HOMER

Părintele mitului grec, Homer este la rândul lui un personaj aproape mitic:
incredibila cantitate de informaţii vehiculate în Antichitate în legătură cu el,
adesea în contradicţie unele cu altele, demonstrează că din biografia sa se
cunoşteau foarte puţine detalii certe şi că elementul de legendă l-a depăşit
rapid pe cel istoric.

Nu se cunoştea semnificaţia precisă a numelui său, care apare pentru prima

oară în fragm. 357 (incert) din Hesiod: după unii însemna „orb”, în dialectul
eolidian din Cumae, iar după alţii, „ostatic”. Mai frecvent însă, prin
antonomază, era numit „Poetul”. Tradiţiile legendare abundă şi în privinţa
locului său de origine: cel  puţin şapte cetăţi îşi disputau onoarea de a-i fi loc
de baştină. Printre acestea, insula Chios, menţionată şi de Pindar ca patrie a
poetului şi sediu al unei şcoli de aezi, Homerizii, care se pretindeau a fi
descendenţii acestuia. La fel de discordante şi de slab fixate prin date istorice
erau tradiţiile referitoare la cronologia sa, plasată în epoca asediului Troiei
descris de el în Iliada (după datarea stabilită de Eratostene şi căreia i se
conformau anticii, acesta ar fi avut loc în anul 1184 î.Hr.), dar şi cu şaizeci, o
sută sau patru sute de ani mai târziu. Nici raportarea cronologică la Hesiod nu
este de mare ajutor, pentru că tradiţiile îl consideră când contemporan, când
predecesor, când succesor al acestuia. Herodot (2.53) îi consideră pe Homer
şi pe Hesiod contemporani şi îi situează pe amândoi cu patru sute de ani
înaintea sa, aşadar pe la mijlocul secolului al IX-lea î.Hr.

Raportarea la Hesiod este subliniată de o legendă populară ce a stat la baza

scrierii Întrecerea dintre Homer şi Hesiod, potrivit căreia cei doi au rivalizat
într-o competiţie poetică organizată pe insula Eubeea în cinstea lui
Amfidamas, regele insulei. Cu acel prilej, Homer ar fi fost învins de Hesiod,
datorită nu atât formei poetice, cât conţinutului versurilor sale, întrucât Homer
prezenta acţiuni războinice, în timp ce Hesiod îşi concentra arta pe temele
muncii şi păcii. Verdictul a fost dat de fratele lui Amfidamas, Panides, iar de
atunci expresia „judecata lui Panides” a devenit sinonimă cu aprecierea pripită
şi neîntemeiată.

Unele caracteristici ale biografiei lui Homer (de pildă cunoscuta legendă a
cecităţii sale, reflectată şi în portretele lui care ne-au parvenit) se datorează –
mai mult decât informaţiilor precise referitoare la el — obiceiului în virtutea
căruia erau reprezentaţi în Antichitate aezii şi rapsozii, consideraţi orbi chiar în
baza povestirii homerice despre Demodocos, cântăreţul menţionat
în Odiseea; ideea cecităţii lui Homer îşi are originea în epoca Imnului homeric
către Apollo, în jurul secolului al VI-lea î.Hr.

Activităţii sale poetice anticii îi atribuiau Iliada, Odiseea, Imnurile numite

convenţional homerice, poemul Margites, Batrahomiomahia şi câteva
compoziţii poetice minore. Se spunea că mormântul lui se afla pe insula Ios şi
putea fi încă văzut în secolul al II-lea d.Hr.

► Prezenţe în literatura antică. Printre nenumăratele biografii ale lui Homer

se regăsesc cea fals atribuită lui Herodot, o alta a lui Pseudo-Plutarh, precum
şi diverse altele de mai mică importanţă. Referiri la Homer apar în toate
operele istoricilor, poeţilor, compilatorilor şi mitografilor din Antichitate.

► Prezenţe în literatura medievală şi modernă. Figura lui Homer se află în

centrul uneia dintre cele mai aprinse dezbateri pe care le-a cunoscut vreodată
filologia clasică – aceea referitoare la paternitatea Iliadei şi a Odiseii şi la
veridicitatea istorică a unui poet numit Homer —, dezbatere cunoscută sub
numele generic „chestiunea homerică” şi în cadrul căreia poziţiile au alternat
de-a lungul secolelor, când în favoarea, când împotriva existenţei personajului
istoric Homer. Critica contemporană şi-a concentrat atenţia asupra altor teme,
„chestiunea homerică” pierzându-şi în deceniile din urmă centralitatea, dar
figura poetului orb nu a încetat să fascineze şi să suscite interesul. Dintre
numeroasele referiri prezente în literatura din toate timpurile şi din toate ţările
la Homer şi la poemele sale, merită să fie amintite cel puţin interpretarea
figurii poetului oferită de Vico şi mai ales menţionarea sa de către Dante, care
îl întâlneşte în primul cerc al infernului şi îl prezintă drept „Homer, poetul
suveran” din fruntea şcolii marilor poeţi, „bardul cu vers scânteietor, ce peste
ei ca şoimul se ridică” (Infernul, cântul 4, vv. 88, 95-96).

> Iconografie. Arta antică ne-a transmis numeroase portrete ale lui Homer,
majoritatea în copii din epoca romană după originale greceşti mai vechi,
databile aproximativ la mijlocul secolului al V-lea î.Hr. Toate sunt portrete de
reconstituire, atribuind figurii lui Homer caracteristicile transmise de tradiţie:
acesta este reprezentat ca un bătrân cu barbă lungă, concentrat şi gânditor,
purtând semnul clar al cecităţii – cavităţile orbitale profunde. Ridurile care îi
brăzdează de obicei  fruntea în aceste portrete nu indică în general vârsta
înaintată, ci sunt o reprezentare convenţională a capacităţii mnemonice
deosebite, caracteristice poetului.