UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATEA DE RELAȚII INTERNAȚIONALE, ȘTIINȚE POLITICE ȘI

ADMINISTRATIVE

DEPARTAMENTUL RELAȚII INTERNAȚIONALE

Rabii Stefan

Referat: Diplomatia in Grecia antica

Autorul: ______________
(semnătura)

Conducător ştiinţific: _____________

(semnătura)

Caldare Gh.

Chisinau 2019
 Primele menţiuni despre trăsăturile diplomaţiei greceşti se întâlnesc în
Iliada lui Homer, unde se relatează, între altele, misiunea lui Ulise şi Menelau la
troieni înainte de începerea celebrului război pentru repararea ofensei aduse
grecilor prin răpirea Elenei.

După cum reiese din analiza acestei epopei, misiunea diplomatică a vechilor
ahei, sau ambasada, era alcătuită din două-trei persoane. Solii trebuiau să
vorbească pe rând, prezentând mesajul şi dezvoltând ideile în faţa unei adunări.
Fiecare dintre soli se ridica la momentul cuvenit şi căuta să vorbească cât mai
bine, punându-şi în valoare toate calităţile oratorice, după care membrii misiunii
se retrăgeau şi aşteptau rezultatele intervenţiei lor. Menelau şi Ulise au fost
găzduiţi de către troieni, după obicei, la unul din sfetnicii care puteau să le
observe de la început obiceiurile şi intenţiile.

Analiza pasajului din Iliada consacrat soliei lui Ulise şi Menelau relevă
calităţile pe care trebuiau să le aibă cei doi soli: ei nu trebuiau să aibă calităţi şi
aptitudini asemănătoare, ci, dimpotrivă, să abordeze un stil deosebit, să se
completeze reciproc, în aşa fel încât să impresioneze în cel mai înalt grad
auditoriul.

Trebuie reţinut faptul că solii vorbeau pe rând, fiecare având posibilitatea

să explice lucrurile mai bine ca celălalt, să-şi completeze colegul. Mai târziu, nu s-a
mai practicat această metodă, trimiţându-se un singur sol.

O altă trăsătură caracteristică a soliei la greci era însoţirea ei de un act

religios; comunitatea se ruga pentru succesul ambasadei.

Ambasada în Grecia antică era aleasă din persoanele mai în vârstă şi cu

reputaţie de respectabilitate şi înţelepciune. Membrii misiunii primeau scrisori de
împuternicire de la Adunarea cetăţenilor. Cheltuielile unei ambasade, ca şi
riscurile îndeplinirii unei anumite misiuni, erau foarte mari şi ele erau suportate
de către ambasada respectivă. Aceasta explică de ce, câteodată, cei propuşi să
plece în ambasadă refuzau această cinste. La motivele financiare se adăugau
riscurile mari pe care călătoria şi misiunea le prezentau pentru însăşi viaţa solilor.

În compunerea ambasadelor erau alese persoane aparţinând mai multor

facţiuni politice, deoarece se căuta ca vederile ambasadei să nu fie influenţate de
vederile unui anumit grup. Se întâmpla însă ca din cauza neînţelegerilor şi
diferenţelor de vederi, ambasadele să nu-şi poată îndeplini misiunea, solii
contrazicându-se între ei sau chiar denunţându-se reciproc.

La întoarcerea lor, ambasadorii trebuiau să dea rapoarte publice asupra

felului cum şi-au îndeplinit misiunea. Dacă misiunea era încununată de succes, ei
erau răsplătiţi cu o cunună de măslini şi cu o masă, ceea ce reprezenta expresia
mulţumirii publice. Dacă misiunea nu era îndeplinită cu succes, ei erau pasibili de
o întreagă serie de pedepse, chiar cea cu moartea.

Ambasadorii nu aveau voie să primească daruri în timpul misiunii. Ei aerau

obligaţi să supună controlului public contul tuturor cheltuielilor necesitate de
ambasadă.

La greci găsim dezvoltată o instituţie a consulatului. Consulul era numit

próxenos (protector, gazdă). El funcţiona în cetatea în care avea reşedinţa, era
numit conform unui anumit protocol şi avea ca atribuţie să apere interesele
cetăţii de care fusese numit. Această funcţie constituia un post de onoare; uneori
ea era ereditară şi a avut aproape aceeaşi aplicaţie ca a consulatelor din epoca
modernă.

Grecii condamnau atacul prin surprindere şi războiul neanunţat, pe care le

considerau drept imorale. Atrocităţile săvârşite împotriva răniţilor au fost
condamnate şi considerate ca demne numai de barbari. În dreptul elenic se
prevedea ca trofeul ridicat după victorie să nu fie construit din materiale durabile,
piatră sau bronz, pentru ca adversitatea dintre cele două părţi să nu dăinuiască.
 Sub influenţa religiei se dezvoltă norme speciale care reglementează
raporturile între cetăţi sau desfăşurarea războiului: pelerinii care mergeau la
sărbătorile panelenice erau la adăpost de orice act de ostilitate, chiar dacă
străbăteau un teritoriu ocupat de o armată străină.

Fie că încercau să întemeieze colonii şi cetăţi în nordul Africii, pe coasta

Asiei Mici, în Italia, în Bosfor şi Marea Neagră, fie că îşi extindeau activităţile lor
comerciale, fie că se luptau pentru hegemonie, aşa cum s-au luptat spartanii şi
atenienii, sau că formau coaliţii împotriva perşilor, încercau să opună rezistenţă
împotriva macedonenilor sau încercau să reziste romanilor, grecii desfăşoară una
din cele mai intense activităţi diplomatice din cursul istoriei.