Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale al Republicii Moldova

Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie "Nicolae Testemițanu"

FACULTATEA DE MEDICINĂ nr.1

Catedra de filosofie și bioetică

Teza de licență

HEPATITA VIRALĂ DE TIP B: ASPECTE MEDICALE,

SOCIALE ȘI BIOETICE

ZAPLITNÎI Nina
Anul VI, grupa M1422

Rusnac Daniela
asist. universitar

Chișinău , 2020
 DECLARAȚIE

Prin prezenta, subsemnata Zaplitnîi Nina declar pe propria răspundere, că teza d

e licență cu tema „Hepatita virală de tip B : aspect medicale, sociale și bioetice” este elabor
ată de către mine personal, materialele prezentate sunt rezultatele propriilor cercetări, n
u sunt plagiate din alte lucrări științifice și nu a mai fost prezentată la o altă facultate sau
instituție de învățământ superior din țară sau străinătate.
De asemenea declar, că toate sursele utilizate, inclusiv din Internet, sunt indicate
în teza de licență, cu respectarea regulilor de evitare a plagiatului:
 toate fragmentele de text reproduse exact, chiar și în traducere proprie din altă li
mbă, sunt scrise cu referința asupra sursei originale;
 reformularea în cuvinte proprii a textelor altor autori deține referința asupra surse
i originale;
 rezumarea ideilor altor autori deține referința exactă la textul original;
 metodele și tehnicile de lucru preluate din alte surse dețin referințe exacte la surs
ele originale.

Data 30.04.2020

Absolvent Zaplitnîi Nina ___________________

2
 CUPRINS
INTRODUCERE........................................................................................................................4
I. ANALIZA BIBLIOGRAFICĂ A TEMEI............................................................................6
1.1 Aspecte medico-sociale și bioetice asupra managementului pacientului cu hepatită
virală de tip B...........................................................................................................................6
1.2 Calitatea vieții pacienților cu hepatita virală de tip B și factorii determinanți.........11
1.3 Managemetul hepatitelor virale de tip B prin prisma concepțiilor sociale și bioetice
în contextul relației medic-pacient și importanța comunicării..........................................14
II. MATERIAL ȘI METODELE DE CERCETARE.............................................................23
III. REZULTATE ȘI DISCUȚII……………………………………………………………..25
3.1 Analiza factorilor socio-demografici a lotului de studiu..............................................25
3.2 Evaluarea gradului de satisfacție a pacientului............................................................29
3.3 Dileme etice și bioetice în comunicarea dintre medic şi pacient.................................32
CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI........................................................................................40
BIBLIOGRAFIE.......................................................................................................................41
ANEXE.......................................................................................................................................48

INTRODUCERE

a. Actualitatea problemei abordate. Conform estimărilor Organizaţiei Mondiale a Sănătă

3
ţii ( OMS ) , 2 miliarde din populaţia globului au fost în contact cu virusul hepatitei B (VHB), d
intre care 350 milioane au devenit purtători cronici şi , potenţial , au un risc înalt de infectare cu
virusul hepatitei D ( VHD ) , circa 170 milioane sunt infectate cu virusul hepatitei C (VHC) şi
mai mult de 10 milioane cu virusul hepatitei D ( VHD ). În fiecare an apar, în diferite zone geo
grafice, peste 100 mii cazuri de hepatită fulminantă, 400 mii hepatite cronice ( HCr ) , 700 mii
ciroze hepatice ( CH ) şi aproximativ 300 mii carcinom hepatic primar ( CHP ) [23].
Astfel hepatita virală B (HVB) determină anual 600 mii decese şi hepatita virală C (HV
C) - 350 mii decese [2, 4, 5, 6]. Anual în Republica Moldova se înregistrează circa 7000 cazuri
de hepatite cronice , ciroză hepatică şi cancer primar al ficatului. Dacă în anul 1989 în instituţiil
e medicale au fost la evidenţă 33.610 bolnavi cu hepatite cronice şi ciroze hepatice , rata de pre
valenţă constituind 772,9 cazuri la 100 mii populaţie, atunci în anul 2007 numărul total de boln
avi cu hepatite cronice şi ciroze hepatice a atins cifra de 66.107 cazuri , rata prevalenţei constitu
ind 1839,09 cazuri la 100 mii populaţie [1, 17].
Hepatitele virale B şi C reprezintă una dintre cele mai importante probleme de sănătate p
ublică la nivel global , cauzând circa un milion de decese în fiecare an. Organizaţia Mondială a
Sănătăţii ( OMS ) estimează numărul persoanelor infectate cu virusurile B şi C în prezent la cir
ca 500 de milioane, afirmând că una din trei persoane au fost vreodată supuse riscului de infect
are cu acestea [3]. Peste 2 miliarde de persoane din populaţia globului au contractat infecţia cu
virusul hepatitei B ( VHB ) , dintre care 350-400 de milioane au rămas cu infecţie cronică. Rata
de cronicizare a infecţiilor virale hepatice, provocate de virusul B, se estimează la 15-25% [1]. I
nfecţiozitatea VHB este de 100 de ori mai mare faţă de virusul hepatitei C (VHC) şi virusul im
unodeficienţei umane ( HIV ), însă evoluţia infecţiei cu VHB depinde în mare măsură de vârstă
[34]. Cu toate că prevalenţa infecţiei VHB diferă în funcţie de zona geografică, ea, totuși, se co
nsideră cea mai răspândită infecţie în lume.
b. Scopul și obiectivele cercetării.
Scopul studiului: evaluarea particularităților medicale și sociale în Hepatita virală de tip
B și importanța respectării pricipiilor bioetice în relația medic-pacient.
Obiectivele studiului:
1. Analiza datelor din literatură referitor la aspectele medicale, sociale și bioetice ale Hepatitei
virale B.
2. Aprecierea factorilor ce afectează relația medic-pacient infectat cu Hepatita virală de tip B.
3. Evaluarea factorilor ce influiențează calitatea vieții pacienților cu Hepatită virală B prin pris
ma principiilor bioetice.
c. Importanța practică a tezei de licență. Pentru prima dată a fost realizat un studiu, cu eva
lurarea specifică a factorilor ce influiențează calitatea vieții pacienților cu hepatită virală B, și p
4
articularitățile bioetice cât și respectarea acestora în relația pacientului cu medicul. Pentru prim
a dată a fost efectuat un studiu, asupra relației medic–pacient în cazul pacienților cu Hepatită vi
rală B, prin prisma percepțiilor subiective ale pacientului.

1. ANALIZA BIBLIOGRAFICĂ A TEMEI

1.1 Aspecte medico-sociale și bioetice asupra managementului pacientului cu hepat

ită virală de tip B
Hepatitele virale B şi C reprezintă una dintre cele mai importante probleme de sănătate
5
publică la nivel global , cauzând circa un milion de decese în fiecare an. Organizaţia Mondială
a Sănătăţii ( OMS ) estimează numărul persoanelor infectate cu virusurile B şi C în prezent la ci
rca 500 de milioane, afirmând că una din trei persoane au fost vreodată supuse riscului de infect
are cu acestea [12, 15, 21, 34].
Anual, în diferite zone geografice, virusurile hepatice produc peste 100 de mii cazuri d
e hepatite fulminante, circa 400 de mii cazuri de hepatită cronică (HC) , 700 de mii cazuri cu C
H şi circa 300 de mii cazuri de CHC , cauzând peste 600 de mii cazuri de deces [1, 2]. Conform
studiului efectuat de Euro CDC în anul 2010, rata mortalităţii prin CHC, înregistrată în Europa,
variază la populaţia de gen feminin de la 0,3 cazuri la 100 de mii populaţie în Suedia, la 5,30 /
0000 în Bulgaria , iar în populaţia de gen masculin de la 0,70 / 0000 în Suedia la 8,00 / 0000. R
ata mortalităţii ca urmare a CH, înregistrată în Europa , de asemenea , variază la populaţia de ge
n feminin de la 1 / 0000 în Malta la 20,9 / 0000 în Ungaria, iar în populaţia de gen masculin de
la 4,4 / 0000 în Olanda la 68,3 / 0000 în Ungaria. Cauzele principale de deces prin CHC sunt V
HB , VHC şi consumul abuziv de alcool [5]. Sub aspect global , mai mult de 2 miliarde de pers
oane au contractat VHB , dintre ei 350 milioane rămân cronic infectaţi. S-a estimat că 15-40%
din purtătorii cronici ai infecţiei VHB pot dezvolta ciroză hepatică și hepatocarcinom, condiţio
nând mai mult de 1 miliard de decese anual din cauza consecinţelor infecţiei cronice cu VHB
[1]. Prezentarea clinică a infecţiei VHB poate varia de la una asimptomatică ( majoritatea pacie
nţilor ) până la insuficienţă hepatică acută ( hepatita acută virală B ) sau până la hepatită cronic
ă virală B ( HC VHB ) și ulterior , ciroză hepatică [2, 3].
Așa cum se precizează în cele mai recente Rapoarte ale ECDC [1, 2], hepatitele virale
tip B si C constituie înca o prioritate la nivelul EU/EEA , prin dimensiunea impactului pentru s
anatatea publică. Deși există o tendință generală de scadere a numarului de cazuri, pentru anul
2013 au fost introduse în Sistemul European de Supraveghere ( TESSy ) , de către statele mem
bre EU/EEA , 19101 cazuri de hepatită virală tip B , din care 2896 acute , 13629 cronice , iar re
stul fără stadializare [12, 16, 21,33]. Repartiția pe glob nu este uniformă, astfel, se evidențiază
diverse zone, în dependență de prevalență [12, 15]:
 Zona cu prevalenţă redusă ( 0,1–2 % ): SUA , Europa de Nord şi de Vest , Australia , No
ua Zeelandă 3;
 Zona cu prevalenţă medie ( 2–7 % ): ţările bazinul mării Mediterane , Europa de Est , ori
entul Mijlociu , Asia Centrală , Japonia , America de Sud ; Republica Moldova;
 Zona cu prevalenţă înaltă ( 8–15 % ): China , insulele oceanului Pacific , Asia de Sud- E
st , Africa Sud-Sahariană ,( Fig. 1 ).

6
 Fig. 1. Repartiția Hepatitei virale B pe glob

În pofida faptului, că în Republica Moldova acoperirea cu vaccin anti-HVB a nou născuţi

lor este mai mare de 95 % şi în nivelul morbidităţii prin HVB sunt înregistrate careva progrese ,
problema HVB mai rămâne a fi o prioritate de sănătate publică. Actualmente, Republica Moldo
va poate fi calificată ca o zonă cu endemicitate medie ( frecvenţa decelării AgHBs variază între
de 2 - 7 % , riscul de infectare pe parcursul vieţii este de 20-60 % pentru toate grupurile de pop
ulaţie ) [6]. Repartiția prevalenței infecției HBV este prezentată în Fig. 2

7
 Fig. 2 Distribuţia morbidităţii prin hepatite virale cronice

Analiza epidemiologică a procesului epidemic al HVB acută în mun. Chişinău în perioad

a anilor 1992-2011 a demonstrat, că dinamica incidenţei are o tendinţă de scădere continuă. Se
constată faptul că , în anul 1992 , rata incidenţei prin HVB acută a constituit 88,9 /0000, ceea ce
depăşeşte aproximativ de două ori incidenţa înregistrată la nivel de Republică, de 47,8 / 0000. Î
n anii următori indicele incidenţei prin HVB acute în municipiul Chişinău s-a redus treptat, atin
gând valoarea de 3,2 / 0000 în anul 2011 , înregistrându-se o scădere de 96,4% şi fiind , practic ,
egală cu indicele la nivel Republican – de 2,6 / 0000 (Fig. 3).

Fig. 3 Incidenţa Hepatitelor virale B în Republica Moldova

Evaluând morbiditatea prin hepatitele virale acute parenterale în mun. Chişinău, în dif
erite segmente de vârstă , putem afirma că , în perioada anilor 2006-2011 , cel mai afectat grup
de vârstă a fost 18-29 de ani , rata incidenţei cumulative fiind de 128,3 / 000 [12, 21, 34]. Anali
zând factorii şi căile probabile de transmitere a hepatitelor virale B , C şi D în mun. Chişinău , î
n perioada anilor 2006-2011 , am remarcat calea artificială de transmitere , care prevalează nese
mnificativ şi a fost înregistrată la 48 % din pacienţi. Calea naturală a fost înregistrată la 45 % di
n pacienţi , iar în 7 % cazuri calea de transmitere a infecţiei nu a fost stabilită [ 15, 21, 34]. Eva
luarea factorilor de transmitere a demonstrat că, în structura cazurilor cu calea probabilă de tran
smitere artificială , manipulaţiile medicale deţin o pondere de 85 % , inclusiv o pondere mai ma
re având manipulaţiile stomatologice – 32 % din cazuri , intervenţiile chirurgicale – 22 % , man
ipulaţiile ginecologice – 16 % , injecţiile – 11 %, intervenţiile endoscopice – 8 % , colectarea sâ
ngelui şi transfuzia de sânge şi alte componente – circa 8 % şi profesională – 3 %. În aproximat
8
iv 15 % din totalul formelor acute de HV, infectarea a avut loc ca urmare a manipulaţiilor para
medicale, cum ar fi: manipulaţii în saloanele de frumuseţe (manichiură, pedichiură) – 48 % , uti
lizarea drogurilor cu administrare parenterală (UDI) , căreia îi revine cota de 38 % şi cca 14 %
sunt pe contul altor manipulaţii , cum ar fi autotratamentul la domiciliu [2, 15]. Din numărul to
tal de cazuri de hepatite virale cu transmitere pe cale naturală , cea mai mare cotă le revine pers
oanelor infectate ca urmare a practicării raporturilor sexuale neprotejate. Ponderea acestei căi (
sexuală neprotejată ) este de circa 70 %. Transmiterea infecţiei pe cale habituală în cadrul focar
elor cu purtători cronici sau bolnavi de hepatită cronică a avut loc în circa 29 % cazuri cu trans
mitere naturală.
Hepatita virală B la lucrătorii medicali ( medici , medici rezidenți , studenți , asistent
e , îngrijitoare ) a căror activitate implică contactul cu pacienții sau cu sînge , fluide ale pacient
ului , în unități sanitare cu paturi , cabinete medicale , laboratoare sau alte servicii de sănătate p
ublică. Este considerat accident post-expunere la personalul sanitar și auxiliar doar cel apărut în
timpul programului de lucru și în cadrul atribuțiior de serviciu. Tipurile de expunere ce constitu
ie factori de risc pentru infecția cu VHB și VHC sunt reprezentate de:  ințepare sau tăiere a teg
umentului cu obiecte posibil contaminate ( ace de seringă , bisturie , alte obiecte ințepatoare-tai
etoare ) ;  contact al mucoaselor sau al pielii non-intacte cu fluide, ţesuturi sau alte elemente p
otenţial infecţioase. Materiile fecale , secreţiile nazale , saliva , sputa , sudoarea , lacrimile , uri
na nu sunt considerate ca potenţial infecţioase , cu excepţia cazului în care conţin sânge. Orice
posibil contact direct cu VHB sau VHC necesită o evaluare clinică. Impactul economic al morb
idității HVB în RM pentru anii 1997-2010 a fost de 809.323 , iar costul programelor naționale 7
8.138 lei [2, 15].
Este recunoscut faptul că 10 % dintre adulții cu hepatita acută B si 90 % din copiii infec
tați perinatal vor dezvolta forma cronică a infecției cu virusul hepatitic B. Pentru hepatita C , po
tențialul de cronicizare este de peste 75 %. În aceste condiții , este de așteptat că la un număr ra
portat de 17.237 hepatite virale acute tip B în intervalul 2000-2010 , cel puțin un numar de 1.72
3 ( 10 % ) să fi dezvoltat infecția cronică. Această cifră este , cu siguranță , mai mică decît cea r
eală , nu doar din cauza subraportării cazurilor acute , dar și din cauza formelor asimptomatice ,
nediagnosticate. La ancheta stării de sănătate a populaţiei din anul 1997 , prevalența hepatopati
ei cronice şi a cirozei hepatice la nivelul gospodăriilor anchetate a fost de 8,3 % în mediul urba
n şi 10,8 % în rural , fiind urmată de o anchetă de autoevaluare, în anul 2000 , cu un număr de 1
20.241 cazuri [6 ]. Unii autori, menționează că în cca 30 % din cazurile infectate nu este clară
cauza , dar posibil , aceasta ar fi totuși lipsa igienei parenterale și contactul cu sîngele sau lichid
ele contaminate [21, 35]. Astfel , habitual , infectarea poate avea loc în cazul utilizării ustensilel

9
or neprelucrate în cabinetele de frizerie , manichiură , utilizarea bureților de folosință multiplă î
n cazurile traumatisemelor de sport.
În contextul managementului diagnosticului și tratamentului Hepatitelor virale B, Legislați
a Națională prevede un șir de acte normative adoptate de Parlamentul Republicii Moldova , Mi
nisterul Sănătății , Guvern , care au scopul de a preveni răspîndirea infecției HVB și apariţia co
mplicaţiilor:
 Legea ocrotirii sănătăţii nr. 411-XIII din 28 martie 1995 ; Legea nr. 10-XVI din 3 febru
arie 2009 privind supravegherea de stat a sănătăţii publice ;
 Legea nr.263-XVI din 27 octombrie 2005 cu privire la drepturile și responsabilităţile pa
cientului ; Politicile naţionale de sănătate , aprobate prin Hotărîrea Guvernului nr. 886 d
in 6 august 2007;
 Strategia naţională de sănătate publică pentru anii 2014-2020 , aprobată prin Hotărîrea
Guvernului nr.1032 din 20 decembrie 2013;
 Recomandările Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii incluse în Rezoluția WHA 67.6 din 24
mai 2014 privind elaborarea și implementarea strategiilor naționale multisectoriale coor
donate pentru prevenirea , diagnosticarea și tratarea hepatitelor virale reieșind din situați
a epidemiologică locală.
Programul naţional de combatere a hepatitelor virale B, C și D pentru anii 2017-2021 (
în continuare – Program ) reprezintă un document pe termen mediu, care include angajamentel
e prioritare ale statului privind asigurarea măsurilor de control și răspuns la hepatitele virale acu
te , cronice și cirozele hepatice de etiologie virală îndreptate spre diminuarea poverii medicale ș
i socio-economice determinate de aceste maladii. Obiectivul Programului este dezvoltarea servi
ciilor de diagnostic de laborator şi screeningul hepatitelor virale B , C şi D , precum și majorare
a, pînă în anul 2021 , a ratei depistării precoce , a persoanelor infectate cu virusurile nominaliza
te. Obiectivul „ Informarea continuă, pînă în anul 2021 , cu ridicarea gradului de alertă a fiecăre
i persoane îndeosebi în rîndul grupurilor cu risc sporit de infectare şi a comunităţii privind hepa
titele virale B , C şi D ” va fi realizat prin mai multe acţiuni. Experiența altor țări , precum ar fi
Marea Britanie, Canada, vine prin exemplu elocvent, de informarea corectă, imparțială referitor
la infecția cu HVB. Prin urmare există o platformă de comunicare care reflectă mai mult aspect
e din viața pacienților, inclusiv și corelația statutului de HVB și relațiile cu partenerul. Luînd în
considerație că mulți pacienți sunt afectați de acest statut, consideră și au o teamă că vor fi respi
nși sau tratați în mod deosebit, discrimanotoriu. Aceste platforme țin să comunice pacienților a
bordarea și conduita corectă în gestionarea acestei situații [45, 67].
Reieșind din căile de transmitere a virusului hepatitei virale B (HVB), este foarte imp
ortantă informarea corectă și instruirea pacientului HVB pozitiv, în privința igienei și prevenirii
10
contaminării cu risc de a infecta alte persoane [12, 18]. Prin urmare unii autori, constată că unul
din 10 cazuri de infectare are loc prin sînge, sau plăgi și recomandă instruirea exactă a pacientu
lui referitor la igiena personală, și contaminarea pe cale parenterală. De aceea este indicat de a
atrage atenția la unii factori habituali: 1 utilizarea emplastrelor speciale și aruncare în container
e speciale după utilizare ; 2 utilizarea obiectelor tăioase de unică folosință și numai personale ( l
ămi, periuțe de dinți, etc. ) care ar putea provoca leziuni ; 3 evitarea luptelor și tipurilor de sport
traumatizant , ce ar putea conduce la leziuni și hemoragii; 4 utilizarea dezinfectantelor și a apei
calde în igiena personală ; 5 informarea corectă a personalului medical în caz de necesitatea a u
nor proceduri medicale și a partenerului de viață. Totodată sunt prevăzute în Legislația național
ă , în Codul Civil , responsabilizarea administrativă și penală , pentru persoanele care nu declar
ă statutul său de infectat sau purtător , și conștiincios prezintă risc de contaminare.

1.2. Calitatea vieții pacienților cu Hepatită virală tip B și factorii determinanți

Diagnosticul de Hepatita virală tip B, în opinia unor cercetători în domeniu, implică un

șir de aspecte si notații emoționale precum ar fi: frica de necunoscut , de cronicizare , de malign
izare , de a fi respins de partener , de a nu infecta pe cineva , de a nu transmite infecția la copii s
ăi , necesitatea de a-și schimba obiceiurile [12, 18]. Prin urmare , reieșind din implicare a mai
multor factori psiho-emoționali , calitatea vieții , la pacienții cu Hepatită virală tip B este puter
nic afectată. Unele state întreprind un șir de măsuri, pentru a asigura pacienților o platformă de
comunicare , corectă , imparțială , într-o manieră prietenoasă pacientului. Spre exemplu , în Ma
rea Britanie, pacienții au posibilitatea să se informeze de pe o platformă specializată, care are r
ol de coaching și gestionare a stresului în diverse situații din viață , fiind creată o organizație ne
guvernamentală, avînd misiunea de a promova vaccinarea și testarea pe scară largă , cît și infor
marea pacientului [12, 13]. Totodată este asigurată și o linie fierbinte pentru pacienții, cu scopu
l de consiliere și informare din primele surse, nemijlocit din partea experților [45]. Acest medi
u le oferă pacienților consiliere și supor psiho-emoțional. Cu toate că s-au acumulat cunoștinţe
vaste despre evoluţia naturală și variantele infecţiei VHB, totuși, sunt puţine publicaţii consacra
te impactului acestei infecţii asupra calităţii vieţii pacienţilor [22, 24, 28].
În contrast, subiectul legat de calitatea vieţii a fost studiat , în special , la pacienţii cu
hepatita cronică virală B [7]. În literatură găsim și autori care menţionează că reducerea calităţ
ii vieţii în hepatitele cronice virale nu depinde de etiologia VHB sau VHC și este comparabilă
în ambele infecţii [6, 8] , pe când alţi autori au înregistrat indici ai calităţii vieţii mai favorabili
în infecţia VHB versus VHC [9]. Fiind o maladie cronică, infecţia VHB poate duce la proble
me psihologice. Mai multe studii, sunt focusate pe descrirea statutului psihologic și stresorilo
11
 r psihosociali determinaţi de prezenţa bolii, precum și impactul acestora asupra calităţii vieţii.
Opinia cea mai susţinută este că anume factorii psihoemoţionali determină reducerea calităţii
vieţii în hepatitele cronice virale ( VHB și VHC ), dar nu activitatea citolitică sau faza infecţie
i virale [4, 10-12]. Există numeroase relatări despre reducerea calităţii vieţii la pacienţii cu he
patite cronice virale în perioada tratamentului antiviral și ameliorarea indicilor după finisarea
curei de tratament [10-13].
Pentru studiul Calității vieții este utilizat testul validat SF -36. Unul din chestionarele
generale, este Chestionarul SF-36 de evaluare a Calității Vieții ( în limba engleză , Form
ularul scurt-36 ) este un chestionar specific pentru evaluarea calității vieții pacientului utilizat
pe scară largă în cercetarea calității vieții în Europa și în SUA. Acesta a fost stabilit pentru a e
valua calitatea vieții pacienților în Italia , Franța, Australia și populația generală din SUA. În
Europa și în SUA au fost efectuate studii ale unor grupuri de persoane și au fost obținute rezul
tate conform normelor pentru o populație sănătoasă și pentru pacienții cu diferite boli cronice
( cu repartizare în grupe, respectiv, de vârstă și sex ) [18, 42]. Chestionarul reflectă bunăstarea
generală și gradul de satisfacție al pacienților , care sunt
afectați de starea sănătății. Chestionarul SF-36 constă din 36 de întrebări grupate în opt
compartimente:
1 ) funcționarea fizică – PF; 2 ) activitatea de rol – RF; 3 ) durerea – BP; 4 ) sănătatea generală
GH; 5 ) vitalitatea –VT; 6 ) funcționarea socială – SF; 7 ) starea emoțională - RE; 8 ) sănătatea
mintală - MH. Indicatorii fiecărei grile, sunt compilați astfel încât, cu cât este mai mare valoar
ea scorului ( de la 0 la 100 ), cu atât este mai mare scorul pe scara aleasă. Din suma totală a pu
nctajului acumulat, se formează doi parametri: componenta psihologică și fizică ale sănătății [3
4, 53].
Alt chestionar ce poate fi utilizat este Chestionarul prescurtat OMS pentru aprecierea
Calității Vieții ( WHOQOL-BREF ) [22, 56]. Proiectul Organizației Mondiale a Sănătății pe
ntru evaluarea calității vieții ( WHOQOL ) a fost creat în 1991. Scopul său a fost de a dezvolt
a o tehnică internațională pentru a evalua calitatea vieții comparabile în condițiile diferitelor c
ulturi. Această tehnică evaluează senzațiile indivizilor în contextul culturii și sistemului lor de
valori, precum și al obiectivelor, standardelor și intereselor lor personale. Tehnicile WHOQO
L au fost dezvoltate prin eforturi comune ale unui număr de centre din întreaga lume și au fost
testate pe scară largă pe teren, întru-un șir de studii publicate [2, 12, 17, 21, 34].
Conform rezultatelor unor cercetări, valorile indicelui sumar al calităţii vieţii sunt sem
nificativ mai reduse, comparativ cu persoanele sănătoase din lotul-martor. Acest rezultat cores
punde cu rezultatele obţinute de alţi cercetători. Calitatea vieţii a fost măsurată de savanţii din
China la 520 de pacienţi cu infecţie cronică VHB în diferite etape ale bolii. Rezultatele acestei
12
 cercetări au arătat că infecţia VHB influenţează negativ asupra calităţii vieţii [16]. Rezultate si
milare au fost obţinute de cercetătorii din Turcia (156 pacienţi) [21] și de asemenea, în cerceta
rea multinaţională cu participarea pacienţilor din SUA , Canada , Marea Britanie , Spania , Ho
ng Kong , China (în total – 534 pacienţi). Scăderea indicilor calităţii vieţii ( a scorului sumar ș
i a scorurilor componente ) la pacienţii cu HCV B din studiul prezentat s-a produs din contul p
ersoanelor depresive, ceea ce demonstrează ca anume starea psihoemoţională, depresia cauzat
ă de prezenţa bolii au cel mai important impact asupra calităţii vieţii la acești bolnavi. Studiile
au demonstrat că impactul cel mai frecvent asupra calității vieții pacientului cu HVB o constit
uie depresia [23]. Puţinele publicaţii din literatura relevantă, care prezintă rezultatele cercetări
lor la bolnavii cu infecţie cronică cu VHB și factorii care influenţează calitatea vieţii, susţin că
calitatea vieţii acestor bolnavi depinde de stadiul evolutiv al bolii, deoarece în ciroza hepatică
indicii calităţii vieţii au fost mai reduși comparativ cu hepatita cronică VHB [8, 9, 14, 16]. Pri
ntre alţi factori cu impact asupra calităţii vieţii în infecţia VHB se menţionează starea socio-ec
onomică și suportul partenerului.

1.3. Managementul Hepatitelor virale de tip B prin prisma concepțiilor soci

ale și bioetice în contextul relației medic-pacienți și importanța comunicării
Relaţia reprezintă acea legătură, conexiune, raport între lucruri, fapte, idei, procese sau înt
re însuşirile acestora. Totodată, relaţiile se percep ca legătură între două sau mai multe personae
[87]. Materialele Congresului III al Medicilor de Familie condiţionează modificări în ierarhizar
ea valorilor şi scoate în evidenţă absenţa unor valori fundamentale. Lipsa unei legislaţii privind
practica asistenţilor medicali, imposibilitatea evaluării reale a activităţii lor sunt elemente ce fa
vorizează apariţia conflictelor morale, care nu-şi găsesc întotdeauna soluţionarea adecvată [23,
68]. Viaţa contemporană, schimbările sociale, dezvoltarea ştiinţei medicale impune de la sine n
oul şi, ca o alternativă modernă a învăţării constructiviste – educaţie centrată pe beneficiar, nec
esitatea dezvoltării inteligenţei profesionale, educaţiei medicale continue, educaţie orientată spr
e stimulat, angajat în căutare, comunicare. Pentru realizarea acestor idei sunt necesare:
1. Perfecţionarea continuă a cadrelor medicale, astfel încât să fie capabile să ofere îngriji
ri conform standartelor Europene tuturor pacienţilor, familiei şi comunităţii.
2. Menţinerea şi dezvoltarea permanentă a performanţelor şi aptitudinilor individuale, pe
ntru a-şi desfăşura mai eficace activitatea profesională, pentru a contribui la creşterea nivelului
de sănătate a populaţiei, a promova şi a adopta un stil sănătos de viaţă. [17, 64].
Comunicarea este o dimensiune esențială, atât în viața personală, cât și în cea profesional
ă. După cum descriu unii autori, cele 4 responsabilităţi esenţiale ale asistentei medicale sunt: pr

13
omovarea sănătăţii; prevenirea îmbolnăvirilor; recăpătarea sănătăţii; alinarea suferinţelor[34,5
6]. Responsabilitatea primordială a asistentelor medicale constă în acordarea îngrijirilor persoa
nelor care au nevoie. Lucrătorul medical trebuie sa câştige încrederea pacientului, să lupte cu a
bnegaţie, prin toate mijloacele. Puneţi timpul de o parte, să-i ascultaţi, să-i iubiţi şi să le spuneţi
adevărul [12, 41]. Conform unor cercetări ale savanților americani, până la 40% dintre pacienții
cu HVB, în timpul exacerbărilor, suferă de anxietate și 60% din depresie. În timpul remisiunii,
procentul pacienților cu anxietate este de 29% , iar cu depresie- până la 35%. [54,74]. Răspuns
ul individual la stres cu un răspuns neurohumoral anormal poate fi un mecanism care declanșea
ză boala. În contextul principiilor etico-medicale, în tratamentul patologiilor hepatice, în special
a hepatitei virale B, și pe parcursul tratamentului antiviral, sunt implicați mai mulți factori, prin
tre care: 1) etica și deontologia medicala ; 2) relația medic –pacient ; 3) aderența la tratament ;

4) consilierea pacientului ; 5) comunicare ; 6) mediul în care are loc tratamentul ; 7) accesul la

tratament ; 8) suportul psihoemoțional ; 9) calitatea vieții pacientului ; 10) suportul familiei și i
ntegrarea socială a pacientului cu grad de dizabilitate.
James Augustine Aloysius Joyce (prozator și poet irlandez) subliniază că în contextul fact
orilor de mediu care acţionează asupra pacientului, medicul ocupă locul principal,ceea ce a dus
la concluzia că boala şi bolnavul indicat trebuiesc trataţi de un medic corespunzător. Pentru psi
hologia medicală studiul relaţiei medic-pacient este însăşi raţiunea ei de a exista. [1, 7, 21]. În a
cest context, comunicarea medic-pacient, este o comunicare directă, faţa în faţă, nemediată şi
neformalizată. Între cei doi subiecţi ai transferului de informaţie, are loc un schimb continuu de
informaţii, care îi conduce pe fiecare dintre cei doi parteneri către obiectivele precise ale întrev
ederii şi anume: -aflarea răspunsurilor în legătură cu modificarea stării de sănătate; - remediile
propuse pentru înlăturarea acestora;- modalităţi practice de acţiune.
De fapt, în domeniul medical, o bună comunicare este o stringentă necesitate deoarece actul î
n sine nu poate avea altfel eficienţă maximă. Este cunoscută, fereastra lui Johari (după Tudose
Fl. – 2003) unde cei doi parteneri descoperă şi se identifică cu:
Tabelul 1. Zonele comunicării
Cunoscut de către sine Necunoscut de către sine
Cunoscut de alții Zona deshisă Zona oarbă
Necunoscut de alții Zona ascunsă Zona necunoscută

- zona D (deschisă) = reprezintă comportamentul cunoscut de sine şi de ceilalţi şi arată în ce mă

sură două sau mai multe persoane pot da şi primi, 82 în mod liber, pot lucra împreună, se pot bu
cura de experienţe comune;
- zona O (oarbă) = vulnerabilitate = este cea care reprezintă comportamentul necunoscut de cătr

14
e sine, dar care este evident pentru ceilalţi;
- zona N (necunoscută – dezvăluire) = este zona activităţii unde comportamentul nu este cunos
cut, nici de individ şi nici de ceilalţi;
- zona A (ascunsă – intimă) = reprezintă comportamentul cunoscut de către sine, dar ascuns cel
orlalţi.
Într-o altă ordine de idei, comunicarea, trecută printr-o analiză obiectivă, pune în evidenţă, trei
etape definite prin dominanţă şi anume:
1) etapa întâi = un indice de dominanţă foarte mic , ce tinde spre zero , defineşte prima etapă a
comunicării, în care bolnavul expune, în flux cvasicontinuu propria anamneză şi simptomatolog
ie care l-a determinat să apeleze la medic ; în general în acestă etapă a dialogului medicul interv
ine foarte puţin, întrebările sale având un aspect general;

15
2) etapa a doua = se caracterizează printr-o echilibrare a dialogului, având un indice de domina
nţă în jurul valorilor de 0.5 ceea ce corespunde dirijării dialogului de către medic prin întrebări;
3) etapa a treia = este caracterizată prin dominanţa medicului în comunicare, corespunzând ex-
89 a aplicării diagnosticului şi a indicaţiilor terapeutice de către medic, sau, eventual, aplicării u
nor tehnici de „psihoterapie” specializată ( gen terapii sugestive ).
Aceeaşi autori menţionează faptul că raportul dintre cele trei etape depinde de mai mulţi
factori cum ar fi: 1) – domeniul de specialitate în care se realizează investigaţia; 2) – structura p
sihologică a bolnavului în situația sa specială de boală; 3) – psihologia medicului şi afinitatea s
a pentru comunicare.
   Funcționarea eficace a sistemului de comunicare este adesea influențată de apariția și
manifestarea a numeroase bariere. Ele își au originea în caracteristicile psihologice ale emi
țătorului și receptorului, în maniera de comunicare, în nevoile, aspira țiile și motivațiile ace
stora, precum și în caracteristicile situațiilor concrete în care se derulează comunicarea. Ca
uzele care generează asemenea bariere sunt legate de emi țător , de receptor , de mesaj , de
canalul de comunicare , precum și de contextul în care se desfășoară procesul de comunica
re. Şi cu toate acestea, există o serie de factori ce perturbă procesul comunicării , fapt care cree
ază în timp disfuncţionalităţi în derularea actului medical desfăşurat între medic şi pacient. În a
cest context, se remarcă trei categorii de factori şi anume:
a) fizici: - deficienţe verbale ( bolile laringiene ) ; - deficienţe acustice ( hipoacuzia, surditate
a) ; - amplasamentul ( poziţia vorbitorului în raport cu ascultătorul ) ; - iluminarea (slaba ilumin
are împiedică receptarea comunicării non-verbale ) ; - temperatura ( căldura excesivă sau frigul
crează stări neplăcute celor doi parteneri ) ; - ora din zi ( din cea de-a doua parte a zilei comuni
carea devine mai dificilă datorită acumulării oboselii ) ; - durata întâlnirii (întâlnirile pe fugă sa
u prea prelungite, sunt ineficiente );
b) interni:- implicarea afectivă ( atât implicarea pozitivă cât şi cea negativă, precum şi felul în
care ea este percepută de către auditor ); - frica ( teama comunicatorului că, prin ceea ce comun
ică, ar putea intra într-o situaţie neplăcută, sau cea a ascultătorului - că ar putea auzi lucruri nec
onvenabile, vor perturba mesajul ); - ameninţarea statului ( dacă cel ce comunică nu îi ameninţă
imaginea personală, va evita să transmită mesajul complet sau va denatura anumite părţi din el
);- presupuneri subiective ( dacă vorbitorul crede că ascultătorul îi este ostil sau indiferent şi m
esajul va fi distorsionat ); - preocupări ascunse ( dacă unul din parteneri are o preocupare diferit
ă decât scopul pentru care se află în relaţia de comunicare – pecuniară, mesajul va fi perturbat );
- fantasme ( dacă medicul sau pacientul au o anumită imagine, pozitivă sau negativă despre pro
pria persoană, diferită de realitate, aceasta va influenţa negativ comunicarea );

16
c) somatici: - vocabularul incomplet sau prea tehnicist, vor face imposibilă comunicarea; - gra
matica ( greşelile gramaticale vor denatura comunicarea, scăzând relaţia de încredere şi depreci
ind imaginea celui care le face, mai ales atunci când acesta este medicul ) ; - sintaxa ( construcţi
ile verbale prea complicate sau după modelele altor limbi, perturbă relaţia de comunicare ) ; - c
onotaţiile emoţionale ale unor cuvinte ( anumite cuvinte, cu semnificaţie deosebită pentru unul
dintre partenerii comunicării, vor perturba mesajul prin polarizarea atenţiei sau suprasemnificar
ea unor fragmente din mesaj ).
Aceşti factori apar şi în momentul în care medicul nu face apel nici la răbdare şi nici la e
mpatie ( ce reprezintă starea prin care poţi să simţi ca şi celălalt ), iar empatizarea cu pacientul
este deosebit de importantă deoarece se pot crea atât din partea medicului cât şi a pacientului, o
stare de incompatibilitate datorită unor bariere create reciproc .Succesul actului medical depind
e în cel mai înalt grad de buna funcţionare şi organizare a locului în care se acordă asistenţa,de
conştiimţa profesională şi de prestigiul medicului. În contextul diferiţilor factori care acţionează
asupra bolnavilor medicul ocupă locul principal, semnificaţia lui pentru bolnav determinând la
acesta diferitele grade de reacţie psihică ( de la speranţă la reacţia psihică ) [9, 12, 13]. Un alt el
ement care evidenţiază rolul psihologic al medicului îl reprezintă numărului mare de contacte (
consultaţii, analize, manevre terapeutice ) dintre medic şi pacient [23, 47]. Contactul medicului
cu pacientul nu este numai un act terapeutic sau numai de morală ci el este ambele în acelaşi ti
mp. Bolnavul va suporta suferinţa, în primul rând în funcţie de personalitatea sa, va avea dubii
sau momente de culpabilitate dar la un moment dat el se va hotărâ să abordeze medicul. Acest
moment, subliniază Balint, va fi ales numai de către bolnav, fiind singurul lui privilegiu în cadr
ul relaţiei medic-pcient [13, 56, 80]. Venit în faţa medicului, în cadrul primei consultaţii medic
ale, subliniază Balint, pacienţii "oferă" medicului propria sa "preconcepţie" privind boala. Aces
te oferte ale bolnavului vor continua atâta timp, până când medicul, cât şi pacientul vor accepta
o anumită boală. Dar această cale simplă nu este prezentă decît în 2/3 din cazuri, în rest descop
erirea bolii punând în faţa medicului mari dificultăţi. Medicul trebuie să stea totuşi în gardă. Ex
istă pacienţi hiperexigenţi, revendicativi, anxioşi, orice boală fiind o frustrare, o reducere a liber
tăţii şi comodităţiilor obişnuite. Aceiaşi atitudine a medicului nu poate corespunde oricărui tip d
e boală sau bolnav şi medicul trebuie să fie capabil să-şi schimbe la nevoie atitudinea [12, 41]. Î
n stabilirea atitudinii pe care pacientul o are faţă de medic şi actul medical, o mare importanţă o
are contextul primului contact cu medicul, felul în care se desfăşoară prima consultaţie medical
ă. Cabinetul de consultaţie este locul în care pacientul îşi expune suferinţele sale iar pentru med
ic aceasta este cea mai importantă oportunitate pentru a stabili diagnosticul şi tratamentul [13, 4
4]. În cadrul comunicării cu bolnavul, medicul poate adopta diferite atitudini: -atitudine de emp
atie şi înţelegere; -atitudine de imparţialitate obiectivă şi ştiinţifică; -poate proiecte asupra pacie
17
ntului sentimentele şi complexele sale şi chiar să "pedepsească" pacientul; -să recunoască că n
u este la înălţime. Medicii cunosc aceste conflicte emoţionale şi fiecare caută să găsească o solu
ţie. În ceea ce priveşte reacţia pacientului în comunicarea cu medicul, se înscriu următoarele tip
uri de reacţie: -bolnavii îşi afirmă în mod deschis anxietatea şi aşteaptă ca medicul să fie activ,
agăţându-se de el; -bolnavii devin pasivi, executori, scrupuloşi; - vor prezenta o mască de indife
renţă şi obiectivitate; -bolnavii au faţă de medic atitudine exigentă mai mult sau mai puţin agres
ivă. Indiferent de situaţie, până la urmă, bolnavul va aştepta de la medic sprijin, figură parentală
atotputernică, nevoie de contact emoţional dar şi frica de a nu fi dominat de către medic. Vorbi
nd de principalele tendinţe contemporane în privinţa terapeuticii McQueen vorbeşte de importaţ
a tratamentului comunitar şi individual, problemele specializării şi ultraspecializării, tendinţele
de a nu se trata bolile în prima fază de evoluţie [12, 41].
Revenind la condiţiile psihologice în care se desfăşoară tratamentul bolnavilor cu hepatite
cronie, trebuie să subliniem că prima condiţie a oricărei prescripţii medicale este aceea ca ea să
fie acceptată de către bolnav cu încredere. Pentru aceasta medicul trebuie să fie calm, mişcările
lui să fie lente şi precise, nu trebuie să manifeste nici grabă nici ezitare. Comunicarea medic-pa
cient trebuie să fie sinceră, bazată pe încredere, în așa mod să asigure o aderență puternică la tra
tament [2, 17, 48]. În evoluția maladiilor hepatice și anume a hepatitei virale B, în diverse faze
ale evoluției, o mare importanță în profilaxia complicațiilor o are aderența la tratament antivira
l, care este de durată, poate avea diverse reacții adverse cu afectarea calității vieții pacientului.
Tratamentul complex, corect și urmat, conform standardelor și prescripțiilor medicale, previn a
stfel de complicații cum ar fi ciroza hepatică , hepatita cronică, cancerul hepatic, complicații let
ale sau cu risc sporit de pierdere permanentă a capacității de muncă și dizabilitate [34, 53].
Responsabilitatea lucrătorilor medicali de a informa pacienţii este în strânsă legătură cu
dreptul pacienţilor de a fi informaţi ( a primi informaţii ) care stipulează că: fiecare persoană ar
e dreptul să primească toate informaţiile referitoare la starea de sănătate, la serviciile de sănătat
e şi modalitatea cum poate să se folosească de ele, precum şi la tot ce-i poate oferi cercetarea şti
inţifică şi inovaţia tehnologică. Unul din principiile etico-medicale în tratamentul pacienților c
u hepatita virală de tip B, o reprezintă, gradul de respectare a Drepturilor Pacientului. Aceasta a
r însemna: -accesibilitatea la serviciile medicale; -relație medic-pacient favorabilă și binevoitoa
re; -tratarea cu demnitate a pacientului; -dreptul la informare; -dreptul la confidențialitate. În sc
opul îmbunătățirii calității vieții a pacienților cu Hepatite cronice virale B, mulți pacienți, și-au
creat Asociații și pagini de informare[3, 16, 51]. Luînd în considerație, că în cazul pacienților
cu Hepatită virală, sunt implicate un șir de factori sociali, precum ar fi obiceiurile nocive ( cons
umul de alcool, droguri ), manopere parenterale, relații sexuale neprotejate, comunicarea cu me

18
dicul va avea un rol de educație și comunicare pentru schimbarea comportamentului [1, 3, 8].
 În opinia majorității specialiștilor, cele mai semnificative bariere în comunicare se
referă la:  – bariere care țin de emițător: folosirea necorespunzătoare a unor elemente ale c
omunicării (ton, gesturi, expresia feței, poziția corpului etc.); incapacitatea emițătorului de
a-și stăpâni emoțiile în transmiterea mesajului informațional; folosirea unor cuvinte care a
u sensuri diferite, pentru diferite persoane; prezentarea incorectă a mesajului prin adoptare
a unor metode nepotrivite de transmitere ( ex.: folosirea termenilor medicali în comunicare
a cu pacientul ); nesiguranța asupra conținutului mesajului, întâlnită atunci când feedbacku
l de la receptor întârzie și este dificil de apreciat dacă mesajul are efectul dorit. –Camuflar
ea : atunci când cel care transmite mesajul vrea în mod inten ționat ca acesta să fie ambigu
u și reușește să favorizeze interpretarea eronată a mesajului. Aceasta este comunicarea prin
dezinformare, comunicare folosită în practica medicală din dorin ța de a nu comunica veștil
e proaste. – Bariere de recepție: stereotipia ( tendința de a auzi numai anumite lucruri, des
pre care există deja o opinie formată ) ; ignorarea informa țiilor care sunt în dezacord cu ce
ea ce se cunoaște deja, fapt care duce la incompatibilitatea punctelor de vedere asupra mes
ajului în momentul transmiterii acestuia - aceasta reprezintă o barieră importantă care poat
e submina comunicarea cu pacientul; evaluarea subiectivă de către receptor a unui mesaj tr
ansmis obiectiv; recepționarea în moduri diferite, de către persoane diferite, a aceluia și me
saj.   – Bariere care țin de context: perceperea diferită a mesajelor, în funcție de presiunile
exercitate de mediu asupra receptorului ( ex.: discutarea unor probleme profesionale în alt
loc decât cabinetul medical, impactul zgomotului asupra înțelegerii corecte a unui mesaj ).
  – Bariere mixte: diferențierea insuficientă a mesajelor importante, transmise sau primite,
de cele cu semnificație redusă sau nulă. Toate aceste bariere declanșează o serie de deficie
nțe în sistemul de comunicare. Dintre acestea, cele mai importante sunt: filtrarea, distorsiu
nea și supraîncărcarea canalelor de comunicare cu informații inutile. Aceste bariere potenți
ale de comunicare trebuie cunoscute pentru a putea fi controlate, astfel încât procesul com
unicării să fie eficient.
    Între cauzele insuficientei comunicări între medic și pacient se numără: 1 ) atitudinea
profesională – mulți medici afirmă că timpul consultației trebuie redus în favoarea educați
ei de specialitate. Dacă unii medici nu oferă informații pacienților, considerând că acestea
le-ar putea afecta psihicul, o altă categorie de medici consideră comunicarea informa țiilor l
egate de boală, către pacient, indiferent dacă au fost sau nu solicitate, drept o parte integra
ntă a îndatoririlor lor. Dacă, în primul caz, se poate vorbi despre o delimitare clară a roluril

19
or, de control asupra consultației și de accentuare a distanței dintre ele, în a doua categorie
se regăsește deja o relație de reciprocitate, medicul recunoscând în pacient un factor activ
pe tot parcursul desfășurării relației medicale. 2 ) Stiluri de interviu – s-au diferențiat mai
multe stiluri de interviu: birocratic ( cel mai frecvent, sondaj eficient, limitare a sensibilită ț
ii pacientului, nediferențiere în funcție de pacient ), orientat spre persoană ( empatia și con
știentizarea sentimentelor pacienților sunt obiectul comunicării ), orientat spre pacient, ori
entat spre medic. 3 ) Problema incertitudinii – este des întâlnită în cazul bolilor cronice, un
de etiologia nu este suficient cunoscută, astfel neputându-se oferi informa ții satisfăcătoare.
Menținerea incertitudinii este și o practică de menținere a controlului asupra pacientului și
tratamentului. 4 ) Neîncrederea pacientului – la această neîncredere, o contribuție importan
tă își aduce și diferențierea socială impusă de medici în procesul de comunicare a informaț
iilor legate de boală, dar și modul în care se răspunde pacienților ce solicită informații. 5 )
Perspective diferite ale medicului și pacientului – perspectiva medicului se îndreaptă spre r
aționamentul științific și datele de evoluție a bolii, în timp ce pacientul acordă importan ță
experienței subiective a bolii și semnificației duratei acestei experiențe.
 6 ) Dificultăți legate de înțelegere și memorie – apar atunci când informațiile furnizate pe
parcursul consultației nu sunt înțelese ori sunt uitate într-un timp relativ scurt după consult
ație. Între factorii care contribuie la aceste aspecte se numără vocabularul tehnic al medicil
or, agitația pe care o produce vizita medicală, cantitatea prea mare de informație furnizată
uneori de către medic, chiar și într-un limbaj comun, selecția convenabilă a informației de
către pacient.
   Pentru eficientizarea relației de comunicare între cei doi actori ai actului medical, au fos
t elaborate câteva sugestii : îndrumările și recomandările să fie date la începutul interviului;
să fie accentuată importanța recomandărilor și indicațiilor medicale; să se folosească prop
oziții și cuvinte scurte; informația ce trebuie comunicată să fie furnizată în propoziții clare;
recomandările să fie repetate; să fie furnizate informații concrete, precise, în mod detaliat,
mai degrabă decât informațiile generale; să fie date și informații scrise pacientului, pentru
a se putea orienta, atunci când este cazul; desemnarea unei persoane specializate în comuni
carea cu pacientul, din rândul echipei terapeutice.
În literatura de specialitate sunt descrie mai multe tipuri de relații medic-pacient, printr
e care se evidențiază de baza 2 tipuri: 1 ) Modelul de îngrijire axat pe pacient (PCC) îşi are orig
inile în lucrările timpurii ale lui Balint şi Engel şi este de tip prescriptiv şi normative. Balint a s
usținut că bolile sunt în aceeaşi măsură fenomene psihologice şi biologice şi i-a încurajat pe me

20
dicii generalişti să investigheze problemele de sănătate ale pacienţilor nu numai din punct de ve
dere biologic, ci să aibă în vedere şi circumstanţele unice de natură psihologică şi socială ale pa
cienţilor, pentru a înţelege „motivele reale” ale prezentării la medic. Pe această bază, el a dezvo
ltat conceptul „doctorului ca medicament” [7], argumentând faptul că instrumentul cu cea mai
mare putere terapeutică din mâinile unui doctor este doctorul în persoană. Astfel, acest medica
ment acţionează prin intermediul RDP [7]. În consecinţă, este necesară o „investiţie comună a
medicului și pacientului” [7] în această relaţie care, în timp, şi după multe consultaţii, poate ave
a ca rezultat o încredere reciprocă, cu influenţe pozitive asupra stării de sănătate a pacientului.
Acest lucru nu înseamnă că teoria lui Balint contrazice perspectiva deontologică [10]. În literat
ura de specialitate, care a urmărit acest model medical timpuriu pot fi întâlnite mai multe persp
ective ale PCC [13]. De exemplu, McWhinney a arătat că este necesară o abordare axată pe pac
ient, prin care doctorii trebuie „să pătrundă în lumea pacientului, pentru a vedea boala prin ochi
i acestuia” [14]. Moira Stewart [15] oferă o descriere mult mai complexă a PCC, detaliind şase
componente ale acestei metode: a) explorarea bolii şi a experienţei pacientului; b) înţelegerea p
ersoanei din toate punctele de vedere; c) identificarea unei baze comune de management al boli
i; d) inserarea prevenţiei şi promovarea sănătății; e) valorificarea relaţiei doctor-pacient; şi f) a
precierea realistă a limitelor personale şi a aspectelor legate de timp şi resurse. Deşi limbajul P
CC ţine de psihologie şi sociologie, acest model este un concept moral. În mod evident, primele
două dimensiuni ale sale, cea “biopsihosocială” şi “pacientul ca persoană”, respectă teoriile con
secvenţialiste şi deontologice. 2 ) Modelul de îngrijire axată pe relaţie ( RCC ) a fost creat de P
ew-Fetzer Task Force on Advancing Psychosocial Health Education pentru a contracara aceste
critici, cel puţin parțial. Acest model de îngrijire se bazează pe teorie şi este de tip prescriptiv, a
vând la bază patru principii: a) relaţiile din cadrul îngrijirilor medicale ar trebui să includă dime
nsiuni ale personalităţii, precum şi rolurile tuturor actorilor implicaţi în acest tip de îngrijire; b)
afecţiunea şi emoţiile sunt componente importante ale relaţiilor din cadrul îngrijirilor medicale;
c) toate relaţiile iau naştere pe baza unei influenţe reciproce, d) îngrijirea axată pe relaţie are fu
ndamente morale. Astfel, cea mai mică unitate de măsură utilizată de această metodă este inter
acţiunea dintre medic și pacient [32]. Principiile RCC pun în lumină fundamentele filosofice şi
etice ale acestei metode. Etica RCC provine din perspectiva sa filosofică. RCC este construită p
e bazele unei perspective teoretice de „interacţiune simbolică” axată pe interacţiune, care porne
şte de la ipoteza că relaţiile – noţiuni abstracte care simbolizează interacţiunea dintre indivizi –
oferă contextul pentru multe funcţii şi activităţi importante din domeniul îngrijirii medicale. Ma
i exact, la nivelul îngrijirilor medicale, schimburile de informaţii, alocarea resurselor, stabilirea
diagnosticelor, stabilirea tratamentelor şi evaluarea rezultatelor se face în cadrul unor multiple r
elaţii dintre principalii actori la nivelul sistemului sanitar. În RCC, respectul pentru autonomia
21
pacientului implică sprijinirea autonomiei acestuia. Pentru a ilustra conceptul de „sprijinire a au
tonomiei”, susţinătorii RCC oferă exemplul consilierii în problema renunţării la fumat, pentru a
arăta diferenţa dintre un doctor care sprijină autonomia pacientului şi unul autoritar [34]. Un do
ctor autoritar îl presează pe pacient să renunţe la fumat. Spre deosebire de acesta, un doctor car
e îşi sprijină pacientul va încerca să înţeleagă sentimentele şi opiniile pacientului despre fumat ş
i îl va încuraja să ia singur decizia privind renunţarea sau nu la acest viciu. Bineînţeles, acest do
ctor îi va spune pacientului că renunţarea la fumat este benefică pentru sănătatea sa, pe termen l
ung, dar totodată, el va respecta decizia pacientului. În cazul pacienților cu HVB, principiul aut
onomiei este cel mai salutabil și argumentat, care vine să implice pacientul ca partener în luare
a deciziilor legate de sănătate, pe termen lung. Aceste rezultate sugerează necesitatea diagnostic
ării timpurii a stărilor depresive la persoanele cu infecţie cronică VHB, în special a depresiilor
ușoare, mascate, subclinice ( în studiul nostru diagnosticate la 48% bolnavi prin metode psihom
etrice ). Iar comunicarea adecvată medic – pacient și consilierea, informarea pacientului despre
boală sunt necesare și pot avea efect terapeutic asupra stării emoţionale, contribuie la reducerea
stresului și a fondului depresiv și, în consecinţă, la ameliorarea calităţii vieţii pacienţilor.

2. MATERIAL ȘI METODELE DE CERCETARE

Caracteristica generală a cercetării

A fost realizat un studiu de cohortă descriptiv retrospectiv pe un lot de 150 pacienți c
u vîrsta cuprinsă între 18 și 65 ani, tratați în secția Hepatologie a unui spital de nivel terţiar în
perioada 01.12.2019- 31.01.2020. Au fost evaluate particulatitățile socio-demografice, a pacie
nţilor incluşi în studiu, a relației medic-pacient, gradul de percepție și satisfacție a pacientului,
referitor la respectarea principiilor bioetice în relație cu medicul și factorii ce influiențează cal
itatea vieții pacienților cu Hepatită virală B.

Analiza lotului de pacienți

22
 Analiza socio-demografică a lotului de pacienți

Chestionarea pacienţilor

Analiza gradului de satisfacție a pacientului

Analiza rezultatelor obținute

Fig. 4 Designul studiului.

Criteriile de includere în studiu au fost:
1. Vîrsta pacienţilor mai mare de 18 ani;
2. Dorinţa de a participa în studiu;
3. Diagnosticul de Hepatită virală B depistată mai mult de 6 luni;
4. Lipsa afecţiunilor asociate;
5. Lipsa tratamentului chirurgical;
6. Etapa de preiniţiere a tratamentului antiviral în cadrul Programului Naţional.

I. Evaluarea și caracteristica sociodemografică a lotului de studiu evaluat. Au fost analizate dat

ele sociodemografice, vîrsta, sexul, statutul social, mediul de trai, deprinderile dăunatoare, stu
diile ( medii, medii speciale, superioare, masterat, doctorat ), diagnosticul, angajat, neangajat,gr
ad de dizabilitate ( nu este, gradul I, gradul II, gradul III ), internat repetat, primar, durata bolii (
6 luni, mai mult de 1 ani, pina la 5 ani, mai mult de 5 ani ), frecventa curelor de tratament anual
, în total 10 indicatori.
II. Evaluarea gradului de satisfacție a pacientului, în baza principiilor etico- medicale si deontol
ogice, prin realizarea chestionarului de satisfacţie a pacientului.
III. Chestionarea pacienţilor în baza chestionarului specific, validat şi standardizat pentru evalu
area calităţii satisfacţiei şi percepţiei a relaţiei medic-pacient prin prisma interpretărilor subiecti
23
ve. Chestionarul PRDQ – 9. ( Chestionarul de Relație pacient –doctor ) , care a fost validat în 2
014 pentru a fi aplicat în mai multe cercetări și domenii de asistență medicală, primară, și speci
alizată. În studiul de față acest chestioanar a fost aplicat pentru evaluarea relațiilor dintre medi
c-pacient în cazul pacienților cu Hepatită virală B , și a gradului de percepție subiectivă a pacie
ntului, a relației cu medicul specialist și medicul de familie. Relația dintre medic și pacient este
caracterizată de mai mulți factori importanți , măsurați subiectiv , la percepția pacientului. Prin
urmare , cele mai importante caracteristici ar fi: disponibilitatea; accesibilitatea; încrederea. Au
fost intervievați 150 pacienți cu Hepatite virală B, tratați în secția Hepatologie . Chestionarul co
nține 9 întrebări , la care pacienții au fost rugați să răspundă și să bifeze pentru fiecare afirmație
un punctaj de la 1 la 5 (Chestionarul este prezentat în Anexe).
Analiza statistică a fost efectuată în baza programului Soft Stat cu analiza loturilor de paci
enți în baza criteriului Student. Rezultatele chestionării au fost analizate computerizat prin pro
gramul Stat Direct, prin prelucrarea cu exactitate a valorilor medii. Semnificația discordanței st
atistice a fost estimată utilizînd criteriul de încredere T-student. Probabilitatea erorii a fost calcu
lată pentru valoarea p în funcție de valorile t. Analiza corelativă a fost efectuată în baza progra
mului statistic Stat Soft. Metodele de cercetare incluse în studiu au fost: observarea ; interviul ;
analiza matematică ; chestionarea ; sinteza datelor obţinute ; analiza datelor din literatură.

3. REZULTATE ȘI DISCUȚII

3.1 Analiza factorilor socio-demografici a lotului de studiu

În epidemiologie ca factor de risc este determinat orice condiţie care poate să fie descrisă
şi dovedită ca asociat unei frecvenţe crescute a maladiei. Factor de protecţie se consideră orice f
actor care , prin prezenţa sa , asigură o stare de sănătate mai bună unei populaţii. Evoluţia de la
o hepatită acută la hepatita cronică este plasată într-un interval mare de timp, fiind favorizată de
anumiţi factori de risc. Cunoaşterea acestora face posibilă intervenţia prin măsuri menite să împ
iedice sau să limiteze cronicizarea. Factori de risc depind de tipul virusului, formele clinice ale
bolii, persistenţa virusului în organism , starea de sănătate anterioară infectării şi de asocierea al
tor factori cu efect negativ asupra ficatului [45, 63, 72]. Factorii socio-demografici reprezintă
caracteristicele generale a pacienților afectați cu Hepatită virală B, și urmăresc evaluarea unor f
actori posibili de risc.
Repartiția pacienților incluși în studiu (150 pacienți), pe grupele de vîrstă (25-65 ani) a
demonstrat o prevalență a pacienților cu vîrsta cuprinsă între 25-30 ani, 32 pacienți (21,33%)

24
( Fig. 5).

Grupele de pacienți după vîrstă

35 32 31
30
25
25
20 Nr. Pacienți
16
15 14
12 11
10 9

5
0
25-30 30-35 35-40 40-45 45-50 50-55 55-60 60-65
ani ani ani ani ani ani

Fig.5 Caracteristica socio - demografică a lotului de studiu

Repartiția după sexe a demonstrat o prevalență a femeilor în raport cu bărbați - de 84 la 66 pac

ienți (Fig. 6.)

66 84
Femei
Bărbați

Fig. 6 Repartiția pe sexe

Evoluţia ulterioară a bolii în mare măsură este condiţionată de tipul virusului. Infecţiile cu
HBV, HCV, HDV sunt condiţionate de persistenţa lor îndelungată în organism şi ponderea înalt
ă de cronicizare , cu risc sporit de evoluţie spre ciroză hepatică , care are o afecţiune socială ma
joră. Durata bolii, la pacienții incluși în studiu , a demonstrat că majoritatea pacienților au avut
durata bolii de cca 6-8ani , (Fig. 7).

25
 Hepatita virala B
90
80
70
60
50
40
30
20
10
0
0-2 ani 2-4 ani 4-6 ani 6-8 ani 8-10 ani 10-12 ani

Fig. 7 Repartiția pe grupe, în dependență de durata bolii

Analiza deprinderilor dăunătoare a relevat o predominare a pacienților nefumători în raport d

e 3 la 1. Deprinderi dăunătoare au avut 52 din pacienți (Fig 8). Fumatul , alături de alcool , se
referă la factorii de risc ce cauzează dezvoltarea diferitor maladii. Printre bolnavii cu HCB , fu
mau sistematic 31,51% persoane.

Fumător
Nefumător

52
98

Fig.8. Ponderea pacienților fumători

Analizînd mediul de origine a pacienților, de unde s-au nascut a fost constat o predomin
are a pacienților din mediul urban , față de cel rural , în raport de 44 % mediu rural la 56% med
iu urban (Fig.9).

26
 94; Rural
133; 41% Urban
59%

Fig. 9 Mediul de origine a pacienților incluși în studiu

Astfel, cu referire la statutul marital a intervievaților s-a constat ca doar 105 pacienți (82,
5%) erau cu statut celibatar , 40 pacienți (17.5%) căsătoriți iar încă 5 (9%) din respondenți se
aflau într-o relație și urmau să se căsatorească în următoarele 12 luni (Fig. 10).

Statut marital
168

105
statut marital

27

Căsătorit Celibatar Logodit

Fig. 10 Statutul pacienților incluși în studiu

Studiile Hepatită virală B

Medii generale 12
Medii de specialitat 75
e
Superioare 48
Masterat 3

Tabelul nr. 2. Repartiția pacienților după nivelul de studii finisate.

27
 În pofida prezenţei în anamneză a factorilor de risc menţionaţi mai sus, ce ar putea cond
iţiona apariţia maladiilor hepatice, din cei 150 de persoane interogate doar o mică parte (22 sau
1,52% ) erau conştienți de prezenţa la ele a patologiei hepatice în anamneză. Majoritatea ( 84,0
8% ) cunoşteau numai despre prezenţa diverselor maladii extrahepatice în trecut.
Calitatea vieții Importanța măsurării aspectelor subiective ale sănătății pacientului, ade
sea menționate ca calitate a vieții , devine din ce în ce mai recunoscută și integrată în domeniul
sănătății.
Relația medic-pacient. Analiza aspectelor etico-medicale a fost evaluată utilizînd chest
ionarul de Satisfacție a Pacientului, aprobat în mai multe clinici din România ( Clinica Fundeni,
Cluj- Napoca, etc. ) și a Ministerului Sănătății din Republica Moldova, fiind completat cu între
bări din alte chestionare utilizate pe larg la nivel internațional, selectînd întrebările cele mai rele
vante, care ar reflecta aspectele etico-medicale în managementul pacienților cu hepatita virală
B. Chestionarul a inclus un șir de întrebări, referitor la calitatea serviciilor medicale, respectare
a drepturilor pacientului, atitudinea personalului medical.
Comunicarea cu pacientul. Responsabilitatea lucrătorilor medicali de a informa pacien
ţii este în strânsă legătură cu dreptul pacienţilor de a fi informaţi ( a primi informaţii ) care stipu
lează că: fiecare persoană are dreptul să primească toate informaţiile referitoare la starea de săn
ătate, la serviciile de sănătate şi modalitatea cum poate să se folosească de ele, precum şi la tot
ce-i poate oferi cercetarea ştiinţifică şi inovaţia tehnologică. Un șir de activități sunt implement
ate în experiența altor țări precum: analiza gradului de respectare a Drepturilor pacientului a fos
t realizată prin completarea chestionarului ce ține de satisfație pacientului prin prisma drepturil
or sale și a respectării autonomiei.

3.2 Evaluarea gradului de satisfacţie a pacientului

Întrebările propuse și incluse în studiu a vizat și cîteva aspecte de servicii medicale la ni

vel primar și specializat de ambulator, inclusiv accesibilitatea la serviciile medicale și gradul
de asigurare cu medicamente. Raspunsurile oferite de pacienții incluși în studiu, au fost analiz
ate într- un singur lot de 150 pacienți. (Fig.11)

28
 Timpul de aşteptare până la prima examinare de către medic în cadrul secţiei în care aţi fost internat?

Foarte nemulțumit
Nemulțumit
Modul în care v-au fost respectate drepturile de pacient?
Nici mulțumit, nici nemulțumit
Mulțumit
Foarte mulțumit

Cât de mulţumit sunteţi, în general, de calitatea serviciilor medicale

0 5 10 15 20 25 30

Fig. 11 Repartiția răspunsurilor la întrebările chestionarului

La întrebarea daca li s-a oferit explicații cu referire la diagnostic, tratamentul prescris și

complicațiile posibile,marea majoritate a pacienților 138 ( 91 % )a răspuns că diagnosticul a fos
t comunicat de la bun început în baza examinărilor de laborator. O pondere mai mică a paciențil
or a constatat că nu li-au fost explicate indicațiile, după internare în secție, la nivelul spitalului ,
iar 28 pacienți ( 20 % ), au comunicat ca nu li-a fost explicat de medicul de familie și medicul h
epatolog din regiune, complicațiile posibile ala maladiilor. Totuși marea majoritate a paciențilo
r cu patologii hepatice şi hepatita virala B, a primit informația necesară referitor la diagnostic, t
ratament și complicațiile posibile, de la specialistul hepatolog, din staționarul de nivel terțiar, d
upă ce a fost stabilit cu certitudine diagnosticul și forma de evoluție ( Fig.12 ).

160
138
140 128
120 112
100
80
Da
60 Nu
40
20
0
Diagnostic Indicații Complicațiile posibile

Fig. 12 Informația referitor la boală, diagnostic, tratament și posibile complicații.

29
 Cu privire la comunicarea vis-a vis de boala a pacientuui cu medicul la diverse etape de tra
tament, merită de menționat că satisfacția comunicării cu medicul de familie, medicul specialist
din teritoriu, și medicul curant din secție a variat mult. Raspunsurile sunt prezentate în Fig. 13

3
Sunteți satisfăcut de calitatea comunicării cu medicul specialist din staționar 17
130
7
Sunteți satisfăcut de calitatea comunicării cu medicul de familie? 21
122
5 nu,niciodată
Sunteți satisfăcut de calitatea comunicării cu medicul de familie? 27 da, uneori
118
da,întotdeauna
3
Ati beneficiat de raspunsuri la intrebări referitor la tratamentul administrat de la medicul curant? 22
125
2
Ați fost instruit privind modul în care ar fi trebuit să primiți medicamentele pe cale orală(tablete, pastile)? 18
130

0 20 40 60 80 100 120 140

Fig. 13 Raspunsurile respondenților referitor la calitatea comunicării

Accesibilitatea la serviciile medicale, a relevant că majoritatea pacienților (85 pacienți, 60,

2 %), întimpină dificultăți referitor la programarea medicului de familie, programarea la medic
ul specialist gastroenterolog sau hepatolog, programarea la investigațiile necesare de laborator,
internarea în staționarul de nivelul III. (Fig. 14) .

Ați avut careva dificultăți cu programarea la investigațiile necesare?

17

48
nu, niciodata
da, uneori
da, întotdeauna

85

Fig. 14 Accesibilitatea la serviciile medicale a pacienților cu Hepatită virală B

Rezultatele cercetărilor au relevant un șir de factori, care influiențează accesibilitatea la s

erviciile medicale la diferite etape ale asistenței medicale, inclusive medicul de familie, medicu
30
l specialist și medicul specialist din staționar. În condițiile asigurării Obligatorii în medicină, pl
anificarea și finanțarea sistemului sănătății la nivelul asistenței medicale primare și specializate
de ambulator, complică accesibilitatea la serviciile menționate, cu o periodicitatea stabilită în st
andarde. Totodată, accesiblitatea la tratamentul medicamentos, trebuie asigurată cu regularitate,
deoarece de calitatea tratamentului și aderența la tratament depinde în mare măsură, succesul re
zultatelor și evoluția maladiei. În mare măsură, comunicarea cu medicul de familie, medicul sp
ecialist este esențială în managementul pacientului și controlul complicațiilor. Cercetarea efectu
ată a urmărit relevarea acestor factori care ar putea fi luate în considerație ca factorii de decizie
de diferit nivel, pentru a spori calitatea serviciilor medicale și a micșora povara incapacității de
muncă temporală și permanentă.

3.3 Dileme etice și bioetice în comunicarea dintre medic şi pacient

Comunicarea nu poate fi realizată fără încrederea reciprocă dintre medic şi pacient, care t
rebuie să se desfăşoare pe termen lung sau atât cât este nevoie, totul depinzând de boală. Tot în
acest demers al comunicării şi relaţionării dintre cei doi actori că medicul trebuie să fie şi un bu
n psiholog, adică să aiba tact ( tactul fiind expresia fineţei de spirit indispensabil orcărui medic
). De aceea, buna pregătire filosofică, psihologică şi pedagogică, îi sunt necesare medicului pe
ntru a putea analiza rapid la patul bolnavului, sau în cabinetul de consultaţii, multitudinea de inf
ormaţii şi sentimente, mentalităţi şi reacţii legate de fiecare caz în parte, să poată diagnostica şi
nu numai starea de sănătate, dar şi tipologia bolnavului, nivelul său cultural şi starea sa sufletea
scă. Toate aceste operaţii trebuie desfăşurate în primele momente pentru ca, în funcţie de rezult
atele la care se ajunge, medicul să poată coordona şi direcţiona nu numai discuţia cu pacientul,
dar şi relaţia cu el. În buna funcţionare a actului de comunicare şi relaţionare cu pacientul, acest
a din urmă, pe lângă rolul pe care-l joacă, trebuie să-şi cunoască invariabil, drepturile care-i apa
rţin. Evaluate şi evoluate în timp, drepturile pacientului au suscitat nu numai discuţii, dar şi con
troverse, ele demonstrând atât necesitatea unei astfel de „instituţii” cât şi modul de implementar
e a lor ( a drepturilor ) aducând astfel îmbunătăţiri majore în desfăşurarea actului medical în sin
e. Astfel, Declaraţia AMN privind drepturile bolnavilor stipulează câteva din principiile pe car
e medicul cunoscându-le, va căuta să le respecte şi implementeze în relaţia sa directă cu pacien
tul şi anume: 1 – Pacientul are dreptul să-şi aleagă singur medicul; 2 – Bolnavul are dreptul de
a fi îngrijit de un medic liber de a lua o decizie clinică şi etică, independentă de orice intervenţi
e exterioară; 3 – După ce a fost informat asupra tratamentului propus, bolnavul are dreptul să-l
accepte ori să-l refuze; 4 – Bolnavul are dreptul ca medicul să respecte natura confidenţială a tu

31
turor datelor medicale şi personale ce-l privesc; 5 – Bolnavul are dreptul de a muri în mod dece
nt; 6 – Bolnavul are dreptul să primească sau să refuze ajutor spiritual şi moral, inclusiv acela al
unui preot al religiei potrivite.
În aceeaşi textură a demnităţii, eticii şi moralei medicale şi nu numai, Organizaţia Mondia
lă a Sănătăţii (OMS)- Biroul Regional pentru Europa, prezintă drepturile pacienţilor care trebui
e puse de comun acord cu documentele privind drepturile omului şi având o bază legală în conf
ormitate cu legislaţia ţării. Enumerate, acestea sunt: 1 – Fiecare persoană are dreptul de a fi resp
ectată ca fiinţa umană; 2 – Fiecare persoană are dreptul la autodeterminare;
3 – Fiecare persoană are dreptul la integritate fizică şi mentală şi la securitatea persoanei sale;
4 – Fiecare are dreptul de a pretinde respectarea intimităţii sale; 5 – Fiecare are dreptul la respe
ctarea valorilor sale morale şi culturale şi convingerilor filosofice; 6 – Fiecare are dreptul la pro
tecţie corespunzătoare a sănatăţii, asigurată prin măsuri preventive şi de îngrijire a sănătăţii, ur
mărind atingerea nivelului personal optim de sănătate. Şi-atunci, este considerat, în opinia unor
cercetători [45, 48] ca act de normalitate, respect şi probitate profesională când în incinta cabin
etelor medicale şi a spitalelor sub o forma accesibilă, li se aduc la cunoştinţa pacienţilor, dreptu
rile lor, ( adică aceştia au dreptul legat de condiţia şi starea lor ) la: informare; acces; opţiune; si
guranţă; intimitate; confidenţialitate; demnitate; confort; continuitate. Acest fapt ne certifică înc
ă o dată că avem în faţa noastră o fiinţă şi nu un obiect, pe care trebuie să o respectăm. Toate ac
estea converg spre o nouă modalitate a dreptului şi ştiinţei de a fi în folosul omului.
De fapt, bioetica este definită ca parte a filosofiei morale care se ocupă de aspectele interv
enţiei omului în câmpul biologic şi medical , Gia Galeno ( 120- 200 î.Hr. ) spunea că „ un bun
medic trebuie să fie şi un bun filosof ”. În această conjunctură, arătau aceeaşi autori, bioetica pl
eacă de la realitatea faptului că dreptul la viaţă şi sănătate constituie nucleul central al drepturil
or omului , de unde decurg consecinţe inevitabile , şi anume: a ) – ca între demintatea umană şi
resursele sale economice , sociale şi juridice , să fie o concordanţă; b ) – ca între individualitate
a drepturilor omului şi universalitatea cuceririlor ştiinţifice şi juridice să fie o inevitabilă filiaţie
c ) – ca într-o societate pluralistă şi deschisă, prin bioetică şi ştiinţă, legea să fie dinamică şi fle
xibilă; d ) – ca între primordialitatea drepturilor persoanei şi nevoile comunităţii , să fie o conco
rdanţă deplină pentru ca , astfel , declaraţiile în domeniu să nu fie doar retorice.
Mai multe cercetări sunt focusate asupra cercetării relației medic-pacient, inclusive în patol
ogiile cronice. Unul din astfel de chestionare este Chestionarul PRDQ – 9. ( Chestionarul de Re
lație pacient –doctor ) , care a fost validat in 2014 pentru a fi aplicat în mai multe cercetări și do
menii de asistență medicală , primară , și specializată. În studiul de față acest chestioanar a fost
aplicat pentru evaluarea relațiilor dintre medic-pacient în cazul pacienților cu Hepatită virală B,
și a gradului de percepție subiectivă a pacientului a relației cu medicul specialist și medicul de f
32
amilie. Relația dintre medic și pacient este caracterizată de mai mulți factori importanți, măsura
ți subiectiv, la percepția pacientului. Prin urmare, cele mai importante caracteristici ar fi : dispo
nibilitatea ; accesibilitatea ; încrederea. Au fost intervievați 150 pacienți cu Hepatite virală B, tr
atați în secția Hepatologie. Chestionarul conține 9 întrebări , la care pacienții au fost rugați să ră
spundă și să bifeze pentru fiecare afirmație un punctaj de la 1 la 5 ( Chestionarul este prezentat
în Anexe ) PR în urmare , analizînd rezultatele obținute, a fost constatat că peste 85% din pacie
nți, au răspuns că medicul specialist îi vine în ajutor , de cîte ori are nevoie (Fig.15).

Sunt ajutat de catre medic

80
71
70
60
50
40 35
29
30
20
12
10
3
0
1 2 3 4 5

Fig. 15 Susținerea și asistența medicală la necesitate

Marea majoritatea au constatat , 106 din 150 ( 70 % ), că are susținerea medicului special
ist ori de cîte ori are nevoie.
Accesibilitatea și disponibilitatea medicului , prin acordarea timpului necesar de comuni
care și relaționare cu pacientul cu Hepatită virală B , deseori este parțial realizată, dat fiind fapt
ul că este determinată de suprasolicitarea medicului , regimul încărcat și sarcinile de îndeplinit (
Fig.16 ) .

33
 Medicul meu are suficient timp pentru mine

4
Medicul meu are suficient
3 timp pentru mine

0 10 20 30 40 50 60

Fig. 16 Disponibilitatea medicului

Încrederea este un factor esențial în relație medicului cu pacientul. Stabilirea unei relații
de încredere între medic și pacient este extrem de importantă pentru succesul tratamentului, un
alt lucru important este comunicarea eficientă între cei doi, subliniază psihologii care lucrează c
u pacienții diagnosticați cu Hepatita virală B ( Fig. 17 )

Am încredere în medicul meu

70
60
50
40
30 58
20 42
27
10
11 12
0
1 2 3 4 5

Fig. 17 Încrederea în medic

Prin urmare , s-a constatat că majoritatea pacienților au incredere în medicul său ( 58 și

42 ) , au acordat punctaj maxim la această apreciere. Totodată , un numar mai mic 23 din 150 (
15,3 % ) , din pacienții intervievați sunt afectați de gradul de încredere în medic , din mai multe
motive. Conform unor cercetări , și studii publicate , o relație disproporțională între medic și pa
cient , ar putea fi cauzată de mai mulți factori din partea pacientului ( suspiciune , dezamăgire ) ,
cît și din partea medicului ( lipsa de experiență , lipsă de comunicare ) .
Înțelegerea este un factor important în relația cu medicul din partea pacientului, căci ac
easta caracterizează gradul de sinceritate și transparență în comunicare , mai ales în cazul cercet
ării modalității de infectare și expunere. Deficiențele în comunicarea medic -pacient sunt cauza

34
te de lipsa respectului ; evitarea sau ascunderea cu bună știință a unor informații personale , fa
miliale ce pot fi utile în actul medical ; atitudini nepotrivite ale medicului generate de timpul sc
urt alocat unei consultații, supraaglomerarea, erorile programului informatic în care lucrează, li
psa dotărilor tehnice ; angrenarea in situații conflictuale ; subaprecierea bolnavilor dificili [16,
18]. Analiza chestionarelor a demonstrat o prevalență a acestui fenomen în proporții de 88 din p
acienți ( 58,2 % ) ( Fig.18 )

50
46
45 42
40
35 33
30
25
20 18
15
11
10
5
0
1 2 3 4 5

Fig. 18 Înțelegerea dintre medic și pacient

Dedicația în relația medic pacient, are un rol în armonizarea relației dintre cei doi , asig
ură complianța și aderența la tratament. În opinia unor cercetătoi , dedicația medicului , asigură
calea bolnavului spre însănătoșire [12, 14]. Astfel , o dedicație din partea medicului său, au me
nționat-o cca…88 de pacienţi ceea ce constitue 58 %( Fig 19 ).

Medicul meu e dedicat problemei mele

5 42

4 46

3 33

2 18

1 11

0 5 10 15 20 25 30 35 40 45 50

Fig. 19 Dedicația în relația cu pacientul

35
 După cum reiese din răspunsurile pacienților, 88 ( din 150 ) cazuri, ceea ce constituie 58
%, consideră că au un medic dedicat problemei lor de sănătate. Acest fapt facilitează cu mult c
omunicarea și asigură un rezultat favorabil în cadrul tratamentului și a monitoringului infecțiie
virale cu Hepatita B [12].
Acordul între pacient și medic , este considerat unul din drepturile fundamentale ale pac
ientului. Acordul informat este documentul juridic , care confirmă acest fapt, fiind semnat de a
mbele părți , ce îi conferă conotorie de act juridic [19]. În acest sens el este un document juridic
care urmează a fi respectat pe parcursul întregii perioade de prestaţie medicală atât de profesion
istul medical cât şi de pacientul acestuia [16]. În afară de partea legală juridică , acest fapt trebu
ie să fie sesizat și de pacient. Rezultatele denotă că 95 % sunt de acord cu prescripția mediculu
i și tratamentul prescris. Mai mult decît atît , toți pacienții au semnat un acord informat la intern
are în secție sau la inițierea consultației Consensus între pacient și medic , referitor la prezența s
emnelor clinice și la veridiciatea acestor , sporește gradul de încredere a pacientului față de med
ic , ceea ce este esențial în respectarea recomandărilor medicale și exacerbarea acutizărilor și a
semnelor legate de acestea. ( Fig 20 )

Medicul meu e deacord cu mine, în ce privește simptomele bolii

5 33

4 55

3 35

2 16

1 11

0 10 20 30 40 50 60

Fig. 20 Consensus între pacient și medic, referitor la simptomele bolii

Comunicarea medic de familie , medicii specialişti – pacient este elementul cheie al rel
ației dintre medic -pacient , chiar centrul medicinei și constituie o parte importantă a obținerii u
nor îngrijiri de calitate [23]. O buna comunicare medic -pacient nu poate exista fără reciprocitat
e și la rândul lui pacientul trebuie să vrea și să știe problema de care suferă și pentru care s-a pr
ezentat la medic. Marea majoritate a pacienților ( 122 din 150 ) , ceea ce constituie 81, 3 %, au

36
menționat o bună comunicare cu medicul său gastrohepatolog și faptul că pot discuta cu medic
ul de cîte ori este nevoie ( Fig 21 ).

Pot comunica cu medicul meu

45

40

35

30

25

20 42 42
38
15

10
16
5 12

0
1 2 3 4 5

Fig. 21 Comunicarea medic-pacient

Sunt mulțumit de tratamentul prescris de medicul meu (Fig 22 .)

Sunt satisfăcut de tratamentul prescris de medic

5 48

4 47

3 38

2 12

1 5

0 10 20 30 40 50 60

Fig. 22 Satisfacția referitor la tratamentul prescris

37
 Consider medicul meu accesibil
60

50 47 48

40
32
30

20
15

10 8

0
1 2 3 4 5

Fig. 23 Accesibilitatea medicului

Marea majoritate dintre pacienţii intervievaţi, au menţionat că îşi consideră medicul său accesi
bil ( 125 din 150 ), totuşi 21 pacienţi au constat că nu îşi pot accesa medicul cînd este ne
voie, fiind foarte ocupat, şi avînd un număr mare de pacienţi programaţi.

38
 CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

1. Hepatitele virale B, reprezintă o problemă de sănătate publică la nivel mondial şi naţional, pr

in faptul că povara determinată prin cheltuielile majore în sănătatea publică este considerabilă.
2. Fiind o problemă de sănătate publică hepatitele virale implică o multitudine de factori sociali
şi bioetici, în gestionarea şi managementul pacientului.
3. Impactul pe care îl au asupra calităţii vieţii pacientului, prin complicaţiile posibile precum he
patita cronică şi ciroza, cancerul hepatic, detemină necesitatea aderenţei la tratament, monitoriz
area tuturor cazurilor şi o corelaţionare calitativă cu medicul.
4. Stresul, incertitudinea, frica de complicaţii, de a fi stigmatizat şi discriminat, afectează cu mu
lt calitatea vieţii pacientului cu hepatită virală B.
5. Relaţia medic –pacient, este foarte importantă în cazul pacienţilor cu Hepatită virală B, pentr
u a ameliora calitatea vieţii, a creşte aderenţa la tratament şi a minimaliza riscurile dezvoltării c
omplicaţiilor.
6. Calitatea serviciului medical şi a actului medical în sine, implică un şir de factori , ce caracte
rizează relaţia medic-pacient, în care pacienţii îşi pun foarte multă încredere cum ar fi respectul,
înţelegerea, accesibilitatea şi disponibilitatea medicului.
7. Factorii sociali şi epidemiologici a hepatitelor virale, cât şi modul de transmitere, impun măs
uri costisitoare de prevenire, screening şi tratament la nivelul sistemului de sănătate.
În baza concluziilor date propunem urmatoarele recomandări:
1. În contextul realizării programelor de tratament şi monitorizare a Hepatitei virale B, evaluare
a calităţii vieţii pacientului, ar trebuie să fie inclusă, drept un criteriu de eficacitate a programel
or realizate.
2. Medicii hepatologi, gastroenterologi şi medicii de familie, ar trebui să fie instruiţi în vederea
îmbunătăţirii comunicării cu pacienții cu hepatită virală B în scopul prevenirii cronicizării şi ap
ariţiei complicaţiilor.
3. Pentru informarea adecvată a pacientului, cât şi prevenirea răspîndirii virusului hepatitei B, s
unt binevenite platformele de comunicare, asociaţii ale pacienţilor, în care aceştea să beneficiez
e de informaţie actualizată de la specialişti.
4. Trainingurile și activitățile de instruire, bazate pe strategiile centrate pe pacient, prin păstrare
a autonomiei pacientului şi a parteneriatului în tratament şi monitorizarea hepatitei virale B, ar
putea spori cu mult calitatea vieţii pacientului.

39
 BIBLIOGRAFIE

1. American Gastroenterological Association. medical position statement: evaluation of liver

chemistry tests. Elsevier, 2003, Volume 123 , Issue 4 , p. 1364 – 1366.
2. Atesci F.C., Cetin B.C., Oguzhanoglu N.K. et al. Psychiatric disorders and functioning in
hepatitis B virus carriers. In: Psychosomatics, 2005, nr. 46, 142-147 p.
3. Bell D, Shapiro C, Culver D, Martone W, Curran J, Hughes J. Risk of hepatitis B and
human immunodeficiency virus transmission to a patient from an infected surgeon due to
percutaneous injury during an invasive procedure: Estimates based on a model. Infect Agents
Dis. 1992,p.263.
4. Bondini S., Kallman J., Dan A. et al. Health-Related Quality of Life in Patients With
Chronic Hepatitis B. In: Liver International., 2007; nr. 27(8), p. 1119-1125.
5. Boxall E, Ballard A. Fifth of e antigen negative carriers of hepatitis B virus should not
perform exposure prone procedures. BMJ. 1997,144-314 p.
6. Brumă-Popescu, Psihologia sănătăţii, Ed. Paralela 45, Piteşti 2002,319 p.
7. C.Babiuc, V.Dumbrava Medicina internă. Volumul II. Gastroenterologie, hepatologie,
reumatologie, Chişinău 2007. 438 p.
8. Carlson A, Perl T. Health care workers as source of hepatitis B and C virus
transmission. Clin Liv Dis. 2010,p.14–68.
9. Chronic hepatitis B. AASLD practice guideline. Hepatology, Vol.45, N 2, 2007, p.507-539
10. Cleparede, Educaţia funcţională, Ed. Lumina, Bucureşti,1993, p. 322.
11. Codul cadru de Etică (Deontologic) al lucrătorului medical şi farmaceutic. Chişinău, 2007.
12 p. Fără ISBN.
12. Commarmond, G.Exiga, Arta de a comunica şi de a convinge, Ed. Polirom, Iaşi,2003,
p.245.
13. Corden S, Ballard A, Ijaz S, et al. HBV DNA levels and transmission of hepatitis B by
health care workers. J Clin Virol. 2003,p.27-52.
14. Crow R., Gage H., Hampson S., Hart J., Kimber A., Thomas H., The role of expectancies
in the placebo effect and their use in the delivery of health care: a systematic review, Health
Technol Assess.1999, 3: 1-96 p.
15. Dagenais, Profesia de relaţionist, Ed. Polirom, Iaşi ,2002, p.323.
16. Dicţionar de Filosofie şi Bioetică. T.N.Ţîrdea, P.V.Berlinschi, A.I.Eşanu. D.U.Nistreanu,
V.I.Ojovanu. Chişinău: Medicina, 2004. 441 p. ISBN 9975-907-33-4.
17. Dumbrava V.T. Hepatologie bazată pe dovezi. Ghid practic naţional,Chişinău, 2005, 334 p.
40
18. Dumbrava V-T, Tofan-Scutaru L, Holban T. Protocol clinic naţional. Hepatita cronică
virală C la adult. Chişinău, 2012,432p.
19. Enătescu V, Enătescu VR (2007) – Dialogul medic-bolnav, Ed. Dacia, Cluj Napoca ,2007,
p.322.
20. Fontana R.J., Hussain K.B., Schwartz S.M. et al. Emotional distress in chronic hepatitis C
patients not receiving antiviral therapy. In: J. Hepatol., 2002; nr. 36, p. 401-407.
21. Gulli C, Lunau K. Adding fuel to the doctor crisis. Macleans. 2008, p.23–34.
22.  Harpaz R, Von Seidlein L, Averhoff F, et al. Transmission of hepatitis B virus to multiple
patients from a surgeon without evidence of inadequate infection control. N Engl J
Med. 1996,334-549 p
23. Hasselhorn H, Hofmann F. Transmission of HBV, HCV and HIV by infectious medical
personnel – presentation of an overview. Der Chirurg; Zeitschrift für alle Gebiete der
operativen Medizen. 2000,71-389 p.
24. Health Canada Proceedings of the Consensus conference on infected healthcare workers:
Risk for transmission of bloodborne pathogens. Can Commun Dis Rep. 1998,(Suppl 4),p.1–28
25. Henderson D, Dembry L, Fishman N, et al. SHEA guideline for management of healthcare
workers who are infected with hepatitis B virus, hepatitis C virus, and/or human
immunodeficiency virus. Infect Cont Hosp Epidemiol. 2010,p.31-203.
26. Hipocrate,Texte alese, Ed. Medicală, Bucureşti,1960,324 p.
27. Hoofnagle, J. H. Hepatitis B- Preventable and Now Treatable. NEJM 2006, 354:p.1074-
1076.
28. Iliescu V., Dinulescu I. Bazele filosofice ale medicinii. O epistemologie de la şamanism la
genetică. Cluj-Napoca: Dacia, 2003. 392 p. ISBN 973-35-1690-2.
29. Keeffe EB, Dieterich DT, Han SH et al. A treatment algorithm for the management of
chronic hepatitis B virus infection in the United States: an update. Clin Gastroenterol Hepatol.
2006;4:936- 962 p.
30. Lam E.T., Lam C.L., Lai C.L. et al. Health-related quality of life of Southern Chinese with
chronic hepatitis B infection. In: Health Qual. Life Outcomes, 2009,p 221-319.
31. Lettau L, Smith J, Williams D, et al. Transmission of hepatitis B with resultant restriction
of surgical practice. JAMA. 1986, p 255-934.
32. Lipkin M. Jr., Patient education and counseling in the context of modern patientphysician-
family communication, Patient Educ Couns.1996, 27: 5-11 p.
33. Lipkin M. Jr., Quill TE, Napodano RJ, The medical interview: a core curriculum for
residencies in internal medicine, Ann Intern Med.1984, 100: 84-277 p.
34. Lipkin M. Jr., The medical interview as core clinical skill: the problem and the
41
opportunity, J Gen Intern Med.1987, 2: 5-363 p.
35. Luu N. Dental students with Hepatitis B: Issues to be considered when defining policies. J
Dental Educ. 2004,68-306 p. 
36. Mahoney F, Stewart K, Hu H, Coleman P, Alter M. Progress toward the elimination of
hepatitis B virus transmission among health care workers in the United States. Arch Intern
Med. 1997,p.2601.
37. Marcellin P, Chang T, Lim S, et al. Adefovir dipivoxil for the treatment of hepatitis B e
antigen-positive chronic hepatitis B. N Engl J Med. 2003,348-808p.
38. Ojovanu Vitalie. Axiologia şi Medicina: Dimensiuni teoretico-metodologice. Monografie.
Chişinău: Ed. UASM, 2012. 304 p. ISBN 978-9975-64-222-4.
39. Ojovanu Vitalie. Axiologie medicală – bioetică: conexitate obiectivă a două fenomene
contemporane. În: Analele Universităţii Dunărea de Jos, Galaţi, 2012, fasc. XX, Sociologie, nr.
7, pp.165-171. ISSN 1842-6492.
40. Ong S.C., Mak B., Aung M.O., Li S.C., Lim S.G. Healthrelated quality of life in chronic
hepatitis B patients. In: Hepatology, 2008, Apr., nr. 47(4), p. 1108-1117.
41. Pântea V, Maximenco E. Protocol clinic naţional. Hepatita virală D acută la adult.
Chişinău, 2009,167p.
Park C.K., Park S.Y., Kim E.S. et al. Assessment of quality of life and associated factors in
patients with chronic viral liver disease. In: Taehan Kan Hakhoe Chi, 2003,nr. 9, 212-221 p.
42. Parsons T., The social system, London: Routledge & K. Paul, 1951,132p.
43. Prentice M, Flower A, Morgan G, et al. Infection with hepatitis B virus after open heart
surgery. BMJ. 1992,304-761p. 
44. Programul Naţional de combatere a hepatitelor virale B, C şi D pentru anii 2012 – 2016,
aprobat prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova, nr.90 din  13.02.2012. Monitorul
Oficial; 34-37p.
45. Public Health Service guidelines for the management of occupational exposures to HBV,
HCV, and HIV and recommendations for postexposure prophylaxis. MMWR Recomm
Rep. 2001,1–42 p.
46. Romanciuc I., Lupaşco I., Dumbrava V.-T. De ce depinde calitatea vieţii la pacienţii cu
hepatite cronice virale În: Curierul Medical, 2012; nr. 3(327), p. 222-224
47. Sibbald B. CMA says no to mandatory hepatitis B vaccination, screening for
MDs. CMAJ. 1998,59-64p. 
48. Spânu C, Iarovoi P, Holban T., Hepatita virală B, Chişinău, 2008, p.375 .
49. Spijkerman I, van Doorn L, Janssen M, et al. Transmission of hepatitis B virus from a
surgeon to his patients during high-risk and low-risk surgical procedures during 4 years. Infect
42
Control Hosp Epidemiol. 2002,p.23-306.
50.  Sundkvist T, Hamilton G, Rimmer D, Evans B, Teo C. Fatal outcome of transmission of
hepatitis B from an e antigen negative surgeon. Commun Dis Public Health. 1998, p.48–50. 
51. Tanner J, Parkinson H. Double gloving to reduce surgical cross-infection (Cochrane
Review) The Cochrane Library. 2003,p.l–32. 
52. Tereskerz P, Pearson R, Jagger J. Infected physicians and invasive procedures: National
policy and legal reality. Milbank Q. 1999,77-511 p.
53. Ţîrdea T.N. Bioetică: origini, dileme, tendinţe. Suport de curs. Chişinău: Medicina, 2005.
233 p.
54. Ţîrdea T.N. Filosofie şi Bioetică: istorie, personalităţi, paradigme. Chişinău, 2000. 251 p.
Fără ISBN.
55. Ţîrdea T.N., Gramma R. Bioetica medicală în Sănătate Publică. Suport de curs. Chişinău:
Bons Offices, 2007. 247 p. ISBN 9789975-80-036-5.
56. Ţîrdea Teodor N. Bioetică: Curs de bază. Manual. Chişinău: Medicina, 2017. 331 p. ISBN
978-9975-56-399-4.
57. Ţîrdea Teodor N. Bioetică: Teorie și practică. Suport de curs. Chişinău: Medicina, 2016.
224 p. ISBN 978-9975-56-304-8.
58. Ţîrdea Teodor N. Elemente de bioetică. Chişinău: Univers Pedagogic, 2005. 176 p. ISBN
9975-9906-0-6.
59. Ware J.E., Bayliss M.S., Mannochia M., Davis G.I. International Hepatitis Therapy Group.
Health related quality of life in chronic hepatitis C: impact of disease and treatment responce.
In: Hepatology, 1999, nr. 30, 550-555 p.
60. Winefield H., Murrel T., Clifford J., Farmer E., The search for reliable and valid measures
of patient-centeredness, Psychology and Health.1996, 11: 811 p.
61. Wong, S. N., Lok, A. S. F. Treatment of Hepatitis B: Who, When, and How. Arch Intern
Med, 2006, 166: 9-12 p.
62. Woo G., Tomlinson G., Yim C. et al. Health state utilities and quality of life in patients
with hepatitis B. In: Can. J. Gastroenterol., 2012, Jul., nr. 26(7), p. 445-451.
63. Zanc I., Lupu I. Bioetica medicală: principii, dileme, soluţii. Cluj-Napoca: Ed. Med. Univ.
„Iuliu Haţieganu”, 2001. 158 p. ISBN 973-8019-41-9.
64. Дробижев М.Ю. Нозогении (психогенные реакции) при соматических заболеваниях.
Автореферат диссертации на соискание ученой степени д.м.н., 1998, 32 p.
65. Ивашкин В.Т Гастроэнтерология. Клинические рекомендации. Москва, 2006, p.1147.
66. Планы ведения больных. Под ред: О.Ю. Атькова, О.В. Андреевой,- М.: ГЭОТАР-
Медиа, Москва, 2007, p. 272.
43
67. Смулевич А.Б. Депресии в общей медицине. Москва, 2001, 252 p
68. Цырдя Т.Н., Берлинский П.В. Философия (С курсом биоэтики). Кишинэу: Medicina,
2002. 551 p. ISBN 9975-945-64-3.
69. Этическая экспертиза биомедицинских исследований в государствах-участниках
СНГ (социальные и культурные аспекты). Отв. ред. О.И.Кубарь. Санкт-Петербург:
Феникс, 2007. 408 p. ISBN 978-5-98240-033-85
70. Яровинский М.Я. Лекции по курсу «Медицинская этика» (биоэтика). Москва:
Медицина, 1999. 205 p. ISBN 5-225-04577-4.
71. Public Health Agency of Canada Hepatitis B: Get the facts. < www.phac-aspc.gc.ca.2010>
[accesat la 5. 01.2020]
72. College of Physicians and Surgeons of British Columbia Resource Manual – Bloodborne
Communicable Diseases in Physicians. < www.cpsbc.ca> [accesat la 16.01.2020 ]
73. Beliveau C, Cote R, Miller M, Robillard P, Wong P. Recommandations Comite
Scientifique Sertih – Virus Hepatite B. Octobre. 2010. < www.inspq.qc.ca>[accesat la
06.12.2019 ]
74. Yukon Medical Council Physicians with Bloodborne Pathogens, Policy and Guideline.
Approved April 13, 2010 < www.yukonmedicalcouncil.ca/pdfs/blood_borne_Statement.pdf>
[accesat la 06.12.2019 ]

ANEXE

Chestionarul utilizat în studiu

În situaţia în care sunteţi de acord să completaţi acest chestionar de opinie, vă asigurăm
că informaţiile obţinute nu vor fi asociate cu numele dumneavoastră.Nu trebuie să vă semnaţi,
acest chestionar este anonim. Dorim să vă menţionăm că nu există răspunsuri corecte sau
incorecte, ci doar răspunsuri care descriu cel mai bine opinia dumneavoastră. În acest sens, vă
solicităm să bifați răspunsurile la toate întrebările enunţate mai jos.
Contăm pe sinceritatea răspunsurilor dumneavoastră şi vă asigurăm că datele colectate
sunt importante pentru noi.
44
1.     Sexul
2.     Vîrsta
3.     Statutul  (celibatar, casătorit, divorțat, văduv, concubinaj)
4.     Studiile (medii, medii speciale, superioare, masterat, doctorat)
5.     Diagnosticul
6.     Deprinderi dăunătoare (Fumator, nefumător, consummator alcool)
7.     Angajat, neangajat
8.     Grad de dizabilitate (nu este, gradul I, gradul II, gradul III)
9.   Internat repetat, primar
10.   Durata bolii (6 luni, mai mult de 1 ani, pina la 5 ani, mai mult de 5 ani)
11.   Frecventa curelor de tratament anual
 
Satisfacția pacienților
Cât de mulţumit sunteţi, în general?
 
1.             De calitatea serviciilor medicale
 
Foarte mulțumit Mulțumit Nici mulțumit, nici Nemulțumit Foarte
nemulțumit nemulțumit
         
 
 

2.             Modul în care v-au fost respectate drepturile de pacient?

Foarte mulțumit Mulțumit Nici mulțumit, Nemulțumit Foarte
nici nemulțumit nemulțumit
         
 
 
3.             Timpul de aşteptare până la prima examinare de către medic în cadrul secţiei în care
aţi fost internat?
Foarte mulțumit Mulțumit Nici mulțumit, Nemulțumit Foarte
nici nemulțumit nemulțumit
         
45
 
4.             Ați fost instruit privind modul în care ar fi trebuit să primiți medicamentele pe cale
orală(tablete, pastile)?

 da, întotdeaună  da, uneori  nu, niciodată

5.             Ați beneficiat de  raspunsuri la intrebări referitor la tratamentul administrat de la
medicul curant?

 da, întotdeaună  da, uneori  nu, niciodată

6.      Ati întilnit dificultăți referitor la internarea în secție și obținerea îndreptării în secție?

 da, întotdeaună  da, uneori  nu, niciodată

7. Sunteți membru al unei Asociații a pacienților cu hepatita B ?

 da, întotdeaună  da, uneori  nu, niciodată

8.   Sunteți satisfăcut de calitatea comunicării cu medicul de familie?

 da, întotdeaună  da, uneori  nu, niciodată

9.   Sunteți satisfăcut de calitatea comunicării cu medicul specialist din regiune?

 da, întotdeaună  da, uneori  nu, niciodată

10.   Sunteți satisfăcut de calitatea comunicării cu medicul specialist din staționar?

 da, întotdeaună  da, uneori  nu, niciodată

11.   Ați avut careva dificultăți cu programarea la investigațiile necesare ?

 da, întotdeaună  da, uneori  nu, niciodată

Chestionarul PRDQ ( Patient Relationship and Doctor Questionnary)

Afirmaţii 1 2 3 4 5
1 Medicul meu mă ajută
2 Medicul îmi dedică suficient timp
3 Am încredere în medicul meu
4 Medicul meu mă înţelege
5 Medicul meu e dedicat să mă ajute
6 Avem aceeaşi părere cu medicul meu,
referitor la simptomele pe care le am
7 Eu pot vorbi cu medicul meu, cînd am
nevoie
8 Sunt satisfăcută de tratamentul indicat
9 Consider că medicul meu este uşor de găsit

46
şi accesibil

47