CAPACITATEA DE A ÎNCHEIA ACTE JURIDICE CIVILE ÎN

REGLEMENTAREA ACTUALULUI COD CIVIL

Cuprins

1.PRELIMINARII
2.CAPACITATEA DE A ÎNCHEIA ACTE JURIDICE CIVILE: NOŢIUNE ŞI
REGLEMENTARE
3.CAPACITATEA DE A ÎNCHEIA ACTE JURIDICE CA PRINCIPIU
4.INCAPACITATEA DE A ÎNCHEIA ACTE JURIDICE CA EXCEPŢIE
4.1. Preliminarii
4.2. Clasificarea incapacităţilor de a încheia acte juridice civile
5.SANCŢIUNEA NERESPECTĂRII INCAPACITĂŢII DE A ÎNCHEIA ACTE
JURIDICE
 CAPACITATEA DE A ÎNCHEIA ACTE JURIDICE CIVILE ÎN
REGLEMENTAREA ACTUALULUI COD CIVIL

Abstract: Capacitatea de a încheia acte juridice civile, alături de consimţământ,

obiect şi cauză reprezintă una din cerinţele generale, esenţiale, de fond pentru încheierea
valabilă a acestora. În materia încheierii actelor juridice civile capacitatea constituie
regula, iar incapacitatea excepţia. Datorită acestui fapt incapacitatea de a încheia acte
juridice civile trebuie să fie prevăzută în mod expres şi limitativ prin lege. Nerespectarea
incapacităţii de a încheia acte juridice atrage, în mod nuanţat, în funcţie de precizările
legale, fie nulitatea absolută, fie nulitatea relativă.

Cuvinte cheie: capacitatea de a încheia acte juridice civile, incapacitatea de a

încheia acte juridice civile.

1.PRELIMINARII

Pentru ca un act juridic să fie încheiat în mod valabil şi să producă efecte juridice
trebuie să îndeplinească o serie de cerinţe de fond şi de formă stabilite de lege.
Astfel, actualul Cod civil învederează în art. 1179 C. civ. aceste exigenţe
precizând în alin. (1) drept condiţii esenţiale de fond pentru validitatea unui contract:
„1. capacitatea de a contracta;
2. consimţământul părţilor;
3. un obiect determinat şi licit;
4. o cauză licită şi morală”, iar în privinţa formei alin. (2) al aceluiaşi articol
statuează că „în măsura în care legea prevede o anumită formă a contractului aceasta
trebuie respectată, sub sancţiunea prevăzută de dispoziţiile legale aplicabile”.
În legătură cu prevederile înserate în art. 1179 se impune precizarea că deşi textul
se referă în mod expres la contract, respectivele condiţii sunt aplicabile deopotrivă şi
actelor juridice unilaterale, lucru ce rezultă în mod explicit din cuprinsul art. 1325 care
arată c ă dispoziţiile legale privitoare la contracte se aplică în mod corespunzător actelor
unilaterale dacă prin lege nu se prevede altfel.
Cu alte cuvinte, cerinţele esenţiale de fond pentru orice act juridic sunt cele
prevăzute de art. 1179 alin (1) C. civ., în rândul cărora capacitatea de a încheia acte
juridice este prima dintre acestea.

2.CAPACITATEA DE A ÎNCHEIA ACTE JURIDICE CIVILE: NOŢIUNE ŞI

REGLEMENTARE

Prin „capacitatea de a încheia acte juridice” se înţelege acea cerinţă generală,

esenţială, de fond, care constă în aptitudinea subiectului de drept de a deveni titular de
drepturi şi obligaţii civile prin încheierea de acte de drept civil.
Capacitatea de a încheia acte juridice civile constituie o parte a capacităţii civile a
persoanei şi anume, capacitatea de exerciţiu. De altfel, art. 37 C. civ. defineşte
capacitatea de exerciţiu ca fiind „aptitudinea persoanei de-a încheia singură acte juridice
civile”.
De lege lata, reglementarea capacităţii de a încheia actul juridic civil se găseşte în
Codul civil art. 1179-1181 şi în Cartea I, Despre persoane.
Codul civil se referă în art. 1179 alin. (1) pct. 1 la „capacitatea de a contracta”, ca
o cerinţă esenţială pentru validitatea contractului.
Tot caracter general au şi prevederile înscrise în art. 1180-1181 C. civ.,
reglementând apoi această cerinţă pe categorii de acte juridice civile.
Pentru ca o persoană să aibă capacitate de exerciţiu, deci capacitate de a încheia
acte juridice, se impune să întrunească două premise şi anume una de natură legală -
capacitatea de folosinţă şi una de fapt - existenţa discernământului.

3.CAPACITATEA DE A ÎNCHEIA ACTE JURIDICE CA PRINCIPIU

În materia încheierii actelor juridice civile principiul sau regula este capacitatea
de a încheia acte juridice civile, iar incapacitatea constituie excepţia1.
Cu caracter general această regulă se desprinde implicit din prevederile art. 29 C.
civ., potrivit cărora, pe de o parte, nimeni nu poate fi îngrădit în capacitatea de folosinţă
sau lipsit, în tot sau în parte, de capacitatea de exerciţiu, decât în cazurile şi în condiţiile
stabilite de lege, iar pe de altă parte, nimeni nu poate renunţa în tot sau în parte, la
capacitatea de folosinţă sau la capacitatea de exerciţiu coroborate cu prevederile art. 10
C. civ. care statuează că: „Legile care derogă de la o dispoziţie generală, care restrâng
exerciţiul unor drepturi civile sau care prevăd sancţiuni civile se aplică numai în cazurile
expres şi limitativ prevăzute de lege”.
Fragmentar, regula este consacrată şi în art. 1180 Cod civil, potrivit căruia „poate
contracta orice persoană care nu este declarată incapabilă de lege şi nici oprită să încheie
anumite contracte, precum şi în art. 1652 C. civ. care arată că „pot cumpăra sau vinde toţi
cei cărora nu le este interzis prin lege”.
În legătură cu regula capacităţii de a încheia acte juridice civile, se impun două
precizări:
- în privinţa corelaţiei dintre capacitate şi discernământ este de reţinut că, în timp
ce capacitatea este o stare de drept izvorând numai din lege, discernământul este o stare
de fapt, fiind de natură psihologică. Ca urmare, discernământul poate exista izolat, chiar
la o persoană incapabilă, după cum o persoană capabilă se poate găsi într-o situaţie în
care, temporar, să nu aibă discernământ;
- în privinţa persoanelor juridice regula capacităţii de a încheia acte juridice civile este
subordonată conţinutului capacităţii de folosinţă reglementat de art. 206 alin. (1) şi (2) C.
civ., în sensul că persoana juridică poate avea orice drepturi şi obligaţii civile, afară de
acelea care, prin natura lor, sau potrivit legii, nu pot aparţine decât persoanei fizice, iar
persoanele juridice fără scop lucrativ pot avea doar acele drepturi şi obligaţii civile care
sunt necesare pentru realizarea scopului stabilit de lege, actul de constituire şi statut.
Remarcăm faptul că noua reglementare nuanţează şi în acelaşi timp distinge
modul de aplicare a principiului specialităţii capacităţii de folosinţă reglementat în
legislaţia anterioară prin art. 34 din Decretul nr. 31/1954.
4. INCAPACITATEA DE A ÎNCHEIA ACTE JURIDICE CA EXCEPŢIE

4.1. Preliminarii

Incapacitatea de a încheia acte juridice fiind o excepţie trebuie să fie prevăzută

expres de lege. Acest lucru rezultă din prevederile unor articole din Codul civil. De
pildă, art. 211 alin. (1) C. civ., privitor la „incapacităţi şi incompatibilităţi” precizează că:
„Nu pot face parte din organele de administrare şi de control ale persoanei juridice
incapabilii, cei cu capacitate de exerciţiu restrânsă, cei decăzuţi din dreptul de a exercita
o funcţie în cadrul acestor organe, precum şi cei declaraţi prin lege sau prin actul de
constituire incompatibili să ocupe o astfel de funcţie” iar art. 1653 alin. (1) C. civ.
referitor la incapacitatea de a cumpăra drepturi litigioase, unde se precizează c ă sub
sancţiunea nulităţii absolute nu pot cumpăra direct sau prin persoane interpuse, drepturi
litigioase care sunt de competenţa instanţei judecătoreşti în a cărei circumscripţie îşi
desfăşoară activitatea, judecătorii, procurorii, grefierii, executorii, avocaţii, notarii
publici, consilierii juridici şi practicienii în insolvenţă. La rândul său art. 1654 C. civ.
reglementează alte incapacităţi de a cumpăra şi arată c ă „sunt incapabili de a cumpăra,
direct sau prin persoane interpuse, chiar şi prin licitaţie publică:
a) mandatarii, pentru bunurile pe care sunt însărcinaţi să le vândă; excepţia prevăzută
la art. 1304 alin, (1) rămâne aplicabilă;
b) părinţii, tutorele, curatorul, administratorul provizoriu pentru bunurile persoanelor
pe care le reprezintă;
c) funcţionarii publici, judecătorii sindici, practicienii în insolvenţă, executorii
precum şi alte asemenea persoane, care ar putea influenţa condiţiile vânzării făcute prin
intermediul lor sau care are ca obiect bunurile pe care le administrează ori a căror
administrare o supraveghează”. De asemenea, art. 1655 C. civ. cu privire la incapacităţi
de a vinde, precizează că:
„(1) Persoanele prevăzute la art. 1654 alin. (1) nu pot, de asemenea, să vândă
bunurile proprii pentru un preţ care constă într-o sumă de bani provenită din vânzarea ori
exploatarea bunului sau patrimoniului pe care îl administrează ori a cărei administrare o
supraveghează, după caz.
(2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică în mod corespunzător şi contractelor în care, în
schimbul unei prestaţii promise de persoanele prevăzute la art. 1654 alin. (1), cealaltă
parte se obligă să plătească o sumă de bani”.

4.2. Clasificarea incapacităţilor de a încheia acte juridice civile

Incapacităţile de a încheia acte juridice civile pot fi clasificate după mai multe
criterii. Astfel:
- după natura lor deosebim incapacităţi de folosinţă şi incapacităţi de exerciţiu, în
funcţie de vocaţia aplicării lor distingem incapacităţi generale (aplicabile tuturor actelor
juridice) şi incapacităţi speciale (aplicabile doar pentru anumite acte juridice);
- în raport de sursa (izvorul) lor, incapacităţile civile pot fi incapacităţi stabilite de
legea civilă (incapacităţile de exerciţiu şi majoritatea incapacităţilor de folosinţă) şi
incapacităţi civile stabilite de legea penală (interzicerea drepturilor părinteşti) şi
interzicerea dreptului de a fi tutore sau curator, precum şi unele masuri de siguranţă;
 - în funcţie de modul în care se aplică pot fi incapacităţi ce operează de drept (ope
legis) şi incapacităţi ce operează ca efect al unei hotărâri judecătoreşti;
- după criteriul opozabilităţii pot fi incapacităţi absolute şi relative;
- după finalitatea lor pot fi incapacităţi cu caracter de sancţiune (decăderea din
drepturile părinteşti, pedepsele civile stabilite în materie succesorală de Codul civil,
incapacităţile stabilite de lege penală) şi incapacităţi cu caracter de protecţie sau de
ocrotire;
- după caracterul lor pot fi incapacităţi intuitu personae (instituite în considerarea
persoanei) şi intuitu rei (incapacităţi instituite în considerarea naturii sau a destinaţiei
specifice a anumitor bunuri).

5.SANCŢIUNEA NERESPECTĂRII INCAPACITĂŢII DE A ÎNCHEIA ACTE

JURIDICE

Nerespectarea incapacităţi de a încheia actul juridic civil atrage sancţiunea

nulităţii actului juridic respectiv. În privinţa felului nulităţii (absolute sau relative), se
impun unele precizări.
Astfel, în cazul persoanelor fizice în situaţia în care se nesocoteşte o incapacitate
de folosinţă impusă pentru ocrotirea unui interes general se va aplica nulitatea absolută,
iar în situaţia în care actul juridic a fost încheiat cu încălcarea unei incapacităţi de
folosinţă instituite precum ocrotirea unui interes general sau cu nesocotirea regulilor
referitoare la capacitatea de exerciţiu se va aplica nulitatea relativă.
În cazul persoanelor juridice lipsa capacităţii de folosinţă şi nerespectarea
principiului specialităţi capacităţii de folosinţă de către persoanele juridice fără scop
lucrativ atrag, potrivit art. 206 alin. (3) C. civ., nulitatea absolută a actului respectiv, iar
nerespectarea anumitor dispoziţii privind capacitatea de exerciţiu atrage nulitatea relativă
în condiţiile art. 211 C. civ2.
Se impune, totodată, să menţionăm că, în principiu, nesocotirea regulilor
referitoare la realizarea capacităţii de exerciţiu a persoanelor juridice nu se sancţionează
cu nulitatea. Astfel, art. 210 alin. (2) C. civ. precizează c ă: „Actele juridice încheiate de
către fondatori sau de către persoanele desemnate cu depăşirea puterilor conferite potrivit
legii, actului de constituire ori statutului, pentru înfiinţarea persoanei juridice, precum si
actele încheiate de alte persoane nedesemnate obligă persoana juridică în condiţiile
gestiunii de afaceri”, iar art. 218 alin. (2) arată că: „În raporturile cu terţii, persoana
juridică este angajată prin actele organelor sale, chiar dacă aceste acte depăşesc puterea
de reprezentare conferită prin actul de constituire sau statut, în afară de cazul în care ea
dovedeşte că terţii o cunoşteau la data încheierii actului. Simpla publicare a actului de
constituire sau a statutului persoanei juridice nu constituie dovada cunoaşterii acestui
fapt”.
Bibliografie