Consiliul local-autoritate publica locala

Cuprins

I. Noțiuni
introductive................................................................................................................
1. Scurt istoric al administrației publice
locale........................................................................
2. Considerații cu privire la organizarea administrației publice
locale.....................................
II. Autoritățile deliberative comunale și orășănești – consiliile
locale...................................
1. Consiliul local. Noțiuni
generale..........................................................................................
2. Alegerea consiliului
local...................................................................................................
3. Circumscripțiile electorale teritoriale și secțiile de
votare.................................................
4. Constituirea consiliilor
locale.............................................................................................
III.
CONCLUZII........................................................................................................................
....
BIBLIOGRAFIE :...............................................................................................................
........9

I.Noțiuni introductive

Înainte de a vorbi despre principiul eligibilitații care stă la baza organizării și

funcționării administrației publice locale alături de principiul autonomiei locale, al
descentralizării serviciilor publice,al legalitații și al consultării cetățenilor in soluționarea
problemelor locale de interes deosebit,este necesar să definim și să descriem pe scurt
noțiunea de administrație publică locală.

1.Scurt istoric al administrației publice locale

Astfel primele structuri ale vieții adminstrative apar, mai întâi, pe plan local cu mult
înaintea administrației publice centrale. Analizat, fie numai din punct de vedere istoric,
fenomenul este firesc. La începuturile lor, germenii instituțiilor administrative
reprezentau, in fapt, materializarea nevoilor organizării socio-economice a
colectivitaților, între care primau nevoile de dăinuire, consolidare și, mai ales, cele de
ordin militar. Administrarea instituțională a comunităților la nivel local a precedat,
așadar, ’’nașterea’’ statului și implicit, a administrației centrale. Apoi, concomitent cu
dezvoltarea si progresul societăţii, în ansamblu, instituțiile administrației centrale, în
general, dar si ale celei locale, au cunoscut o dinamică neîntreruptă, influențându-se
reciproc.
Existența acestor instituții este atestată încă de la sfârșitul secolului al XIV-lea, în
Muntenia, și începutul secolului al XV-lea, în Moldova, o data cu înființarea județelor,
respectiv a ocoalelor și ținuturilor. Conducerea lor era asigurată de către un ispravnic, ca
reprezentant al puterii centrale, cu atribuții administrative, fiscale și militare.
Din cele de mai sus, rezultă că, atât județele, cât și ținuturile sau ocoalele- cum li se
mai spunea- erau unități administrativ-teritoriale, fără personalitate juridică. Acest atribut
deosebit de important - personalitatea juridică, îl vor căpăta ca urmare a punerii în
aplicare a Legii pentru înființarea consiliilor județene, din 2 aprilie 1964, deci din
perioada domniei lui Alexandru Ioan Cuza. Atunci județele devin unități administrativ-
teritoriale, în adevăratul înțeles al cuvântului.1
Legea din 1864 a fost modificată în 1904, prilej cu care numărul consilierilor a fost
limitat la 17, în fiecare județ. Președintele consiliului nu mai îndeplinea și funcția de
prefect, acesta din urmă fiind o persoană distinctă, care devenea comisar al Guvernului pe
lângă consiliul județean. Desemnarea prefectului revenea regelui. În aceste împrejurări,
interesele statului au fost separate de cele locale, prefectul (comisarul) reprezentându-le
pe cele centrale, iar consilierul județean pe celelalte.
Să mai notăm că, în virtutea reglementărilor legale, consiliile județene aveau
competențe pe trei planuri – legislativ, administrativ și judecătoresc.
Din punct de vedere legislativ, consiliile județene, în limitele legii și ale celorlalte
regulamente ale administrației publice centrale,erau îndreptațite să adopte regulamente
proprii,de interes județean și de administrație interioară.
Competența administrativă se referea și la faptul că, organul județean, respectiv
consiliul, putea să decidă în orice chestiune de importanță județeană.
În ceea ce privește competența juridică, aceasta constă in aceea că, în unele cazuri,
consiliul județean putea să rezolve unele litigii juridice. Deciziile adoptate în asemenea
împrejurări puteau fi atacate, prin apel sau recurs, fie la unitatea administrativă
superioară, fie la instanța de judecată.
Legea din 1904 va “rezida” pană în 1925 când, ca o cerință obiectivă a făuririi
României Mari, la 1 decembrie 1918, s-a impus adoptarea legii pentru unificarea
administrativă.
O dată cu aplicarea noii legi, numărul consilierilor județeni era stabilit in funcție de
populația județului (județele cu peste 400.000 de locuitori – 30 de consilieri, iar celelalte
județe – 24 de consilieri). Numărul consilierilor va crește in 1929, ca urmare a intrării în
vigoare a Legii cu privire la organizarea administrației locale (de la 30, la 36 și de la 24,la
30), pentru ca, prin Legea administrativă din 1936, numărul consilierilor județeni să fie
readus la nivelul stabilit prin Legea din 1925.
În 1936 (27 martie) a fost adoptată o nouă lege administrativă care, abrogând Legea
pentru organizarea administrației locale din 1929, a menținut totuși – cu unele modificări
–aceeași organizare a administrației publice locale. Legea a desființat directoratele
ministeriale locale.
După doi ani, în 1938, printr-o nouă lege administrativă au fost menținute
circumscripțiile anterioare, la care s-a adăugat ținutul. În conformitate cu prevederile noii
legi, numai comunele și ținuturile aveau personalitate juridică, județele fiind simple
circumscripții teritorial – administrative și de control (în cadrul județelor funcționau și
plasele).
Ținuturile erau conduse de un rezident regal, numit de rege prin decret, pentru o
perioadă de 6 ani. El era reprezentantul Guvernului și administratorul ținutului, având
deci o dublă calitate – de șef administrativ și de președinte al consiliului ținutului.2
Printr-un Decret – Lege din septembrie 1940, ținuturile au fost desființate, iar
prefecturile au fost reînființate în fiecare județ. Până la 30 decembrie 1947, respectiv
până la reinstaurarea Republicii, organizările administrative efectuate, în baza
Constituțiilor sau a legilor ordinare, au vizat realizarea administrației de stat pe plan local
– cu accente pe diverse aspecte, care priveau descentralizarea, desconcentrarea,
autonomia și centralizarea. Menționăm că, în perioada la care ne referim, nu s-a avut în
vedere constituirea unor organe administrative de specialitate. Caracteristic pentru
această perioadă este menținerea formulei organelor colective și a celor individuale, cu
sarcina de a rezolva toate problemele unităților administrativ – teritoriale, bazându-se, în
anumite etape, pe o relativă autonomie.
Constituția din 1948 avea să introducă consiliile populare ca organe locale ale puterii
de stat, iar comitetele lor executive ca organe de “direcție și execuție”. Creată după
modelul sovietic, noile instituții aveau să fie în subordinea nemijlocită a organelor
centrale. În subordine, pe orizontală, se aflau și autoritățile centrale specializate. Unele
dintre acestea purtau denumirea de “Secțiuni pe lângă comitetele executive ale Sfaturilor
populare”. În cei peste 40 de ani de existență, organele administrației publice au cunoscut
unele transformări, determinate de etapele parcurse de societatea românească până în
decembrie 1989. O bună parte a măsurilor întreprinse se refereau la “adâncirea
democratismului”, la “descentralizare”, la “creșterea autonomiei locale”. Totul se limita
doar la noțiunea de enunț fiindcă, în fapt, perfecționarea și consolidarea regimului
totalitar făceau ca principiile descentralizării, ale autonomiei locale, ale consultării
populației etc. să fie lipsite de urmări practice, rămânând în sfera unor teze cu caracter
strict formal.
În perioada care a urmat, imediat după 22 decembrie 1989, administrația public locală
a fost reorganizată pe principii noi, democratice, specific statului de drept. În esență,
actele normative care fundamentează acest domeniu sunt Constituția României, Legea
administrației publice locale (inițial Legea nr. 69/1991, abrogată apoi prin Legea nr.
215/2001,abrogată mai apoi și aceasta prin Legea nr.67/2004 care este și astăzi în
vigoare), precum și Legea nr.70/1991 privind alegerile locale, cu modificările ulterioare.

2.Considerații cu privire la organizarea administrației publice locale

În conținutul Constituției României din 1991 sunt prevăzute reglementările esențiale

care se referă la autoritățile comunale, orășenești și, respectiv, județene, autoritățile
statale de la nivelul județelor, precum și principiile care stau la baza raporturilor dintre
acestea. În aceeși ordine de idei, să reamintim că Legile nr. 215/2001, 70/1991, respectiv
67/2004 vin să detalieze reglementările constituționale în acest domeniu, prevederile lor
fiind în consens nu numai cu principiile și exigențele democratice ale statului de drept, ci
și cu legislația din țările Comunității Europene.
Dar în ce constă administrația publică locală? Referindu-ne la administrația publică
centrală, am definit-o ca fiind totalitatea organelor de specialitate ale administrației
publice constituite în vederea realizării, sub conducerea Guvernului, a intereselor
generale ale societății, la nivel național4. Pornind de la aceste elemente definitorii, putem
afirma că administrația publică locală se constituie din totalitatea autorităților cu
competență generală sau specială, chemate să satisfacă cerințele și interesele generale ale
populației unei unități administrativ – teritorale (județ, comună, oraș). Este de la sine
înțeles că, spre deosebire de administrația publică centrală, care are competențe și
atribuții la nivelul întregii țări, cea locală are competență numai în limitele unității
administrativ – teritoriale în care funcționează, deci numai în cazul circumscripției
respective.
Întrucât teritoriul României, potrivit Constituției, este organizat, din punct de vedere
administrativ, în comune, orașe și județe, este normal ca administrația publică locală să
fie organizată și să funcționeze la nivelul acestor unitați administrativ – teritoriale.

II. Autoritățile deliberative comunale și orășenești – consiliile locale

1.Consiliul Local. Noțiuni generale

După desființarea, în Decembrie 1989, a consiliilor populare, care funcționau ca

organe locale ale puterii de stat, activitatea la nivelul comunelor și orașelor a fost preluată
de către consiliile locale ale FSN, care au fost înlocuite ulterior de primării, organizate în
baza Decretului –lege nr.8 din 7 ianuarie 1990.
Până la organizarea primelor alegeri locale, administrarea județelor, respectiv a
municipiului București, a municipiilor, orașelor și comunelor s-a realizat prin prefecturi
și primării.
Constituția din 1991, precum și dispozițiile Legii nr.215/2001, care a fost mai apoi
modificată și completată prin Legea nr.67/2004 privind administrația publică locală,
stipulează că autoritățile administrației publice locale prin care se realizează autonomia în
orașe și comune sunt consiliile locale și primarii aleși în condițiile legii.
În conformitate cu aceleași dispoziții, aceste autorități se organizează și funcționează
în comune și orașe, prin genericul “orașe” înțelegând și municipiile. Consiliile locale se
pot organiza și în subdiviziunile unor municipii. Astfel de subdiviziuni sunt organizate,
deocamdată, numai în București și sunt denumite sectoare.
Inițial, în prima formă a Legii nr.70/1991 privind alegerile locale, numai consiliile
locale au fost alese prin vot direct. Ulterior, principiul alegerii prin vot direct a fost extins
și pentru consiliile județene. Articolul 1 al Legii nr.67/2004 pentru modificarea legii
privind alegerile locale precizează:”Consiliile locale, consiliile județene, primarii și
Consiliul General al Municipiului București se aleg prin vot universal, egal, direct, secret,
și liber exprimat. Viceprimarii se aleg prin vot indirect, de către consiliie locale”.

2.Alegerea consiliului local

Actuala reglementare9, cu privire la alegerea consiliului local, reia tradiția

(întreruptă) dispozițiilor legale din perioada interbelică, revenind la denumirea de
consilier.
Conform dispozițiilor aceluiași act normativ: “Consiliile locale […] se aleg prin vot
universal, egal, direct și liber exprimat”.
 Potrivit prevederilor art. 29 din Legea nr. 67/2004, numărul membrilor fiecărui
consiliu local se stabilește prin ordin al prefectului, în funcție de populația comunei sau a
orașului, raportată de Institutul Național de Statistică și Studii Economice, la data de 1
iulie a anului care precedă alegerile.
Astfel, în timp ce numărul minim de consilieri este de 9, pentru localitățile cu până la
1.500 de locuitori, numărul maxim al acestora este de 31 de consilieri, în cazul
localităților cu peste 400.000 de locuitori.
Pentru Consiliul General al Municipiului București este prevăzut un număr de 55 de
consilieri.
De precizat este însă faptul că Legea nr. 67/2004 prevede că până la organizarea
viitoarelor alegeri generale toate consiliile locale (ca și cele județene) vor funcționa cu
actualul număr de consilieri, iar consilierii in funcție iși vor exercita mandatul până la
acea dată.
Toate instituțiile, procedurile și instrumentele juridice privind alegerile locale sunt
reglementate prin Legea alegerilor locale nr. 70/26 noiembrie 1991, publicată în M.O. nr.
239 din 23 noiembrie 1991, modificată și completată prin Legea nr.25/1996 (M.O. nr. 77
din 13 aprilie 1996) și republicată cu o nouă numerotare a articolelor, în M.O. nr.79 din
18 aprilie 1996, modificată și completată prin Legea nr.164/1998 (M.O. nr.284/1998),
O.U.G. nr.28/2000 și 63/2000 (M.O. nr.240/2000), respectiv Legea nr.67/2004
republicată în 2007 (M.O. nr.333 din 2007), O.U.G. nr.20/2008.

Condiții de eligiblitate și incompatibilități

Condiții de eligibilitate:
Potrivit Constituției și Legii nr. 67/2004 republicată, o persoană fizică trebuie să
îndeplinească, cumulativ, următoarele condiții pentru a fi ales consilier:
- calitatea de alegător;
- vârsta de cel puțin 23 de ani;
- domiciliul în comuna respectivă sau în respectivul oraș;
- să nu aibă funcția de magistrat (judecător sau procuror) sau să nu fie militar activ ori
alt funcționar căruia îi este interzis, potrivit art.37, alin.3 din Constituție, asocierea în
partide politice;
- dacă, candidează independent, trebuie să îndeplinească și condiția listei de
susținători.

Incompatibilități:
În legislația noastră (art. 30 din Legea nr. 67/2004) este prevăzută incompatibilitatea
funcției de consilier cu alte funcții publice:
- prefect, subprefect, primar;
- senator sau deputat, ministru, secretar de stat, subsecretar de statși cele asimilate
acestora;
- funcțioanar public în aparatul propriu de specialitate al autorităților administrației
publice centrale și locale, al consiliului județean, al prefectului, al serviciilor publice de
interes local și județean, al serviciilor publice descentralizate ale ministerelor și ale
celorlalte autorități ale administrașiei publice centrale;
- angajat în cadrul autorităților administrației publice locale respective sau în cadrul
aparatului propriu al prefectului din județul respectiv;
 - manager sau membru în consiliul de administrație al regiilor autonome ori
conducător al societăților comerciale înființate de consiliile locale sau de consiliile
județene;
- alte incompatibilități stabilite prin lege.

Este, de asemenea, necesar, să precizăm că aceste condiții de eligibilitate trebuie

îndeplinite la data depunerii candidaturii, iar situațiile de incompatibilitate devin
incidente numai în momentul exercitării mandatului.

3. Circumscripțiile electorale teritoriale și secțiile de votare

a.Circumscripțiile electorale
Circumscripția electorală reprezintă delimitarea teritorială, în funcție de domiciliu, a
numărului de locuitori ce pot fi reprezentați în consiliul local și care rămâne valabilă până
la viitoarele alegeri.
Legea nr. 67/2004 stabilește că, pentru alegerea consiliilor locale, fiecare comună,
oraș, municipiu, subdiviziune adminitrativ – teritorială a municipiului constituie o
circumscripție electorală.
Numerotarea circumscripțiilor în cadrul unui județ (municipiului București) se face de
către prefect, în termen de 5 zile de la stabilirea datei alegerilor, urmând ca acestea să fie
aduse la cunoștința populației, de primari, în termen de 10 zile de la stabilirea datei
alegerilor.

b.Secțiile de votare
Secțiile de votare sunt delimitate în cadrul circumscripției electorale care grupează, în
principal, în funcție de domiciliu, alegătorii spre a se putea organiza și desfășura, în mod
ordonat și civilizat, alegerile.
Legislația noastră stabilește regula constituirii unei secții de votare, în localități cu
peste 2000 de locuitori, la 1000 – 2000 de locuitori, iar în comunele sub 2000 de locuitori
se organizează o singură secție de votare. Două excepții sunt prevăzute de lege:
organizarea unor secții de votare în localitățile greu accesibile sau izolate, dacă distanța
față de reședința comunei este mai mare de 5 km, și organizarea unor secții de votare pe
lângă unitățile militare, dacă ezistă cel puțin 50 de alegători.
Delimitarea și numerotarea secțiilor de votare se face de către primari, prin dispoziție,
în termen de 20 de zile de la stabilirea datei alegerilor, tot primarul având și obligația de a
aduce la cunoștința alegătorilor delimitarea și numerotarea acestora, în aceeși perioadă de
timp, cu indicarea sediului secției de votare.

4.Constituirea consiliilor locale

Evenimentul ca atare se produce în termen de 20 de zile de la data alegerilor10.

Convocarea consilierilor pentru ședința de constituire se face de către prefectul județului.
La aceasta participă prefectul sau reprezentantul său, precum și primarul nou ales, chiar
dacă procedura de validare a sa nu a fost finalizată. Ședința este legal constituită, așa cum
prevede legea, în condițiile când consilierii aleși sunt reprezentați în proporție de 2/3.
Dacă nu se întrunește acest cvorum minim, ședința se va reorganiza, în aceleași condiții,
după trei zile, la convocarea prefectului. În condițiile când și de această dată nu se asigură
cele 2/3, ședința este reprogramată peste alte trei zile, în aceleași condiții.
În situația în care consiliul local nu se poate reuni nici la ultima convocare
datorită absenței, fără motive temeinice, a consilierilor, prefectul va declara vacante, prin
ordin, locurile consilierilor aleși care au lipsit nemotivat la cele 3 convocări anterioare;
dacă aceștia nu pot fi înlocuiți de supleanții inscriși pe listele de candidați respective, se
vor organiza alegeri pentru completare, în termen de 30 de zile. Ordinul prefectului, care
are acest obiect, poate fi atacat de cei în cauză, la instanța de contencios administrativ, în
termen de 5 zile de la comunicare, hotărârea primei instanțe fiind definitivă și
irevocabilă. Absența consilierilor de la ședința de constituire este considerată motivată
dacă se face dovada că a intervenit din cauza unei boli care a necesitat spitalizare sau a
facut imposibilă prezența acestuia, a unei deplasări în străinătate în interes de serviciu sau
a unor evenimente de forța majoră.
Atunci când ședința este legal constituită, lucrările acesteia sunt conduse de
consilierul cel mai în vârstă, asistat de doi consilieri dintre cei mai tineri. Se alege apoi o
comisie de validare, formată din 3 – 5 consilieri, care va funcționa pe întreaga durată a
mandatului.
După ce verifică legalitatea alegerii fiecărui consilier, comisia de validare
propune consiliului validarea sau, eventual, invalidarea mandatelor, numai în următoarele
situții: - în cazul în care constată încălcarea condițiilor de eligibilitate; - în cazul în care
costată că alegerea consilierilor s-a făcut prin fraudă electorală, probată în condițiile Legii
privind alegerile locale.
În situația în care consilierul ales renunță la această calitate înainte de ședința de
constituire, se supune validării mandatul supleantului său.
Validarea sau invalidarea mandatelor se face în ordine alfabetică prin votul dechis
al majorității consilierilor prezenți la ședință. Să reținem că persoana al cărui mandat este
supus validării sau invalidării nu participă la vot.
Consiliul este legal constituit după validarea mandatelor a cel puțin două treimi
din numărul consilierilor.
Hotărârea de validare sau invalidare a mandatelor de consilieri poate fi atacată, de
către persoanele interesate, la instanța de contencios administrativ, în termen de 5 zile de
la adoptare sau comunicare (în cazul celor absenți de la ședință). Instanța este obligată să
se pronunțe în termen de 30 de zile.
După validarea mandatelor, consilierii depun jurământul prevăzut de Lege11. Cei
ce refuză depunerea jurământului sunt considerați demisionați de drept.
După depunerea jurământului, președintele de vârstă, care a condus ședința,
declară consiliul legal constituit și propune alegerea unui președinte de ședință, prin votul
dechis al majorității consilierilor în funcție, pe o perioadă de cel puțin 3 luni, care va
conduce ședințele consiliului și va semna hotărârile adoptate de acesta. Consilierul ales în
aceste condiții, poate fi schimbat din funcție la inițiativa a cel puțin 2/3 din numărul
consilierilor, cu votul majorității consilierilor în funcție.
După constituire, consiliul local iși organizează comisii de specialitate, pe
principalele domenii de activitate. Pot fi membri ai acestor comisii numai consilierii cu
excepția viceprimarului.
Potrivit dispozițiilor Legii nr.67/2004, în asigurarea liberului exercițiu al
mandatului lor, consilierii locali, ca și ceilalți aleși locali (primaru, consilierii județeni),
îndeplinesc o funcție de autoritate publică, beneficiind de dispozițiile legii penale cu
privire la persoanele care ocupă o funcție ce implică exercițiul autorității de stat. De
asemenea, în exercitarea mandatului, consilierii sunt în serviciul colectivității locale.
În consecință, consilierii, ca și titulari ai puterii publice, sunt obligați să respecte
Constituția și legile, să protejeze interesele colectivității care i-a ales, respectând interesul
național, să sprijine alegătorii în rezolvarea problemelor cu care se confruntă, să
acționeze pentru prosperitatea comunității care le-a dat mandatul.
Atât consilierii locali, cei județeni cât și primarul și viceprimarii au și calitatea de
funcționari publici, fiind supuși normelor care fundamentează statutul funcționarilor
publici12.
Potrivit dispozițiilor Legii administraţiei publice locale, aleșii locali – consilieri,
primari, viceprimari, președinții și vicepreședinții consiliilor județene dar și persoanele
din aparatul propriu, secretari etc., răspund, după caz, civil, administrativ sau penal
pentru faptele săvârșite în exercitarea atribuțiilor ce le revin.

III.CONCLUZII

Consiliile locale, consiliile judeţene şi primarii se aleg prin vot universal, egal,
direct, secret şi liber exprimat, conform reglementărilor stabilite de Constituţia României
revizuită şi republicată şi de Legea nr. 215/2001 privind alegerile locale, republicată în
Legea nr.67/2004, modificată şi completată.
Potrivit Constituţiei, funcţiile şi demnităţile publice, civile şi militare pot fi
ocupate, în condiţiile legii de persoanele care au cetăţenia română şi domiciliul în ţară.
Statul român garantează egalitatea de şanse între bărbaţi şi femei pentru ocuparea acestor
funcţii şi demnităţi.
Tot în Constituţia revizuită se stipulează că în condiţiile aderării României la
Uniunea Europeană, cetăţenii Uniunii care îndeplinesc cerinţele legii organice au dreptul
de a alege şi de a fi aleşi în autorităţile administraţiei publice locale.
Consiliile locale şi judeţene se aleg pe circumscripţii electorale prin vot exprimat
pe baza scrutinului de listă, iar primarii comunelor şi oraşelor se aleg pe circumscripţii
electorale prin vot exprimat pe baza scrutinului uninominal.
In Legea nr. 67/2004 privind alegerile locale sunt stabilite norme specifice care
determină calitatea de alegător căt şi cea de eligibil.

Astfel, referitor la calitatea de alegător se prevede:

- Cetăţenii români, fără deosebire de naţionalitate, rasă, limbă, religie, sex,
convingeri politice sau profesie, exercită, în mod egal, drepturile electorale;
- Au dreptul de a alege cetăţenii români care au împlinit 18 ani, inclusiv cei care
împlinesc această vârstă în ziua alegerilor;
- Fiecare alegător are dreptul la un singur vot pentru alegerea consiliului local, a
primarului, a consiliului judeţean şi a Consiliului General al Municipiului Bucureşti;
- Dreptul de vot se exercită numai în comuna, oraşul, municipiul sau
subdiviziunea administrativ-teritorială a municipiului în care alegătorul îşi are domiciliul.
- Cetăţenii cu drept de vot care şi-au stabilit reşedinţa într-o altă unitate
administrativteritorială cu cel puţin 6 luni înaintea alegerilor, îşi vor exprima dreptul de
vot în unitatea administrativ-teritorială respectivă.
 Referitor la dreptul de a fi ales consilier sau primar se precizează:
- Beneficiază de acest drept cetătenii cu drept de vot care au împlinit, până în ziua
alegerilor inclusive, vârsta de 23 de ani, dacă nu le este interzisă asocierea în partide
politice;
- Pot candida numai persoanele care au domiciliul pe teritoriul unităţii
administrativteritoriale în care urmează să fie aleşi.
Nu pot alege:
1. alienaţii sau debilii mintali puşi sub interdicţie;
2. persoanele lipsite de drepturile electorale pe perioada stabilită prin hotărâre
judecătorească.
Nu pot fi aleşi:
1. cetăţenii care fac parte din categoriile prevăzute la art. 40 alin 3 din Constituţie
(art. 40 (3): nu pot face parte din partide politice judecătorii Curţii Constituţionale,
avocaţii poporului, magistraţii, membrii activi ai armatei, politiştii şi alte categorii de
funcţionari publici stabilite prin lege organică);
2. alienaţii sau debilii mintali puşi sub interdicţie şi persoanele lipsite de
drepturile electorale pe perioada stabilită prin hotărâre judecătorească.
Candidaturile pentru consiliile locale şi judeţene, cât şi pentru primar se propun
de partide politice sau alianţe politice constituite conform Legii partidelor politice. Se pot
depune şi candidaturi independente sau de către alianţe electorale, în condiţiile Legii nr.
67/2004.
Alianţele electorale se pot constitui între partidele politice sau alianţe politice la
nivel judeţean sau local. Partidele politice din alianţele politice sau din alianţele
electorale pot participa la alegeri numai pe listele alianţelor.
O persoană poate candida pentru un singur consiliu local şi pentru o singură
funcţie de primar.
O persoană poate candida atât pentru funcţia de consilier cât şi pentru cea de de
primar.
Numărul de candidaţi de pe fiecare listă poate fi mai mare decât numărul de
consilieri stabilit potrivit Legii administraţiei publice cu până la un sfert din numărul
mandatelor.

BIBLIOGRAFIE :

1. Preda Mircea, Tratat elementar de drept administrativ român, Ed.”Lumina

Lex”, Bucuresti, 1996;
2. Dana Apostol Tofan, Drept administrativ, Editura C.H.Beck, vol. I, ed. a-II-
a,București, 2000
3. Iorgovan Antonie, Tratat de drept administrativ, Editura All Beck, vol.I, ed.a-
III-a, București, 2000
4. Prisăcaru Valentin, Tratat de drept administrativ român, Editura Lumina Lex,
Partea Generală, ed.a-III-a, București, 2002
5. Corneliu Manda, Știința administrației, Editura Lumina Lex, București, 2004
6. Cornelui Manda, Drept administrativ, Editura Lumina Lex, ed.a-III-a,
București, 2007