MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE

ŞCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ „HIPPOCRATE”

FOCŞANI

DOMENIUL: SĂNĂTATE ŞI ASISTENŢĂ PEDAGOGICĂ

CALIFICAREA PROFESIONALĂ: ASISTENT MEDICAL
GENERALIST
FORMA DE ÎNVĂŢĂMÂNT: ZI

PROIECT DE CERTIFICARE

ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU
HEPATITĂ VIRALĂ A

COORDONATOR,
Dr. D.S.
As. C.N.

ABSOLVENT,
T.G.

FOCŞANI

2015
 CUPRINS

ARGUMENT ..........................................................................................................................3
CAPITOLUL I
GENERALITĂŢI DESPRE HEPATITELE VIRALE ...............................................4
CAPITOLUL II
ELEMENTE DE ANATOMIE ......................................................................................9
CAPITOLUL III
HEPATITA VIRALĂ DE TIP A .................................................................................34
3.1 Definiţie şi scurt istoric ......................................................................................34
3.2 Agentul etiologic .................................................................................................34
3.3 Proces epidemiologic ..........................................................................................35
3.3.1 Sursa de agent patogen ...............................................................................35
3.3.2 Moduri şi căi de transmitere ......................................................................35
3.3.3 Receptivitatea ..............................................................................................36
3.3.4 Manifestarea procesului epidemiologic .....................................................40
3.4 Tablou clinic ........................................................................................................41
CAPITOLUL IV
ROLUL ASISTENTEI MEDICALE ..........................................................................53
CONCLUZII .........................................................................................................................54
CAPITOLUL V
PREZENTAREA CAZURILOR ................................................................................56
CAZUL I ...................................................................................................................56
CAZUL II ..................................................................................................................71
CAZUL III .................................................................................................................83
ANEXE ..................................................................................................................................94
BIBLIOGRAFIE .................................................................................................................101

2
 ARGUMENT

Am ales să vorbesc despre această afecţiune „ Hepatita virală A” , pentru că vreau să

incerc să trag un semnal de alarmă legat de modul nostru de viată.
Hepatita A mai poartă denumirea şi de „boala mâinilor murdare” şi este cauzată de o
igienă deficitară.
Cea mai importantă metodă de apărare pe care o avem la îndemână este prevenirea
îmbolnăvirii prin aplicarea măsurilor de igienă.
Prin lucrarea mea as vrea să punctez măsuri profilactice legate de această boală să vă fac
cunoştinţă cu căile şi modul de transmitere.

Prevenţia constă în:

 Vaccinarea – dezvoltă imunitate organismului împotriva virusului hepatic A;
 Injectare de imuno-globuline – oferă protecţie organismului pe o perioadă de timp;
 Aplicarea măsurilor de igienă – spălarea mâinilor cu apă şi săpun după folosirea
toaletei, înainte de a prepara alimente.

Transmiterea virusului:
 Ingerarea alimentelor şi a apei ce au intrat în contact cu materii fecale infectate;
 Omiterea procesului de spălare a mâinilor după utilizarea toaletei;
 Utilizarea instrumentelor de mâncat / băut folosite de o persoană infectată.

3
 CAPITOLUL I

GENERALITĂŢI DESPRE HEPATITELE VIRALE

Hepatitele sunt unele dintre cele mai comune tipuri de infecţii virale, ocupând in
prezent primele locuri între bolile transmisibile.Acestea sunt îmbolnăviri cauzate de virusuri
diferite ca structură şi încadrare taxonimică, cu manifestări clinice polimorfe şi cu răspândire
universală.

În prezent sunt cunoscute şapte hepatite virale, o parte fiind cauzate de virusuri al căror
tropismhepatic primar este dovedit (virusurile A,B,C,D,E), şi altele cauzate de virusuri
“candidate” la acest grup (virusul G si TT).

Ca boală contagioasă, hepatita a fost pentru prima dată consemnată in secolul al VIII-
lea într-o scrisoare a papei Zacharia care” propune izolarea ictericilor de teamă ca ceilalţi să nu
se infecteze”.

În România a fost cunoscută sub numele popular de “gălbinare” iar în lumea medicală
fie ca “icter cataral” (pentru cazurile izolate), fie ca “icter epidemic”.

Hepatitele virale au fost cunoscute sub toate aspectele în mai multe etape, delimitate în
succesiunea diferitelor evenimente. Prima etapă o reprezintă observaţiile clinico-
epidemiologice; în decursul timpului dar mai ales cu ocazia conflagraţiilor militare (razboiul
civil din SUA, primul si al doilea razboi mondial etc.); au fost analizate circumstanţele de
apariţie şi de extindere ale bolii, delimitându-se cele două entităţi: hepatita “serica” şi hepatita
“epidemică”.

Dovezi asupra existenţei a două virusuri, asupra unor aspecte clinice cum ar fi: perioada
de incubaţie, calea de pătrundere a virusurilor în organism şi modificările biochimice;au fost
aduse de experimentele pe copii retardaţi mintal efectuate de Krugman (1956) şi confirmate de
Boggs (1970) pe voluntarii adulţi, deţinuţi în penitenciarul Joliet-Illinois. Ca urmare a
cercetărilor lui Krugman au fost izolate două tulpini MS1(virusul hepatitei A) şi MS2 (virusul
hepatiteiB). Următoarea etapă de cercetare virusologică a fost impulsionată de descoperirea
antigenului Australia (AgHBs al VHB) de către Blumberg în anul 1967 şi de semnalarea unui
anitigen–like în materiile fecale, respectiv de izolarea, în 1973, a virusului hepatitei A.

4
Caracterizarea în detaliu a structurii VHA şi VHB a permis elaboarea unor tehnici sensibile şi
specifice (RIA, ELISA) prin care pe baza markerilor serici, se pot delimita hepatita virala A si
B.

Termenii de hepatite non-A, non-B, (HNANB) au fost introduşi la începutul anilor 80 şi

aceştia includeau hepatitele la care s-au putut exclude etiologia VHA şi VHB. Hepatitele C, E,
G şi cea produsă de virusul TT s-au desprins din conglomeratul HNANB prin metoda
clonajului molecular al VHC (1989), VHE (1990), VHC (1995) si VTT (1997).

Hepatita viralăAeste cauzată de infecţia cu un picornavirus hepatotrop (Fig. 1) care se

transmite preponderent enteral, evoluează endemo-epidemic în ţările mai puţin dezvoltate
economic, afectează mai ales copii care fac forme,predominant, inaparente. Evoluează benign,
este o afecţiune autolimitantă, dar in ultimul timp boala imprimă o evoluţie severă la adulţii din
ţările care au făcut progrese evidente în sanitaţie sau la cei din ţările dezvoltate care se
deplasează în zone endemice.

Fig. 1. Virusul hepatitei A

Hepatita virală B este cauzată de un hepadnavirus (fig. 2) care se transmite parental,

sexual, perinatal-vertical sau prin “modul de viaţă”. Acest tip de hepatită se manifestă de la
forma sporadică la pandemie trenantă având o raspandire universală. Infecţia cu VHB cuprinde
un spectru larg de manifestări clinice, de la formele inaparente, la hepatită fulminantă, hepatită
cronică, ciroză şi cancer hepatic primar (CHP), virusul având atât acţiune oncogenă indirectă,

5
cât şi direct. În prezent numărul purtătorilor de virus hepatic B depăşeste 360 milioane fiind
cauza principală a întreţinerii endemiei.

Fig. 2. Virusul hepatitei B

Hepatita virală C, are o pondere relativ mică, infecţia evoluează în marea majoritate a
cazurilor (80-90%) persistent, silenţios, având tendinţa spre cronicizare şi malignizare.
Virusulhepatitei C (fig. 3)este incadrat în familia Flaviviridae, având variabilitate şi
eterogenitate genetică mare, care imprimă un aspect particular istoriei naturale a infecţiei; acest
virus contribuie esenţial şi la inducerea hepatitei posttransfuzională (HPT).

Fig. 3 Virusul hepatitei C

Hepatita virală D, virusul hepatic D (fig. 4) (VHD)este un virus defectiv care se replică
şi inţiază infecţia în prezenţa (VHB). Infecţia este dependentă de statusul infecţiei cu VHB,
deosebindu-se situaţia de infecţie simultană cu ambele virusuri, “coinfecţia” care evoluează
autolimitant si “suprainfecţia” cu VHD a persoanelor cu infecţie cronică B sau purtători

6
sănătosi de VHB, situaţie în care poate să apară hepatita fulminantă dar mai ales infecţia
persistentă care poate progresa în procente relativ mari spre hepatită cronică si ciroză.

Fig. 4 Virusul hepatitei D

Hepatita virală E,epidemiologic această hepatită este în mare parte asemanatoare cu

hepatita A (având şi elemente distincte cum ar fi: afectarea adulţilor tineri, posibilitatea de
evoluţie colestatică, fatalitatea ridicată la gravide); este cauzată de un virus (fig.5) inclus în
familia Caliciviridae transminibil enteral.

Fig. 5 Virusul hepatitei E

Hepatita virală G,s-a demonstrat existenţa unei hepatite acute (10% HPT si 20% cu
evoluţie sporadică), denumită hepatita non A-E, iar în 1995, s-a descoperit virusul G (VHG),
care aparţine familiei Flaviviridae, se transmite parental şi de la mamă la copil, iar ponderea
transmiterii sexuale, familiale şi nosocomiale este în curs de evaluare. Are o raspândire
universală cu rate de afectare mari în unele zone (Africa), evoluând acut şi persistent. VHG
afectează cu precădere anumite grupuri populaţionale cu risc: toxicomani, politransfuzaţi,
hemodializaţi.

Hepatita cu virusul TT, în anul 1997 în Japonia a fost izolat de la cazuri cu HPT un nou
virus asemănător circovirusurilor. Este despistat în procente ridicate la persoane care vin în

7
contact nemijlocit cu sânge (hemofilici, hemodializaţi), acesta transmiţându-se prin intermediul
sângelui. Nu se cunoaşte cu p7recizie dacă VTT este din categoria virusurilor hepatotrope, în
viitor va trebui să se ilucideze apartenenţa VTT şi să se precizeze intrevenţia lui în inducerea
hepatitelor cronice, având în vedere slaba corelaţie dintre prezenţa acestuia, modificările
hepatice şi nivelul transaminazelor serice.

Aceste virusuri cu tropism hepatic consacrat sau candidate, dovedesc valabilitatea

conceptului de pluralitate etiologică a hepatitelor virale, emis în 1945-1946 de savanţii St. S.
Nicolau si N. Cajal, concept care constituie o prioritate a scolii româneşti de virusologie.

8
 CAPITOLUL II

ELEMENTE DE ANATOMIE

Cel mai voluminos viscer –ficatul (fig.6), un organ grandular cu funcţii multiple care
are în cadrul economiei generale a organismului diferite roluri foarte importante. Provine din
epiteliul ansei duodenale a intestinului primar şi este studiat împreună cu glandele anexe ale
tubului digestiv. Ficatul este un organ metabolic deosebit de important intervenind în
metabolismul intermediar al glucidelor, proteinelor si lipidelor; detoxifica organismul
transformând unele substanţe toxice în compuşi nenocivi pe care îi elimină, totodată
sintetizează proteine plasmatice printre care şi unii factori ai coagularii. Acesta nu primeşte
numai sânge arterial ca orice alt organ ci are şiun rol complex în cadrul proceselor metabolice.
Sângele este adus prin vena portă încărcat cu principii nutritive din teritoriul organelor
digestive abdominale.

Fig. 6 Vedere de ansamblu asupra ficatului

Ficatul prin multiplele activităţi hepatice solicită aproximativ 12% din consumul
general de oxigen al organismului; o treime din debitul de întoarcere venoasă în atriul drept
provine din venele hepatice (aproximativ 1500ml/minut în condiţiile bazale); foloseşte atât
pentru secreţia externă cât şi pentru multiplele activităţi metabolice aceleaşi celule hepatice.
Sângele din venele hepatice ajunge la ieşirea din ficat la 40°. Datorită numeroaselor şi

9
complexelor funcţii posibile datorită existenţei unui sistem venos port ficatul este un organ
vital distrugerea sau extirparea lui totală determină moartea.

Greutatea si dimensiunile

Ficatul este cel mai greu viscer fiind un organ foarte vascularizat caracterele lui
morfologice sunt condiţionate în bună masură de cantitatea de sânge pe care o conţine.La omul
viu cantăreşte în medie 1900-2200gr fiind mai greu decât la cadavru (1400-1500gr ) din cauza
sângelui pe care îl conţine.Greutatea absolută e mai mare la bărbat decât la femeie.

La omul viu acestea sunt urmatoarele:28 cm în sens transversal(lungimea); 8 cm în sens

vertical la nivelul lobului drept(grosimea) şi 18 cm în sens antero-posterior(laţimea). Volumul
ficatului variază foarte mult în funcţie de vârstă, sex, după cantitatea de sânge conţinut,
perioadele digestiei şi cu stările patologice.

Ficatul este mărit în insuficienţele respiratorii când sângele venei cave progresează greu
spre inimă; volumul acestuia va scădea când aportul sanguin va fi diminuat printr-o
compresiune asupra venei porte. Tot din pricina afluxului de sange ficatul se măreşte in timpul
digestiei. În anumite stări patologice cum este ciroza atrofică, în care benzile de ţesut scleros
strangulează parenchimul, volumul ficatului este mult redus. El este mărit în anumite ciroze
hipertrofice.

La nou-născut ficatul ocupă mai mult de jumatatea cavităţii abdominale astfel că

greutatea lui relativă raportată la greutatea întregului corp este de 1/20, iar la adult este de 1/33.
Disproporţia dintre ficat şi corp diferită la făt faţă de adult depinde de funcţia hematopoietică
şi de ritmul de creştere diferit al ficatului faţă de al restului corpului, acesta din urmă crescând
mai repede decât ficatul.În afară de variaţiunile descrise mai sus ficatul suferă o micşorare la
bătrâneţe.

Culoarea

La omul viu culoarea ficatului este roşie-brună; intensitatea culorii variază în raport cu
cantitatea de sânge pe care o conţine, asftel un ficat congestionat plin cu o cantitate de sânge
mai mare are o culoare mai inchisă.Privit cu lupa, el are un aspect granitat fiind format din

10
numeroase granule alăturate fiecare dintre ele reprezentând un lobul hepatic. Aspectul lobulat
al ficatului apare mai evident în stazele sanguine sau la ficatul gras.

Consistenţa,elasticitate,plasticitate

Ficatul este dur, percuţia lui dă matitate, are o consistenţă mai mare decât celelalte
organe glandulare, este friabil şi puţin elastic motiv pentru care se rupe şi se zdrobeşte uşor. În
practica medicală, se intâlnesc frecvente rupturi ale organului de origine traumatică.

Scos din abdomen şi aşeazat pe masa de autopsie, el îşi pierde forma şi se turteşte;
datorită plasticităţii sale ficatul işi modifică forma (dacă se introduce aer în cavitatea
peritoneală, se poate observa sub ecranul radiologic plasticitatea ficatului). Având o mare
plasticitate ficatul se poate mula după organele învecinate.

Situaţie

Cea mai mare parte a ficatului (aproximativ trei pătrimi) se gaseşte în jumatatea dreaptă
a abdomenului şi numai restul (o pătrime) se găseşte în jumătatea stângă. Ficatul ca şi stomacul
pătrunde adânc în concavitatea diafragmei care urcă până la al cincelea spaţiu intercostal, astfel
încât proiecţia şi raporturile lui se vor face şi cu toracele. În epigastru distingem două zone: una
hepatică şi cealaltă gastrică.

Aspect

Ficatul are un aspect lucios şi este foarte neted; doar versantul posterior al feţei
diafragmatice care e lipsit de peritoneu are un aspect aspru, rugos.

Loja hepatică

Ficatul este situat în etajul supramezocolic. Ocupă o lojă delimitată în felul urmator:

 în jos, de colonul şi mecolonul transvers;

 înainte, lateral si posterior de pereţii corespunzători ai abdomenului şi de baza

toracelui;

 în sus, de bolta diafragmei;

 medial, loja hepatică comunică larg cu loja gastrică.

11
 Mijloacele de fixare

Ficatul este menţinut la locul lui ca toate organele abdominale în primul rând prin presa
abdominală, totodată el este susţinut de suportul elastic al celorlalte organe abdominale. Un alt
mijloc de fixare este reprezentat de vena cavă inferioară care aderă prin pereţii săi la
parenchimul hepatic; pe de altă parte venele hepatice, care la acest nivel se varsă în ea,
realizează un pedicul de suspensie, de ancorare. Este menţinut printr-o serie de formaţiuni
peritoneale(ligamentul falciform, ligamentul coronar, ligamentele triunghiulare, omentul mic)
care îl leagă cu organele din jur. În fine partea posterioara a feţei diafragmatice este legată prin
tracturi fibroase de diafragmă.

Cu toate aceste mijloace de fixare pe care le-am enumerat mai sus ficatul nu este
imobil, el se mişcă în timpul respiraţiei coborând in înspiraţie şi urcând în expiraţie.

Conformaţie exterioară şi raporturi

Forma ficatului a fost comparată de Glison cu segmentul superior al unui ovoit orientat
transversal şi secţionat printr-un plan oblic de la dreapta spre stânga şi de jos in sus. Segmentul
astfel obţinut are o faţă superioară convexă şi una inferioară plană, precum şi o extremitate
dreaptă voluminoasă şi una stângă subţiată. Ca urmare ficatul are două feţe:

 inferioară, viscerală;

 superioară, diafragmatică.

Aceste două feţe sunt separate în faţa anterioară printr-o margine inferioară întotdeauna
bine exprimată. În partea posterioară cele doua feţe se continuă una cu cealaltă, aşa că limita
separativă dintre ele apare foarte ştearsă.

La exterior ficatul apare format din doi lobi: unul drept şi altul stâng. Inserţia
ligamentului falciform indică separaţia lobilor pe faţa diafragmaticăa organului. Acest ligament
situat în planul medio-sagital al corpului, aşa că lobul drept este mult mai voluminos decât
lobul stâng.Linia de separare dintre cei doi lobi e dată pe faţa viscerală de sanţul sagital stâng.

12
 Faţa visceral (Facies visceralis)

Pe faţa viscerală a ficatului (fig.7) se gaseşte o regiune deosebit de importantă-hilul

ficatului. Faţa este plană şi priveşte în jos, înapoi şi spre stânga. Se continuă pe nesimţite cu
porţiunea posterioară a feţei diafragmatice, aşa că la un ficat care nu a fost fixat in prealabil ele
se unesc într-o singură faţă realizând un singur desen morfologic care este format din trei
şanţuri dispuse in forma literei “H”. Sunt două şanţuri cu direcţie antero-posterioară: şanţul
sagital stâng şi şanţul sagital drept. Şanţul sagital este îngust şi separă lobul anatomic drept de
cel stâng, este împărţit în două segmente, unul anterior celălalt posterior,în care se găsesc două
cordoane fibroase. Porţiunea anterioară a şanţului conţine ligamentul rotund al ficatului
(Ligamentul teres hepatis) după care îşiia numele: fisura ligamentului rotund (Fissura ligamenti
teretis). Porţiunea posterioară a şanţului conţine ligamentul venos (Ligamentul venous) al lui
Arantius şi se numeşte fisura ligamentului venos (Fissura ligamenti venosi). Şanţul sagital
drept este larg şi este format din două segmente:

 înainte, fosa vezicii biliare (Fossa vesicae felleae);

 înapoi, şanţul venei cave (Sulcus venae cavae).

Cele două segmente sunt separate printr-o punte de parenchim hepatic numită procesul
caudat (Processus caudatus).

Al treilea şanţ este transversal şi poartă numele de hilul ficatului (Porta hepatis) pentru
că prin el trec elementele pediculului hepatic. Prin acesta trec organele care vin sau pleacă de la
ficat. Acestea sunt dispuse in felul urmator:pe un plan posterior,vena porta; mai înainte şi la
stânga vena hepatică; pe un plan mai interior şi la dreapta, ductul hepatic. Hilul ficatului nu
este un simplu şanţ şi mai mult o escavaţie profundă, de aproximativ 6-7cm lungime şi 1,5-2
cm lăţime.Extremitatea stângă se termină perpendicular, in mod abrupt, pe fisura canalului
venos; extremiatatea dreaptă se inconvoaie înainte şi se continuă cu fosa vezicii biliare.

Prezenţa celor trei şanţuri împarte faţa viscerală a ficatului in trei zone:

 o zonă marginală dreaptă;

 o zonă marginală stangă;

 o zonă mijlocie.

13
 Fig. 7 Fata viscerala a ficatului

1-Impresiunea esofagiană, 2-V. hepatică staângaă, 3-V. cavă inferioară, 4-Lobul caudat, 5-Lobul drept, 6-Impresiunea suprarenală,
7-Impresiunea renală, 8-Impresiunea duodenală, 9-Impresiunea colică, 10-Marginea inferioară, 11-Vezica biliara asezată în fsa sa, 12-Ductul
cistic, 13-Ductul hepatic comun, 14-Lobul pătrat, 15-Ligamentul rotund al ficatului situat in fisura omonimă, 16-Lobul stâng al ficatalui, 17-
Impresiunea gastrică, 18-A. cistică, 19-A.hepatică proprie, 20-Ramura dreaptă a A. hepatica,21-Ramura stangă a A. Hepatice, 22-Ligamentul
venos (Arantio) situat in fisura omonimă 23-Procesul papilar al lobului caudat, 24-V. portă patrunzând prin hilul ficatului.

Zona marginală dreaptă corespunde lobului drept şi prezintă patru impresiuni largi şi
puţin adânci care îi iau numele după organele cu care vin in raport.Acestea sunt urmatoarele:

 impresiunea colică , este cea mai anterioară, are o formă patrulateră şi vine în
raport cuflexura colică dreaptă;

 impresiunea renală, mult mai mare decât precedent şi e situată înapoia ei, are o
formă triunghiulară şi vine în raport cu treimea superioară a rinichiului drept;

 impresiunea duodenală se află imediat în dreapta fosei vezicii biliare, are o

formă dreptunghiulară şi vine în raport cu flexura duodenală superioară;

 impresiunea suprarenală aparţine mai mult porţiunii posterioare a feţei

diafragmatice, este lipsită de înveliş peritoneal şi vine în raport cu faţa anterioară a glandei
suprarenale drepte.

14
 Zona marginală stângă raspunde lobului anatomic, are o formă uşor escavată şi vine în
raport cu faţa anterioară a stomacului care lasă pe ea impresiunea gastrică ce ocupă aproape
intreaga zonă. La dreapta acestei impresiuni lângă extremitatea stângă a şanţului transversal, se
găseşte o proeminenţă rotunjită care se numeşte tuberozitatea omentală a ficatului (Tuber
omentale hepatis) şi corespunde tuberozităţii omentale a pancreasului.

Zona mijlocie e imparţită de hilul ficatului in doi lobi:

 lobul pătrat, acesta se găseşte înaintea hilului în marea cavitate peritoneală, este
aşezat între fisura ligamentului rotund, fosa vezicii biliare si hil. Are o formă patrulateră şi este
uşor convex;

 lobul caudat, situat înapoia hilului se află în bursa omentală, formând tavanul
vestibulului bursei. El are o forma patrulateră şi o direcţie aproape vertical .Acest lob trimite o
prelungire superioară care trece pe faţa posterioară a venei cave şi contribuie uneori la
transformarea şanţului ei in canal complet.

Între faţa viscerală a ficatului în sus şi colonul cu mezocolonul transvers, duoden,

rinichiul drept şi glanda suprarenala in jos, se formează nişte depresiuni adânci şi anume
recesurile subhepatice.

Faţa diafragmatică (fig. 8)

Numită şi faţa superioară este acoperită pe cea mai mare întindere de peritoneu, cu
excepţia porţiunii sale posterioare care aderă strâns la diafragmă. Inserţia sagitală a
ligamentului falciform împarte partea acoperită de peritoneu a feţei diafragmatice în doi lobi
“anatomici” inegali:

 drept mai voluminos;

 stâng de dimensiuni mai reduse.

Faţa diafragmatică este convexă, patrunde în torace şi se ascunde în cea mai mare
partea sub cupola diafragmei. Din această cauză îi vom descrie o porţinune toracică îi una
parieto- abdominală.

15
 1-Aria nuda;

2-Linia de insertie a ligamentului coronar,care se continua cuinsertia celor doua ligamente triunghiulare (drept si stang);

3-Apendice fibros;

4-Lobul stang al ficatului;

5-Marginea inferioara cu incizura ligamentului rotund in care se afla;

6-Ligamentul falciform;

7-Ligamentul rotund al ficatului;

8-Fundul vezicii biliare situat in incizura cistica;

9-Lobul drept al ficatului.

Fig.8 Faţa diafragmatică a ficatului

Porţiunea toracică vine în raport cu peretele toracic prin intermediul diafragmei, care se
inseră pe coaste şi apoi se depărtează de ele, formând un unghi în care coboară recesul costo
diafragmatical pleurei. Prin intremediul diafragmei, porţiunea toracică vine în raport cu
plămânii, cu pleurele, cu inima şi cu pericardul, această legatură fiind deosebit de importantă
din punct de vedere clinic.

16
 Porţiunea parieto-abdominală are formă triunghiulară, este limitată de arcurile costale
drept şi stâng ale bazei toracelui şi de linia care uneşte extremitatea anterioară a cartilajului
coastei a 10-a din dreapta cu extremitatea anterioară a cartilajului coastei a 8-a din stânga.

Uneori se găsesc pe lobul drept impresiuni lăsate de presiunea coastelor sau a unor
fascicule ale diafragmei.

Datorită convexităţii sale faţa diafragmatică prezintă patru porţiuni orientate în direcţii
diferite (patru feţe diferite care se continuă între ele fără limite evidente). Avem astfel patru
portiuni:

 superioară (Pars superior);

 anterioară (Pars anterior);

 dreaptă (Pars dextra);

 posterioară(Pars posterior).
Primele trei porţiuni formează împreuna partea liberă (Pars libera) a feţei diafragmatice,
care este acoperită de pritoneu întinzându-se de la marginea inferioară a ficatului până la foiţa
superioară a ligamentului coronal. Între diafragmă şi această parte liberă, stomac şi splinăse
găsesc recesurile sub frenice.Acestea sunt despărtie de către ligamentul falciform într-un reces
drept şi altul stâng.

Porţiunea superioarăeste convexă, mulată după bolta diafragmei pe ea se găseşte

impresiunea cardiacă aceasta fiind o depresiune triunghiulară, care corespunde centrului
tendinos al diafragmei. Prin intermediul diafragmei portiunea superioară vine în raport cu
pleura şi baza plămânului drept, cu inima şi pericardul, şi la extremitatea stângă cu pleura şi
baza plămânului stâng. Astfel datorită acestor raporturi este lesne de înteles de ce o colecţie
pleurală dreaptă poate să deplaseze ficatul in jos; un abces sau un chist hidatic hepatic poate să
se deschidă în cavitatea pleurală şi chiar în plămânul drept.

Porţiuneaanterioarăvine în contact cu arcurile costale şi cu procesul xifoid prin

intermediul diafragmei iar în porţiunea inferioară vine în contact cu peretele anterior al
abdomenului, formâdu-se astfel trei câmpuri:

 mijlociu-porţiunea parieto abdominală;

17
  câmpul toracic lateral drept;

 câmpul toracic lateral stâng.

Porţiunea parieto-abdominală are o forma unui triunghi cu baza sau latura inferioară
format de o linie oblică ascendentă, care uneşte extremitatea anterioară a cartilajului coastei a
10-a din dreapta cu extremitatea anterioară a cartilajului coastei a 8-a din stânga; această linie
oblică trece la 1-2 lăţimi de deget sub vârful procesului xifoid şi corespunde marginii inferioare
a ficatului.

Porţiunea anterioarăa feţei diafragmatice vine în raport cu peretele toracic prin

intermediu diafragmatic şi al muşchiului transvers al abdomenului.Arcul costal drept format
din cartilajele costale 8,9 şi 10 vine în raport cu lobul drept fărăînterpunerea pleurei. Lobul
stâng are raporturi foarte reduse cu peretele toracic, la nivelul cartilajelor costale 7 şi 8.

Porţiunea dreaptăa feţei diafragmatice este rotunjită şi răspunde coastelor 7-11; vine în
raport de sus in jos cu:

 baza plămânului (în dreptul coastei a 7-a, pe linia axilară mijlocie);

 recesul costodiafragmatic (între coasta a 7-a şi a 10-a pe aceeaşi linie axilară);

 diafragma (dedesubtul coastei a 10-a).

Porţiunea posterioară (fig.9)este cea mai îngustă parte a feţei diafragmatice; în partea
sa mijlocie este mai înaltă îngustându-se tot mai mult spre cele două extremităti ale ficatului.
Fiind concavă în plan transversal se adaptează după proeminenţa dată de corpurile vertebrelor
toracale a 10-a şi a 11-a şi este în cea mai mare parte neacoperita de pritoneu. Pe această
porţiune se găsesc unele elemente descrise pe faţa viscerală, se disting astfel: lobul caudat
(încadrată de şanţul venei cave în dreapta, de fisura ligamentului venos în stângă) şi aria nudă
(Areia nuda sau Pars affixa).

18
 Fig.9 Faţa diafragmatică a ficatului, portţunea posterioară

1-Ligamentul falciform al ficatului; 2-Foita dreapta a ligamentului coronar; 3-Lobul drept al ficatului, acoperit de peritoneu; 4-
Ligamentul triunghiular drept; 5-Aria nuda; 6-V.cava inferioara; 7-Lobul caudat al ficatului; 8-Impresiunea esofagiana; 9-Ligamentul
triunghiular stang; 10-Lobul stang al ficatului; 11-Foita stanga a ligamentului coronar.

Aria nudă, cea mai mare parte a aceştei porţiuni ocupă partea dreaptă a porţiunii
posterioare a fţtei diafragmatice localizându-se între foiţele ligamentului coronar. Aceasta
aderă intim la diagramă prin tracturi conjunctive scurte şi puternice şi este lipsită de peritoneu.
Aria nudă este înaltă în partea mijlocie a sa, unde foiţele ligamentului coronar sunt îndepărtate
şi se îngustează progresiv spre extremităţile ficatului, unde foiţele ligamentului se apropie
formând ligamentele triunghiulare. Lobul caudat urcă de pe faţa viscerală în apropierea liniei
mediane; răspunde coloanei vertebrale (vertebrelor toracale a 10-a şi a 11-a ), de care este
separat prin stâlpul drept al diafragmei.Formează partea acoperită de peritoneu a porţiunii
posterioare a feţei diafragmatice; înapoia lui se insinuiază recesul omental superior al
vestibulului bursei omentale.

Şanţul venei cave se găseşte în dreapta lobului caudat în teritoriul ariei nude; trecând pe
această porţiune de pe faţa viscerală. Acesta este adânc, formând ¾ ale unui cilindru.Vena e
foarte aderentă la tesutul hepatic contribuind astfel la fixarea ficatului.

Marginea inferioară (Margo inferior) aceasta e subţire şi tăioasă, se întreaptă oblic de

jos în sus şi de la dreapta spre stânga, proiectându-se în epigastru; prezintă două scobituri:

19
  incizura ligamentului rotund (Incisura ligament teretis)-este situată în stânga la
nivelul fisurii ligamentului rotund;

 incizura cistică- situată în dreapta, şi e ocupată de fundul vezicii biliare.

Ficatul are două extremităti:

 extremitatea dreaptă, foarte voluminoasă, ocupă hipocondrul drept; este defapt

porţiunea dreaptă a feţei diafragmatice;

 extremitatea stânga e subţire şi turtită, ea pătrunde între stomac şi diafragmă.

Variaţii, există uneori fisuri supranumerare care măresc numărul lobilor. La suprafaţa
ficatului se găsesc şanţuri care sunt determinate de coaste sau de presiunea fascilulelor
diafragmei. Atunci când ficatul creşte mai repede decât loja în care este cuprins el se încreţeşte
la suprafaţă şi formează şanţuri.

Structura ficatului

Fig.10 Structura ficatului

20
 Ficatul este învelit de două membrane, peritoneu şi tunica fibroasă. Parenchimul
ficatului este format din lame anastomozate între ele de celule hepatice, cuprinse într-o
vastăreţea de capilare sanguine; un sistem de canalicule biliare se formează între lamelele de
celule hepatice.

Peritoneul visceral înveleşte în cea mai mare parte ficatul, acoperă faţa viscerală şi
majoritatea feţei diafragmatice, formândtunica seroasă (Tunica serosa). Cele doua foiţe (cea
superioară şi cea inferioară) se apropie la extremităţi, rămân departate în partea mijlocie şi
formează astfel ligamentul coronar. Un segment al porţiunii posterioare nu este acoperit de
peritoneu şi vine în contact direct cu diafragma.

Trecând de pe glandă pe organele învecinate peritoneul ficatului dă naştere unor

formaţiuni peritoneale:

 omentul mic;

 ligamentul falciform;

 ligamentul coronar;

 ligamentele triunghiulare.
Între diafragmă şi organele din etajul supramezocolic se formează două depresiuni
adânci ale peritoneului:recesurile subfrenice drept şi stâng, care sunt separate între ele de
ligamentul falciform; în aceste recesuri se pot forma abcesele subfrenice. Pe faţa profundă a
peritoneului se gaseşte o patura subţire de ţesut conjunctiv lax: stratul subseros (Tela
subserosa.

Tunica fibroasă (Tunica fibrosa)este o membrană foarte subţire, dar foarte rezistentă şi
aproape inextensibilă. Marea majoritate aautorilor o denumesc capsula lui Glisson. De pe
suprafaţa ei profundă, care este în contact cu ţesutul hepatic, pleacă fine prelungiri conjunctive
care se pierd în parenchim; tunica fibroasă se îngroaşă la nivelul hilului ficatului şi dă naştere
unei formaţiuni patrulatere care se numeşte placa hilară, apoi se rasfrânge şi pătrunde în
interiorul ficatului însoţind ramificaţiile care formează ansamblul acestor teciale elementelor
pedicului hepatic. Este vorba de ramurile venei porte, ale arterei hepatice şi de conductele
biliare intrahepatice. Prelungirile fibroase vor însoti aceste elemente pe parcursul ramificării
lor şi le vor îmbrăca în nişte teci perivasculare.Capsula fibroasă perivasculară (Capsula

21
fibroasa perivascularis)formează ansamblul acestor teci.Din stroma conjunctivo-vasculară a
spaţiilor porte se desprind septuri conjunctive subţiri, care se insinuiază între lobulii hepatici
fără însă a-i înconjura complet.

Parenchimul hepatic–prin organizarea sa morfologică şi funcţională, ficatul este un

organ lobulat.Lobul hepatic classic uman (Lobulus hepatis) este format din parenchimul
tribular unei vene centrale, la periferie este delimitat prin linii convenţionale care unesc între
ele spaţiile porte.Imaginea tridimensională a lobului hepatic trebuie completată cu elemente
oferite de secţiunea histopatologică. În aceasta imagine, parenchimul hepatic se prezintă sub
forma unor câmpuripoligonale mai mult sau mai puţin conturate prin orientarea diferită a
cordoanelor celulare care le compun. Aceste câmpuri, lobulii hepatici, sunt formaţi din
cordoane sau şiraguri de celule hepatice, care converg radiar spre vena situată în centrul
lobulului. La locul de întâlnire dintre mai multi lobuli, se gaseste un spatiu port Kiernan sau
spatial interlobular. Acesta are o formă triunghiulară, este constituit din ţesut conjunctiv lax
provenit din capsula fibroasă perivasculară si contine: o ramificaţie a venei porte-vena
interlobulară, o ramificatie a arterei hepatice-artera interlobulară, un canalicul biliar
interlobular şi un vas limfatic. Primele trei vase constituie:”triada lui Glisson”. Toate cele patru
structure vasculo-tubulare sunt orientate după dupa axul longitudinal al lobului şi de la nivelul
lor se desprind vasele perilobulare, circulare care inconjoare periferia lobului.

La periferia lobulului se află o dublă reţea vasculară perilobuară. Din reţelele

perilobulare pornesc capilarele sinusoide, a căror bogată reţea tridimensională cuprinde in
ochiurile sale celule hepatice. Sinusurile lobulului reprezintă deci un loc de joncţiune porto-
arterială: sângele funcţional, neoxigenat, portal, se amestecă cu sângele oxigenat adus de artera
hepatică. Între pereţii capilarelor sinusoide si lamele celulare hepatice există nişte spaţii
pericapilare cu valoare de capilar limfatic. În peretele capilarelor sinusoide endoteliul este
discontinuu. Acest endoteliu conţine între altele şi celulele stelate Kupfer, cu semnificaţie de
elemente reticulo-endoteliale.

Căile biliare. Bila este produsul de secreţie externă a ficatului, este condusă de la
nivelul hepatocitelor pâna in duoden, printr-un sistem vast de canale, care în ansamblul său
constituie caile biliare.Acestea au o porţiune în interiorul ficatului-s căile biliare
intrahepatice ,si o altă porţiune in afara ficatului- caile biliare extrahepatice.

22
 Căilebiliare intrahepatice încep cu canaliculele biliare, după care urmează o serie
succsivă de canalicule, care pâna la urmă se adună în cele două ducte hepatice, drept şi stâng.
Între diferitele segmente ale căilor biliare intrahepatice există anastomoze; ele sunt însa lipsite
de importanţa. Ele urmeaza in general modul de ramificaţie al venei porte si al arterei hepatice,
mai ales în ce priveşte afluenţii mai voluminoşi, care vor forma ductele hepatice drept şi stâng.

Ductul hepatic drept se formează prin unirea unei ramuri anterioare şi a uneia
posterioare, cărora li se adaugă de cele mai multe ori şi un duct provenit din jumătatea dreaptă
a lobului caudat. Ductul hepatic stâng îşi are originea tot prin unirea a două ramuri: una laterală
şi a doua medială, el primeşte adeseori ca afluent un duct venit din jumătatea stânga a lobului
caudat. Cele două ducte hepatice principale, drept şi stâng părăsesc ficatul prin hil, după care
se unesc şi formează ductul hepatic comun.

Vascularizaţia şi inervaţia ficatului(Fig.11a,b)

Fig. 11a Vascularizaţia ficatului

23
 Fig. 11bVascularizaţia şi inervaţia ficatului

Ficatul ca şi plămânul are o dublă circulaţie sanguină: nutritivă şi funcţională.

Circulaţia nutritivă asigură aportul de sânge hrănitor, bogat în oxigen. Sângele este
adus in artera hepatică, ram al trunchiului celiac. După ce a servit la nutriţia organului, sângele
este condus prin venele hepatice în vena cavă inferioară.

Circulaţia funcţională este asigurată de vena portă. Această venă aduce sângele
încărcat cu substanţe nutritive absorbite la nivelul organelor digestive abdominale şi de la
splină, substanţe pe care celulele hepatice le depozitează sau le prelucrează. De la ficat,sângele
portal este condus mai departe tot prin venele hepatice.

Sistemul vascular al ficatului este format din doi pediculi: pediculul aferent(glissonian
sau inferior) al circulaţiei de aport, este format de artera hepatică si vena portă; acestora li se
adaugă ductul hepatic, vesele limfatice si nervii ficatului, alcătuind toate împreună pediculul
hepatic; pediculul eferent (superior) al circulaţiei de întoarcere este format de venele hepatice.

Artera hepatică pleacă din trunchiul celiac şi după un traiect orizontal de-a lungul
marginii superioare a corpului pancreasului se bifurcă în artera hepatică proprie şi în artera
gastroduodenală. Artera hepatică proprie urcă în pediculul hepatic, între foiţele omentului mic,
şi la 1-2 cm dedesubtul şanţului tranvers, se divide în cele două ramuri terminale ale sale:
dreaptă şi stânga.

24
 Ramura dreaptă trimite artera cistică apoi se îndreaptă transversal, emite o ramură
pentru lobul caudat, dupa care se divide în artera segmentului anterior şi artera segmentului
posterior destinate irigaţiei segmentelor hepatice cu acelaşi nume. Ramura stânga dă deasemeni
o ramură pentru lobul caudat şi apoi se bifurcă în artera segmentului medial şi în artera
segmentuluilateral.

Cele două ramuri dreaptă şi stângă ale arterei hepatice irigă elementele consitutive al
ficatului:tunica fibroasă, conductele biliare, vasele sanguine. Artera hepatică
prezintănumeroasevariante, atât în traiecul său extrahepatic, cât şi în ce priveşte ramificaţiile
sale intrahepatice. Ei îi revine 20-25 % din debitul sangvin aferent al ficatului, restul de 75-
80% revine venei porte . Ligatura accidentală a arterei hepatice proprii deasupra emergenţei
arterei gastrice drepte este deosebit de gravă, deoarece duce la necroza ficatului.

Vena portăcolectează şi transportă la ficat sângele venos de la organele digestive

abdominale (stomac, intestin subţire şi gros, pancreas) şi de la splină. Se formează înapoia
colului pancreasului prin confluenţa venelor mezenterică superioară, lienală şi mezenterică
inferioară. Are 5,5 -8 cm lungime şi un diametru de 12-15 mm. După un traiect ascendent şi
uşor înclinat spre dreapta, vena portă se împarte în profunzimea şanţului transvers în două
ramuri terminale: dreaptă şi stângă. Între elementele pedicului aferent al ficatului, vena portă
prezintă tipul cel mai constant de ramescenţa intrahepatică, motiv pentru care segmentarea
parenchimului ficatului se orientează după modul de distribuţie a ramurilor ei principale.
Celelalte elemente ale pediculului, artera hepatică şi ductele biliare, urmează în linie generală
ramificaţiile portei.

Ramura a venei porte este mai voluminoasă, continuă direcţia trunchiului venei şi după
un scurt traiect, în care primeşte vena cistică şi trimite câteva ramuri mici pentru lobul caudat,
se termină printr-o ramură anterioara şi o ramură posterioară destinate segmentelor omonime
ale ficatului. Ramura stângă a venei porte este mai lungă şi mai subţire decât ramura dreaptă.
Are un prim segment, numit porţiunea transversală. Acesta are o lungime de 3-5 cm, străbate
de la stânga la dreapta hilul ficatului şi dă câteva ramuri pentru lobul caudat. Ajunsă în fisura
ligamentului rotund, ramura stângă se înconvoaie în unghi de 90 grade şi sub numele de
porţiune ombilicală descrie al doilea segment al sau. El se îndreaptă anterior şi la apoximativ 2
cm de marginea ficatului, lumenul lui se tremină în fundul de sac, de aici se continuă cu

25
ligamentul rotund al ficatului. Ramurile segmentare din ambele părţi, dreaptă şi stângă, ale
ficatului se divid în ramuri superioare si inferioare, destinate ca şi ramurile paralele ale arterei
hepatice subsegmentelor respective.

Ultimele ramifiţii ale venei porte sunt venele interlobulare situate în spaţiile porte şi din
care se formeaza reţeaua perilobulară. În drumul lor ramurile venei porte primesc venele tunicii
fibroase şi venele nutritive, provenite din capilarele care nutresc artera hepatică, conductele
biliare si chiar vena portă.

Venele portei accesorii. Sub această denumire se înţeleg o serie de vene mici care
provin din terirorii diverse, pătrund in ficat şi se capilarizează aici, la fel cu vena portă. Există
numeroase vene porte accesorii, cele mai importante sunt grupul paraombilical şi grupul
ligamentului falciform. Ambele sunt formate din numeroase vene mici, care pleacă din peretele
abdominal anterior sau din diafragmă, trec prin ligamentul falciform şi se termină în ficat sau
în vena portă. Mai există un grup gastrohepatic, care pleacă de la stomac şi merg prin omentul
mic la ficat, un grup cistic, care pleacă de la colecist şi se ramifică în ficat, un grup al vaselor
nutritive care pleacă din pereţii arterei hepatice, al ductelor biliare si chiar din al venei porte,
spre a se distribui în ficat.

Sistemul port nu reprezintă un teritoriu autonom, el este legat în numeroase puncte cu

reţelele venoase care se varsă pe de altă parte în sistemul venelor cave. Sunt anastomozele
portocave:

 La nivelul rectului, venele rectale superioare se anastomozează cu venele rectale

mijlocii şi inferioare;

 La nivelul cardiei, rădăcinile venei gastrice stângi şi gastricelor scurte se

anastomozează cu venele esofgiene;

3.Venele lui Retzius cuprind numeroase vene care găsesc în locurile unde intestinul
răspunde direct peretilor abdominali, fără interpunere de pritoneu. O parte din venele ce pleacă
de la aceste organe nu se indreaptă spre vena portă, ci spre venele suprarenale, renale,
testiculare şi ovariene, sau ale pereţilor abdominali;

26
 4.S-au mai descris anastomoze între ramuri ale venei lienale şi venele pancreatice şi
diafragmatice, precum şi un trunchi gastrofrenosuprarenorenal.

Venele hepatice (Venae hepaticae) formează pediculul efernt. Ele culeg sângele adus la
ficat de vena portă şi artera hepatică; nu însoţesc ramurile pedinculului portal, ci trec între
acestea, având o direcţie perpendiculara pe ele. Sângele drenat din lobuli prin venele centrale,
trece în venele sublobulare, apoi în cele din urmă dau naştere la trei vene hepatice: una stângă,
trece între segmentul medial şi lateral; una mijlocie trece între cei doi lobi, prin scizura
principală a ficatului; şi una dreaptă, trece între segmentele anterior si posterior. Cele trei vene
se varsă în partea superioară a portiunii hepatice a venei cave inferioară. Ele se pot deschide
separat în cava inferioară. în cele mai multe cazuri vena stângă se uneşte cu cea mijlocie, iar
cea dreaptă rămâne independentă. În afară de aceste vene mici, care se deschid independente în
partea inferioară a cavei.

În interiorul ficatului, venele hepatice se deosebesc de ramurile venei porte prin mai
mule caracteristici: venele hepatice au o direcţie sagitară, ăn timp ce ramurile portei au o
direcţie transversală; venele hepatice tranversează parenchimul hepatic de care aderă, iar
ramurile portale merg prin tecile fibroase perivasculare, aşa că pe o secţiune venele hepatice
sunt deschise iar ramurile portei sunt colabate; venele hepatice au în structura lor o tunică
musculara cu mult mai dezvoltată decât a ramurilor portale.

Ficatul ocupă în cadrul aparatului circulator o situaţie particulară. El este interpus între
sistemul venos port şi inima dreaptă, ceea ce îi conferă o semnificaţie funcţională deosebită. Pe
lângă asigurarea funcţiunilor sale metabolice şi antitoxice, ficatul reprezintă şi un rezervor de
sânge. În unele afecţiuni ale inimii drepte sângele se acumulează în ficat, uneori sângele
acumulat în ficat reprezintă 20% din volumul total al sângelui, ceea ce duce la mărirea
volumului său(hepatomegalie).

Limfaticele- Ficatul produce o mare cantitate de limfă. Se admite că spaţiile Disse au

semnificaţia unor capilare limfatice intralobulare, primele capilare limfatice certe se găsesc în
stroma perilobulară. Vasele limfatice sunt unele superficiale, altele profunde.

Vasele limfatice superficiale provin din spaţiile interlobulare de pe suprafaţa ficatului şi

merg pe sub peritoneu. Ele se divid în trei grupe:

27
  un grup trece prin ligamentul falciform şi prin diafragmă spre nodurile limfatice
parasternale;
 al doilea grup traversează ligamentul coronar şi diafragma spre nodurile frenice;

 al treilea grup, conduce limfa de pe faţa viscerală spre nodurile hepatice.

Limfaticile profunde iau naştere în adâncimea ficatului. Unele iau o direcţie ascendentă,
însoţesc venele hepatice, apoi vena cavă inferioară, pătrund în torace şi se termină în nodurile
frenice. Altele iau o direcţie descentă, însotesc elementele triadei portale în tecilefibroase
perivasculare şi se termină în nodurile hepatice şi celiace.

Nervii provin din nervii vagi şi din plexul celiac şi sunt de natură simpatică şi
parasimpatică. Ramurile destinate ficatului formează plexul hepatic, care se dispune în doua
planuri:

 Plexul hepatic anterior conţine fibrele venite din ambii ganglioni celiaci, dar
mai ales din cel stâng, mai cuprinde şi fibre din nervul vag drept;

 Plexul hepatic posterior primeşte fibre din ganglionul celiac drept şi din vagul
stâng.
Împarţirea segmentară a ficatului

Împartirea tradiţională a ficatului în cei doi lobi „anatomici”, bazată pe observaţia

simplă a morfologiei sale externe, nu mai prezintă decât o valoare istorică şi până la un punct
didactică. Couinaud (1955) a propus o împărţire în acelaşi timp funcţională şi anatomo-
chirurgicală a ficatului – împarţirea în segmente – bazată pe cunoaştera distribuţiei
intrahepatice vasculo-biliari.

Ficatul dispune de doi pediculi, unul aferent sau portal şi celălalt efernt sau al venelor
hepatice. Distribuţia intrahepatică a acestora permite individualizarea unor unităţii teritoriale
ale parenchimului hepatic, numite segmente hepatice. Segmentarea se bazează deci:

 pe distribuţia pedinculului portal;

 pe dispozitia venelor hepatice;

Segmentarea dupa pediculul portal sau aferent se bazează pe ramificaţiile venei porte,
care sunt însoţite de ramificaţiile arterei hepatice şi de ductele biliare.

28
 Pentru împărţirea anatomo-chirurgicală a ficatului în segmente portale, se duc trei
planuri separatoare sagitale, numite în mod conventional scizuri. Ele sunt virtuale şi nu
corespund unor planuri fibroase, sunt caracterizate doar prin faptul că la nivelul lor se găsesc
ramuri importante ale pediculului portal, deoarece pe o parte din lungimea lor se găsesc venele
hepatice principale.

Scizura principală este uşor înclinată de sus în jos şi de la stânga la dreapta. Planul
scizurii întretaie faţa diafragmatică la dreapta liniei de inserţie a ligamentului falciform, iar
fata, viscerală de-a lungul unei linii care trece prin fosa vezicii biliare, traversează hilul
ficatului la bifurcatia portei şi ajunge pe faţa stângă a venei cave.

Scizura stângă (incidentală) trece pe faţa viscerală a ficatului prin şanţul sagital stâng,
iar pe faţa diafragmatică prin linia de inserţie a ligamentului falciform. Este aproape paralelă cu
scizura principală şi separă lobul stâng clasic, anatomic, de restul ficatului.

Scizura dreaptă este reprezentată de un plan curb, cu concavitatea antero-medială. Ea se

proiectează: pe suprafaţa diafragmatică de-a lungul unei linii care începe la distanţei dintre
fundul vezicii biliare şi extremitatea dreaptă a ficatului şi se termină la vărsarea venei hepatice
drepte în cavă; pe faţa viscerală se suprapune, aproape, scizurii principale.

Scizura principală împarte ficatul într-un lob „real” drept (Lobus hepatis dexter) şi unul
stâng (Lobus hepatis sinister). Astfel tot parenchimul hepatic situat în dreapta acestei scizuri
este corelat cu ramurile drepte ale pediculului bilio-vascular portal, iar parenchimul din sânga
scizurii cu ramurile stângi. În această diviziune, lobul pătrat face parte din lobul real stâng, iar
lobul caudat aparţine ambilor lobi reali, drept si stâng. Lobul real drept este împărtit prin
scizura dreaptă într-un segment anterior şi un segment posterior. Lobul real stâng este şi el
împărţit prin scizura stângă în doua segmente: segmentul medial şi segmentul lateral. Partea
inferioară a segmentului medial corespunde lobului pătrat şi este denumită porţiunea pătrată.
Fiecare segment hepatic îşi are propriul său pedicul bilio-vascular. Segmentele au o
individualitate destul de marcată, întrucât între sistemul lor bilio-vascular nu sunt legături
importante. Diviziunea fiecărei ramuri din pediculului segmentar într-un ram superior şi altul
unferior, permite subîmparţirea fiecărui segment într-un subbsegment superior şi un
subsegment inferior.

29
 Segmentarea bazată pe dispozitia venelor hepatice –venele hepatice sunt situate în
planul celor trei scizuri portale descrise anterior. Între afluentii venelor hepatice există planuri
avasculare, corespunzând şi ele unor scizuri, una dreaptă şi alta stângă care împarte ficatul în
trei sectoare: drept, mijlociu şi stâng. Scizura dreaptă divisează segmentul portal anterior într-o
parte medială şi una laterală. Scizura stângă se suprapune scizurii portale stângi. Vena hepatică
dreaptă se află în scizura portală dreaptă; ea drenează sectorul drept format din segmentul
portal posterior şi partea laterală a segmentului portal anterior. Vena hepatică sagitară este
aşezată în scizura portală principală şi culege sângele secrorului mijlociu, format din restul
segmentului portal anterior şi din segmentul portal medial. Vena hepatică stângă e situată în
scizura portală stângă şi va drena sectorul stâng, format din segmentul portal lateral, care
corespunde deci lobului stâng clasic. Lobul caudat nu aparţine nici unuia dntre aceste teri
sectoare; el are o circulaţie aferentă indepandentă, reprezentată printr-o serie de vene hepatice
mici, care se varsă direct în cavă.

La nivelul ficatului se pot dezvolta cancere sau chiste hidatice. Ficatul are o
marecapacitate de regenerare.

Fiziologia ficatului

Ficatul are o capacitate ridicată de regenerare demonstrată prin faptul că după o

hepatectomie parţială regenerarea începe după 24 de ore, atinge maximul în 4-5 zile şi se
termină în 14 zile.

Funcţiile ficatului sunt importante şi variate: ia parte la digiestia intestinală,

depozitează în el o parte din substanţele care depaşesc nevoile imediate ale organismului,
degradează şi sintetizează diferite substanţe, ia parte la menţinerea cimpoziţiei plasmei,
menţine echilibrul glucidic, transformă grăsimile în forme care se oxidează mai uşor,
sintetizează fermenţii necesari funcţiilor proprii sau ale altor organe, reglează metabolismul
apei şi controlează debitul sanguin, opreşte pătrunderea toxinelor în organism, are rol în
formarea globulelor roşii, intervine în termoreglare, secretă si excretă bila.

30
 Fiind o glandă anexă a tubului digestiv care prin activitatea sa metabolică reprezintă
unul dintre cele mai complexe organe interne. Funcţionalitatea derivă din conexiunile sale
vasculare şi din structura morfologică particulară. Ficatului i se descriu funcţia de sinteză şi
funcţia în cadrul metabolismului intermediar. Datorită abundenţei sale, irigări cu sânge
funcţional şi nutritiv, precum şi datorită transformărilor chimice ce au loc la acest nivel,
ficatul îndeplineşte atât de importante şi variate funcţii, astfel încât poate fi considerat
„laboratorul organismului”.

Ficatul :

 menţine compoziţia plasmatică (homeostazei) oferind proteine nou-formate;

 menţine nivelul glicemiei;

 transformă grăsimile în forme mai uşor oxidabile;

 sintetizează numeroşi fermenţi necesari activităţilor proprii ca şi altor ţesuturi;

 degradează hormonii circulanţi în exces;

 reglează metabolismul apei controlează debitul sanguin;

 opreşte pătrunderea toxinelor în organism.

Cele mai importante funcţii ale ficatului sunt:

 funcţia biliară a ficatului;

 funcţia hematopoetică;

 funcţia antitoxică a ficatului;

 funcţia de depozit a ficatului;

 funcţia de sinteză a ficatului;

 funcţia de coagulare a ficatului;

 funcţiile metabolice ale ficatului

1. Funcţia biliarăconstă în formarea bilei şi eliminarea ei din ficat. Este o funcţie
secreto-excretorie. Are rol important în digestia şi absorbţia grăsimilor, în absorbţia
vitaminelor liposolubile ( A, D, E şi K ), a fierului şi a calciului alimentar. Bila se varsă în
intestin în cantităţi de 600-1000ml/24 de ore. Ea conţine 97% apă şi următorii componenti

31
 2. Funcţia hematopoetică, ficatul formează hematii în perioada intrauterină a fătului,
fiind în acelaşi timp şi loc de distrugere a hematiilor îmbătrânite. Ficatul are rol în reglarea
echilibrului acido-bazic intervenind în transformarea acidului lactic în glucoză, formarea
amoniacului din acizi aminati. Datele mai noi arată că la nivel hepatic, ar fi prezent un senzor
pentru oxigen – o protenină hem cu rol în reglarea secreţiei de eritropoetină.

3. Funcţia antitoxicăconstă în faptul că ficatul dispune de activităţi prin care

substanţele toxice de oxigenare exogenă, ca şi acelea rezultate din metabolismele endogene,
sunt transformate în substanţe mai puţin toxice. Această funcţie este realizată de ficat cu
ajutorul proceselor de coagulare a acestor substanţe cu sulful, de exemplu ( acţiunea de
sulfoconjugare).

4. Funcţia de depozit a ficatului, el este un important depozit de vitamine: A,B2, B12,

D, K. El intervine în convertirea carotenilor în vitamina A, în transformarea vitaminei B2 în
carboxilază, în conjugarea vitaminei B2 pentru formarea fermentului galben respirator, în
procesul de sintetizare a protrombinei cu ajutorul vitaminei K.

5. Funcţia de sinteză a ficatului, sinteza fermenţilor necesari proceselor vitale e

îndeplinită intr-o foarte mare măsură de ficat. Fermenţii sunt complexe macro-moleculare
legate de grupuri active, iar sinteza lor reprezintă o activitate laborioasă a hepatocitului şi
necesită integrarea anatomică si funcţională a ficatului.

6. Funcţia de coagulare, o parte dintre factorii care intervin în procesul de coagulare

sunt sintetizaţi în ficat. Asftel fibrinogenul, protrombina sunt sintetizaţi în ficat. Tot aici este
sintetizată şi heparina, o substanţă anticoagulantă.

7.Funcţiile metabolice ale ficatului:

a. Funcţia metaboliceă a ficatului – glucoza ajunsa în ficat este reţinută în cea mai
mare parte de hepatocite şi o mică parte trece in circulaţia generală. În celulele hepatice,
glucoza este transformată în glicogen care este depus sub formă de rezervă în citoplasma
celulelor. Procesul de sinteză al glicogenului se numeste glicogeneză şi se face sub influenţa
hormonului insulina, produs de insulele Langerhans.

32
 b. Funcţia metabolică lipidică - ficatul are un rol deosebit în metabolismul grăsimilor.
Acizii grasi şi grăsimile neutre, sub influenţa unor fermenţi, sunt sintetizaţi în fosfolipide
( lecitina, cofeina ) apoi sunt trecuţi în circulaţia sângelui.

c. Metabolismul protidic – la nivelul ficatului, protidele suferă diferite procese de

sinteză şi de degradare necesare compoziţiei plasmei şi refacerii celulelor.

d. Metabolismul substanţelor minerale ( fier, cupru, ionii de Na, K, CL ). Ficatul este

organul cel mai bogat în fier 3-4 gr depozitat în celulele Kupffer. Cuprul este depozitat în ficat
şi are rol catalitic în sinteza hemoglobinei.

e. Metabolisrmul apei – ficatul are funcţia de depozit al apei, astfel în ficat se formează
circa 100ml de apă prin degradarea a 100gr grăsimi neutre. În legătură strânsă cu
metabolismul apei este şi funcţia de rezervor sancvin al ficatului, în stare funcţională, ficatul
conţine 800-1200ml/sânge, reglând circulaţia de întoarcere a sângelui la inimă.

f. Metabolismul vitaminelor – în ficat se depozitează vitaminele: A, B1, B2, B12, D, K,

PP. Vitamina B1 provine în ficat prin absorbţia intestinală şi este transformată prin fosforilare
intr-o substanţă cu rol deosebit în procesul de glicoliză. Vitamina B2 de absoarbe sub forma
fosforilată şi se uneşte cu o proteină dând naştere unor fermenti oxidanti. Vitamina K este
folosită în ficat la sinteza protrombinei.

33
 CAPITOLUL III

HEPATITA VIRALĂ A

3.1. Definitie şi scurt istoric

Hepatitele virale acute (VHA) sunt boli strict umane şi foarte contagioase produse de
virusurile hepatitice, având ca trăsătură comună şi definitorie afectarea principală a ficatului
în contextul unei îmbolnăviri a întregului organism, se manifestă prin semne suferinţă
hepatică, cu o evoluţie de obicei autolimitantă, cu vindecare spontană şi imunitatent specifică
durabilă, dar şi cu posibilitaţi variabile dupa etiologie,putând avea o evoluţie persistentă sau
progresivă către forme cronice, ciroză, sau hepatom.

Hepatit virală acută de tip A este hepatita produsă de virusul A, hepatita cu incubaţie
scurtă: 15-42 zile, cunoscută de mai mult timp sub diferite dinumiri: hepatită epidemică, icter
cataral, icter epidemic. Are evoluţie favorabilă, vindecarea fiind regula, decesul este cu totul
excepţional (subnutriţi).

HVA este considerată una dintre cele mai vechi boli, afirmandu-se ca a fost cunoscută
din timpul lui Hipocrat, care a descris simptomele aşa numitului „icter epidemic” în De
internis affectionibus. Izbucniri epidemice ,mai mult ca probabil de VHA, au fost descrise în
secolele XVII-XVIII în Europa, prima având loc în 1745. Până în anul 1874 au fost inventate
de Hirsh (1886) şi Bachman (1952) peste 100 epidemii. După anul 1855 ,boala a fost
denumită „icter cataral”, considerându-se că este o afecţiune inflamatorie a căilor biliare. O
descriere ştiinţifică a bolii a fost făcutăde Cockrayne în 1912, care foloseşte pentru prima dată
termenul de „hepatită infecţioasă”.

3.2. Agentul etiologic

Virusul hepatic A (VHA) vizualizat recent şi identificat prin imunoelecronoscopie, în

scaunul bolnavilor de hepatită A,sub forma unor particule care au dimensiuni mici 27 nm, fără
anvelopă, fiind constituit dintr-un ARN simplu spiralat, mai mic decât al enterovirusurilor şi
are o simetrie cubică cu 32 de capsomere. Prin însuşirile lui, a fost clasificat în familia
Pircornaviridae,genul Hepatovirus.

34
 VHA este stabil la pH scăzut, în consecinţă aciditatea gastrică nu îi distruge
biabilitatea. Rezistă la uscăciune, supravieţuieşte la îngheţ, persistă luni de zile în apa dulce sau
sărată, motiv pentru care moluştele contaminate şi consumate crude pot transmite virusul. Îsi
menţine infectivitatea câteva zile în alimente. Din cauza absenţei anvelopei lipidice, VHB este
rezistent la solenţii lipidici. Virusul se gaseşte în scaunul bolnavilor de hepatită A la sfârsitul
incubaţiei şi în perioada iniţială a bolii. Contaminarea se face şi indirect, în condiţiile unor
deficienţe de igienă persoanlă, comunală si alimentară.

3.3 Proces epidemiologic

3.3.1 Sursa de agent patogen

Sursa de virus este unamă, fiind reprezentată de bolnavii cu semne clinice evidente sau
inaparente de virus la 10-14 zile de la infecţie. Cea mai contagioasă perioadă este cea
anterioară debutului: 1-2 saptămâni şi aproximativ 5-7 zile dupa debut. Ponderea mare, de până
la 90%, a formelor asimptomatice şi fruste înregistrate la copii fac din acest grup populaţional
o sursă importantă de virus cu rol în mentinerea endemicitatii.

Calea de pătrundere în organism a VHA în organism este orală, acesta se multiplică

primar în hepatocite, din ficat prin intermediul bilei, virusul ajunge în intestin, eliminandu-se
prin materii fecale. Viremia este de scurtă durată şi de intensitate mică, titrul virusului fiind de
1000 de ori mai mic decât în fecale. La sfârsitul perioadei de incubaţie apar anticopri anti-
VHA IgM, care ating titruri maxime la 2-4 săptămâni de la debut, apoi descresc treptat şi, la 6-
9 luni după boală, nu se mai decelează decât în proportii foarte mici. Si IgM anti-VHA apar
relativ precoce, au o creştere lentă, ating titruri maxime la 4-6 luni şi persistă timp îndelungat.

3.3.2 Moduri şi căi de transmitere

În transmiterea virusului este recunoscut atât modul direct, cât şi indirect.

Modul directse realizează prin contact interuman în familii, colectivităţi, în special de

copii şi presupune minusuri în sanitaţie şi în educaţie. Tot prin mod direct recunoaşte şi
transmiterea iatrogenă prin transfuzii sau manevre medicale, care permit transferul de sânge de
la persoanele infectate, transmitere posibilă în perioadele viremice. Această modalitate este
relativ rară, datorită viremiei de scurtă durată. Nu a fost documentată transmiterea verticală a

35
virusului, de la mamă la făt, si nici cea postnatală, prin intermediul unor fluide biologice
contaminate ale mamei.

Modul indirectde transmitere este cel mai fregvent şi presupune vehicularea VHA prin
apă, alimente, diverse obiecte (veselă, jucarii, obiecte de toaletă etc ) sau mâini contaminate
pein materii fecale. Apa realizează transmiterea VHA, atât prin consumul ei, cât şi prin înotul
prin bazine contaminate, neîntreţinute igienic şi insuficient clorinate. Consumul de apă
contaminată cauzează, de obicei, episoade epidemice explozive, atunci când este implicată o
pondere importantă de receptivi. Apele de suprafaţă, cele freatice sau de mică adâncime sunt
cele mai contaminate, existând posibilitatea de deversare în ele a rezidurilor fecaloid menajere.
Acest tip de transmitere est implicat în cazul consumului de alimente neprelucrate termic. O
importanţă mare au „fructele de mare”, care concentrează cantităţi mari de VHA, consumul lor
putând cauza epidemii de diverse dimensiuni. Aşa a fost cazul epidemiei din Shanghai, din
1988, cu peste 300.000 de îmbolnaviri.

3.3.3 Receptivitatea

Receptivitatea populaţiei este generală, ponderea persoanelor receptive are însă

diferenţe teritoriale, pentru zonele cu o circulatie mare a virusului, receptivitatea este mai mare
la copiii prescolari. O dată cu înaintarea în vârstă, receptivitatea se epuizează, majoritatea
copiilor cu vârste cuprinse între 8-10 ani au trecut prin infecţie, fiind imuni.

Constituie grupuri populaţionale cu risc persoanele aparţinând unor profesiuni: cadre

didactice, personalul medical din unitaţile de pediatroie şi gastroenterologie, persoanele
angajate în centrele pentru handicapati, lucrătorii din domeniul salubritătii.

Persoanele subnutrite, cele cu handicap neurospsihic, hemodializaţii, utilizatorii de

droguri, persoanele cu afecţiuni cronice, inclusiv cele cu hepatită cronică de altă etiologie, sunt
mai receptive la infecţia cu VHA.

Factorii dinamizatori-favorizanti:

 pe primele locuri se situiază nivelul economic şi condiţiile de trai deficitare;

 aglomeraţia;

36
  deficienţe în igienă şi aprovizionarea cu apă şi alimente;

 calamităţile naturale de tip inundaţii, cutremure, precum şi războaiele, crizele

economice grave, pelerinajele, constituie alti factori favorizaţi-dinamizatori ai
procesului epidemiologic al HVA.
Statistică

În anul 2010 incidenţa hepatitei virale A a fost cu 10% mai mare decât în anul 2009, in
anul 2011 fiind cu 13,9% mai mica decât in 2010. Ca urmare a vaccinării în situaţii de urgenţă
provocate de calamităţi naturale, la contacţii din focare constituite sau în cazul grupelor la risc
de îmbolnăvire incidenţa raportată a cazurilor de hepatită virală A a urmat un tren ascendent in
perioada 2002-2011 (fig 12 ).

Fig. 12 Incidenta anuală a cazurilor de hepatită tipA în România, 2002-2011

Din figura de mai sus se poate observa o scadere bruscă incidenţei hepatitei tip A din
anul 2002 până în 2004, urmând o uşoară creştere în 2005 după care care incidenţa hepatitei tip
A scade treptat.

În 2010 au fost raportate la CNSCBT 28 de focare (529 de cazuri), iar în 2011

au fost raportate 17 focare (302 cazuri), pentru care s-au efectuat 2381 vaccinări la contracţii în
2010 şi 940 vaccinări la contracţii în 2011 (fig. 13 ). Majoritatea cazurilor s-au semnalat în
comunităţi de rromi, datorită deficienţelor igienico-sanitare şi condiţiilor de viaţă precare.

Analiza incidenţei lunare a cazurilor de hepatită virală tip A (HVA) în anii 2010 şi
2011 (Fig.14a,b) arată o sezonalitate de toamnă, cea mai mare incidenţă observându-se în luna
octombrie pentru anul 2010, şi în luna noiembrie pentru 2011; o eventuală explicaţie ar fi
începerea anului şcolar şi reunirea colectivităţilor şcolare si grădiniţă. Cea mai mică incidenţă
în anul 2010 este în luna mai, iar în anul 2011 în iunie. Tendinţa evoluţiei lunare a numărului
de cazuri pentru anii luaţi in studiu este asemănătoare.

37
 Fig 14a Incidenţa lunară a cazurilor de HVA România 2010

Fig 14b Incidenţa lunară a cazurilor de HVA România 2011

Analiza ponderii de rezidenţă a cazurilor de hepatită virală A, evidenţiază atât pentru

2010 cât şi pentru 2011 o concentrare mai mare a acestora în mediul rural, fapt ce poate fi
asociat cu un standard igienico-sanitar scăzut. Se poate spune ca tendinţa este de crestere a
numărului de cazuri înregistrate în mediul rural odată cu trecerea anilor (Fig.15).

2011 2010

Fig 15 Incidenţa cazurilor de hepatită virală tip A pe medii de provenienţă România 2010,2011

38
 În anul 2010 la nivel judeţean cea mai mare incidenţă s-a inregistrat în judeţul Covasna
(85.7/100 000 locuitori) urmată de judetul Salaj (52/100000 locuitori) şi judetul Cluj
(45.3/100000 locuitori)( Fig.16 ). În 2011 ponderea incidenţei cazurilor de hepatită tip A s-a
modificat, astfel in judeţul Satu Mare s-a înregistrat valoarea maximă a incidenţei
(60,2/100000),urmat de judeţul Sălaj (46,5/100000) si judetul Dambovita (34,2/100000)
(Fig.17).

Fig. 16 Incidenţa cazurilor de hepatită tip A pe judeţe, România 2010

Fi
g. 17 Incidenţa cazurilor de hepatită tip A pe judeţe, România 2011

39
 Din figurile de mai sus se poate observa o scădere a incidenţei în anul 2011 faţă de
2010 în judeţele Galaţi, Vaslui, Bacău, Călăraşi, Gorj, Harghita, Cluj, Vrancea, Argeş ; pe
când în judeţe ca Satu Mare, Teleorman, Dâmboviţa şi Brăila incidenţa a crescut în 2011 faţă
de 2010.

Analizând ponderea incidenţei pe grupe de vârstă atât în 2010 cât şi în 2011 cea mai
afectată grupă de vârstă a fost 5-14 ani urmată de vârsta 0-4 ani (Fig.18a şi b)

Fig. 18a Incidenţa cazurilor de HVA pe grupe de vârstă, România 2010

Fig. 18 b Incidenţa cazurilor de HVA pe grupe de vârstă, România 2011

3.3.4 Manifestarea procesului epidemiologic

HVA are o răspândire universală, cu posibilitatea de a evolua sporadic, endemic,

epidemic si pandemic.

40
 Manifestarea sporadică este caracteristică infecţiei cu VHA în tările puternic
dezvoltate economic, boala fiind semnalată în colectivităţi de copii sau de voiajori.

Manifestarea endemică recunoaşte din punct de vedere cantitativ trei grade,

deosebindu-se pe glob următoarele zone de endemicitate:

 zone cu endemicitate înaltă care includ ţări mai slab dezvoltate econiomic şi cu
deficienţe în sanitaţie: Africa, Asia , Orientul Mijlociu, America Centrală şi de Sud, aici
majoritatea populaţiei se contaminează în copilărie, infecţiile fiind preponderent
asimptomatice;

 zone cu endemicitate medie, care cuprind ţările mediu dezvoltate economic şi

nu într-un trecut foarte îndepărtat a inclus şi unele ţări europene: Spania, Italia, Grecia,
Bulgaria, România, fosta URSS; aici HVA a fost sau este endemic,respectiv endemo-
epidemică;

 zone cu endemicitate joasă, întâlnite în ţările dezvoltate economic şi cu standard

igienic ridicat: SUA, Canada, Japonia, Europa de Nord şi Vest; în acest caz rata infecţiei la
copii este mică, ritmul imunizării naturale este lent, receptivitatea se extinde spre vârsta adultă.

Manifestarea epidemicăa HVA este semnalată mai fregvent în ţările cu dezvoltare

economică slabă. Epidemiile prin consum de apă contaminată sunt cele mai extinse şi au
predominat în trecut. Acestea apărute consecutiv consumului de alimente contaminate au un
caracter limitat, survenind în colectivitaţi mici, cu afectarea unui numar redus de persoane
(microepidemii). Contaminarea alimentelor se face de către purtătorii preifecţioşi care participă
la manipularea sau prepararea alimentelor.

Manifestarea pandemică trebuie înţeleasă în sensul că hepatita virală A are o extindere

universală, cuprinde întreg globul, dar cu rate diferite de afectare a populaţiei .

3.4 Tablou clinic

Incubaţia este variabilă, între 21-45 de zile. În perioada terminală- ultimele 10-14 zile,
îţi face apariţia virusul în fecale, trădând începutul replicarii intrahepatice.

Debutul clinic se poate manifesta sub diverse forme:

41
  Forma pseudogripală: cu febră moderată şi reversibilă ( în 2-4 zile), însoţită de
cefalee, mialgii, astenie, adinamie, catar respirator, curbătură şi disconfort global. Pe acest fond
îşi vor face apariţia modificările de culpare a urinii (urini hipercrome) şi scaunelor (scaune
decolorate), care preced apariţia icterului cu 3-5 zile.

 Forma dispeptică (digestivă): cu inapetenţă, greaţă şi vărsături, senzaţie de

disconfort înalt epigastric , descris ca „un prea plin”, alteori chiar o durere surdă , exacerbată
în poziţia şezând, în mers şi la alergare fără iradiere. Ca şi în forma pseudogripală, se pot
asocia astenia şi modificările de culoare ale urinii şi scaunului.

 Forma pseudoapendiculară (tip abdomen acut): cu dureri ce pot fi localizate în

hipocondrul drept, cu iradiere posterioară simulând o colică hepatică, sau în flanc, până în fosa
iliacă , simulând o colică apendiculară. La care se adaugă modificările de culoare a urinii şi
scaunului.

 Forma neuropsihică: doar cu astenie,eventual şi cu semne discrete de suferinţă

cerebrală ( insomnie nocturnă asociată somnolenţei diurne, iritabilitate , lentoare în gândire şi
exprimare, dificultăţi în concentrarea atenţiei. Şi aici sunt prezente modificările de culoare ale
urinei si scaunelor.

 Forma pseudoreumatismală: apare mai rar în hepatita A şi mai frecvent în

infecţiile cu virus B – constă în apariţia unor atralgii persistente, mai ales nocturne, interesând
articulaţiile mici ale mâinii şi picioarelor, dar şi pe cele mai mari. În aceasta forma celelalte
semne sunt discrete sau trecute cu vederea, inclusiv modificările de culoare ale urinii si
scaunului.

 Forma eruptivă constă în apariţia unor exanteme pruriginoase cu aspect

urticarian, scarlatiniform, rujeoliform sauu rubeoliform.

Perioada de stare –este marcată de apariţia icterului sclero-tegumentar. După apariţia

icterului, pacinetul recâştigă rapid o stare „de bine”, cu revenirea apetitului, atenuarea asteniei
şi a celorlalte simptome.

La examenul obiectiv se constată de regulă hepatomegalia moderată şi sensibilă,

eventual splenomegalie,un grad moderat de depresie psihică, remisă în zilele următoare.

42
 Icterul (Fig.19) se anunţă prin colorarea închisă a urinilor şi colorarea galbenă a
sclerelor. În câteva zile icterul se intensifică, extinzandu-se pe tegumente si mucoase. Ca
nuanţă icterul are culoare gălbuie, în formele cu icter discret, sau culoare galbenă-închisă,
rubinie în formele cu icter accentuat în formele cu icter prelungit, prin colestază. Urina se
închide si mai mult luând aspectul de „bere brună”. Scaunele devin decolorate, foarte rar sunt
albe.

Fig. 19 Culoarea galbenă a pielii în icter

Icterul are o perioadă de intensificare în primele 10-14 zile de boală, menţinându-se în

platou câteva zile, după care scade în decurs de alte 10-14 zile, odată cu perioada de declin a
bolii. În medie durata lui este de 4 săptămâni, el nu întodeauna constituie un indicator al
gradului de severitate a hepatitei.

Ficatul este mărit, depăşind rebordul costal cu 2-3 lătimi de deget, fiind uşor sensibil la
presiune şi, în mod spontan, în ortostatism. Lobul stâng persistă mai mult timp mărit si sensibil.
Hepatomegalia reprezintă un semn preţios pentru urmărirea evoluţiti bolii.

Căile biliare sunt afectate, prin hipotonia vezicii biliare şi perturbari ale funcţiei de
rezervor şi concentraţie a bilei acesteia. Distonia veziculei biliare şi spasme ale sfincterelor
biliare pot intensifica şi întreţine durata icterului.

43
 Stomacul si intestinul prezintă simptome de afectare.

Splina este moderată mărită, mai ales la copii şi tineri ( la care este şi palpabilă).

Pancreasul, atât exocrin cât şi endocrin, este afectat sub forma unei pancreatite
edematoase catarale, uşoare şi pasagere. Afectarea pancreasului exocrin se exprimă printr-o
insuficienţă secretorie, cu perturbari ale digestiei. Afectarea pancresului endocrin se pune în
evidenţă printr-o tendinţă la hiperglicemie şi curbe ale glicemiei de aspect diabetic, care se
întâlnesc în perioada iniţială a bolii.

Aparatul cardiovascular prezintă unele modificări , tensiunea arterială scade, de obicei

este bradicardie, iar miocardul este afectat uşor si pasager sub forma unei discrete miocardite.

Rinichiul nu este afectat în forma comună a bolii, constatându-se numai o discretă

albuminurie, cu hematii şi leucocite în sediment.

Sistemul nervos este afectat în mod variabil, sub forma unor simptome psihice
comune: astenie, apatie, stare depresivă sau irascibilitate .

Hemoragii digestive, cutanate şi mucoase (epistaxismgingivoragii, metroragii), apar în

formele severe.

Perioada de declina bolii se anunţă ,dupa aproximativ 2 săptămâni de evoluţie, printr-

un „viraj” spre normalizare şi vindecare:

 icterul cedează treptat;

 hepatomegalia se retrage;

 apetitul revine;

 astenia dispare.
Declinul bolii se însoţeşte de poliurie, urini normal colorate şi scaune de aspect normal.

Perioada de convalescentă aceata perioadă se caracterizează prin dispariţia completă a

icterului, revenirea ficatului la dimensiuni normale, normalizarea scaunului şi recâştigarea
treptată a puterii fizice. Normalizarea clinică precedă, de obicei, pe cea biochimică şi
întotdeauna pe cea histologică, aceasta necesitând 1- 2 luni până la retrocedarea completă a

44
modificărilor histologice hepatice. Din aceste motive, perioada de convalescenţă trebuie
continuată de o perioadă de supraveghere şi control clinic şi de laborator de 6 luni.

Alte forme clinice

Forma anictericăreprezintă circa 50-90% dintre cazurile de hepatită la copii, posibilă si

la vârsta adultă. Diagnosticul este posibil doar în condiţii epidemiologice particulare sau
retroactive, prin depistarea anticorpilor specifici.

Formele prelungite, fie ca formă colestatică, fie ca persistenţă a sindromului citolitic,

sunt mai frecvente în celelalte forme de hepatită. Unii autori recunosc forme colestatice în 4-
10% dintre formele icterice A la adult, prin mecanisme încă neelucidate.

Copiii cu hepatiă prezintă unele particularităţi clinice:

 „masca” de hepatită : paloare circumolară cu obrajii hiperemici;

 poliadenopatii, fără semnificaţie deosebită;

 hepatosplenomegalie mai evidentă şi mai constant prezentă;

 rareori exantem scarlatiniform.

Gravidele cu hepatită A nu ridică probleme deosebite. Nu se acceptă risc teratogen sau
de altă natură asupra fătului, iar infectarea perinatală a copilului este improbabilă din cauza
viremiei slabe şi pasagere, consumată în incubaţie.

Diagnostic

Diagnosticul hepatitei virale, deşi prea uşor în formele comune, prezintă adesea
numeroase dificultăţi şi expune la variate erori şi „capcane”, atât în stadiul aicteric , cât şi
stadiul icteric, când se pune problema diferenţierii de toate icterele, cu variate etiologii.

Diagnosticul pozitivînăinte de folosirea testelor specifice de diagnostic, se pot folosi în

acest scop: date epidemiologice, date clinice şi date nespecifice de laborator.

 Datele epidemiologice rezultă din anamneza epidemiologică: contacte

infecţioase cu bolnavii de hepatită virală, contacte profesionale precum şi variate alte
posibilităţi de transmitere parenterală sau digestivă.

45
  Datele clinice rezultă din cunoaşterea aprofundată a manifestărilor clinice
variate ale hepatitei virale.

 Datele de laborator sunt indispensabile pentru diagnostic. Dintre acestea unele

sunt examenele de laborator nespecifice, având numai o valoare orientativă de probabilitate,
iar altele sunt teste specifice.

Exemene de laborator nespecifice:

Testele enzimatice pun în evidenţă leziunile celulare hepatice (citoliza), care eliberează
în sânge o serie de enzime. Cele mai uşor de dozat şi totodată mai sensibile în relevarea
leziunilor celulare hepatice, sunt transaminaza glutamicoxalacetică (TGO) şi transaminaza
glutamicpiruvică (TGP). În hepatita virală acută, valorile cresc la peste 500 unităţi, ajungând la
cifre de 1000-2000 unităţi/ml.

Bilirubina creşte în forma icterică a bolii, fără a prezenta ceva caracteristic; creşte atât
forma liberă cât şi cea conjugată.

Testele de coagulare au valoare de a decela insuficienţa hepatocelulară şi severitatea

acesteia. În acest scop, determinarea timpului de protombină (Quick) constituie un test
informativ valoros şi practic.

Sideremia creşte în hepatită virală la cifre de 200-500mcg%, fiind revelatoare a

leziunilor hepatice.

Modificările proteinelor serice, care apar în hepatita virală, se pun în evidenţă prin
câteva teste: electroforeza proteinelor serice, testele de disproteinemie, determinarea cantitativă
a albuminei şi a imunoglobulinelor (IgM, IgG).

Examene specifice:

Dupa 1975, au apărut markeri specifici pentru diagnosticul pozitiv al hepatitei virale A.

a. Decelarea antigenului hepatitic A în materiile fecale prin imunoelectromicroscopie

( doar în primele 10-14 zile de boală), este strict specifică, dar nu de uz practic.

46
 b. Detectarea anticorpilor specifici anti-HAV. Valoarea primară de diagnostic o au
anticorpii din clasa IgM, care apar precoce si dispar treptat în 3-6 luni, fiind indicatori
specifici de boală acută. În contrast cu aceştia, anticorpii anti-HAV din clasa IgG apar ulterior
şi persistă ani, probabil toată viaţa. Anticorpii de tip IgM se decelează în ser prin testul
radioimun (RIA) sau imunoenzimatic (ELISA).

Diagnosticul diferential

Diferenţierea hepatitei virale de alte infecţii şi boli hepatice este adesea dificilă,
pricentul de erori la prima apreciere fiind de 25-30%. Chiar după practicarea testelor de
laborator persistă un risc de erori de 10-15%, ceea ce impune multă prudenţa şi explorări
complexe în cazurile problemă.

Perioada preicterică. HVA se poate confunda în această perioadă cu: toxiinfectii

alimentare, disckineyii biliare, gripa şi alte viroze respiratorii, reumatism articular acut,
nevroză astenică etc. În unele cazuri, debutul poate fi cu totul atipic, simulând un abdomen
acut, considerat drept o colică hepatică sau o apendicită acută, pentru care se fa operatii
intempestive, cu riscul de agravare a hepatitei virale.

Perioada icterică. În această perioadă, se pun nemeroase probleme de diagnostic

diferenţial. În primul rând, trebuie evitată confuzia între un icter adevărat şi alte aspecte
asemănătoare: culoarea galben „pai” a tegumentului din cancerul avansat, culoarea galbenă
„ca ceara” a bolnavilor de anemie pernicinoasă.

Apoi trebuie făcută o diferenţiere între cela 3 mari categorii de icter: ictere hepatice,
ictere posthepatice şi ictere prehepatice.

Ictere hepatice – diferenţierea trebuie făcută cu hepatitele virale determinate de

virusurile din grupul herpes: hepatita din mononucleoza infecţioasă, hepatita cu virus
citomeglic, hepatita herpetică.

Hepatitele bacteriene, cu sau fără icter pot să apară în: febra tifoidă , septicemiile cu
coci piogeni, pneumoniile bacteriene severe , apendicită acută cu icter .

47
 Hepatitele „satelite” din infecţiile bacteriene ale căilor biliare (colecistite), cel mai
frecvent cu bacili gramnegativi, de însoţesc de febră cu frisoane, insuficienţă renală, cu valori
crescute de TGP si TGO, care revin la normal în 7-10 zile după tratament antimicrobian
adevcat.

Hepatitele toxice cuprind o mare varietate de afecţiuni hepatice, însoşite sau nu de icter.

Icterele medicamentoase cuprind un vast grup de atingeri hepatice, determinate de un

enorm număr de medicamente. Cele mai frecvent implicate sunt: fenotiazinele
(clorpromazina), substanţe anti-conceptionale, anti-tiroidiene, anti-diabetice, unele antibiotice
(tetraciclină) şi chimioterapice; medicamente cu structuri variate: fenibutazonă, hidantoină.

Icterele mecanice pot avea cauze variate, cu obstrucţie a căilor biliare: litiază,
neoplasm, alte etiologii mai rare (coledocită), icter prin anomalii ale căilor biliare la nou-
năascuţi (stenoză, atrezie, agenezie).

Icterele prehepatice cuprind un vast câmp de ictere, produse prin crize de hemoliză sau
alte cauze de icter. Dintre icterele hemolitice, trebuie sa deosebim: incterele congenitale,
ecterele hemolitice prin enzimopatii eritrocitare, ictere hemolitice prin factori infecţioşi, toxici
sau imunologici.

La copiii mici, diagnosticul diferenţial trebuie făcut cu o serie de afecţiune hepatice

prin defecte metabolice sau enzimatice: diverse tezaurismoze sau prin deficienţe enzimatice
sau boala Wilson şi hemocromatoză.

La gravide, hepatita virală trebuie diferenţiată de icterul colestatic gravidic (icter

recidivant de sarcină), icterul din disgravidii, steatoză hepatică acută şi diverse ictere toxice
(prin tetraciclină) sau infecţii.

Tratament

Evoluţia hepatitei virale A fiind, de regulă, favorabilă, vindecarea naturală se obţine cu

cele mai simple mijloace terapeutice.

 Izolarea bolnavului se face în spital, ca pentru o boală de tip digestiv, cel puţin 2
săptămâni de la debutul bolii;

48
  Repausul la pat este necesar pentru perioada acută a bolii, fiind urmat apoi de un
repaus relativ în convalescenţă şi o reluare treptată a activităţii;

 Dieta trebuie să fie echilibrată, conţinând toţi factorii nuritivi: hidrocarbonate,

proteine, lipide, vitamine si oferită în funcţie de toleranţa digestivă sau apetitul pacientului. La
început dieta este lichidă (hidro-lacto-zaharată) şi apoi sub formă de diferite alimente şi
preparate uşor digestibile;

 Regim alimentar de cruţare a ficatului: fără conserve, alcool, cafea, ciocolată,

prăjeli, afumături, condimente;

 Medicaţia este alcătuită din: suport vitaminic (B1 si B6); tratament simptomatic,
hepatoprotectoare ( Silimarină. Liv 52);

 Formele colestatice, cu icter prelungit, destul de rar întâlnit în hepatita A, se

tratează cu coleretice ( Anghirol, Colebil, Fiobilin). Un efect favorabil asupra scăderii icterului
îl are terapia cu fenobarbital: 3 tablete de 0,100g/zi, 7-10 zile. Tubajul duodenal repetat este
binevenit;

 Persoanele subnutrite şi cele cu etilism cronic vor primi un regim mai bogat în
hidrocarbonate şi proteine, un supliment de vitamine (grupul B, vitamina C) şi factori lipotropi
şi „hepatotropi” ( Aspatofort);

 Programul de supraveghere, după boala acută, se face după o metodologie

stabilită: controale periodice, clinice si de laborator; cate în hepatita A durează aproximativ 6
luni.

Evoluţie

Faza icterică a hepatitelor virale durează rareori mai mult de 4 săptămâni. Alterarea
stării generale cu accentuarea icterului sau apariţia unei aşcite şi au unei tulburări în coagularea
sângelui, corespund unei hepatite mai grave sau, în mod excepţional fulminantă. Faza de
convalescenţă a hepatitei virale A este variabilă şi se întinde pe o perioadă de 1 până la 3 luni.
Nu evoluează spre hepatită cronică activă.

49
 Prognostic

Prognosticul hepatitei virale A, diagnosticată indubitabil prin teste specifice, este

excelent, vindecarea obţinându-se uzual în 2-3 luni, fără cronicizare sau stare de purtător cronic
de virus.

Cazurile letale sunt excepţionale şi apar numai la persoanele imunodeprimate:

subnutriţie, gravide subnutrite şi necontrolate medical, etilism cronic, alte stări toxice cu
afectare hepatică.

În cazurile de hepatită virală A cu diagnostic incertde tip, prognosticul rămâne rezervat

şi bolnavul trebuie urmărit cu atenţie.

Prevenţia

Prevenţia generală implică prestaţii similare cu cele aplicate pentru toate bolile cauzate
de agenti patogeni cu „poarta de intrare” aparatul digestiv şi se referă la:

 supravegherea epidemiologică populaţională, cu accent pe grupurile

populaţionale cu risc ( copii din colectivităţi sau din unităti socio-medicale, familii cu conditii
de viaţă precară );

 igienizare, decontaminare, salubrizare, prestaţii care împiedică sau întrerup

circulaţia VHA;

 evitarea transmiterii prin apă sau alimente contaminate cu VHA, realizabilă prin
asigurarea potabilităţii apei şi respectarea condiţiilor igienice în unităţile de alimentaţie
publică;

 educaţia populaţională privind deprinderile igienice în familii, colectivităti,

gospodării, pentru care este nevoie de o cultură igienică şi de o instruire continuă.

Prevenţia specialăse adresează unor persoane sau grupuri populaţionale cu risc, care
pot beneficia la indicaţia specialiştilor, de administrare a imunoglobulinelor standard (Ig std),
se consideră a fi eficientă dacă se administrează cât mai timpuriu după expunere. Protecţia
coferită de Ig std. administrate postexpunere este de 70-85%. În absenţa vaccinării, se
recomandă administrarea de Ig std. preexpunere, persoanelorreceptive provenite din zone cu
endemicitate redusă care se deplasează în arealele cu circulaţie intensă a VHA. Doza este de
0,02-0,06 ml/kg corp şi se repetă la 3 sau 6 luni.

50
 Prevenţia specifică este realizată prin vaccinare. Există trei generaţii de vaccinuri:

 vaccinurile cu virus atenuat, care nu au o aplicabilitate largă din următoarele

motive: posibilă revenire a virusului vaccinal la virus sălbatic; posibilă creştere a
transaminazelor serice postvaccinal şi eventuala transmitere a virusului vaccinal la contacţii
receptivi din anturajul vaccinatului;

 vaccinurile recombinate au creat unele probleme tehnice de obţinere, din cauza

dispoziţiei tridimensionale a epitopilor proteinelor structurale ale VHA;

 vaccinurile cu virus omorât.

Astăzi se utilizează vaccinuri cu virus omorât. Ele sunt obţinute pornind de la tulpini de
VHA cultivate pe culturi diploide umane, tratate cu formaldehidă şi absorbite pe hidroxid de
aluminiu. Aceste vaccinuri au o bună imunogenitate, astfel că, după o doză, 70-90% dintre
persoanele vaccinate dezvoltă anticorpi anti-VHA. Seroconversia poate creşte la 100%după cea
de a doua doză.

În prezent se utilizează la nivel populaţional mai multe vaccinuri, între care amintim:

 Havrix , produs de firma GlaxoSmithKline; la copii se recomandă Havrix Junior

administrat printr-o doză pentru imunizare primară şi o revaccinare la 6 sau 12 luni de la prima
doză. Vârsta minimă vaccinabilă este peste 1 an;Vaccinul Havrix se poate administra
persoanelor HIV-pozitiv;

 Avaxim (160 unitati antigenice) se foloseşte pentru imunizarea adulţilor, o doză

în vaccinarea primară cu o revaccinare după 6 luni;

 Twinrix – vaccin combinat antihepatită A şi antihepatită B, produs tot de firma

GlaxoSmithKline. Se administrează 3 doze de vaccin la 0,1 şi 6 luni. Protecţia apare la 2-4
săptămâni după vaccinare, 99-100% dintre persoanele vaccinate detin la o lună după a treia
doză ambele tipuri de anticorpi ( anti-VHA si anti-HBs ).

Vaccinurile cu virus omorât sunt bine tolerate, produc puţine reacţii postvaccinale. În 3-
4% din cazuio pot apărea reacţii locale ( durere, eritem ), reacţiile sistemice ( cefalee, febră,
tulburări gastrointestinale ) au o fecvenţă de 1-12%. Foarte rar apar atralgii, mialgii, reacţii
alergice, inclusiv anafilactice.

51
 Combaterea

În focarul de HVA constituit se impun urmatoarele măsuri:

 realizarea anchetei epidemiologice;

 depistarea activă a cazurilor, inclusiv a celor atipice;

 izolarea pacientului la spital;

 înregistrarea şi raportarea nominală a cazurilor;

 decontaminarea ambientului bolnavului;

 igienizarea, salubrizarea şi decontaminarea în şi perifocar;

 supravegherea epidemiologică, clinică şi prin laborator a contactaţilor, pe o

perioadă de 35-40 zile, şi urmărirea , minimum 6 luni, a convalescenţilor, asigurându-se
controlul clinic şi de laborator al acestora.

52
 CAPITOLUL IV

ROLUL ASISTENTEI MEDICALE

Încă din 1948, în cadrul OMS, se recunoaşte importanţa asistentei medicale ca un element
esenţial în realizarea programelor de sănătate, îngrijirea bolnavilor, prevenirea îmbolnăvirilor,
promovarea şi păstrarea sănătăţii.
Asistenta medicală trebuie să fie în permanenţă lângă bolnav pentru a putea observa
culoarea sclerelor (icter), pruritul, scaunele, diureza, greutatea corporală, modificarea
comportamentului.
 Bolnavii cu hepatita virală A sunt amplasaţi în saloane mici, liniştite, asigurându-li-se
condiţii adecvate de odihnă;
 Bolnavii sunt sfătuiţi să adopte poziţia de clinostatism pentru o irigare bună a ficatului
în primele 2-3 săptămâni, până la reapariţia apetitului şi dispariţia oboselii fizice
(astenia);
 Asistenta va supraveghea şi asigura prezenţa tranzitului intestinal prin urmărirea
scaunelor, combaterea constipaţiei sau a diareei;
 Combaterea spasmelor dureroase şi activarea circulaţiei hepatice se face prin aplicaţii
locale calde şi umede în regiunea hepatică;
 Un alt obiectiv important este respectarea regimului alimentar. Dieta trebuie să fie
lichidă, uşor digerabil, fără substanţe toxice pentru a ajuta la regenerarea ficatului;
 Asistenta va realiza hidratarea bolnavului prin administrare de lichide (ceai, compot)
urmărind bilanţul hidrid: ingesta-excreta;
 Asistenta trebuie să acorde o atenţie deosebită respectării măsurilor privind prevenirea
infecţiilor intraspitaliceşti prin respectarea normelor de asepsie în toate manevrele
efectuate, să respecte sterilizarea corectă a instrumentarului medical.

53
 CONCLUZII

Hepatita virală de tip A este o boală strict umană, contagioasă determinată de virusul
hepatic de tip A.
Virusul hepatic de tip A:
 de dimensiuni foarte mici 27-35 nm;
 rezistent la uscăciune şi îngheţ;
 persistă câteva luni în apă dulce şi sărată;
 persistă câteva zile în alimente;
 se inactivează prin fierbere în 5 min.

Sursa de agent patogen sunt bolnavii cu forme clinice manifestate sau inaparente.
Contagiozitatea începe cu 7-10 zile înaintea debutului.
Transmiterea se face fecal-orală (enteral):
 mâini murdare (contaminate);
 obiecte contaminate;
 consum de apă şi alimente contaminate.

Cauzele răspândirii hepatitei virale A sunt condiţiile precare sanitar-igienice din cadrul
locuinţelor, lipsa igienei personale, migrarea necontrolată a populaţiei, nerespectarea pregătirii
alimentelor.
Hepatita virală se manifestă prin semne de suferinţă hepatică cu vindecare spontană şi
imunitate specifică durabilă.
La examenul obiectiv se constată hepatomegalie, spenomegalie şi masca hepatică.
Hepatita virală A se mai numeşte şi boala ”mâinilor murdare„ de aceea se cere respectarea
igienei personale cât mai riguros, igiena locuinţei, a locului de muncă, supravegherea copiilor
de a nu pune mâinile sau obiecte murdare în gură şi cel mai important spălarea mâinilor.

54
Recomandări:
 spălarea mâinilor cu apă şi săpun înainte de masă cât şi după folosirea toaletei;
 repaus la pat în poziţie clinostatism pentru o irigare mai bună a ficatului;
 regim alimentar adecvat bogat în fructe, legume şi proteine uşor digerabile;
 fructele şi legumele spălate înainte de a fi consumate;
 consumul de apă din surse autorizate;
 hidratare adecvată vârstei.

55
 CAPITOLUL V
PREZENTAREA CAZURILOR

CAZUL 1

PLAN DE ÎNGRIJIRE A PACIENTULUI CU HEPATITĂ VIRALĂ A

ZIUA I - 09.01.2015

Pacienta G.D. în vârstă de 5 ani, cu domiciliul în Slobozia Bradului, jud. Vrancea se

internează în data de 09.01.2015 la ora 10.15 în secţia de Boli Infecto-contagioase manifestând
următoarele simptome: somnolenţă, greaţă, vărsături, inapetenţă, temperatură si sindrom
icteric.
Culegerea datelor pe cele 14 nevoi fundamentale.
1. Nevoia de a respira şi a avea o bună circulaţie.
 tipul respiraţiei – abdominal – prin mărirea diametrului vertical al cutiei toracice
- frecvenţa - 20 r/min;
- amplitudine - respiraţie profundă;
- ritmul - respiraţie ritmică;
- zgomotele respiraţiei - normale.
2. Nevoia de a bea şi a mânca.
 dentiţie bună cu reflex de deglutiţie prezent;
 alimentare şi hidratare inadecvată cauzată de greaţă, vărsături şi inapetenţă.
3. Nevoia de a elimina.
 diureza (1000 ml), scaune normale;

56
  greaţă şi vărsături.
4. Nevoia de a se mişca şi a avea o bună postură.
 pacienta execută mişcări adecvate de membre superioare şi inferioare;
5. Nevoia de a dormi şi a se odihni.
 confort, deţine cameră spaţioasă cu toate necesităţile;
 somnolenţă datorită epuizărilor, stărilor de greaţă şi vărsături.
6. Nevoia de a se îmbrăca şi dezbrăca.
 se îmbracă singură, poartă îmbrăcăminte adecvată mediului spitalicesc;
7. Nevoia de a menţine temperatura corpului în limite normale.
 temperatura mediului ambiant 18°-22°;
 febră moderată 38,6°.
8. Nevoia de a fi curat, îngrijit, de a proteja tegumentele şi mucoasele.
 carenţă igienică, păr murdar, pavilioane murdare, unghii netăiate, prezentând
dezinteres faţă de măsurile de igienă.
9. Nevoia de a evita pericole.
1. vulnerabilitate faţă de pericole prezentând risc de infecţie şi complicaţii.
10. Nevoia de a comunica.
 comuică clar cu echipa de îngrijire;
11. Nevoia de a acţiona conform propriilor convingeri şi valori, de a practica religia.
 creştin ortodox, nu frecventează biserica;
12. Nevoia de a fi preocupat în vederea realizărilor.
13. Nevoia de a se receea.
 merge la grădiniţă, urmăreşte emisiuni TV;
14. Nevoia de a învăţa cum să-ţi păstezi sănătatea.
 doreşte să cumoască măsuri de igienă;
 frică de boală şi mediu spitalicesc.

Analiza şi interpretarea datelor.

Pacienta G.D. prezintă dependenţă în satisfacerea următoarelor nevoi:
1. Nevoia de a evita pericole.

57
– vulnerabilitate faţă de pericole prezentând risc de infecţii şi complicaţii.
2. Nevoia de a elimina.
– vărsături.
3. Nevoia de a bea şi a mânca.
– alimentare şi hidratare inadecvate cauzate de greaţă şi vărsături.
4. Nevoia de a menţine temperatura corpului.
– febră moderată 38,6°.
5. Nevoia de a fi curat.
– carenţă igienică (pavilioane şi păr murdar, unghii netăiate).
6. Nevoia de a se odihni şi a dormi.
– somnolenţă cauzată de procesul infecţios manifestat prin stare febrilă şi vărsături.
7. Nevoia de sănătate.
– frica de boală şi mediul spitalicesc.

58
PLAN DE ÎNGRIJIRE A PACIENTULUI CU HEPATITĂ VIRALĂ A
ZIUA I – 09.01.2015

Diagnostic Nursing Obiective Intervenţii Evaluare

1. Nevoia de a evita - pacienta să - i-au măsuri pentru evitarea transmiterii infecţiei prin Rezultate analize:
pericole beneficieze de izolarea pacientei într-un salon pentru a nu deveni sursă - AST/TGO ser 2708 15-60 μ/L
- ALT/TGP 3142 13-45 μ/L
– vulnerabilitate faţă un mediu de de infecţie;
- TBIL ser 8,84 0,20-1,30 μ/L
de pericole datorită siguranţă; - informez şi stabilesc împreună cu mica pacientă un plan
- FIER ser 99 50-120 μ/L
scăderii rezistenţei - pacienta să fie de recuperare a stării de sănătate şi creşterea rezistenţei
- DBIL ser 7,9 0,0-0,4 μ/L
organismului echilibrată organismului cu privire la repaosul la pat şi o alimentaţie - Eritrocite 4,55
prezentând risc de psihic. bogată în vitamine care duce la o vindecare mai rapidă a - Nb 11,9, Nt 35,8
infecţie. bolii; - Leucocite 10,8 *10³ / μL
- creez un mediu optim pentru ca pacienta să-şi poată - Neubofile 48,4 *10³ / μL
exprima liber emoţiile şi nevoile; - Trombocite 493 *10³ / μL

- încurajez pacienta spre activităţi şi jocuri pentru a-i

înlătura frica faţă de echipa medicală;
- asigur legătura pacientei cu familia prin vizite frecvente;
- pregătesc pacienta pentru recoltare de sânge prin puncţie
venoasă pentru examen hemato si biochimic;
- măsor şi notez funţiile vitale în foaia de temperatură;
- administrez tratament prescris de către medic instituind
perfuzie de glucoză 10% de 250 ml cu vit. B1 şi B6 şi
silimarină.
PLAN DE ÎNGRIJIRE A PACIENTULUI CU HEPATITĂ VIRALĂ A

59
 Diagnostic Nursing Obiective Intervenţii Evaluare
2. Nevoia de a elimina - pacienta să fie - voi aşeza pacienta în decibit dorsal cu capul într-o parte În urma tratamantului
– alternarea stării de echilibrată hidro- cât mai aproape de marginea patului pe care îl vom proteja prescris, senzaţiile de greaţă
bine manifectată prin electrolitic şi cu muşama şi aleză; şi vărsături s-au diminuat.
greaţă şi vărsături acido-bazic; - ajut pacienta în timpul vărsăturilor şi îi voi oferi un pahar
- combaterea cu apă pentru a-şi clăti gura după vărsături;
stărilor de greaţă - liniştesc pacienta din punt de vedere psihic şi aerisesc;
şi vărsături. - corectez tulburările electrolitice şi rezerva alcalină prin
instituirea unei perfuzii cu soluţie de glucoză 10% de 250
ml în care voi adăuga vit. B1, B6
- administrez la indicatile medicului autovomitive
METROCLOPRAMID;
- asigur un necesar de lichide pe 24 h pentru a preveni
deshidratarea organismului în urma vărsăturilor (ceai
îndulcit, apă plată, zeamă de supă de legume) în cantităţi
mici de 30-60 ml la interval de 30 min.
- măsor şi notez funcţiile vitale în foaia de temperatură;
- voi face bilanţul ingesta-excreta.

PLAN DE ÎNGRIJIRE A PACIENTULUI CU HEPATITĂ VIRALĂ A

60
 Diagnostic Nursing Obiective Intervenţii Evaluare
3. Nevoia de a mânca - pacienta să - aşez pacienta în decubit dorsal cu capul într-o parte Pacienta se hidratează şi
– dificultate în digestie prezinte stare de protejând lenjeria cu muşama şi aleză; alimentează ajutată de către
şi hidratare cauzate de bine fără greaţă - voi învăţa pacienta să inspire adânc astfel va îndepărta echipa medicală.
un proces infecţios şi vărsături; senzaţia de greaţă;
manifestat prin - pacienta să fie - după încetarea vărsăturilor voi hidrata pacienta cu
inapetenţă, greaţă şi echilibrată cantităţi mici de lichide 30-60 ml la intervale de 30 min.
vărsături. hidro- oferite cu linguriţa pentru a preveni deshidratarea;
electrolitic şi - explorez gusturile şi obiceiurile alimentare ale pacien tei
acido-bazic; formând împreună un regim alimentar de cruţare a
- pacienta să fie ficatului alcătuit din supe de carne slabă, lapte şi iaurt
echilibrată degresat, brânzeturi nesărate, cereale integrale, fructe şi
nutriţional. legume în cantităţi crescute pentru a-i aduce
organismului un suport vitaminic;
- informez pacienta că repaosul la pat o ajută în
recuperarea starii de bine;
- măsor şi notez funcţiile vitale în foaia de temperatură;
- administrez tratament prescris de către medic: glucoză
10% - 250 ml cu vit. B1, B6, silimarină şi
metoclopramid.

PLAN DE ÎNGRIJIRE A PACIENTULUI CU HEPATITĂ VIRALĂ A

61
 Diagnostic Nursing Obiectiv Intervenţii Evaluare
4. Menţinerea - scăderea şi - aerisesc salonul ; - Temperatura dimineaţa –

temperaturii în limite menţinerea - asigur lenjerie lejeră de corp şi o voi schimba de câte ori 38,6° C;
normale. temperaturii în este nevoie; - Temperatura seara –
– alterarea stării de limite normale; - schimb lenjeria de pat; 39,2° C.
bine cauzată de un - pacienta să fie - aplic compresii reci pe frunte;
proces infecţios echilibrată - asigur un volum de lichide de 1,5 l pe 24 h compus din
manifestat prin hidro- apă plată, ceai îndulcit pe care i-l voi oferi fracţionat în
creşterea temperaturii electrolitic. cantităţi mici pentru a scădea temperatura cât şi pentru a
corporale peste valori preveni deshidratarea;
normale. - la indicaţiile medicului voi administra antitermic /
antipiretic;
- măsor temperatura corporală dimineaţa şi seara şi voi
nota în foaia de temperatură;
- administrez tratament prescris bolii care constă în
administrarea de perfuzie de glucoză de 10% în cantitate
de 250 ml, plus vit. B1 şi B6.

PLAN DE ÎNGRIJIRE A PACIENTULUI CU HEPATITĂ VIRALĂ A

62
 Diagnostic Nursing Obiectiv Intervenţii Evaluare
5.Nevoia de a fi curat. - Pacienta să - pregatesc împreună cu mica pacientă materialele - Pacienta înţelege şi este

– cunoştinţe prezinte necesare pentru efectuarea toaletei corpului: săpun, încântată de noile
insuficiente despre tegumente şi şampon, pasta de dinţi, periuţă, prosop, unghiera, lenjerie cunoştinţe despre
măsurile de igienă mucoase curate. de corp; măsurile de igienă.
manifestată prin - asigur temperatura încăperii 20° - 22° C şi a apei de 37° -
carenţă igienică. 38° C;
- după efectuarea toaletei, ajut pacienta să-şi taie unghiile
şi o învăţ cum să-şi pieptene părul;
- cu blândeţe şi răbdare o voi învăţa cum să-şi efectueze
toaleta cavităţii bucalede două ori pe zi pentru a preveni
cariile dentare şi totodată durerile;
- educ pacienta să-şi schimbe atitudinea faţă de aspectul
său fizic şi faţă de îngrijirile igienice arătându-i broşuri
cu copii care aplică aceste măsuri de igienă (spălarea
dimineaţa a cavităţii bucale, a mâinilor, cum îşi prind
fetiţele părul, cum îşi aleg hăinuţele).

PLAN DE ÎNGRIJIRE A PACIENTULUI CU HEPATITĂ VIRALĂ A

Diagnostic Nursing Obiectiv Intervenţii Evaluare

63
6. Nevoia de a se
odihni.
– modificarea calităţii
somnului datorită
epuizării stării febrile şi
vărsăturilor manifestată
prin somnolenţă.
Diagnostic Nursing
7. Nevoia de aţi
menţine sănătatea.
– perturbarea stării de
bine cauzată de lipsa de
cunoştinţe manifestată
prin frică de boală şi
mediu spitalicesc.
PLAN DE ÎNGRIJIRE A PACIENTULUI CU HEPATITĂ VIRALĂ A
- pacienta să - aerisesc salonul şi asigur temperatura camerei 18° - 22°C - Pacienta a dormit 9
beneficieze de un - asigur lenjerie curată şi uscată pe pat fără să prezinte cute ore.
somn odihnitor. - voi educa pacienta că poziţia de clinostatism favorizează
circulaţia sangvină la nivelul ficatului ducând spre vindecare;
- creez un climat de încredere, o încurajez şi o liniştesc purtând
discuţii despre poveşti, învăţând-o o poezie;
- programez vizitele familiei şi îngrijirile în afara orelor de
somn.
Observaţii Intervenţii Evaluare
- Pacienta să - stimulez dorinţa de cunoaştere prin lecţii de formare a - Cooperează cu
acumuleze deprinderilor igienice (pliante, reviste, filmuleţe); echipa medicală la
cunoştinţe noi - spălarea mâinilor cu apă şi săpun este foarte importanta însuşirea măsurilor
despre cum să- inainte de a servi masa, după folosirea toaletei, după ducerea de igienă.
şi pastreze gunoiului, în caz de strănut;
sănătatea. - dimineţa şi seara efectuarea toaletei cavităţii bucale;
- spălarea fructelor şi legumelor înainte de consum;
- schimbarea lenjeriei corporale în fiecare seara dupa baie;
- cum să-şi folosească batista în caz de tuse şi strănut.
ZIUA II 10.01.2015
64
 Diagnostic Nursing Oviectiv Intervenţii Evaluare
1. Nevoia de a evita - Pacienta să - pacienta rămâne izolată într-un salon curat şi aerisit cu o - Îşi exprimă
pericole beneficieze de temperatură optimă de 18° - 22°C pentru a preveni riscul de nevoile liber fără
– vulnerabilitate faţă de un mediu de transmitere a infecţiei; frică şi înţelege
pericole din cauza siguranţă; - învăţ pacienta măsuri de igienă cum ar fi spălarea mâinilor importanţa izolării
procesului infecţios - Pacienta să fie înainte de a servi masa, după folosirea toaletei; şi a măsurilor de
manifestat prin risc de echilibrată - încurajez pacienta să-şi exprime nevoile; igienă.
transmitere a infecţiei. psihic. - asigur legătura cu familia prin vizite frecvente, informându-i
cu privire la măsurile ce trebuie respectate pe perioada vizitei
în salon.
Diagnostic Nursing Obiectiv Intervenţii Evaluare
2. Nevoia de a elimina - Combaterea - asez pacienta în decubit dorsal lateral cu capul într-o parte, - Încetarea

– perturbarea stării de senzaţiilor de protejând patul cu muşama şi aleză; vărsăturilor.

bine cauzată de un greaţă şi - liniştesc pacienta din punct de vedere psihic şi o sprijin în
proces infecţios vărsături; timpul vărsăturii;
manifestat prin - Pacienta să fie - îi voi oferi un pahar cu apă pentru aşi clăti gura, o şterg pe faţă
tulburări digestive şi echilibrată de mucozităţile din vărsături;
greaţă. hidro- - asigur un volum de lichide pe 24h compus din apă plată, ceai
electrolitic şi neîndulcit pe care îl voi oferi în cantităţi mici la intervale cât
acidobazic - mai dese pentru a preveni deshidratarea;
PLAN DE ÎNGRIJIRE A PACIENTULUI CU HEPATITĂ VIRALĂ A

- măsor şi notez funcţiile vitale în foaia de temperatură;

- administrez la indicaţiile medicului antivomitive metoclopramid

65
 şi tratament prescris bolii: glucoză 10% de 250 ml, vitaminele
B1şi B6, silimarină;
- voi face bilantul ingesta-excreta.

Diagnostic Nursing Obiective Intervenţii Evaluare

3. Nevoia de a bea şi - Hidratez pacienta treptat cu cantităţi mici de lichide (supă de
de a mânca - Pacienta se
legume, ceai, apă plată, zeamă compot);
– alterarea stării de - Pacienta să fie alimentează şi
- Explorez gusturile şi obiceiurile alimentare şi totodată învăţ
nutriţie şi hidratare echilibrată hidro- hidratează în limitele
pacienta importanţa regimului alimentar în menţinerea sănătăţii
cauzată de un proces electrolitic şi normale vârstei.
cu privire la alimentele permise (supe de carne fiartă slabă, de
infecţios manifestat acidobazic;
legume, lapte, iaurt, brânzeturi degresate, consumul de legume şi
prin inapetenţă. - Pacienta să fie
fructe pentru a aduce organismului un suport vitaminic crescut) şi
echilibrată
alimentele nepermise (sucuri carbogazoase, dulciuri, evitarea
nutriţional.
mâncărurilor prăjite şi a preparatelor din carne din comerţ);
- Realizez bilanţul ingesta-excreta.

PLAN DE ÎNGRIJIRE A PACIENTULUI CU HEPATITĂ VIRALĂ A

Diagnostic Nursing Obiective Intervenţii Evaluare
4. Menţinerea - scăderea şi - aerisec salonul; - Temperatura

temperaturii menţinerea - îi aplic comprese reci pe frunte şi asigur lenjerie lejeră de dimineaţa – 38,7° C;

66
corporale în limite
normale.
– perturbarea stării de
bine cauzată de un - pacienta să fie
proces infecţios
manifestat prin
creşterea temperaturii
corpului.
temperaturii corp; - Temperatura seara –
corporale în - adminitrez pacientei cantităţi mici de lichide reci (ceai 37,9° C.
limite normale; îndulcit, zeamă compot, apă plată);
- schimb des lenjeria de pat şi de corp şi menţin igiena
echilibrată tegumentelor;
hidro- - calculez raportul ingesta-excreta pe 24 h;
electrolitic. - administrez antitermic la indicaţiile medicului;
- administrez tratament prescris bolii: glucoză 10%-250 ml cu
vit. B1, B6 şi silimarină;
- măsor temperatura corporală dimineaţa şi seara şi notez în
foaia de temperatură.

PLAN DE ÎNGRIJIRE A PACIENTULUI CU HEPATITĂ VIRALĂ A

Diagnostic Nursing Obiective Intervenţii Evaluare
5. Nevoia de a fi - pacienta să - planific un program de igienă cu pacienta; - pacienta aplică noile
curat. prezinte  dimineaţa o învăţ să-şi facă toaleta feţei, gâtului, braţelor cunoştinţe cu privire

67
– dificultate de tegumente şi şi a mâinilor, toaleta cavităţii bucale, îngrijirea părului; la igiena corporală.
autoîngrijire datorită mucoase curate.  seara o ajut să-şi facă baie generală, să se pieptene,
lipsei de cunoştinţe toaleta cavităţii bucale.
privind igiena,
manifestată prin
carenţă igienică.

PLAN DE ÎNGRIJIRE A PACIENTULUI CU HEPATITĂ VIRALĂ A

ZIUA III 11.01.2015
Diagnostic Nursing Obiective Intervenţii Evaluare
1. Nevoia de a evita - Pacienta să - pacienta a înţeles importanţa izolării în salon pentru a preveni - aplică măsurile de

68
pericole. beneficieze de riscul transmiterii infecţiei; igienă.
– vulnerabilitate faţă de un mediu de - pacienta beneficiază de un salon curat, aerisit, cu o
pericole din cauza siguranţă; temperatură de 18° - 22° C;
procesului infecţios - pacienta să fie - pacienta aplică noile cunoştinţe despre măsurile de igienă
manifestată prin risc de echilibrată fizic (spălatul mâinilor, a fructelor înainte de consum);
complicaţii. şi psihic. - încurajez pacienta în activităţi corespunzătoare vârstei (desen,
jocuri cu cuburi, păpuşi).
Diagnostic Nursing Obiective Intervenţii Evaluare
2. Nevoia de a bea şi a - Pacienta să fie - hidratez pacienta cu cantităţi mici de lichide la intervale de 30 - Pacienta se
mânca. echilibrată min. pentru a preveni deshidratarea; alimentează şi
– perturbarea hidratării hidro-electrlitic - asigur împreună cu pacienta un regim alimentar conform bolii hidratează.
şi digestiei cauzată de şi nutriţional. de cruţare a ficatului:
un proces infecţios  dimineaţa - un iaurt degresat cu cereale;
manifestat prin  prânz - supă de carne slabă;
inapetenţă.  seara - branză, cartofi fierţi sau copţi;
 gustările dintre mese constau în consumul de fructe (mere,
banane) pt. a aduce organismului suport de vitamine.

PLAN DE ÎNGRIJIRE A PACIENTULUI CU HEPATITĂ VIRALĂ A

Diagnostic nursing Obiective Intervenții Evaluare
3. Menţinerea - scăderea şi - aerisesc salonul, asigur lenjerie lejeră de corp; - Temperatura
temperaturii menţinerea - aplic compresii reci pe frunte; dimineaţa – 367° C;
corporale în limitele temperaturii - hidratez pacienta cu lichide reci oferite în cantităţi mici, - Temperatura seara –

69
normale. corporale în limite fracţionat cu scopul prevenirii deshidratării în urma stării febrile 37° C;
– modificarea stării de normale. şi a vărsăturilor; - Temperatură în
bine cauzată de un - măsor temperatura corpului dimineaţa şi seara şi notez valorile limite normale.
proces infecţios în foaia de temperatură;
manifestat prin - adiministrez antitermic la indicaţiile medicului;
creşterea temperaturii - administrez tratament prescris afecţiunii: glucoză 10% - 250
corporale. ml., vit. B1, B6 şi silimarină;
- realizez bilanţul ingesta-excreta pe 24h.

70
 CAZUL 2

PLAN DE ÎNGRIJIRE A PACIENTULUI CU HEPATITĂ VIRALĂ A

ZIUA I - 13.02.2015

Pacienta R.F. de sex feminin în vârstă de 8 ani, cu domiciliul în loc. Tâmboieşti, jud. Vrancea
se internează în data de 12.02.2015 ora 16.45 secţia de Boli Infecto-contagioase prezentând
următoarea simptomatologie: inapetenţă, greaţă, vărsături, dureri abdominale, mialgii, oboseală,
constipaţie şi sindrom icteric.
Culegerea datelor pe cele 14 nevoi fundamentale:
1. Nevoia de a respira şi a avea o bună circulaţie.
 zgomotele respiraţiei normale;
 respiraţie profundă şi ritmică;
 frecvenţa 19 r/min.
2. Nevoia de a bea şi a mânca.
 dentiţie în stare bună;
 masticaţie eficace cu gura închisă;
 reflex de deglutiţie prezent;
 alimentare şi hidratare prin deficit.
3. Nevoia de a elimina.
 micţiuni fiziologice 4-5/zi;
 scaun 1 la 3 zile (constipaţie);
 greaţă şi vărsături.
4. Nevoia de a se mişca şi a avea o bună postură.
 pacienta execută mişcări adecvate de membre superioare şi inferioare;
 dureri abdominale;
 mialgii.

71
5. Nevoia de a dormi şi a se odihni.
 cameră spaţioasă, aerisită cu toate necesităţile;
 oboseală;
 ore insuficiente de somn.
6. Nevoia de a se îmbrăca şi dezbrăca.
 poartă îmbrăcăminte adecvată mediului spitalicesc;
7. Nevoia de a menţine temperatura corpului în limite normale.
 temperatura în limite normale 36,6° C măsurată în axilă.
8. Nevoia de a fi curat, îngrijit, de a proteja tegumentele şi mucoasele.
 piele netedă, catifelată, elastică;
 dentiţie completă fără carii;
 carenţă igienică (păr murdar, neîngrijit, pavilioane murdare, unghii netăiate).
9. Nevoia de a evita pericole.
2. vulnerabilitate faţă de pericole.
10. Nevoia de a comunica.
 limbaj verbal clar şi precis;
 acuitate vizuală şi auditivă în parametri normali.
11. Nevoia de a acţiona conform propriilor convingeri şi valori, de a practica religia.
 frecventează biserica ocazional;
 poartă obiecte de cult.
12. Nevoia de a fi preocupat în vederea realizărilor.
 merge la şcoală.
13. Nevoia de a se receea.
 urmăreşte emisiuni de divertisment TV;
 ascultă muzică.
14. Nevoia de a învăţa cum să-ţi păstezi sănătatea.
 cunoştinţe insuficiente despre boală.

72
Analiza şi interpretarea datelor.
Pacienta R.F. prezintă dependenţă în satisfacerea următoarelor nevoi:
1. Nevoia de a evita pericole.
– vulnerabilitate faţă de pericole prezentând risc de infecţii şi complicaţii;
– dureri abdominale;
– risc de complicaţii infecţioase.
2. Nevoia de a elimina.
– vărsături;
– greaţă;
– constipaţie.
3. Nevoia de a bea şi a mânca.
– alimentare şi hidratare inadecvate prin deficit.
4. Nevoia de a se mişca şi a avea o bună postură.
– dureri abdominale;
– mialgii.
5. Nevoia de a dormi şi a se odihni.
– oboseală;
– ore insuficiente de somn.
6. Nevoia de a fi curat, îngrijit de aproteja tegumentele şi mucoasele.
– carenţă igienică.
7. Nevoia de cum să-ţi pastrezi sănătatea.
– cunoştinţe insuficiente.

73
74
PLAN DE ÎNGRIJIRE A PACIENTULUI CU HEPATITĂ VIRALĂ A
ZIUA I 13.02.2015
Diagnostic Nursing Obiective Intervenţii Evaluare
1. Nevoia de a evita - prevenirea - izolez pacienta într-un salon bine aerisit cu o temperatură de Rezultate analize:
pericole. transmiterii 20° C; - AST/TGO ser 2769 μ/L
- ALT/TGP 3161 μ/L
- vulnerabilitate faţă de infecţiei. - informez şi educ pacienta cu privire la transmiterea infecţiei şi
- TBIL ser 8,76mg/dl
pericole din cauza asupra măsurilor pe care trebuie să le respecte:
- FIER ser 103 mg/dl
atingerii integrităţii  repaus la pat obligatoriu;
- DBIL ser 8,3 mg/dl
funcţionale hepatice  respectarea regimului dietetic; - Eritrocite 4,77 *10³ / μL
manifestată prin risc de  respectarea normelor de igienă. - Leucocite 10,8 *10³ / μL
transmitere a infecţiei. - Trombocite 486 *10³/μL

- încurajez pacienta să-şi exprime necesităţile şi temerile faţă de - Hemoglobină 12,6 g/dl
- HEMATOGRIT 37,6%
echipa medicală;
- asigur legătura pacientei cu membrii familiei prin vizite
frecvente;
- măsor şi notez funcţiile vitale în foaie de temperatură;
- recoltez la indicaţia medicului sânge pentru examenele de
laborator.

75
PLAN DE ÎNGRIJIRE A PACIENTULUI CU HEPATITĂ VIRALĂ A
Diagnostic Nursing Obiective Intervenţii Evaluare
2.Nevoia de a elimina. - combaterea - aşez pacienta în decubit dorsal cu capul într-o parte şi o sprijin - diminuarea
- alterarea eliminărilor vărsăturilor; în timpul vărsăturilor; vărsăturilor.
intestinaledatorită - pacienta să - îi ofer un pahar cu apă pentru a-şi clăti cavitatea bucală;
procesului infecţios prezinte tranzit - o hidratez treptat cu cantităţi mici de lichide reci (compot,
manifestat prin intestinal în limite ceai, apă) şa intervale cât mai dese din 30 în 30 min.;
vărsături şi constipaţie. fiziologice; - fac bilanţul ingesta-excreta a lichidelor ingerate;
- pacienta să fie - aerisesc salonul şi asigur o temperatura de 20° C;
echilibrată - administrez la indicaţia medicului Metroclopramid;
hidroelectrolitic şi - indic ca după încetarea vărsăturilor pacienta să consume o
acido-bazic. cantitate mai amre de lichide pentru a combate constipaţia;
- recomand să consume alimente bogate în reziduuri (piure de
legume şi frunte, suc de morcov);
- stabilesc împreună cu pacienta un orar de eliminare;
- încurajez pacienta să facă mişcări fizice cu regularitate;
- administrez tratament prescris de către medic: perfuzie –
glucoză 10% în cantitate de 250 ml. şi suport vitaminic de B1,
B6 şi protector pentru ficat Liv 52

76
PLAN DE ÎNGRIJIRE A PACIENTULUI CU HEPATITĂ VIRALĂ A
Diagnostic Nursing Obiective Intervenţii Evaluare
3.Nevoia de a bea şi a - pacienta să fie - hidratez pacienta cu cantităţi mici de lichid (zeamă compot, - pacienta se
mânca. echilibrată ceai) pentru a preveni deshidratarea; alimentează şi
- dificultate de a se nutriţional şi - explorez gusturile pacientei la alimentele permise şi alcătuiesc hidratează singură.
alimenta şi hidrata din hidrolitic. mesele principale:
cauza vărsăturilor  mic dejun – cană de lapte şi 2-3 biscuiţi;
manifestată prin  prânz – supă de legume şi 2 felii pâine prăjită;
inapetenţă.  seara – un pahar de iaurt degresat. Între mese fructe.
- administrez la indicaţia medicului perfuzie: glucoză 10% de
250 ml, vit. B1, B6 şi Liv 52.

Diagnostic Nursing Obiective Intervenţii Evaluare

4.Nevoia de a se mişca - pacienta să - aerisesc salonul şi asigur temperatura de 20° C; - atenuarea durerii în
şi de a avea o bună prezinte o postură - educ pacienta că repausul la pat favorizează circulaţia sangvină poziţie de decubit
postură. adecvată. la nivelul ficatului; dorsal.
- dificultate de a se - masez toate punctele de presiune a corpului la schimbarea
mişca şi de a avea o poziţiei în pat;
bună postură - îndemn pacienta să efectueze exerciţii pasive şi active ale
manifestată prin dureri membrelor superioare şi inferioare;
abdominale şi mialgii. - asigur igiena tegumentelor, a lenjeriei de pat şi de corp.

PLAN DE ÎNGRIJIRE A PACIENTULUI CU HEPATITĂ VIRALĂ A

Diagnostic Nursing Obiective Intervenţii Evaluare

77
5.Nevoia de a dormi şi - pacienta să - aerisesc salonul şi asigur o temperatură de 20° C; - pacienta a beneficiat
a se odihni. beneficieze de un - asigur în salon un climat de linişte (semiobscur, închid uşile, de un somn odihnitor
- modificarea calităţii şi somn calitativ şi reduc zgomotele- TV şi radio), evitarea discuşiilor cu voce tare; de 3 h (13.00-16.00)
cantităţii somnului cantitativ. - schimb lenjeria de pat şi de corp a pacientei;
datorită trezirilor - întocmesc împreună cu pacienta un program de odihnă;
repetate şi durerilor - învăţ pacienta tehnici de relaxare şi exerciţii respiratorii
abdominale manifestate (încordarea şi relaxarea corpului, să inspire lung şi profund
prin oboseală. expirând aerul încet).
Diagnostic Nursing Obiective Intervenţii Evaluare
6.Nevoia de a fi curat, - pacienta să - pregătesc împreună cu pacienta materiale necesare pentru - pacienta prezintă
îngrijit, de a proteja prezinte efectuarea băii generale (prosop, săpun, şampon, periuţă de dinţi, tegumente şi mucoase
tegumentele şi tegumentele şi unghieră, schimb de haine de corp); curate.
mucoasele. mucoasele curate; - asigur temperatura în baiede 20° -22° C şi a apei 37° - 38° C;
- neglijenţă faţă de - pacienta să - ajut pacienta să-şi samponeze părul, să-şi cureţe urechile şi
aspectul său manifestat acumuleze întregul corp;
prin carenţă igienică. cunoştinţe despre - o învăţ importanţa periajului zilnic al dinţilor;
igienă. - ajut pacienta să-şi perie părul, să-şi taie unghiile să se îmbrace;
- informez şi educ pacienta să-şi schimbe atitudinea faţă de
aspectul său;
- conştientizez importanţa igienei.

PLAN DE ÎNGRIJIRE A PACIENTULUI CU HEPATITĂ VIRALĂ A

Diagnostic Nursing Obiective Intervenţii Evaluare
7.Nevoia de a învăţa - pacienta să - informez şi educ pacienta cu privire la respectarea măsurilor de - pacienta a dobândit

78
cum să-ţi păstrezi dobândească igienă: cunoştinţele necesare.
sănătatea. cunoştinţele  importanţa periajului zilnic de 2 ori pe zi;
- cunoştinţele despre măsurile de  spălarea mâinilor cu apă şi săpun cât mai frecvent;
insuficiente despre igienă.  baia generală de două ori pe săptămână;
boala sa şi modul de  îngrijirea ochilor, urechilor, unghiilor zilnic;
transmitere a infecţiei.
 spălarea fructelor înainte de consum;
 respectarea regimului dietetic;
 respectarea repausului la pat.

PLAN DE ÎNGRIJIRE A PACIENTULUI CU HEPATITĂ VIRALĂ A

ZIUA II 14.02.2015
Diagnostic Nursing Obiective Intervenţii Evaluare
1.Nevoia de a evita - pacienta să nu - asigur condiţile de mediu adecvat (cameră izolată, aerisită, - comunică cu

79
pericole. prezinte dureri temperatură optimă); echipa medicală;
- vulnerabilitate faţă de abdominale; - încurajez pacienta să comunice cu echipa medicală, să-şi exprime - temperatura 36,4°
pericole cauzată de - pacienta să emoţiile, nevoile, frica; C, R=21,
atingerea integrităţii beneficieze de un - asigur legătura pacientei cu familia prin vizite frecvente; P=94b/min.
hepatice manifestată mediu de - recomand pacientei poziţia de clinostatism pentru o irigare mai bună
prin dureri abdominale. siguranţă. a ficatului şi calmarea durerilor abdominale;
administrez tratament prescris de către medic: glucoză 10% - 250 ml,
vit. B1, B6 şi Liv 52.
Diagnostic Nursing Obiective Intervenţii Evaluare
2. Nevoia de a - - - aerisesc salonul şi asigur temperatura de 20° C; - diminuarea
elimina. combaterea - în timpul vărsăturilor sprijin pacienta şi îi voi oferi un pahar cu vărsăturilor.
- perturbarea tranzitului vărsăturilor; apă pentru aşi clăti gura;
intestinal din cauza - pacienta să - învăţ pacienta să inspire profund pentru a diminua senzaţia de
unei alimentaţii beneficieze de un greaţă;
inadecvate manifestat scaun normal. - hidratez pacienta treptat şi des cu cantităţi mici de lichide reci;
prin constipaţie. - recomand să comsume piureuri de fructe, suc de fructe pentru a
combate constipaţia şi stabilesc împreună cu pacienta un orar de
eliminare a materiilor fecale;

PLAN DE ÎNGRIJIRE A PACIENTULUI CU HEPATITĂ VIRALĂ A

Diagnostic Nursing Obiective Intervenţii Evaluare
3.Nevoia de a bea şi a - pacienta să - hidratez pacienta cu cantităţi mici de lichide reci (zeamă de - pacienta nu mai
mânca. nu prezinte compot, ceai, sucuri de fructe); prezintă vărsături;
- alterarea stării de vărsături; - explorez gusturile pacientei asupra alimentelor permise şi - pacienta se

80
 nutriţie manifestată - să fie instilui regim alimentar: elimentează singură.
prin vărsături echilibrată  mic dejun – cană de ceai şi o felie de paine cu gem;
alimentare. nutriţional.  prânz - carne de pui slabă, fiartă şi piure de frunte;
 seara – supă de legume.
- fac bilanţul ingesta-excreta a lichidelor ingerate;
- măsor şi notez funcţiile vitale.
Diagnostic Nursing Obiective Intervenţii Evaluare
4.Nevoia de a dormi şi - pacienta să - aerisesc salonul şi asigur temperatura acestuia de 20° C; - pacienta a beneficiat
a se odihni. beneficieze de un - întocmesc cu pacienta un program de odihnă; de un somn odihnitor.
- perturbarea calităţii şi somn odihnitor. - asigur lenjerie curată de pat şi de corp;
cantităţii somnului - asigur liniştea în salon prin închiderea uşilor, evitarea
datorită durerilor discuţiilor cu voce tare, reducerea zgomotelor.
abdominale manifestate
prin treziri repetate.

PLAN DE ÎNGRIJIRE A PACIENTULUI CU HEPATITĂ VIRALĂ A

ZIUA III 15.02.2015
Diagnostic Nursing Obiective Intervenţii Evaluare
1.Nevoia de a evita - prevenirea - i-au măsuri de prevenire a transmiterii infecţiei prin: - pacienta cooperează
pericole. transmiterii  izolarea pacientei în salon bine aerisit cu temperatura de cu cadrele medicale.
- vulnerabilitate faţă de infecţiei. 20° C;
pericole din cauza

81
procesului infecţios  educ pacienta în respectarea regimului dietetic;
manifestat prin risc de  respectarea repausului la pat;
transmitere a infecţiei.  respectarea măsurilor de igienă.
- măsor şi notez funcţiile vitale;
- administrez tratament prescris de medic: perfuzie cu glucză
10% - 250 ml, vit. B1, B6 şi Liv 52.
Diagnostic Nursing Obiective Intervenţii Evaluare
2.Nevoia de a elimina. - echilibrare - asigur un volum lichidian pe 24h, compus din 300ml ceai - încetarea
- diminuarea hidroelectrolitică îndulcit cu miere, 300ml zeamă compot, 1000ml apă plată cu vărsăturilor;
peristatismului şi acido-bazică. lămâie cu scopul de a combate deshidratarea din cauza - reluarea tranzitului
intestinal cauzat de o vărsăturilor şi pentru a favoriza eliminarea de materii fecale; intestinal.
alimentaţie prin deficit - stabilesc împreună cu pacienta un orar de eliminare a materiilor
manifestat prin fecale.
constipaţie (un scaun la
3 zile).

PLAN DE ÎNGRIJIRE A PACIENTULUI CU HEPATITĂ VIRALĂ A

Diagnostic Nursing Obiective Intervenţii Evaluare
3.Nevoia de a bea şi - pacienta să fie - educ şi informez pacienta la împortanţa respectării regimului - pacienta se
de a mânca. - alterarea echilibrată dietetic – alimente permise: supe de legume, carne slabă fiartă / alimentează şi
stării de nutriţie din hidroelectrolitic şi grătar, brânzeturi şi iaurturi degresate, peşte, paste făinoase; hidratează
cauza procesului nutriţional. - asigur un volum lichidian de 1500-2000ml / 24h compus din corespunzător.
infecţios manifestat ceai zeamă compot, suc de fructe.
prin inapetenţă.

82
 Diagnostic Nursing Obiective Intervenţii Evaluare
4.Nevoia de a învăţa - pacienta să - educ pacienta în respectarea următoarelor norme de igienă: - pacienta a însuşit
cum să-ţi păstrezi dobândească  spălarea mâinilor – un gest simplu dar esenţial înainte de noile cunoşinţe privind
sănătatea. cunoştinţe despre a lua masa, după folosirea toaletei; igiena.
- lipsă de cunoştinţe măsuri de igienă.  baia generală – scade pericolul apariţiei bolilor de piele,
despre măsuri de igienă elimină transpiraţia şi mirosurile neplăcute;
manifestat prin  periajul dinţilor de 2 ori pe zi cu scopul de a preveni
ignoranţă. cariile dentare;
 pieptănatul zilnic al părului;
 schimbarea lenjeriei intime zilnic;
 aerisirea dormitorului dimineaţa şi seara;
 respectarea regimului dietetic;
 respectarea unui program de odihnă şi miscarea în aer
liber, spălatul fructelor înainte de consum.

83
 CAZUL 3

PLAN DE ÎNGRIJIRE A PACIENTULUI CU HEPATITĂ VIRALĂ A

ZIUA I - .17.03.2015

Pacientul V.L. de sex masculin în vârstă de 13 ani, cu domiciliul în loc. Sihlea, jud. Vrancea
s-a prezentat în data de 17.03.2015 ora 10.15 secţia de Boli Infecto-contagioase prezentând
următoarea simptomatologie: dureri abdominale, mialgii, oboseală, febră, diaree şi epistaxis. Se
menţionează că pacientul este sedentar şi obez.
Culegerea datelor pe cele 14 nevoi fundamentale:
2. Nevoia de a respira şi a avea o bună circulaţie.
 zgomotele respiraţiei normale;
 frecvenţa 21 r/min;
 epistaxis.
2. Nevoia de a bea şi a mânca.
 dentiţie completă fără carii;
 limbă şi gingii roz;
 reflex de deglutiţie prezent;
 alimentare şi hidratare prin surplus – obezitate;
 dificultate în a urma o dietă.
3. Nevoia de a elimina.
 micţiuni fiziologice 4-5/zi;
 scaune diareeice.
4. Nevoia de a se mişca şi a avea o bună postură.
 sistem osteo-articular integru;
 dureri abdominale;
 mialgii.

84
5. Nevoia de a dormi şi a se odihni.
 oboseală;
 ore insuficiente de somn.
6. Nevoia de a se îmbrăca şi dezbrăca.
 poartă îmbrăcăminte adecvată.
7. Nevoia de a menţine temperatura corpului în limite normale.
 Febră ridicată 39,4° C măsurată în axilă.
8. Nevoia de a fi curat, îngrijit, de a proteja tegumentele şi mucoasele.
 piele curată, netedă şi catifelată;
 dentiţie albă, completă fără carii;
 deprinderi igienice formate.
9. Nevoia de a evita pericole.
3. vulnerabilitate faţă de pericole;
4. risc de complicaţii infecţioase.
10. Nevoia de a comunica.
 limbaj verbal clar şi precis.
11. Nevoia de a acţiona conform propriilor convingeri şi valori, de a practica religia.
 nu frecventează biserica;
 participă la orele de religie din şcoală.
12. Nevoia de a fi preocupat în vederea realizărilor.
 merge la şcoală.
13. Nevoia de a se receea.
 urmăreşte emisiuni TV;
 ascultă muzică;
 citeşte diverse cărţi de literatură;
 foloseşte calculatorul zilnic aproximativ 6h.
14. Nevoia de a învăţa cum să-ţi păstezi sănătatea.
 Frică de boală şi mediu spitalicesc.

85
Analiza şi interpretarea datelor.
Pacientul V.L. prezintă dependenţă în satisfacerea următoarelor nevoi:
1. Nevoia de a evita pericole.
– vulnerabilitate faţă de pericole;
– risc de complicaţii infecţioase.
2. Nevoia de a respira şi a avea o bună circulaţie.
– epistaxis.
3. Nevoia de a elimina.
– scaune diareeice.
4. Nevoia de a bea şi a mânca.
– dificultate în a urma o dietă;
– alimentare şi hidratare prin surplus.
5. Nevoia de a menţine temperatura corporală în limite normale.
– Febră ridicată 39,4° C.
6. Nevoia de a se mişca şi a avea o bună postură.
– dureri abdominale;
– mialgii.
7. Nevoia de a dormi şi a se odihni.
– oboseală.
8. Nevoia de cum să-ţi pastrezi sănătatea.
– frică de boală şi mediu spitalicesc.

86
PLAN DE ÎNGRIJIRE A PACIENTULUI CU HEPATITĂ VIRALĂ A
ZIUA I - 17.03.2015
Diagnostic Nursing Obiective Intervenţii Evaluare
1.Nevoia de a evita - pacientul să - izolez pacientul într-un salon aerisit cu o temperatură de - T° =39,4° C,
pericole. beneficieze de un 20°C; - R =21r/min,
- vulnerabilitate faţă de mediu de - informez pacientul cu privire la respectarea regimului - P =94 b/min;
pericole cauzată de o siguranţă; dietetic, a normelor de igienă şi a repausului la pat; - REZULTATE ANALIZE:
imunitate scăzută a - prevenirea - măsor şi notez în foaia de temperatură funcţiile vitale; - TGO (ser) 2806 μ/L
- TGP (ser) 3197 μ/L
organismului transmiterii - recoltez sânge pentru examenele de laborator;
- TBIL (ser) 9,83mg/dl
manifestată prin risc de infecţiei. - asigur legătura pacientului cu familia prin vizite zilnice;
- FIER (ser) 97 mg/dl
complicaţii infecţioase. - încurajez pacientul să-şi exprime nevoile;
- DBIL (ser) 8,3 mg/dl
- administrez tratament indicat de către medic: glucoză 10% -
- Eritrocite 4,67 *10³ / μL
500ml, vit. B1, B6, protector hepatic Liv 52. - Leucocite 10,9 *10³ / μL
- Trombocite 497 *10³/μL
- Volum Trombocitar 6,5
(fL);
- Trombocitocrit 0,32 (%)
- Hemoglobină 11,9 g/dl
- HEMATOCRIT 35,8%

PLAN DE ÎNGRIJIRE A PACIENTULUI CU HEPATITĂ VIRALĂ A

87
 Diagnostic Nursing Obiective Intervenţii Evaluare
2.Nevoia de a respira - pacientul să - aşez pacientul în decubit dorsal cu capul în hiperextensie; - respiraţie 19 /min;
şi a avea o bună respire liber pe - comprim nara ce sângerează (stângă) timp de 5-10 min.; - puls 89 b/min;
circulaţie. nas; - aplic comprese reci pe nas; - temperatura 39,2°C.
- dificultate în a respira - să nu prezinte - recomand pacientului repaus la pat;
cauzată de hemoragie nazală. - umezesc aerul din încăpere cu apă alcalizată;
sensibilitatea vaselor - educ pacientul să folosească batista individuală pentru a evita
nazale manifestat prin să împrăştie secreţiile nazale;
epistaxis. - măsor şi notez funcţiile vitale în foaia de temperatura.
Diagnostic Nursing Obiective Intervenţii Evaluare
3.Nevoia de a elimina. - combaterea - acopăr patul pacientului cu muşama şi aleză; - trei scaune cu
- alterarea tranzitului diareei; - liniştesc pacientul comunicând cu el în permanenţă; consistenţă moale.
intestinal cauzat de un - combaterea - supraveghez scaunul (frecvenţa şi consistenţa);
proces infecţios deshidratării. - asigur repaus fizic şi psihic;
manifestat prin scaune - reechilibrez pacientul hidro-electrolitic prin regim hidric;
diareeice. - menţin igiena tegumentelor şi a mucoasei perianale;
- supraveghez aspectul tegumentelor, diureza;
- calculez bilanţul ingesta-excreta;
- la indicaţia medicului administrez o capsulă de ercefuril sau
furazolidon.

PLAN DE ÎNGRIJIRE A PACIENTULUI CU HEPATITĂ VIRALĂ A

Diagnostic Nursing Obiective Intervenţii Evaluare

88
4.Nevoia de a bea şi a - pacientul să fie - asigur repaus fizic şi psihic al pacientului; - pacientul îşi exprimă
mânca. echilibrat hidro- - supraveghez manifestările de deshidratare: aspectul acceptul de a urma un
- dificultate în a urma o electrolitic şi tegumentelor, diureza, pulsul; regim alimentar.
dietă ce se manifestă nutriţional; - în primele 24-48 h alimentaţia pacientului va fi hidrică
prin nevoia de a ingera - pacientul să aibă compusă din ceai neîndulcit, supă de morcov, mucilagi de orez
o cantitate mare de o greutate şi banane;
alimente. corporală în - calculez bilanţul ingesta-excreta;
funcţie de înălţime - cântăresc zilnic pacientul şi stabilesc împreună cu el un
şi vârstă. program de activităţi fizice;
- calculez indicele de masă corporală.
Diagnostic Nursing Obiective Intervenţii Evaluare
5.Nevoia de a menţine - scăderea - aerisesc salonul; - temperatura la
temperatura corpului temperaturii - asigur lenjerie lejeră din bumbac; internare: 39,4°C;
în limite normale. corpului în limite - aplic compresii reci; - temperatura după
- alterarea stării de bine fiziologice. - sugerez pacientului ingestia de lichide; administrare
cauzată de un proces - realizez bilanţul ingesta-excreta; paracetamol: 38,9°C.
infecţios manifestat - măsor temperatura şi o notez în foaia de temperatură;
prin creşterea - la indicaţia medicului administrez paracetamol;
temperaturii corpului - asigur igiena tegumentelor.
peste limitele normale.

PLAN DE ÎNGRIJIRE A PACIENTULUI CU HEPATITĂ VIRALĂ A

Diagnostic Nursing Obiective Intervenţii Evaluare
6.Nevoia de a se mişca - pacientul să - instalez pacientul în pat; - pacientul prezintă o

89
şi a avea o bună prezinte o postură - învăţ pacientul care este poziţia adecvată (decibit dorsal pentru postură adecvată.
postură. adecvată. a favoriza circulaţia sangvină la nivelul ficatului);
- postură inadecvată - asigur igiena tegumentelor;
cauzată de durerile - îndemn pacientul la exerciţii fizice pentru a menţine tonusul
abdominale şi muscular şi mobilitatea articulară.
manifestată prin
mobilitate redusă.

Diagnostic Nursing Obiective Intervenţii Evaluare

7.Nevoia de a dormi şi - pacientul să - asigur în salon un climat de linişte, semiobscur cu o - pacientul a avut un
a se odihni. beneficieze de un temperatură optimă; somn echilibrat din
- alterarea somnului din număr de ore de - îl învăţ tehnici de relaxare; punct de vedere
cauza trezirilor somn - observ şi notez calitatea somnului; calitativ şi cantitativ.
frecvente manifestat corespunzător - întocmesc un program de odihnă.
prin oboseală. vârstei.

PLAN DE ÎNGRIJIRE A PACIENTULUI CU HEPATITĂ VIRALĂ A

ZIUA II - 18.03.2015
Diagnostic Nursing Obiective Intervenţii Evaluare
1.Nevoia de a evita - pacientul să - aerisesc salonul; - comunică cu echipa

90
pericole. beneficieze de un - mă asigur că lenjeria este schimbată şi curată; medicală.
- vulnerabilitate faţă de mediu de - încurajez pacientul să comunice cu cadrele medicale pentru a-şi
pericole datorită siguranţă; exprima nevoile;
temerii de complicaţii - pacientul să fie - asigur legătura pacientului cu familia prin vizite zilnice;
manifestată prin echilibrat psihic. - administrez tratament: glucoză 10% - 500ml, vit. B1, B6, Liv
enxietate. 52.

Diagnostic Nursing Obiective Intervenţii Evaluare

2.Nevoia de a elimina. - combaterea - asigur repaus fizic şi psihic; - un scaun de
- perturbarea tranzitului diareei; - reechilibrez pacientul hidro-electrolitic; consistenţă păstos-
intestinal cauzată de - echilibrare hidro- - supraveghz scaunul (frecvenţa şi consistenţa); omogen.
tulburările digestive electrolitic şi - menţin igiena tegumentelor şi a mucoasei perianale;
manifestată prin scaune acido-bazic. - calculez bilanţul ingesta-excreta.
frecvente şi apoase.

PLAN DE ÎNGRIJIRE A PACIENTULUI CU HEPATITĂ VIRALĂ A

Diagnostic Nursing Obiective Intervenţii Evaluare
3.Nevoia de a bea şi a - pacientul să fie - asigur un regim hidric compus din supă de morcov, mucilagi - pacientul acceptă
mânca. echilibrat hidro- de orez, banane şi ceai neîndulcit; regimul alimentar;
- alimentaţie prin electrolitic şi - calculez bilanţul ingesta-excreta; - a scăzut în greutate

91
surplus datorită nutriţional; - încurajez pacientul în a realiza exerciţii fizice; 250 g în 48 h.
deprinderilor - pacientul să - cântăresc pacientul zilnic.
alimentare greşite scadă din
manifestată prin greutatea
creşterea în greutate. corporală.

Diagnostic Nursing Obiective Intervenţii Evaluare

4.Nevoia de a menţine - scăderea - aerisesc salonul; - temperatura
temperatura temperaturii - sugerez ingestia de lichide; dimineaţa: 38,7°C;
corporală în limite corporale în - realizez bilanţul ingesta-excreta; - temperatura seara:
normale. limitele - administrez la indicaţia medicului paracetamol; 37,6°C.
- alterarea stării de bine fiziologice. - măsor temperatura şi o notez în foaia de temperatură.
cauzată de creşterea
temperaturii corporale.

PLAN DE ÎNGRIJIRE A PACIENTULUI CU HEPATITĂ VIRALĂ A

ZIUA III - 19.03.2015
Diagnostic Nursing Obiective Intervenţii Evaluare
1.Nevoia de a evita - pacientul să - aerisesc salonul şi asigur temperatura de 20°C; - comunică cu echipa
pericole. beneficieze de un - informez pacientul cu privire la respectarea regimului medicală.
- risc de complicaţii din mediu de alimentar dietetic;

92
cauza alterării hepatice siguranţă. - respectarea repausului la pat şi a normelor de igienă;
manifestată prin - administrez tratament: glucoză 10% - 500ml, vit. B1, B6, Liv
anxietate. 52.

Diagnostic Nursing Obiective Intervenţii Evaluare

2.Nevoia de a bea şi a - pacientul să fie - învăţ pacientul valoarea energetică a alimentelor; - pacientul acceptă
mânca. echilibrat hidro- - alcătuiesc un regim hipocaloric şi dietetic compus din ceai regimul alimentar.
- perturbarea electrolitic şi neîndulcit, sucuri de fructe, supe de legume, carne fiartă sau la
alimentaţiei datorită nutriţional: grătar, salate, peşte;
deprinderilor - pacientul să - încurajez pacientul în activităţi fizice;
alimentare greşite prezinte o greutate - urmăresc prin cântărire zilnică greutatea corporală;
manifestată prin corporală în - asigur un volum lichidian de 1,5 l / zi.
obezitate. funcţie de înalţime
şi vârstă.

PLAN DE ÎNGRIJIRE A PACIENTULUI CU HEPATITĂ VIRALĂ A

Diagnostic Nursing Obiective Intervenţii Evaluare
3.Nevoia de cum să-ţi - pacientul să - educ pacientul în respectarea următoarelor norme de igienă: - pacientul a dobândit
păstrezi sănătatea. însuşească noţiuni  spălarea mâinilor cu apă şi săpun (frecvent); cunoştinţe despre
- cunoştinţe de igienă.  baia generală scade apariţia bolilor de piele, elimină normele de igienă şi
insuficiente cu privire transpiraţia şi mirosurile neplăcute; adaptarea unui stil de
la adaptarea unui stil de  periajul dinţilor de 2 ori pe zi; viaţă sănătos.
viaţă sănătos.  aerisirea camerei de dormit;

93
 desfăşurarea de activităţi fizice crescute (mers pe jos,
bicicletă, practicarea unui sport - înot);
 respectarea regimului alimentar;
 creşterea volumului de lichide pe zi (1,5-2 l);
 spălarea fructelor şi legumelor înainte de consum.

94
ANEXA 1

PERFUZIA INTRAVENOASĂ

Definiţie – perfuzia reprezintă introducerea pe cale parenterală (intravenos) picătură cu

picătură a soluţiei medicamentoase pentru reechilibrarea hidroionică şi volemică a organismului.

Scopul perfuziei intravenoase:

– administrarea de medicamente la care se urmăreşte efectul prelungit;
– depurativ – favorizează excreţia din organism a produşilor toxici;
– completarea proteinelor sau a unor componente sangvine pe cale parenterală;
– alimentare pe cale parenterală.
– hidratarea şi mineralizarea organismului.

Locul de elecţie – vena de la plica cotului.

Materiale necesare :
– soluţie de glucoză 10% în flacoane sterile;
– garou;
– tăviţă renală;
– stativ;
– 1-2 seringi sterile;
– pernă tare;
– muşama şi aleză;
– casoletă cu câmpuri sterile;
– vată hidrofilă;
– soluţie dezinfectantă;
– leucoplast.

95
 Tehnică :
Toate materialele necesare se aşează pe tava medicală şi se transportă în apropierea
bolnavului.
Se desigilează dopul flaconului şi se dezinfectează cu alcool.
Se desface perfuzorul şi se închide. Cu vârful prestubului se pătrunde în dopul flaconului de
pe toată lungimea perfuzorului lăsând să curgă lichid. Nu se atinge amboul.
Se spală membrul superior cu apă şi săpun. Se dezinfectează cu alcool venele de la plica
cotului. Se examinează calitatea venelor şi se palpează.
Se aplică garoul la nivelul braţului. Se dezinfectează cu alcool sanitar.
Se cere bolnavului să închidă pumnul şi se efectuează puncţia venoasă cât mai periferic.
Se verifică poziţia acului în venă. Se îndepărtează garoul.
Se deschide prestubul şi se reglează viteza lichidului cu aproximativ 60 pic/min.

Accidente şi incidente:
– embolie gazoasă prin pătrunderea aerului în curentul circulator. Se previne prin
eliminarea aerului din tub înaintea instalării perfuziei;
– frisoane – nerespectarea regulilor de asepţie;
– coagularea sângelui pe ac sau canulă – se previne prin introducerea pe lumen a soluţiei de
heparină;
– revărsare a lichidului perivenos cu apariţia flebitei, durere, creşterea temperaturii
tegumentului, eritem.

96
ANEXA 2

MĂSURAREA PULSULUI

Definiţie: pulsul reprezintă expansiunea ritmică a arterelor ce se comprimă pe un plan dur,

osos şi este sincronă cu sistola ventriculară.

Scop – evaluarea funcţiei cardiovasculare.

Locuri de elecţie: temporal, carotid, apicol, femural, radial, popliteu, tibial, pedios.

Elemente de apreciat:
– ritmicitatea;
– frecvenţa;
– celeritatea;
– amplitudinea.

Materiale necesare:
– ceas secundar;
– pix cu mină roşie.

Tehnică:
Se asigură repaus fizic şi psihic pacientului 10-15 min.
Asistenta se spală pe mâini, recuperează artera şi fixează degetele palpatoare pe traiectul
venei, numărând pulsaţiile timp de 1 minut.
Consemnează valoarea obţinută printr-un punct pe foaia de temperatură ţinând cont că fiecare
linie orizontală a foii reprezintă 4 pulsaţii. Unirea valorii prezente cu cea anterioară cu o linie
pentru obţinerea curbei.

97
 ANEXA 3

MĂSURAREA RESPIRAŢIEI

Definiţie . Respiraţia reprezintă nevoia fiecărei fiinţe umane de a capta oxigen din mediul
înconjurător necesar proceselor de oxidare din organism şi de a elimina dioxidul de carbon
rezultat din arderile celulare.

Scop: evaluarea funcţiei respiratorii.

Elemente de apreciat :
– tipul respiraţiei;
– amplitudinea mişcărilor respiratorii;
– ritmul;
– frecvenţa.

Materiale necesare :
– ceas secundar;
– pix cu mină verde.

Tehnică :
Asistenta aşează pacientul în decubit dorsal, fără a explica tehnica ce urmează a fi efectuată,
va plasa mâinile cu suprafaţa palmară pe suprafaţa toracelui, numărând inspiraţiile timp de 1
minut.
Consemnarea valorii obţinute printr-un punct pe foaia de temperatură – fiecare linie
orizontală a foii reprezintă o respiraţie.
Unirea cu o linie a valorii prezente cu cea anterioară pentru obţinerea curbei.

98
ANEXA 4

RECOLTAREA SÂNGELUI VENOS

PRIN SISTEM VACUTAINER

Avantaje:
– confortul pacientului;
– calitatea probei de sânge;
– seciritatea personalului medical.

Materiale necesare:
– holder;
– acul de puncţie cu capac de protecţie bicolor;
– tuburi vacutainer cu dopuri de diferite culori;
– garou;
– tampoane de vată sau tifon sterile;
– alcool medicinal;
– tăviţă renală;
– tavă medicală;
– mănuşi sterile.

Pregătire psihică;
– se informează pacientul în legătură cu necesitatea efectuării şi inofensivitatea tehnicii.

Pregătire fizică:
– se informează pacientul să nu mănânce în dimineaţa recoltării probelor de laborator;
– se aşează pacientul în decubit dorsal sau şezut, confortabil, cu membrul superior sprijinit
în abducţie, extensie, supinaţie.

Asistenta:
– se spală pe mâini;

99
 – îmbracă mănuşile sterile;
– verifică valabilitatea şi integritatea acelor;
– îndepărtează carcasa de culoare albă a acului prin mişcări de răsucire;
– infiltrează capătul liber al acului în holder;
– alege locul puncţiei şi îl aseptizează;
– îndepărtează carcasa bicoloră de la ac;
– execută puncţia venoasă;
– introduce tubul în horder apucând aripioarele cu indexul şi mediul iar cu ploicele împinge
tubul în holder, astfel va fi străpunsă diafragma dopului.
După prelevarea sângelui se scoate tubul din holder prin mişcări de împingere asupra
aripioarelor, apoi se omogenizează sângele cu aditivul prin mişcări lente de înclinare-răsturnare.
Apoi se poate introduce tubul următor.
– se retrage acul din venă, se va face o compresie la locul puncţiei 3-5 min.
Tuburile se etichetează şi se trimit la laborator.
După recoltare se supraveghează starea pacientului cu mare atenţie.

Tuburile vacutainer se utilizează astfel:

– vacutainer roşu şi portocaliu pentru teste de disproteinemie, amilazemie, fosfază, uree
sangvină, glicemie, acid uric, creatină, bilirubinemie, calcemie, fosforemie, sideremie,
lipemie, rezervă alcalină, iminogramă proteică, grup sanguin, ASLO, RBW.
– vacutainer negru conţine citrat de sodiu 3,8% pentru VSH;
– vacutainer bleu – timpi de sângerare şi coagulare, fibrinogen;
– vacutainer mov – conţine cristale de EDTA pentru determinări hematologice hematocrit,
hemoleucogramă, indici eritrocitari, rezistenţă globulară (se agită după recoltare prin
mişcări lente);
– vacutainer verde – cu litiu, heparină pentru analize biochimice.
Cand se recoltează mai multe probe de la un pacient, se face mai întâi umplerea tuburilor fără
aditivi, apoi pentru probe de coagulare şi la sfârşit a celor cu diverşi aditivi.

100
ANEXA 5

MĂSURAREA TEMPERATURII

101
 BIBLIOGRAFIE

 Bolile infecţioase asociate călătoriilor internaţionale, Adriana Hristea, Adrian Sterinu

Cercel, Ed. Medicală, Bucureşti 2010;
 Vaccinuri şi vaccinări în practica medicală, Maria Irina Brumboiu, Ioan Stelian Bocşan,
Ed. Medicală Universitară „Iuliu Haţieganu”, Cluj Napoca 2006;
 Vaccinologie, Aurel Ian, Doina Azoicăi, Ed. Polirom, Bucureşti 1995;
 Tehnici de evaluare şi îngrijiri acordate de asistenţii medicali. Ghid de nursing, Lucreţia
Titircă, Ed. Viaţa medicală românească, Bucureşti 2005;
 Mihaela Catalina Luca- Boli infectioase- pentru studentii de medicina generala; Editura
Tehnopress, Iasi, 2007;
 Anatomia omului de Victor Papilian, vol II Splanhnologia, editura didactică şi
pedagogica-Bucuresti 1979;
 Dumitru Buiuc, Marian Negut- Tratat de microbiologie clinica- editia a III-a; Editura
Medicala, Bucuresti, 2009;
 Aurel Ivan- Tratat de epidemiologie a bolilor transmisibile, Editura Polirom, Iasi, 2002;
 Mircea Chiotan- Boli infectioase; Editura National, Bucuresti, 1997;
 Constantin Bocarnea- Boli infectioase si epidemiologie- manual pentru scolile sanitare
postliceale; Editura Info-Team, Bucuresti, 1995;
 Marin Voiculescu- Boli infectioase- volumul II; Editura Medicala, Bucuresti, 1990;
 Emil Magureanu, Carmen Busuioc- Ghid de epidemiologie practica, Editura Medicala,
Bucuresti, 1985;
 Marin Voiculescu- Boli infectioase; Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1980;
 Agenda Medicală 2012-Editura Medicală Bucureşti 2012;
 http://www.edumedical.ro
 http://www.streinucercel.ro
 http://www.cnscbt.ro

102