Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Personajele sunt ființe de hârtie care fac acțiunea și sunt prezente la toate momentele
intamplarilor.
Personajul principal al romanului „Ion„ este personajul cu același nume, fiu al lui
Glanetasu Pop, un taran sarac din cauza faptului ca parintii sai risipisera averea, vanzand tot
pamantul. Alexandru Glanetasu, tatal lui Ion, fusese tot taran sarac, care s-a insurat cu Zenobia,
care avusese ca zestre mult pământ și provenea dintr-o famile instarita. Tatal, lenes si betiv,
risipeste averea pe bautura, iar Ion, ajuns în floarea tineretii, le va reprosa parintilor acest lucru.
In satul traditional, omul era apreciat in functie de avere, nu dupa calitati, iar Ion
asociaza saracia cu umilinta. De aceea incercarea lui Ion de a dobandi pamant nu poate fi
privita doar ca o expresie a lacomiei , ci mai ales ca expresie a dorintei de a scapa de eticheta
injositoare de sarantoc si de umilinta de a repeta soarta tatalui sau, care se invarte pe langa cei
bogati “ca un caine la usa bacatriei. In pamant el vedea realizate ambitiile sale, demnitatea sa
umana. El doreste sa aiba pamant, insa intelege ca nu va avea niciodata banii sa il
cumpere,oricat de mult ar munci. Harnicia personajului este reflectata atat indirect, prin
actiunile si gesturile sale, insa si direct, prin descrierea facuta de narator ‘’harnic si iute ca ma-
sa’’, sau de catre doamna Herdelea ‘’ e muncitor, e harnic, e saritor, e istet’’.
Disputându-şi mereu autoritatea printre tinerii din sat, Ion este respectat de aceştia, iar
rivalitatea cu George e, de fapt, rivalitatea cu cel bogat, cu unul care are pământ. Din aceeaşi
categorie face parte şi Vasile Baciu, tatăl Anei, ale cărui vorbe aspre şi insulte, spuse în faţa
tuturor oamenilor, la horă, îl dor cumplit. Se simte ruşinat, dorind să se răzbune pe cel care l-a
umilit, numindu-l „sărăntoc”, „tâlhar” şi „hoţ”.
Relatia cea mai profunda pe care o stabileste Ion este cu pamantul, personaj
simbolic, care il domina: ‘’iubirea pamantului l-a stapanit de mic copil’’. Desi la
inceputul romanul este prezentat cu multe calitati, eroul se dezumanizeaza treptat in
dorinta de a obtine pamantul, moartea fiind un gest moralizator al autorului, pedeapsa
morala pe care acesta i-o aplica.
Acesta încălca principiile morale și o împinge pe Ana la spânzurătoare. Odată setea de pământ
domolită, ambiţia şi hotărârea sunt înlocuite de mulţumire, iar brutalitatea de indiferenţă. Nici
sinuciderea Anei, nici moartea copilului, nu ii stimuleaza constiinta. Viaţa lor nu reprezintă
decât o siguranța ca este proprietar asupra pământurilor. „Glasul pământului” este înlocuit de
„glasul iubirii”. Ion o ia pe urmele Floricai, fata „cu obrajii fragezi ca piersica şi ochii albaştri
ca cerul de primăvară”, măritată acum cu George.
Moartea personajului principal este iminenta și de așteptat, astfel sfârşitul lui Ion este
perfect motivat şi moral; vinovat de propria decădere morală, răspunzător de moartea Anei,
tulburând liniştea unui cămin, Ion este pedepsit.
In concluzie, protagonistul Ion din romanul cu acelasi nume scris de Liviu Rebreanu, este
dominat de dorinta de inavutire, apeland la viclesuguri pentru a-si atinge scopurile. Acesta este lipsit
de principii morale, singura lui dorinta fiind aceea de a se imbogati.