea mijloacelor de subzistenti Include dowa ramuri fundamentale: eresterea animalelor si cultivarea plantelor. Progresele cercetirii din ultimele decenii in domeniul atheologiei si al domeniilor conexe (paleontologie/ arheozoologie, palinologie, ‘macroresturi vegetale) au permis fnfelegerea proceselor care au determinat trecerea de fa economia de tip .pradalnic” la producerea mijloacelor de subzistentz Cu toate acestea, rimén multe probleme rezolvate partial. Astfel, discutiile au ca obiect, printre altele, posibilitatea sesizarii prin studiile asupra resturilor osteologice a etapelor domesticirii animalelor. Cercetatorul maghiar ‘Sandor Bokonyi, ca i alti arheozoologi afirma ca domesticirea nor specii cu valoare economica (ovicaprine, bovine) provoaca transformari morfologice la nivelul scheletului, permitand distingerea speciilor domestice de cele sAlbatice Domeniul realititii arata ci relatiile om/animal si om/plante cultivate au fost foarte complexe si reciproce, afectind ambele parti. Unii cercetatori au incercat definirea unor etape intermediare intre stadiul de salbatic si cel de dociestios tn pivinga animalelor s-a propus parcurgerea etapelor dia tabelal de mat jos; esth vorba de un model teorett, firé acoperire integrala in datele si situatile concrete, oferite de vestigiile furnizate de cercetatile arheologice: Situatiile valabile care ne permit si vorbim de existenfa unor etape avansate de domesticire a animalelor sunt legate de caracteristicile materialului osteologic (resturile scheletice de animale), care ne pot indica aplicarea unei selectii si cresterea proportiei animalelor tinere sacrificate. Spre exemplu, in unele situri databile in. neoliticul preceramic din regiunile siro-palestiniene, procentul oaselor de gazeli reprezint’ 90% din totalul resturilor de animale; dintre acestea, mai mult de 50% sunt animale tinere, ceea ce nu se poate pune decét pe seama unui control al cresterii animalelor si al sacrificarii lor, posibil in cazul domestic Ovicaprinele si bovinele au fost primele specii cu. valoare economica domesticite, proces denulat caracterizand ineeputurile neoliticului (ne amintim c& prima specie animala domesticité a fost edinele, in paleoliticul superior sau mezolitic). Progrese importante sunt marcate de aparitia pastoritului transhumant si exploatarea pasunilor alpine, ceea ce a contribuit in mod decisiv la extinderea ocuparii unor tertorit largi si la raspandirea unor culturi atheologice (vezi, spre exemplu, cazul culturi Startevo-Cris de pe teritoriul Roméniei). Un progres important 1a marcat domesticirea calului si a cfmilei; calul a fost domestic la sférsitul epocii neolitice, iar cimila se cunoaste ca animal domestic in agezarile culturii Harappa (Iran) — mileniul II Le.n. Aceste dou specii erau exploatate si ca mijloace de subzistenti, dar in principal aveau un rol major in transport pe parcursul epocii bronzului (calarie, tractiunea carelor de lupta cu dows ro). Utilizarea animalelor ca mijloace de tractiune si-a gasit aplicarea in agricultura (plugul) transporturi (carul cu patru roti) — bovinele, in tactica si practica rizboiului — ealul (carul de Iupti. cu doua roti). Acum apar si primele ‘elemente de harnagament, cum sunt piesele de cdpastra (psaliile) $i hamurile, Cultivarea plantelor, cu principala sa ramuri, cerealicultura a fost, in unele cazuri, practicati ca ocupatie exclusiva de producere a hranei, cum este cazul comunitatilor neolitice aceramice. Cercetirile arheologice privind cultivarea plantelor vizeaz4 reconstituirea unor aspecte esentiale, precum: w identificarea speciilor cultivate, m aparitia horticulturi si a viticulturii, m meiodele aplicate in cultivarea solului, in w recoltarea, m stocatea, m prepararea sim ‘consumul plantelor cultivate. Nu sunt neglijate nici alte aspecte, mai complexe si dificil de rezolvat, precum solutiile de partaj a solufui cultivabil, efectele demografice ale cultivarii. Mai usor de abordat sunt problemele selectiei solurilor si identificarea plantelor cultivate. Studiul distributiei geografice a unor complexe neolitice timpurii releva 0 legatura stréns& intre climat, tipul solului si selectionarea Iui pentru cultivare, in functie de productivitatea utilajului, Agricultura cu randament scizut, de tip extensiv conduce la aparitia unor asezAri de mai scurta durata, cu niveluri de locuire subtit Extinderea locuirii pe solurile grele au determinat practicarea pe scar mai larga a defrisarior si perfectionarea utiajului agricol; acesta este, spre exemplu, cazul culturii ceramicit liniare ‘In privinta soiurilor de plante cultivate, arheologia dispune de mai multe izvoare sau surse de date. intre acestea se numiré: macroresturile vegetale (seminfele - materialul carpologic, tije, pleava), care se pastreazat in depocite,4 plasate in vase ceramice sau in gropi de provizii. Descoperiri foarte numeroase au aritat c& predomina in mod absolut speciile de graminee (gréu, orz, secara) si leguminoase (mazire, linte). Alte date ne sunt oferite de impresiunile de plante pe vasele ceramice, lipitura perejilor etc. La fel, avem date importante din studiul palinologic al stratelor arheologice, ca si din studiul complex al unor corpuri umane pastrate in conditii exceptionale (cu tesuturile moi ‘conservate — in turbarii sau mediul lacustru). Proportia mineralelor in elementele scheletice (raportul strontiucalciu) studiata in necropole din Grecia si Anatolia, databile in epoca bronzului indica importanfa legumelor in dieta acestor populatii. Analizele de sol efectuate in preajma ayezatrilor neolitice, spre exemplu, pun in lumina proportii mai ridicate de fosfati si nitrati (inexistente pe soluri dezvoltate natural), indiciu probabil al cultivarii respectivelor suprafete de pimant. in privinta utilajului agrico! mentionam c& plantatorul, sipaliga si secera se numara printre cele mai vechi elemente de inventar agricol. Ca materiale folosite in confectionarea sapdligilor mentionam: lemnul, cormul de cerb, materialele litice; este de remarcat randamentul sc&zut al unor astfel de unelte. Plugul primitiv (aratrul) era realizat integral din lemn (in eneolitic); pe parcursul epocii bronzului apare plugul cu brézdar (de piatra sau din corn de cerb); acesta este atestat cel mai timpuriu in Mesopotamia (El Obeid, Djemdet Nast) — mileniile 4-3 fe.n., fiind vorba de reprezentiri artistice. Plugul de lemn a fost perfectionat ulterior doar prin introducerea folosiii brazdarului de fier (in epoca Latene). Plugul asigura executia unor brazde adanci, continui si permite cultivarea solurilor grele, desfelenirea Uunor suprafefe defrisate, ceea ce asigura cresterea productivitatii agricole. Epoca metalelor a adus progrese majore in perfectionarea utilajului agricol; apar secera, coasa, furca, grebla in variante din bronz i mai ales din fier, in forme optime, rimase definitive pana ast. Cercetitile arheologice de teren, cartografice si prospectiunile aerofotografice au adus date importante legate de partajarea (impirtirea, lotizarea) pimantului arabil de-a lungul epocilor protoistoriei si antichitatii. Se cunostea aplicarea principiului rotatiei culturilor, alterarea perioadelor de cultivare cu perioadele de abandon a loturilor pentru regenerare (exemplu: 5 ani cultivare, 20 ani abandon), HABITATUL Una dintre caracteristicile comportamentale definitorii ale antropogenezei o constituie amenajarea spati ocuit sau ocupat. Cele mai vechi arii ocupate de australopitecine au fost recunoscute dupa concentrarea uneltelor si a fragmentelor de oase de animale. Este de presupus c& aceste prime structuri erau colibe usoare din crengi si paravane. Implantarea habitatului in mediul natural este conditionat de unii factori majori. In primul rnd este vorba de accesibilitatea unei surse de api, regul’ elementard, pastrata pind astizi, In al doilea rand se urmarea accesibilitatea resurselor de subzistena (vanat/ faund acvatica/ fructe/ seminte etc.). Pentru comunititile agricole, spatiul ocupat insemna o suprafata suficient de mare pentru asigurarea rotatiei ogoarelor si revenirea periodica pe vechile vetre, in al treilea rind, amplasarea unei agezari tine seama de accesibilitatea surselor de materii prime (materi ltice, minereuri, sare ete.) sau de pozitia avantajoas® fati de circuitele de schimb care permiteau accesul la aceste materii prime. Modalitiile implantarii habitatului, structura agezirilor, tipologia locuinfelor sunt determinate de gradul de dezvoltare tehnologicd, economic’ si social. Astfel, sistemul rotatiei ogoarelor determina ocuparea ciclicd a asezirilor; avem dea face cu aseziri permanente si asezari sezoniere sau ciclice. Cercetirile atheologice efectuate in pesteri, ad@posturi sub stinci, asezri de suprafeta in ultima jumatate de secol au modificat punctele de vedere anterioare referitoare la habitatul in preistorie; s-a conturat ca elemente de comportament uman obligatoriuamenajarea locuintelor. O alta concluzie priveste caracterul sezonier al locuirii anumitor asezari, functie de prezenta unei specii de vanat intr-o anumita regiune. Cele trei tipuri fundamentale de locuire (in pesteri/ adaposturi sub stinci/ colibe) au putut fi folosite concomitent de catre aceeasi comunitate. In perioadele reci se constata fenomenul ocupirii pesterilor si al construirii unor colibe in interior, care permiteau inedlzirea optima a unui spatiu restrans (vezi exemplele de la Terra Amata, Lazaret 5.2.) ‘Tot in paleolitic asistam la aparijia zonelor specifice de activitate in agezari si locuinfe: vatra gi zona din jurul ei! zona activitailor comune/ zona activitijilor economice! zona pentru odihn’/ zona depocitarii deseurilor. Studiul paleoetnografice au pus in lumina astfel de situatii in siturile binecunoscute de 1a Pincevent si Etiolles. Aceasti Compartimentare a spafiului ocupat, respectiv a locuinjei se coneretizeaz’ in neolitic si epoca metalelor prin apari perefilor despirtitori, dispusi perpendicular sau paralel cu axul lung al constructiilor; in alte situafii se procedeaza la adiugarea inciperilor suplimentare. in acelasi timp, se constat& existenfa unor case lungi (15-40 m) necompartimentate (culturile Lengyel sau Lausitz). {n cursul epocii bronzului apar si locuintele cu etaj (cazurile constatate prin sapaturile de la Lerna, Grecia), Un alt fenomen este sporirea numérului locuinfelor care compuneau o asezare. in cursul paleoliticului, agezirile aveau un numar mic de locuinte, ocupaind, in consecint, suprafete restrénse. Din mezolitic asistim la cresterea progresiva a suprafetei construite. Dispunerea locuinfelor in agezare ilustreaza situafii de extrema varietate: locuinte insirate pe malul apei; locuinte distantate, dispuse in siruri de-a lungul unor axe de circulafie, asemanatoare nor strazi; locuinfe dispuse radial in raport cu o constructie central mai mare 5.2.‘Tipuri de locuinte Se disting inc& din paleolitic patru tipuri principale: 1. adiposturi de vant sau paravane (Aftica Orientala); 2. colibe din materiale usoare, avand forma oval, rectangular sau circulars, plasate in aer liber, adSposturi sub stfnci sau Ia intrarea th pesteri: 3. locwinfe semiadAncite in pémént; 4. locainfe adincite in pimént (bordeie), tn cursul ¢glaciatiunii Mindel au aparut primele vetre (vezi exemplele de la Terra Amata, Nisa, sudul Franfei), amenajéri care au jucat un rol fundamental in organizarea satiului locuit. Toate tipurile de locuinte exist& gi evolueaza deja in cursul epocilor mezolitica 5i neoliticd. Treptat apar tipuri noi, intre care marile case dreptunghiulare sau trapezoidale cu baz de piatra (cultura mezolitica Schela Cladovei, situatiile de la Lepenski Vir, lugoslavia), ca si casele pe platforme de barne Iutuite ale complexului cultural Cucuteni-Ariusd-Tripolie). O situatie aparte ilustreazi asezarile din epoca bronzului din Marea Britanie, intre care cea mai cunoscuta este aceea de la Skara Brae, unde s-a cercetat un sat compus case rectangulare, construte integral din piatra, ‘inca din neolitic, in perimetrul asezarilor sau in apropierea lor se amenajeazA anexe, precum gropi-silozuri si sgropi pentru depozitarea deseurilor, cuptoare pentru paine si pentru ceramic, hambare. Apare, de asementea si practica nmorméntarilor in cuprinsul agezarii fie sub podeaua locuintelor, sub platforme sau in spatiul dintre locuinte Materiale si tehnici de constructie {n paleolitic materialele folosite in amenajarea locuinfelor erau: lemmul (crengi sau lemn masiv — trunchiuri de arbori cu diametrul de pana la 30 cm); alte materii vegetale, precum frunzele; pietre; piei de animale; elemente scheletice provenind de la animale (oase, fildes etc.). Spectaculare sunt constructile descoperite pe teritoriul actual al Rusiei, dar si in Ucraina, Republica Moldova sau Cehia (Eliseevici, Mezin, Mezirici, Climauti .a.); este vorba de colibe de forma aproximativ sferica, avind plamul oval sau circular, cu baza usor adncita i sol, cu peretii din vertebre, omoplati, oase lungi, coaste si fildesi de mamut; o colib& de acest fel de la Mezirici a necesitat folosirea a circa 21 tone de oase! Nu este vorba de animale vinate, ci de oase culese ca atare, provenind de la scheletele animalelor decedate in scimitire ale elefantilor”. Utilizarea Iemnului este o constants a arhitecturii inca din preistorie; acolo unde acest material de constructie lipsea se recurgea la folosirea pietrei pentru intreaga constructie (vezi situatia de la Skara Brae); in mod frecvent, ins, piatra servea la construirea fundatiilor, asa cum constatém in culturile orientale sau mediteraneene. Datele rezultate din cercetirile arheologice arata larga folosire a lutului inca din_preistorie (neolitic), lipit pe schelet de lemn gi aceasta in zonele temperate ale Lumii vechi sau in America de Sud. in Orient era comun tehnica ridicarii perefilor din valatuci sau cdrdmizi nearse (chirpici). Un aspect important este legat de aparitia diferitelor sisteme de fortificare a asezatilor, odata cu epoca neolitica Economia de tip productiv a ereat conditile aparitiei si intensifictri conflictelor dintre diferitele grupuri umane prin cresierea densitiii populatiei, stabilizarea relativa a comunititilor, cresterea cantititii de bunui disponibile. Sisteme de fortificare complexe apar incepand cu neoliticul preceramic din Orientul Apropiat. Spre exemplu, la Jerichon, unde se considera ci au aparut primele structuri de tip urban, s-a constatat amenajarea unui gant spat in stanca si a unui zid de piatra, ca si a unui turn, Asezarile mai tirzii recurg la alte solutii, precum: amplasarea pe locuri inalte, mai greu accesibile, prevazute pe laturile vulnerabile cu gant si val; acesta este cazul unora dintre asezarilor complexului cultural Cucuteni-Ariusd-Tripolie; asezarile epocii bronzului si ale epocii fierului. Cel mai simplu sistem de fortficare este cel avand sant si val. Pe coama valului se amplasa o palisad& (ingraditura de pari sau stalpi — trunchiuri de arbori); sistemele mai evoluate de valuri (din epoca bronzului si a fierului) aveau o structura interna din béme gi piatra pentru asigurarea soliditati. Alte sisteme recurg la multiplicarea sistemului val-sant, construirea zidurilor din caramizi crude sau din piatri, prevazute cu bastioane si platforme. Unele ageziri sunt construite pe insule din lacuri pentru a folosi avantajul defensiv al apei sau pe piloni la 0 oarecare distanta fata de malu! lacului (asezari lacustre)..