Cursuri MM

Introducere
Principii generale de diagnostic

in microbiologia medicala
Microbiologia medicala
• Microbiologia medicala (umana si veterinara) studiaza
microorganismele patogene pentru om si animale, mecanismul
lor de actiune (patogeneza) si modalitatile de aparare impotriva
acestor agenti agresori.
• Clasificare:
1. In functie de agentul patogen studiat:
 Virusologie medicala: studiaza agentii etiologici infravirali (prioni,
viroizi, virusuri satelit) si virusuri patogene;
 Bacteriologia medicala: bacterii patogene;
 Micologie medicala: drojdii si fungi filamentosi patogeni;
 Parazitologie medicala: parazitii patogeni;
2. In functie de obiectul de studiu:
 Microbiologie clinica: disciplina a medicinei de laborator;
 Imunologie: studiaza raspunsul imun;
 Epidemiologie: studiaza aparitia, distributia si controlul bolilor
intr-o populatie.
Cultura de fungi
Bacterii la microscop filamentosi
Istoric” “parintii microbiologiei”
• Louis Pasteur (1822-1895) – principiul imunizarii prin
vaccinare, a introdus in practica vaccinul antirabic si
anticarbunos, a descoperit numeroase bacterii patogene si a
demonstrat rolul lor in declansarea bolii;
• Robert Koch (1843-1910) – a descoperit agentul etiologic al
tuberculozei, antraxului si holerei, a stabilit criterii stiintifice
riguroase (postulatele lui Koch), a introdus utilizarea mediilor
de cultura solide, a facut diferentierea intre bacteriile
patogene si germenii saprofiti;
• Dimitri Ivanovski (1864-1920) - a descoperit pentru prima
data un virus, a pus bazele virusologiei.
Istoric: microbiologi romani
• Victor Babes (1854-1926) – a scris primul tratat de bacteriologie
din lume (impreuna cu A.V. Cornil), a descoperit peste 50 de
microbi, a pus in evidenta compusii corpusculii Babes-Negri in
celulele nervoase ale indivizilor morti de turbare si corpusculii
Babes-Ernst in bacilii difterici, studii importante asupra leprei,
tuberculozei, holerei, difteriei si antagonismului bacterian;
• Ioan Cantacuzino (1863-1934) – creatorul scolii romanesti de
microbiologie si medicina experimentala, fondatorul Institutului
Cantacuzino (1921), a elaborat prima lege sanitara din Romania,
studii asupra holerei, scarlatinei, tifosului exantematic;
• Constantin Levaditi (1874-1953) – tratamentul cu bismut in
tratarea sifilisului, studii asupra spirochetelor, perfectionarea
tehnicilor de cercetare microscopica a virusurilor, cultivarea
virusului poliomelitei pe alte celule decat cele nervoase, patologia
herpesului;
• Mihai Ciuca (1897-1967) – a evidentiat lizogenia (impreuna cu
J.B.V. Bordet), studii asupra bacteriofagiei, patogenia si
epidemiologia malariei, scarlatinei, studii asupra rickettsiozelor,
salmonelozelor;
• Stefan Nicolau (1897-1967) – a introdus notiuni de
paraimunitate si septinevrita, studiul bolilor virotice (herpes,
turbare, hepatite).
Istoric: perioada biologiei moleculare
• 1975 Kohler & Milstein dezvolta o tehnica pentru producerea
anticorpilor monoclonali;
• 1975 Lyme descopera borelioza;
• 1983-1984 Montagnier & Gallo descopera virusul HIV;
• 1984 Mullins dezvolta tehnica PCR;
• 1986 Primul vaccin contra hepatitei B obtinut prin inginerie
genetica;
• Tehnica real-time PCR
• Tehnica microarray
• Generatia spontanee
http://www.youtube.com/watch?v=j6CTloyTsAo
Scurt istoric al bioterorismului
Bioterorismul (atacul bioterorist) – eliberarea intentionata
sau diseminarea agentilor biologici patogeni (virusuri,
bacterii, toxine) in scopuri daunatoare oamenilor sau
animalelor.
Clasificarea bio-agentilor:
1. Clasa A: agenti care poseda un risc ridicat pentru
securitatea nationala avand un impact major asupra
sanatatii oamenilor.
Francisella tularensis: bacterie care produce tularemia, se
transmite prin inhalare sau ingestie ori muscatura de
insecte, doza de infectie 10-50 bacterii/organism,
mortalitate scazuta daca boala e tratata dar efectele bolii
sunt foarte puternice;
Bacillus anthracis: sporii bacteriei produc antraxul, boala
necontagioasa, se trateaza cu antibiotice (ciprofloxacin), nu
exista vaccin. A fost folosit in razboiul Finlanda – Rusia,
primul razboi mondial, atentatul din 1993 de la Tokyo si in
atentatele cu scrisori dupa anul 2001 din SUA (unde au
decedat 5 oameni). In 1979 la Sverdlovsk (Ekaterinburg)
Rusia a aparut o epidemie datorata unor spori (< 1g spori)
scapati de la o baza militara sovietica, 77 persoane s-au
imbolnavit de antrax pulmonar si 66 persoane au decedat;
Leziuni la nivelul fetei provocate de Bacillus anthracis
(dupa Songer J.G. & Post K.W. – Veterinary Microbiology)
Plaga asociata cu cangrena provocata de Yersinia pestis
(dupa Songer J.G. & Post K.W. – Veterinary Microbiology)
Virusul variolic (familia Poxviridae): virus foarte contagios, rata
mare de mortalitate (20 – 40%), exista un program mondial
de vaccinare;
Clostridium botulinum: bacterie care produce toxina botulinica ce
cauzeaza paralizie si moartea prin asfixie;
Yersinia pestis: agentul patogen al ciumei bubonice, se
transmite prin muscatura de insecta si aerosoli (mai rar);
Virusul febrei hemoragice (virusul Ebola, Marburg, Lassa,
Machupo): Mortalitatea virusului Ebola este de 50 – 90%, nu
exista vaccin, moartea fiind provocata de hemoragii multiple
ce determina socul hipovolemic si distrugerea organelor
interne.
2. Clasa B: agenti cu diseminare moderata si rata de mortalitate
mai scazuta.
Brucella sp., toxina epsilon de la C. perfringens, agenti patogeni
transmisi prin alimente (E. coli O157:H7, Salmonella sp.) sau
apa (Vibrio sp., Cryptosporidium parvum), agenti virali (virusul
encefalitei).
Cabinet clasa 4 biohazard (BSL-4) in care se lucreaza cu virusul Ebola
(sursa Wikipedia)
Atacuri cu Salmonella sp. la Chicago (1972), Oregon (1984).
3. Clasa C: agenti potential patogeni care pot fi manipulati prin
inginerie genetica pentru a deveni foarte virulenti si au
avantajul ca sunt disponibili, usor de produs si diseminat,
pot produce mortalitate ridicata.
Virusul HIV (produce SIDA), virusuri aviare (de exemplu, virusul
H1N1), virusul SARS (sindromul respirator acut sever).
Literatura recomandata
Biohazard: The Chilling True Story
of the Largest Covert Biological
Bioterrorism and Biocrimes: The Weapons Program in the World--
Illicit Use of Biological Agents Since Told from Inside by the Man Who
1900 by W. Seth Carus Ran It by Ken Alibek
• Istoric bioterorism - antrax
http://www.youtube.com/watch?v=CmtLYQKT2
1I
Prelevarea probelor
1. Probele trebuie sa fie obtinute intr-un mod aseptic dintr-o

zona reprezentativa pentru evolutia bolii;
2. Probele trebuie colectate in timpul stadiului acut al infectiei
si inainte de a initia terapia cu agenti antimicrobieni;
3. Probele trebuie etichetate corespunzator;
4. Probele trebuie transportate in conditii optime, in termen de
maxim 48 de ore de la recoltare.
Examenul de laborator:
- Metode directe: microscopie (optica, in camp intunecat,
fluorescenta), coloratii;
- Izolarea microorganismelor in cultura pura si examinarea
caracterelor de cultura si de colonie;
- Metode indirecte: determinarea caracterelor biochimice,
analize imunologice, analiza moleculara;
- Testarea sensibilitatii la agentii antimicrobieni.
Interpretarea rezultatelor
Postulatele lui Koch-Henle: stabilesc daca un microb poate fi
incriminat drept cauza a unei boli.
1. Microbul este depistat in toate cazurile bolii respective iar
distributia lui in organism corespunde leziunilor caracteristice
bolii;
2. Microbul este izolat in cultura pura si poate fi studiat;
3. Cultura pura din microbul suspectat inoculata la un animal
receptiv reproduce boala cu leziunile caracteristice din care
microbul poate fi reizolat.
Postulatele moleculare ale lui Koch (Falkow, 1988):
1. Fenotipul/tulpina investigata trebuie sa fie asociata unei specii
patogene;
2. Inactivarea specifica a genei/genelor care codifica structura de
patogenitate suspecta trebuie sa determine pierderea
semnificativa a virulentei tulpinii microbiene;
3. Reversia sau substitutia alelica a genei mutante trebuie sa
restaureze patogenitatea.
Literatura recomandata
Veterinary Microbiology: Bacterial Sherris Medical Microbiology, Fifth
and Fungal Agents of Animal Edition by Kenneth Ryan, C. George
Disease, 1e by J. Glenn Songer and Ray, Nafees Ahmad and W.
Karen W. Post Lawrence Drew
Patogenitate si virulenta.
Clasificarea si caracteristicile
patogenilor.
Originea si evolutia virulentei.
Bazele genetice ale virulentei.
Masurarea virulentei
patogenilor
Patogenitate si virulenta
Patogenitate: capacitatea unui microorganism de a intra, coloniza
si a creste intr-o gazda pe care o paraziteaza caruia ii provoca o
boala infectioasa.
Virulenta: este o masura a patogenitatii si se exprima ca fiind
numarul de celule ori particule virale care genereaza un raspuns
patogen in gazda, intr-o perioada determinata de timp.
Puterea patogena a unui microorganism depinde de:

 capacitatea sa de invazie si multiplicare in interiorul
organismului parazitat (virulenta);
 capacitatea de a produce substante toxice impotriva
organismului infectat (toxigeneza);
 capacitatea de aparare antiinfectioasa a organismului atacat.
Microorganisme nepatogene
Microorganisme care formeaza placa dentara (SEM)
(dupa Madigan M.T., Martinko J.M, Parker J – Brock
Biology of Microorganisms)
De exemplu, microorganismele
care formeaza microflora
indigena (normala) sunt
specii comensale, care traiesc
in contact sau in imediata
apropiere a celulelor umane si
animale.
• Microflora normala
https://www.youtube.com/watch?v=EEZSuwkx7
Ik
• Relatia creier/comportament uman –
microbiota
https://www.youtube.com/watch?v=FWT_BLVO
ASI
• Microflora intestinala
https://www.youtube.com/watch?v=Af5qUxl1kt
I
Microorganisme strict patogene
Microorganisme strict patogene: specii care invadeaza, se
multiplica si imbolnavesc o gazda cu apararea antimicrobiana
normala.
Patogenii sunt paraziti (organism care traiesc pe sau intr-o gazda
si beneficiaza de pe urma acesteia) care produc efecte adverse
gazdei. Patogenii pot fii ectoparaziti, cand paraziteaza gazda la
nivelul tegumentului ori endoparaziti: penetreaza in cavitatile
gazdei sau ii invadeaza tesuturile.
O data cu vindecarea clinica a infectiei unele microorganisme

strict patogene pot trece de la relatia de parazitism la
comensalim sau mutualism. In cazul infectiei latente patogenii
supravietuiesc adapostiti in tesuturi, dar intretin imunitatea
gazdei. Purtatorii sanatosi de microbi patogeni (bacilul
tuberculozei, difteric, tifos exantematic) pot transmite microbul
persoanelor receptive.
Microorganisme oportuniste
Microorganisme oportuniste/conditionat patogene:
microorganisme care isi manifesta potentialul patogen doar
cand apar deficiente in sistemul antimicrobian al gazdei
(plagi, boli grave).
Exemplu: virusuri (virusul citomegalic), bacterii (Streptococcus

mutans, Proteus sp., bacili coliformi, Arcanobacterium
pyogenes la ruminate), fungi (Candida albicans).
Microorganismele conditionat patogene revin la relatia de

comensalism sau mutualism atunci cand este restabilit
sistemul antimicrobian al gazdei.
Placa dentara cu celule de Streptococcus mutans (SEM)
(dupa Madigan M.T., Martinko J.M, Parker J – Brock Biology of
Microorganisms)
Adaptarea la parazitism in cazul
microorganismelor patogene
Adaptarea la viata parazitara a determinat profunde
transformari la organismele patogene:
 Au aparut si s-au dezvoltat organe de fixare, organe sau
enzime de penetrare si invazie si capacitatea de neutralizare a
fagocitelor;
 Au disparut ori s-au atrofiat organele care asigurau viata
libera;
 Dezvoltarea excesiva a aparatului de reproducere;
 Dezvoltarea structurilor de rezistenta in afara gazdei (spori,
chisti).
Originea si evolutia virulentei
• Cercetari recente sugereaza faptul ca patogenii au aparut cu
mult inaintea animalelor pe care le paraziteaza. Principalii
factori selectivi care au dus la aparitia patogenilor au fost:
predatorismul protozoarelor si stresul produs de factorii de
mediu.
Ipoteza “Pierderea independentei, castigarea virulentei”

Conform acestei ipoteze microorganismele comensale in
asociere cu gazda au pierdut abilitatea de a realiza procese
cheie, devenind astfel dependente de gazda pentru crestere si
supravietuire. Odata cu cresterea dependentei unele
organisme “s-au defectat” si au devenit virulente. Adaptarea
la acest mod de viata a generat o pierdere a unor gene
esentiale modului de viata independent. Astfel, s-a observat
ca tulpinile patogene de E. coli au pierdut regiuni intinse din
cromozomul bacterian, prezente insa la alte tulpini de E. coli .
• Totusi, aceasta ipoteza nu pare a aduce un avantaj evolutiv acelor
comensali care au dobandit gene de virulenta dar isi distrug complet
gazda. Corynebacteriile comensale se gasesc din abundenta in
partea superioara a tractusului respirator. Tulpina patogena
Corynebacterium diphtheriae a castigat genele de virulenta dar
omorarea gazdei duce si la distrugerea bacteriei.
• Teoria nu ia in considerare nici principiile de baza ale selectiei
naturale, care sustine competitia, nu pe coexistenta pasnica. Astfel,
un patogen superior din punct de vedere genetic ar trebui sa
exploateze mai eficient resursele gazdei si sa se transmita pe
parcursul mai multor generatii.
Evolutia virulentei microbiene este influentata de mai multi factori:

 Presiunea selectiva a mecanismului imunitar al gazdei;
 Rata de inmultire a patogenului;
 Transmisibilitatea.
Modelul matematic care descrie dinamica de transmitere a
patogenului intr-o populatie gazda
(reproducerea gazdei e continua si patogenul se transmite direct de la o
gazda la alta):
R0 = bN/a + m + n
b – rata de transmitere a bolii
N – numarul de gazde susceptibile
a – rata mortalitatii patogen-independente
m – rata mortalitatii
n – rata de recuperare a gazdei
Selectia naturala favorizeaza transmiterea patogenului intr-o

populatie gazda daca rata de transmitere (b) a bolii este mare sau
daca mortalitatea (m) este redusa.
Rata de transmitere este direct dependenta de timpul unei generatii.
Distrugerea gazdei nu este intotdeauna o strategie evolutiva
potrivita.
Neisseria meningitis
este microorganism
comensal la om in
zona nasofaringiana
dar poate ajunge in
lichidul cerebrospinal
si provoaca meningita.
Rata de transmiterea
a patogenului cand se
afla in zone
nasofaringiana este
foarte mare, dar
microorganismul este
“sechestrat” atunci
cand se afla in lichidul
cerebrospinal si nu
poate fi transmis altei
gazde.
Mecanismul de transmitere a patogenilor este unul dintre
aspectele cele mai putin cunoscute ale virulentei microbiene.
Multi patogeni au una sau mai multe rute de transmitere, dar una
este predominanta. In multe cazuri, transferul de la o gazda la alta
este un proces activ, microorganismele au dezvoltat mecanisme
genetice specializate.
Analiza cazurilor de enterita neonatala porcina cauzata de C. difficile
a dovedit faptul ca agentii si caile de transmitere a patogenilor
evolueaza continuu.
Sistemul intensiv de crestere a animalelor afecteaza profund
transferul patogenilor de la o gazda la alta. In astfel de comunitati se
poate realiza o selectie neintentionata a unei tulpini patogene mai
putin virulente, dar care se mentine in populatie timp indelungat. Se
considera ca astfel de grupuri de animale clinic sanatoase pot avea
tulpini patogene caracteristice, adaptate grupului respectiv.
Metoda de transmitere este direct corelata cu gradul in care
patogenul afecteaza gazda. Astfel, patogenii care se transmit
prin aerosoli nu imobilizeaza gazda si astfel nu este afectata
rata de transmitere a bolii; in timp ce bolile transmise prin
intermediul vectorilor pot imobiliza sau chiar omori gazda
fara ca transmisibilitatea sa fie modificata. In cazul bolilor cu
transmitere sexuala, in care este necesar contactul direct
intre gazde, patogenul va beneficia mai mult daca are un
sistem adecvat care sa il apare de sistemul imun al gazdei.
Patogenii transmisi prin intermediul apei sunt de obicei
foarte virulenti si se multiplica intens in gazda care este parte
din ciclul lor de viata (vibrionul holerei). Extrem de virulenti
sunt si patogenii care au dezvoltat structuri de rezistenta in
afara gazdei (B. anthracis), desi modul lor de transmitere este
pasiv.
• Evolutia virulentei
https://www.youtube.com/watch?v=zl40UMgN
Nnc
Bazele genetice ale virulentei
• Genomul bacterian contine un set de gene numit “core gene
pool” care se gasesc in majoritatea bacteriilor si un set de
gene “flexible gene pool” care asigura adaptarea la conditiile
de mediu si care este tulpina-specific. Spre exemplu, la S.
aureus (6300 kb) ¾ din genom este similar la toate tulpinile
iar ¼ este specific si contine gene care codifica integraze ori
transpozaze implicate in mobilitate, gene de virulenta ori gene
de rezistenta la antibiotice.
• Reglarea cailor si genelor de virulenta este foarte complexa.
Uneori cascadele reglatoare ale virulentei pot controla si gene
care nu sunt direct asociate cu virulenta.
• E. coli O157:H7 are aproape 1400 de gene tulpina-specifice,
majoritatea lor codificand genele de virulenta.
• Transferul orizontal de gene (plasmide, fagi, elemente genetice
mobile) este foarte important in evolutia virulentei si a
condus la formarea unor clustere de gene numite insule de
patogenitate care transforma intr-o singura etapa tulpina
avirulenta intr-o tulpina virulenta.
Majoritatea insulelor de patogenitate contin 10 – 200 kb si
continut ridicat de G + C, sunt asociate de obicei cu locusul
tRNA, contin fragmente repetitive la fiecare capat si pot avea
gene ce codifica mobilitatea genetica. Insule de patogenitate
au fost descrise la E. coli, Salmonella spp., Yersinia spp.,
Shigella spp., Vibrio cholerae.
De exemplu, la Salmonella, insula SP-1 guverneaza invazia
celulelor epiteliale iar SP-2 mediaza supravietuirea in
interiorul macrofagilor.
• Plasmide care contin gene de virulenta au fost identificate la
mai multe specii de patogeni: Yersinia pestis (toxina,
coagulaze, fibrinolizina), E. coli (enterotoxina, factori de
aderenta, hemolizina, factori de invazie celulara), Shigella sp.,
B. anthracis (capsula, factorul letal, antigen protectiv);
• Bacteriofagi care poarta gene de virulenta. Tulpinile de E. coli
care produc toxina Shiga sunt rezultatul lizogeniei cu fagul
care poarta genele stx. Toxinele produse de V. cholerae si C.
diphtheriae si neurotoxinele C, D si E produse de Clostridium
botulinum sunt codificate de gene aduse de bacteriofagi.
• Transpozoni care codifica factori de virulenta au fost
identificati la E. coli (operoni pentru enterotoxina
termostabila, pentru siderofori, hemolizina si sinteza pililor),
Shigella dysenteriae (genele pentru toxina shiga) si genele
pentru toxina la V. cholerae.
Masurarea virulentei patogenilor
• Virulenta poate varia foarte mult de la o specie la alta (specie-
specifica), dar si in cadrul aceleasi specii, de la o tulpina la
alta (tulpina-specifica);
• S-a remarcat ca virulenta poate creste prin treceri repetate
dintr-un organism in altul sau poate diminua prin mentinerea
indelungata a tulpinii pe medii de cultura. Tulpinile cu
virulenta atenuata reinoculate intr-un animal pot redeveni
virulente sau cum se intampla in majoritatea cazurilor
virulenta este pierduta permanent, tulpinile fiind folosite la
obtinerea vaccinurilor.
• Virulenta poate fi masurata in laborator prin inocularea

tulpinii respective la animale susceptibile
 Doza letala 50% (DL50) – numarul de microbi care produc
moartea a 50% din animale;
 Doza certa letala (DCL) – numarul minim de microorganisme
ce produc moartea unui animal.
Comparatie intre virulenta a doua tulpini patogene
Streptococcus pneumoniae si Salmonella typhimurium
(dupa Madigan M.T., Martinko J.M, Parker J – Brock Biology
of Microorganisms)
Masurarea virulentei patogenilor
• Doza letala minima(DLM) – cantitatea minima de toxina
capabila sa omoare un animal sensibil, intr-un interval de
timp;
• Testul Limulus de testare a endotoxinei: se bazeaza pe
capacitatea endotoxinelor de a liza amebocitele (obtinute
dintr-un crab Limulus polyphemus) dintr-o solutie, ceea ce
determina schimbarea turbiditatii solutiei. In diagnosticul
clinic, metoda este folosita pentru a detecta prezenta
endotoxinei din ser, lichid cerebrospinal, apa si alte fluide.
Testul Limulus de testare a endotoxinei. Amebocite
normale (sus) si amebocite tratate cu endotoxina (jos)
of Microorganisms)
Dinamica relatiei gazda-patogen
Toxinele bacteriene si fungice
Raspunsul specific si non-
specific al gazdei infectate
Dezvoltarea si evolutia infectiei
in organism
Interactiunea gazda-microorganism
• Corpul uman sau al animalelor este expus permanent si

interactioneaza, la diferite niveluri, cu microorganismele
(nepatogene, oportuniste ori patogene);
• Interactiunea gazda-microorganism este foarte dinamica,
influenteaza ambele organisme si depinde de o serie de
factori;
De exemplu, interactiunea gazda-patogen - virulenta
patogenului depinde de disponibilitatea nutrientilor, factori
de mediu (pH, temperatura) in timp ce rezistenta gazdei este
influentata de sex, varsta, dieta, prezenta altor paraziti;
• Corpul uman/animalelor este un mediu favorabil pentru
cresterea multor microorganisme, unele nepatogene rezidente
(microbiota indigena) sau tranzitorii, altele patogene.
Microbiota indigena
Microbiota tubului digestiv
(dupa Madigan M.T., Martinko J.M, Parker J – Brock
Microbiota indigena ori

normala este formata din
microorganisme nepatogene,
comensale, care traiesc in
contact sau in imediata
apropiere a celulelor umane si
animale.
Genurile reprezentative de microorganisme
din flora normala a omului
Zona anatomica Microorganisme
Piele Staphylococcus, Corynebacterium (aerobi si anaerobi),
Acinetobacter (una din putinele specii gram-negative de pe
piele), Propionibacterium acnes (acnee), Pityrosporum ovalis
(drojdie lipolitica)
Cavitatea orala Streptococcus (S. mutans, S. sobrinus carii), Lactobacillus,
Fusobacterium, Neisseria, spirochete, Actinomyces (placa
dentara veche), bacteria anaeroba Capnocytophaga & aeroba
Rothia (gingivita)
Tract respirator Streptococcus, Staphylococcus, Corynebacterium, Neisseria
Tract Coliformi si bacterii lactice (concentratie mare la
gastrointestinal persoanele cu dieta vegetariana), Escherichia, Lactobacillus,
Streptococcus, bacterii anaerobe Clostridium si Bacteroides
(concentratie mare la persoanele care consuma carne),
Bifidobacterium, Proteus, Klebsiella, Enterococcus faecalis
Tract urogenital Lactobacillus acidophilus, Escherichia, Klebsiella, Proteus,
Neisseria (femei), Candida, Corynebacterium, Staphylococcus
• Microflora normala
https://www.youtube.com/watch?v=EEZSuwkx7Ik
• Relatia creier/comportament uman –
microbiota
https://www.youtube.com/watch?v=FWT_BLVOASI
• Microflora intestinala
https://www.youtube.com/watch?v=Af5qUxl1ktI
• uBiome – companie care analizeaza
microbiota intestinala a oamenilor (69$)
https://www.youtube.com/watch?v=UjdivDJ9cho&feat
ure=youtu.be
Dinamica relatiei gazda - patogen
• Patogenitate: capacitatea unui microorganism de a intra,
coloniza si a creste intr-o gazda pe care o paraziteaza si caruia
ii provoca o boala infectioasa;
• Virulenta: este o masura a patogenitatii si se exprima ca fiind
numarul de celule ori particule virale care genereaza un
raspuns patogen in gazda, intr-o perioada determinata de timp;
• Infectia se refera la cresterea microorganismului intr-o gazda;

• Boala infectioasa se refera la actiunile daunatoare ale
microorganismelor patogene intr-o gazda;
• Infectia nu este sinonima cu boala infectioasa. Bolile sunt de
fapt rezultatul unui conflict intre patogen si organismul atacat:
patogenul tinde sa invadeze tesuturile, organismul atacat se
apara. Rezultatele acestui conflict pot fi minime (pacientul e
clinic sanatos) sau maxime (moartea).
Dinamica relatiei gazda - patogen
Etapele relatiei gazda -
patogen:
1. Expunerea la patogen
2. Adeziunea patogenului
3. Invazia patogenului
4. Colonizarea si cresterea,
producerea factorilor de
virulenta microbieni
5. Evitarea mecanismului
defensiv al gazdei
6. Distrugerea gazdei
7. Raspunsul gazdei la atacul
patogenului.
+
Nu toti patogenii sunt echipati
pentru toate aceste etape.
Adeziunea
• Unii agenti patogeni
(bacterii, virusuri) pot adera
specific la celulele epiteliale;
 Specificitate de tesut, de
exemplu Neisseria
gonorrhoeae adera specific
la epiteliul ureogenital;
 Specificitate de gazda, unii
agenti infectiosi adera la
celulele umana dar nu pot
adera la celulele animale;
• Unele bacterii poseda
molecule cu care se leaga de
receptorii din tesutul
gazdei;
• Structuri bacteriene care
asigura aderarea: capsula,
glicocalixul, pilii si fimbriile.
Aderenta enteropatogenului Escherichia coli la celula
animala cu ajutorul glicocalixului
of Microorganisms)
Invazia
• Foarte putini patogeni pot traversa epiteliul keratinizat al pielii
ori mucoasele pentru a initia procesul de invazie. Majoritatea
patogenilor patrund prin intermediul leziunilor in zona
subepiteliana ori submucoasa. Patogenii incep colonizarea la
nivelul punctului de intrare in gazda, producand mici zone de
infectie (infectia cu stafilococ care genereaza acneea) sau
migreaza prin sistemul circulator ori limfatic al gazdei si cresc la
mare distanta fata de punctul de intrare in gazda;
• Exista si patogeni care patrund pe cale aerogena sau prin
ingerarea alimentelor si se raspandesc tot prin intermediul
sangelui si limfei (bacteriemie, septicemie). Uneori patogenii
traverseaza sistemul limfatic si se depoziteaza in nodulii
limfatici;
• Imprastierea patogenului prin sistemul circulator si limfatic
poate conduce la infectia generalizata (sistemica) , in care
microorganismul creste in mai multe tesuturi diferite;
• Invazia este sustinuta de producerea de catre patogen a
factorilor de virulenta sintetizati in etapa de crestere si
colonizare.
Colonizarea si cresterea
• Colonizarea si cresterea – procesul de multiplicare a
patogenului ajuns intr-un tesut;
• In majoritatea cazurilor, numarul initial de patogeni nu este
suficient de mare pentru a produce o boala infectioasa, motiv
pentru care patogenii trebuie sa gaseasca mai intai nutrienti
si conditii optime pentru a creste;
De exemplu, Brucella abortus (produce avortul spontan la
vite) are o crestere foarte rapida in placenta, unde gaseste
eritritol, dar creste foarte greu in alte tesuturile infectate.
Fierul influenteaza considerabil cresterea patogenului, astfel
o solutie salina de fier injectata in animalele infectate creste
considerabil virulenta unor patogeni;
• Simptomele unei boli infectioase sunt rareori generate de
prezenta unui numar mare de patogeni, dar mai ales de
varietatea de molecule care promoveaza patogenitatea. Astfel,
dupa ce se localizeaza intr-un tesut, patogenul incepe
producerea factorilor de virulenta si a toxinelor care initiaza si
mentin boala infectioasa.
Factori de virulenta - enzime
• Hialuronidaza, produsa de streptococi, stafilococi,
pneumococi si anumite clostridii promoveaza diseminarea
patogenului in tesuturi prin distrugerea acidului hialuronic,
un polizaharid care asigura fermitatea tesuturi;
• Colagenaza, produsa de clostridii rupe reteaua de colagen
care sustine tesuturi, “dizolvarea” retelei de colagen ajuta
imprastierea microrganismului prin corp.
• Lecitinaza, produce hidroliza lecitinei din tesuturi;
• Streptokinaze, enzime fibrinolitice produse de Streptococcus
pyogenes. In tesutul gazdei atacate apar cheaguri de fibrina,
care impiedica imprastierea patogenilor actionand ca un
perete ce este atacat de fibrinolizina;
• Coagulaze, produse de Staphylococcus aureus sunt enzime
care ajuta la localizarea infectiei intr-un anumit tesut prin
coagularea plasmei care impiedica patrunderea fagocitelor in
zona infectata.
• Proteaze, nucleaze, lipaze care distrig proteinele, lipidele sau
acizii nucleici din celula gazda, produse de streptococi si
stafilococi.
Factori de virulenta - Toxine bacteriene
• Toxigeneza este proprietatea patogenilor de a produce
substante toxice pentru organism
• Exotoxine, substante proteice eliberate extracelular de unii
patogeni, produc efecte negative la nivelul focarului de infectie
sau alte zone ale corpului. Exista trei mari categorii de
exotoxine:
 Toxine citosolice, care ataca enzimatic constituentii celulari si
determina liza celulelor (hemolizina, leucocidina);
 Toxine A-B, sunt formate din doua subunitati legate covalent,
subunitatea B se leaga de receptorii celulari si permite transferul
subunitatii A prin membrana celulara (toxina difterica, toxinele
botulinice, enterotoxina holerei);
 Toxine superantigen, stimuleaza un numar mare de celule
implicate in raspunsul imun si pot produce o reactie
inflamatorie sistemica (toxina produsa de Staphylococcus
aureus);
• Endotoxine, sunt lipopolizaharide produse de bacteriile gram-
negative, care fac parte din peretele bacterian si sunt puse in
libertate doar prin dezintegrarea celulei.
Proprietatile exo- si endotoxinelor
Proprietati Exotoxine Endotoxine
Proprietati Proteine, produse de Complexe lipopolizaharide-
chimice bacterii gram-pozitive si lipoproteine, produse de bacterii
gram-negative, distruse prin gram-negative si eliberate prin liza
incalzire celulelor, sunt foarte rezistente la
caldura
Mod de Specific, se leaga de General, cauzeaza febra (pirogene),
actiune/ receptori sau structuri diaree si voma
simptome specifice, sunt citotoxine,
enterotoxine sau
neurotoxine cu actiune
specifica asupra celulelor
ori tesuturilor
Toxicitate Foarte toxice, uneori letale Slaba, rareori letale
Imuno- Ridicata, stimuleaza Slab, raspunsul imun nu e suficient
genicitate producerea de anticorpi pentru a neutraliza toxina
Potential Tratate cu formol/prin -
toxoid incalzire pierd toxicitatea
dar pastreaza capacitatea
antigenica
Toxina difterica

of Microorganisms)
Toxine fungice (micotoxine)
• Micotoxinele sunt metaboliti secundari toxici produsi de
fungi filamentosi ori de ciuperci si care sunt folosite in lupta
pentru supravietuire;
• O parte din aceste toxine sunt folositoare omului, de exemplu
antibioticele produse de tulpinile de Penicillium sp. ori
pleuromutilin este produs de Clitopilus scyphoides (Pleurotus
mutilus) dintre Basidiomycetes;
• Fungii produc toxine, care sunt ingerate prin intermediul
alimentelor ori pe cale aerogena apoi difuzeaza in corpul
gazdei unde produc reactii alergice sau toxinfectii alimentare;
• Cele mai cunoscute micotoxine care provin din lantul
alimentar sau sunt inhalate sunt:
 Aflatoxina (B1, B2, G1, G2), produsa de tulpini de Aspergillus
sp. (A. flavus, A. parasiticus). Aflatoxina B1 are efect potential
cancerigen, fiind direct corelata cu cancerul de ficat;
Micotoxine
 Ochratoxina (A, B, C)
produsa de tulpini de
Penicillium sp. si Aspergillus Penicillium sp.
(A. ochraceus). OTA este
toxina pentru sistemul
nervos si carcinogena, fiind
corelata cu tumori la nivelul
tractusului urinar;
 Citrinina, produsa de
Penicillium (P. citrinum) si
Aspergillus sp., are efect
neurototoxic;
 Toxine produse de
Fusarium sp. (fumonisina,
zearalone);
 Patulina, produsa de diversi
fungi (Penicillium
expansum), are efecte
asupra sistemului imun;
Micotoxine
 Alcaloizi produsi de Clavices
purpurea, fitopatogen la Sclerotiu de Claviceps purpurea
plante produce ergotismul
(“mania dansului”, “focul lui
St. Anthony”), boala
cunoscuta inca in Evul
Mediu, ultima epidemie1951
(Franta));
 Toxine produse de sporii de
Stachybotrys chartarum.
Fungul contamineaza
incaperile umede iar
inhalarea sporilor produce
dureri de cap, ameteli,
alergii, afectiuni pulmonare,
descresterea numarului de
leucocite, hemoragii.
Epidemii raportate: 1930
(Rusia), 1977 (Ungaria),
1993-1994 (SUA),1996
(Germania), 1997 (SUA).
Stachybotrys sp. conidiofori si conidii
Invazivitate si toxicitate
• Virulenta unui patogen este direct legata de invazivitatea si
toxicitatea sa;
De exemplu, Clostridium tetati este noninvaziv (rareori
paraseste zona de intrare) dar produce o exotoxina foarte
puternica, care se poate deplasa prin corp si determina
paralizia. Pe de alta parte, un organism cu toxicitate scazuta
poate produce boala infectioasa daca este puternic invaziv, de
exemplu Streptococcus pneumoniae.
• Unii patogeni folosesc mai multe mecanisme pentru a fii
virulente, de exemplu Salmonella sp. produce cel putin trei
toxine (enterotoxina, endotoxina si o citotoxina care inhiba
sinteza proteica a celulei gazda si permite eliberarea calciului
din celula), are factori de aderenta specifici, fimbrii si
capsula.
Raspunsul gazdei la atacul
patogenului Bariere anatomice impotriva infectie
(dupa Madigan M.T., Martinko J.M, Parker
J – Brock Biology of Microorganisms)
• Raspunsul gazdei la
actiunea patogenului este:
 Raspuns nespecific,
defensiv, indreptat
impotriva tuturor agentilor
patogeni (rezistenta
naturala a gazdei, bariere
naturale, inflamatia si
febra)
 Raspuns specific, indreptat
impotriva speciei ori tulpinii
patogene (raspuns imun).
Raspunsul nespecific al gazdei
• Rezistenta naturala a gazdei. Factori de susceptibilitate la
bolile infectioase:
 varsta: tinerii si batranii sunt cei mai afectati
 dieta: are un rol important in rezistenta gazdei. Subnutritia,
dieta scazuta in proteine sau obezitatea altereaza flora indigena
si permite multiplicarea patogenilor oportunisti.
 stresul si hormonii stresului (cortizon) au efect anti-inflamator si
scad sistemul de aparare a organismului.
• Barierele anatomice (pielea, mucoasele) si chimice (lizozimul din

saliva, aciditatea gastrica, β-lizina din sange);
• Majoritatea patogenilor trebuie sa gaseasca in organismul gazda

poarta de intrare si tesutul potrivit pentru a declansa boala
infectioasa.
Raspunsul nespecific al gazdei
• Inflamatia: reactie nespecifica a organismului gazda la
particule ori stimuli externi, cum ar fii patogenii si toxinele.
Inflamatia este mediata de citokine, produse de celulele albe
ale sangelui.
• Febra: crestere anormala a temperaturii corpului (36 – 380C).
In cazul infectiei, cresterea temperaturii corpului este
rezultatul producerii anumitor substante de catre patogenul
pirogenic. Cresterea usoara a temperaturii este benefica
pentru gazda deoarece accelereaza fagocitoza si raspunsul
antigenic, in timp ce cresterea temperaturii corpului peste
400C este benefica dezvoltarii patogenului.
 Febra continuua: febra constanta cu variatii mai mici de 10C,
(de exemplu, febra tifoida);
 Febra remitenta: in timpul zilei apar schimbari mai mari de
10C (de exemplu, tuberculoza);
 Febra intermitenta: temperatura normala urmata de atacuri
de febra pe o perioada determinata (de exemplu, malaria,
infectia cu Borrelia sp.).
Raspunsul
imun
Raspuns nespecific :
realizat de celule numite
fagocite (leucocite
polimorfonucleare, monocite si
macrofage) capabile sa ingere
particulele/patogenii cu care
vin in contact (fagocitoza -
figura);
Raspuns specifiv: prin care
organismul recunoaste
substantele straine (antigene)
si le diferentiaza de
constituentii proprii,
raspunde prin elaborarea de
molecule (anticorpi) si noi
celule specializate (limfocitele
B si T) si memoreaza
raspunsul imun.
• Modul de actiune al limfocitelor T
http://www.hhmi.org/biointeractive/antigen-presentation-and-ctl
Dezvoltarea si evolutia infectiei
in organism
• In functie de simptomele clinice boala infectioasa evolueaza
parcurgand urmatoarele faze:
 Infectia: patogenul patrunde in organismul gazda si incepe
sa-l invadeze;
 Perioada de incubare: perioada dintre infectie si aparitia
primelor simptome (dureri de cap, stare generala proasta).
Aceasta perioada depinde de marimea inocului, virulenta
patogenului, rezistenta gazdei si distanta intre zona de
intrare si de colonizare a gazdei. In functie de patogen,
perioada de incubare dureaza de la cateva zile (virusul gripei)
la cativa ani (virusul HIV);
 Perioada acuta: apar simptomele acute, specifice bolii;
 Perioada de declin: poate fi rapida (o zi) ori mai lenta (cateva
zile);
 Perioada de convalescenta: in care pacientul se reface si
revine la normal.
Notiuni generale de
epidemiologie
Surse si moduri de
transmitere a infectiei.
Epidemiologie
• Epidemiologie: studiaza aparitia,
distributia si controlul bolilor intr-o
populatie;
• Incidenta unei boli infectioase:
numarul de indivizi bolnavi dintr-o
populatie;
• Prelevanta unei boli infectioase:
procentul de indivizi bolnavi dintr-o
populatie la o anumita data;
• Mortalitate: incidenta numarului de
decesuri dintr-o populatie;
• Morbiditate: incidenta bolii (bolnavi
si cazuri fatale, dar nu si infectiile Epidemia de Ebola din 2014
subclinice/purtatorii) dintr-o (Sursa: www.dailymail.com)
populatie;
Epidemiologie
• In functie de incidenta
bolile se clasifica in:
 Boala endemica: boala
prezenta in mod constant
intr-o populatie si care o
incidenta redusa;
 Epidemie: apare ocazional,
cand un numar mare de
indivizi dintr-o populatie se
imbolnavesc in aceeasi
perioada de timp;
 Pandemie: o epidemie
raspandita pe zone foarte Epidemia de E. coli O104:H4 din anul
2011 pornita din Germania
intinse;
Sursa: microwavesscience.blogspot.com
Surse de infectie cu patogeni
• Sursele de infectie: locul din natura unde, in conditii uzuale,
agentii infectiosi sunt capabili sa supravietuiasca si sa se
inmulteasca pentru a provoca imbolnavirea indivizilor
• Exista trei categorii de surse ale infectiei:
 Surse umane: pacientii cu boli infectioase acute/cronice si
purtatorii sanatosi/cazuri subclinice acute (indivizi in perioada
de incubare a bolii) ori cronice (celebrul caz “Tiphoid Mary”).
Autocontaminarea este un fenomen des intalnit;
 Surse animale: pasarile de curte (chlamidii, prin oua
Salmonella sp.), pisica (Toxoplasma gondii), bovine (E. coli
O157:H7 prin carne, prin lapte bacilul tuberculozei, Brucella
sp.), sobolanii elimina prin urina si fecale leptospire, cocobacilul
ciumei, ricketsia tifosului exantematic, boli transmise prin
intermediul vectorilor (tantari, capuse) ori prin contact direct cu
animalul (virusul rabic).
Zoonozele sunt bolile transmise de la animal la om.
 Elemente neanimate ale mediului extern: alimente (E. coli
O157:H7, Listeria sp.), surse de apa (Legionella pneumophila,
Vibrio sp.), sol (Clostridium tetani), suprafete (Staphylococcus
aureus).
Transmiterea infectiei cu patogeni
• Cai de transmitere a
infectiei:
 Contact direct: contact
tegumentar (stafilococii,
streptococi, dermatofitii, raia),
contact sexual (agentul
sifilisului si al gonoreei,
virusul HIV si hepatic), plagi
(agentul tetanosului, virusul
rabic, bacterii piogene);
 Transmitere aerogena: prin
picaturile Flugge (bacterii si
virusuri care produc bronsite,
pneumonii), prin pulberi
inhalate (bacilul tuberculozei
si al antaxului pulmonar);
 Transmitere prin apa, alimente contaminate, maini
contaminate: transmitere fecal-orala de la om sau animale:
virusul hepatic A, B, E, vibrionul holerei, Salmonella sp.,
bacilul tuberculozei, oxiuri, tenioze;
 Transmitere prin vectori biologici: de la om la om
(Plasmodium sp.), de la animal la om (Rickettsia sp., Borrelia
sp., virusul rabiei);
 Transmitere congenitala (mama-copil): Toxoplasma sp.,
Treponema palidum, virusul HIV si herpes simplex 2;
 Transmitere prin acte medicale: virusul hepatic, infectii
stafilococice; bacilul piocianic, infectii cu Candida sp.
• Unele infectii cu patogeni Evolutia epidemiei cu sursa comuna de
sunt restrictionate intr-o infectie si a epidemiei cu transmitere de
la o gazda la alta
anumita arie geografica, de (dupa Madigan M.T., Martinko J.M, Parker
exemplu malaria; J – Brock Biology of Microorganisms)
• Alte infectii cu patogeni sunt
sezoniere sau au un pattern
ciclic, de exemplu scarlatina
(maxim la inceputul anului
scolar), encefalita
determinata de Bunyavirus
(maxim in timpul verii, boala
fiind transmisa prin tantari);
• Infectiile nozocomiale/de
spital: sunt infectii produse
in timpul spitalizarii, de
exemplu, infectia cu
Staphylococcus aureus, E.
coli.
Masuri de profilaxie si control a
bolilor infectioase
• Controlul sursei de infectie:
 Eliminarea bolnavilor din populatie, de exemplu controlul
encefalitei bovine spongiforme;
 Eliminarea vectorilor care transmit boala infectioasa: de exemplu,
utilizarea insecticidelor pentru a elimina vectorul malariei;
 Imunizarea populatiei, de exemplu imunizarea populatiei umane
impotriva poliomelitei, tetanusului (trebuie reinoita la 10 ani),
pertussis;
 Carantina: izolarea persoanelor infectate pe durata perioadei de
incubatie sau pana la incetarea starii de purtator. Prin tratate
internationale se institue carantina la aparitia cazurilor de:
holera, ciuma, febra galbena, febra tifoida, variola, “relapsing
fever” si in cazuri de boli contagioase grave (febra hemoragica
Ebola).
 Intreruperea cailor de transmitere a bolilor infectioase prin
controlul apei, alimentelor, controlul infectiilor cu transmitere
fecalo-orala, etc.
 Supravegherea si predictie a epidemiilor.
• Boli infectioase (aproape) eradicate: lepra, boala Chagas, sifilis,
rabie.
Comparatie intre tarile dezvoltate si tarile in curs de dezvoltare in ce priveste
rata decesului
(dupa Madigan M.T., Martinko J.M, Parker J – Brock Biology of Microorganisms)
Epidemii cu sursa unica de infectie
(apa, alimente, obiecte contaminate)
Agent patogen Numele bolii Sursa de infectie Rezervor
Bacillus anthracis Antrax Lapte, carne Bovine, suine,

cabaline
Shigella dysenteriae Dizenteria Contaminarea cu fecale a apei si Oameni
alimentelor
Clostridium Botulism Alimente contaminate cu sol Sol
botulinum infectat
Brucella melitensis Bruceloza Lapte/carne de la animalele Bovine, caprine,
infectate cabaline
Vibrio cholerae Holera Contaminarea cu fecale a apei si Oameni
alimentelor
E. coli O:157:H7 Sindromul HUS Contaminarea cu fecale a apei si Oameni,
alimentelor animale
Giardia sp. Giardioza Contaminarea cu fecale a apei Animale
Virus hepatic A, B, Hepatita Persoane infectate Oameni

C, D, E
Salmonella typhi, S. Salmoneloze Contaminarea cu fecale a apei si Oameni
paratyphi alimentelor
Legionella Boala legionarilor Apa contaminata Mediu umed
pneumophila
Epidemii cu transmitere
aerogena/lichide biologice
Corynebacterium Difteria Alimente infectate si lichide Oameni

diphteriae biologice de la persoane
infectate/purtatori
Hantavirus Sindromul pulmonar Inhalarea materialelor fecale Rozatoare
cu Hantavirus contaminate
Virusul Ebola Febra hemoragica Lichide biologice de la persoane -
infectate
Neisseria meningitidis Meningita Persoane infectate/purtatori Oameni
meningococica
Streptococcus Pneumonia Persoane infectate/purtatori Oameni
pneumoniae
Mycobacterium Tuberculoza Lichide biologice de la persoane Oameni,
tuberculosis infectate, lapte contaminat bovine
Bordetella pertussis Pertussis Persoane infectate Oameni
Virus rubeolic Rubeola Persoane infectate Oameni
Virus Influenza Gripa Persoane infectate Oameni,

animale
Virusul rujeolei Pojar Persoane infectate Oameni
Epidemii cu transmitere sexuala
Virusul HIV SIDA Lichide biologice de Oameni

la persoane infectate
Chlamydia Chlamidia Secretie uretrala, Oameni
vaginala si anala
Neisseria gonorrhoea Gonoreea Secretie uretrala si Oameni
vaginala
Treponema pallidum Sifilis Sange si exudate Oameni
infectate
Trichomonas Trichomoniaza Secretie uretrala, Oameni
vaginalis vaginala si din
prostata
Epidemii cu transmitere prin vectori
biologici
Rickettsia prowazekii Tifus epidemic Muscatura de Oameni, paduchi

paduche infectat
Borrelia burgdorferi Boala Lyme Muscatura de Rozatoare, capuse,
capusa infectata animale salbatice
(caprioara)
Plasmodium spp. Malaria Muscatura Oameni, tantari
tantarului Anopheles
infectat
Yersinia pestis Plaga Muscatura de purece Rozatoare
infectat
Rickettsia rickettsii Febra Muntilor Muscatura de capuse Rozatoare, capuse
Rocky infectate
Epidemii cu transmitere prin contact
direct
Virusul rabic Rabie Muscatura de Carnivore salbatice

carnivore infectate si domestice
Franciscella Tularemie Contact cu iepuri Iepuri
tularensis infectati
• Microbe hunters: tracking infectious agents
18-20 Job of an epidemiologist, 17 HIV epidemiology
http://media.hhmi.org/hl/99Lect1.html
Studiu epidemiologic: SIDA
• Primele cazuri au fost raportante in anul 1981 in SUA (dar
SIDA a fost adaugata in lista bolilor supravegheate in 1984).
Explozia de cazuri raportate in anii 1992 – 1993 este
consecinta schimbarilor in diagnosticul agentului patogen
virusul HIV;
• Trasabilitatea infectiei:
 Initial s-a remarcat un numar mare de cazuri printre
homosexuali si consumatorii de droguri intravenoase;
 Virusul HIV a fost detectat la bolnavii de hemofilie si la
pacientii care au facut transfuzii sau transplant inainte de
anul 1982;
Studiu epidemiologic: SIDA
 Aceste date au dus la Distributia SIDA in anul 1997 pe grupuri
concluzi ca boala are de risc, la barbati (a) si femei (b) (dupa
Madigan M.T., Martinko J.M, Parker J –
transmitere sexuala (homo- Brock Biology of Microorganisms)
sau heterosexuala) si prin
sange, ulterior dovedindu-
se ca infectia cu HIV se
transmite si de la mama la
copil;
 In prezent transmiterea
bolii prin sange a fost
aproape eliminata, dar
cazurile pediatrice de SIDA
reprezinta inca o problema
majora;
 S-a constatat ca boala este
originala din Africa unde s-
a transmis prin contact
heterosexual (nr. femei
infectate = nr. barbati
infectati);
• Emerging Infections: How Epidemics Arise
4-11 how epidemics arise
http://www.hhmi.org/biointeractive/emerging-infections-how-
epidemics-arise
Studiu epidemiologic la animale si
co-evolutia gazdei si a parazitului
• Iepurii salbatici, adusi in Australia de catre europeni s-au
raspandit foarte rapid si reprezinta o amenintare pentru
echilibrul ecologic al zonei;
• Din acest motiv in 1950 s-a realizat un experiment de control a
populatiei de iepuri salbatici austalieni prin introducerea unui
virus (Myxoma virus), care a fost descoperit la populatia de
iepuri din America de Sud si care este mortal pentru iepurii
europeni. Virusul se transmite prin muscatura tantarilor ori a
altor insecte. In cateva luni virusul s-a raspandit cu viteza mare
si pe o arie foarte intinsa in toata populatia de iepuri australieni.
Epidemia a avut un caracter sezonier, cu un varf in timpul verii
si declin la inceputul iernii;
• Studiul epidemiologic pe baza acestui model de epidemie virala
indusa a dovedit insa ca populatiile de iepuri si populatia virala
au evoluat in urmatorii 6 ani de la inceputul experimentului.
Astfel, daca in primul an mortalitatea iepurilor generata de
Myxoma virus a fost de 90 – 95%, dupa 6 ani a ajuns la 24%,
scazand simultan si virulenta virusului;
Co-evolutia gazdei si a parazitului
• Rezistenta animalelor a fost
Evolutia virulentei virusului myxoma si a
generata de aparitia unor succeptibilitatii gazdei sale (iepurele
schimbari genetice care le-au australian) dupa prima introducere a
facut mai putin susceptibile virusului in Australia, in anul 1950.
la actiunea virusului si nu de J – Brock Biology of Microorganisms)
raspunsul lor imunologic;
• In anul 1980 populatia de
iepuri austalieni s-a refacut,
astfel ca in 1995 s-a incercat
un nou experiment cu
virusul RHDH din clasa
Calciviridae, care produce
boala hemoragica la iepure si
distruge animalul in cateva
zile;
• Desi s-a crezut ca de data
aceasta se va putea atinge un
echilibru virus – gazda, totusi
dupa cativa ani s-a raportat
o noua co-evolutie gazda
patogen.
• Emerging Infections: How Epidemics Arise
26-33 Myxoma virus rabbit, 37 future of epidemics
http://www.hhmi.org/biointeractive/emerging-infections-how-
epidemics-arise
• The microbes strike back
12-15 mortality, who will win?
http://media.hhmi.org/hl/99Lect2.html
Agentii antimicrobieni
Mecanismul de actiune al
agentilor antimicrobieni
Agentii chemoterapeutici
antivirali, antibiotice si agenti
antifungici
Agenti antimicrobieni
• Agentii antimicrobieni - substante produse de microorganisme
sau obtinute pe cale chimica care inhiba dezvoltarea si/sau
distrug microorganismele;
• Agenti chemoterapeutici - compusi care controleaza infectia si au
toxicitate selectiva, avand abilitatea de a distruge agentul
patogen fara efecte adverse asupra gazdei.
• Clasificarea agentilor antimicrobieni:

1. In functie de abilitatea de a distruge patogenii:
 Substante microbiostatice (bacteriostatice/fungistatice): au efect
de inhibare a activitatiui si multiplicarii patogenului.
Antiseptice – microbiostatice cu toxicitate redusa pentru a fi
aplicate pe tesuturile vii;
 Substante microbicide/germicide (bactericide/fungicide): au efect
de distrugere a formei vegetative a microorganismelor.
Dezinfectanti – microbicide cu toxicitate ridicata care nu se
aplicata pe tesuturile vii.
Agenti antimicrobieni
2. In functie de spectrul lor de actiune:
 Agenti antimicrobieni cu spectru larg de actiune: de exemplu,
tetraciclinele sau cloramfenicolul care au efect asupra
bacteriilor, mycoplasmelor, rickettsiilor, chlamydiilor;
 Agenti antimicrobieni cu spectru restrans de actiune: de
exemplu, kanamicina /gentamicina/streptomicina/
vancomicina este utilizata doar impotriva bacteriilor gram-
negative iar cefalosporinele afecteaza mai ales bacteriile gram-
pozitive;
3. In functie de modul de obtinere:
 Antibiotice: substante produse de anumite microorganisme
pentru a inhiba sau omora alte microorganisme. De exemplu,
streptomicina este produsa de bacterii (Streptomyces sp.),
penicilina este obtinuta din culturi fungice (Penicillium sp.);
 Agenti antimicrobieni de sinteza/antibiotice semisintetice : de
exemplu, cloramfenicolul.
Sensibilitatea bacteriilor la diferite clase de agenti
antimicrobieni (+ bacterie sensibila, - bacterie rezistenta, * majoritatea bacteriilor)
Agentul antimicrobian/
Micoplasme
Chlamydii
Anaerobe
Anaerobe
Rickettsii
Bacterii
Aerobe
Aerobe
gnram
Gram
gram
gram
+
+
-
-
Aminoglicozide/Aminociclitoli -* + - - + - -
β-lactamice + -* + +* - - -
Chloramfenicol/ Florfenicol + + + + + + +
Floroquinolone +* + - - + + +
Lincosamide + - + + + - -
Macrolide + -* + + + + -
Pleuromutilins + -* + + + + -
Sulfonamide modificate + + + + - + -
Sulfonamide + +* -* -* - + -
Tetracicline + +* + +* +* + +
Spectrul de actiune antimicrobian pentru selectia
agentilor chemoterapeutici
Agenti chemoterapeutici
antibacterieni
1. Sulfonamide/Sulfonamide modificate - inhiba metabolismul
acidului folic ± interfera cu sinteza ADN;
2. β-lactamice/vancomicina - inhiba enzimele esentiale pentru
sinteza peretelui celular;
3. Polimixina - distruge structura membranei citoplasmatice;
4. Quinolone/Fluoroquinolone - inhiba ADN giraza, implicata in
sinteza si mentinerea ADN;
5. Aminoglicozide/Aminociclitoli/Tetracicline - inhiba sinteza
proteica prin legare ireversibila de subunitatea ribozomala 30S;
6. Chloramfenicol/Florfenicol/Lincosamide - inhiba sinteza
proteinelor prin legarea ireversibila de subunitatea ribozomala
50S;
7. Macrolide - inhiba sinteza proteinelor prin legarea de rARN a
subunitatii ribozomale 50S;
8. Pleuromutilins - inhiba sinteza proteica prin efect asupra
centrului peptidil transferazei din subunitatea ribozomala 50S.
Mecanismul de actiune al principalilor agenti antimicrobieni
(THF – tetrahydrofolat; DHF – dihidrofolat; PABA – acidul p-aminobenzoic)
Analogi ai factorilor de crestere
• Factori de crestere - substante chimice necesare in mediu
deoarece microorganismul nu le poate sintetiza;
• Analogi ai factorilor de crestere – substante chimice care
blocheaza utilizarea factorilor de crestere prin inhibitie
competitiva. Din aceasta categorie fac parte diferite vitamine,
aminoacizi, purine, pirimidine si alte categorii de compusi;
Sulfanilamidele sunt analogi ai acidului p-aminobenzoic

utilizat de microorganisme in biosinteza de acid folic.
Sulfanilamidele sunt active in bacterii dar nu si in
organismele superioare deoarece bacteriile isi produc propriul
acid folic iar animalele il obtin din dieta. S-a constatat ca
rezistenta microbiana la derivatii sulfanilamidici este
generata de dezvoltarea la bacterii a capacitatii de a utiliza
acidul folic exogen. Sulfonamidele combinate cu
diaminopirimidine (trimetoprim/ormetoprim) au efect
bactericid sinergistic asupra a numeroase bacterii aerobe si
anaerobe care provoaca otite, enterite, infectii urinare si
asupra chlamidiilor (uz veterinar).
Analogi ai factorilor de crestere
• Isoniazidul este un analog
larg utilizat in terapia
tuberculozei. Aceasta
substanta chimica interfera
cu sinteza acidului micolitic
prezent in peretele celular
al bacteriei Mycobacterium
tuberculosis. Se remarca
similaritatea intre hidrazida
acidului isonicotic si
nicotinamida din peretele
celular bacterian.
Antibiotice β-lactamice
• Din aceasta categorie fac
parte substantele care
contin o structura
caracteristica, inelul β-
lactamic si actioneaza
interferand cu sinteza
peretelui celular;
• Penicilinele si
cefalosporinele reprezinta
aproape jumatate din
antibioticele produse la
nivel mondial.
• Carbapenemi, monobactami
sunt rareori utilizati in
medicina medical-
veterinara.
Peniciline si cefalosporine
• Penicilinele sunt produse de fungul Penicillium crysogenum iar
cefalosporinele de Cephalosporium sp.;
• Penicilina G a fost primul antibiotic β-lactamic descoperit si este
activa impotriva bacteriilor gram-pozitive dar este sensibila la β-
lactamaza (enzima produsa de bacteriile penicilin-rezistente);
• Noile peniciline sintetice de tipul ampicilinei si carbenicilinei au
un spectru mai larg de actiune, care include si o parte din
bacteriile gram-negative. Alte peniciline sintetice, oxacilina si
meticilina sunt rezistente la actiunea β-lactamaza;
• Penicilinele sunt folosite la tratamentul infectiilor cu streptococi
β-hemolitici (om, cai), S. suis (suine), bacilul tetanic, listerioze,
Corynebacterium sp.;
• Ceftriaxone este o cefalosporina semisintetice cu spectru mai
larg decat penicilinele si mai rezistenta la ruperea inelului β-
lactamic folosita in tratamentul infectiei cu N. gonorrhoeae;
• Ceftiofur, antibiotic de uz veterinar contine cefalosporine din a
treia generatie si este util in tratamentul infectiilor respiratorii la
bovine, ovine ori cai si a infectiilor enterice la pui.
Penicilina – mecanism de actiune
• Mecanismul de actiune al penicilinei
http://www.hhmi.org/biointeractive/penicillin-acting-bacteria
Quinolone si fluoroquinolone
• Quinolonele sunt o clasa de compusi antibacterieni sintetici
care interactioneaza cu ADN giraza bacteriana si previne
impachetarea ADN in celula microbiana;
• Acidul nalidixic are spectru limitat de actiune datorita
absorbtiei redusa in cazul administrarii orale si este folosit in
special la tratamentul infectiilor urinare la oameni;
• A treia generatie, fluoroquinolonele (ciprofloxacin) sunt
absorbite mai bine dar au efecte toxice asupra cartilajelor
articulare si nu sunt recomandate la animalele/persoanele in
crestere;
• Enrofloxacin, marbofloxacin sunt aprobate pentru uz veterinar
pentru controlul infectiilor cu E. coli la pasari, pentru
tratarea altor infectii gastrointestinale si respiratorii la pasari,
vite si a infectiilor urinare sau de piele la caini si pisici.
Aminoglicozide si aminociclitoli
• Aminoglicozidele si aminociclitolii contin zaharuri legate prin
legaturi glicozidice la alte amino-zaharuri si actioneaza prin
inhibarea sintezei proteice;
• Aminoglicozidele includ: streptomicina, kanamicina,
gentamicina si neomicina care sunt active impotriva
bacteriilor aerobe gram-negative, stafilococilor si
micoplasmelor;
• Streptomicina, produsa de tulpini de Streptomyces sp. a fost
intensiv folosita in tratamentul tuberculozei, fiind primul
antibiotic capabil sa inhibe complet M. tuberculosis;
• Spectinomycin, derivat din Streptomyces spectabilis este
singurul aminociclitol utilizat in medicina veterinara
impotriva patogenilor care produc boli respiratorii la bovine,
pentru controlul salmonelozelor aviare ori micoplasmozelor;
• Aminociclitolii sunt mai putin toxici decat aminoglicozidele.
Aminoglicozide si macrolide
Structura kanamicinei Structura eritromicinei

Macrolide
• Macrolidele sunt antibiotice cu inele lactonice legate de
molecule de zahar si actioneaza prin inhibarea sintezei
proteice prin legarea de rARN a subunitatii ribozomale 50S;
• Eritromicina este utilizata in medicina umana, in special la
pacientii cu alergie la antibioticele β-lactamice sau la tratarea
infectiilor provocate de bacteria Legionella pneumophila. La
animale este iritanta daca este administrata intramuscular
iar administrata oral este toxica la ruminate;
• Tylosin si tilmicosin sunt antibiotice folosite exclusiv in
medicina veterinara pentru tratamentul micoplasmelor,
spirochetelor, mastitelor ori enteropatiei hemoragice
proliferative cauzate de Lawsonia intracellularis.
Tetracicline
• Tetraciclinele (oxytetracicline,
clorotetracicline, minocicline,
doxicicline) sunt antibiotice
cu inel naftacen,
bacteriostatice cu spectru
larg de actiune asupra
bacteriilor aerobe si
anaerobe, agentilor introdusi
prin intepatura insectelor,
micoplasme, chlamydii,
ricketsii si infectiilor cu
Bordetella sp.;
• Sunt antibiotice produse pe
cale microbiologica
(Streptomyces sp.) ori sunt
semisintetice si interfera cu
sinteza proteinelor;
• Sunt utilizate in medicina
umana si veterinara (in unele
tari sunt administrate ca
suplimente nutritive la pasari
si ovine).
Cloramfenicol si florfenicol
• Cloramfenicolul, agent bacteriostatic produs initial de
Streptomyces venezuela, este produs in prezent pe cale
chimica pornind de la acidul dicloracetic;
• Actioneaza prin legare ireversibila de subunitatea ribozomala
50S de la bacterii, dar si de ribozomii mitocondriali la
eucariote, ceea ce determina efecte secundare foarte
puternice in celula umana (in SUA este interzis);
• Florfenicolul este folosit exclusiv in medicina veterinara
pentru tratamentul infectiilor la bovine si porcine
Lincosamide si pleuromutilin
• Lincosamidele (clindamycin, lincomycin , pirlimycin) sunt
bacteriostatice de sinteza, cu spectru moderat de actiune care
inhiba sinteza proteica microbiana;
• Lincosamidele sunt de uz veterinar, fiind utilizate in
tratamentul animalelor mici, fiind toxice pentru cai, oi, iepuri
sau pot induce colite ca urmare a stimularii dezvoltarii
bacteriei Clostridium difficile la animalele de laborator
• Clindamycin este utilizat in tratamentul infectiilor produse de
anaerobi la animale mici iar pirlimycin in tratamentul
infectiilor generate de stafilococi si streptococi care produc
mastite la vaci;
• Pleuromutilin este produs de o ciuperca Clitopilus scyphoides
(Pleurotus mutilus) sau pe cale chimica (tiamulin in SUA,
valnemulin in Europa) si este utilizat doar in medicina
veterinara la tratamentul infectiilor produse la suine,
actionand prin inhibarea sintezei proteice.
• Antibioticele au crescut speranta de viata cu 8 ani
http://www.hhmi.org/biointeractive/microbes-strike-back
Agenti chemoterapeutici antivirali
• Controlul viral este mult mai greu de realizat deoarece
virusurile folosesc sistemul celulei gazda pentru multiplicare
iar toxicitatea substantelor folosite afecteaza atat virusul, cat
si celula gazda;
• Controlul viral se realizeaza cu ajutorul agentilor chimici,
care sunt mai toxici pentru virus decat pentru gazda, dar mai
ales cu ajutorul sustantelor antivirale (interferon) produse de
celula animala ca raspuns la infectia virala;
• Interferonul previne multiplicarea virusului prin stimularea
producerii de proteine antivirale de catre celula gazda.
Interferonul este produs in cantitate mare de celula gazda in
cazul infectiei cu un virus cu virulenta scazuta, dar virusurile
foarte virulente pot impiedica initierea acestui proces de catre
celula gazda. Producerea de interferon este gazda-specifica,
nu virus-specifica.
• Cei mai utilizati agenti antivirali chemoterapeutici sunt
analogi ai nucleozidelor si nucleotidelor (au structura
moleculara similara dar proprietati diferite astfel incat ei nu
actioneaza normal in metabolismul celular);
• Analogi ai nucleosidelor: zidovudine si azidotimidine (AZT)
care inhiba elongarea acidului nucleic viral si au efect in
special la retrovirusuri (HIV);
• Cidofovir, analog al nucleotidelor, are efect asupra
citomegalovirusului si herpesvirusului.
• Agenti chimici care actioneaza la nivelul polimerazei virale:
nevirapine, inhibitor al reverstranscriptazei si rifamycin,
inhibitor al ARN polimerazei.
Fluorinele: fluorouracilul
este un analog al
uracilului iar
bromouracilul al timinei.
Inhibitorii proteazici
(Indinavir, Ritonavir),
Saquinavir, Nelfinavir)
previn infectia cu HIV
deoarece inhiba maturarea
virusului prin legare de
situsul activ al HIV
proteazei.
• Inhibitori proteazici HIV
http://www.hhmi.org/biointeractive/protease-inhibitors
Agenti chemoterapeutici antifungici
Mecanismul de actiune al agentilor
antifungici
Controlul fungic
• Controlul fungic este dificil
deoarece fungi sunt
eucariote si au o masinarie
celulara similara animalelor
si omului;
• Din acest motiv multe
antifungice se aplica doar la
suprafata corpului, dar
exista si medicamente cu
toxicitate selectiva pentru
fungi.
Agenti chemoterapeutici
antifungici
Clasificarea agentilor antifungici:
1. Compusi care interactioneaza cu ergosterolul si inhiba
sinteza lui:
 poliene, produse de Streptomyces sp., se leaga de ergosterol
si distruge integritatea membranei;
 azole, care inhiba selectiv biosinteza ergosterolului.
Allylamine le actioneaza doar la suprafata deoarece nu sunt
preluate de tesuturile animale;
2. Compusi care interfera cu biosinteza chitinei din peretele
celular fungic – polyoxins;
3. Compusi care impiedica agregarea microtubulilor in timpul
mitozei – griseofulvin;
4. Compusi care inhiba sinteza acizilor nucleici in fungi – 5-
fluorocytosine;
5. Compusi care inhiba biosinteza acidului folic;
Rezistenta microorganismelor
la agentii antimicrobieni:
mecanisme de rezistenta,
teste de susceptibilitate
antimicrobiana, interpretarea
datelor (MIC)
Rezistenta microorganismelor la
agentii antimicrobieni
• Rezistenta microorganismelor la agentii antimicrobieni
– abilitatea organismelor de a rezista la efectele agentilor
chemoterapeutici, la care in mod obisnuit germenii sunt
susceptibili
• Mecanismele de rezistenta sunt:
 constitutive: rezistenta la agentii chemoterapeutici este
naturala si se transmite de la o generatie la alta. De exemplu,
streptomycetele au gene de rezistenta la actiunea
antibioticelor proprii;
 dobandite: rezistenta apare ca urmare a unor mutatii la
nivelul cromozomului sau prin dobandirea unor gene de
rezistenta;
- cromozomale;
- plasmidiale (plasmida R).
Raspandirea tulpinilor de Klebsiella
pneumoniae rezistente la carbapenemi*
Mecanisme de rezistenta la
 Microorganismul pierde structura care este inhibata de
agentul antimicrobian. De exemplu, micoplasmele care nu au
perete celular sunt rezistente la peniciline;
 Microorganismul si-a modificat tinta agentului antimicrobian;
 Microorganismul a dezvoltat o cale biochimica de rezistenta la
agentul antimicrobian. De exemplu, rezistenta la sulfonamide
(care inhiba producerea de acid folic bacterian) a fost
obtinuta prin dezvoltarea unei cai biochimice de preluare a
acidului folic din mediu;
 Microorganismul devine impenetrabil pentru agentul
antimicrobian. De exemplu, penicilina G nu poate traversa
peretele celular al unor bacterii gram-negative;
 Microorganismul poate expulza antibioticul din celula. De
exemplu, unele bacterii enterice contin gene plasmidiale care
expuleaza tetraciclinele iar in Staphylococcus aureus exista
gene cromozomale care expulzeaza cloramfenicolul.
• Microorganismul este
capabil sa inactiveze
agentul antimicrobian. De
exemplu, stafilococii contin
β-lactamaza, enzina care
scindeaza inelul β-lactamic
al multor peniciline.
Mecanisme de rezistenta la agentii
antimicrobieni
Modalitati de obtinere a rezistentei la agentii antimicrobieni:
1. Mutatie cromozomala single-step: este cel mai intalnit
mecanism de rezistenta la fluoroquinolone, mutatia
determinand o schimbare in afinitatea cu care agentul
chimic se leaga la enzima tinta, ADN giraza. In cazul
proceselor mutationale in mai multe etape rezistenta
obtinuta este mult mai mare, schimbarile in afinitatea cu
care agentul se leaga de enzima tinta fiind asociate cu
descresterea in capacitatea agentului de a penetra celula
microbiana;
2. Transferul genelor de rezistenta prin:
- transformare: ADN exogen este preluat din mediu si inserat
in genom prin recombinarea. De exemplu, rezistenta unor
tulpini de Streptococcus pneumoniae la penicilina;
- transductie: genele de rezistenta sunt transferate prin
intermediul bacteriofagilor. De exemplu, transferul genelor
care codifica penicilazele la Staphylococcus aureus;
• conjugare, transferul genelor de rezistenta, plasmidiale sau
cromozomale prin intermediul pililor de sex;
• transpozoni, transfera genele de rezistenta de la un cromozom la
altul ori de la o plasmida la alta si genereaza rezistenta multipla
la antimicrobieni
• plasmide R, cel mai raspandit mod de transmitere a genelor de
rezistenta la bacteriile gram-negative (de exemplu, rezistenta la
tetracicline, la sulfonamide, la cloramfenicol). Multe plasmide R
contin gene care asigura rezistenta la mai multe antibiotice.
In multe cazuri rezistenta la antibiotice este rezultatul mai multor

mecanisme care actioneaza simultan. De exemplu, rezistenta la
macrolide si lincosamide este mediata atat de gene plasmide cat
si la nivel cromozomal prin metilarea sitului tinta de care se
leaga agentul antimicrobian. Cross-rezistenta printre tetracicline,
macrolide si lincosamide a fost observata.
• Conjugare
http://www.hhmi.org/biointeractive/bacterial-conjugation
• Mecanismul de rezistenta a microorganismelor la agentii
antimicrobieni
http://www.hhmi.org/biointeractive/microbes-strike-back
Originea si distributia rezistentei la
• Exista dovezi care sugereaza ca rezistenta la agentii antimicrobieni
a existat inainte de era antibioticelor:
 O tulpina de E. coli conservata in anul 1946 continea plasmide cu
gene de rezistenta la tetraciclina si streptomicina;
 S-au descoperit bacterii gram-negative din sol, nepatogene care
contin plasmide cu gene de rezistenta la antibiotice.
• Rezistenta microbiana la agentii microbieni a fost stimulata de
utilizarea lor excesiva in tratamentul bolilor infectioase, care a
generat selectia tulpinilor patogene rezistente la o anumita clasa de
antibiotic. Un exemplu clasic este dezvoltarea rezistentei la
penicilina in Neisseria gonorrhoeae, agentul patogen al gonoreei,
care dupa anul 1980 a fost tratata doar cu ceftriaxone. Agentul
patogen al scarlatinei Streptococcus pyogenes se trateaza in prezent
folosind cantitati duble de penicilina comparativ cu tratamentul
prescris in anii ’90. Utilizarea fluoroquinolinei in industria carnii de
pui a dus la aparitia tulpinilor de Campylobacter jejuni rezistente,
astfel ca in prezent s-a trecut la folosirea fluoroquinolinelor din a
doua generatie pentru a preveni imbolnavirile.
Originea si distributia rezistentei la
• Utilizarea antibioticelor ca agent profilatic si promotor al
cresterii la animale determina selectia tulpinilor rezistente
care pot fi transmise la oameni prin intermediul carnii ori a
contactului direct cu animalul;
• S-a constatat ca oprirea utilizarii unui agent antimicrobian
poate duce la scaderea in timp a tulpinilor rezistente la
respectivul agent;
• Pentru descoperirea de noi
agenti chemoterapeutici
antimicrobieni se folosesc
programe speciale
(computer-directed drug
design, de exemplu QSAR).
Medicamentul Saquinavir,
inhibitor proteazic antiviral
folosit in tratarea HIV a fost
obtinut prin aceste tehnici;
• Inhibitorii proteazici de
tipul Saquinavir previne
infectia cu HIV deoarece
inhiba maturarea virusului
prin legare de situsul activ
al HIV proteazei.
Agenti chemoterapeutici antivirali*
• Inhibitori proteazici HIV
http://www.hhmi.org/biointeractive/protease-inhibitors
Teste de susceptibilitate
antimicrobiana
• Testele de susceptibilitate microbiana in vitro pot prezice
eficienta in vivo a agentului antimicrobian impotriva unei tulpini
patogene specifice;
• Testele se efectueaza pe baza unor metode standardizate si
folosind organisme control (QC – quality control) care asigura
precizie si acuratetea testului. Standardizarea metodelor permite
compararea rezultatelor, chiar daca unele microorganisme
necesita conditii specifice de testare (mediu, aerare,
temperatura);
• Sistemele de testare a rezistentei la antibiotice sunt:
- manuale: metoda dilutiilor, metoda difuziei Kirby-Bauer, E-test
- automate: VITEK, MICROSCAN
• Interpretarea datelor obtinute:
- calitativa, se determina zona de inhibitie (mm) pe baza caruia
microorganismul este desemnat sensibil (S), intermediar (I) sau
rezistent (R);
- cantitativa, se determina concentratia inhibitorie minima (MIC,
minimum inhibitory concentration) – concentratia de agent
antimicrobian (µg/ml) care inhiba cresterea patogenului.
Sistemul VITEK
Cartele de identificare si testare a
sensibilitatii microbiene VITEK
Antibiograma - sistemul VITEK
• http://www.youtube.com/watch?v=1bVIcY30YU0
Antibiograma – sistem MERLIN
http://www.youtube.com/watch?v=-63hMAX2UEA
Metoda dilutiilor
Metoda difuziei (Kirby-Bauer)
Zonele de inhibitie Interpretarea datelor
E-test
http://www.youtube.com/watch?v=K0nrFj8lFfA
Metoda E-test
Introducere in virusologia
medical-veterinara:
terminologie, notiuni generale,
clasificare LHT si Baltimore,
particularitatile virusurilor
zoopatogene.
Virusologia medical-veterinara
Virusul mozaicul tutunului
• Virusurile sunt entitati
biologice acelulare fiind
constituite dintr-un numar
fix de molecule si sunt
lipsite de capacitatea de
crestere.
Virusuri: terminologie
• Formele de existenta ale
virusurilor in natura:
 Virion (virus matur, virus
complet): reprezinta stadiul
extracelular al virusului dar
poate exista timp limitat si
intracelular. Virionul poseda
toate componentele specifice
virusului, este metabolic inert
si nu se multiplica dar este
infectios (ciclul litic);
 Virus vegetativ: se gaseste
dispersat in celula gazda in
faza de multiplicare, este total
dependent de celula si
neinfectios;
 Virus integrat (provirus):
genomul viral este integrat in
cel al celulei gazda, nu se
multiplica fiind total dependent
de celula si este neinfectios
(ciclul lizogen).
Virusuri: structura si dimensiuni
• Structura virionului:
 Invelisul virusului: Structura virionului
protejeaza genomul (dupa Madigan M.T., Martinko J.M, Parker
- Pericapsida (anvelopa, J – Brock Biology of Microorganisms)
peplosul): invelis
suplimentar prezent la
unele virusuri, contine
proteine, complexe glico- si
lipoproteice;
- Capsida: invelis prezent la
toate virusurile, format din
unitati repetitive numite
capsomere de natura
proteica care se
autoasambleaza cu ajutorul
moleculelor chaperon;
 Genomul viral: ADN sau
ARN, cu structura
monocatenara sau dublu
catenara,liniar sau circular.
Virusuri
Virus Gazda Genom Structura Nr. molecule Marime
(baze)
H-1 parvovirus Animal ADN mc Linear 1 5176
SV 40 Animal ADN dc Circular 1 5243
Poliovirus Animal ARN mc Linear 1 7433
Reovirus tip 3 Animal ARN dc Linear 10 (diferite) 23549 (total)
Herpes Animal ADN dc Linear 1 152260

simplex I
Bacteriofag Bacterie ADN dc Linear 1 48514
Virusul mozaic Plante ADN dc Circular 1 8025

conopida
Simetrie icosaedrica
• Simetria capsidei: (dupa Madigan M.T., Martinko J.M, Parker
 Helicoidala, de exemplu
virusul mozaicul tutunului
(VMT)
 Icozaedrica
 Binara, de exemplu
bacteriofagii
• Dimensiuni: 0.02 – 3 µm,

de exemplu, virusul variolic
are 200 nm in timp ce
virusul poliomelitei doar 28
nm;
Virusul Influenza Bacteriofagul T4
(dupa Madigan M.T., Martinko J.M, Parker (dupa Madigan M.T., Martinko J.M, Parker
J – Brock Biology of Microorganisms) J – Brock Biology of Microorganisms)
• Structura virala
http://www.hhmi.org/biointeractive/viral-
geometry-and-structural-diversity
Virusuri: multiplicare
Etapele de multiplicare a
virusurilor litice: Multiplicarea virusurilor litice
1. Adsorbtia (fixarea) virionilor J – Brock Biology of Microorganisms)
pe celula gazda;
2. Penetrarea celulei (injectarea
materialului genetic);
3. Replicarea ADN viral: etapa
initiala in care masinaria
biosintetica a celulei gazda
este afectata pentru a
sintetiza enzimele virale,
replicarea acidului nucleic
viral, sinteza proteinelor
virale utilizate ca subunitati
ale invelisului viral;
4. Asamblarea particulelor
virale si impachetarea
materialului genetic;
5. Eliberarea virionilor maturi
prin liza celulei.
Virusuri: multiplicare
• Ciclul viral
http://www.hhmi.org/biointeractive/viral-lifecycle
Virusuri: clasificare
Clasificarea Baltimore
• Clasificarea virusurilor:
(sursa Wikipedia)
 Sistemul ICTV: ordin (-
virales), familie (-viridae),
subfamilie (-virinae), gen (-
virus), specie. Pe baza acestei
clasificari virusurile au fost
impartite in 6 ordine:
Caudovirales, Herpesvirales,
Mononegavirales, Nidovirales,
Picornavirales si Tymovirales;
 Clasificarea Baltimore: pe
baza metodei de sinteza a
ARNm clasifica virusurile in
7 grupe;
 Clasificarea Holmes: in
functie de celula atacata
exista bacteriofagi (Phaginae),
zoovirusuri (Zoophaginae) si
fitovirusuri (Phytophaginae).
Particularitatile virusurilor
zoopatogene
• Particularitatile structurale si de organizare a celulei animale
determina particulatitatile virusurilor zoopatogene:
 Absenta peretelui celular la celula animala determina
schimbari in modul de intrare a virusului, astfel majoritatea
virusurilor zoopatogene patrund in celula prin endocitoza iar
separarea genomului viral de capsida se realizeaza in
interiorul celulei;
 Compartimentarea celulei eucariote animale determina ca
replicarea si transcrierea acidului nucleic viral sa se realizeze
in nucleu, in timp ce procesul de translatie se realizeaza in
citoplasma (exceptie virusurile pox/variola care se replica in
citoplasma sau mitocondrii);
 Ciclul de viata pentru majoritatea virusurilor animale este de
8 – 40 ore.
Multiplicarea virusurilor
zoopatogene
Etapele multiplicarii virusurilor zoopatogene:
1. Adsorbtia (fixarea) virionilor pe celula gazda: proces ce are un
grad redus de specificitate, este precedat de mai multe ciocniri
intamplatoare si este determinat de complementaritatile dintre
receptorii de membrana celulara si anumite grupari chimice din
capsida sau pericapsida virionului;
2. Patrunderea in celula (viropexia) prin endocitoza (inglobare) sau
fuziune intre invelisul extern al virusului si membrana celulara;
3. Decapsidarea se realizeaza prin liza capsidei sub actiunea
enzimelor de tip lizozomal numite decapsidaze;
4. Multiplicarea propriu-zisa:
- Replicarea genomului viral;
- Biosinteza materialului viral: faza exponentiala, faza lineara,
faza precoce, faza tardiva;
- Morfogeneza virionilor: intracitoplasmatic pentru virusurile ARN
si intranuclear pentru poxvirusuri, myxovirusuri.
Patrunderea virusului zoopatogen in celula animala
prin endocitoza
Relatia intre etapele de replicare si infectivitatea
virusilor zoopatogeni
Multiplicarea virusurilor
zoopatogene
5. Eliberarea virionilor din celula: se realizeaza prin:
- Liza celulara;
- Moartea si dezintegrarea treptata a celulei;
- Inmugurire, proces caracteristic virusurilor cu anvelopa.
Consecintele infectiei virale pentru celula animala:

 Infectia litica: distrugerea celulei gazda;
 Infectia persistenta: eliberare in timp a virionilor fara distrugerea celulei
gazda;
 Infectia latenta: virusul ramane o perioada de timp in celula gazda fara a
produce efecte daunatoare, ulterior inducand infectia litica (de exemplu,
virusul herpex simplex);
 Efect oncogen (transformarea celulelor normale in celule tumorale): desi
relatia oncovirus – cancer uman nu este foarte clara, s-a constatat ca
anumite tumori sunt asociate cu anumite infectii virale;
 Efecte citopatice: prejudicii induse de virus celulei gazda, unele sunt
observabile microscopic (corpii Babes-Negri produsi de virusul rabic,
celule gigant multinucleate induse de HIV, agregate celulare si incluzii
nucleare induse de adenovirusuri), altele sunt modificari ale functiei
celulei.
Posibile efecte ale virusului zoopatogen asupra
celulelor animale infectate
Cancerul si virusurile
Cancer Virus Familia Genom
Leucemia T-celulara Virus leucemiei Retrovirus ARN
a adultilor type I
Limfoma Burkitt Virus Epstein-Barr Herpes ADN
Carcinomul naso- Virus Epstein-Barr Herpes ADN
faringian
Carcinomul hepato- Virus hepatic B Hepedna ADN
celular
Cancer de piele si Papilloma virus Papova ADN
cervical
Clasificarea virusurilor
zoopatogene Forma si marimea virusurilor
la vertebrate
• Principalele criterii de (dupa Madigan M.T., Martinko J.M, Parker
clasificare a virusurilor J – Brock Biology of Microorganisms)
zoopatogene sunt:
 Tipul de acid nucleic (ADN,
ARN)
 Prezenta sau absenta
anvelopei;
 Modul de replicare;
 Dimensiunea virusului.
Virusuri cu genom ADN
Virusuri cu genom ADN
ADN circular al virusului SV40
• Virusurile cu genom ADN (dupa Madigan M.T., Martinko J.M, Parker
sunt impartite in doua J – Brock Biology of Microorganisms)
grupuri:
 Grupul I: genom ADN
dublucatenar
 Grupul II: genom ADN
monocatenar;
• Toate aceste virusuri se
replica in nucleu, cu o
singura exceptie virusul
variolei care se replica in
citoplasma.
Familia virala Exemplu Virion Simetria ADN
(-viridae) capsidei
Adeno- Adenovirus uman Nud Icosaedrica Dc*
Papova- Papilloma virus (om, bovine, cabaline), SV40 Nud Icosaedrica Dc circular
Parvo- Parvovirus B19, canin, porcin, panleucopenia Nud Icosaedrica Mc**
pisicilor
Herpes- Herpes simplex, varicela-zoster, A**** Icosaedrica Dc*
citomegalovirus, Epstein-Barr, bolii Aujeszky,
IBR-IPV, bolii Marek
Pox- Virusul variolei (om, bovine, oi/capre, feline, Invelis Complexa Dc*
maimute), virusul orf complex
Polyoma- Virusul palyomei, virusul JC*** Nud Icosaedrica Dc* circular
Asfar- Virusul febrei porcine africane A**** Dc*
Anello- Torque teno virus Nud Icosaedrica Mc** circular
Circo- Circovirus porcin, virusul anemiei la pui, Nud Icosaedrica Mc** circular
virusul bolii “Psittacine beak and feather”
Irido- Virusul bolii “Largemouth bass” Nud Icosaedrica Dc*
1Hepadna- Virusul hepatitei B A**** icosaedrica Partial DC*
circular
Dc*-dublucatenar; Mc**-monocatenar; JC***-leucoencefalopatie progresiva multifocala; A****-anvelopat.
1Hepadnaviridae – virus ADN cu reverstranscriere
Adenoviridae
• ADN dublucatenar, virion nud, capsida icosaedrica;
• Termenul adeno este derivat din latina si inseamna glanda,
deoarece virusul a fost izolat din cavitatea bucala si tesuturile
adenoide (amigdale);
• La om: adenovirusii cauzeaza infectii respiratorii usoare (dar
au fost identificati si purtatori sanatosi de virus);
• La animale:
- Virusul hepatitei infectioase a cainilor – encefalitei vulpilor
(Rubarth);
- Virusul bronsitei prepelitelor;
- Virusul CELO din oua cu embrioni morti;
- Adenovirusuri care produc infectii respiratorii la bovine si
suine.
Replicarea adenovirusului ADN dublucatenar
Papovaviridae
• Virus ADN dublucatenar circular, virion nud, simetrie
icosaedrica;
• Termenul provine prin asamblarea silabelor initiale ale
cuvintelor care desemneaza categorii de boli, leziuni, agenti in
care sunt implicate aceste virusuri: PApilomatoza, POlioma,
agent VAcuolizant;
• In gazda permisiva papovavirusurile evolueaza pe calea
ciclului litic si poate determina moartea, in timp ce in gazdele
nepermisive viusurile papova urmeaza ciclul lizogen si
determina transformarea celulelor normale in celule tumorale
(papilomatoze, de obicei benigne);
• La animale: virusul papilomatozei la iepure (papilomul lui
Shope), virusul papilomatozei bucale la iepure, virusurile
papilomatozei cabaline, canine (produc papiloame in zona
bucala), virusul papilomatozei bovine (produce tumori in zona
buzelor, ochilor, urechilor, ceafa, mameloane), virusul SV40
(simian virus 40).
Papovaviridae
Evenimentele celulare la Papovavirusul SV40 - harta
infectarea cu virusul SV40 genetica
Parvoviridae
• Virus ADN monocatenar, virion nud, simetrie
icosaedrica, dimensiuni foarte mici (18-26 nm);
• Termenul parvo este derivat din latina si inseamna mic, motiv
pentru care aceste virusuri se numesc si picodnavirusuri;
• Virusuri parazite la animale si insecte;
• Unele parvovirusuri au nevoie de un virus helper (de obicei,
adenovirus) pentru multiplicare;
• La animale: virusul panleucopeniei pisicilor & panleucopenia,
pesta pisicilor produce leucopenia, enterita infectioasa;
parvovirusul la porcine este implicat in unele stari de
sterilitate, produce avort;
Herpesviridae
Herpesvirus – particula virala
• Virus ADN dublucatenar, are diametrul de 150 nm
virion cu anvelopa, (dupa Madigan M.T., Martinko J.M, Parker
simetrie icosaedrica;
• Structura virusului Herpex

simplex 1 (HV 1) este
format din:
- Anvelopa (θ=150nm);
- Tegument, strat amorf cu
structura unica;
- Capsida icosaedrica,
formata din 162 capsomere;
- ADN dc, liniar, 152.260 bp
care codifica 84 proteine
diferite.
Herpesviridae Multiplicarea virusului herpex
simplex
Etapele infectiei:
1. Atasarea particulelor virale la J – Brock Biology of Microorganisms)
receptori specifici;
2. Fuziunea membranei
citoplasmatice cu anvelopa
virusului si eliberarea
nucleocapsidei in celula;
3. Nucleocapsida e transportata in
nucleu unde e eliberat ADN
viral;
4. Sinteza proteinelor in 3 faze (pr.
reglatoare, pr. pentru replicare,
pr. pt particula virala);
5. Nucleocapsida se asambleaza in
nucleu si achizitioneaza
anvelopa prin inmugurirea
membranei nucleare;
6. Virionii maturi sunt eliberati
din celula prin RE.
HV 1 Leziuni produse de virusul
• Virusul herpex simplex 1 HV 1
(HV 1) produce la om (dupa Madigan M.T., Martinko J.M, Parker
infectii benigne la nivelul J – Brock Biology of Microorganisms)
fetei (gura, buze mai ales).

Perioada de incubare este
de 3 – 5 zile, virusul
raspandindu-se prin
intermediul leziunilor iar
infectia dureaza 2 – 3
saptamani.
• In cazul infectiei virale
recurente s-a dovedit ca
virusul persista in faza de
latenta la nivelul tesuturile
nervoase.
HV 2 Leziuni produse de
virusul HV 2
• Virusul herpes simplex 2 (dupa Madigan M.T., Martinko J.M,
(HV 2) produce infectii in Parker J – Brock Biology of
Microorganisms)
zonele genitale si se
transmite prin contact
sexual. Boala este
incurabila dar poate fi
controlata cu ajutorul
medicamentelor aciclovir,
idoxuridina, vidarabina. La
femei HV 2 e deseori asociat
cu cancerul cervical.
Virusul varicela-zoster
• Virusul varicela-zoster: este Eruptie cutanata specifica
un virus cu transmitere varicelei
aerogena care produce in J – Brock Biology of Microorganisms)
copilarie o boala febrila
contagioasa varicela,
caracterizata prin eruptie
veziculara pe tegument si
mucoase.
• Dupa infectia acuta
(aparenta/ inaparenta)
virusul persista in ganglioni
iar in conditii de stres (boli
febrile, senescenta)
invadeaza nervii senzitivi
corespunzatori,
determinand zona zoster, o
nevralgie severa si eruptie
veziculara la nivelul
nervului afectat.
Virusul Epstein-Barr
• Virusul Epstein-Barr:
determina Virusul Epstein-Barr
mononucleoza
infectioasa,
caracterizata prin
febra, angina severa,
splenomegalie,
leucocitoza. Boala
dureaza 4-6
saptamani, dar virusul
persista toata viata in
numar mic in
limfocitele B.
Citomegalovirusuri
• Aceste virusuri prezinta o serie de caracteristici comune:
 Afinitate deosebita pentru celulele glandelor salivare si cele
renale;
 Celulele infectate se maresc in volum , modificare
histopatologica numita cu prefixul “citomegalo”;
 Prezinta un tip endosimbiotic de evolutie in celula gazda, in
rarele cazuri in care produc imbolnaviri acestea au un
caracter de infectii latente sau cronice;
• La om: virusul citomegalic uman se transmite transplacentar,

oral sau sexual. La majoritatea adultilor primoinfectia este
inaparenta (purtatori sanatosi), dar persistenta; in timp ce la
embrion, fat ori nou-nascut are consecinte grave;
• La animale: virusul rinitei cu incluzii la suine.
Herpesvirusuri la animale
• Virusul bolii Aujeszky (pseudoturbare): are efect citopatic
(celulele formeaza pachete) si incluziogen (incluzii
intranucleare) si manifestari similare cu turbarea (tulburari
nervoase, prurit intens). Rozatoarele salbatice reprezenta
rezervorul natural, fiind afectate bovinele, suinele, cabalinele
iepurii domestici (cei mai sensibili) nevaccinate;
• Virusul rinotraheitei infectioase bovine – vulvo-vaginitei
pustuloase infectioase (IBR-IPV): este patogen doar la bovine
unde produce o afectiune respiratorie acuta si infectii in zona
genitala. Virusul IBR-IPV poate fi combinat cu alte virusuri in
cadrul unor vaccinuri polivalente;
• Virusul bolii Marek: virus patogen la galinacee si mai rar la
alte specii de pasari, produce neurolimfomatoza la nivelul
nervilor periferici, edeme si mai rar evolueaza in alte forme:
oculara sau viscerala.
Poxviridae
• Virus ADN dublucatenar, virion cu
invelis si simetrie complexa;
• Sunt cele mai mari si mai complexe Virusul variolei umane
virusuri la animale, avand (dupa Madigan M.T., Martinko
J.M, Parker J – Brock Biology of
caracteristicile unei celule primitive; Microorganisms)
• Singurele virusuri ADN la care ADN
viral se replica in citoplasma si
produce incluziuni intracitoplasmatice;
• Produce variola la om (boala eradicata
din 1977), mamifere si pasari;
• Virusul variolei umane (smallpox) are
forma de caramida si dimensiuni de
400 x 240 x 200 nm. ADN viral codifica
pentru 150 – 200 gene si se multiplica
in monocite si macrofage;
• Boala cu mod de transmitere aerogen
se caracterizeaza prin aparitia
pustulelor, veziculelor si doar in
anumite cazuri produce imbolnaviri
grave cu mortalitate de pana la 40%.
Poxviridae la animale
• Virusul variolei bovine (cowpox): produce pustule si incluziuni
intracitoplasmatice mai mari si mai acidofile;
• Virusul variolei aviare: produce incluzii citoplasmatice bogate
in lipide in celulele epiteliale afectate iar in leziuni se observa
corpusculii Borrel (evidentiati la colorare cu Giemsa);
• Virusul mixomatozei: produce mixomatoza la iepuri;
• Virusul Orf: produce dermatite infectioase la oi, localizate la
nivelul buzelor.
Virusuri cu genom ARN
Virusuri cu genom ARN
• Virusurile cu genom ARN
sunt impartite in trei ARNm 5`... ... 3`
grupuri: ARN + 5`... ...3`
 Grupul III: virusuri care au
genom ARN dublucatenar ARNm 5`... ... 3`
(±);
ARN - 3`... ...5`
 Grupul IV: virusuri cu
genom monocatenar ARN
pozitiv (+); *Nomenclatura acizilor nucleici :
prin conventie internationala
 Grupul V: virusuri cu genom
secventa de acizi nucleici a
monocatenar ARN negativ
ARNm care poate fi
(-).
translatata direct in proteine
este notata cu semnul pozitiv
(+).
Familia virala Exemplu Virion Simetria ARN
(-viridae) capsidei
Arena- Virusul uman Lassa, virusul Machupo (febra A*** Complexa Mc** (-)
hemoragica boliviana)
Arteri- Arterivirus la cabaline, porcine A*** Icosaedrica MC** (+)
Astro- Astrovirus uman si la animale (porcine, ovine, bovine, Nud Icosaedric MC** (+)
feline, aviar)
Birna- Birnavirus la animale, pesti Nud Icosaedric Dc*
Bunya- Virusul encefalitei California, Hantavirus, virusul A*** Helical Mc** (-)
febrei Rift Valley
Calici- Virusul Norwalk, virus hepatic E Nud Icosaedrica Mc**(+)
Corona- Coronavirus uman si la animale (feline, bovine), A*** Helicala Mc** (+)
virusul SARS
Filo- Virusul Ebola, virusul Marburg A*** Helicala Mc** (-)
Flavi- Virus hepatic C, virusul Dengue, virusul West Nile, A*** Icosaedrica MC** (+)
virusul febrei galbene, CSF (clasical swine fever)
Noda- Virusul encefalopatiei si retinopatiei la peste Nud Icosaedrica MC** (+)
Dc* – dublucatenar, Mc** - monocatenar, A*** - anvelopat

Familia virala Exemplu Virion Simetria ARN
(-viridae) capsidei
Orthomyxo- Virusul gripal tip A (Influenza A – gripa umana, A*** Helicala Mc** (-)
aviara, porcina, cabalina) tip B si tip C
Paramyxo- Virusul paragripal uman, canin, virusul A*** Helicala Mc** (-)
respirator sincitial, virusul rujeolei, virusul
urlian (oreion), virusul bolii Newcastle
Picorna- Rhinovirus uman si animal, virusul hepatic A, Nud Icosaedrica Mc** (+)
virusul poliomelitei, virusul Coxsackie,
enterovirusuri
Reo- Reovirus, Rotavirus, virusul limbii albastre Nud Icosaedrica Dc*
(rotavirus Bluetongue), virusul bursitei
infectioase (boala Gumboro)
1Retro- Virusul HIV-1, HIV-2, virusul sarcomului Rous A*** Complexa Mc** (+)
la pasari, virusul Visna-Maedi la ovine
Rhabdo- Virusul rabiei, virusul stomatitei veziculare A*** Helicala Mc** (-)
Toga- Virusul rubeolei, virusul encefalitei cabaline A*** Icosaedrica Mc** (+)
(Western, California si Venezuela)
Dc* – dublucatenar, Mc** - monocatenar, A*** - anvelopat, 1Retroviridae – virus ARN cu reverstranscriere
Virusurile gripale
• Raceala (guturai) si gripa Comparatie intre simptomele
sunt dintre cele mai generate de raceala si gripa
raspandite boli sezoniere;
• O varietate de virusuri sunt
raspunzatoare de
declansarea acestor boli:
- Majoritatea racelilor sunt
produse de rhinovirusuri
(115 serotipuri);
- 15% din raceli sunt
produse de coronavirus;
- 10% din raceli sunt
produse de adenovirusuri,
virusul Coxsackie, virusul
respirator sincitial si
ortomyxovirusuri.
Virusurile gripale
Rhinovirus uman (θ=30 nm) Coronavirus uman (θ=60 nm)
(dupa Madigan M.T., Martinko J.M, Parker J (dupa Madigan M.T., Martinko J.M, Parker J
– Brock Biology of Microorganisms) – Brock Biology of Microorganisms)
Virusul gripal Influenza
• Virusurile gripale (Myxovirus Structura virionului
influenzae, din familia Influenza
Orthomyxoviridae) sunt clasificate din (dupa Madigan M.T., Martinko
punct de vedere antigenic in 3 tipuri: J.M, Parker J – Brock Biology of
Microorganisms)
 Tipul A, infecteaza omul si animalele,
subtipurile sale sunt responsabile de
pandemii;
 Tipul B si tipul C infecteaza numai
omul;
• In cazul virusurilor gripale A se pot
intalni 3 subtipuri de hemaglutinina
(H1, H2, H3) si 2 subtipuri de
neuraminidaza (N1, N2), in diverse
combinatii. Ambele reprezinta
glicoproteinele de pe suprafata
anvelopei virale, implicate in
activitatea biologica a virusului;
• In schimb la virusul gripal de tip B
apar variatii antigenice minore iar
tipul C nu prezinta variatii antigenice.
Virusul gripal Influenza
• Virus Influenza este din familia Virionului Influenza
Orthomyxoviridae, are genom ARN (dupa Madigan M.T., Martinko
monocatenar (-), segmentat (8), virion J.M, Parker J – Brock Biology of
Microorganisms)
cu anvelopa si capsida helicala;
• Genomul segmentat permite o rapida si
constanta rearanjare a genelor din
diferite tulpini virale, care infecteaza
concomitent gazda;
• Rearanjarea genelor determina
fenomenul numit shift antigenic, prin
care are loc o modificare la nivelul
glicoproteinelor din anvelopa, implicate
in atasarea (hemaglutinina) si eliberarea
virusului (neuraminidaza) din celula
gazda;
• Acest fenomen este responsabil de
recurenta epidemiilor de gripa la un
interval de 2 – 3 ani si de necesitatea
vaccinari anuale;
Virusul Influenza uman si animal
• Virusul Influenza umana prezinta variatii mari in ce priveste
patogenitatea;
• Acest virus poate infecta si cabalinele;
• Virusul gripal uman se transmite prin aerosoli si infecteaza
mucoasele din tractul respirator superior, ocazional
invadeaza plamanii;
• Tratamentul gripei cu aspirina nu este recomandat , dar
agenti antivirali amantadina si ramantadina blocheaza
replicarea virala si astfel previn raspandirea virusului;
• Vaccinul antigripal are imunitate activa de scurta durata si
este recomandat persoanelor din grupul cu risc ridicat de
imbolnavire (copii, batrani, personal medical);
• Pandemii de gripa: 1918, 1957 (gripa asiatica), gripa aviara,
gripa porcina
• Virusul Influenza aviara, suine, ecvine (tusea Hoppegarten)
Virusurile hepatice
• Exista cel putin 5 virusuri
hepatice (A, B, C, D, E) care
difera prin structura, mod de
transmitere si gravitatea bolii
determinate.
• Virusul hepatic de tip A si B
produc hepatita virala;
• Virusul hepatic C se transmite
prin fluide biologice (sange,
plasma, sperma) si poate cauza
hepatita cronica si in cazuri grave
ciroza hepatica;
• Virusul hepatic D este un virus
mic, defectiv, care infecteaza
numai in asociere cu virusul
hepatitei B;
• Virusul hepatic E determina
imbolnaviri benigne si se
transmite prin apa contaminata.
Virus hepatic A
• Virusul hepatic A este din
familia Picornaviridae - Hepatita A – boala mainilor
genom ARN monocatenar (+), murdare
virion nud, simetrie
icosaedrica;
• Virusul hepatic A se
transmite prin apa si
alimente contaminate cu
fecale iar incubatia dureaza
intre 10 si 40 de zile;
• Simptome hepatita A: febra,
disconfort abdominal,
greturi, varsaturi, icter, urina
hipercroma;
• In prezent exista vaccin (cu
ADN recombinat) impotriva
hepatitei A.
Virusul hepatic C
• Virusul hepatic C
https://www.youtube.com/watch?v=92-
8VglTuRM#t=19
Paramyxoviridae
• Virus ARN monocatenar (-) virion cu anvelopa, simetrie
helicala;
• Paramyxovirusurile sunt asemanatoare ortomixovirusurilor,
dar sunt mai mari (θ=150 – 160 nm) si genetic stabile;
• Virusurile determina:
1. Infectii ale tractusului respirator:
 virusul paragripal (3 serotipuri patogene la om), evoluaza sub
forma de guturai la adult, in timp ce infectia la sugari este
foarte virulenta;
 virusul respirator sincitial, determina infectii grave la sugari,
cu producere de sincitii (mase citoplasmatice multinucleate
rezultate prin fuzionarea celulelor);
2. Infectii cu poarta de intrare respiratorie
 Virusul rujeolei;
 Virusul urlian.
Virusul rujeolei
• Virusul rujeolei inhalat se Eruptie cutanata
multiplica in epiteliul caracteristica rujeolei
respirator si conjunctivita iar J – Brock Biology of Microorganisms)
dupa o incubatie de
aproximativ 10 zile se
raspandeste prin sange in
organism;
• Rujeola (pojarul) este o boala
acuta, foarte contagioasa;
• Simptome: febra, tuse,
fotofobie, eruptie maculo-
papulara pe corp. Pot aparea
complicatii prin suprainfectie
bacteriana, invazie virala sau
sensibilizare la antigenele
virusului ;
• Copiii de 9 – 12 luni se
vaccineaza cu vaccin viu
atenuat.
Virusul urlian
• Virusul urlian inhalat este
replicat in epiteliul Inflamarea parotidelor
respirator, genereaza caracteristica oreionului
viremie apoi se localizeaza (dupa Madigan M.T., Martinko J.M, Parker J
– Brock Biology of Microorganisms)
in glandele salivare si alte
organe;
• Oreionul (parotidita
epidemica) debuteaza dupa
20 zile de incubare cu
febra, stare de rau,
tumefierea parotidelor. Pot
aparea complicatii de tipul
nevritelor, meningo-
encefalite sau mai grave la
adulti (ovarite, pancreatite);
• Vaccinul viu atenuat se
poate administra copiilor
sau adultilor.
Virusul bolii Newcastle
• Virusul pseudopestei aviare (Newcastle) este patogen la
pasari, insa poate infecta si omul producand conjunctivite;
• In Romania diagnosticul si prima descriere a bolii sub
numele de „boala de Filaret” s-a realizat in 1943;
• In oul embrionar virusul este evidentiat prin reactii de
hemaglutinare si hemadsorbtie;
• Tulpinile virale izolate pot prezenta grade diferite de
patogenitate:
 Tipul velogen, produc epizootii cu morbiditate si mortalitate
ridicata, atat la pui cat si la pasarile adulte;
 Tipul mezogen, cu virulenta medie este patogen la pui;
 Tipul lentogen, tulpini total atenuate dar patogene la
embrioni;
• Vaccinurile se prepara din virusuri lentogene si mezogene.
Togaviridae
• Virus ARN monocatenar (+) virion cu anvelopa, simetrie
icosaedrica;
• Denumirea de “toga“ (manta romana) deriva din faptul ca unii
membrii ai acestei familii au o pericapsida virala;
• Virusul rubeolei umane este contractat pe cale respiratorie,
incubeaza 14 – 21 de zile si debuteaza cu febra, cefalee,
conjunctivita, adenita cervicala si uneori o eruptie cutanata;
• Virusul se transmite transplacentar si determina malformatii
congenitale grave ale embrionului;
• Virusul encefalomielitei infectioase a calului (tulpina
California, Virginia, Venezuela) este patogen la cabaline, dar
si la om si pasari.
Picornaviridae
• Virus ARN monocatenar (+), virion Poliovirus
nud, simetrie icosaedrica; (dupa Madigan M.T., Martinko
J.M, Parker J – Brock Biology of
• Virusul poliomelitei are 7500bp, Microorganisms)
dimensiuni mici (θ= 28 mµ), o capsida
formata din 60 capsomere si 3 forme
antigenice;
• Poliomelita evolueaza in trei faze:
 manifestari nespecifice, pseudogripale
(febra, dureri musculare) si digestive
(greata, dureri abdominale);
 acalmie clinica pentru 2- 4 zile;
 forma clinica care corespunde replicarii
virusului in neuroni si se pot produce
pareze sau paralizii (doar 1% din
indivizii infectati fac boala clinica
manifestata prin paralizii generate de
distrugerea neuronilor motori centrali).
• Virusul febrei aftoase la animale
Rhabdoviridae
• Virus ARN monocatenar (-) virion cu Rhabdovirus (virusul
anvelopa, simetrie helicala stomatitei veziculare)
• Virusurile au forma alungita caracteristica (dupa Madigan M.T., Martinko
(“rhabdos“ - bat, glont) J.M, Parker J – Brock Biology of
• Virusul rabic are spectru larg de Microorganisms)
patogenitate (caini, vulpi, lilieci), si se
transmite prin muscatura sau aerosoli;
• Virusul este neurotrop si genereaza leziuni
specifice (incluziunile Babes-Negri);
• Rabia (turbarea) debuteaza cu febra,
cefalee, stare de rau, semne de
hiperexcitatie simpatica, spasme,
hidrofobie (teama de a inghiti) iar daca nu
este tratata boala este fatala;
• Tratamentul specific cu ser si vaccin
antirabic (tulpini inactivate sau proteine
virale) se aplica cat mai prompt, dar
imunizarea profilactica nu este
recomandata;
• Virusul stomatitei veziculare afecteaza
animalele (vite, suine, cabaline) si uneori
omul.
Reoviridae
• Virus ARN dublucatenar, Reovirus
(dupa Madigan M.T., Martinko J.M,
virion nud, simetrie Parker J – Brock Biology of
icosaedrica; Microorganisms)
• Denumirea rezulta din
asamblarea a 3 initiale: R
(respirator) E (enteric) si O
(orfan);
• Virusul limbii albastre
(rotarovirus Bluetongue),
agent infectios la oi,
transmis prin artropode
determina inflamatia
mucoasei bucale si
gastrointestinale;
• Virusul bursitei infectioase
(boala Gumboro) la gaini,
afecteaza tineretul aviar si
determina leziuni
hemoragice si necrotice.
Bunyaviridae
• Virus ARN monocatenar (-), virion cu anvelopa, simetrie
helicala;
• Hantavirus produce sindromul pulmonar (HPS) sau febra
hemoragica cu sindrom renal (HFRS);
• Rata mortalitatii HPS este de 40% din cazuri, datorita febrei
hemoragice, edemului pulmonar si a complicatiilor cardiace;
• Gazda naturala a virusului - sobolanii, oamenii se infecteaza
accidental cand vin in contact cu fecalele animalelor sau prin
aerosoli;
• 200.000 cazuri au fost raportate in epidemia de HSFR din
China, Korea, Rusia;
• 1997 epidemie generata de Hantavirus in SUA si Brazilia.
Bunyaviridae
Imunocolorare cu antigenul
Hantavirus Sin Nombre Hantavirus
J – Brock Biology of Microorganisms) J – Brock Biology of Microorganisms)
Virusuri ADN&ARN
cu reverstranscriere
(grupa VI si VII)
Retroviridae Eliberarea virusului HIV din
limfocite
 Virus cu genom ARN cu
reverstranscriere, ARN
monocatenar (+), virion cu
anvelopa, simetrie complexa;
 Retrovirusuri:
q La om: virusul imunodeficientei
umane (HIV-1 si HIV-2) produce
sindromul imunodeficientei
dobandite (SIDA);
q La animale: virusuri tumorale
(virusul sarcomului Rous la pasari,
virusul Visna-Maedi la ovine)
Structură
Subtipuri
HIV
Tipuri
Virusul imunodeficienței umane (HIV) este un
Structură
 Particula matură este rotundă, având un diametru de aproximativ 100 nm.

Virusul HIV este alcătuit din:
q Genom viral, în care se găsesc unele enzime, precum integraza și revers-
transcriptaza, cu rol în reverstranscriere
q Capsida virală, ce învelește genomul viral
q Matrix, învelește capsida virală și conține proteaza virală
q Anvelopa este alcătuită dintr-un bistrat lipidic de care sunt atașate
glicoproteina gp120, care se leagă de proteina CD4 de pe suprafața
limfocitelor T, permițând infectarea lor și glicoproteina gp14, care are un rol
important în procesul de fuzionare a moleculelor de pe suprafața celulară cu
proteinele anvelopei.
Structură
q Proteina virala gp120

interactioneaza cu moleculela
CD-4 de pe suprafata
macrofagelor si apoi cu o alta
molecula CCR5, care are rol de
co-receptor, ambele molecule
ancoreaza anvelopa virala, care
apoi fuzioneaza cu membrana
celulara pentru a asigura
patrunderea nucleocapsidei in
celula animala.
q Indivizii homozigoti pentru o
alela a genei CCR5 nu se
imbolnavesc, chiar daca sufera
infectari multiple cu HIV;
q HIV-1 și HIV-2, cele 2 tipuri ale virusului HIV, au origine
zoonotică, amândouă provenind de la virusurile
imunodeficienței simiene (SIV), ce afectează primatele;
Tipuri q Analizele epidemiologice și filogenetice disponibile în prezent
implică faptul că HIV a fost introdus în populația umană în
perioada 1920-1940;
q HIV-1 este similar genetic cu HIV-2, ambele virusuri au fost
descoperit in Africa in anii ‘80;
HIV-1 a fost izolat pentru prima dată în 1983 de către Robert Gallo și Luc Montagnier.
Originea acestui tip o reprezintă virusul SIV al cimpanzeilor (SIVcpz) din Africa Centrală. Genomul
virusului HIV-1 este identic din punct de vedere structural cu cel al virsurilor SIV de la cimpanzei și de la
gorile (SIVgor). Analizele genetice moleculare sugerează că HIV-1 a fost exportat în Haiti probabil în
1966 și a ajuns în America de Nord aproximativ 2 ani mai târziu;
HIV-2 a fost izolat în 1986 și își are originea în Africa de Vest, de la virusul SIV al maimuțelor
magabey cenușii (SIVsm). Este mai putin virulent decat HIV-1;
Încă nu se cunoaște exact modul în care aceste virusuri au fost transmise omului, însă este posibil să fi
fost în timpul vânătorii și pregătirii acestor primate pentru hrană, de către indigenii din aceste zone din
Africa. Inițial limitat la Africa de Vest din cauza infecțiozității sale semnificativ mai mici, a fost exportat
în Portugalia și Franța, probabil la mijlocul anilor 1960;
HIV-1 este împărțit în grupele M (main), N
(non-M/non-O), O (outlier). Aceste grupe au
Subgrupe apărut în urma a 3 transmiteri zoonotice
HIV-1 independente a SIV, la începutul secolului XX.
M: aproximativ 90% din toate cazurile de infectare cu HIV-1 sunt provocate

de o tulpină din genul M. Primul caz documentat de infecție cu o tulpină din
grupul datează din 1959, în Kinshasa. Grupul are nouă tulpini denumite: A, B,
C, D, F, G, H, J și K, împreună cu numeroase forme recombinante circulante
(CRF).
N: formă întâlnită doar la un grup mic de oameni din Camerun. Nu a fost
denumită nicio tulpină, deoarece există foarte de puține cazuri.
O: are aproape la fel de multe variații ca grupul M. Infecțiile din grupul O sunt
endemice pentru mai multe țări din vestul Africii Centrale și reprezintă între 1
și 5% din totalul infecțiilor cu HIV-1 din aceste zone. Incidența redusă a
infecțiilor cu acest gen al virusului HIV-1 a făcut imposibilă denumirea
tulpinilor sale.
În prezent, în cadrul grupului M, există mai multe subtipuri:
A, B, C, D, F, G, H, J, K și CRF (forme recombinante
Subgrupa circulante ). Virusurile din grupul M sunt responsabile pentru
M pandemia cu virusul HIV.
A: Predominant în Africa Centrală și de Est, precum și țările din Europa de Est care au fost anterior parte
a Uniunii Sovietice.
B: majoritatea cercetărilor clinice s-au efectuat la populațiile unde predomină subtipul B, deși acest subtip
reprezintă doar 12% din infecțiile cu HIV la nivel global. Este răspândit cu preponderență în Europa de
Vest și Centrală, America, Australia, America de Sud și mai multe țări din Asia de Sud-Est (Thailanda și
Japonia), precum și în nordul Africii și Orientul Mijlociu.
C: În contrast cu subtipul B, pentru subtipul C sunt disponibile mai puține cercetări, deși aproape 50%
din totalul de infectări cu HIV sunt produse de subtipul C. Este foarte frecvent în Africa subsahariană,
precum și în cornul Africii și al Indiei, dar și în Brazilia.
D: Africa de Nord și Orientul Mijlociu, responsabil de 5-40% din infecții
F: Asia de Sud și de Sud-Est.
G: Africa de Vest și Centrală.
H, J și K: Africa și Orientul Mijlociu
Virusurile care au fost inițial clasificate ca E și I au fost reclasificate ca formele recombinante circulante
CRF01_AE și, respectiv CRF04_cpx. Acest ultim virus, numit inițial subtipul I, este de fapt un amestec
de subtipuri A, G, H și K și fost identificat pentru prima dată în Cipru și Grecia la începutul anilor 1990,
răspândindu-se în regiunea mediteraneană.
CRF01_AE este unic numai în ceea ce privește gena proteinei din anvelopă, în timp ce toate celelalte
părți ale genomului sunt derivate din alte subtipuri ale HIV-1 M
Formele CRF sunt derivate din diferite subtipuri și reprezintă aproximativ 20% din virusurile grupului M.
SUPERINFECȚIA
Este un caz extrem de rar (mai puțin de 4% din cazurile de

infectare), în care un individ prezintă 2 sau mai multe tulpini ale
virusului HIV, fiind infectat de mai multe persoane. Riscul de
superinfecție este extrem de ridicat în primii 3 ani de la infectarea
inițială.
Transmitere
Cele mai frecvente căi de transmitere a HIV:

• Sex anal sau vaginal
• Transmitere perinatală
• Alăptarea
• Utilizarea de seringi și acuri contaminate în consumul de
droguri
Moduri rare de transmitere a HIV:

• Sex oral
• Spitale și clinici medicale-reutilizarea unor echipamente
medicale/sterilizare neadecvată
• Tatuaje sau piercinguri-ace sau cerneala reutilizate
o Anumite subtipuri virale sunt transmise mai frecvent decât altele în diferite
zone geografice, dar nu se poate realiza un model de legătură consistent
între subtip și modul de transmitere.
• În urma unui studiu realizat în Uganda a constatat că subtipul A a fost
transmis aproape de două ori mai des decât subtipul D, în cuplurile
serodiscordante, însă nu se știe de ce.
• În India, un studiu care a comparat eficiența relativă de transmitere a
subtipurilor A și C ale HIV-1, in vitro, a arătat că izolatele din subtipul C au
avut o eficiență mai mare de transmitere în mucoasa cervicală, decât
izolatele din subtipul A.
• În Brazilia, în cadrul unui studiu privind transmiterea de la mamă la făt în
rândul femeilor cu subtipul C (subtipul predominant în acea zonă) sau
subtipul B, s-a constatat că subtipul nu a crescut riscul transmiterii verticale.
• În Senegal, s-a observat că femeile infectate cu subtipurile C, D sau G au
fost mai predispuse să dezvolte SIDA în decurs de 5 ani de la infecție decât
cele infectate cu subtipul A.
Infectia cu HIV
 Virusul HIV are abilitatea de a infecta
c e l u l e l e c a re c o n t i n p ro t e i n a d e
suprafata CD-4, in special macrofagele
si celulele T, ambele cu rol important in
raspunsul imun dar si alte celule din
creier si celule intestinale B;
 Spre deosebire de alte virusuri animale,
HIV nu distruge imediat celula, mai intai
se integreaza in ADN cromozomal sub
forma de provirus, unde poate ramane
perioade lungi de timp in stare latenta;
 Distrugerea sistemului imun permite
dezvoltarea infectiilor oportuniste Infectia celulelor care contin molecule
(pneumonii, infectii virale sau fungice) CD4 cu virusul HIV
ce determina decesul bolnavului. (dupa Madigan M.T., Martinko J.M, Parker J – Brock
Particule virale HIV “ ascunse” printre celulele din microbiota intestinala
Progresia infectiei cu virusul HIV, numarul celulelor CD4 (-) si viremia (- -)
Infecția
Infecția
acută
cronică
Evoluția
SIDA
Prima etapă a infecției cu HIV.
Infecția În această etapă, cantitatea de HIV din sânge este foarte
acută ma re , ia r pe rsoa ne le i n f e c t a t e s u n t e x t r e m d e
contagioase.
• Testele antigen/anticorp sau testarea acizilor nucleici pot oferi un

diagnostic în timpul infecției acute.
• Testele antigen/anticorp sunt cele mai frecvent utilizate. Acestea pot
prezenta rezultate pozitive în termen de 18-45 de zile de la
contractarea inițială a HIV.
• TAN este un test mult mai scump, ce nu este folosit pentru screening-
ul general. Este recomandat persoanelor care au simptome timpurii ale
HIV sau prezintă un factor de risc cunoscut. Se efectuează în primele 5
până la 21 de zile de la infectare, cand HIV devine detectabil în sânge.
• Acest test este de obicei însoțit sau confirmat de un test de anticorpi
(intre 23 și 90 de zile de la transmitere, majoritatea oamenilor va
dezvolta anticorpi HIV detectabili, care pot fi găsiți în sânge sau în
salivă.)
Unele persoane prezintă simptome
asemănătoare gripei în decurs de 2
până la 4 săptămâni de la infectare.
Aceste simptome pot dura câteva
zile sau chiar câteva săptămâni.
Simptome posibile:
• Febră
• Frisoane
• Eczemă
• Transpirații nocturne
• Dureri musculare
• Durere de gât
• Oboseală
• Ganglionii limfatici umflați
• Ulcerații bucale
Infecția A doua etapă a infecției cu HIV.
cronică Această etapă se mai numește infecție asimptomatică
cu HIV sau latență clinică.
• HIV este încă activ, dar se reproduce la niveluri foarte scăzute.

• Este posibil ca persoanele infectate să nu aibă simptome sau să se
îmbolnăvească în timpul acestei faze.
• Fără medicamentație pentru HIV, această perioadă poate dura un
deceniu sau mai mult, dar unele pot progresa mai repede.
• HIV se poate transmite în această fază.
• La sfârșitul acestei faze, cantitatea de HIV din sânge (încărcătura
virală/viremia), crește și numărul de celule CD4 scade.
• Persoana infectată poate avea simptome pe măsură ce încărcătura
virală crește, ajungând în stadiul 3.
• Este posibil ca persoanele care iau medicamente împotriva HIV, să
nu ajungă niciodată în stadiul 3.
SIDA SINDROMUL IMUNODEFICIENȚEI UMANE DOBÂNDITE
(SIDA)
Etapa finală a infecției cu HIV.
• Persoanele sănătoase au un număr de celule CD4 cuprins între 500-1500

celule/mm3.
• Diagnostic SIDA: Dacă numărul de celule CD4 al unei persoane scade sub 200,
va fi diagnosticat cu SIDA. De asemenea, dacă o persoană infectată dezvoltă o
infecție oportunistă asociată cu HIV, poate fi diagnosticat cu SIDA, chiar dacă
numărul celulelor CD4 este peste 200/mm3.
• Persoanele cu SIDA au o încărcătură virală mare și pot fi foarte infecțioase iar
fără tratament, persoanele supraviețuiesc de obicei aproximativ trei ani.
• Tratament: pe baza de medicamente antiretrovirale care suprima viremia dar nu
o elimina total
Ciclul de viata al HIV si tratamentul medicamentos
 Ciclul de viata HIV
http://www.hhmi.org/biointeractive/hiv-life-cycle
 Replicare HIV
http://www.youtube.com/watch?v=HhhRQ4t95OI
 Tratament anti-HIV pe baza inhibitorilor
proteazici
http://www.hhmi.org/biointeractive/protease-
inhibitors
 Epidemida de SIDA in USA
http://www.hhmi.org/biointeractive/us-aids-
epidemic
EVOLUȚIA
EPIDEMIEI DE SIDA
§ Deși HIV a ajuns în Statele Unite în jurul anului 1970, nu a ajuns în atenția publicului
decât la începutul anilor 1980.
§ 1982 - Centre for Diseases Control and Prevention (CDC) a folosit termenul de SIDA
pentru a descrie boala pentru prima dată. Până la sfârșitul anului, cazurile de SIDA au fost
raportate și în mai multe țări europene.
§ 1984 - cercetătorii au identificat în cele din urmă cauza SIDA - virusul HIV.
§ 1985 - Food and Drug Administration (FDA) a autorizat primul test comercial de sânge
pentru HIV.
§ 1987 - a devenit disponibil primul medicament antiretroviral pentru HIV, azidotimidina
(AZT).
§ 1991 - panglica roșie a devenit un simbol internațional al conștientizării SIDA. La scurt

timp, Freddie Mercury - solistul trupei Queen - a anunțat că are SIDA și a murit o zi mai
târziu.
§ 1994, FDA a aprobat primul test oral (și non-sanguin) pentru HIV, ulterior a fost aprobat
primul kit de testare la domiciliu și primul test de urină.
§ Decesele provocate de SIDA și spitalizările din țările dezvoltate au început să scadă brusc
în 1995 datorită noilor medicamente și introducerii terapiei antiretrovirale (HAART). Cu
toate acestea, până în 1999, SIDA a fost a patra cea mai mare cauză de deces din lume și
principala cauză de deces în Africa
§ În 2019, aproximativ 38 de milioane de oameni din întreaga lume trăiau cu HIV. Dintre
aceștia, 1,8 milioane erau copii cu vârsta sub 15 ani. La sfârșitul anului 2019, 25,4
milioane de persoane care trăiau cu HIV foloseau terapia antiretrovirală.
• Africa de Est și de Sud sunt cele mai
afectate regiuni (mai mult de
jumătate din totalul persoanelor care
trăiesc cu HIV la nivel mondial). În
2019, 20,7 milioane de persoane din
aceste zone trăiau cu HIV și încă
730.000 au contractat virusul.
• Fără tratament, o femeie cu HIV are
o șansă de 15–45% de a transmite
1 Decembrie HIV copilului său în timpul sarcinii
sau alăptării. Cu terapia
Ziua mondială de antiretrovirală pe tot parcursul
sarcinii și evitarea alăptării, riscul
combatere a SIDA este mai mic de 5%.
• In prezent, speranța de viață a
persoanelor infectate cu HIV este
aproape normală, în cazul în care
terapia antiretrovirală este inițiată
imediat după contractarea HIV.
Virus hepatic B
 Virusul hepatic B este din familia Hepadnaviridae -
genom ADN cu reverstranscriere, ADN
dublucatenar partial circular, virionul anvelopat,
capsida icosaedrica;
 Virusul hepatic B produce hepatita serica si se
transmite prin transplacentar, prin transfuzie de
sange si instrumentar contaminat cu sange infectat,
pe cale sexuala si posibil prin tantari si plosnite dar
nu se transmite prin tuse sau stanut, desi virusul se
afla in saliva.
 Aproximativ 10% din pacientii cu hepatita B
dezvolta o hepatita cronica, in care hepatocitele
infectate devin tinta unui proces de sensibilizare
citolitic-citotoxica;
 In prezent, nu exista o terapie specifica pentru
vindecarea hepatitei B, dar se recomanda vaccinare
persoanelor aflate in grupul cu risc ridicat de
imbolnavire (stomatologi, lucratorii din sistemul
sanitar, pacientii care fac dializa).
Infectia cu VHB
 Perioada de incubare a virusului Simptome caracteristice:
hepatitei B este, în medie, de 70  Durere abdominală;
de zile (40-180 zile).
 Febră;
 În afara organismului, virusul
poate supraviețui până la șapte  Dureri articulare;
zile, timp în care o persoană  Urină închisă la culoare;
poate fi infectată, dacă virusul  Lipsa poftei de mâncare;
pătrunde în corp.
 Oboseală;
 Odată ce o persoană a fost
infectată, virusul poate fi detectat  Greață sau vărsături;
după 30 sau 60 de zile de la  Icter (îngălbenirea albului
apariția infecției. ochilor și al pielii).
Diagnostic VHB si tratament
 Principalii markeri care indica  Hepatita B acuta -
prezența hepatitei B sunt antigenele
HBsAg si HBeAg. În cazul în care
infectia poate trece de la
antigenul HBeAg este prezent în sine, fara s fie nevoie de
sange pentru o perioada mai mare un tratament specific;
de sase luni, atunci este vorba de
infectie cronica.  Hepatita B cronica -
tratament pe toata durata
 Analizele de sânge pot determina si vietii (antivirale si
daca exista anticorpi care lupta cu injectii cu interferon)
infectia. Markerul specific pentru
anticorpi este Ac anti-HBs.
 Ecografia ficatului, biopsia

Cursuri MM

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Cursuri MM

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Introducere

Principii generale de diagnostic

1. Probele trebuie sa fie obtinute intr-un mod aseptic dintr-o

Puterea patogena a unui microorganism depinde de:

O data cu vindecarea clinica a infectiei unele microorganisme

Exemplu: virusuri (virusul citomegalic), bacterii (Streptococcus

Microorganismele conditionat patogene revin la relatia de

Ipoteza “Pierderea independentei, castigarea virulentei”

Evolutia virulentei microbiene este influentata de mai multi factori:

Selectia naturala favorizeaza transmiterea patogenului intr-o

• Virulenta poate fi masurata in laborator prin inocularea

• Corpul uman sau al animalelor este expus permanent si

Microbiota indigena ori

• Infectia se refera la cresterea microorganismului intr-o gazda;

(dupa Madigan M.T., Martinko J.M, Parker J – Brock Biology

• Barierele anatomice (pielea, mucoasele) si chimice (lizozimul din

• Majoritatea patogenilor trebuie sa gaseasca in organismul gazda

Bacillus anthracis Antrax Lapte, carne Bovine, suine,

Virus hepatic A, B, Hepatita Persoane infectate Oameni

Corynebacterium Difteria Alimente infectate si lichide Oameni

Virus rubeolic Rubeola Persoane infectate Oameni

Virus Influenza Gripa Persoane infectate Oameni,

Virusul HIV SIDA Lichide biologice de Oameni

Rickettsia prowazekii Tifus epidemic Muscatura de Oameni, paduchi

Virusul rabic Rabie Muscatura de Carnivore salbatice

• Clasificarea agentilor antimicrobieni:

Sulfanilamidele sunt analogi ai acidului p-aminobenzoic

Structura kanamicinei Structura eritromicinei

In multe cazuri rezistenta la antibiotice este rezultatul mai multor

SV 40 Animal ADN dc Circular 1 5243

Poliovirus Animal ARN mc Linear 1 7433

Reovirus tip 3 Animal ARN dc Linear 10 (diferite) 23549 (total)

Herpes Animal ADN dc Linear 1 152260

Virusul mozaic Plante ADN dc Circular 1 8025

• Dimensiuni: 0.02 – 3 µm,

Consecintele infectiei virale pentru celula animala:

Adeno- Adenovirus uman Nud Icosaedrica Dc*

Polyoma- Virusul palyomei, virusul JC*** Nud Icosaedrica Dc* circular

Asfar- Virusul febrei porcine africane A**** Dc*

Anello- Torque teno virus Nud Icosaedrica Mc** circular

• Structura virusului Herpex

fetei (gura, buze mai ales).

• La om: virusul citomegalic uman se transmite transplacentar,

Dc* – dublucatenar, Mc** - monocatenar, A*** - anvelopat

 Particula matură este rotundă, având un diametru de aproximativ 100 nm.

q Proteina virala gp120

M: aproximativ 90% din toate cazurile de infectare cu HIV-1 sunt provocate

Este un caz extrem de rar (mai puțin de 4% din cazurile de

Cele mai frecvente căi de transmitere a HIV:

Moduri rare de transmitere a HIV:

• Testele antigen/anticorp sau testarea acizilor nucleici pot oferi un

• HIV este încă activ, dar se reproduce la niveluri foarte scăzute.

• Persoanele sănătoase au un număr de celule CD4 cuprins între 500-1500

§ 1991 - panglica roșie a devenit un simbol internațional al conștientizării SIDA. La scurt

S-ar putea să vă placă și

Dc* – dublucatenar, Mc - monocatenar, A* - anvelopat