MONARHIA EGIPTEANĂ

-schita lectiei-
Mediul geografic
Egiptul, „darul Nilului”, așa cum îl vedea Herodot, este situat în partea de nord a
continentul african, fiind străbătut de fluviul Nil. În această zonă caldă, cu o climă diversă, cu
soluri fertile, în principiu, datorită revărsărilor Nilului, s-a format unul dintre cele mai vechi
popoare ale Antichității: egiptenii. Aceștia credeau că Egiptul fusese divizat în doua tipuri de
pământ, ”pământul negru” şi ”pământul roşu”. “Pământul negru” era pământul fertil de pe
malurile Nilului. Egiptenii foloseau acest pământ pentru a-şi cultiva cerealele, legumele. Acesta
era singurul pământ care putea fi cultivat deoarece revărsarea Nilului depozita un strat gros de
nămol. “Pământul roşu” era deşertul care proteja Egiptul de invadatori. De asemenea le dăruia
egiptenilor o diversitate de metale şi pietre semipreţioase.
Vechii locuitori
În parte, originea lor este pusă sub semnul întrebării. Se pare că din cele mai vechi timpuri,
aici s-au stabilit nu doar popoare de origine africană, ci și popoare semite care au migrat din
zonele Asiei. Egiptenii au la origine triburi nord-africane de vânători nomazi care au migrat în
epoca neoliticului în zona deltei și văii Nilului, dedicându-se activităților agricole și alegând o
viață sedentară. În mileniul al IV-lea î.Hr. triburi hamito-semite descind în zonă dinspre est (cel
mai probabil prin peninsula Sinai) și, amestecându-se cu autohtonii, dau naștere vechii populații
egiptene în jurul anului 3150 î.Hr.
Egiptenii antici construiau case din cărămizi de nămol în sate şi la ţară .Ei îşi produceau
propria mâncare pe care o foloseau si ca monedă de schimb pentru lucrurile trebuincioase pe care
nu şi le puteau produce singuri. Majoritatea egiptenilor erau fie meseriaşi, fie fermieri, fie scribi
sau pur şi simplu zilieri. O mică parte erau nobili .
Organizare socială
Din punctul de vedere al organizării, treptat, datorită pericolelor existente, mai multe triburi
din zona Nilului s-au unit, formând uniuni de triburi, care aveau în frunte un conducător militar ce
îndeplinea o serie de alte funcții. Cu timpul societatea s-a stratificat, apărând astfel categoriile
sociale. În mileniul IV î. Hr. triburile vechilor egipteni s-au centralizat în formațiuni prestatale
numite nome (aproximativ 40 de nome)
Organizare politică
În mileniul IV î.Hr., prin centralizarea nomelor au luat ființă două regate: Regatul de Sus al
Egiptului, situat în partea de sud a statului, de la izvorul fluviului Nil și Regatul de Jos al
Egiptului, situat din punct de vedere geografic în nord, în zona Deltei Nilului. Sub regele Narmer
sau Menes, cele două regate aveau să se unifice, luând astfel naștere Regatul Egiptului (în jurul
anului 3200 î.Hr.).
 Cel mai important om în această lume era faraonul. Încă de la începuturile istoriei egiptene
faraonul a fost considerat zeu, atât în viața aceasta, cât și după moartea sa. Persoana faraonului era
obiectul unui cult special dedicat lui. Zeul suprem - Ra - l-a delegat pe faraon să conducă țara,
faraonul fiind așadar imaginea pământească a zeului soare. Acest fapt este relevat și de însemnele
purtate de faraon la ceremonii, însemne care erau aceleași cu cele purtate de zei
Faraonul se ocupa de treburile regatului direct sau prin intermediul unor delegați, alegea
înalții demnitari, veghea la respectarea legilor și la bunul mers al regatului; nu îi erau străine nici
preocupările literare sau științifice. După moartea sa, trupul faraonului era mumificat în vederea
eternizării sale.
Evoluția statului egiptean
Istoria Egiptului antic este împărţită, în mod convenţional, în mai multe perioade:
1. Perioada Timpurie (dinastiile I, II şi III, ~3000-2575 î.Hr.)
2. Vechiul Regat (dinastiile IV, V şi VI, 2575-2150 î.Hr.)
3. Prima Perioadă Intermediară (dinastiile VII/VIII, IX/X şi XI, 2150-2040 î.Hr.)
4. Regatul Mijlociu (dinastiile XI, XII şi XIII, 2040-1640 î.Hr.)
5. A Doua Perioadă Intermediară (dinastiile XIV-XVII, 1640-1540 î.Hr.)
6. Noul Regat (dinastiile XVIII-XX, 1540-1070)
7. A Treia Perioadă Intermediară (dinastiile XXI-XXIV/XXVI, 1070-525 î.Hr.)
8. Declinul (sub cucerire persană, 525-332 î.Hr.)
9. Egiptul Lagid (dinastia Lagida, care se încheie cu Cleopatra a VII-a în 33 î.Hr.)

1. La momentul unificării Egiptului (Egiptul de Sus şi Egiptul de Jos ~3000 î.Hr.) sub
conducerea unui faraon din Egiptul de Sus, instituţia faraonică era deja foarte puternică şi bine
consolidată. Capitala noului regat unificat al Egiptului era la Memphis. Perioada care a premers
 vremea Vechiului Regat este cunoscută ca Perioada Timpurie. Descoperirea papirusului contribuie
la răspândirea scrierii, precum şi la o bună administrare statală şi la o extindere culturală, existând
dovezi despre actele administrative ale statului sau despre credinţele religioase ale timpului. În
timpul primelor două dinastii, se pare că au fost unele lupte pentru putere, ajungându-se în pragul
unui război civil. Începutul celei de-a treia dinastii aduce pace şi prosperitate în Egipt.
2. Cea de-a patra dinastie marchează începutul Vechiului Regat (2600/2575-2150 î.Hr.). În
timpul faraonilor dinastiei a IV-a se vor construi marile piramide de la Gizeh, cdele mai cunoscute
fiind cele ale faraonilor Keops, Kefren şi Mikerinos. Totodată, aceşti faraoni se îngrijesc şi de
sistemele de irigaţii, vitale pentru egipteni. Este o perioadă calmă, de progres tehnic şi de înflorire
artistică
3. În acelaşi timp cu prăbuşirea Vechiului Regat, Egiptul cunoaște şi dezastre ecologice, pe lângă
cele politice. Apar foametea, bolile, dezordinea civilă, creşterea ratei mortalităţii. Clima Africii de
Nord-Est devine mai uscată, în timp ce revărsările Nilului scad dramatic în volum. Aceşti factori
influenţează negativ viaţa vechilor egipteni, a căror civilizaţie decade.
4. Regatul Mijlociu (2040-1640 î.Hr.)- situația se redresează, faraonii au iniţiat reforme în cadrul
administraţiei, au avut domnii prospere şi liniştite Spre sfârșitul perioadei, faraonii au fost slabi şi
lipsiţi de importanţă. Puterea centrală rămâne totuşi în mâinile lor. Activitatea militară este
aproape inexistentă, astfel încât sistemul de fortăreţe de la frontierele estice decade, mulţi nomazi
intrând paşnic în Egipt. Unul dintre aceste grupuri de nomazi - hicsoşii - va prelua puterea,
încheind timpul Regatului Mijlociu (la 1640 î.Hr., aprox.).
5. A Doua Perioadă Intermediară (1640-1540 î.Hr.) Nu este cunoscut modul în care hicsoşii au
preluat puterea în Egipt; cert este că, în acea vreme, puterea militară (şi politică) a Egiptului
slăbise, un grup de nomazi valorificând oportunitatea creată. Pare-se că hicsoşii proveneau dintr-
un regat vecin. Indiferent de modul în care au ajuns la putere, au fost totuşi acceptaţi ca dinastie
conducătoare în cuprinsul Egiptului. Deşi această perioadă tranzitorie către Noul Regat este
descrisă ca una de opresiune, rămâne incontestabil faptul că hicsoşii au contribuit la dezvoltarea
tehnologică a Egiptului, introducând roata, carul de luptă, noi procedee ceramice etc. La jumătatea
secolului al XVI-lea î.Hr., egiptenii au început să se opună dominaţiei regilor hicsoşi şi reuşesc să
înlăture regimul hicsoşilor (~1540 î.Hr.).
6. Noul Regat (1540-1070 î.Hr.) Pentru a asigura protecţia regatului de viitoare invazii, faraonii
au cucerit noi teritorii, Egiptul întinzându-se din Siria şi Palestina (în nord) până la a doua
cataractă a Nilului, în Nubia (sud). Campania a a fost continuată mai ales sub Tutmosis III, care a
împins graniţele regatului până la fluviul Eufrat, devenind cel mai mare cuceritor al Noului Regat.
În timpul lui Ramses II sunt încheiate tratate de pace, care vor asigura o perioadă de linişte şi
prosperitate, pe parcursul lungii sale domnii (peste 90 de ani).
7. A Treia Perioadă Intermediară (1070-525/332 î.Hr.)- această perioadă se caracterizează printr-
o relativă stabilitate politică şi economică. Pacea şi stabilitatea au fost ameninţate însă de o nouă
putere, ridicată în Orientul Mijlociu: Asiria. Deşi prezenţa asiriană în Egipt a fost de scurtă durată,
a avut efecte devastatoare. Teba a fost jefuită, palatele şi templele de asemenea, inclusiv
minunatul templu mortuar al lui Ramses II.
8. Persia a ocupat Egiptul de două ori. Prima oară ocupația persană a durat aproape un veac.
Egiptenii reușesc să-i izgonească şi să refacă unitatea statală şi teritorială A doua ocupaţie persană
a fost una dintre cele mai întunecate pagini din istoria Egiptului antic: templele prădate, animalele
sfinte măcelărite, oamenii înrobiţi şi supuşi birurilor etc. Această situaţie va fi încheiată de venirea
 lui Alexandru cel Mare, care va distruge Imperiul Persan, inaugurând astfel epoca elenistică şi un
nou capitol în istoria Egiptului: Epoca Lagida.
9. Egiptul Lagid (323-30 î.Hr.) Când regele Macedoniei, Alexandru cel Mare, a pătruns în Egipt,
a fost acceptat ca noul rege (faraon) al ţării. El a fondat un oraş pe ţărmul Mediteranei -
Alexandria. De asemenea, s-a îngrijit de restaurarea daunelor produse de perşi. După moartea,
imperiul său a fost împărţit între generalii săi. Egiptul a fost luat de către Ptolemeu, fiul lui Lagos,
care fusese numit satrap al Egiptului de însuşi Alexandru. În timpul războaielor rezultate din
această împărţire, a reuşit să cucerească Siria şi Palestina. El şi urmaşii săi vor continua politica de
reconstrucţie a Egiptului, iniţiată de către Alexandru. De asemenea, vor patrona construcţia de noi
temple şi palate.Din acea perioadă însă, Roma a intervenit permanent în politica internă a
Egiptului, care s-a încheiat cu sprijinirea reginei Cleopatra VII. Cleopatra s-a aliat cu dictatorul
roman Caesar, apoi cu Antonius, ceea ce a avut consecinţe dezastruoase, întrucât Octavianus, care
pretindea conducerea Romei în rivalitate cu Antonius, se întoarce împotriva Egiptului, după ce îşi
consolidează poziţia la Roma. Pentru Antonius şi Cleopatra confruntarea cu Roma a devenit o
chestiune de supravieţuire. Pierderea bătăliei de la Actium (30 î.Hr.) a însemnat sfârşitul Egiptului
ca stat faraonic, devenind provincie romană.

Civilizatia egipteană

1. Scrierea:
Egiptenii antici credeau ca este foarte important să înregistreze şi să comunice informaţiile
despre religie şi guvern.Aşa că au inventat scripturile care puteau fi folosite pentru a înregistra
această informaţie.
Cele mai importante scripturi au fost scrise folosind hieroglifele. Dar de a lungul a 3000 de ani s-
au folosit cel puţin încă trei metode de a scrie pentru fel de fel de ocazii. Folosind aceste scrieri
scribii au putut să-şi “conserve” modul de a gândi,istoria si ideile Egiptului antic in temple, pe
pereţii mormintelor sau pe papirus.

Scrierea hieroglifică
 Piatra Rozetta
Piatra Rozetta este o piatra scrisă în doua limbi,egiptiana şi greaca,folosind trei scrieri
(hieroglifele, demotica şi greaca)
A fost scrisă in 196 i.Hr și găsită in 1799 de către nişte soldaţi francezi care reconstruiau un fort şi
a fost numită dupa după oraşul in care a fost găsită (Rashid).
Ea a fost scrisa de preoţi pentru a onora măreţia faraonului.Ne vorbeşte despre toate faptele bune
înfăptuite de faraon.Cel care a descifrat piatra Rozetta a fost Jean-Francois Champollion în 1822.

2. Religia
Egiptenii antici credeau în foarte mulţi zei, fiecare cu un rol bine definit în păstrarea păcii şi
armoniei pe pământul Egiptului.Unii zei au luat parte la creaţia lumii, alţii aduceau inundaţiile
anuale sau ofereau protecţie, iar alţii aveau grija de oameni după ce mureau.Mai erau Zei locali
care reprezentau oraşe sau Zei care reprezentau animale.Egiptenii credeau că e bine să îi slujească
pe aceşti Zei pentru ca viaţa să le fie binecuvântată.

3. Piramidele

Marea Piramidă
Aveau rolul de morminte pentru faraoni şi reginele acestora. Faraonii erau înmormântaţi în
piramide de diferite forme şi mărimi de la începutul perioadei Regatului Vechi până la sfârşitul
perioadei Regatului de Mijloc. În ziua de azi se cunosc în jur de 80 de piramide din Egiptul
 Antic. Cele mai mari piramide, în număr de 3, se află la Giza şi au fost construite la începutul
perioadei Regatului Vechi. Cea mai cunoscută piramidă este cea construită în cinstea faraonului
Keops şi este cunoscută sub numele de ”Marea Piramidă”.

4. Temple

TEMPLUL DE LA ABU SIMBEL AL LUI RAMSES al II-lea

Egiptenii credeau că templeleerau casele zeilor şi zeiţelor. Fiecare templu era dedicat unui
zeu sau unei zeiţe şi aceştia erau veneraţi de preoţii din temple şi de faraoni. Templele erau
construite din piatră pentru a rezista o veşnicie. Pe ziduri erau desenate scene cu faraoni luptând
sau scene în care aceştia făceau diferite ritualuri.