Versuri

CZU 821.135.1(478)-1
C 42

Lector: Marcela Mardare

Paginare computerizată: Liubovi Ceban
Copertă: Efim Chicu

Descrierea CIP a Camerei Naţionale a Cărţii

Chicu, Efim.
Ochiul de sub copertă : Versuri / Efim Chicu ; cop. de aut. –
Chişinău : Pontos, 2020 (Tipogr. “Print-Caro”). – 65 p.
100 ex.
ISBN 978-9975-72-428-9.

821.135.1(478)-1
C 42

Editura PONTOS, str. 31 August 1989, nr. 98

MD-2004, Chişinău, Tel.: 022 23 22 18
editura.pontos@gmail.com
www.facebook.com/editurapontos.md

Tipar executat la Tipografia „PRINT-CARO”

tel: 022 85 33 86; fax: 022 85 33 87
printcaro@gmail.com

© Versuri: Efim Chicu, 2020

B un găsit, singurătate,
Cartea mea de poezii,
Zâmbete înlăcrimate,
Scuturări de pălării.

Ne păzeşte la intrare
Alfabetul, un arici,
România-i tot mai mare
Şi duşmanii tot mai mici.

Doar încerc a te deschide

Şi salcâmii înfloresc,
Egiptenii – piramide,
Păsări cuiburi construiesc.

Vălură parfumul rochii,

Şi pe gingăşia ta
Îşi alină umezi ochii
Câte-o doamnă singurea. 3

Bun găsit, singurătate,

Cartea mea de poezii,
Aş dori şi după moarte
Lumânare să-mi rămâi…
 M -a invitat la o cafea,
Din banii ei, singurătatea,
Am scris un vers, ce-l va cânta,
Prin fraţii mei, străinătatea.

Doar eu şi ceaşca aburind,

Renunţ la zahărul sintetic,
Lui Dumnezeu printr-un colind
Îi mulţumesc că nu-s sovietic.

Pe masa veche de stejar –

Un smoc uscat de crizanteme.
Prin gustul de lichid amar,
Se ceartă titluri de poeme.

Mai e de dragoste un fir

Şi parcă ninge, parcă plouă.
Pe cel din urmă trandafir
4 Îngheaţă boabele de rouă.

În haina ta s-a îmbrăcat

Şi-mi strânge subţioară cartea.
Din banii ei m-a invitat
La o cafea singurătatea…
S tau rezemat de casa mea
Şi milă mi-i să-ncerc lopata,
A nins aşa cum se ningea,
Când pe pământ era şi tata.

Legată-n barbă cu şiret,

Îi văd căciula cea rusească,
Pufoaica verde de sergent,
Mănuşi de traistă ciobănească.

Cu pantalonii vătuiţi,
Cârpiţi, cum poartă gospodarii,
De un ţigan tălpăluiţi,
Îşi mişcă, îngrelaţi, pâslarii.

Urmat prin curte de-un căţel,

Cu fulgi înveşniciţi pe geană,
Purta Siberia cu el
Prin iarna cea basarabeană, 5

Am început a lopăta,
Omătul e uşor ca vata
Şi iar mă-ntreb: de ce purta,
Atât de grele haine tata…
 B asarabeni cu inima acasă,
Ce faceţi semnul crucii prin străini,
Avem o Ţară Sfântă şi frumoasă,
Iubiţi-vă pe voi şi pe români!

Cu Dacia arzândă prin istorii

Şi faru-nţelepciunii din latini,
Vorbiţi doar româneşte cu feciorii,
Iubiţi-vă pe voi şi pe români!

Plecaţi după ştiinţă şi cultură,

În Patrie cu dreptul de stăpâni,
Stârpiţi din neam invidie şi ură,
Iubiţi-vă pe voi şi pe români!

Nimic mai dureros ca despărţirea

De Ţară, de copii şi de bătrâni,
Purtaţi în inimioare revenirea,
6 Iubiţi-vă pe voi şi pe români!

Rămaşi la plug, la porţi de cimitire,

Prin codrii unde prins-aţi rădăcini,
Ştefanici luptători de întregire,
Iubiţi-vă pe voi şi pe români!

Un veac de sângerândă răzvrătire,

Răsrătuiţi de „oaspeţii” străini,
Şi morţii din morminte cer Unire,
Iubiţi-vă pe voi şi pe români!
B ună dimineaţa, sănătate,
Casă de la margine de sat!
A venit să-ţi guste din bucate
Soarele de rouă adăpat.

Pe o falcă verde zburdă mieii,

Pomii huzuresc împăsăriţi,
Raze auresc gaura cheii,
Bună dimineaţa, pici cuminţi!

Bună dimineaţa, poezie!

Florile metafore clipesc,
Dragostea în inimă se scrie
Cu eternul sânge românesc.

Iepurii cotesc râzând de vulpe,

Lebede pe ape argintesc.
Mi-a scăpat privirea pe la pulpe,
Bună dimineaţa! Te iubesc! 7

Bună dimineaţa, dimineaţă!

Fă să mi se-ntâmple ce doresc.
Ştiu că mi s-a dat numai o viaţă.
Toarnă-mi fericire s-o trăiesc!
 A rgintul solzilor sclipea
La saltul peştilor pe valuri.
Românul nici nu prea ştia 
Că are Prutul două maluri.

Avea o seară pe un deal,

O mamă şi o Românie,
Poetul nostru ideal,
Înveşnicit prin poezie.

Acum avem mai multe ţări,

Mai multe mame şi niciuna.
S-au spart catargele pe mări
Şi parcă ni-i străină Luna.

De porţi seminţe româneşti,

Spre Eminescu nu-s hotare,
Poemul Lui când îl citeşti,
8 Pe cer Luceafărul răsare.

– Tu, cârcotaş al nu ştiu cui,

Mă ierte sacra modestie,
Ce cauţi sub lumina Lui,
În suflet fără România?
N ani, nani, drăgălaş,
Puiul mamei românaş,
Pân’ la răsărit de soare
Să se facă Ţara Mare.
Să cânte viorile
Şi privighetorile,
Iar sub zbor de ciocârlie
S-avem doar o Românie.
Să plecăm după poveşti
Cu şareta-n Humuleşti,
Unde-or coborî din Rai
Ionică şi Mihai.

Nani, nani, puiul mamei,

Cu noroc să-ţi fie anii.
La Prut vama să dispară,
Să nu ştii ce-i dor de Ţară,
Căci eu una am ştiut
Şi tare m-a mai durut. 9
Străinii, ardă-i-ar para,
Ne-au tăiat în două Ţara.
Duşmanii, lua-i-ar vântul,
Ne-au înstrăinat pământul.
Nani, nani, românaş,
Puiul mamei drăgălaş…
 V enim încet, cum ploaia legendară,
Ca negura de toamnă revenim –
Să ne spălăm ruşinea de pe Ţară,
De arme râul Prut să-l curăţim.

Ne vom pleca cu inima curată

Spre Sfinţii ce-au făcut şi fac minuni,
Din cer străbunii falnici să ne vadă –
Cinstiţi şi demni de-a zice rugăciuni.

Cu inima spre Sfintele Altare,

Ce fac stăpâni din slugi, din slugi stăpâni,
Să mergem, precum verdele spre soare,
Cu faţa şi cu gândul spre români.

De unde între noi atâta ură?

De unde clevetire între noi?
În limba lor şi azi ne mai înjură
10 Acei ce ne-au tăiat într-un război.

E cea mai necesară făurire,

Ascultă-ţi, frate, clopotul din sân
El bate doar cuvântul REUNIRE
Din Marea Datorie de Român!
L imba mi-i română, gândul românesc
Mi-s români copiii, pentru ei trăiesc.
Veşnicesc sfinţite casele de lut,
Mare-i Eminescu, mic e râul Prut.

Dragule, creştine, de-ai ajuns la greu,

Uite în oglinda sufletului tău.
Cine face bine, nu ajunge rău,
Cine-şi uită neamul, n-are Dumnezeu.

Se revarsă-n Mare zeama de pe Munţi,

Umblă veşnicia goală pe la nunţi.
Cum m-a dat natura, vreau să mai rămân –
Lacrimă şi humă, tânăr şi român.

Casa mea curată, codrul meu bătrân,

Dragostea de Ţară mi-a-ncolţit în sân,
Mi-a intrat iubirea într-un stog de fân,
Mare-i fericirea de a fi român! 11

Noul cu nepoţii vine clandestin,

Mai dispar prin lume şi din nou revin,
Stelele îngheaţă, anii viscolesc,
Doamne, ocroteşte Cerul Românesc…
 P rutule, apă română,
Înspumează-te şi mână
Stâlpii falselor hotare,
Refă România Mare!

Spală rănile durerii,

Să dea mâna grănicerii,
Să revină florăreasă
Basarabia acasă.

Prutule, apă creştină,

Fă-te ploaie de lumină,
Peste frate, peste soră,
Fericire tricoloră!

La mijloc de primăvară,
Fă din lacrimi să răsară,
12 Înfrăţită pe vecie,
Preaslăvita Românie.

Prutule, apă cerească,

Pe ţărâna românească,
Purtător de cer cu stele,
Fă să ne unim prin ele!

Să fim sacră sărbătoare

De la Munte pân’ la Mare,
Să fim drum, să fim cărare
Pentru rude viitoare…
B unicii mei cei simpli şi frumoşi,
De-aceea că-au trăit frumos şi simplu,
Aveau o slăbiciune din strămoşi,
Se jeluiau că-i doare anotimpul.

Părea că au picioare de butuci

Şi ochi decoloraţi de lacrimi sfinte,
Cu riduri cum la cojile de nuci,
Pe mâini şi pe icoanele smerite.

Fiind copil, de vremuri neatins,

Credeam că vin atâta de departe,
Că nu încape drumul lor înscris
Pe rânduri labirintice de carte.

Puţin îndemânatici la mişcări,

Ei pasul se gândeau unde să-l pună,
Şi vocea lor pornea din depărtări,
Poveşti miraculoase să ne spună. 13

S-au dus urând hotarul de la Prut

Prin flacăra minunilor cărunţii.
Şi-acum încă mai cred că au avut
Ceva comun la chipul lor cu Munţii…
 M i-i inima vioară
Şi coastele mi-s nai.
Mi-i fruntea dor de Ţară,
Îngenuncheat pe plai.

Din jarul veşniciei,

Luând cu mâna foc,
Scriu odă României
Pe-un cerc cuprins de „Joc”.

În hora de Unire,
Etern copil rămân,
Sclipind de fericire
Că tata mi-i român.

Îmi ung cu mir cuvântul

Şi-l pun pe tricolor.
Îmi saltă-n ritm pământul,
14 Senzaţia de zbor.

S-au încărcat cu pâine

Şi cântă ne-ntrerupt:
„Deşteaptă-te, române,”
Vapoarele pe Prut.
Struneşte catalanul,
Viteaz precum Mihai,
Şi Mare ca Ştefanul
Dan, căpitan de plai.

O voce legendară
Îndeamnă prin popor:
– Pe Eminescu-n Ţară
Să-l ungem Domnitor!

15
 P e burta Ţării de zăpadă
Înoată cerbi şi căprioare,
În noaptea rece o să cadă
O roată de la Carul Mare.

Pe patul stingerii, actorul,

Sfinţit de lacrimă română,
Stă învelit cu tricolorul
Şi sceptrul neamului în mână.

E iarna-n criză de cojoace,

Tătarii nu mai dau năvală,
Urmează să semneze pace
Şi România teatrală.

Se va aşterne praf pe cronici,

Şi fosta dramă va dispare,
Din lipsă de actori războinici
16 Şi-a celor demni de apărare.

Ajunşi ai urii şi ocării,

Cu pufuşor pe mustăcioare,
De-o vreme, nici în Sfatul Ţării,
Bărbaţii nu mai au onoare.
I ubito, nu-ţi ascunde sânii,
Au înflorit pe văi salcâmii
Şi cere pe la geam chirie
Mirosul lor de veşnicie.

Atinge-ţi inima de mine,

Uşor, ca binele de bine,
Să-mi cânte simţul la vioară
Prin tine dragostea de Ţară.

Iubito, nu-ţi ascunde ochii,

Îmbracă dantelate rochii,
Să joace firele de aţă
Pe lama dragostei de viaţă.

În păr cu razele de soare

Şi iarbă deasă la picioare,
Seninătate în privire,
Să dăm o fugă prin iubire. 17

Iubito, nu-ţi ascunde gândul

Şi lasă-ţi haina s-o ia vântul,
S-admir ninsoarea de petale
Pe focul frumuseţii tale.
 M ai vezi, codreanule, o dată
Al cărui arbore eşti ram?
Român? Averea noastră toată
E în Unire şi în Neam.

Atâta cât există semeni,

Ai Ţării fii nedeclaraţi,
Mai curge Prutul printre gemeni
De mamă neîmbrăţişaţi.

Ce-i dar de sânge nu se schimbă,

Revină-n vis la tatăl tău,
Şi, dacă nu-i, în care limbă
Te rogi acum la Dumnezeu?

Nu pune litere la nume

Şi nici nu scoate, stai aşa –
Să poţi răspunde, de prin lume,
18 Când maică-ta te va striga,

Mai stai pe versul meu, române,

Gândeşte, nu pleca grăbit,
De n-ai fi fost de-un neam cu mine,
Fii sigur, nu m-ai fi găsit…
L a Roma e rouă,
Pe Dacia plouă,
Şi cerul îl plânge,
Şi focul se stinge
În inima lui Decebal.

O mamă prin iarbă

De doftori întreabă.
Duşmani orişiunde,
Nu-l poate ascunde
Decât în pământul natal.

În flacăra serii 
Ard prizonierii.
Sfârşeşte cu fală
O zi triumfală,
În fruntea oştirii Traian.

E iar dimineaţă, 19
Spre moarte din viaţă
Cu sânge burează,
Izbânda serbează
Barbarul Imperiu Roman.
 Spălate de ploaie,
Mai multe războaie
S-au dus în ţărână
Pe turta română,
Ca flacăra florii de mac.

Dar cea mai durută

Semnare de luptă
E junghiul din mâna
Pe-o Ţară stăpână
Ce sfâşie neamul de dac.

20
M i-a dat, fără abuz, să nu mă doară,
Lumină Dumnezeu din ochii Lui
Când m-am născut pe-o unghie de Ţară,
Ce mai mişca din deget la Vaslui.

Trăit-am din durerile doinite

Cu neamul rătăcit prin snopi de grâu
Şi sufletul prin aşchii oţelite 
Cu gard ghimpat la margine de râu.

N-au reuşit duşmanii să ne ţină

Sub talpa lor, ascunşi de Dumnezeu.
S-a revărsat o Mare de lumină,
Cu aer suveran prin neamul meu.

Ni s-a redat pământul cu de toate

Şi, parcă, începusem să trăim,
Dar, ce păcat, orbiţi de libertate,
Cu Ţara am uitat să ne unim! 21

Alunecăm pe-aceeaşi carapace,

O lecţie – exemplu pentru glob:
„Stăpân din slugă nu se poate face,
Iar omul înrobit, rămâne rob!” 
 V ăd trecutul ca prin sită,
Am rămas, şi el s-a dus.
Văd pe mama adormită
Lângă furcă, lângă fus.

Într-o horă saltă neamul,

Curăţel şi sărăcuţ.
Mă atinge-un nuc cu ramul
El gigant, şi eu micuţ.

Un răţoi sărută macul,

Pasc prin iarbă bobocei.
Un ţigan întinde sacul
Să mă ia cu tot cu ei.

Bate inima să spargă

Coşul pieptului fragil,
Şi în mână ţin o vargă,
22 Prima armă de copil.

La fântână nu pot merge

Cică-ntrânsa este lup.
Mi-am lovit un cot de-o stege
Şi n-ajung ca să mi-l pup.
Prin grânarul de cuvinte,
Merg încet şi tot dezleg,
Două zic şi trei în minte,
Le mai coc să le-nţeleg.

Mama-i cruce spre icoană,

Eu adorm în locul ei
Şi mă gâdilă cu-o pană 
La ureche nepoţei.

23
 C urg poveţe din izvoare,
Ca blestemele pe Prut.
Mizerabilii pun sare
Pe rănitul meu trecut.

Taie sângerând hotare,

Harta Ţării din trei foi.
Vrea la Munte şi la Mare
Basarabia din noi.

În străinul grai cuvântă

Cocoşaţii demnitari.
Într-un beci adânc se cântă
Imnul României Mari.

Linge fructele minciunii

Limba vulpii prin poveşti.
Ne salută-n vis străbunii
24 Din legende româneşti.

Botezat dintr-o fântână

Şi împărtăşit cu vin,
Doar prin iarba ta română
Nu porţi nume de străin.

Patria o simţi prin sânge,

Dacă ai iubirea ei.
Cât vei râde şi vei plânge
Ocroti-va ochii tăi…
L umânare de mândrie,
Boţ de lut basarabean,
Am trăit în poezie
Şi-am zis dorului alean.

Îmi fac focul din hotare,

Serile la orizont,
Şi întreb de Sfântul Soare,
Cât mi-a mai rămas pe cont.

Cu poeme de iubire,
Pe aleea de castani,
Voi primi ca mulţumire
O explozie de ani.

Se vor logodi salcâmii,

Viscolind prin părul meu,
Şi, cum fac, pe rând, românii,
Voi pleca la Dumnezeu. 25

Mă voi contopi cu neamul,

Reuniţi acolo, Sus,
Voi fi pasăre pe ramul
Unui arbore ascuns.
 C u puful alb s-a învelit
Odihna celor roditoare,
Clipeşte cerul aurit
Din vârf de munte pân’ la Mare.

Cu mila Domnului în piept,

Pământul luminat de soare,
Ca un sihastru înţelept,
Extrage sensul din ninsoare.

Îşi spun poveşti prin rădăcini,

Copacii strânşi umăr la umăr.
Pădurea înălţa tulpini,
Când anii nu aveau nici număr.

Se uşurează tot ce-i greu,

Şi timpul cerne amintirea,
Cu mână blândă Dumnezeu
26 Prin fulgi ne seamănă iubirea.

Natura fără de culori,

Atât de rece şi de tristă,
Dă respiraţiei vapori,
Cu rar parfum de pianistă.

Ascuns sicriul într-un pom,

Îl face Luna să se vadă,
De zici că viaţa unui om
E doar o urmă pe zăpadă…
Î n inimi dimineaţa s-a turnat
Şi anii din desagi i-am aruncat.
Sunt tânăr cum eram la majorat,
Cu dragoste de Ţară înarmat.

Doi vameşi cerşetori la cap de pod

Şi roibii din căruţe timpul rod,
Iar vântul înfioară fulgi uşori
Pe Prutul îngheţat în trei culori.

Le-arunc câte-o ţigară în căciuli

Şi aflu c-au ajuns să fie nuli.
Cât podul în picioare s-a-nălţat
Decembrie pe râu s-a luminat,

E neamul ca văzduhul peste tot,

Bunicul înfloreşte în nepot.
S-a scurs realitatea dintr-un vis,
Devine România Paradis. 27

Pe-o punte între aur şi arginţi

Ciocnitu-s-au, căpoşi, doi preşedinţi,
Şi când din aiureli şi-au revenit,
Popoarele române s-au unit.
 M ama, graiul, veşnicia,
Pasărea din vârf de pom
M-au născut în România,
Să port numele de om.

Ţară Mică, Ţară Mare,

Câte-un râu de fals hotar,
Sărut mâinile din care
Am primit Abecedar.

Căciular şi opincuţă,
Cu-ale Patriei cetăţi,
Umblam iernile desculţă
Prin poveştile din cărţi.

De prin şotii crengiene,

Eminescu m-a primit
În poemele cu gene
28 De priviri spre infinit.

Moştenit-am măiestrie –
Să iubesc, să fiu iubit
Şi sunt fiu de Românie
Cu permis în infinit.

Milă mi-i de bietul frate,

Cel la cuget econom,
Că-i român pe jumătate
Şi pe jumătate om.
R omânească ni-i zidirea,
Românească ni-i iubirea,
Peste dacii din ţărână
Suntem lacrimă română.

Ne îmbracă-n ie Ţara
Domnişoare ca vioara,
Înfrăţiţi cum este grâul,
Nu ne mai desparte râul.

Se revarsă şi se cântă,
Din copii spre Maica Sfântă,
Făcătoare de lumină,
Limba plaiului, română.

Ba săracă, ba bogată,
Ba trădată, ba furată,
Are drum spre veşnicie
Marea noastră Românie. 29

Se-nteţeşte pulsul vieţii,

Din poveşti se nasc poeţii,
Curge-n delta de acasă
România cea frumoasă.

Românească ni-i gândirea,

Românească ni-i unirea,
Plâng în Patria Română,
Ca prin faguri, o albină.
 O chii mei pe o femeie
Sprâncenaţi de curcubeie,
Scânteind de fericire,
Varsă lacrimi de iubire.

Pe sub gene de pădure,

Fragi se logodesc cu mure
Şi miroasele salută
Pregătirile de nuntă.

Ce-a fost mic, a crescut mare,

Ce-i sămânţă, a fost floare.
Nu-i mireasă fără mire,
Stingeri fără înmulţire.

Pe sub stele, pe sub Lună,

Îşi zic tineri: „Noapte bună!”
Şi adorm îmbrăţişate
30 Fericitele păcate.

Mulţumim de Domnul Sfântul

Că ne-a dăruit Pământul,
Să bem dragostea ca vinul
Şi să ne trăim puţinul.

Cât credinţa ni-i creştină,

Curge peste noi Lumină,
Mulţumim din suflet Ţie,
Nesfârşită Românie!
S e-aude murmur de izvor
Şi sună frunza codrilor.
Prin trap de zimbri carpatini
Suntem români!

Sclipesc odrasle de plăieşi,

Copii cu struguri de cireşi.
Prin mari varietăţi de pâini 
Suntem români!

Cu Tatăl Nostru cel Ceresc

Prin Eminescu fraţi vorbesc.
Cu doine şi eterne stâni
Suntem români!

La soare anii se topesc

Şi ape-n oceane cresc.
Spre slugi se-nchină noi stăpâni
Suntem români! 31

Când Ţara se va reuni

Şi sărbătoarea vom hori
Cu Munţii ne-om lua de mâini
Suntem români!
 N e-au pângărit pământul cu sânge de război,
Dând ordin să-i omoare pe cei mai buni din noi.
I-au dus prin scrum şi flăcări, de gloanţe ciuruiţi
Să le stârpească neamul, dar Bunii n-au murit…

Schilozi, dar vii, la vatră fideli au revenit.

I-au maltratat prin foame, dar Bunii n-au murit…
Atunci, turbând de ură că nu i-au nimicit,
Vagoane pentru vite i-au dus spre Răsărit.

I-au dus să nu mai vină, dar Bunii s-au întors,

Au înviat din moarte precum Iisus Hristos.
Ne-au dărâmat biserici, au ars în flăcări Sfinţi,
Dar n-au putut să smulgă credinţa din părinţi.

S-au înnegrit la suflet, pătaţi de vandalism,

Mânat-au oarbă turma spre falsul comunism.
Cuprinşi de tiranie şi plini de neghiobii,
32 Au înteţit tortura, ne-au pus prin puşcării.

Au scris pe steaguri sânge şi groază în popor –

Să nimicească Bunii şi pe copiii lor,
Dar fost-am tari ca piatra şi nu ne-au spulberat,
Noi pe părinţi cu cinste în plai i-am înhumat.

Din mica lor avere la toţi ne-au împărţit,

Ne-au învăţat să credem în Domnul Nesfârşit,
S-au transformat în îngeri şi sunt pe lângă noi,
Ne apără de „fraţii” ce zămislesc război.
D in despărţiri de frate-soră,
Din munţi de carte cu poveşti
Se varsă-n lume tricoloră
Cascada limbii româneşti.

Sublim pământului se-nchină,

Livezi în flori sub curcubeu.
Cât ram, atâta rădăcină
A dat naturii Dumnezeu.

E semănată cu mioare,
O coastă splendidă de deal,
Şi poartă umbra după soare,
Pe faţa grâului un val.

Un apogeu al frumuseţii,
Nu poţi cu pana să-l descrii –
Simbol etern al tinereţii –
Domniţe îmbrăcate-n ii. 33

Pe un război ţesut de pace,

Cu viitorul din trecut,
Copiii noştri vor reface
O Românie fără Prut.
 P e globul firav ca un măr,
De mintea omului muşcat,
Orice arşin de adevăr
E de minciună inundat.

De n-ar mai fi evaporări,

Absorbţii şi consumul ud,
Ne-am despărţi de adevăr
Şi Nordul s-ar lipi de Sud.

Caraghioşi ne perindăm,
Se-nchină bunii la nebuni
Şi n-am putea să existăm,
De n-am fi viruşi de minciuni.

Păşeşte el din urmă gol,

Ea înainte cu parfum,
Făcând pământului ocol,
34 Pe-un şarpe nesfârşit de drum.

Sărind din primăveri în veri,

În toamnă-iarnă mă ascund
Şi-ntreb minciunile de ieri,
De-i adevăr că astăzi sunt…
E ra salcâmul înflorit,
Vibrau mirosuri amoroase,
Plecau băieţii la iubit,
Pe strada fetelor frumoase.

Eram pe-atunce un boboc,

Al lebedelor suferinţei.
Pluteam pe-un lac fără noroc,
Păzit de nuferii credinţei.

Din braţul mândrei m-a luat,

Urechea şarpelui din gară –
La datoria de bărbat,
Spre-a răstignirii primăvară.

Eram român şi învăţam

În suflet neamul a-l ascunde.
La întrebări nu mai puteam
În graiul meu natal răspunde. 35

M-au instruit băgat la jug,

Cu stea pe faţa cataramei,
Că nici acuma nu-mi ajung
Cuvinte doar în limba mamei.

Minciuna falşilor titani

Îmi umblă huruind prin minte,
Cei mai de preţ din viaţă ani
I-am dat pe haine şi merinde…
 P loua pe geam şi tu pozai,
De două lacrimi decorată.
Răspunsul meu îl aşteptai,
Mai mult iubire decât fată.

Şi eu, de pe pământ străin,

Decât băiat, mai mult năpastă,
Ţi-am scris, minţind, că am să vin,
Cu peţitori, să-mi fii nevastă.

Mulţi ani de-atunci s-au cârduit,

Din primăveri ajuns-am toamne.
Eu printre domni încărunţit
Şi tu căruntă printre doamne.

Prin ploaie astăzi te-am zărit,

Ca pe-o icoană bocitoare.
O bătrânică mi-a şoptit
36 Că n-ai primit nici o scrisoare.

Chemaţi de cerul înstelat,

Vom înfrunta Calea Lactee,
Mai mult mister decât bărbat,
Mai mult credinţă ca femeie…
S ărut obrazul, tată,
Şi mâna, scumpă mamă,
Pe stâlpul de la poartă
Şi floarea din năframă.

Legat pe veci de glie

Cu-a neamului iubire,
Că-s om e o mândrie,
Român, o fericire.

Cu lacrimă stelară, 
Spre pâinea de pe masă,
Mă-nchin la tine, Ţară,
Că am pământ şi casă.

Pot sta în orice seară

La sfat cu Eminescu.
Atâta primăvară
N-a fost de când trăiescu. 37

Aceeaşi ni-i vorbirea

Din România-mamă,
Aceeaşi ni-i iubirea
Şi Prutul n-are vamă…
 O viaţă ai, doar una pe pământ,
Trăieşte-o cu privirile senine,
De pace şi de dragoste flămând,
Frumosul va cina în rând cu tine.

Cu toţii am greşit pe undeva,

Iertată să ne fie stângăcia,
Înţelepciunea-i o ştiinţă grea,
Dar rodul ei ne-nalţă spre Mesia.

O viaţă ai, doar una pe pământ,

Şi filmul ei îl iai în cer cu tine.
Aruncă, frate, relele din gând,
Să învăţăm a face numai bine!

O fi din neştiinţă să greşim

Sau, poate, din plăceri nesăbuite,
În tot ce făptuim, ne oglindim,
38 Mai des să ne-nchinăm la cele Sfinte.

O viaţă ai, doar una pe pământ,

Un start nestăvilit spre veşnicie,
Stropeşte-o cu esenţă de cuvânt
Şi fă-o să devină poezie…
D in copite bat ca ceasul
Roibii, să-şi păstreze pasul,
Şi se-avântă ca securea 
Oastea secerând pădurea.

Luptă ne-nfricaţi bărbaţii –

Să ne apere Carpaţii.
Unde sabia-i atinge,
Patria stropesc cu sânge.

Nu-ndrăznesc să intre-n ceartă

Cu Ştefan trimişi de Poartă.
Fac ghiaurii cale-ntoarsă
Peste Marea furtunoasă.

Prin cetăţile de veacuri

Neamul nostru-i plâns de steaguri.
Apa pleacă şi se-ntoarce,
Lemnu-n doine se preface. 39

Îmbrăcând în aur plaiul,

Ne-au lăsat strămoşii graiul,
Soarele şi veşnicia,
Eminescu, România.

Basarabie frumoasă,
Te desparte-un râu de casă,
Dorul inima-ţi împunge,
De-un secol n-o poţi ajunge.
 S ă zic ca te iubesc, este puţin,
Să-nşir mai multe, rar cine m-ar crede,
Demult de mine strânsă nu te ţin,
La braţ pe stradă nimeni nu ne vede.

Nu vine primăvara cum venea,

Ea trece mai întâi prin cei mai tineri,
Deşi suntem cu inima pe ea
Şi liberi de duminică pân-vineri.

Cărarea spre urcuş e tot mai grea

Şi roade timpu-n noi ca-n grindă carii,
Pe boltă se tot stinge câte-o stea
Şi tot mai tinerei ne par groparii.

Nu credem nicidecum că vom ceda,

Şi inima ni-i plină de poveţe.
Sperăm că va veni de undeva
40 O apă ce-ar spăla de bătrâneţe.

Avem încă tupeu de a trăi

Şi nu ne dăm striviţi de talpa nopţii,
Dar nimeni n-a crezut că va muri
Şi toţi au îngheţat în faţa morţii…
F rumosul a erupt din rădăcini
Plesnesc prin ramuri mugurii la soare,
S-a nins cu mărţişoare la români,
Şi gura unei fete dă în floare.

Îşi unge obrăjorii cu lămâi

Şi sânii cu ulei de scorţişoară,
Să vălure din creştet spre călcâi
Miros de fericită domnişoară.

Mai scârţâie pe ţarină un car,

În cer şi pe pământ e primăvară
Şi-un val de tineret imaginar
Împrăştie seminţele prin Ţară.

Din urmele lăsate de plăvani,

Sărut de căprioară se adapă.
Răsună voci de daci şi de romani,
Fântâni prizonierii încă sapă. 41

Politicii istoria ne-o scriu,

Mărunt şi colorat pe etichete,
Se-ngroapă în al minţilor sicriu
Valize cu butoane de rachete.
 S e-aprinde soarele-n culori,
Să-mi spună că a fost odată
O cărăruşă printre flori,
O primăvară şi o fată.

Cu ochii verzi şi buze dulci,

Albastră rochie, subţire,
Fără broboadă şi papuci,
Şi îmbătată de iubire.

Cu inima în dreapta mea

Şi zâmbet cald în colţul gurii.
Uşoară ca o rândunea,
Izvor de farmec al naturii.

Sub un copac îmbrăţişaţi,

Am prefăcut în noapte seara.
Părinţii sunt îngrijoraţi,
42 Dar e de vină primăvara.

Cum dat-a Domnul ,a rămas

Şi tot aşa va fi să fie,
O tinereţe de un ceas
Şi-un anotimp de-o veşnicie…
O mătu-n sat s-a subţiat
Şi plâng căsuţele la soare,
Din nou pe tata l-am visat
Şi-am scris sub sacra lui dictare:

– Pe sub eternele făclii,

Discută şi aici, vecine,
Despre natură şi copii,
Dar, exclusiv, numai de bine.

Când un martir se îngerea,

Veniră muzele să-l cheme,
Am auzit din cineva,
Că ai fi scris nişte poeme.

Era pe-aici şi maică-ta,

Ne-am bucurat de noutate.
S-a răspândit că s-ar putea
S-avem şi noi un loc în carte. 43

– Mă iartă, tată, i-am şoptit,

Mi-a zis: „Mă iartă tu pe mine,
Că n-avui vreme de citit
Şi-ajuns cetire mi-i ruşine…
 F rumoşi ca merii înfloriţi,
Îmbălsămaţi de serenade,
De n-am fi fost îndrăgostiţi,
Am fi rămas fără de roade.

Pe drum mai mult prăpăstios,

Ţi-am oferit la vreme ramul,
Am scos din umbră ce-i frumos
Şi-am înălţat spre stele neamul.

Învinşi de dor, ne-am întâlnit

Şi ne-am călit prin despărţire,
Pe cursul vieţii şerpuit,
De la necaz spre fericire.

Devine toamna tot mai grea,

Şi ramul parcă se usucă,
E tare frunza, cum era,
44 Dar se grăbeşte să se ducă.

Ieşim din iarnă cătinei

Şi fulguim spre înflorire
N-am fi ajuns nicicând bunei
De n-am fi ars într-o iubire.
D uce-m-aş şi tot m-aş duce,
Dar nu-i viaţa undeva,
Mai amară şi mai dulce
Ca în Basarabia.

Cântă semenii şi joacă,

De politică stricaţi,
Între clopote şi toacă,
Între Mare şi Carpaţi.

Unii trag spre înfrăţire,

Alţii se feresc de neam,
Cu invidia prin fire,
Ca feciorii lui Adam.

Cum să vezi frumosul, frate,

Când ai ochii tulburaţi
De minciuni şi de păcate,
Jertfa banilor furaţi. 45

Duce-m-aş şi nu m-aş duce,

Aş rămâne şi-aş pleca…
Stau, că-s purtător de cruce,
Şi-n străini este mai grea.
 Î n odaie, adormit,
Îmi torc mâţele gândirea,
Mă visez întinerit
Şi îmi strâng la piept iubirea.

Visul meu n-are habar

Că sunt fire muritoare
Şi mă toarnă în pahar
Ca pe-o zi de sărbătoare.

Pradă a sărutului,
Nu vrea dragostea să creadă
Că azi e, dar mâine nu-i,
Ca o babă de zăpadă.

Într-un zâmbet s-a ascuns

Şi o simt în colţul gurii,
Mulţumind Celui de Sus
46 Că m-a dăruit naturii.

Mâinile când n-or putea

Nici clepsidra s-o întoarcă,
Mi-or închide dragostea 
Genele de promoroacă.
P rivesc spre vatră dacii,
Dar Dacia nu este.
Demult intrat-au bacii
Cu turmele-n poveste.

Din sacra ei vecie

A mai rămas o pată,
O biată Românie,
De Prut la Est tăiată,

Întind străini din smoală

Şosele peste oase
Şi cară vântul boală
Spre crestele muntoase.

Epoca ce urmează 
E artificială.
Nici norul nu burează
Cu apă naturală. 47

S-au dus târându-şi sacii

Cu lupul amuletă,
Spre cer de veacuri dacii
Şi au a lor Planetă.
 E rai copilă, eu băiat,
Îndrăgostiţi pe-o dalbă stradă.
În seara când ne-am sărutat,
Ne bulgărisem cu zăpadă.

Îmi amintesc un adevăr,

(O fi instinct sau întâmplare?)
Muşcasem ambii dintr-un măr,
Fost rătăcit prin buzunare.

Prin sânge deveneam bărbat

Şi vraja ta topea nămeţii.
Era cel mai frumos păcat,
Ce l-am făcut în timpul vieţii.

Şi-am revenit de-atâtea ori

La locul falnic de pe stradă,
Pe ploi, pe vânturi şi ninsori,
48 Ca lupul la întâia pradă.

Când Dumnezeu îmi va primi

Examen de-absolvire-a firii,
De-acolo, dragă, voi porni,
Din punctul prim al fericirii…
D e eşti mascul cu os de dac
Şi-i simţi sămânţa ca şi mine,
Ai ramuri care se desfac
Din rădăcinile române.

Născut pe-o urmă de calvar,

Cu libertatea limitată,
Înscris din faşă la dosar,
Copil de mamă deportată.

Trăieşti pe-o falcă de pământ,

În Basarabia, ce are,
Câţi ari de cimitire sunt,
În toată România Mare.

De jumătatea ţi-ai iubit,

Cum Eminescu, prin lumină,
Eşti ca şi mine, fericit,
De-a ta origine română. 49

Din două lemne crucea ta

E Românie şi Iubire.
Şi Prutul va seca cândva
De-o Mare Sete de Unire.
 P loua cum s-ar vărsa găleata
Eram în codru, eu şi tata.
A tot trăsnit şi-a fulgerat,
Un vechi stejar s-a despicat.

O ploaie fără de-ncetare

Legase cerul de izvoare.
De braţul tatei ţineam strâns
Şi el, până la piele plâns,

Mă sfătuia să am răbdare,
Că orice ploaie-i trecătoare,
Dar devenise cerul greu,
Se mâniase Dumnezeu.

Pădurea-n mintea mea plouată

Părea o haină destrămată.
Pe umăr tata m-a bătut
50 Şi semnul crucii ne-am făcut.

Părea că am crescut mai mare

Şi m-am făcut din slab mai tare,
Iar norii negri au plecat
Şi toată lumea a-nviat.

Când frica-n mine se ascunde,

Al tatei glas din ea se-aude:
– E mică lumea, fiul meu,
E Mare numai Dumnezeu.
C ând aveam de lapte dinţii,
Dragă, mi-am pierdut părinţii.
Prin noroi şi prin zăpadă,
Am crescut mai mult în stradă.

Ca să nu trăiesc degeaba,
Am iubit frunza şi iarba.
Şi-am turnat dragoste-n mine
Până te-am găsit pe tine.

Prin lume când te-am găsitu,

Florile au înfloritu
Şi de mult ce te-am iubitu,
Inima mi-ai dăruitu.

Cântă, dragă, şi dezmiardă,

Copiii să nu ne piardă.
Ştiu cum e să treci prin dramă
Fără tată, fără mamă. 51

Ştiu cum te jelesc străinii,

Dar nu-ţi scot din palmă spinii.
Când aveam de lapte dinţii,
Dragă, mi-am pierdut părinţii.
 M i-i scris la vatră să trăiesc,
Nu plec departe de albine.
Căsuţa-n care locuiesc
Şi ţie, dragă,-ţi aparţine.

La poartă mărul cel domnesc,

A înflorit de dor de tine.
În grindă carii se iubesc,
Tu-mbătrâneşti prin ţări străine.

Un fulger scapără prin nori.

Tunând, salută morţii viii.
Tresare pragul sub uşori
Cu semne cum creşteau copiii.

Revarsă lacrimi de argint

Oglinda Lumii peste mine.
Sunt trist ca piatra de mormânt,
52 Dar tu repeţi că totu-i bine.

E o eroare vorba ta:

„Un ban în plus nicicând nu strică”,
Când vei veni, eu voi pleca,
Frumoasă, văduvă, Anică.
D in străinătăţi în Ţară,
Cară dragoste cocori.
Sub clopotniţa stelară,
Crapă fulgerele nori.

Se renasc albini din floare,

Ca ideile din gând.
Trag lianele de soare,
Ca minciuna de cuvânt.

Un izvor a spart o stâncă,

Doar de dragul unei flori.
A pornit pe plai să plângă
Iarna dorul de ninsori.

Sub un drob enorm de gheaţă,

Într-o apă de poveşti,
Din năvod scăpaţi cu viaţă,
Se sărută nişte peşti. 53

Timpul omului sfârşeşte

Ca o ploaie cu bulbuci,
Sub un pom care serveşte
De sicrie şi de cruci.
 S -a întors târziu acasă.
Era toamnă şi ploua,
Pe o rochie rămasă,
Fără cea de-o îmbrăca.

Împroşca cu apă vântul

Peste geamuri şi pereţi.
Se făcuse terci pământul,
În grădini şi pe poteci.

Cu dublură-n greutate
Ude haine şi un sac,
Picura cărată-n spate
„Bogăţia” pe-un sărac.

Uşa cu pendul de lacăt

În ferestre semnul „X”,
Resturi de accent pe capăt
54 Desinenţă şi sufix.

Şiroia după culise,

Lacrimi către rădăcini,
Fiul care-şi risipise
Tinereţea prin străini.
P re limba mea, a ta şi-a celui Sfânt,
A celui prea sătul sau prea flămând,
În graiul tuturor de pe pământ,
E toată-nţelepciunea-ntr-un cuvânt.

Plasat la îndemâna orişicui,

Ştiinţe nu ar fi în lipsa lui.
În gând sau la vedere, dacă nu-i,
Deşteptul se transformă într-un şui.

La timpul lor, mai mulţi l-au ocolit,

Crezând că-s purtători de infinit,
Dar, totuşi, parţial, l-au însuşit,
Şi numai acceptându-l au trăit.

În lumea cu sărac şi cu bogat,

Cu plâns şi hohotit exagerat,
MĂSURA e cuvântul Împărat
Şi Marii Înţelepţi l-au respectat. 55
 D e dragoste copacii plâng
Cu fericire peste mine.
Acasă graurii se strâng
Din depărtările străine.

Pe ramuri mugurii plesnesc

Şi tot ce mort părea, învie.
La soare ciufu-şi auresc
Bobocii viţelor de vie.

Se-aude surd şi rotofei,

Foind cu fleita subţioară,
Prin rochii vântul la femei,
Făcând fiorii să tresară.

Lumina prinde-a încălzi,

S-a înecat în râuri gheaţa,
Ne pregătim de-a înflori
56 Şi tot mai verde-i dimineaţa.

Se-mpart iubirile la doi,

Sărutul fulgeră spre seară.
Natura-mbracă haine noi,
E Rai pe plai, e primăvară…
D in vânt, în cămăşuici de cit,
Se dă spre noi copilăria,
Cum din înaltul nesfârşit,
Artistic, pică ciocârlia.

Colega mea de bucurii,

Şantaj de lungă tinereţe,
Vreau din privire să mai scrii
Pe chipul meu cu frumuseţe.

Ne-am studenţit să savurăm,

Ce-a dat luminii omenirea,
Dar am ajuns să constatăm
Că-i o profesie iubirea.

Indiferent de câtă ştim,

Geometrie sau algebră,
E fapt că, dacă ne iubim,
Lansăm o creştere superbă. 57

O viaţă-ntreagă învăţăm,
Din azi mai bun să facem mâine,
Dar bate clopot să plecăm,
Când ură nu ne mai rămâne.
 O siluetă şi-un pahar,
O cioară pe un putred par,
O urmă neagră de tâlhar,
Un râu cu gheare de hotar.

O oală spartă-n gardul ars,

Un ruginit pendul de ceas,
O răsuflare de necaz,
Un scârţâit de bun rămas.

Olane vechi pe un mormânt

Bătut de ploi, tocit de vânt,
Din struguri boabe sângerând,
De-a pururi părăsit pământ.

Deschide ciocul pasărea,

Dar nu mai are cui cânta.
Ar înflori şi o lalea,
58 N-ajunge soarele la ea.

O siluetă şi-un pahar,

Fântâna stinsă în calcar,
O cioară pe un putred par
Şi flăcări de pelin amar…
S e întorcea ostaşul, nins
Pe plete, din tranşee,
De gândul că va fi ucis,
Cu visul la femeie.

Venea de unde s-a salvat

A Patriei onoare,
Cu fier de gloanţe decorat
Şi loc de înhumare.

N-avu nici timp de meserii,

Nici carte să înveţe.
Trăi doar anii de copii
Şi-un pic la bătrâneţe.

Iar noi, urmaşii, am cedat

Moşia şi cuvântul
Şi-n alte limbi am învăţat
Să înjurăm pământul. 59

Atât ne-au hăţuit în ham

Străinii cu trăsura,
Încât ni-i frică pentru neam
Să punem semnătura.
 N u te juca cu dragostea, copile,
Iubirea e „călcâiul lui Ahile”
Şi-o poate spulbera spre veşnicie
Săgeata unui arc de gelozie.

Fii tare şi imun la umilinţă,

Ascunde jurământul de credinţă,
Abuz de mângâiere nu-i prea bine,
Mai lasă-mbrăţişări şi pentru tine.

Atent, celibatar, înamorate!

Iubirea-i florărie de păcate.
Străine, dacă-ţi iai în îngrijire,
A ta se va pleca spre ofilire.

Fii împărat şi slugă-n a ta casă,

Ai mamă la copii, cea mai frumoasă.
Urcaţi prea sus sau duşi de ape-n vale,
60 Ei sunt esenţa existenţei tale.

Bătrâne, cu iubirea nu-i de glumă.

Ai şanse de-a pieri fără de urmă,
Momit într-un năvod de-o şerpuleasă
Cu miros de poveste amoroasă.
C ea mai frumoasă fată-n sat…
Mi-i faţa plânsă şi-i păcat…
Mi-a zis să-i fac mai mulţi copii…
De unde, Dumnezeu, să ştii
Ce zace-n capul unui şui,
De teapa căpăţânii lui?

Când m-a văzut făcută grea,

S-a dus la alta, ce-o avea,
Rezervă-n perne şi saltea
Şi-l tot vrăjea plătind ghiocul,
Mânca-i-ar molia norocul!

Când am aflat era târziu,

Nu vreau prea multe să descriu,
Dar nu ştiam pe care bloc
Să urc al urii mele foc
Şi-n care gol să mă arunc.
De n-ar fi fost în mine prunc… 61

Şi s-a tot dus, şi-a tot venit,

A-ngenunchiat şi m-a snopit,
M-a vindecat şi m-a rănit.
Ajuns-am punctul decisiv
Să-l părăsesc definitiv…
 L-aş fi lăsat şi m-aş fi dus
Spre Răsărit sau spre Apus,
Dar sunt bunică, un nepot,
Mă urmăreşte peste tot
Şi poartă numele la fel…
Mânca-l-ar bafta de bunel!

62
M ă frământă gânduri stranii
Spre trecut să sparg lăcăţi,
Să ajung din nou la anii,
Fără barbă şi mustăţi.

Să n-am darul de beţie,

Să nu-mi fie, cum a fost,
Viaţa ca o poezie,
Învăţată pe de rost.

Mintea, însă, să-mi rămână,

Să nu fiu chiar nou, nouţ,
Să nu scap darul din mână,
Ca un băietan prostuţ.

În căruţa cea uşoară,

Pe sumanul tatei, vechi,
Să sărut o domnişoară
Cu cireşe la urechi. 63

Să-mi mângâie vântul pleata,

Inima să-i cuceresc
Şi guriţa ei de fată
Să-mi şoptească: „Te iubesc!”
 S e plouă cu splendoare
prin gama de culori.
Trec florile prin oameni,
şi oamenii prin flori.

Din valuri de covoare

Se-aşterne luna mai.
Pe drum, spre veşnicie,
aleargă liberi cai.

Se-ating cu-aripi îngeri

de clape la pian.
La Roma-i lumânare
columna lui Traian.

Din scenele de luptă

coboară daci râzând.
A fost cândva o glumă
64 războiul pe pământ.

Din viţă negativă

se naşte pozitiv
Şi binele ajunge 
la grad superlativ.

Se picură cu sânge
pe noul început.
Dau foc eternităţii
statuile de lut.
Z vâcneşte tricolorul,
Aprinsă ni-i făclia,
Cât fi-va Creatorul,
Va fi şi România!

Venim din Centrul Lumii,

Din Dacia străbună,
Şi nu ne dăm pe unii
Căzuţi mai ieri din Lună.

Avut-am vremi sărace

Şi-un râu de nedreptate,
Dar apă nu se face
Din sângele de frate.

Azi, mulţumim de masă,

Frumoşi ca pâinea caldă
Şi soarelui acasă
Îi place să ne vadă. 65

Cu mintea înţeleaptă
Şi mâinile de aur,
Porniţi pe calea dreaptă,
Răbdarea ni-i tezaur.

Zvâcneşte tricolorul,
Ni-i mamă Omenia,
Cât fi-va Creatorul,
Va fi şi România!
 H ristos a înviat întru dreptate.
E ziua când se iartă şi se-mparte
La cei creştini din sacra bunătate,
Îşi pupă mâna fratele la frate.

Hristos a înviat fără de vamă

Din cea mai odioasă-n lume dramă.
Spre Raiul de la baştină ne cheamă
Bătăi de clopot – lacrimi de la mamă.

Copii ce aţi pornit pe calea dreaptă,

Părinţii şi buneii vă aşteaptă
La uşa din pridvor, pe prima treaptă,
Cu-aceeaşi vorbă dulce şi-nţeleaptă.

Hristos a înviat spre mântuire,

E marele motiv de revenire
La cei ce odihnesc în cimitire,
66 Cu slavă şi lumini de amintire.

E iarbă pretutindeni şi e soare,

Hristos a înviat fără hotare.
Când mulţi suntem şi casa ni-i mai mare,
Uniţi fiind, nimic nu ne mai doare.
O ploaie-ndelungată s-a oprit
Şi soarele pătrunde prin artere.
Cu focul lui de raze, aurit.
Ca fericirea după o durere.

Pe roşul orizont va însera.

Furată de la prima întâlnire,
În parcul cu alei vei apărea,
Oglinda mea de maximă iubire.

Şi iar din întuneric în lumini

Se scurge timpul fără de oprire.
Luându-şi bun rămas de la albini.
Se face floarea semn de înmulţire.

Se vântură ideii câte-un om,

Să pună stăpânire pe mişcare,
Dar este prăvălit de un atom,
Trimis de infinit în deplasare. 67

Pe-aceeaşi cărăruşă-n nicăieri

Dispare şi fricosul, şi eroul.
Se schimbă posesorii de puteri
Şi vine peste vechi cu valuri noul.
 E lumea din precizii şi erori,
Exact ca azi nu poate fi şi mâine.
Ce scurtă este viaţa unei flori!
Iar spinii prin decenii pot rămâne.

Murim nereuşind să consumăm,

Ce-ascundem sub căciulă sau broboadă,
Şi toată-nţelepciunea ce-o lăsăm,
E-o mică părticică de baladă.

68
N u mai are gust străinătatea
Vin colindătorii înapoi
Să-şi mai pofticească sănătatea
Şi să se mai sfătuie cu noi.

– Am plecat demult din Ţărişoară,

Fiul meu cel mare era mic,
Dar in Basarabia agrară,
Nu se schimbă traiul cu nimic.

Cum stătea „înfipt în furcă tata”,

În căruţa veche l-am găsit,
Mama rezema-n dereg covata,
Viaţa mirosea a fân cosit.

După-mbrăţişări la colţul mesei,

Întrebai părinţii buimăcit,
Cum de pot în secolul vitezei,
Să-şi menţină stilul neclintit. 69

Taică-meu a zis clipind din pleoape: 

– Unde ne-am grăbi de lângă foc,
Dacă cimitirul ni-i aproape,
Crucea din pădure stă pe loc?

Nu uita de neam, de grai şi nume,

Pace şi credinţă, fiul meu!
Totul vei avea pe astă lume,
Dacă o să-i placi lui Dumnezeu…
 C ând eram ba amor, ba iubire
Şi copil, parcă da, parcă nu,
Îmbrăcată în haină subţire,
Răsărit-ai din azimă tu.

Am trecut uşurei prin inele

Şi în braţe cu drag te-am ţinut,
Împărţind şi uşoare, şi grele,
Am luat de la viaţă ce-am vrut.

Când trăiam decât tata mai bine,

Imitând căpitanul de plai,
Tinereţea s-a dus de la mine
Cu o sanie trasă de cai.

Zăpăcit, de la mijlocul vieţii,

După pârtia ei m-am pornit,
Dar creşteau ca pădurea nămeţii
70 Şi sub poale de deal m-am oprit.

Se-auzeau galopând bidiviii

Şi la hăţuri îndemnul de hoţ…
M-aşteptau în ogradă copiii
Şi-am intrat bulgărit de nepoţi.
A sculptat într-o tulpină
Focul harnic până-n zori,
El căldură şi lumină,
Noi fideli admiratori.

Prin cenuşa din privire,

Fulguit-a jarul stins.
Tu răpită de iubire,
Eu de dragoste învins.

Ne-a plouat cerul pe buze,

Soarele ne-a sărutat.
Printre flori şi printre frunze
Tu femeie, eu bărbat.

Eu poem şi tu cântare,
Foarte strâns îmbrăţişaţi,
De seminţe gânditoare,
Purtători înaripaţi. 71

Posedaţi de veşnicie
Şi de moarte segmentaţi.
Eu Adam de Românie
Şi tu Evă de Carpaţi.
 S e zbate dragostea de Ţară
Pe tricolor suflat de vânt,
Şi ninge mama lui stelară 
Cu fulgi de lapte pe pământ.

Păşind pe iarna adormită,

În dimineţi fără cărări,
Pulsează viaţa străjuită
De semne reci la întrebări.

Se-aprinde foc din rugăciune,

Şi la biserica din sat,
Se pregăteşte să răsune
Un glas de clopot îngheţat.

Copacul nu-şi mai simte ramul,

Dar rădăcinile sunt vii.
Topind cu răsuflarea geamul,
72 Aşteaptă mamele copii.

Se strânge gerul la centură

Şi vrăbii picură din cioc,
Cu dinţii clănţănind în gură ,
Se mută câini din loc în loc.

Foşnesc ziare prinse-n poartă,

De cornul dracului votat,
Şi Basarabia furată
E iar bârlog de hibernat.
S truneşte decembre prin Ţară
Din sanie calul bălan,
Trecut-a ca grâul prin moară,
Din vieţile noastre un an.

Trăim permanenta paradă

A celor ce fost-au şi nu-s,
Ca nişte statui de zăpadă,
Din noi se tot duc cum s-au dus.

Îngheaţă şi iar se dezgheaţă,

Devine sfârşitu-nceput,
Nimic între moarte şi viaţă,
Nimic între apă şi lut.

Zadarnic îmi caut dreptatea,

Legând predicat de subiect,
Perfectă rămâne doar moartea,
Etern consumând imperfect… 73

Pe ramul ce da-va în floare,

Argint fulguieşte de Sus,
O stea leagă cerul de Mare
Şi-n iesle se naşte Iisus.
 M i-am tot improvizat o scară
Din „presupun” şi „s-ar putea”,
O urcă lumea şi-o coboară,
Iar eu credeam că-i doar a mea.

Îmi trec privirile prin liră,

Se-aude, dar nu cântă ea.
Probabilul, uşor expiră
Şi iar de la-nceput o ia.

Aterizez pe firul ierbii

Atât cât pasăre mai sunt,
Când simt că mă vor paşte cerbii,
Desfac aripile de unt.

Îmi las o pană doar, să scrie,

Topit de fulgerul ceresc
Şi mă prefac în poezie
74 Lângă femeia ce-o iubesc.

Când se aprinde pălălaia

Şi toţi în jurul meu bârfesc,
Iubesc la nebunie ploaia
Din ochii Tatălui Ceresc.
E ram tulpina unei flori,
Şi tu aroma ei erai,
Zburau pe lângă noi cocori,
Săltau potcoavele de cai.

Azi stăm în vaze de cristal,

Abia ajunşi pe la chindii,
Albi ca o haină de spital,
Tăiaţi de dorul de copii.

De dragul nostru ei revin,

Ne plâng să nu ne ofilim,
Dă Domnul azimă şi vin
Şi-n ochii lor ne oglindim.

Vâsleşte timpul incolor

Şi orice clipă e un pas,
Spre-mpărăţia orbilor,
Prin cina cea de bun rămas. 75

O eră ne vom odihni,

Fără putere şi cuvânt,
Să mai trăim încă o zi,
Vom înflori iar pe pământ.
 P iatră-n dreapta, piatră-n stânga,
Bate inima, nătânga.
Transpirat de poezie,
M-am visat la puşcărie.

Ies afară, Luna-i plină,

Cei închişi pentru Lumină,
Spre-a gunoaielor revoltă,
Luminează de pe boltă.

Între piatră şi gravură,

Între rod şi secătură,
Între cer şi-ntre pământu,
Dăinuieşte doar cuvântul.

La un foc în plină seară,

Nişte versuri şi-o chitară.
Prima dragoste pierdută,
76 M-a găsit şi mă sărută.

Încep ploile să fiarbă

Pe a fericirii iarbă,
Şi-i ia rochia subţire
O furtună de iubire.

Vine dimineaţa Mare,

Rochia se face soare
Şi dansează pe câmpie
Un poem cu-o poezie…
P louă, ninge şi îngheaţă
Peste tinereţea mea,
Ninge tare peste viaţă
Cu omăt de Moscova.

Am ieşit la defilare,
Strig ca să nu fiu pârât,
Arde a spânzurătoare,
Focul strâns legat de gât.

Avioanele brăzdează
Cerul îmbibat cu fum.
Tancuri grele şifonează
Cămăşuicile de drum.

Strigă plebea proletară:

– Să trăiască cel murit!
Cea mai dreaptă-n lume Ţară!
Cel mai luminos partid! 77

Bine mai zicea bunelul:

– Nu vorbi ce nu mănânci!
Chiar de-i diferit drapelul
Dreapta-i sora mâinii stângi…
 D rapelul roşu ne irită,
Şi în al patrulea ungher
Păstrăm icoana ruginită,
A Basarabiei de fier.

Greşim la urne de votare

Şi implicaţi în tărăboi,
Plecăm fudui peste hotare,
Să căutăm mai proşti ca noi.

Privind cu inimă română,

La apa nimănui din Prut,
Ne tot crucim cu-aceeaşi mână
Şi sărutăm acelaşi lut.

N-avem nici parte de dreptate

Şi nici noroc la Împăraţi,
Mancurţi şi-au înălţat palate
78 Din revânzările de fraţi.

O, Doamne, cum ne-ai dat răbdare

Şi câte-o inimă de fier,
Să vieţuim în Ţara-n care
E totul strigător la Cer!

Tatăl Nostru cel din Ceruri,

Pe acel de pe Pământ,
Prin Siberia de geruri
L-a îmbrăţişat flămând…
P loaia vine, iarba râde
Florile se-nveselesc.
S-a mai spânzurat un gâde,
Pe pământul românesc.

Pleacă spre răşini urgia,

Funia va putrezi,
Şi copacul bucuria
La un foc va încălzi.

Curăţarea de jivine
Nimeni nu o va opri.
Răul piere de la sine,
Binele va dăinui.

Ziua peste noapte vine,

Nimicind spre-a înmulţi,
Dacă a făcut mult bine,
Cine-a fost mai poate fi. 79

Cerul râde, norul plânge,

Curcubeul s-a curbat.
Ce e bun se poate strânge,
Ce e rău va fi arat.
 E soarele-n amiază
Şi macii se desfac,
Ceasornicul lucrează,
Scoţând pe „tic” din „tac”.

Amurgu-i plin de sânge,

Şi eu mă spăl pe mâini.
Lupoaica-n cuşcă plânge,
La Lună latră câini.

Adorm în palma Ţării

Cu stele învelit,
Şi funia visării
Mă trage spre sfârşit.

Cănd zorii bat în roşu,

Spre râuri şi fântâni
Aud cântând cocoşul,
80 Şi iar mă spăl pe mâini.

În inimă îmi pune

Momentul câte-un ghimp.
Ruşine mi-i a spune,
Că-s ucigaş de timp…
O mână tremurândă, sărutată,
Şi-un spin de trandafir însângerat,
Că tu o veşnicie vei fi fată,
Şi eu, credeam, voi fi etern băiat.

Cu simţul prin războaiele de lână,

Iar mâinile prin ape şi prin lut,
Bunica mea frumoasă, dar bătrână.
Credeam că ea aşa s-o fi născut.

Vom reveni ca păsărea ce pleacă,

Şi veşnic lângă mama voi fi fiu,
Iar tu vei fi mireasă, nu oleacă,
Ci cât dura-va cerul siniliu.

Azi, când se înmulţesc necunoscuţii,

Şi cei plecaţi să vină nu mai pot,
Prea strâns, apropiat de ziua nunţii,
Mai crede ca şi mine un nepot. 81

Această nevalabilă credinţă,

La început de nu ne-ar mai lega,
Noi, neavând de dragoste ştiinţă,
N-am mai trăi, ci doar am exista.
 Z ace o cadelniţă de preot
Pe un cimitir tăiat de plug.
Să se vadă lebede pe Răut,
Au aprins călugării un rug.

Taie la pădure mâini de tată,

Lemne în cămaşă şi opinci,
Iar un pici cu faţa pistruiată
Udă muşuroiul de furnici.

Graurii cireşe-n somn visează,

Pui cu rândunele se-nvelesc.
Doamne, mai cunună şi botează
Dragostea pe plaiul românesc!

Mai rămâi baladă strămoşească,

Vatră cu legende, mai rămâi!
Apele prin stânci să mai cioplească
82 Lespezi pentru sacre temelii.

Clopote să bată cât mai tare,

Să răsune-n mintea orişicui:
– Ştefan Vodă, dacă este Mare,
Mare e şi Ţara Dumnealui!
N ici nu ninge, nici nu plouă,
Bate lapoviţa-n geam.
Dragoste, veche şi nouă,
Mulţumesc că te mai am.

Aud murmur de izvoare,

Tropot ne-ncetat de cai,
Şi doinind prin domnişoare,
Cel mai dulce-n lume grai.

A tărcat zăpada dealuri,

Şi cocioabele scot fum.
Heleşteul n-are valuri,
Dar mai e noroi pe drum.

Plânge cerul printre stele,

Ba pe vale, ba pe deal,
Umblă goală pe şosele,
Soarta de provincial. 83

Lacrima, tributul vieţii,

Calculată din întreg,
Ca pe virgula tristeţii,
O tot scriu şi iar o şterg.
 P louă grav, ca din găleată,
Şi umbrela noastră-i spartă,
De pe barba mea pârăul
Inundează decolteul.
Şerpuieşte limpegioara,
Răcorindu-ţi inimioara,
Şi mai are doar un picu,
Să ajungă la buricu.

A ieşit slăvitul soare,

Şi umbrela-i la picioare,
Apa ţi-a lipit de piele
Rochia cu floricele,
Pe la sâni şi pe la coapse,
Umblă flăcări amoroase,
Şi eu vin tot mai aproape,
Să-ţi pun buzele pe pleoape.

84 De pe floarea cea virgină

Fluturaşii beau lumină.
Tu ieşti, datorită mie,
Pe obraji mai purpurie.
Soarele tot toarce fire
Pe mijlocul tău subţire.
Două inimi şi-o iubire
Doi români şi-o fericire.
Rudă, rudă, paparudă,
Ce frumoasă-i mândra udă!
Are lacrimi, dar nu plânge,
O tot strângi şi nu se frânge.
Năvălesc pe gene stropii
Şi o fac să-nchidă ochii.
Mai dă, Doamne, gust de viaţă,
Ploi cu mândruliţa-n braţe!

85
 S e făcuse întuneric,
Era iarnă şi ningea,
Se roteau feeric fulgii,
Însă nimeni nu-i vedea.

A turnat Făuritorul,
Dintr-un sac bijuterii,
De-a umplut cerul cu stele
Şi pământul de copii.

Era anul pe sfârşite

Şi-nainte de ajun,
Dintr-un drob de bunătate
L-a făcut pe Moş Crăciun.

Era zarvă şi gâlceavă

Pe pământul amorţit,
Auzind de el copiii,
86 Câte-un pic s-au cuminţit.

Mai ajung şi-acuma unii

Cu trăsnăi la Anul Nou,
Dar atât de bun e moşul,
Că le dă şi lor cadou…
U rmele de vulpe pe zăpadă,
Şi în loc de pene nişte bani.
O misterioasă cuconadă
Şi în zbor o şatră de ţigani.

Murmură ecoul frumuseţii,

Tremură simpaticul prin mâini.
Arde monoton apusul vieţii,
La o despărţire de bătrâni.

Vechi ca o trădare de iubire,

Ea nevăzătoare şi el surd,
Din păcate, şi din fericire,
Pleacă amândoi către absurd.

Ea încă aude şi el vede,

Ard pe masă două lumânâri.
Urme pe omăt de patrupede,
Pete sufleteşti de remuşcări. 87

Urmele de vulpe pe zăpadă,

Latră-n gura lumii nişte câini.
O misterioasă cuconadă,
Gheaţa unui şarpe între sâni…
 L a foc ţiganul bate fierul,
Şi zburătoare taie cerul.
Între ciocan şi nicovală –
Aceeaşi notă muzicală

Răsună zveltă şi rapidă,

Romalul bate s-o ucidă,
Dar ea se ţine-n larg, cerescu,
De ciripitul păsărescu.

Fierarul fosăie, transpiră,

Şi ochii prin scântei se miră
Ce mai minune de potcoavă
Se-ncheagă din topita lavă!

Se-aude-n cer pe altă notă,

Un cal gonit de o Şarlotă,
Verificând cu dinţii banul
88 Rămas-a fără ei ţiganul.

Azi se înalţă fum spre soare,

Şi huruitul de motoare
Alungă păsările toate –
Infernul intră în cetate,

Şi cu bastoane, la ieşire,
Stau poliţişti în strai subţire,
Verificând satanic banii,
Cum n-au visat nicicând ţiganii.
Î nzăpezit, înzăpeziţi,
La poarta Raiului m-aşteaptă
Cei mai iubiţi din cer părinţi
Cu Semnul Sfânt în mâna dreaptă.

– Al nostru fiu, nu te grăbi,

Aud voroava salvatoare,
Când mai greşesc a aţipi,
Răsbuimăcit de alergare.

Te aşteptăm la nesfârşit,
Avem încredere în tine,
Mângâi ce noi n-am reuşit,
Cu mila facerii de bine.

Drag purtător al Sfintei Cruci,

Cuvântul nu se ţine-n pungă,
Dacă pricepi să-l reproduci,
Îţi face viaţa mult mai lungă. 89

Ca mulţumire de la ei,
Simt lăcrămioara argintie,
Când bate inima-n condei,
Scriind această poezie.

Trăiesc mândria de bărbat,

Îmbrăţişat de fericire,
Când mame nasc câte-un băiat,
Din neamul nostru prin iubire.
 D ormeam ca un pisic într-o opincă,
Trezitu-m-ai cu aburii de ceai,
Afară începu uşor să ningă,
Vai, dragă, ce frumoasă mai erai!!!

Şi toate amintirile-ngheţară,
Barau nămeţii drumul înapoi,
În casa, cu o singură cămară,
Se rătăcise dragostea prin noi.

Sub plapuma ca frunza de subţire,

Dantelă copiată de la fulgi,
Ne încălzeam la focul de iubire,
La para lui cu flăcările lungi.

Am stins cuprinşi de dragoste îngheţul

Şi doar în faţa noastră am pozat,
Era un fotograf la tot judeţul
90 Şi-un ţap de telefon pentru un sat.

Privesc acuma singur prin fereastră,

La drumul alb ce duce către Rai,
Şi-mi curge prin priviri iubirea noastră,
Vai, dragă, ce frumoasă mai erai!!!
F rumoasă eşti, şireată domnişoară,
Urzind să te prefaci că mă iubeşti,
Vibrezi ca libelula de uşoară,
Pe flacăra minciunii omeneşti.

Şuviţele de păr însângerate,

De buzele intrării în amurg,
Pâraie de simţiri înamorate,
În Marea mea de dragoste se scurg.

În haină minimală şi desculţă,

Pe lama excitaţiei păşeşti,
Atât de minunată şi drăguţă,
Încât definitiv mă cucereşti.

Atât de îndesită şi de rară,

Fierbinte şi ca sloiul îngheţat,
Comoară maxi-dulce şi amară,
Amor întâmplător neîntâmplat. 91

Frumoaso, năvălită peste mine,

Cu-a mamei fericiţilor parfum,
S-ar stinge veşnicia fără tine,
Şi eu la cocoşarea unui drum.
 C ăsuţa mea cea dulce,
Cu ochi de primăvară,
Căciula ta de iarnă
A prins a se topi.

Să-ţi scuture pe frunte

Toţi sacii de la moară,
Odochia bătrână
Curând va reveni.

Văd fulgul, se topeşte

Şi curge pe perete,
De razele de soare
Atins şi mângâiat

Ca lacrima iubirii
Pe faţa unei fete,
Pornită şi oprită
92 De-un zâmbet de băiat.

E dulce-n tine graiul

Şi-i caldă mângâierea.
În rama suspendată
De dragoste şi dor,

Prin Sfântă Rugăciune

Să aurim tăcerea,
Lăsatu-ne-au părinţii,
Plecând, icoana lor.
Căsuţa mea din vale,
Suspin de Românie,
Sfinţită prin credinţă
De existenţa mea,

Nu poate să adune
Atâta bogăţie
Un om, ca să te poată
Din mine cumpăra…

93
 T opea pe ţarină argint
Lumina inimii de soare,
Şi ochii mei s-au rătăcit
Prin pieptul tău cu mărţişoare.

Din toate câte-s pe pământ,

Cea mai simpatică zidire,
Ai încâput într-un cuvânt,
Ascuns în simţul meu – iubire.

Se încâlcise prin cercei

Bogată ploaia ta de plete.
Ţi-am dat un ciuf de ghiocei
Şi-o scrisorică cu secrete.

Te-ai înroşit pe obrăjori,

Zâmbind timidă, dar frumoasă,
Vorbisem numai prin scrisori,
94 Deşi eram colegi de clasă.

Ne-am întâlnit la poarta ta,

Privind sub Luna argintie,
Iubirea noastră cum zbura,
În avioane de hârtie.
A vea ceva din Mona Liza,
Un fel de zâmbet cu parfum,
Picioare lungi, precum marchiza,
Privită-n-sus de Avacum.

Iar ochii…, ochii ca ai Evei,

De coada şarpelui atinşi
Şi buze puse-n start gâlcevei,
Cu sânii încă neatinşi.

Cosiţe multe, despletite

Ca foste funii lungi de câlţi,
Iar vârful limbii ascuţite
N-avea astâmpăr după dinţi.

Cercei cât sfertul de ureche,

O broşă-n formă de sărut,
Verigă fără de pereche
Şi silueta – absolut! 95

Iar mersul…, mersul Nefertitei,

Cu paşi mărunţi şi-un pic săltaţi.
Spre frunte nimbul Afroditei,
Punctat cu aur de Carpaţi.

Era frumoasă ca păcatul

Şi-am fi putut s-ajungem trei.
Ne-am despărţit doar pentru faptul
Că nu avea nimic al ei.
 N e bat toamnele cu frunze,
Iernile ne viscolesc,
Piaptănă poeţii muze
Pe pământul românesc.

Piatra crapă de răbdare,

Sparge fulgerul un nor,
Curge aur de pe soare
Pe-o oglindă de izvor.

Doar speranţa ne mângâie,

Ne rărim încetişor.
Brazi cu bube de tămâie
Din picioare cad şi mor.

Pe cel rău îl ia pustia,

Iar cel bun devine dor,
Dă din coadă veşnicia
96 Celor ce eterni se vor.

Are timpul strategie

La făcut uşor din greu,
Purtător de Nesfârşire
Este numai Dumnezeu…
E târg împărătesc la Cetăţuie,
Se ţin trei duduiţe de-o duduie,
Şi el, cât ursul gata de iernare,
Se vaietă intrând prin buzunare.

Cărunt de hapsânie şi zgârcenii,

Nu are decât patru-cinci decenii.
Mănâncă mult şi bea fără măsură,
Şi uită de la mână pân-la gură.

Îl poate da la brazdă doar duduia,

Ea-i zveltă şi-nfoiată precum tuia,
De dat îţi poate da pe săturate,
Da-i doamnă cu cerinţi nelimitate.

Culege giuvaiere, parcă paşte,

Îar el, când scoate banii, zici că-i naşte.
E ud, de parcă-ar fi făcut pe sine,
Şi jură că mai mult la târg nu vine. 97

Iar cele trei copile râd vulpeşte,

Privind la mama lor cum târguieşte
Şi una după alta tot măsoară
Inele, conduraşi sau vreo brăţară.
 Prin iarbă joacă ursul cu ţiganii,
Slugoii şterg pe frunte bogătanii,
Se-aud relăudând broscoii balta,
Şi banii dintr-o mână trec în alta.

E chel pământul trist al Cetăţuiei,

Nu-i târg, nici duduiţele duduiei.
Eu vă ofer din vechea bogăţie
Materie, un pic, dar, cenuşie.

98
D oineşte Ţara prin ţărani.
E-atâta-n jurul meu iubire,
Că pot să dau şi la duşmani
Speranţă de reînflorire.

Adun în suflet primăveri,

Satisfăcut de gustul pâinii.
Nu vreau să mor prin alte ţări,
Să mă ghiontească-n sol străinii.

În rezultatul unui zbor

Sau unei poticniri fatale,
Ajunge-voi să fiu decor
Al frumuseţilor natale.

Voi fi viu sfeşnic de gutui,

Luminiscent la colţ de stradă
Sau melc, ce are casa lui
Şi huzureşte sub zăpadă. 99

Voi fi la margine de sat

Un fluturaş sau o furnică.
De plaiul meu îndepărtat
Ar fi un risc s-ajung nimică.
 S -a prins de glezne umbra şi umblă după om.
Aprinde răsăritul caisele în pom.
Acordă chiriecii pe mirişte viori,
Prin iarbă libelule răcoare fac la flori.

Se fluieră un şarpe ieşit din pielea lui,

Şi pasărea învaţă să zboare bravii pui.
Se tună să trezească pământul adormit
Şi auresc albine pe câmpul înflorit.

Foiesc gândaci pe drumul marcat de licurici,

Se scriu scrisori pe frunze cu ace de arici,
Prin doamne şi domniţe iubirile tresar,
E vară şi prin dulce se-ascunde gust amar.

În sângele speranţei se toarnă optimism.

Furnici înaripate visează comunism.
Din deal, de-a rostogolul, se-nvârte un pietroi,
100 A vrut să-i mute locul ciobanul de la oi.

S-a auzit un zgomot, s-a frânt un pom uscat,

O bufniţă trezită din somn, s-a speriat.
Şi toate-s învechite, nimic nu s-a schimbat,
La margine de lume, în vale, lângă sat.
P recum şi mie, ţi-aş dori,
Drăguţ coleg de meserie,
Sfârşitul prefăcut în zi
Şi-un bolovan de veşnicie.

Să luminezi prin ce-ai creat,

Ca Eminescu România,
Să-ţi vezi pe-un arbore uscat,
Neofilită poezia.

Să te revezi în bucurii,
Iar ce-i urât să se tot ducă,
De rele protejat să fii,
Cum este miezul într-o nucă.

Să te retragi spre-a dăinui,

Intrând în boştura aramei,
Când gustul morţii îţi va fi,
Cel după naştere, al mamei. 101

Din lut să te prefaci în lut

Şi din lumină în lumină,
Prin flori lucrând, cum s-a făcut
Albina-n miere iar albină.
 A tâta cer în ochii tăi
A coborât ca să încapă,
Că n-a rămas un loc în ei
Pentru un pic sfinţit de apă.

Atâta soare pe obraji

Şi-atâta zâmbet către mine!
Prin iarbă luminează fragi
Şi flori hrănesc din guri albine.

În păr atâta spic de grâu,

Prin vânturi scuturat de roade,
Parcă-i cascada unui râu
În flăcări reci vărsat pe spate.

Atât de splendidă păşeşti

Şi-atât mi-i simţul de fierbinte,
La gradul care mă iubeşti,
102 E de prisos să am şi minte.

De n-ai fi tu şi n-am fi noi,

Cuprinşi sub zborul ciocârliei,
Într-o verigă amândoi,
S-ar rupe lanţul veşniciei.

Sunt clipe rare, clipe dulci,

Când marii de la mici învaţă,
Acum se leagă de atunci
Şi sensul lui înseamnă viaţă.
D in pâine creşte pâine
Şi crini se nasc din crini,
Cu mamele române 
Suntem copii români.

Ni-i rudă veşnicia,

Română-i naţia,
Trăiască România 
Şi noi iubiţi de ea!

Istoria ne este
Lumină din lumini,
Şi clopote dau veste:
În veci vom fi români!

Onoare şi mândrie
În inimi şi pe steag,
Măreaţă Românie 
Cu leagănul de fag. 103

Cu Patrie română,
Pământ basarabean,
Gândirea ni-i latină,
Şi sângele roman.

Română este iarba,

Română-i Luna-n cer,
Mai stă la Prut degeaba
Românul grănicer.
 V in toamne cu doamne
Şi seri cu chitări.
Saltele de frunze
Se-aştern pe cărări,

Şi Luna cu struna
Prin nit aurit
Se leagă de suflet
Şi-l fac fericit.

Iubire din fire,

De stea logostea,
Şi tu-nchiriată
De inima mea.

Frământă şi cântă
Sonet un poet,
Îşi leagă speranţa
104 De gât amulet.

Fantastică noapte,
Magnifică zi –
Esenţă extrasă
Din verbul „a fi.”
C ând nu era nici internet,
Nici cutiuţa de vorbire,
Îndrăgostiţi, în mod secret,
Fixam piloni de întâlnire.

Şi cum se-ntâmplă uneori,

Când ţi se pare dealul vale,
Ca o furtună fară nori,
Se-nalţă nişte munţi în cale.

În mintea celui de-aştepta

Se cuibărea adânc trădarea,
Când de necaz se ofilea
Şi se-nclina spre moarte floarea.

Legat de cel întârziat,

Tuna prin inimă regretul
Şi ambii viaţa şi-ar fi dat,
Să aibă-n faţă internetul, 105

Iluzii fără de sfârşit

Îşi au izvorul în iubire
Şi mulţi atunci s-au despărţit
De aşteptari la întâlnire.
 Acu-i vizibil orice pas,
Se-arată viaţa ca în palmă,
Amorul parcă a rămas,
Dar n-are farmec fără taină.

Iau un buchet de trandafiri

Şi-l fac oglindă de tristeţe,
Mi-i dor de-acele întâlniri,
Mi-i dor de-a noastră tinereţe.

106
U mblă vântul la cosiţă
Şi ploiţa la obraji,
Îşi ascunde o fetiţă
De-un bădiţă ochii dragi.

Piscuie prin iarba rară

Un buchet de bobocei,
Şi privirea lui ştrengară
Intră-n inimioara ei.

Umblă dulcele la buze,

Trece frica pe la sâni,
Dorul freamătă prin frunze
Şi fiori vibrează-n mâini.

El, orbit de-a ei splendoare,

Simte cald în pieptul plin,
Ar vorbi dar glas nu are,
Nici cuvintele nu-i vin. 107

Un moment de dulce jale

Între două frumuseţi.
Pune Dumnezeu la cale
Începutul unei vieţi.
 A prinde-n fiecare clipă
Lumini de viaţă Dumnezeu.
Sub infinita lui aripă
Se naşte-n lume câte-un Eu.

Culoare verde şi albastră,

Nemărginire cer – pământ,
Copiii cresc în preajma noastră,
Înţelepciune adunând.

Va înţelege fiecare
În plină noapte, zori de zi,
Că frumuseţea preţ nu are
Şi doar furată poate fi.

Dispare tot ce se produce

Şi ce se vinde,-i cumpărat,
E diferenţă doar de cruce
108 Între sărman şi împărat.

Îşi părăseşte frunza pomul

Şi, înghiţit de umbra lui,
Se duce sub zăpadă omul
Ca albul ce a fost şi nu-i.

Părerea-i dreaptă şi măreaţă,

Că tot ce-i viu ar fi egal,
Dar numai dincolo de viaţă
Se-adevereşte ideal.
M i-a-nverzit pe bust arama,
Mi-amintesc cum eram prunc
Şi din braţe, de la mama,
Aş fi vrut să mă arunc.

Într-o albie cu pene,

Într-un coş cu flori de tei,
Într-un cântec de Ilene
Ori în apa dragostei.

Mama-mi zice: „Nu se poate,

Fără tine ce fac eu?
Al meu sânge, al meu lapte,
Dăruit de Dumnezeu?”

Îmi lipesc de ea auzul,

I-ascult inima bătând
Şi adorm primind refuzul,
Învelit cu-al ei cuvânt. 109

De la soare se-ncălzeşte
Capul meu de cositor.
Un hulub mă ciocăneşte
Şi mă bate cu-n picior.

Plânge-m-aş, clipind din gene,

Lacrima m-a părăsit,
Am fost ploaie de poeme
Şi-am ajuns un chip cioplit.
 O mul care nu mi-i drag
Iartă-l, Doamne, că-i sărac
Şi la suflet, şi la minte,
La-nţeleptele cuvinte.

Nu se bucură de Soare,
E nătâng la supărare
Şi oricât de mult i-ai da,
Cată parcă i-ai lua.

Omul care nu mi-i drag,

Nu-mi păşească peste prag,
Facă prin pustiu turism,
Că-i bolnav de egoism.

N-are dragoste de Ţară,

Face neamul de ocară,
E brutal şi intrigant,
110 Bădăran şi ignorant.

Omul care nu mi-i drag,

Cu ciocan pe roşu steag,
A venit şi nu mai pleacă
Din străbuna mea prisacă.
S -a îndrăgostit de Lună
Tânărul nepriceput,
Ea fugea pe cer nebună,
El prin bulgării de lut.

S-au oprit spre dimineaţă,

La un dâmb de Răsărit,
El îmbătrânit la faţă,
Ea cu nimb întinerit.

Altă zi şi altă noapte,

Alt poet îndrăgostit,
Întunericul străbate
Şi rămâne amăgit.

Nu-i de dragoste scăpare,

De iubire ascunziş,
Nu-i putere să măsoare
Vraja ochilor deschişi. 111

Omu-i frunza veşniciei,

Ea-i din sâmbure etern,
Luna-i ciur melancoliei,
Frunzele prin ea se cern.
 T recând prin vama „Vii, te duci”,
Sosise turcul după nuci,
Şi eu, pe soartă supărat,
Printr-un tălmaci, l-am întrebat:

– Ce-ai face tu, Fâl-Fâl Paşa,

De-ai fi străin în Ţara ta?
Trecând pe jos prin Haragâj
S-auzi cântând „Şumel camâş”…

Să-ţi bată vântul prin evrei,

Cu slavonisme la Orhei –
Să nu-nţelegi de fel ce spun,
Pe-o falcă de pământ străbun…

– Turceasca-i limba lui Alah,

Şi eu sunt neam de Padişah,
Cât ne rugăm la El prin Ea,
112 N-o poate nimeni strâmtora.

– De Împărat sunt neam şi eu,

Şi noi avem un Dumnezeu.
– Păi, treaba este cam la fel,
Dar voi puţin vorbiţi cu El…
O pasăre metalică ne cară
Din Patrie trecut şi viitor,
Încerc a fulgui şi eu din ţară,
Dar mi-i legat pământul de picior.

O urmă-i de ieşire pe zăpadă

Şi alta de întoarcere-napoi,
Pe scară căţeluşul dă din coadă
Şi ciripesc sub streşini piţigoi.

– Mai cântă-ne, poete, se mai poate,

Cât lumea-i însetată de frumos!
Zic trandafiri cu lacrimi îngheţate
Şi spini precum cununa lui Hristos,

Ce-ar face casa mea fără lumină,

Ce-ar zice soba noastră fără foc?
Şi eu, ce-aş face smuls din rădăcină,
Ajuns ca manechinul într-un bloc? 113

Nici moartea de aici nu mi-i străină,

De toate am din mila celor Sfinţi,
Nu sunt decât o mână de ţărână
Cu lacrima alături de părinţi…
 P lâns de cer cu spini de apă –
Pleacă-n Rai câte-un ţăran
Lăsând coasa şi o sapă
Ascuţite din ciocan.

Strălucesc prin flori şi lauri

Prune negre lângă nuci
Şi hrănesc cireşii grauri
Prin pădurile de cruci.

Ţărăncuţa îl boceşte
Cu ştergare la fântâni,
Ceara vieţii se topeşte
Lumânări curgând pe pâini.

Cei rămaşi să-l pomenească

Sorb din vinuri şi tot spun:
– Dumnezeu să-l odihnească,
114 A fost bun, chiar foarte bun,

A plecat să veşnicească
Plin de riduri, slab şi chel,
Dumnezeu să ne păzească
Să nu fim mai răi ca el.”
Aşa-i viaţa omenească,
Nu e zi din snopi de an,
În ţărâna românească
Să nu intre vreun ţăran.

Se tocmeşte câte-o cruce,

Se mai frânge un toiag,
Noii vin, vechiul se duce.
Dragii se extrag din drag.

115
 D ormeam sub o copertă de baladă,
Ciulini uscaţi la margine de drum,
Visam că vine tata să mă vadă
Din cerul prăbuşit peste cătun.

Venea călcând pe pietrele crăpate,

Îi cunoşteam genetic paşii grei,
În cizmele ce fost-au încălţate
De mine pân-ieşit-am din holtei.

Păşea printr-o pădure retezată,

Din ciot în ciot privirile mutând,
Venea din Paradis tata să vadă,
Ce fac moştenitorii pe pământ.

Mergea necunoscând, parcă, Planeta,

Plouată, cu maşini prin curţi şi străzi,
La râuri grăniceri cu baioneta,
116 Castele din momeală şi din prăzi.

La gardul cu zăbrele şi betoane,

Cu lacăte la porţile de fier,
Privi un timp spre casa-mi cu olane
Şi iar porni agale către cer.
T recură iernile prin vară,
Din lume răul să dispară
Şi tot ce zămislise omul
Redat-a tăinuirii Domnul.

Îndrăgostiţi de cele Sfinte,

Săraci la trup, bogaţi la minte,
Căliţi de cele suferite,
Trăiau în locuri împietrite.

Creşteau în peştere urmaşii,

Curaţi şi drepţi ca îngeraşii.
Averea lor-natura toată –
Lumină, apă, cer şi piatră.

Ei nu aveau proprietate
Şi nu munceau din zi în noapte,
Şi erau liberi ca şi gorunii
În spectrul de lumini ai Lunii. 117

Trăiau egali, fără pretenţii

Şi n-aveau boala de invenţii,
Nici îndrăzneala, nici tupeul
De-a concura cu Dumnezeul.

Orice activ avea putinţa

Să joace-n piesa de fiinţă,
Aşa cum îi dăduse rolul.
A Lui Regie – Creatorul.
 Trăiau bărbaţii cât Adamul,
Şi nu purtau pe umeri hamul
De diavolească dirijare
Spre nebunie şi calvare.

Se simte de credinţă criză

Va fi prezentul scos din priză
Şi-n beznă contopi-se-vor
Trecut adânc cu viitor.

118
N oi nu întâmplător ajuns-am oameni
Şi nu întâmplător mai suntem fraţi,
„Smântâna ţării ”, găşti de răi şi fameni,
Zadarnic între voi vă decoraţi!

Ne-aţi dat cu tot cu lacrimă de-o parte

Şi tot cu viclenii ne dirijaţi,
Cultură nu v-ajunge şi nici carte
În Ţara Mare să vă încadraţi.

Deşi, nu provenim de la maimuţe

Şi ochii ni-s rotunzi, dar nu pătraţi,
Trăim pe-un ţărm din trei republicuţe
Cu cei mai proşti din lume împăraţi.

La Bucureşti ni-i, fraţilor, Guvernul,

Acolo ni-i scăparea de-ngâmfaţi,
Doar nu întâmplător ne-a dat Eternul
Ţinutul dintre Mare şi Carpaţi. 119

Oricât vom accepta participare,

La târgul dintre şmecher şi cel prost,
În Marea noastră fără de vapoare
Va fi la cârmă cine a mai fost.

La Bucureşti ni-i, fraţilor, salvarea,

Demult acolo trebuia să fim,
Acolo-şi are leacul îndurarea,
Dar Bucureştiul tace că-l hulim.
 Ne-a pus câte-un capac pe creier spânul
Şi merge judecata îndărăt,
Iubim mai mult străinul ca românul
Şi toate consecinţele se văd.

Privesc dojenitor din cer străbunii

Şi nu mai contenesc a se-ntreba:
„Luptăm să revenim pe Harta Lumii
Ori zacem în turcismul „mahala”?

– Drăguţă, Basarabie, uşoară,

E timpul să gândeşti cu mintea ta,
Să nu mai pui în treburi mari de Ţară
Pe cei ce uneltesc a te trăda!

În loc de horă, hoţii fac votare,

Drăguţă, Basarabie, m-auzi?
– Te-aud prea bine, simt şi ce te doare,
120 Nu eu, ci semenii ţi-s surzi!
Recviem.......................................................................... 3
Surpriză........................................................................... 4
Stil vechi.......................................................................... 5
Iubiţi-vă!......................................................................... 6
Bună dimineaţa!............................................................ 7
Atunci şi acum............................................................... 8
Legănat basarabean....................................................... 9
Clopote şi clopotari..................................................... 10
Acasă............................................................................. 11
Prutule, apă română… . ............................................. 12
Bunii mei...................................................................... 13
Înnoiri........................................................................... 14
Degenerare................................................................... 16
Flori cu fiori................................................................. 17
Nod la pod.................................................................... 18
Decebal......................................................................... 19
Destin............................................................................ 21
Pici şi bunici................................................................. 22
Doar aici....................................................................... 24
Amurg........................................................................... 25
Alb-negru..................................................................... 26
Vis.................................................................................. 27
Doimi............................................................................ 28
Noi la noi...................................................................... 29
Mulţumiri..................................................................... 30
Suntem români!........................................................... 31
„Fraţii” mai mari.......................................................... 32
Colaj.............................................................................. 33
Vals şi fals..................................................................... 34
Jug militar..................................................................... 35
Ploi................................................................................. 36
Plai şi grai..................................................................... 37
O viaţă........................................................................... 38
Timp şi spaţiu............................................................... 39
Curaj.............................................................................. 40
Zori cu flori.................................................................. 41
Petale de dor................................................................. 42
Modestie....................................................................... 43
Pomi.............................................................................. 44
Decizie.......................................................................... 45
Stare............................................................................... 46
Dacii.............................................................................. 47
Punct de reper.............................................................. 48
Frânţi de zbor............................................................... 49
Potop............................................................................. 50
Doina orfanului........................................................... 51
Ion şi Ana..................................................................... 52
Puls................................................................................ 53
Întoarcere...................................................................... 54
Nucleu de grai.............................................................. 55
Rai pe plai..................................................................... 56
Profesie.......................................................................... 57
Casa părintească.......................................................... 58
Timpuri… ................................................................... 59
Joc periculos................................................................. 60
Viaţă.............................................................................. 61
Contracurs.................................................................... 63
Lut nou.......................................................................... 64
Eterni şi tandri............................................................. 65
Hristos a înviat!............................................................ 66
Timp.............................................................................. 67
August .......................................................................... 69
Nămeţi.......................................................................... 70
Cuplaj............................................................................ 71
Ecou din nou................................................................ 72
Salvare........................................................................... 73
Aproximaţii.................................................................. 74
Flori............................................................................... 75
Vals................................................................................ 76
Retrospectivă................................................................ 77
Nerv............................................................................... 78
Ploi................................................................................. 79
Declaraţie...................................................................... 80
Iluzii.............................................................................. 81
Orheiul Vechi............................................................... 82
Tribut............................................................................. 83
Ploi de vară................................................................... 84
Revelion........................................................................ 86
Gelozie.......................................................................... 87
Evoluţie......................................................................... 88
Puls................................................................................ 89
Vai, dragă….................................................................. 90
Enigmă.......................................................................... 91
Târg................................................................................ 92
Zbor............................................................................... 94
Dezamăgire.................................................................. 95
Vânt............................................................................... 96
Târg împărătesc............................................................ 97
Risc................................................................................ 99
Moment de infinit.....................................................100
Dar din dar….............................................................101
Verighetă.....................................................................102
Punctum….................................................................103
Seri cu chitări.............................................................104
Întâlniri.......................................................................105
Nod de viaţă...............................................................107
Egalităţi.......................................................................108
Viitor...........................................................................109
Omul… ......................................................................110
Lună, lună… . ............................................................111
Fâl-fâl Paşa.................................................................112
Aborigen.....................................................................113
Pluralizare...................................................................114
Vizită...........................................................................116
Viitor cu verbe la trecut............................................117
Abis..............................................................................119
Editura PONTOS, str. 31 August 1989, nr. 98
MD-2004, Chişinău, Tel.: 022 23 22 18
editura.pontos@gmail.com
www.facebook.com/editurapontos.md

Tipar executat la Tipografia „PRINT-CARO”

tel: 022 85 33 86; fax: 022 85 33 87
printcaro@gmail.com

© Versuri: Efim Chicu, 2020