Listă de abrevieri

UE - Uniunea Europeană
SM - State Membre
AUE - Actul Unic European
TCE - Tratatul Comunităţii Europene
TUE - Tratatul Uniunii Europene
CE - Comisia Europeană
PE - Parlamentul European
CEJ - Curtea Europeană de Justiţie
CESE - Comitetul Economic şi Social European
COR - Comitetul Regiunilor
AEM - Agenţia Europeană pentru Mediu
PAM - Programele de Acţiune pentru Mediu
DG Mediu - Directoratul General pentru Mediu
SNPM - Strategia Naţională de Protecţie a Mediului
SNGD - Strategia Naţională de Gestionare a Deşeurilor
SNSC - Strategia Naţională privind Schimbările Climatice
SNDD - Strategia Naţională pentru Dezvoltare Durabilă
MMP - Ministerul Mediului şi Pădurilor
GNM - Garda Naţională de Mediu
MT - Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii
MS - Ministerul Sănătăţii
MA - Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale
FEDR - Fondul European pentru Dezvoltare Regională
FC - Fondul de Coeziune
POS Mediu - Programului Operaţional Sectorial de Mediu
PND - Planul Naţional de Dezvoltare
PNUD - Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare
PNUM - Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu
BM - Banca Mondială
 POLITICA DE MEDIU IN UNIUNEA EUROPEANA
Introducere

Tratatul de la Maastricht evidentiaza protectia mediului ca o prioritate

cheie pentru Uniunea Europeana. Un mediu inconjurator sanatos reprezinta o
conditie esentiala pentru proprietatea pe termen lung si pentru calitatea vietii.
De aceea, cetatenii europeni cer un inalt nivel de protectie in acest domeniu.
Politica de mediu a Uniunii Europene, asa cum a fost stabilita prin Tratatul CE,
are ca scop asigurarea sustenabilitatii activitatii de protectie a mediului, prin
includerea acesteia in politicile sectoriale ale UE, prin elaborarea de masuri de
prevenire, prin respectarea principiului “cel care polueaza plateste”, prin
combaterea la sursa a poluarii, si prin asumarea in comun a responsabilitatii.

Evolutia politicii de mediu

            Tratatul de la Roma (1957) nu cuprindea referiri la protectia mediului si

abia in anii ’70 au inceput sa apara preocupari in acest sens si au fost initiate
primele actiuni ale UE in aceasta directie. Impulsul este dat de Conferinta
Natiunilor Unite asupra mediului inconjurator, desfasurata la Stockholm in
1972. Intrarea in vigoare a Actului Unic European in 1987, care a adaugat un
nou capitol la Tratat referitor la protectia mediului inconjurator (articolele 130r
-130t), este recunoscuta ca fiind punctul de cotitura pentru politica de mediu.
De la modificarea Tratatului de la Roma prin Tratatele de la Maastricht (1992),
baza legala a politicii comunitare o constituie articolele de la 174 pana la 176
(130r pana la 130t) ale Tratatului Comunitatii Europene.

            Politica in domeniul mediului se inscrie in randul asa-ziselor politici

comunitare “de acompaniament” sau “politici coordonate” – precum politica
sociala, politica in materie de cultura, sanatate publica, protectia
consumatorilor etc – denumite astfel pentru a le diferentia de politicile comune.
Criteriul principal intr-o asemenea clasificare si de diferentiere fata de “politicile
comunitare majore” l-ar putea reprezenta marimea alocatiei afectate din
bugetul comunitar.

Obiectivele politicii de mediu prevazute in Tratatul CE

1.     Conservarea, protejarea si imbunatatirea calitatii mediului

inconjurator. Masurile orientate spre atingerea acestui obiectiv includ
actiuni diferite, precum: campaniile informative, investigatiile,
educatia in domeniul mediului inconjurator, promovarea tehnologiilor
curate etc.
 2.    Protejarea sanatatii oamenilor. In afara articolului ce constituie baza
legala a politicii de mediu (art. 130r), Tratatul CE mai contine si alte
prevederi care fac referire la sanatatea oamenilor:

1.      privind sanatatea publica (art.  129)

2.      referitor la protectia consumatorilor (art. 129A)

3.      privind armonizarea legislatiilor in contextul crearii pietei

unice (art. 100A)

3.     Utilizarea prudenta si rationala a resurselor naturale acopera

administrarea tuturor acelor resurse cu care se intra in contact in
natura: flora, fauna, lemnul, apa, mineralele etc. Adjectivele
“prudenta” si “rationala” au legatura cu modelul de crestere sustinuta
care sa permita ca dezvoltarea activitatilor economice sa fie
compatibila cu reproductia resurselor, astfel incat sa se evite
epuizarea lor.

Tratatul UE acorda o importanta deosebita resurselor energetice.

Asemeni si Actului Unic European. Astfel, se stabileste ca deciziile
comunitare pot afecta politica energetica nationala, respectiv
“optiunea unui stat membru intre diferite surse de energie, precum si
in ceea ce priveste structura generala a alimentarii sale cu energie”
(art. 130s). In aceasta situatie, interesele statelor membre sunt
salvgardate prin faptul ca deciziile in acest domeniu trebuie aprobate
cu unanimitate de voturi.

4.     Promovarea de masuri la nivel international pentru a face fata

problemelor regionale sau mondiale ale mediului a fost introdusa ca
atare drept obiectiv prin Tratatul UE, la cererea Comisiei, desi nu
contine nicio prevedere specifica si poate fi considerat mai mult un
obiectiv instrumental.

In concluzie, se poate remarca ca tratatele initiale nu stabilesc o ierarhie

in atingerea obiectivelor privind mediul, astfel ca, in cazul  unui conflict intre
acestea, de orice fel, la nivelul Comunitatii, ramane la latitudinea institutiilor
comunitare sa acorde prioritate unora in defavoarea celorlalte, in functie de
circumstantele specifice fiecarui moment. Acesta este si motivul pentru care
primul obiectiv, acela care vizeaza direct mediul ambiant, nu beneficiaza de
niciun fel de avantaj fata de celelalte.
Principiile politicii de mediu

1.     “POLUATORUL PLATESTE”: cel care polueaza trebuie sa suporte

cheltuielile necesare pentru desfasurarea de masuri, decise de
autoritatile publice, pentru a garanta un nivel acceptabil de protectie a
mediului. Altfel spus, costul acestor masuri trebuie sa se reflecte in
costul bunurilor si serviciilor care au cauzat poluare in productie si/sau
consum.

2.     ACTIUNII PREVENTIVE – pleaca de la convingerea ca “prevenirea

este mai buna decat tratamentul”

3.     PRECAUTIEI: cand o activitate ameninta sa dauneze sanatatii

umane sau mediului inconjurator, trebuie luate masuri de precautie,
chiar daca nu se poate demonstra stiintific o legatura directa dintre
cauza si efect; acest principiu impune o abordare stiintifica si se
bazeaza pe identificarea si managementul riscurilor.

4.     PROTECTIEI DE NIVEL INALT : politica de mediu trebuie sa

tinteasca spre o protectie la un nivel cat mai ridicat.

5.     INTEGRARII: cerintele privind protectia mediului trebuie integrate

in formularea si implementarea tuturor politicilor sectoriale ale UE.

6.     PROXIMITATII: are ca scop incurajarea comunitatilor de a-si

asuma responsabilitatea deseurilor pe care le produc.

Instrumente de aplicare a politicii de mediu

Evolutia politicii de mediu si schimbarile inregistrate de aceasta de-a

lungul timpului sunt reflectate nu numai de obiectivele si prioritatile acesteia, ci
si de numarul in continua crestere al instrumentelor sale de implementare.
Astfel, se poate vorbi de dezvoltarea a trei tipuri de instrumente: legislative,
tehnice si instrumente economico-financiare, la care se adauga un set de
„instrumente ajutatoare”ce raspund mai degraba noilor tendinte si strategii de
protectie a mediului.

1.    Instrumente legislative: creeaza cadrul legal al politicii de

protectie a mediului inconjurator si reprezinta totalitatea
legislatiei existente in domeniu.

2. Instrumente tehnice: asigura respectarea standardelor de

calitate privind mediul ambiant si utilizarea celor mai bune
tehnologii disponibile. In categoria instrumentelor tehnice pot
fi incluse:
  Standarde si limite de emisii etc.
 Cele mai bune tehnologii disponibile (BAT)
 Denominarea „eco”(eco-etichetarea)
 Criteriile aplicabile inspectiilor de mediu in Statele Membre

3.     Instrumente financiare:  Principalele instrumente de asistenta

financiara pentru implementarea politicii de mediu sunt
reprezentate de programul LIFE si de Fondurile Structurale si de
Coeziune.

Uniunea Europeana a dovedit prin realizarile sale ca

preocuparea pentru mediu constituie unul dintre pilonii dezvoltarii
Comunitatii, conditia primordiala a succesului fiind implicarea
tuturor actorilor din sfera politica, economica si sociala.

Programele de actiune pentru mediu – cadrul general de implementare

a politicii de mediu

            In cadrul Comunitatii Economice Europene si, ulterior, in Uniunea

Europeana, au fost elaborate si adoptate, in timp, sase programe de actiune
care au exprimat o filozofie comunitara privind protectia si ameliorarea
mediului si au stabilit un calendar de actiuni specifice prevazute pentru anii
acoperiti de fiecare program in parte.

      Primul Program de actiune privind mediul (1973 – 1976) – PAM

1  pune bazele principiilor unei politici comunitare a mediului
inconjurator; defineste obiectivele fundamentale ce vor orienta mai
departe actiunile Comunitatii privind protejarea mediului si sanatatea
oamenilor; identifica actiunile generale de realizat pentru atingerea
obiectivelor stabilite; propune masuri concrete pentru a controla si
reduce cele mai grave efecte de contaminare; subliniaza importanta
colaborarii pe probleme de mediu cu alte organizatii, precum Consiliul
Europei, OCDE, organismele specializate din Sistemul Natiunilor Unite.
Se poate spune ca acest  program oglindeste vointa politica a statelor
membre.
      Al doilea Program de actiune privind mediul (1977- 1981) – PAM
2 continua si particularizeaza actiunile generale stabilite anterior. Ca si
primul program, actiunile cuprinse au fost concentrate asupra cautarii
de raspunsuri imediate la problemele grave ridicate de poluare,
ajungandu-se la concluzia ca, in domeniul mediului, a preveni este
mult mai important decat a repara.
      Al treilea Program de actiune privind mediul (1982 – 1986) – PAM
3 a stabilit, pentru prima data, prioritatile actiunii comunitare in
domeniu si a introdus noi concepte precum: integrarea nevoilor de
mediu in alte politici comunitare, scopul de a atinge o “dezvoltare
 durabila” , abordarea preventiva etc. PAM 3 a definit o strategie
globala si preventiva de salvare a mediului si resurselor, strategie ce a
fost exprimata intr-o directiva comunitara adoptata in 1985, care a
subordonat autorizarea construirii marilor lucrari industriale si de
infrastructura unui studiu prealabil al impactului acestora asupra
mediului.
      Al patrulea Program de actiune privind mediul (1987 – 1992) –
PAM 4  a urmarit sa faca din protectia mediului un element esential al
oricarei politici comunitare economice si sociale si a cuprins o
declaratie relativa la necesitatea controlului si reducerii poluarii, cu
scopul de a evita transferul poluarii dintr-o regiune in alta.
      Al cincilea Program de actiune privind mediul (1993 – 2000) – PAM
5 , intitulat sugestiv “Catre o dezvoltare durabila” , a preluat ideea
intensificarii eforturilor pentru a se asigura o dezvoltare durabila. Ca si
celelalte care l-au precedat, acesta este un plan strategic in care s-au
stabilit liniile directoare ale actiunii comunitare viitoare in domeniul
mediului inconjurator, dar, spre deosebire de programele anterioare, a
avut o abordare mai ambitioasa: protectia mediului inconjurator a fost
considerata o actiune ce trebuie sa fie urmarita chiar cu riscul de a
modifica liniile cresterii economice, pentru a obtine o dezvoltare de
durata si fara a afecta mediul natural , avand in vedere ceea ce va
trebui lasat generatiilor viitoare.
      Al saselea Program de actiune privind mediul –“Mediu 2010:
Viitorul nostru, alegerea noastra” (2001 – 2010) – PAM 6. In
Comunicarea cu privire la acest program (ianuarie 2001), Comisia
Europeana a propus cinci directii prioritare de actiune:
1.        Aplicarea efectiva a legislatiei comunitare pivind
mediul in statele membre;
2.      Obligativitatea analizarii impactului principalelor politici
comunitare asupra mediului;
3.       Implicarea stransa a consumatorilor si producatorilor
in identificarea de solutii pentru problemele de mediu;
4.       Asigurarea accesului general la informatiile de mediu,
in vederea dezvoltarii preocuparii pentru protectia
acestuia;
5.        Accentuarea importantei reducerii poluarii urbane si a
utilizarii adecvate a terenurilor ( in scopul conservarii
peisajelor si a mediilor urbane).

Programul se concentreaza pe patru domenii de actiune:

1. Modificarile climatice
2. Natura si biodiversitatea
3. Mediul si sanatatea
4. Gestiunea resurselor naturale si a deseurilor.
Principalii factori care au impiedicat mult timp dezvoltarea unei politici
efective de mediu la nivel european

1.     Diferentele semnificative intre standardele de mediu ale

tarilor membre; spre exemplu, Austria, Danemarca,
Finlanda sau Olanda au avut dintotdeauna standarde de
mediu mult mai ridicate decat Grecia, Portugalia
sau Spania, folosite, ce-i drept, intr-o prima etapa, mai
curand ca instrumente de protectie comerciala netarifara,
decat strict ca mijloace pentru protectia mediului. Din
acest punct de vedere, a patra extindere a Uniunii (1995)
a contribuit esential la cresterea rolului Comunitatii in
domeniul mediului prin presiunile exercitate de catre noii
intrati in directia fixarii unor norme mai stricte de
protectie;

2.    Limitele tratatelor si aplicarea principiului

subsidiaritatii care nu au permis implicarea Comunitatii,
gestionarea problemelor de mediu in tarile membre, decat
in limita necesara functionarii pietei interne;

3.     Posibilitatile reduse de impact asupra legislatiilor

nationale a Directivelor, ca instrument legislativ comunitar
predominant in acquis-ul de mediu, corelat cu utilizarea
votului unanim  in adoptarea legislatiei de mediu;

4. Lipsa unor studii privind problemele de mediu si

impactul pe termen lung al degradarii mediului, al utilizarii
intensive a resurselor si al reducerii biodiversitatii;

5.      Opozitia clasica intre obiectivele economice si cele de

mediu (criterii stricte in materie de protectia mediului
limiteaza accesul la resurse, determina cresterea costurilor
si afecteaza competitivitatea); destul de tarziu, s-a
argumentat faptul ca standardele ridicate de mediu pot
genera valoare adaugata ridicata si pot ameliora astfel
competitivitatea firmelor, existand mai curand o relatie de
complementaritate, decat de „conflict” intre cele doua
categorii de obiective;

6.  Costurile ridicate ale aplicarii unei politici de

mediu; eco-tehnologiile, agricultura extensiva de tip
 durabil presupun costuri ridicate pe care unele dintre tarile
membre nu-si puteau permite sa le suporte;
7.     nivelul scazut al rezultatelor in domeniul cercetarii de
mediu si al dezvoltarii eco-tehnologiilor; nu intamplator,
una dintre masurile adoptate deComisie mai tarziu in
directia durabilitatii cresterii o constituie cercetarea
si dezvoltarea tehnologica.

Concluzii

Protectia mediului reprezinta astazi in Uniunea Europeana o politica

orizontala, cu rol de principiu in elaborarea si aplicarea tuturor politicilor
Comunitatii si statelor membre. Abordarea integrata tine de evolutiile la nivelul
strategiilor generale de integrare din ultimul deceniu al secolului trecut care s-
au adaptat treptat modelului dezvoltarii durabile. Tratatul de la Maastricht
ridica protectia mediului la „rangul” de politica comunitara, iar Tratatul de la
Amsterdam include principiul dezvoltarii durabile ca unul dintre obiectivele
comunitare si stabileste aplicarea principiului integrarii mediului in politicile
sectoriale.

In cei peste 30 de ani de actiune comunitara in domeniul protectiei mediului,

Comisia apreciaza ca principalele rezultate obtinute sunt: diminuarea
reziduurilor industriale, limitarea sau interzicerea utilizarii unor substante
toxice, cu riscuri ridicate pentru mediu si sanatate, diminuarea acidificarii
apelor, ameliorarea gestionarii deseurilor, ameliorarea calitatii apelor, aerului si
solului. Pentru ameliorarea impactului PEM, anii urmatori vor acorda prioritate
acelor strategii si instrumente care vor promova o mai buna corelare intre
obiectivele de mediu si cele ale pietei libere (in special prin modificarea
comportamentelor de productie si de consum) si se va urmari o integrare mai
eficace si mai coerenta a mediului in politicile sectoriale. In plus, una dintre
marile provocari o va constitui si aplicarea politicii de mediu in noile tari
membre.
 Bibliografie:

 Petre Prisecaru, “Politici comune  ale Uniunii Europene” , Editura

Economica, 2004, pag 224, 226,

 Cornelia Popescu, Gabriela Anghel, “Economia Uniunii Europene” ,Editura

Economica, 2007, pag 307, 308, 309, 310, 311, 312, 313, 314, 315

 http://www.eco-ambalaj.ro/politica-de-mediu/ue/Politica-de-mediu-in-
Uniunea-Europeana-5.html

 http://www.eco-ambalaj.ro/politica-de-mediu/ue/Instrumente-de-
asistenta-financiara-ale-politicii-de-mediu-8.html

 http://www.zmo.ro/content/editor/File/ECOLIFE/politica%20de%20mediu
%20a%20UE.pdf

 www.lascoala.com/Referate/Politica-de-mediu-a-Uniunii-Europene.doc

 http://www.cse.uaic.ro/_Fisiere/Documentare/Suporturi%20de
%20curs/politici%20de%20mediu.pdf