2.

Rolul SUA în reconstrucția Europei

Planul Marshall, a fost primul program de reconstrucţie conceput de Statele Unite ale Americii,
destinat aliaţilor europeni din Al Doilea Război Mondial. Rolul acestuia a fost acela de a ajuta
Europa după război şi de a preveni extinderea comunismului. Ţările proaspăt comuniste din
estul Europei au refuzat ajutorul oferit de SUA.
Denumirea de „Plan Marshall” provine de la iniţiatorul acestuia, secretarul de stat american
George Marshall. În 5 iunie 1947 într-un discurs rostit în Aula Universităţii Harvard, secretarul
de stat Marshall a anunţat lansarea unui vast program de asistenţă economică destinat refacerii
economiilor europene, cu scopul de a stăvili extinderea comunismului. pentru contribuţia la
succesul acestui plan de ajutor, George Marshall a fost distins în 1953 cu Premiul Nobel pentru
Pace.  
În 19 iunie 1947, 22 de state europene au fost invitate să trimită reprezentanţi la Paris pentru
a schiţa un plan de reconstrucţie europeană. Etichetând Planul Marshall drept „imperialism
economic american”, Moscova a interzis ţărilor satelite să participe la Conferinţa de la Paris.
Sovieticii considerau că acceptarea planului ar fi condus la desprinderea de URSS a ţărilor din
sfera sa de influenţă şi la pierderea avantajelor politice şi strategice dobândite de Kremlin în
Europa Centrală şi de Est la sfârşitul celui de al Doilea Război Mondial. Stalin a denunţat
programul că fiind o cursa şi a refuzat să participe, obligând şi celelate state est-europene să
adopte aceeaşi atitudine.  Prin urmare, singurele ţări care au participat la conferinţă şi au fost
cele vest europene, printre care s-a aflat şi Germania de vest. Decizia celor 16 ţări participante
la programul de ajutor s-a văzut în deceniile care au urmat, aceste ţări dezvoltându-se
semnificativ în sistemul democratic capitalist susţinut de SUA.    Statele Unite au oferit 20
miliarde de dolari, cu condiţia că naţiunile europene să realizeze împreună un plan raţional de
folosire a fondurilor. Pentru prima dată, acestea au trebuit să acţioneze împreună că o unitate
economică unită şi au fost nevoite să coopereze unele cu altele. Planul Marshall a adus
beneficii şi economiei americane. Banii au fost folosiţi pentru a cumpără bunuri din Statele
Unite, care au fost transportate pe Oceanul Atlantic pe nave comerciale americane. Până în
1953, Statele Unite au oferit suma de 13 miliarde de dolari.  În afară de ajutorul pentru a pune
Europa din nou pe picioare, Planul Marshall a dus la realizarea Planului Schuman, care a
determinat crearea Comunităţii Cărbunelui şi Oţelului şi Pieţei Comune.
  Acest sprijin economic a avut efectul unui necesar catalizator, pentru repunerea pe picioare
a unor sectoare grav afectate de război - electricitate, metalurgie, petrochimie, infrastructură
feroviară, ducând la revigorarea ansamblului economiei în ţările beneficiare.
„Secretul succesului a fost noul sistem de conversie valutară care a condus la multiplicarea
efectelor capitalului investit. Mai simplu spus: un importator german achita contravaloarea
comenzii din Statele Unite în marca germană, dar exportatorul american nu era plătit cu
neatractiva deviză germană, ci primea dolari din fondurile alocate Planului Marshall.
Trei consecinţe majore a avut aşadar proiectul fostului secretar de stat american: în primul
rând, ţările europene au fost determinate să coopereze din nou în chestiuni economice şi
politice. În al doilea rând, le-a fost dată posibilitatea să achiziţioneze bunuri de investiţii plătind
cu valutele lor depreciate după război. Iar, în al treilea rând, Planul Marshall a reuşit să izoleze
influenţa socialistă din Europa de Vest”.  

3.Planul SCHUMAN șI crearea COMUNITĂȚII CĂRBUNELUI ȘI OȚELULUI (CECO)

Ca prim-ministru și ministru de externe, Schuman, a contribuit la transformarea politica
franceză departe de politică gaullistă de ocupație permanentă sau de control a unor părți din
teritoriul german, cum ar fi Ruhr sau Saar. În ciuda ultra-naționaliștilor de opoziție, gaulliști și
comuniști, Adunarea franceză a votat o serie de rezoluții în favoarea noii sale politici de
integrare a Germaniei într-o comunitate. Autoritatea Internațională pentru Ruhr s-a schimbat în
consecință. Principiile directoare ale lui Schuman au fost morale, bazate pe egalitatea statelor
(democrație internațională) nu puterea politicii de dominație.
Declarația lui Schuman din 9 mai 1950 (cunoscută mai târziu ca Ziua Europei), a avut loc după
două ședințe de cabinet, propunerea a devenit politica franceză guvernamentală. Franța a fost
astfel primul guvern care a fost de acord să împartă suveranitatea și să crească într-o
Comunitate supranațională. Această decizie a fost bazată pe un text, scris și editat de prietenul
și colegul lui Schuman, avocatul Ministrului de Externe, Paul Reuter și cu ajutorul lui Jean
Monnet și directorul de cabinet al lui Schuman său de cabinet, Bernard Clappier. Este stabilit un
plan pentru o Comunitate Europeană pentru a aduna membrii într-o piață comună.
Schuman a propus ca "Producția franco-germană de cărbune și oțel în ansamblul său să fie
plasate sub o Înaltă Autoritate comună, în cadrul unei organizații deschise participării altor țări
din Europa." Un astfel de act a fost menit să contribuie la creșterea economică și de a consolida
pacea între Franța și Germania, care au fost dușmani din totdeauna. Cărbunele și oțelul au fost
resurse vitale necesare pentru o țară la război, astfel încât punerea în comun a acestor resurse
între două țări dușmane a fost văzută mai mult decât simbolic. Schuman a văzut decizia
guvernului francez cu privire la propunerea sa, ca primul exemplu a unei comunități democratice
și supranaționale, o nouă dezvoltare în istoria lumii. Planul a fost, de asemenea, considerat de
unii, cum ar fi Monnet, ca un prim pas spre o Federerație Europeană.
Declarația lui Schuman care a creat CECO are diferite scopuri :

 S-ar marca nașterea unei Europe unite

 S-ar face imposibilă ideea de război între statele membre
 S-ar încuraja pacea în lume
 S-ar transforma Europa cu « pas cu pas » proces , ducând la unificarea Europei
democratice, incluzând atât Europa de Est și Europa de Vest, despărțite de Cortina de Fier.
 S-ar crea prima instituție supranațională
 prima agenție din lume anti-cartel
 S-ar crea o piață unică pe întreg teritoriul Comunității
 Acest lucru, începând cu sectorul cărbunelui și al oțelului, ar revitaliza întreaga
economie europeană prin procese de comunitate similare.
 Aceasta ar îmbunătăți economia mondială și țările în curs de dezvoltare, cum ar fi Africa.
În primul rând, a fost destinat pentru a preveni războiul în viitor între Franța și Germania și alte
țări prin abordarea cauzei principale a războiului. CECO a fost conceput în primul rând cu
Franța și Germania în minte: « Unirea națiunilor din Europa necesită eliminarea vechii opoziții a
Franței și Germaniei. Orice acțiune întreprinsă trebuie să se refere, în primul rând la aceste
două țări. » Industriile cărbunelui și oțelului fiind esențiale pentru producția de muniții, Schuman
credea că prin unirea acestor două industrii în Franța și Germania în cadrul unui sistem inovator
supranațional, care a inclus, de asemenea, un anti-cartel el ar putea "face războiul, nu numai de
neconceput, dar practic imposibil. " în continuare, scopul lui Schuman a fost
Cu resurse sporite, Europa va fi în măsură să urmărească realizarea uneia din sarcinile sale
esențiale, și anume, dezvoltarea continentului african. Cartelurile industriale au avut tendința de
a impune "practicile restrictive" pe piețele naționale, în timp ce CECO a asigurat creșterea
producției necesare pentru ambițiile lor în Africa.