Anul

II de studiu
Disciplina: Drept internațional public I
Titular curs: conf. univ. dr. Roxana-Mariana Popescu
2020-2021

Sinteze curs 7
Data: 18 noiembrie 2020

COMPETENȚA STATELOR ASUPRA PERSOANELOR ÎN DREPTUL INTERNAȚIONAL (I)

1. Populația. Cetățenia
2. Regimul juridic al străinilor. Dreptul de azil

1. POPULAȚIA. CETĂȚENIA

A. „Populația unui stat cuprinde totalitatea persoanelor (cetățeni, străini, apatrizi), care
trăiesc pe teritoriul unui stat și sunt supuse jurisdicției sale”1.
B. „Cetățenia reprezintă legătura politico-juridică permanentă dintre o persoană fizică și un
stat, care generează totalitatea drepturilor și obligațiilor reciproce dintre o persoană și statul al cărui
cetățean este”2.
Cetățenia se poate dobândi:
- prin naștere (jus sanguinis; jus soli);
- prin naturalizare (la cerere; căsătorie; ședere prelungită pe teritoriul altui stat; adopție).
Cetățenia se poate pierde prin renunțare sau prin retragere.
Legea nr. 21/1991 cetățeniei române, republicată, cu modificările și completările ulterioare:
Cetățenia română se dobândește prin:
a) naștere;
b) adopție;
c) acordare la cerere.
Cetățenia română se poate acorda, la cerere, persoanei fără cetățenie sau cetățeanului
străin, dacă îndeplinește următoarele condiții:
a) s-a născut și domiciliază, la data cererii, pe teritoriul României sau, deși nu s-a născut pe
acest teritoriu, domiciliază în condițiile legii pe teritoriul statului român de cel puțin 8 ani sau, în

1
Dumitra Popescu, Drept internațional public pentru învățământul la distanță, Editura Universității „Titu Maiorescu”,
București, 2003, pag. 78.
2
Idem.

1
Anul II de studiu
Disciplina: Drept internațional public I
Titular curs: conf. univ. dr. Roxana-Mariana Popescu
2020-2021

cazul în care este căsătorit și conviețuiește cu un cetățean român, de cel puțin 5 ani de la data
căsătoriei;
b) dovedește, prin comportament, acțiuni și atitudine, loialitate față de statul român, nu
întreprinde sau sprijină acțiuni împotriva ordinii de drept sau a securității naționale și declară că nici
în trecut nu a întreprins asemenea acțiuni;
c) a împlinit vârsta de 18 ani;
d) are asigurate în România mijloace legale pentru o existență decentă, în condițiile stabilite
de legislația privind regimul străinilor;
e) este cunoscut cu o bună comportare și nu a fost condamnat în țară sau în străinătate
pentru o infracțiune care îl face nedemn de a fi cetățean român;
f) cunoaște limba română și posedă noțiuni elementare de cultură și civilizație românească,
în măsură suficientă pentru a se integra în viața socială;
g) cunoaște prevederile Constituției României și imnul național.
Termenele prevăzute la alin. (1) lit. a) pot fi reduse până la jumătate în următoarele situații:
a) solicitantul este o personalitate recunoscută pe plan internațional;
b) solicitantul este cetățeanul unui stat membru al Uniunii Europene;
c) solicitantul a dobândit statut de refugiat potrivit prevederilor legale în vigoare;
d) solicitantul a investit în România sume care depășesc 1.000.000 de euro.
Conflicte de cetățenie:
Bipatridia apare, de regulă, pe două căi:
- în situația dobândirii cetățeniei prin naștere pe teritoriul unui stat care aplică „ius soli”;
- în situația naturalizării, dacă persoana păstrează și vechea cetățenie.
Apatridia (situația lipsei oricărei cetățenii) apare:
- în situația nașterii din părinți apatrizi pe teritoriul unui stat care aplică „jus sanguini”;
- în situația pierderii cetățeniei inițiale, fără dobândirea uneia noi.
• Convenția privind statutul apatrizilor (1954);
• Convenția pentru reducerea cazurilor de apatridie (1961).
Protecția cetățenilor aflați pe teritoriul altui stat
Dreptul de protecție este un drept suveran, discreționar al statului. Pentru România, el are
temei în art. 17 din Constituție.
Dreptul de protecție se exercită în următoarele condiții:

2
Anul II de studiu
Disciplina: Drept internațional public I
Titular curs: conf. univ. dr. Roxana-Mariana Popescu
2020-2021

a) existența legăturii de cetățenie;

b) epuizarea căilor interne de soluționare a problemei pentru care se cere protecție;
c) persoana să nu fi săvârșit fapte cu caracter infracțional împotriva intereselor statului reclamat
sau de încălcare a dreptului internațional.

2. REGIMUL JURIDIC AL STRĂINILOR. DREPTUL DE AZIL

A. Regimul juridic al străinilor

Tipuri de regim, juridic aplicabil străinilor:
- regimul național – străinilor li se recunosc aceleași drepturi, cu excepția drepturilor politice,
ca propriilor cetățeni;
- regimul special – străinilor li se acordă numai anumite drepturi;
- regimul clauzei națiunii celei mai favorizate – străinilor li se aplică un tratament la fel de
avantajos ca cel acordat, prin tratate, străinilor altor state;
- regimul mixt – este o combinație între regimul național și regimul special.
În România: Ordonanță de urgență nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România,
republicată, cu modificările și completările ulterioare
străin = persoana care nu are cetățenia română, cetățenia unui alt stat membru al Uniunii
Europene sau al Spațiului Economic European ori cetățenia Confederației Elvețiene;
B. Dreptul de azil = „dreptul unui stat suveran de a acorda intrarea și stabilirea pe teritoriul
său a unor persoane străine, urmărite în țara lor pentru activități politice, științifice, religioase (ce
nu sunt în concordanță cu ordinea de drept a statului respectiv)”3.
Dreptul de azil este un drept exclusiv al statului, nu al persoanei care îl solicită!
Individul are dreptul de a solicita azil (drept fundamental al omului)!
Azilul poate fi:
- teritorial
- diplomatic = constă în primirea și protecția acordată în localurile ambasadelor sau oficiilor
consulare dintr-un stat a unor cetățeni ai acestui stat urmăriți de propriile autorități sau a căror viață
este în pericol din cauza unor evenimente interne. Deși azilul diplomatic nu este recunoscut ca

3
Adrian Năstase, Bogdan Aurescu, Drept internațional public. Sinteze, Ediția 9, Editura C.H. Beck, București, 2018, pag.
154

3
Anul II de studiu
Disciplina: Drept internațional public I
Titular curs: conf. univ. dr. Roxana-Mariana Popescu
2020-2021

instituție juridică în dreptul internațional, el „a fost practicat în calitate de cutumă locală ori pe bază
de convenții internaționale între unele state latino-americane”4.

Pentru completarea informațiilor, poate fi studiată una din următoarele lucrări:

1. Raluca Miga Beșteliu, Drept internațional public, vol. I, Ediția 3, Editura C.H.Beck, București, 2014,
pag. 140-147; 151-156.
2. Adrian Năstase, Bogdan Aurescu, Drept internațional public. Sinteze, Ediția 9, Editura C.H. Beck,
București, 2018, pag. 151-155.

4
Ibidem, pag. 155.