Consecințe:

Cum ar putea partidele populiste(anti-valori europene) să blocheze eforturile UE de a

proteja valorile de bază:

Partidele anti-valori europene au acum o influență mai mare și își pot convinge grupurile gazdă
să blocheze măsurile UE menite să protejeze valorile de bază care nu le plac. De exemplu,
Parlamentul European a aprobat recent legislație care ar permite UE să oprească scurgerea de
fonduri europene către guvernele care se fac vinovate de corupție la scară largă sau care exercită
presiuni asupra judecătorilor. Acest tip de măsură ar putea fi dificil de aprobat în viitor pentru că
partidele anti-valori ar putea pune presiuni asupra grupului lor, convingându-l să voteze
împotriva ei. Și dacă luăm în considerare și numărul de locuri deținut de grupul EAPN al lui
Salvini, de grupul ECR (sub influența PiS din Polonia) și orice grup nou se va forma de către
Mișcarea 5 Stele a Italiei, grupuri care s-ar opune și ele acestor măsuri, numărul de voturi contra
unei astfel de măsuri ar putea fi suficient de mare pentru a o elimina.

Uitându-ne în viitorul apropiat, această situație ar putea face ca anumitor părți din următorul plan
de cheltuieli, pentru șapte ani, al UE (Cadrul Financiar Multianual sau CFM) să nu le fie alocată
finanțare adecvată. De exemplu, partidele anti-valori ar putea să-și folosească influența pentru a
bloca banii care s-ar putea duce către sprijinirea grupurilor care militează pentru drepturi și
democrație în UE. UE avea în plan, de asemenea, crearea unui nou sistem de monitorizare, la
nivelul Uniunii, a modului în care guvernele membre își îndeplinesc obligațiile de susținere a
democrației, a statului de drept și a drepturilor fundamentale. Eforturile de a crea un astfel de
mecanism ar putea fi și ele blocate. Și ar deveni aproape imposibil ca Parlamentul European să
activeze procedura prevăzută de articolul 7, procedură menită a împiedica guvernele să atace
valorile de bază, care a fost folosită recent în legătură cu Ungaria și Polonia. Ar putea deveni
imposibil pentru Parlamentul European să o activeze pentru că pentru acest lucru este nevoie nu
de o majoritate simplă, ci de o majoritate de două treimi.

•Grupul liberal ALDE. Partidul ANO din Republica Cehă și partidul ALDE din România aveau
înainte de alegeri câte două locuri, adică 4 locuri din 69, sau 5,8% din numărul de locuri al
grupului ALDE. Așa cum era de așteptat, ANO a trecut de la 2 la 6 locuri. Deși se estimase
altfel, ALDE din România nu a mai obținut niciun loc la alegeri. Grupul ALDE însă s-a mărit la
110 locuri. Așadar ANO are după alegeri 5.5% din numărul total de locuri din ALDE, cam cât
aveau înainte ambii membrii anti-valori. Pe lângă aceasta, ANO a devenit cel de-al cincilea cel
mai mare partid din ALDE, deși anterior era printre cele mai mici.

Totuși, imaginea generală e favorabilă populiștilor. Dacă în 1998, 12,5 milioane de europeni
trăiau într-o țară cu cel puțin un membru al Guvernului dintr-un partid populist, numărul a
crescut de peste zece ori până la 170,2 milioane de oameni în 2018.

Tendinţe populiste se găsesc în aproape toate partidele reprezentate în PE. Acestea se

manifestă în preajma alegerilor naţionale pentru atragerea electoratului. Nu orice manifestare
populistă este şi radicală de dreapta. Radicalismul de dreapta este însă corect asociat cu
iliberalismul. Liderii acestor partide sunt naţionalişti, întrucât ei pretind că apără naţiunea
împotriva ameninţărilor, externe şi interne, ce ar acţiona împotriva identităţii naţionale. Unele
dintre aceste partide au o poziţie solidă în ţările lor şi sunt la guvernare. Cele mai bune exemple
sunt: coaliţia Cinque Stelle şi Liga Nordului în Italia, Fidesz în Ungaria şi Lege şi Justiţie în
Polonia. Aceste partide au reprezentanţi în Consiliul UE fiind astfel parte a procesului decizional
al UE. Ei pot să propună agenda de lucru sau pot bloca acele decizii ce trebuie luate în
unanimitate.

În conformitate cu unele evaluări ale d-nei. Heather Grabbe, director al Institutului de Politici
Europene pentru o Societate Deschisă, şi în alte state est–europene populismul este în creştere,
nominalizând aici: Austria, Bulgaria, Republica Cehă, Finlanda, Grecia, Letonia şi Slovacia,
unde partidele populiste sunt la guvernare. Acestea au o prezenţă în creştere şi în parlamentele
naţionale. 

Toate aceste evenimente au demonstrat aşteptarea existentă în rândul cetăţenilor pentru o politică

transparentă, respingerea demagogiei, acţiuni coerente pentru susţinerea interesului general. 
Într-o Europă aflată în pierdere de viteză, dreapta radicală, populistă, xenofobă şi antisistem,
reprezentată de Frontul Naţional, AfD, PWV Olanda, FPO Austria, Lega Nord, a progresat lent
dar sigur. În acelaşi timp, şi stânga extremistă reprezentată de Podemos şi Mișcara celor 5 stele a
înregistrat salturi notabile, ideile celor două curente convergând în ceea ce priveşte respingerea
economiei de piaţă, refuzul mondializării, voinţa de întoarcere la o societate naţională şi
suverană.
 Partidul cu cele mai multe locuri în PE a rămas Partidul Popular European (PPE),
conservator, însă acesta va avea dificultăţi în a construi o majoritate care să-i ofere controlul din
cauza ascensiunii ecologiştilor, a liberalilor şi a populiştilor. Fragmentarea şi polarizarea va
rezulta în negocieri îndelungate şi obositoare pentru poziţiile cheie din instituţiile UE. „Cred că
unele partide mărginaşe nu vor mai fi la fel de mărginaşe“, a declarat Juncker.

referindu-se în principiu la presupusa putere a euroscepticilor de a delegitima, cu și mai

multă forță decât până acum, proiectul european, influențând agenda legislativului european
prin presiunea pe care ar putea să o pună asupra partidelor moderate.
Anexe:
Euroscepticii, conservatorii şi populiştii, sunt în creştere după alegerile europarlamentare
din 2019. O vastă coaliţie de forţe populiste şi eurosceptice care speră să-şi croiască un drum
până în Parlamentul European a marcat puncte în majoritatea ţărilor în urma alegerilor
europarlamentare. În Franţa, Adunarea naţională (RN) a ieşit în frunte cu 23-24,2% din voturi, în
uşoară creştere faţă de 2014. În Germania, Alternativa pentru Germania (AfD), de extremă
dreapta, şi-a atins obiectivul de 10,5%, faţă de 7,1% în 2014. În Italia, formaţiunea Liga, a lui
Matteo Salvini, la peste 35%. În ţările din nordul Europei, Partidul Adevăraţii Finlandezi a făcut
progrese, dar nu atât de importante cum anticipau sondajele. În Suedia, partidul Democraţii
suedezi ar urma să înregistreze o creştere puternică, de la 9,67% în 2014, la 16,9%. De
asemenea, partidele populiste şi antiimigraţie aflate la putere în Ungaria şi Polonia şi-au zdrobit
adversarii. În Polonia, cea mai mare economie est-europeană, prezenţa record la vot, de 43%, cea
mai mare decând ţara a intrat în UE în 2004, a adus o victorie zdrobitoare partidului conservator
Lege şi Justiţie (PiS) aflat la guvernare. Acesta a obţinut peste 43% din voturi find cel mai bun
rezultat din istoria sa, faţă de 32% în urmă cu cinci ani. Astfel, PiS va avea 28 de locuri în PE,
din totalul de 51 câte revin Poloniei. Şi acest partid are o retorică antiimigraţie. În total, polonezii
le-au dat euroscepticilor 53% din voturi. Deosebit de neobişnuite au fost alegerile
europarlamentare în Regatul Unit, care vrea să părăsească UE, dar care nu a reuşit să organizeze
Brexitul la timp, înainte de scrutin. Noua formaţiune "Brexit-Party", a politicianului anti-UE
Nigel Farage, a câştigat detaşat scrutinul cu 31,5% din voturi, aşa cum fusese anticipat.

În urma alegerilor europarlamentare din anul acesta putem observa o Uniune Europeana
mai fragnmentată şi mai polarizată, cel puţin la nivel legislativ. Numărul surprinzător de mare de
oameni care s-au dus la vot nu a însemnat succesul partidelor tradiţionale din statele mari, dar
nici ascensiunea hotărâtă a formaţiunilor naţionaliste şi de extremă dreapta, aşa cum acestea au
promis. Surprizele europarlamentarelor sunt un puternic val ecologist şi faptul că populiştii
eurosceptici vor fi prezenţi în Parlamentul European mai mulţi ca oricând, cu Adunarea
Naţională a Marinei de Pen sărbătorind o victorie la limită, dar simbolică, în Franţa contra
formaţiunii preşedintelui Emmanuel Macron.

Cum și-au sporit partidele anti-valori europene și populiste influența asupra

grupurilor principale din Parlamentul European:
Membrii anti-valori ai Parlamentului European nu au nevoie să fie în majoritate pentru a bloca
eforturile UE de protejare a valorilor noastre de bază pentru că pot influența principalele grupuri
politice, din interior. Și ce au reușit ele să facă a fost să își mărească influența înăuntrul grupurile
politice principale. Fie pentru că au obținut mai multe locuri, fie pentru că au crescut în raport cu
dimensiunea grupului lor gazdă și/sau au devenit majoritare în cadrul grupului. Iată care este
acum situația în cadrul principalelor grupuri politice:

•În Partidul Popular European de centru-dreapta. Fidesz-ul maghiar deținea înainte de alegeri
5,1% din numărul de locuri din grupul PPE, adică 11 din 261. Acum PPE a pierdut 34 de locuri,
iar Fidesz a câștigat 2. Așadar, Fidesz va deține 13 din 182 de locuri în viitorul Parlament,
însemnând că are 7,1% din numărul de locuri din PPE. A devenit astfel cel de-al patrulea cel mai
mare partid din PPE, imediat după delegația germană (29), cea poloneză (18) și cea română (14).
Înainte era pe locul 7.

•În partidul Social Democrat de centru-stânga. Grupul Social Democrat deținea înainte de alegeri
185 de locuri. Cele trei partide anti-valori din S&D printre care si PSD aveau în total 17 locuri,
reprezentând 9,2% din numărul total de locuri din partid: Partitul Luburista din Malta (cu 3
locuri), Partidul Social Democrat din România (cu 10 locuri) și partidul SMER din Slovacia (cu
4 locuri). Grupul S&D a pierdut aproape 40 de locuri, în timp ce cele trei partide au rămas cam la
fel, doar PSD-ul pierzând un loc, ceea ce înseamnă că aceste trei partide au acum 10,8% din
numărul de locuri din grupul lor.

•Grupul Conservatorilor și Reformiștilor, Grupul eurosceptic de dreapta. Partidul PiS (Lege și

Justiție) din Polonia deținea înainte de alegeri 14 din cele 63 de locuri ale grupului ECR (adică
22,2% din numărul de locuri). PiS va avea în noul Parlament 26 de locuri, în timp ce ECR a
scăzut la 59, ceea ce înseamnă că PiS va avea 44% din numărul de locuri din grup. A devenit
astfel de peste cinci ori mai mare decât cel de-al doilea grup din ECR, ca mărime, și anume după
Partidul Conservator din Marea Britanie.

În concluzie, poate că aceste modificări vi se par minore, însă sunt suficient de mari
pentru a le oferi partidelor populiste anti-valori europene o influență importantă asupra
grupurilor politice din care fac parte și, implicit, o influență mai mare asupra a ceea ce face UE.
Toate aceste trei grupuri încercaseră până acum să protejeze cel puțin unele dintre partidele
membre anti-valori de critici din partea UE. Acum că aceste partide și-au sporit puterea sau au
un statut mai important în grup, lucrurile nu pot decât să se înrăutățească. O consecință de
exemplu poate fi faptul că, Parlamentul European a aprobat recent legislație care ar permite UE
să oprească scurgerea de fonduri europene către guvernele care se fac vinovate de corupție la
scară largă sau care exercită presiuni asupra judecătorilor. Acest tip de măsură ar putea fi dificil
de aprobat în viitor pentru că partidele anti-valori ar putea pune presiuni asupra grupului lor,
convingându-l să voteze împotriva ei. Și dacă luăm în considerare și numărul de locuri deținut de
grupul EAPN al lui Salvini, de grupul ECR (sub influența PiS din Polonia) și orice grup nou se
va forma de către Mișcarea 5 Stele a Italiei, grupuri care s-ar opune și ele acestor măsuri,
numărul de voturi contra unei astfel de măsuri ar putea fi suficient de mare pentru a o elimina.

Așadar, mişcările populiste europene reprezintă un semnal de alarmă pentru Uniune, prin
faptul că, deşi sunt adesea incoerente şi lipsite propuneri viabile subliniază liniile de fractură
importante în cadrul construcţiei europene şi împiedică realizarea unor strategii realiste.1

Dar sunt și altele dintre aceste partide au o poziţie solidă şi sunt chiar la guvernare în unele
state europene, partide precum, coaliţia Cinque Stelle şi Liga Nordului în Italia, Fidesz în Ungaria
şi Lege şi Justiţie în Polonia. Aceste partide sunt cele mai bune exemple pentru a arată pericolul
pe care îl poate determina populismul, deoarece ele au reprezentanţi în Consiliul UE fiind astfel
parte a procesului decizional al Uniunii Europene. În consecință, ele pot să propună agenda de
lucru sau pot bloca acele decizii ce trebuie luate în unanimitate. Totuși, trebuie să remarcăm
faptul că tendinţe populiste se găsesc în aproape toate partidele reprezentate atât la nivel
intern cât și la cel supranațional. Acestea se manifestă mai ales în preajma alegerilor naţionale
pentru atragerea electoratului.
Insecuritatea tot mai accentuată din spaţiul unional european, decalajele vizibile dintre ţările
membre din punct de vedere economic, incapacitatea de gestionare eficentă a unor crize
precum cea a imigranților, precum şi deficitul democratic cu care se confruntă Uniunea, ş.a.,
sunt toate obstacole în calea promovării valorilor pe care se întemeiază Uniunea Europeană şi
în calea îndeplinirii obiectivelor acesteia.
Astăzi, este pace între țările Uniunii Europene, în care oamenii trăiesc în societăți
democratice, care respectă statul de drept și drepturile fundamentale. În plus, țările din
fosta Iugoslavie, care s-au războit recent, în anii ´90, s-au alăturat acum Uniunii
Europene sau se pregătesc să o facă.

1
Charles Vincent, „L’Ue lutte pour repousser le populisme avant les élections de 2019”.
Și totuși, pacea nu este un dat. În timpul crizei economice și sociale recente, Europa a
fost martora apariției unor tendințe populiste, extremiste și naționaliste care amenință
democrația și procesul de integrare europeană. Multe mișcări sunt sceptice față de
instituțiile existente, atât la nivel național, cât și la nivel european. Rămâne de văzut
dacă noua creștere economică, bazată pe soluții comune, va reuși să domolească
aceste tensiuni.
În același timp, mulți europeni declară că UE trebuie să fie mai apropiată de cetățenii săi.
Parlamentul European – care a primit competențe sporite prin fiecare nou tratat – este ales prin
vot direct și universal, o dată la 5 ani. Dar procentul de alegători care își exprimă votul variază
de la o țară la alta, iar participarea este adeseori scăzută. Astfel, instituțiile UE și guvernele
naționale au dificila sarcină de a găsi metode mai eficiente de informare și de comunicare cu
publicul (prin educație, rețele de ONG-uri etc.), încurajând astfel apariția unei sfere publice
comune a europenilor, prin care aceștia să influențeze agenda politică. Aceasta este una dintre
principalele provocări cu care se confruntă atât statele membre, cât și instituțiile UE, dacă vor
să facă față euroscepticismului, care încurajează creșterea populismului și slăbește democrația.

La data de 14 septembrie, preşedintele Juncker s-a adresat Parlamentului European, cu ocazia

discursului său anual privind Starea Uniunii Europene1 . Au fost enumerate cele mai mari provocări ale
Uniunii în prezent: fragmentare, populism, şomaj şi inegalitate socială. Preşedintele a reconfirmat
priorităţile de ordin economic, social şi politic ale Comisiei Europene. Discursul său a fost însoţit de
adoptarea unor iniţiative în ce priveşte investiţiile, piaţa unică digitală, Uniunea pieţelor de capital şi
securitatea.

De departe cel mai important eveniment al anului a fost referendumul pentru ieşirea Marii Britanii din
UE, la al cărui rezultat a contribuit şi dezbaterea din jurul imigraţiei, chiar dacă Marea Britanie nu este
parte a spaţiului Schengen care asigură libertatea de circulaţie. În discursul anual privind Starea Uniunii,
Jean-Claude Juncker a afirmat că Brexit-ul nu pune în pericol UE, dar populismul galopant riscă să ducă
Europa pe calea naţionalismului. Liderii celor 27 de state ale Uniunii Europene s-au reunit la Bratislava,
pe 16 septembrie 2016, cu scopul de a găsi soluţii pentru ca UE să depăşească momentul Brexit şi criza
refugiaţilor.

Ascensiunea partidelor populiste și propagarea valorilor extremiste în țări din Uniunea Europeană, dar și
în afara acesteia, transformă referendumul într-un instrument perfect pentru partidele anti-sistem ce
vor să își consolideze și valideze poziția publică. Vulgarizarea schematică a unor teme complicate de
politici publice, de multe ori netraduse în termeni pe care electoratul să-i poată digera, nu poate duce la
o decizie funcţională sau asumată. In plus, instrumentul referendum are marele dezavantaj că traduce
doar distribuţia de preferinţe, dar nu şi intensitatea acestora: o persoană puternic interesată de un
anume subiect, fiind poate şi mai bine informată din această cauză, are aceeaşi greutate în exprimarea
cuvântului cu altcineva care până mai ieri nu ştia că problema respectivă există. Cu alte cuvinte,
consultarea directă are şi acest efect de „încurajare a cererii”: antreprenorii politici sunt stimulaţi să
folosească referendumul şi atunci când nu e cazul, doar pentru a-şi coagula sau energiza o bază
electorală, pe baza unei false dispute. Instrumentul referendumului este și mai periculos în țările unde
democrația nu e stabilizată. Dacă ne uităm la cazul modificării constituției thailandeze, guvernul de
factură militară a propus un nou act fundamental ce reduce mecanismele democratice și alegeri, dar
numai după votul Constituției. Așadar, modul în care este vândut scopul unui referendum este esențial;
dacă limitezi accesul la informație sau dezbatere, e aproape imposibil ca rezultatele votului să reflecte
voința populară. Chiar și într-o țară cu experiență democratică, mass media joacă un rol esențial, astfel
că prezentarea deformată a obiectivelor sale poate conduce la rezultate nedorite.

Așadar, chiar dacă referendumul trebuie să rămână disponibil ca mecanism de consultare publică, în
același timp convocarea acestuia trebuie să fie chibzuită. În acest moment, riscă să devină la nivel global
un instrument cu efecte neprevăzute, care poate destabiliza statele liberale prin adoptarea de politici
populiste, incapabile să rezolve adevăratele cauze ale problemelor percepute de electorat. E drept că
referendumurile pot rezolva conflicte politice la nivel național, dar atunci când tema de discuție este una
de importanță majoră și riscurile pe care și le asumă guvernanții sunt la fel de mari. Situația e complet
diferită atunci când prezența la vot este scăzută, iar rezultatele sunt la limită: un asemenea referendum
poate fi foarte bine (şi ieftin) înlocuit cu o loterie.

Nu există un consens eurosceptic la nivel național sau unul nivelul european – ceea ce
din punct de vedere strategic este o veste foarte bună pentru proeuropeni. Dar în
momentul de față, în state membre puternice euroscepticii controlează agenda
europeană și dețin astfel inițiativă pe teme europene cheie: integrare, imigrație, etc.

Euroscepticii și populiștii din Parlamentul European sunt puțini, dar vocali. Nu dețin
destulă putere în Parlamentul European pentru a influența procesul de luare a deciziilor
sau de adoptare a politicilor, dar vor folosi legislativul european ca platforma pentru a-și
avansa ideile și pentru a avea un impact politic mai mare la nivel național. De asemenea
euroscepticii nu prezintă în momentul de față un front comun, între partidele
eurosceptice și populiste care au ajuns în Parlamentul European existând diferende și
diferențe care pot fi exploatate de partidele mainstream pentru a le izola, atât în plan
european cât și în plan național.

Mişcările populiste nu sunt anti-democratice (ele pretind a fi “adevărata

voce a poporului” şi cer în continuu noi alegeri şi referendumuri) ci anti-liberale.