Curs 1 Obiectul și problematica psihopedaogiei speciale. Terminologie.

Delimitări
conceptuale

Psihopedagogia este o știință care se află la granița pedagogiei și psihologiei, pentru că

studiază viața psihologică a persoanelor considerate anormale sau inadaptate, elaorând metode
pedagogice formative (educative sau reeducative) și corectiv-teraputice pentru o inserție/
reinserție profesională eficientă.
Emil Verza definește psihopedagogoa specială ca «... o ştiinţă ce se ocupă de persoanele
handicapate, de studiul particularităţilor psihice, de instrucţia şi educaţia lor, de evoluţia şi dez-
voltarea lor psihică, de modalităţile corectiv-recuperative, pentru valorificarea potenţialului
uman existent şi formarea personalităţii acestora, în vederea integrării socio-profesionale cât mai
adecvată" (Verza, E., 1998, pg. 3). “Psihopedagogia specială este o ştiinţă de sinteză, care
utilizează informaţiile complexe furnizate de medicină (pediatrie, neurologie infantilă,
oftalmologie, otolaringologie, audiologie, ortopedie, igienă, etc.), psihologie (cu toate ramurile
ei), pedagogie, sociologie, ştiinţe juridice, în studierea dinamică a personalităţii tuturor formelor
de handicap prin deficienţă şi inadaptare …” (Păunescu, C., Muşu, I., 1997). Scopul
psihopedagogiei speciale este elucidarea cauzelor şi a formelor de manifestare a anomaliilor
prezente în dezvoltarea persoanelor (considerate cu nevoi speciale), stimularea proceselor
compensatorii şi fundamentarea intervenţiei educativ-terapeutice.

Delimitări conceptuale în domeniul psihopedagogiei speciale.

Boală – tulburarea stării de sănătate a unui organism animal sau vegetal ca urmare a
acţiunii unor agenţi din mediul intern sau extern. Maladia sau traumatismul inițial există încă de
la naștere sau poate fe dobândit. P.P. Neveanu – categoriile fundamentale ale medicinii greu de
definit presupun deficienţă de activitate, adaptare şi evoluţie a organismului (în termeni
psihologici ai persoanei). Deficienţa mentală nu este o boală, este o stare. Boala presupune o
evoluţie, un debut, cronicizare şi tratament.

1. Aspectul medical – deficienţa, care înseamnă lipsă (pierderea, anomalia, perturbarea) de

integritate anatomică şi funcţională a unui organ cu caracter definitiv sau temporar a unei
structuri fiziologice, anatomice sau psihologice şi desemnează o stare patologică, funcţională,
stabilă sau de lungă durată, ireversibilă sub acţiunea terapeutică şi care afectează capacitatea de
muncă, dereglând procesul de adaptare şi integrare la locul de muncă sau în comunitate a
persoanei în cauză. Deficiența poate fi congenitală; rezultat al unei maladii sau accidentări în
evoluția normală, dar și a unor carențe psiho-afective. Exemple de deficiențe frecvente: auditive,
vizuale, de comunicare, de limbaj etc.

2. Aspectul funcţional – incapacitatea este lipsă de capacitate, limitarea funcţională a activităţii

psihice şi/sau fizice datorită deficienţei, perturbarea capacităţii de îndeplinire normală a unei
activităţi sau a unui comportament și poate avea un caracter reversibil sau ireversibil, progresiv
sau regresiv. Astfel incapacitatea reprezintă o pierdere, o diminuare totală sau parţială a
posibilităţilor fizice, mintale, senzoriale etc, consecinţă a unei deficienţe care împiedică
efectuarea normală a unor activităţi. Sintetizând, incapacitatea este reducerea parțială sau totală a
posibilității de a realiza o activitate (motrică sau cognitivă) sau un comportament. Exemple:
incapacitate de comunicare, de igienă personală, de locomoție etc. Incapacitatea depinde, dar nu
obligatoriu, şi nu de o maniera univocă, de deficienţă. Atât deficienţele, cât şi incapacităţile, pot fi
vizibile sau invizibile, temporare sau permanente, progresive sau regresive.

3. Aspectul social - handicapul este un dezavantaj social, determinat de relaţia dintre

persoanele cu incapacitate/incapacități sau deficiențe şi mediul lor de viaţă, semnalat atunci când
aceste persoane întâlnesc bariere culturale, fizice sau sociale, care le împiedică accesul la diferite
activităţi sau servicii sociale disponibile în condiţii normale celorlalte persoane din jurul lor.
Noțiunea de handicap este o noțiune complexă, evolutivă, multidimensională și controversată.
Handicap poate fi numit orice dezavantaj rezultând dintr-o deficienţă sau incapacitate care îl
împiedică sau pune în imposibilitate pe individ să-şi îndeplinească un rol așteptat de mediu (în
raport cu vârsta, sexul, factorii sociali şi culturali). Handicapul este o defavorizare a adaptării
individului la cerinţele mediului fizic şi social ca urmare a deficienţei sale şi a incapacităţii
rezultate din aceasta. Exemple: handicap de orientare, de independență, autonomie economică,
integrare socială. Cea mai cunoscută definiție a hanidcapului este cea a „Handicapul este o
funcţie a raporturilor persoanelor deficiente cu mediul lor. El survine atunci cand aceste persoane
întâlnesc obstacole culturale, materiale, sociale, care le împiedică să acceadă la diversele sisteme
ale societăţii, disponibile pentru ceilalţi cetăţeni. Astfel, handicapul rezultă din pierderea sau
limitarea posibilităţilor de participare pe picior de egalitate, cu ceilalţi indivizi, la viaţa
comunităţii” (Ph. Wood, 1982).
4. Dizabilitate – ICIDH definește disabilitatea ca orice restrângere sau lipsă (ca rezultat
al deficienței) a abilității de a desfățura o activitate într-un mod considerat obișnuit pentru o ființă
umană. În preambulul Convenţiei se afirmă „faptul că dizabilitatea este un concept în evoluţie şi că
acesta rezultă din interacţiunea dintre persoanele cu deficienţe şi barierele de atitudine şi de
mediu care împiedică participarea lor deplină şi efectivă în societate în condiţii de egalitate cu
ceilalţi.” CIF-ul definește dizabilitatea ca fiind termenul general pentru afectări, limitări de activitate
sau restricţii de participare. Dizabilitate - rezultatul sau efectul unor relaţii complexe dintre starea de
sănătate a individului, factorii personali şi factorii externi care reprezintă circumstanţele de viaţă ale
acestui individ. Datorită acestei relaţii, impactul diverselor medii asupra aceluiaşi individ, cu o stare
de sănătate dată, poate fi extrem de diferit. Dizabilitate este termenul generic pentru afectări, limitări
ale activităţii şi restricţii de participare - conform CIF*).
5. Afectare - o pierdere sau o anormalitate a structurii corpului ori a unei funcţii
fiziologice (inclusiv funcţiile mintale).
6. Cerinţe educative speciale – continuum al problemelor speciale de educaţie cu
referire la un registru larg de tulburări care se întinde de la deficienţele profunde la tulburări
uşoare de învăţare.