ТЕМА 8 «Tratamente contabile privind stocurile»

(IAS 2 Stocuri) (4L+6S)

1. Arii de aplicabilitate şi noţiuni generale

2. Evaluarea stocurilor
3. Aspecte privind formulele de determinare a costului
4. Recunoaşterea drept cheltuială
5. Prezentarea şi dezvăluirea informaţiilor

1. Arii de aplicabilitate şi noţiuni generale

IAS 2 „Stocuri” are ca obiective să descrie tratamentul contabil al stocurilor şi să
furnizeze indicaţii practice referitoare la procedeele de determinare a costului, la recunoaşterea
ulterioară a acestora ca o cheltuială, precum şi la diminuarea valorii stocurilor până la
valoarea realizabilă netă.
IAS 2 se aplică pentru contabilizarea tuturor stocurilor reflectate în situaţiile financiare
întocmite în sistemul costului istoric, cu excepţia:
a) producţiei în curs de execuţie obţinută în cadrul contractelor de construcţie, inclusiv
celor de prestări de servicii direct legate de acestea;
b) instrumentelor financiare (IFRS 7 Instrumente financiare: informații de furnizat şi
IFRS 9 Instrumente financiare);
c) activelor biologice legate de activitatea agricolă şi de producţia agricolă în momentul
recoltării (IAS 41 Agricultura).

Stocurile sunt active:

 _________________________________________________________________
_________________________________________________________________
__
 _________________________________________________________________
_________________________________________________________________
__
 _________________________________________________________________
_________________________________________________________________
__
Valoarea realizabilă netă este preţul de vânzare estimat pe parcursul desfăşurării
normale a activităţii minus costurile estimate pentru finalizare şi costurile estimate necesare
efectuării vânzării.
Valoarea justă reprezintă preţul care ar fi încasat pentru vânzarea unui activ sau plătit
pentru transferul unei datorii într-o tranzacţie reglementată între participanţii de pe piaţă, la data
evaluării. (a se vedea IFRS 13 Evaluarea la valoarea justă.)
Valoarea realizabilă netă se referă la suma netă pe care o entitate se aşteaptă să o
realizeze din vânzarea de stocuri pe parcursul desfăşurării normale a activităţii. Valoarea justă
reflectă preţul unei tranzacţii reglementate de vânzare a aceluiaşi stoc pe piaţa principală (sau cea
mai avantajoasă) pentru acel stoc care s-ar încheia între participanţi pe piaţă, la data de evaluare.
Prima este o valoare specifică entităţii; cea de-a doua nu este. Valoarea realizabilă netă pentru
stocuri poate să nu fie egală cu valoarea justă minus costurile de vânzare.

1
 2. Evaluarea stocurilor
Costul stocurilor trebuie să cuprindă toate costurile de achiziţie, costurile de
conversie, precum şi alte costuri suportate pentru a aduce stocurile în starea şi în locul în
care se găsesc în prezent.
 Aceste costuri pot fi:
1. Costurile de achiziţie a stocurilor care cuprind:
 __________________________________________________________________
 __________________________________________________________________
__________________________________________________________________
 __________________________________________________________________
__________________________________________________________________

Reducerile comerciale, rabaturile şi alte elemente similare sunt deduse pentru a determina
costurile de achiziţie.
Exemplul 1. O entitate (neplătitor de TVA) importă bunuri de natura mărfurilor. Se cunosc
următoarele informaţii:
- preţul din factura furnizorului extern = 10 000 USD;
- costul transportului pe parcurs extern = 400 USD;
- asigurarea pe parcurs extern = 300 USD;
- taxa vamală = 10%;
- comisionul vamal = 0,5%;
Cursul valutei menţionat pe Declaraţia vamală de import este de 17,02 lei.
Se cere:
Determinați costul de achiziţie a mărfurilor şi efectuați înregistrările în contabilitate.
Comentarii:_____________________________________________________________
_
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________

Determinarea costului de producție

2. Costurile de prelucrare (de conversie) a stocurilor includ costurile direct legate de
unităţile produse, cum ar fi costurile cu manopera directă. De asemenea, ele includ şi alocarea
sistematică a regiei fixe şi variabile de producţie generată de transformarea materialelor în
produse finite.
Regia fixă de producţie constă în acele costuri indirecte de producţie care rămân relativ
constante, indiferent de volumul producţiei, cum sunt: amortizarea, întreţinerea secţiilor şi
utilajelor, precum şi costurile cu conducerea şi administrarea secţiilor. Regia variabilă de
producţie constă în acele costuri indirecte de producţie care variază direct proporţional sau
aproape direct proporţional cu volumul producţiei, cum sunt costurile indirecte cu materiile
prime şi materialele şi cu forţa de muncă.
Organismul internaţional de standardizare contabilă insistă asupra distincţiei între
costurile fixe şi costurile variabile. Primele sunt costuri indirecte de producţie, care rămân
relativ constante, indiferent care este volumul de producţie; este vorba, în mod esenţial, despre
amortizări şi cheltuieli de întreţinere a clădirilor şi echipamentelor industriale, şi cheltuielile de
2
conducere şi administrare a secţiilor. Regia variabilă de producţie reprezintă o cheltuială
indirectă de producţie, care variază direct, sau aproape direct, în funcţie de volumul producţiei
precum costurile indirecte cu materiile prime şi materialele şi cele privind munca.
Obligaţia de a include o cotă-parte din costurile indirecte de producţie interzice, în
principiu, limitarea valorii stocurilor la nivelul costurilor directe sau variabile. Ca atare, entităţile
a căror contabilitate managerială se bazează pe calculul costurilor parţiale nu pot, în mod
normal, să utilizeze aceste costuri, pentru evaluarea stocurilor în bilanţ.

Alocarea regiei fixe de producţie asupra costurilor de prelucrare se face pe baza capacitaţii
normale de producţie.

Capacitatea normală de producţie este producţia estimată a fi obţinută, în medie, de-a

lungul unui anumit număr de perioade sau sezoane, în condiţii normale, având în vedere şi
pierderea de capacitate rezultată din întreţinerea planificată a echipamentului. Nivelul actual de
producţie poate fi folosit dacă se consideră că acesta aproximează capacitatea normală. Valoarea
regiei fixe alocate fiecărei unităţi de produs nu se majorează ca urmare a obţinerii unei producţii
scăzute sau a neutilizării unor active.
Regia nealocată este recunoscută drept cheltuială în perioada în care a apărut. În
perioadele în care se înregistrează o producţie neobişnuit (anormal) de mare, valoarea regiei fixe
alocate fiecărei unităţi de produs este diminuată, astfel încât stocurile să nu fie evaluate la o
valoare mai mare decât costul lor. Regia variabilă este alocată fiecărei unităţi de produs pe baza
utilizării reale a facilităţilor productive.

Exemplul 2. O entitate fabrică produsul A, pentru care costul variabil unitar de producţie este de
180 lei. Costurile fixe anuale de producţie sunt de 360 000 lei. Cantităţile fabricate au fost de 5
000 bucăţi în anul 201X, 4 000 bucăţi în anul 201X+1, şi de 6 000 bucăţi în anul 201X+2. La
sfârşitul fiecărui an entitatea poseda 800 bucăţi în stoc.

Se cere:
1. Determinați costul de producţie total şi unitar aferent produselor fabricate.
2. Evaluați stocul produselor la sfârşitul fiecărei perioade.
Tabelul 1

Calculul costului de producţie unitar

Nr.crt Informaţii Anul Anul Anul

. 201Х+1 201Х+2
201Х

1. Cantităţi fabricate (bucăţi)

2. Costuri variabile de producţie

3. Costuri fixe de producţie

4. Costul total de producţie

5. Costul de producţie unitar

3
Comentarii: Cele 800 de bucăţi de produse în cei trei ani şi stocate la finele perioadelor sunt
evaluate la nivelul costurilor:
 În anul 201Х: 800 x
 În anul 201Х + 1: 800 x
 În anul 201Х + 2: 800 x
Exemplul 2 (continuare). Pentru a evita aceste fluctuaţii, care nu reflectă valoarea reală a
stocurilor, costurile fixe sunt încorporate pe baza unei producţii normale. Să presupunem că
mărimea capacităţii normale de producţie este de 5 000 bucăţi. Potrivit acestor condiţii,
calculaţia costului de producţie unitar se prezintă astfel:
Tabelul 2

Nr. Informaţii Anul Anul Anul

201Х 201Х +1 201Х +2

1. Cantităţi fabricate (bucăţi)

2. Costuri variabile de
producţie

3. Costuri fixe de producţie

4. Costul total de producţie

5. Costul de producţie
unitar

Comentarii:
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________

 201X = 800 bucăţi x

 201X + 1 = 800 bucăţi x

 201X + 2 = 800 bucăţi x

Un proces de producţie poate aduce la obţinerea simultană a mai multor produse. Este
cazul, de exemplu, al produselor cuplate sau în cazul în care un produs este principal şi altul
este un produs secundar. Atunci când costurile de prelucrare nu se pot identifica distinct, pentru
fiecare produs în parte, acesta se aloca pe baza unei metode raţionale, aplicate cu consecvenţă.
4
Alocarea se poate baza, de exemplu, pe valoarea de vânzare relativă (probabilă) pe fiecare
produs, fie în stadiul de producţie în care produsele devin identificabile, fie în momentul
finalizării procesului de producţie.
Prin natura lor, majoritatea produselor secundare au o valoare nesemnificativă. În aceste
cazuri, ele sunt adesea evaluate la valoarea realizabilă netă şi această valoare se deduce din
costul produsului principal. Ca urmare, valoarea contabilă a produsului principal nu diferă în
mod semnificativ faţă de costul său.
Exemplul 3. Entitatea Alfa SRL fabrică un singur produs finit pentru care sunt necesare
trei materii prime A, B şi C. Procesul de producţie se desfăşoară după următoare schemă:
I. În secţia 1, materia primă A este prelucrată şi se obţine produsul intermediar AP care
este transferat fără stocaj în secţia 2.
II. În secţia 2, la AP se adaugă materiile prime B şi C, costuri cu personalul operaţie în
urma căreia se obţine produsul finit PF şi deşeuri.
Se cere: de calculat costul de producţie al produsului finit PF.
Comentarii:
1. Pentru a determina costul de producţie al produsului finit PF determinăm costul
produsului intermediar AP fabricat în secţia 1. Gradul de utilizare al capacităţii de producţie se
determină prin raportarea capacităţii efective de producție – 3 500 bucăți, la capacitatea normală
de producţie – 3 050 bucăți.
Tabelul 3
Nr. Elemente Cantitate Cost unitar Valoare,
cr. consumată lei
1. Materia primă A 500 unit. 50 lei/unit.
2. Munca directă 50 ore 15 lei/oră
3. Costuri indirecte, din care:
 variabile (8 000 lei)
 constante (2 000 lei)
 cheltuieli ale perioadei*
4. Costul de producţie al produsului
intermediar AP

2. Entitatea „Alfa” SRL dispune de următoarele informații privind costurile de producție

suportate în secția nr. 2:
 costurile materialelor pentru fabricarea producției – 78 138 lei
 salariile personalului – 57 800 lei
 contribuțiile de asigurări sociale de stat obligatorii
ale angajatorului (18%) – ?
 primele de asigurare obligatorie de asistență medicală
ale angajatorului (4,5%) – ?
 costurile energiei electrice pentru necesitățile tehnologice – 12 500 lei
 costurile indirecte de producție – 21 762 lei
 costul deșeurilor recuperabile – 14 520 lei
 soldurile producției în curs de execuție la finele perioadei – 33 400 lei

5
 Modul de determinare a costului efectiv al produselor finite transmise la depozit prezentați în
tabelul 4.
Tabelul 4
Formulele contabile privind contabilitatea costului efectiv al produselor finite
Conturi
Nr. Suma, în
Conținutul operațiunii corespondente
crt. lei
debit debit
1 2 3 4 5
1

8.

3. Alte costuri se includ în costul stocurilor numai în măsură în care reprezintă costuri
suportate pentru a aduce stocurile în forma şi în locul în care se găsesc în prezent. De exemplu,
poate fi adecvată includerea în costul stocurilor a regiilor sau costul proiectării produselor
destinate anumitor clienţi.
Mai jos sunt enumerate exemple de costuri care nu trebuie incluse în costul stocurilor, ci
sunt recunoscute drept cheltuieli ale perioadei în care au survenit:
 _______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
 _______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
 _______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
 _______________________________________________________________________
În anumite circumstanţe, costul îndatorării poate fi inclus în costul stocurilor. Aceste
circumstanţe sunt stipulate în IAS 23 Costurile îndatorării.

Exemplul 4.
Fabrica de mobilă Omega S.R.L. produce mobilă la comandă din stejar. Tehnologia
pregătirii materiei prime (prelucrarea, uscarea, maturizare) se extinde pe o perioadă de 3 ani.
6
Întru asigurarea procesului de producţie, început la 15.02.201X, la 01.05.201X s-a apelat la un
credit bancar în sumă de 250 000 lei, cu o dobândă de 12% anual şi termenul de rambursare
01.11.201X+1
Se cere:
Determinați dobânda care urmează a fi achitată.
Comentarii: ____________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________

Tehnici de evaluare a costurilor

Diverse tehnici de măsurare a costurilor, cum sunt metoda costului standard sau metoda
preţului cu amănuntul, pot fi folosite pentru simplificare, dacă se consideră că rezultatele acestor
metode aproximează costul. Costul standard ia în considerare nivelurile normale ale materialelor
şi consumabilelor, manoperei, eficientei şi capacităţii de producţie. Aceste niveluri trebuie
revizuite periodic şi ajustate, dacă este necesar, în funcţie de condiţiile actuale.
Metoda preţului cu amănuntul este adesea folosită în comerţul cu amănuntul pentru a
măsura costul stocurilor de articole numeroase şi cu mişcare rapidă, care au marje similare şi
pentru care nu este practic să se folosească altă metodă de determinare a costului. Costul
bunurilor vândute este calculat prin deducerea valorii marjei brute din preţul de vânzare al
stocurilor. Procentajul marjei brute utilizat ia în considerare stocurile al căror preţ a fost redus
sub preţul de vânzare iniţial. Adesea este utilizat un procent mediu pentru fiecare departament.

Exemplul 5. Entitatea Beta S.R.L. dispune la începutul lunii, de bunuri în valoare de 67

150 lei, preţ cu amănuntul, care au un cost de 58 400 lei. În cursul perioadei de gestiune au fost
achiziţionate bunuri preţul de cumpărare fiind de 33 600 lei şi preţul de vânzare cu amănuntul
de 41 328 lei. Au fost vândute bunuri cu plata în numerar, valoarea vânzărilor la preţ de
vânzare cu amănuntul alcătuieşte 66 500 lei.
Se cere: determinați stocul final în următorul tabel.

Tabelul 5
Nr Indicatori Cost, lei Preţ cu
. amănuntul, lei
1. Valoarea stocului iniţial
2. Valoarea intrărilor de mărfuri
3. Valoarea mărfurilor destinate vânzării (1 + 2)
4. Ponderea costului în preţul de vânzare cu
amănuntul
5. Valoarea vânzărilor în cursul anului
6. Valoarea soldului final
7. Valoarea estimată a stocului final

*Valoarea estimată a stocului final se determină astfel: ___________________________

3. Aspecte privind formulele de determinare a costului

7
 Costul acelor stocuri care nu sunt de obicei fungibile şi al acelor bunuri sau servicii
produse şi destinate unor comenzi distincte trebuie determinate prin identificarea specifică a
costurilor individuale.
Identificarea specifică a costului presupune atribuirea costurilor specifice elementelor
identificabile ale stocurilor. Acest tratament contabil este adecvat pentru acele elemente care fac
obiectul unei comenzi distincte, indiferent dacă au fost cumpărate sau produse.
Identificarea specifică nu poate fi folosită în cazurile în care stocurile cuprind un număr
mare de elemente care sunt, de regulă, fungibile. În aceste cazuri, metoda care permite selectarea
acelor elemente ce rămân în stoc este metoda „primul intrat-primul ieşit” (FIFO) sau metoda a
costului mediu ponderat (CMP).
Metoda primul intrat-primul ieşit (FIFO) presupune ca primele elemente cumpărate
sunt cele care se şi vând primele şi, prin urmare, elementele care rămân în stoc la sfârşitul
perioadei sunt cele cumpărate sau produse cel mai recent.
Evaluarea la ieşire din patrimoniu sau la trecerea în consum
Pentru o economie stabilă, cu preţuri şi unitate monetară de aceeaşi manieră, utilizarea
valorii de intrare la ieşirea mărfurilor este nu numai simplă, ci şi corectă din punct de vedere al
valorii reale. Totodată modificarea continuă a preţurilor şi a valorilor de intrare pentru unul şi
acelaşi bun face necesară utilizarea unor metode de evaluare care să înlăture distorsiunile şi
necorelările din acest domeniu. Neluarea în consideraţie a acestui aspect poate pune sub semnul
întrebării continuitatea activităţii entităţilor.
IAS 2 precizează faptul că costul stocurilor, cu excepţia pentru care se aplică identificarea
specifică, trebuie determinat cu ajutorul formulei costului mediu ponderat sau primului intrat,
primului ieşit (FIFO).
Metoda costului mediu ponderat presupune determinarea valorii stocurilor lunar sau după
fiecare intrare de bunuri, conform relaţiei:
Determinarea valorii stocurilor ieşite are loc pe baza relaţiei:

(Valoarea stocului iniţial + Valoarea intrărilor)

C.M.P. =
(Cantitatea stocului iniţial + Cantitatea intrată)

Valoarea stocurilor ieşite = C.M.P. x Q (cantitatea stocurilor ieşite)

Exemplul 6. Presupunem că o întreprindere de comerţ (neplătitor de TVA) are la 01.10
201X. un stoc de marfă “A” 1 000 unităţi cantitative la un cost de achiziţie de 670 lei/bucata.
În timpul lunii octombrie au loc operaţiile economice prezentate în tabelul 6.

Tabelul 6
8
 Înregistrări contabile privind mişcarea mărfurilor
Conturile
Conţinutul operaţilor economice corespondente Suma, lei
Debit Credit
1 2 3 4
1. La data de 10.10 s-au cumpărat mărfuri:
 marfa “A” 400 bucăţi x 620 lei/buc.
 cheltuieli de transport
2. La 19.10 s-au vândut mărfuri cu încasarea
ulterioară, preţ de vânzare: 300 buc. x 800 lei/buc.
3. S-a reflectat costul mărfurilor vândute
4. La 25.10 s-au vândut mărfuri cu încasarea imediată,
preţ de vânzare: 600 buc. x 820 lei/buc.
5. S-a reflectat costul mărfurilor vândute
6. La data de 26.10, s-au cumpărat mărfuri, cu plata
imediată:
 marfa “A” 700 bucăţi x 650 lei/buc.
 cheltuieli de transport
7. La 31.10 s-au vândut mărfuri cu achitare ulterioară:
500 buc. x 840 lei
8. S-a reflectat costul mărfurilor vândute
Total pe jurnal

Se cere:
Utilizând datele exemplului prezentat determinați costul mărfurilor potrivit metodelor descrise
anterior.
Comentarii:
Conform IAS 2 metoda costului mediu ponderat poate fi aplicată în două variante şi anume:
 actualizarea costului unitar mediu ponderat după fiecare intrare (după recepţia
fiecărui transport);
 actualizarea periodică a costului unitar mediu ponderat fie lunar, fie la alte perioade
(care, în principiu, nu trebuie să depăşească durata medie de păstrare ). Avantajul acestei
variante constă în nivelarea variaţiilor de preţuri în condiţiile fluctuaţiei lor, iar dezavantajul
– în necesitatea aşteptării sfârşitului perioadei pentru evaluarea ieşirilor.

Tabelul 7
Fişa de cont analitic nr.1 a contului „Mărfuri”
(calculat global lunar)
Stocul „A”
9
Data Explicaţia Cantităţi Valori Preţ
Intrări Ieşiri Stoc Debit Credit Sold unitar
1.10 Stoc iniţial – – 1 000 – – 670 000 670,00
10.10 Intrare 400 – 1 400 300 000 – 970 000 750,00
19.10 Ieşire
25.10 Ieşire
26.10 Intrare
31.10 Ieşire
Rulaje
Total suma

Multitudinea de calcule presupuse de metoda actualizării periodice a costului unitar mediu

ponderat după fiecare intrare impune folosirea acesteia în condiţiile unor softuri corespunzătoare.
Tabelul 8
Fişa de cont analitic nr.2 a contului „Mărfuri”
(actualizat după fiecare intrare) Stocul „A”
Data Explicaţia Cantităţi Valori Preţ
Intrări Ieşiri Stoc Debit Credit Sold
unitar
1.10 Stoc iniţial – – 1 000 – – 670 000 670,00
10.10 Intrare 400 – 1 400 300 000 – 970 000 750,00
19.10 Ieşire
25.10 Ieşire
26.10 Intrare
31.10 Ieşire
Rulaje
Total suma

În cazul aplicării metodei FIFO, stocurile ieşite din gestiune sunt evaluate la valoarea de
intrare (achiziţie) a primei intrări. Pe măsura epuizării lotului, stocurile ieşite din gestiune sunt
evaluate la valoarea de intrare (achiziţie) a lotului următor, în ordine cronologică.

Tabelul 9
Fişa de cont analitic nr.3 a contului „Mărfuri” (FIFO)
Stocul „A”
Data Explicaţia Cantităţi Valori Preţ
Intrări Ieşiri Stoc Debit Credit Sold
unitar
1.10 Stoc iniţial
10.10 Intrare
19.10 Ieşire
25.10 Ieşire
26.10 Intrare
31.10 Ieşire
Rulaje
10
 Total suma

Reunind concluziile desprinse prin aplicarea celor trei metode, prin prisma costului de
achiziţie al mărfurilor vândute şi al nivelului stocurilor, se poate întocmi un tabel comparativ.

Tabelul 10
Tabelul comparativ privind aplicarea metodelor de evaluare
Metode (procedee) Costul de achiziţie al Valoare,
mărfurilor vândute Stoc
CMP (calculat global lunar)
CMP (actualizat după fiecare intrare)
FIFO
Comentarii: ______________________________________________________________
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________

Indiferent de metoda de evaluare practicată de o întreprindere, aceasta trebuie să fie aceeaşi

pentru toată perioada de gestiune şi în cele care se succed, pentru a asigura comparabilitatea
informaţiilor şi posibilitatea unei analize în dinamică.
Dacă se schimbă totuşi metoda de evaluare în cazuri justificate, trebuie determinate
influenţele asupra situaţiei patrimoniale, financiare şi asupra rezultatelor.
Valoarea realizabilă netă
Valoarea realizabilă netă este preţul de vânzare estimat în condiţiile normale de activitate,
diminuat cu costurile necesare finalizării lor, precum şi cu costurile de vânzare.
Costul stocurilor nu este recuperabil dacă aceste stocuri:
 au suferit deteriorări
 au fost uzate moral integral sau parţial
 preţurile lor de vânzare s-au diminuat
 au crescut costurile estimate pentru finalizare sau costurile estimate
necesare pentru a efectua vânzarea.
Practica diminuării valorii stocurilor sub cost, până la valoarea realizabilă netă, este
consecventă cu principiul conform căruia activele nu trebuie reflectate în bilanţ la o valoare mai
mare decât valoarea care se poate obţine prin utilizarea sau vânzarea lor.
De obicei, stocurile sunt diminuate până la valoarea realizabilă netă element cu element.
În unele cazuri poate fi mai adecvată gruparea elementele similare sau conexe. Acesta poate fi
cazul unor elemente de stoc care aparţin aceleiaşi game de produse care au scopuri sau utilizări
similare, stocuri care sunt produse sau comercializate în aceeaşi zonă geografică, etc.

11
 Estimarea valorii realizabile nete se bazează pe cele mai credibile dovezi în momentul
în care are loc estimarea valorii stocurilor şi trebuie de luat în considerare:
 fluctuaţiile de preţ şi de cost care sunt direct legate de evenimentele care au
intervenit după finele perioadei, în măsura în care aceste evenimente confirmă
condiţiile existente la sfârşitul perioadei
 destinaţia stocului existent sau, scopul pentru care stocurile sunt deţinute.
Astfel, valoarea realizabilă netă a stocurilor ce urmează a fi livrate în baza unor
contracte ferme pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii este preţul stabilit
contractual. În situaţia în care cantitatea contractată este mai mică decât cantitatea deţinută,
valoarea realizabilă netă a surplusului se va determina pornind de la preturile generale de vânzare
practicate pe piaţă.
Valoarea materialelor şi a consumabilelor folosite în producţie nu este diminuată sub cost
dacă se estimează că produsele finite în care urmează să se încorporeze vor fi vândute pentru un
preţ mai mare sau egal cu costul lor. În caz contrar, costul materialelor aferente se diminuează
până la valoarea realizabilă netă.
Pentru fiecare perioadă ulterioară se efectuează o nouă evaluare a valorii realizabile nete.
Dacă acele condiţii care au determinat decizia de a diminua valoarea realizabilă netă au încetat să
mai existe, atunci valoarea cu care s-a reflectat diminuarea se va storna, astfel încât noua valoare
contabilă a stocului să fie egala cu cea mai mică valoare dintre valoarea de intrare şi valoarea
realizabilă netă revizuită.

Exemplul 7. La momentul elaborării rapoartelor financiare, 31.12.201X entitatea Alfa

SRL încearcă să determine valoarea stocurilor la finele perioadei de gestiune. Informaţia despre
stocurile deţinute sunt următoarele.
Tabelul 11
Nr. Stocuri Valoarea cea Costul Preţ de Costuri de
mai mică vânzare vânzare
(finalizare)
1. Materii prime 10 000 12 000 1 500
2. Materiale 5 000 6 000 500
3. Produse finite 7 500 5 500 1 500
Total 22 500
Se cere:
1. Determinarea valorii stocurilor la finele perioade, care vor fi reflectate în situațiile
financiare ale entităţii.
2. Contabilizarea operaţiilor şi comentarea situaţiei.

12
 Comentarii:_____________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
Pentru fiecare perioadă ulterioară se efectuează o nouă evaluare a valorii realizabile
nete. Atunci când acele condiţii care au determinat în trecut reducerea valorii contabile a
stocurilor sub cost au încetat să mai existe sau atunci când există dovezi clare ale unei
creşteri a valorii realizabile nete ca urmare a schimbării unor circumstanţe economice, suma
care reprezintă reducerea valorii contabile este reluată (adică reluarea este limitată la valoarea
reducerii iniţiale), astfel încât noua valoare contabilă a stocului să fie egală cu cea mai mică
valoare dintre cost şi valoarea realizabilă netă revizuită. Aceasta se întâmplă, de exemplu, atunci
când un element de natura stocurilor, care este contabilizat la valoarea realizabilă netă, din cauza
scăderii preţului său de vânzare, este încă în stoc într-o perioadă ulterioară, iar preţul său de
vânzare a crescut.
Valoarea realizabilă netă trebuie determinată având la bază condiţiile existente la data
întocmirii bilanţului. Această estimare necesită exercitarea raţionamentului profesional. Prin
urmare trebuie de luat în considerație toate informaţiile disponibile, inclusiv modificările
ulterioare ale preţurilor de vânzare.

Exemplul 8. Entitatea Beta SRL, la 31.12.201X deţinea următoarele elemente de stocuri:

Tabelul 12
Nr. Elemente/Produse Cost, lei Valoarea Valoarea cea mai
realizabilă netă* mică dintre cost şi
VRN (test)
1. Produse finite PF 1 10 000 9 500
2. PF 2 8 000 8 300
3. PF 3 30 000 32 000
4 PF 4 5 000 4 200
Total 53 000 54 000
* Preț de vânzare minus costurile cedării
Comentarii:
_________________________________________________________________________
____________________________________________________________________-____
_________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________

13
 Exemplul 8 ( continuare). În cursul anului 201X+1, s-au vândut produsele PF 1 şi PF 3,
iar la finele anului informaţiile aferente produselor rămase sunt prezentate în următorul tabel
Tabelul 13
Nr. Elemente/Produse Cost, lei Valoarea Valoarea cea mai
realizabilă netă mică dintre cost şi
VRN (test)
1. Produse finite PF 2 8 000 8 200
2. PF 4 4 200 5 100
Total 12 200 13 300

Comentarii:
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________

4. Recunoaşterea drept cheltuială

Atunci când stocurile sunt vândute, valoarea contabilă a stocurilor trebuie

recunoscută ca o cheltuială în perioada în care a fost recunoscut venitul corespunzător.

Valoarea oricărei diminuări a stocurilor până la valoarea realizabilă netă şi toate

pierderile de stocuri trebuie recunoscute drept cheltuială în perioada în care are loc
diminuarea sau pierderea de valoare.
Valoarea oricărei reluări a diminuării valorii stocurilor ca urmare a unei creşteri a valorii
realizabile nete trebuie recunoscută ca o reducere a cheltuielii cu stocurile în perioada în care a
avut loc stornarea.
Procesul de recunoaştere ca o cheltuială a valorii stocurilor vândute duce la conectarea
costurilor la veniturile din activitatea curentă.
Stocurile încorporate într-un alt activ imobilizat realizat în regie proprie sunt recunoscute
drept cheltuieli pe parcursul duratei utile de viaţă a acelui activ.
5. Prezentarea informaţiilor
Situaţiile financiare trebuie să prezinte cel puţin următoarele informaţii:
 Politicile contabile adoptate la evaluarea stocurilor, inclusiv metodele folosite pentru
determinarea costului;
 Valoarea contabilă totală a stocurilor şi valoarea contabilă a categoriilor de stocuri,
grupate într-un mod adecvat întreprinderii;
 Valoarea contabilă a acelor stocuri care au fost evaluate la valoarea realizabilă netă;
 Valoarea oricăror stornări ale diminuărilor valorii stocurilor;

14
  Circumstanţele sau evenimentele care au dus la apariţia unor astfel de stornări ale
diminuării valorii stocurilor;
 Valoarea stocurilor gajate în contul datoriilor.
Informaţiile privind valoarea contabilă a diverselor categorii de stocuri, precum şi
dimensiunea modificărilor acestor active sunt utile beneficiarilor situaţiilor financiare. Cele
mai întâlnite clasificări ale stocurilor cuprind: mărfuri, materii prime, materiale, producţia în
curs şi produse finite. Stocurile unui prestator de servicii pot fi descrise ca producţie în curs de
execuţie.
Situaţiile financiare trebuie să prezinte una dintre următoarele informaţii:
a) costul stocurilor recunoscut ca o cheltuială în cursul perioadei;
b) costurile de exploatare imputabile veniturilor din activităţile curente, clasificate
după natura lor recunoscute ca o cheltuială în cursul perioadei.
Costul stocurilor recunoscute ca o cheltuială în cursul perioadei constă în acele costuri
care fuseseră incluse în evaluarea stocurilor vândute, regia de producţie nealocată şi valoarea
anormală a costurilor de producţie a stocurilor.

15