Conventia de la Viena privind relațiile diplomatice din 1961

Convenția de la Viena privind relațiile diplomatice din 1961 este

un tratat internațional care definește un cadru pentru relațiile diplomatice
între țările independente.
Acesta specifică privilegiile unei misiuni diplomatice care permit
diplomaților să-și îndeplinească funcția fără teamă de constrângere sau
hărțuire din partea țării gazdă.
Aceasta constituie baza legală a imunității diplomatice. Articolele
sale sunt considerate o piatră de temelie a relațiilor internaționale
moderne.

Istoric
De-a lungul istoriei statelor suverane, diplomații s-au bucurat de
un statut special. Funcția lor de a negocia acorduri între state necesită
anumite privilegii speciale. Un trimis dintr-o altă națiune este tratat în
mod tradițional ca oaspete, comunicările lor cu națiunea lor de origine
sunt tratate drept confidențiale, iar libertatea lor fata de constrângere și
subjugare de către națiunea gazdă este considerată esențială.

Prima încercare de a codifica imunitatea diplomatică în dreptul

diplomatic a avut loc cu Congresul de la Viena în 1815. Aceasta a fost
urmată mult mai târziu de Convenția privind ofițerii diplomatici
(Havana, 1928). După cel de-al doilea razboi mondial are loc o activitate
mult mai intensă de codificare. Astfel, primul document adoptat în
cadrul O.N.U., a fost “Convenţia cu privire la imunităţile şi privilegiile
O.N.U.”, care va avea un rol important în evoluţia diplomaţiei
multilaterale.
În baza Rezoluţiei Adunării Generale O.N.U. din 7 decembrie 1959, a
fost convocată Conferinţa internaţională de la Viena din 1961. Această
conferinţă s-a soldat cu adoptarea a “Convenţiei privind relaţiile
diplomatice”. În prezent majoritatea statelor membre ale O.N.U. sunt
părţi la acest tratat. Prezentul tratat privind tratamentul diplomaților a
fost rezultatul unui proiect al Comisiei de Drept Internațional. Convenția
a fost adoptată la 18 aprilie 1961, de către Conferința Națiunilor Unite
privind relațiile si imunitatile diplomatice organizată la Viena, Austria,
și implementată pentru prima dată la 24 aprilie 1964. De
asemenea,această conferinta de la Viena a mai adoptat Protocolul
Opional cu privire la Dobândirea Cetăteniei, Protocolul opțional privind
soluționarea obligatorie a litigiilor, actul final și patru rezoluții anexate
la actul respectiv. Statele au posibilitatea de a ratifica tratatul principal
fără să ratifice în mod obligatoriu cele două protocoale optionale. Un
aspect notabil care a ieșit din tratatul din 1961 a fost instituirea statutului
de imunitate diplomatică a Sfântului Scaun cu alte națiuni.
Protocolul Optional cu privire la Dobândirea Cetăteniei sustine în
linii mari faptul că seful misiunii diplomatice, personalul misiunii
diplomatice precum si familiile acestora nu vor dobândi cetătenia
statului acreditar iar Protocolul Optional privind solutionarea obligatorie
a litigiilor sustine faptul că disputele ce pot apărea din interpretarea
diferită a acestui tratat pot fi înaintate Curtii Internationale de Justitie.

Asadar, Conventia de la Viena cu privirie la relatiile diplomatice

din anul 1961 este importanta deoarece reglementeaza pentru prima data
imunitatea diplomatica in cadrul dreptului international si contribuie la
geneza unui nou tip de drept,si anume dreptul diplomatic. În interesul
îndeplinirii eficace a funcțiilor diplomatice, convenția stabilește
imunitile
și privilegiile recunoscute misiunii diplomatice, precum și cele de care
se bucură membrii personalului misiunii și familiile lor.
Ținînd seama de finalitatea activității diplomatice - dezvoltarea relațiilor
de prietenie și cooperare între state - convenția statornicește îndatoririle
misiunii diplomatice față de statul acreditar, avînd ca obiect, în esență_,
respectarea legilor țării de reședință și neamestecul în treburile interne
ale acesteia. În mod corelativ, convenția prevede îndatorirea statului
acreditar de a face toate înlesnirile pentru îndeplinirea funcțiilor
misiunii.
În prezent, există 192 de state părți la convenție, inclusiv toate statele
membre ale ONU, cu excepția Palau, Insulelor Solomon și Sudanului de
Sud si nu există state care au semnat tratatul, dar nu l-au ratificat.
Bibliografie- Ion Anghel, Dreptul diplomatic şi dreptul consular, Editura
Universul Juridic, 2011.