UNIVERSITATEA

FACULTATEA GEOGRAFIE
PROGRAMUL DE STUDII UNIVERSITARE DE
MASTERAT
ANALIZA ŞI EXPERTIZA RISCURILOR DE MEDIU

LUCRARE DE DISERTAŢIE

Coordonator ştiinţific
Absolvent

BUCUREŞTI

1
 2012

UNIVERSITATEA
FACULTATEA GEOGRAFIE
PROGRAMUL DE STUDII UNIVERSITARE DE
MASTERAT
ANALIZA ŞI EXPERTIZA RISCURILOR DE MEDIU

Impactul dezvoltării oraşelor din sectorul montan al văii

Prahova asupra mediului natural –
sector Predeal-Comarnic

Coordonator ştiinţific
Absolvent

BUCUREŞTI
2
 2012

Cuprins

Introducere – pg. 4
Cap. I. Localizare şi istoric, Valea Prahovei sector Predeal-Comarnic
– pg. 5
Cap. II. Caracteristici fizico-geografice
2.1. Substrat geologic – pg. 9
2.2. Relief – pg. 11
2.3. Caracteristici climatice – pg. 11
2.4. Hidrologia – pg. 15
2.5. Vegetaţie şi soluri – pg. 15
Cap. III. Caracteristici socio – economice
3.1. Populaţie – pg. 19
3.2. Aşezări – pg. 20
3.3. Activităţi economice – pg. 21
Cap. IV. Studiu de caz. Impactul dezvoltării oraşelor din sectorul
montan al văii Prahova asupra mediului natural – sector Predeal-
Comarnic – pg. 22
Concluzii – pg. 29
Bibliografie – pg. 30
Anexe – pg. 32

3
 Introducere

În lucrarea de faţă mi-am propus să analizez impactul dezvoltării oraşelor asupra calităţii
mediului şi a vieţii, în arealul judeţului Prahova, oprindu-mă în studiul de caz asupra Văii Prahova
– sector Predeal-Comarnic.
Doresc ca lucrarea de faţă să constituie un prim pas spre conştientizarea problematicii
actuale a mediului şi spre schimbarea atitudinii faţă de această problematică prin luarea de măsuri
pentru un mediu mai sănătos de care să se bucure şi generaţiile ce vor urma.
Elaborarea lucrării de faţă am realizat-o atât pe baza consultării bibliografiei de specialitate,
cât şi prin ieşirile pe teren. Am consultat lucrări de geologie, hidrologie, climatologie, pedologie,
biologie şi biogeografie pentru stabilirea particularităţilor cadrului natural, lucrări de istorie,
geografie umană şi geografie economică pentru stabilirea particularităţilor socio-economice, a
evoluţiei lor în timp şi în special a impactului acestora aspra mediului natural, precum şi lucrări
generale de geografia mediului pentru stabilirea unei metodologii de lucru şi definirea unor noţiuni.
De mare importanţă a fost şi materialul cartografic (hărţi geologice, Planul Urbanistic
General etc.), datele obţinute de la diverse instituţii, precum şi preţioasele informaţii scrise şi
verbale obţinute pe teren în timpul anchetelor, şi, nu în ultimul rând, cunoştinţele obţinute în anii de
facultate.
Lucrarea este structurată în patru capitole principale şi opt subcapitole, aşa cum se vede din
cuprins. Am început cercetarea prin localizarea geografică a Văii Prahova şi în special, sectorul
Predeal-Comarnic, precum şi cu un scurt istoric a principalelor localităţi aflate pe acest traseu.
În capitolul doi am prezentat caracteristicile fizico-geografice ale acestui sector,
caracteristici care ...

4
 Cap. I. Localizare şi istoric Valea Prahovei sector Predeal-Comarnic

Prin poziţia ei geografică, Valea Prahovei a fost dintotdeauna o poartă largă, deschisă între
Transilvania şi Ţara Românească, o cale prin care s-au asigurat o circulaţie densă şi permanente
legături între oamenii de dincolo şi de dincoace de munţi. Râul cu acelaşi nume desparte masivul
Bucegi de masivul Gârbova, Valea Prahovei fiind una din cele mai pitoreşti din România. „Vale şi
vatră a zămislirii prahovenilor, arie de dezvoltare neântreruptă, Valea Prahovei şi-a conturat o
adevărată personalitate: a fost cetate de stâncă şi de ape, iar culmile dealurilor înfrăţite cu şesul
dinspre Ploieşti şi Gherghiţa, zăvoaiele şi lunca râului, păienjenişul potecilor ce străbăteau desişul
codrilor peste munţi s-au constituit într-o unitate geografică organică”1.( Stănescu I., Ballif S., 1976),
Pentru mulţi dintre turişti, Valea Prahovei, aşa cum apare în anunţul agenţiilor de turism şi
cum este folosită în mod curent în vorbire, înseamnă Comarnic, Sinaia, Buşteni, Predeal,
desemnând locuri de înnoptare şi drumeţie. În sens geografic, şi nu numai geografic, conţinutul
noţiunii, greşit restâns doar la sectorul de munte, trebuie întregit, pentru a desemna întreaga vale de
la izvor la vărsare.
De la izvor şi până la vărsare Prahova îşi schimbă succesiv direcţia, rotindu-se treptat către
est. Valea prahovei este marcată la nord, est şi vest de o cumpănă de ape. Numai în extremitatea
sudică, hotarul ei este mai puţin evident. În nord, cumpăna apelor desparte bazinul prahovean de cel
al Ţării Bârsei. În est curge Doftana, afluent al Prahovei, de care aceasta-i despărţită prin culmile
domoale ale Munţilor Gârbovei şi ale dealurilor Cucuiatu şi Muscel. În vest, bazinul hidrografic al
râului se întinde spre Ialomiţa, de care e separat de podul uşor ondulat al Bucegilor. Cumpăna
apelor de aici atinge altitudini ce depăşesc 2000 m.
În partea superioară sunt staţiunile balneoclimaterice, oaze de linişte şi izvoare de sănătate:
Predeal, Azuga, Sinaia- oraşe ce se mândresc şi cu industriile lor aflate în dezvoltare. La ieşirea
dintre munţi - Comarnicul şi Breaza, prima localitate industrială, a doua, staţiune de odihnă cu un
climat benefic, dar şi cu importante unităţi ale muncii. Mai jos, Câmpina, cu arhitectură originală şi
cu distincţii turistice unice, nu în ultimul rând Băicoi şi Ploieşti, acesta din urmă fiind capitală de
judeţ, cetate a industriei, culturii şi turismului. Sub raportul coordonatelor geografice, sudul
Prahovei, mai precis municipiul Ploieşti este străbătut de paralela de 45 grade, care marchează
riguros jumătatea distanţei dintre Polul Nord şi Ecuator.
1
Stănescu I., Ballif S., (1976), Meteorologie şi drumeţie, Editura Sport-Turism, Bucureşti, p. 71;
5
 Predeal, este localitatea urbană situată la cea mai mare altitudine din ţara noastră, cunoscând
o intensă activitate comercială încă din secolul XVIII, când erau menţionate „hanuri pentru ospăţ şi
găzduire”. În 1774 se întemeiează un schit, chiar pe locul actualei mănăstiri.
Casele construite în această perioadă aparţin tipului montan românesc, cu temelia de piatră,
camere din bârne groase de lemn şi acoperiş de şindrilă. Odată cu construcţia şoselei şi a căii ferate,
precum şi cu prezenţa vămii, Predealul cunoaşte o dezvoltare rapidă, atât din punct de vedere
comercial, cât şi turistic. Astfel, spre sfârşitul secolului sunt construite primele vile, într-un stil
arhitectonic ce amintesc de cele din Alpii Elveţiei. În 1935 este declarat oraş, ca recunoaştere a
importanţei pe care o dobândise din punct de vedere comercial şi turistic. De atunci datează multe
dintre structurilor turistice ale staţiunii precum şi majoritatea vilelor turistice. Dupa 1950 au fost
construite cele mai mari si reprezentative hoteluri ale statiunii, tot în această perioadă au fost
amenajate şi pârtiile de pe Clăbucet şi s-au instalat mijloacele de transport pe cablu, făcând din
Predeal una dintre cele mai importante staţiuni pentru sporturile de iarnă din România.
În prezent se înregistrează un oarecare regres al activităţii turistice, comparativ cu perioada
de dinainte de 1990, în special ca urmare a privatizărilor nereuşite şi retrocedărilor. Deşi s-au
construit numeroase vile şi pensiuni turistice particulare, acestea nu au putut împiedica scăderea
caliăţii serviciilor turistice şi a confortului.
Azuga este cel mai mare afluent al Prahovei din regiunea ei de obârşie. Oraşul Azuga este
situat la poalele munţilor Bucegi, la 45 grade 37 minute Lat. Nordică şi 25 grade 33 minute Long.
Estică, pe teraseule râului Prahova şi a pârâului Azuga, la altitudini cuprinse între 910 şi 1050 m.
Teritoriul administrativ al oraşului cuprinde zona de munte şi zonele de terasă a râurilor mai sus
amintite, în suprafaţă totală de 8304 ha.(intravilan şi extravilan), cu o populaţie stabilă de 5230
locuitori, încadrându-se în categoria oraşelor mijlocii.
Oraşul Azuga face parte din grupa oraşelor Văii Prahovei cu puternic potenţial turistic, fiind
declarat staţiune montană de interes naţional şi este traversat de axa nord-sud, fiind prima localitate
la intrarea în judeţul Prahova dinspre Braşov. În raport cu judeţul, oraşul Azuga este amplasat la
limita nord-vestică a acestuia, la o distanţă de 70 km. faţă de municipiul Ploieşti.
 Teritoriul administrativ al oraşului se învecinează după cum urmează:2
- la nord - judeţul Braşov
- la vest şi sud - oraşul Buşteni
- la sud şi est - comuna Valea Doftanei
Reţeaua hidrografică a zonei este reprezentată de râul Prahova, pârâul Azuga, Limbăşelul,
Unghia mare, Valea Grecului, Valea Glodului, Valea Căşăriei, Valea Cazacu, Valea Sitei, Valea
Urechea, Valea Mărului, Valea Sorica. În afara cursurilor de apă permanente, în perioadele
ploioase, pe versanţii munţilor Clăbucetul Taurului şi Sorica se formează cursuri cu caracter

2
http://www.primariaazuga.ro/module.php?module=newsannounce&catid=99&item=580, accesat la 05,12.2011;
6
torenţial, unele afectând oraşul. Nivelul apei freatice este variabil funcţie de stratificaţia din zona
respectiva şi a fost întâlnită la adâncimi de la 0,5 m. până la 2,2m. Clima în zona oraşului este
specific de munte cu temperaturi maxime în timpul verii de +30 grade C şi minime în timpul iernii
de -33 grade C, media anuală fiind cuprinsă între 2-4 grade C. Adâncimea de înghet  este de 1,00 m.
Cantitatea medie anuala de precipitaţii este de 1000-1200 mm. Vânturile dominante bat din sectorul
Nordic, fiind canalizate de-a lungul văilor. Din punct de vedere seismic localitatea se încadrează în
zona de calcul „D”; cu Ks=0,16 şi Tc=1sec. Funcţiunea  economică dominantă a oraşului este cea
turistică, staţiunea dispunând de 500 locuri de cazare în 3 hoteluri şi 24 de pensiuni turistice.
Deşi a avut o puternică tradiţie industrială, în prezent oraşul mai are ca activitate industrială
fabrica de bere, fabrica de produse refractare, Cramele Halewood, S.C. EVEREST ROPACK S.A.
(ambalaje carton), linii de producţie care înglobează aproximativ 400 de locuri de muncă. La
activităţile de mai sus se adaugă o intensă activitate de construcţii, care mai asigură în medie 100
locuri de muncă. Activitatea agricola şi cea zootehnică sunt nesemnificative, desfăşurându-se
restrâns, numai în cadrul gospodăriilor individuale şi pentru uzul personal al familiilor respective,
iar în golurile alpine mai sunt amplasate 9 stâne iar în domeniul silviculturii  funcţionează Ocolul
silvic Azuga3.
Buşteni, a avut aceeaşi evoluţie ca şi restul localităţilor de pe Valea Superioară a Prahovei.
Astfel, începând cu secolul XIX au apărut primele gospodării, precum şi primele activităţi
comerciale. În acest sens trebuie pomenită existenţa în 1848 a 12 familii, precum şi a hanului
„Slonul de Piatră” (pe locul actualei gări) unde poposeau negustorii ce veneau ca mărfuri din Ţara
Românească şi se îndreptau spre Braşov.
Caracteristic zonei era casa românească de munte, cu cerdac şi faţada sculptată în lemn
construită în stilul arhitectonic specific zonei şi care se mai păstrează în zilele noastre doar izolat.
Un astfel de exemplar se găseste chiar în apropierea gării. După 1882, odata cu construirea fabricii
de hârtie, s-a înregistrat un spor însemnat de populaţie. Acesta a fost absorbit în activităţile fabricii
de hârtie, precum şi în cele de exploatare şi transport a materiei prime lemnoase.
Nu trebuie uitată nici activitatea turistică, mai ales începând cu secolul XX, mult mai redusă
decât în Sinaia, mulţi turişti fiind atraşi de frumuseţea peisajului, precum şi de posibilitatea
practicării alpinismului pe pereţii de piatră ai Bucegilor. Dealtfel, supranumit şi „Staţiunea
alpiniştilor”, Busteni reprezintă principalul punct de plecare pentru traseele de alpinism din Bucegi.
În prezent, putem observa o dezvoltare a activităţii turistice, mai ales pentru turismul de odihnă, în
paralel cu alpinismul. După 1950 au fost construite şi principalele hoteluri din Buşteni precum şi
numeroase vile.
După 1990, iniţiativa privată a dus la apariţia a numeroase vile şi pensiuni, ce asigură
cazarea a numeroşi turişti, în special la sfârşit de săptămână şi în sezon (estival şi hivernal). Prin

3
http://www.primariaazuga.ro/module.php?module=newsannounce&catid=90&item=497, accesat 05.12.2011;
7
urmare, tot mai mulţi locuitori, atât din Buşteni cât şi din aval sau amonte, sunt angrenaţi în
activităţi turistice, dar şi în alte activităţi din sectorul serviciilor. Astfel, ca urmare a importanţei pe
care a căpătat-o staţiunea Busteni în peisajul Văii Prahovei, aici a fost înfiinţat şi un liceu economic
ce pregăteşte tineri pentru sectorul serviciilor comerciale şi în special cele turistice, asigurând
necesarul de personal calificat pentru întreaga regiune.
Sinaia, mai precis partea veche a oraşului cunoscută sub numele de Izvor, a fost prima
aşezare laică permanentă de pe Valea Superioară a Prahovei, întemeiată între 1782 -1784. Sinaia a
început să se dezvolte ca localitate şi în special ca staţiune, după construirea şoselei pe Valea
Prahovei, dar mai ales după construirea căii ferate Ploieşti-Predeal, în 1880 fiind declarat oraş.
Supranumită şi „Perla Carpaţilor” a fost pricipalul centru de atracţie pentru turiştii din Bucureşti şi
Ploieşti, devenind un important centru turistic. Începând cu anul 1879, aici şi-au construit case de
vacanţă principalii oameni ai vremii, ceea ce a dus la dezvoltarea activităţii umane: s-au construit
capacităţi de cazare pentru turişti, locuri de agrement, s-a dezvoltat industria de construcţii şi
implicit de prelucrare, precum şi comerţul.
Turismul la sfârşit şi început de secol este descris de unii autori, aşa cum se percepea
activitatea turistică de către majoritate: „Printre vilegiaturiştii estivali, patronul celei mai de frunte
bodegi din Bucureşti avea darul să stârnească sarcasmele lui Caragiale. Astfel, o dată sau cel mult
de două ori pe vară, negustorul nostru făcea o excursie în munţi, dar ce excursie! Mai bine zis o
procesiune, o expediţie. Într-adevăr, în fruntea coloanei mergeau băieţani descălţaţi, fiecare ducând
diverse borcane încărcate cu tot ce se găsea mai bun în bodegă; apoi urma un lung monom de
oameni (sic) cu damigene şi ploşti de format şi calibru felurit, obiecte prea preţioase şi fragile
pentru a fi transportate pe căi. Mândră venea apoi coloana de aprovizionare propriu-zisă pe căişori
scunzi de munte cu desagii doldora de bunătăţi, iar pe deasupra câte un drac de băieţan cocoţat în
vârful şeii şi ţinând ţanţos în mână frigarea destinată rostuirii puilor fripţi. Închizând coloana, la
urmă de tot, apărea mulţimea excursioniştilor propriu-zişi, cu cai deşălaţi sub greutatea trupurilor
îmbuibate. Coloana şerpuia urcând spre mănăstire sub privirile ironice ale sinaioţilor. Prea departe
nu se ducea, deoarece nu căuta nici privelişti din zbor de vultur, nici ascensiuni nesănătoase.
Obiectivul său era mai simplu, deşi triplu:. un loc cu apă (pentru clătitul paharelor), lemne, pentru
friptul puilor, şi iarbă pentru tolănirea comesenilor şi fericirea cailor. Cum aceste obiective se
găseau din belşug şi pe aproape, repede coloana noastră poposea şi fălcile intrau în acţiune, acţiune
ce ducea până pe înserate când, obosiţi de atâta înfulecat, bravii noştri excursionişti luau calea
întoarcerii. Din „amanţii naturii”, „vajnicii cuceritori de neprihănite piscuri” nu-l mai scotea
Caragiale, iar pe organizatorul acestei agape aproape îl convinsese maestrul că n-ar fi rău să-şi
extindă activitatea asupra piscurilor himalaiene, Bucegii fiind prea banali pentru asemenea os de
alpinist.”4(Istrate, 1988)
4
Istrate I., (1988), Turismul un fenomen în mişcare, Editura Sport-Turism, Bucureşti, p. 130;

8
 Comarnic, în zona de contact a Gârbovei cu Subcarpaţii, unde Prahova soarbe undele văii lui
Bogdan, spre nord, ale Saarului şi Beliei la sud, se desfăşoară Comarnicul. Vatra oraşului se înscrie
pe ambele maluri ale Prahovei, ocupând terasa de luncă, şi pe cea înaltă, puternic fragmentată,
precum şi sectoarele de versant. Către vest, dar mai ales către est, zona se lărgeşte luând aspectul
unei forme depresionare, ocupând fragmentele de terasă la înălţimi de peste 70 m.
Oraşul se ridică pe verticală între 600 şi 700 m, dar gospodăriile izolate urcă, ici-colo, la peste 1000
m. Privită de pe rama dealurilor având culmi domoale, din partea estică şi vestică, dar mai ales din
nord, depresiunea este înconjurată de codrii verzi de stejar, fag şi brad.
Numele localităţii şi a toponimiei din jur este legată de terminologia oierilor. Ca şi Breaza,
se pare că acest sat a fost înfiinţat de mocanii transilvăneni care, în drumul lor către bălţile Dunării
poposeau aici şi tot aici se făcea şi tunsul oilor, cel puţin până în secolul al XVIII-lea. Atestat
documentar ca sat, începând cu secolul al XV-lea, Comarnicul se afla în stăpânirea boierilor
Mărgineni. În secolul al XVII-lea, aşezarea trecea în stăpânirea familiilor Cantacuzino şi Filipescu,
iar două secole mai târziu în proprietatea domnitorului Gheorghe Bibescu.
Natura a fost darnică cu acest ţinut, condiţiile climatice, favorizând mai ales dezvoltarea
vegetaţiei forestiere şi a pajiştilor. Poziţia matematică determinată de coordonatele de 25°42’
longitudine estică şi 45°15’ latitudine nordică au făcut să apară şi să se dezvolte în valea de sus a
Prahovei, la ieşirea acesteia dintre munţi, Comarnicul de astăzi. Situat în plină zonă de interferenţă
carpato-subcarpatică, între Sinaia (la nord), Breaza (la sud), Secaria (la est), şi Talea (la vest), la o
departare de 108 km de capitala ţării, Comarnicul a căpătat o fizionomie aparte rezultată din
varietatea peisajului şi a resurselor mediului, a ocupaţiilor, obiceiurilor şi îmbrăcămintei.
Expusă razelor solare tot timpul anului, adapostită de munţi şi dealuri, depresiunea
Comarnic oferă un climat lipsit de umiditate şi vânturi, cu un echilibru specific treptei
Subcarpaţilor. Temeperaturile anuale înregistrează valori cuprinse aproximativ între +8° şi +10°C,
pe văi şi +8° la +9°C pe înălţimi, iar precipitaţiile ating 600-800 ml anual, având mers regulat cu
minimul în februarie şi maximul în mai-iunie. Reţeaua hidrografică de pe teritoriul oraşului este
tributară râului Prahova, care-l străbate de la nord la sud pe o lungime de mai bine de 6 km. Chiar în
extremitatea nordică Prahova primeşte, pârâul Valea lui Bogdan care-i formează hotarul cu Sinaia.
Ceva mai la sud, nu departe de castelul domnitorului Gheorghe Bibescu, râul primeşte pârâul
Floreiul. Între cei doi afluenţi s-a dezvoltat, în timp, un sat, azi cartier al oraşului, căruia i s-a spus
Posada. În aval, Prahova mai primeşte pârâul Cernica, Bătrâioara, Belia şi Saaru.
În primăvara anului 20105, patru cartiere şi un drum judeţean au fost afectate şi la Comarnic,
de alunecările de teren. Zăpada care s-a dezgheţat şi ploile au înmuiat pământul, iar oamenii nu
puteau dormi noaptea de teamă ca nu cumva pământul să le înghită locuinţele. Un crater imens a
apărut pe şoseaua proaspăt asfaltată, iar alunecările au ajuns aproape de gospodării. Cu lacrimi în

5
http://www.realitatea.net/alunecari-de-teren-in-mai-multe-gospodarii-din-comarnic_780112.html, accesat 05.12.2011;
9
ochi, familiile care locuiesc în zonă povestesc că nu vor să-şi vadă munca de-o viaţă năruită. Pereţii
caselor deja au crăpat, iar proprietarii lor se roagă ca vremea să nu se strice, în fiecare zi de
primăvară cînd se dezgheaţă zăpada de pe culmi, pâmântul se surpă, iar o ploaie ar provoca un
dezastru. În pericol este şi drumul judeţean 101 A care leagă oraşul Comarnic de comuna Secăria.

Cap. II. Caracteristici fizico-geografice

2.1. Substrat geologic

Din punct de vedere geologic, Carpaţii Meridionali sunt constituiţi din gnaise, şisturi
cristaline cu intrusiuni granitice. Pe flacul estic al Meridionalilor, apare un areal cu calcare
mezozoice, conglomerate constituind grupa Munţilor Bucegi. Pe flancul vestic apare, de asemenea,
un areal larg dezvoltat cu calcare mezozoice. (Anexa 2.1.)

2.2. Relief
Ca rezultantă a acţiunii complexe a factorilor endogeni care au rolul de a pune la dispoziţie
materie telurică şi a factorilor exogeni cu rol de modelare a masei petrografice, relieful Carpaţilor
Meridionali, se caracterizează prin masivitate, complexitate morfologică, fragmentare transversală
şi longitudinală accentuată. Masivitatea reliefului este pusă în evidenţă şi de unii indicatori
cantitativi ai reliefului cum sunt6: (Surd, 1992)
- altitudinea maximă care este de 2544 m atinsă de vârful Moldoveanu din Munţii Fărăgaş;
- altitudinea medie care este de 1136 m;
- relieful cu înălţimi de peste 2000 m ocupă 10 % din suprafaţa totală a Carpaţilor Meridionali;
- cele mai frecvente altitudini sunt cele de 1000-1500 m cu 34 % din suprafaţa totală, după care
urmează cele de 700-900 m cu 19 %.
Complexitatea morfologică este rezultatul acţiunii de modelare a mai multor factori exogeni
şi anume: gheţarii montani, eroziunea fluviatilă, mişcările în masă determinate de un complex de
elemente de natură endogenă şi exogenă. Trăsătura morfologică cea mai importantă a este dispoziţia
în trepte a reliefului, ca urmare a modelării policiclice în decursul evoluţiei paleogegrafice. Aici se
întâlnesc suprafeţe de netezire devenite clasice. Configuraţia reliefului joacă un rol important în
geneza şi regimul unor elemente climatice. Formele convexe de relief sunt expuse, în permanenţă,
vântului (indiferent de direcţie), fapt ce determină creşterea turbulenţei atmosferice şi omogenizarea
temperaturii aerului. Formele concave, în schimb, se caracterizează prin umezeală mai mare a
aerului, depuneri frecvente de rouă, situaţii de calm atmoferic (> 50 % din total), contraste termice
evidente între zi şi noapte, iarnă şi vară, inversiuni de temperatură.

6
Surd V., (1992), Monografia turistică a Carpaţilor Româneşti, Editura Casa Română, Oakland, p. 55;

10
 Culoarele depresionare din zona montană se caracterizează printr-o canalizare a curentului
de aer, fapt ce determină creşterea amestecului turbulent şi omogenizarea valorilor principalilor
parametrii climatici. Dacă se iau în considerare formele minore de relief, gama proceselor şi a
fenomenelor climatice influenţate de suprafaţa activă este mult mai variată, a căror influenţă redusă
se resimte numai în spaţiul micro şi topoclimatic.
Toţi factorii enumeraţi, de multe ori dependendenţi unii de alţii, influenţează cantitatea de
căldură solară ajunsă la sol, iar însumarea lor, fiecare într-o anumită proporţie, se reflectă, mai ales,
în evoluţia temperaturii, precum şi în aspectul peisajului geografic. Astfel apar diferenţieri de
temperatură între versanţii umbriţi şi însoriţi, atât în ceea ce priveşte media anuală, cât şi la mediile
lunare. Şt. M. Stoenescu (1951)7 pune în evidenţă în Masivul Bucegi o diferenţă de 20 0 C a
temperaturii medii anuale între staţia Dobreşti instalată pe pantele însorite şi staţia Sinaia, pe
versantul estic. Interesantă este evoluţia temperaturii pe pantele cu expoziţie estică şi vestică, chiar
dacă cantitativ, temperaturile sunt asemănătoare. Pe versanţii cu expoziţie estică maximul termic se
produce până la ora 1300, iar pe versantul vestic după ora amiezii. Pe aceste pante scutite de
încălzire excesivă la trecerea soarelui la meridian, se localizează topoclimate moderate.

2.3. Caracteristici climatice

Un factor geografic deosebit de important care determină caracterul climei pe teritoriul
României şi a subunităţilor geografice din cadrul teritoriul naţional este circulaţia generală a
atmosferei. Cercetările referitoare la circulaţia aerului deasupra Europei au pus în evidenţă faptul
că, în afara vânturilor de vest, caracteristice latitudinilor mijlocii, se mai pot întâlni şi alte orientări
ale circulaţiei atmosferice, cum sunt: circulaţia meridională, care se realizează din direcţia nordică
sau sudică; circulaţia de blocare. Circulaţia vestică, circulaţia polară, circulaţia tropicală, circulaţia
de blocare din stratele inferioare ale atmosferei, au implicaţii directe asupra vremii şi climei
României, precum şi asupra Văii Prahova, care se constituie ca o subunitate geografică distinctă în
cadrul teritoriului naţional.
Circulaţia zonală sau vestică este forma cea mai importantă de circulaţie pentru continentul
european, în ansamblu, şi, pentru teritoriul României, în particular. Are o frecvenţă crescută de 164
zile/an, respectiv 45 % din totalul cazurilor. Se caracterizează printr-o mare stabilitate, fiind
prezentă atât vara cât şi iarna. Frecvenţa maximă se produce în luna august (58 %) şi martie (44 %),
iar minimă, în luna iunie (24 %). Acest tip de circulaţie se formează în condiţiile existenţei unui
câmp de mare presiune atmosferică deasupra părţii de sud a continentului şi a unei zone
depresionare în regiunile nordice. Vremea rezultată în urma acestui tip de circulaţie este, în general,
umedă şi închisă, cu precipitaţii frecvente. Iernile sunt mai blânde, cu temperaturi mai ridicate.
Precipitaţiile montane sunt şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare în zona montană înaltă. Anotimpul

7
Stoenescu, Şt. M., (1951), Clima Bucegilor, Editura Tehnică, Bucureşti, p. 101;
11
de vară este ceva mai răcoros, datorită invaziilor de mase de aer oceanic. Instabilitatea accentuată a
acestora determină căderea precipitaţiilor abundente sub formă de averse, însosţite de descărcări
electrice, îndeosebi în regiunile de munte.
Circulaţia polară este o formă importantă a mişcărilor aerului, care acţionează în sensul
eliberării potenţialului energetic dintre latitudinile superioare şi inferioare. Are o frecvenţă de 110
zile pe an, respectiv 30 % din cazuri. Apariţia circulaţiei polare este favorizată de dezvoltarea şi
extinderea către Islanda a anticiclonului Azorelor. Deasupra celei mai mari părţi a Europei se
formează o vastă zonă depresionară, cu nuclee secundare în bazinul mediteranian. Această situaţie a
centrilor barici determină formarea unor curenţi de aer de la nord către sud (nord-vest spre sud-est),
care transportă aerul polar până în bazinul mediteranean.
Pătrunderea aerului polar de origine oceanică determină o scădere pronunţată a temperaturii,
creşterea nebulozităţii şi a cantităţilor de precipitaţii căzute, atât iarna cât şi vara, când au caracter
de averse. Uneori pot apărea situaţii când dorsala anticiclonului Azoric se uneşte cu anticiclonul
situat în mările polare sau cel cantonat deasupra platourilor înalte îngheţate ale Groenlandei sau
deasupra Peninsulei Scandinave. Această situaţie determină ca peste Europa Centrală să pătrundă
dinspre nord, din bazinul polar, mase de aer care pot produce o scădere pronunţată a temperaturii.
Acest tip de circulaţie provoacă răcirile de primăvară, vară şi toamnă, iar iarna temperaturi foarte
coborâte (îndeosebi în depresiunile intracarpatice). Uneori, pot să dea căderi abundente de zăpadă,
însoţite de viteze mari ale vîntului de 100-150 km la oră, care viscoleşte zăpada.
Circulaţia tropicală asigură transportul excesului de căldură din regiunile tropicale în cele
polare Circulaţia tropicală deasupra continentului european şi mai cu seamă deasupra părţii de sud-
est a acestuia, „are o durată de 55 zile pe an, ceea ce reprezintă o frecvenţă anuală de 14 %.
Teritoriul României şi, implicit, versantul sudic al Carpaţilor Meridionali, care constituie o
veritabilă barieră orografică în calea maselor de aer tropicale, sunt influenţate de acestea, fie din
direcţia sud-vestică (când aerul tropical trece pe deasupra Mării Mediterane, aducând o cantitate
substanţială de vapori de apă), fie din direcţia sud-estică (când trece peste Asia Mică, ajungând
deasupra României sub forma unui aer mai cald şi sărac în precipitaţii). În perioada rece a aerului,
transportul aerului cald din nordul Africii, peste Marea Mediterană, determină apariţia iernilor
blânde şi cu precipitaţii abundente. Vara, transportul de aer fierbinte din sud-est determină vreme
frumoasă şi caldă, cu perioade de secetă, iar cel de aer maritim - tropical din sud-vest - vreme
instabilă, cu averse şi descărcări electrice”8.(Ungureanu, 2005)
Temperatura aerului constituie unul dintre factorii principali care condiţionează dezvoltarea
vieţii şi desfăşurarea activităţii în regiunea de munte. Fondul energetic autohton, rezultat în urma
transformării radiaţiei solare la nivelul suprafeţei active în căldură şi cel transportat prin intermediul
circulaţiei atmosferice sunt transferate radiativ sau prin amestecul stratelor de aer atmosferice

8
Ungureanu, Irina, (2005), Geografia mediului, Ed. Univ. Al. I Cuza, Iaşi, p.37;
12
inferioare. Sub influenţa regimului variabil al fluxurilor radiative, temperatura aerului suferă
fluctuaţii diurne evidenţiate de valorile medii ale temperaturilor extreme zilnice. Aceste fluctuaţii
dintre maxima termică care se produce în jurul orelor amiezii şi minima, înainte de răsăritul
soarelui, diferită la nivelul suprafeţei montane sunt determinate de formele de relief existente.
Precipitaţiile atmosferice constituie una din cele mai importante caracteristici ale climei şi o
componentă principală a bilanţului apei. În acelaşi timp, aceasta reprezintă sursa cea mai importantă
de umezire a solului şi de alimentare a râurilor.
Gradul de pluviozitate a climatului se exprimă astfel prin densitatea reţelei hidrografice precum şi
gradul de adâncire sau de evoluţie al văilor. La aceasta se adaugă şi tipul de vegetaţie existentă în
zonă, etajarea pe verticală a acesteia, care, în bună parte, este influenţată şi de distribuţia verticală
cantitativă a precipitaţiilor. Datorită marii varietăţi a proceselor pluviogenetice, precipitaţiile
atmosferice, comparativ cu alte elemente meteorologice, se caracterizează printr-o mare
neuniformitate în distribuţia lor în timp şi spaţiu. Aceasta se exprimă frecvent prin: cantitate, durată,
intensitate şi frecvenţă.
Regimul anual al precipitaţiilor atmosferice pune şi mai bine în evidenţă dependenţa
cantităţilor de precipitaţii de interferenţa maselor de aer cu lanţul muntos. În general, distribuţia
cantităţilor medii lunare de precipitaţii evoluează sub forma unei unde, cu valori crescute vara şi
scăzute iarna, datorită pendulării musonice a circulaţiei maselor de aer. Vara, aria Carpaţilor
Meridionali este invadată de mase de aer umede oceanice, în timp ce iarna este învăluită de mase de
aer continental uscate, din est. Aceasta înglobează în masa lor numai părţile joase ale munţilor, în
timp ce masivele înalte se găseasc în regimul „dinamic” al maselor de origine oceanică relativ mai
calde şi umede, ce curg spre est, alunecând peste pânza stabilă a aerului continental. Astfel, cele
mai mari cantităţi de precipitaţii se înregistrează în luna iunie, când activitatea ciclonică este
intensă, iar convecţia termică în interiorul maselor instabile de aer care pătrund în partea posterioară
a ciclonilor înregistrează valori mari. Acestea depăşesc 120 mm la altitudini de 600-700 mm (122
mm la staţia Rucăr), la 140 mm la 1000 m altitudine (141,8 mm la staţia Predeal), 160 mm la
nivelul de 2000 m (182 mm la staţia Ţarcu) şi ajung la aproape 170 mm la 2500 m altitudine (173
mm la staţia Vârful Omul).9 (Bâzâc Gh., 1983)
În activitatea de toate zilele, omul este supus unui complex de factori ai mediului în care
trăieşte. Dintre aceştia, importanţa cea mai mare o prezintă elementele meteorologice şi climatice la
care se adaugă şi alţi factori naturali respectiv artificiali, cu efecte la fel de importante. Influenţă
elementelor bioclimatice asupra organismului uman, depind de tipul climatului existent în zona sau
regiunea în care omul trăieşte. În principal, trei factori meteorologici concură în determinarea unui
mediu, prielnic sau nu, desfăşurării unor activităţi: temperatura aerului, umezeala atmosferică şi
mişcările aerului.
9
Bâzâc Gh., (1983), Influenţa reliefului asupra principalelor caracteristici ale climei României, Editura Academiei
R.S.R., Bucureşti, p. 92;
13
 Sub aspectul curei naturiste, mai importantă decât umezeala propriu-zisă a aerului este
existenţa precipitaţiilor şi, în special, durata lor. La aceasta se adaugă radiaţia solară a cărei acţiune
complexă depinde de lungimea şi de caracterul raldiaţiei (directă sau difuză). Aceşti factori
climatici, în unele condiţii meteorologice, între anumite limite restrânse, sunt indiferenţi şi chiar
sedativi, deci nu influenţează starea unui organism sau creează o atmosferă de confort, destindere,
relaxare, echilibru climatic. Dincolo de aceste limite de tolelranţă, factorii climatici pot acţiona
asupra unui organism devenind stimulenţi, iar în unele cazuri, când acţiunea lor este prea puternică,
pot deveni stresanţi, producând tulburări ale sistemului regulator ale echilibrelor biologice. Aceste
limite sunt relative în funcţie de starea de sănătate a omului, de vârstă, de genul de activitate
practicat, de antrenament etc.
Staţiunea Buşteni este situată pe Valea Prahovei, la poalele Munţilor Bucegi situaţi la vest şi
Munţii Gârbova (Baiului) la est. Altitudinea medie a staţiunii este de 882-920 m. Staţiunea
beneficiază de un climat de culoar montan, cu caracter de adăpost faţă de circulaţia generală vestică,
generat de Masivul Bucegilor, care se înalţă ca un parapet lângă staţiune. În general, vânturile se
canalizează de-a lungul culoarului prahovean. Temperatura medie anuală este de circa 60 C, în luna
iulie circa 15,50 C, iar în ianuarie circa -4-50 C.
Umiditatea este crescută (80 % media anuală). Nebulozitatea este moderată (media anuală
circa 6,0 zecimi), zile cu aer senin: 60 zile, în medie anuală, cer acoperit 110 zile. Durata de
strălucire a Soarelui 1900 ore. Precipitaţiile medii anuale circaa 840 mm. Numărul mediu anual de
zile cu precipitaţiieste de 145 zile. Număr mediu anual de zile cu strat de zăpadăeste de 110 zile.
Grosimea medie a stratului de zăpadăeste de 30 cm şi se înregistrează în prima decadă a lunii
februarie. Nivelul aeroionizării este mediu, înregistrându-se 500 ioni -/cm3 şi 490 ioni +/cm3.
Coeficientul de unipolaritate este de 0,98. Numărul mediu de zile cu confort termic în luna iulie (ora
13) este de 6 zile. Staţiunea se caracterizează printr-un bioclimat sedativ, cu nuanţe tonice, de
stimulare pentru organism, aer curat, presiune atmosferică relativ joasă, radiaţii ultraviolete bogate.
Bioclimatul staţiunii este indicat în afecţiunie ale sistemului nervos ca: nevroză astenică, stări de
debilitate, surmenaj fizic şi intelectual. La aceasta se adaugă convalescenţe cu o stare generală bună,
hipertiroida benignă, rahitismul şi tulburări de creştere la copii10 (Teodoreanu Elena şi colab., 1984).
Staţiunea Sinaia este situată în culoarul prahovean, la poalele Munţilor Bucegi şi Gârbova,
la o distanţă de 45 km de Braşov. Altitudinea medie a staţiunii Sinaia este de 798-971 m. Staţiunea
beneficiază de un climat de culoar montan, cu caracter de adăpost. Temperatura medie anuală este
de 5,5-6,50 C, în iulie circa 14,5-16,00 C, iar în ianuarie de -3,5 -4,70 C. Iernile sunt blânde datorită
versanţilor muntoşi care adăpostesc staţiunea. Nebulozitatea medie anuală este de circa 6 zecimi.
Numărul de zile cu cer senin este redus, circa 60 zile, iar cu cer acoperit circa 110 zile. Durata de
strălucire a Soarelui este de circa 1900 ore. Precipitaţiile anuale ajung în medie la 750-1000 m. În
10
Teodoreanu Elena şi colab., (1984), Bioclima staţiunilor balneoclimaterice din România, Editura Sport-Turism,
Bucureşti, p. 81;
14
perioada mai-iulie cad peste 100 mm lunar. Numărul zilelor cu precipitaţii, în decurs de un an, este
de 140 zile. Iarna, cad zăpezi abundente. Stratul de zăpadă durează de la sfârşitul lunii septembrie
până la sfârşitul lui martie. Stratul continuu de zăpadă durează circaa 90 zile, cu o grosime medie
decadică de 10-15 cm în ianuarie-februarie. Nivelul aeroionizării este mai scăzut, în comparaţie cu
staţiunea Buşteni, înregistrându-se 480 ioni +/cm3 şi 400 ioni -/cm3. Coeficientul de unipolaritate
este supraunitar (1,21). Numărul zilelor cu confort termic în luna iulie (ora 13) este de 7 zile.
Numărul zilelor cu disconfort prin încălzire este de maxim 2 zile lunar. Staţiunea se caracterizează
printr-un bioclimat sedativ, cu nuanţe tonice de stimulare pentru organismul uman.
Staţiunea Predeal este situată pe interfluviul care desparte Valea Prahovei de Valea
Timişului, fiind străjuită de masivele muntoase Bucegi, Postăvaru, Piatra Mare, Gârbova.
Altitudinea medie a staţiunii este de 1040-1110 m. Staţiunea se caracterizează printr-un climat
montan, cu veri răcoroase şi ierni reci. Temperatura medie anuală este de 50 C, în iulie 14,50 C, iar
în luna ianuarie, media lunară scade la -50 C. Nebulozitatea medie anuală este de 6,5 zecimi.
Numărul mediu anual de zile cu precipitaţii este de 150 zile. Grosimea stratului de zăpadă este de
40 cm, în medie lunară, se menţine circa 120 zile. Presiunea atmosferică se menţine la valori de 891
mb. Vânturile dominante bat din direcţia nord-vest, fără a exista curenţi puternici de aer. Numărul
mediu de zile cu confort termic (iulie ora 13) este de 5 zile, în restul lunii înregistrându-se inconfort
prin răcire.

2.4. Hidrologia

„În cea de-a doua parte a cuaternarului, când evoluţia reliefului era determinată de mişcări
neotectonice negative în regiunea de câmpie şi de înălţare în regiunea dealurilor subcarpatice,
Prahova a fost silită să acumuleze un vast con de dejecţie în regiunea Ploieţtilor şi să-şi schimbe
necontenit direcţiile de scurgere.”11.(Pop, 2000)

2.5. Vegetaţie şi soluri

Vegetaţia, ca expresie a condiţiilor climatice dominante, generează, la rândul său,

particularităţi climatice şi topoclimatice diferite. Aceasta se realizează în raport de gradul de
acoperire cu vegetaţie a solului, de speciile caracteristice, de densitatea lor, înălţimea
coronamentului arborilor, forma şi densitatea frunzelor, stadiul de vegetaţie. Principala
caracteristică a vegetaţiei o constituie cea de-a doua suprafaţă activă care se formează la limita
superioară a primei suprafeţe, reprezentată de către sol.

11
Grigore Pop, (2000), Geografia Carpaţilor şi Subcarpaţilor româneşti, Editura Presa Universitară Clujeana, Cluj-
Napoca, p. 71;

15
 Pentru a putea pune în evidenţă această caracteristică de suprafaţă activă a vegetaţiei şi a
influenţei asupra elementelor climatice, vom analiza mai întâi extensiunea în spaţiul montan al Văii
Prahova a tipurilor de vegetaţie. Astfel, principala caracteristică a vegetaţiei Văii Prahovas este
etajarea pe verticală a elementelor componente, în funcţie de necesităţile ecologice. Rezultanta
acestei distribuţii în plan vertical o reprezintă etajele de vegetaţie. Aceste etaje de vegetaţie sunt
următoarele:
În cadrul pădurilor de fag există două subetaje distincte: cel al făgetelor de mare altitudine
şi cel al făgetelor montane. Acestea se găsesc în zonele unităţilor muntoase joase şi mijlocii,
primele urcând până la 1650 m, iar celelalte sunt cuprinse, de regulă, între 600 m şi 1100 m.
Extrazonal, făgetele se pot afla în etajul molidişurilor, pe versanţii sudici ai Carpaţilor Meridionali
urcând până la 1500 m altitudine. Acestea au o structură relativ simplă. În stratul arborilor
predomină fagul (Fagus sylvatica), adăugându-se, în proporţie mai mică, paltinul de munte (Acer
pseudoptenus), ulmul de munte (Ulmus glabra), mesteacănul (Betula pendula). Arbuştii sunt destul
de puţin reprezentaţi.
Pădurile de amestec de fag cu răşinoase alcătuiesc o fâşie zonală distinctă în etajul nemoral.
Această fâşie este situată, în întregime, în zonele munţilor mijlocii şi joşi, la altitudine de 1000-1400
m şi la 1500 m. Extrazonal, asemenea păduri apar pe versanţii sudici, în etajul molidişurilor sau pe
lângă văi, în fâşia zonală a făgetelor montane. Partea cea mai întinsă a arealului ocupat de aceste
păduri este format, în principal, din fag la care se asociază, în cele mai mari şi variate proporţii,
bradul şi molidul.
Molidişurile, ca formaţiune zonală dominantă a acestui etaj, se situează la altitudini de 1400-
1850 m. Extrazonal, această formaţiune se întâlneşte până la altitudini de 800 m, precum şi pe
fundul văilor montane înguste, în chei. Aceasta se datoreşte condiţiilor termice specifice acestor văi,
cu fenomene de inversiune termică, care provoacă o inversare a etajlor de vegetaţie, arealul
molidurilor este fragmentat în insule şi se prezintă sub forma unor benzi ce înconjoară etajul
subalpin. Benzile sunt mai înalte în munţii cu masivitate mare şi pe versanţii nordici. Au o structură
relativ simplă, fiind formată exclusiv din molid (Picea abies), asociat cu exemplare de mesteacăn,
paltin de munte, ulm, uneori brad şi fag.
Subetajul tufărişurilor este format îndeosebi din jneapăn, ienupăr, anin verde şi smârdar.
Tufărişurile de jneapăn (Pinus mugo), constituie formaţiunea zonală principală a etajului subalpin.
Se întâlnesc la altitudini de 1700-2300 m. În partea inferioară a etajului, formaţiunea poate să apară
în complex cu rariştele subalpine de molid larice sau zimbri. În partea centrală se întâlneşte fără
amestec de arbori, iar în partea superioară este înlocuită treptat de tufărişurile de smârdar
(Rhododendron Kotschyi).
Etajul alpin se dezvoltă până la altitudinile cele mai mari, deoarece limita superioară a
etajului alpin nu este nicăieri atinsă. Limita inferioară este dată de nivelul superior al etajului alpin,

16
care se află la 2200 m altitudine. În cadrul acestui etaj se dezvoltă pajiştile alpine care sunt alcătuite
din asociaţii de ierburi scunde, adaptate la frig, uscăciune, vânturi puternice. Formează complexe de
vegetaţie cu tufărişuri scunde alpine, formate din ierburi (Festuce ovina ssp.scadentica, Corex
curvula, Agrostis rupestris). Frecvenţi pe stâncării sunt lichenii şi muşchii (Poly trichum juni
periaum). Tufărişurile scunde sunt reprezentate de (Salix herbacea).
Dintre toate categoriile de formaţiuni vegetale, pădurea constituie cea mai expresivă
suprafaţă activă. La nivelul acestei suprafeţe active au loc procese diferenţiate de transformare a
radiaţiei solare în căldură. Astfel, peste 80 % din razele solare şi 15-20 % din precipitaţii nu ajung la
sol, ci sunt reţinute de frunze12 (Fărcaş I., 1993). Aceasta are ca efect creşterea temperaturii şi
scăderea umezelii relative a aerului la acest nivel. În comparaţie însă cu un teren lipsit de vegetaţie
(teren cu arătură, sol gol uscat), vegetaţia ca şi suprafaţă activă se comportă ca un moderator în
sensul că atenuează amplitudinile de oscilaţie a elementelor climatice (temperatura aerului,
umiditatea etc.). Aceasta se produce în mod evident în perioada de vegetaţie din intervalul călduros
al anului şi se atenuează în sezonul rece, când vegetaţia îşi reduce substanţial rolul de suprafaţă
activă. Astfel, în intervalul cel mai cald al verii, temperatura unei suprafeţe acoperite cu vegetaţie
(înerbată) este cu 10-120 C mai redusă decât pe suprafeţele lipsite de vegetaţie13 (Fărcaş I., 1993).
Funcţia de suprafaţă activă pe care o exercită vegetaţia se resimte cel mai bine la nivelul
spaţiului microclimatic şi topoclimatic. În cadrul pădurii, aceasta are următoarele caracteristici sau
particularităţi topoclimatice: regim termic moderat, cu izotermii şi inversiuni de temperatură,
umezeală mare a aerului şi solului, strat de zăpadă uniform, predominarea calmului în interior,
circulaţiei locale de tip briză la periferie. Prin rolul său de obstacol în calea maselor de aer, pădurea
contribuie la creşterea turbulenţei aerului, la mărirea gradului de umezeală a acestuia, la reducerea
contrastelor termice, la depunerea neuniformă a stratului de zăpadă, influenţând astfel terenurile
limitrofe.
Condiţiile diferite de formare a solurilor, ca urmare a reliefului variat, a vegetaţiei şi a climei
au dus la apariţia a mai multor tipuri de soluri, fiecare cu culoarea, gradul de porozitate, umezeală şi
conductibilitate calorică proprie, elemente fizice, care influenţează direct regimul radiativ-caloric al
suprafeţelor respective şi al straturilor de aer de deasupra lor. Au o mare extensiune solurile brune
acide şi brune feriiluviale şi humico-silicative, cu profil scurt sau incomplet pe creste şi pe pante. Pe
suprafeţele de eroziune, acestora li se asociază podzolurile feriiluviale cu orizonturi bine dezvoltarte
în domeniul jnepenişurilor. În masivele calcaroase şi conglomeratice se întâlnesc şi rendzine, bogate
în humus şi bine structurate, fiind astfel foarte fertile.
Arealele, în care solul îndeplineşte funcţie directă de suprafaţă activă, sunt puţine
evidenţiindu-se în primul rând depresiunile intramontane şi cele submontane, precum şi culoarele

12
Fărcaş I., (1993), Particularităţile microclimatice ale staţiunilor din Parcul Naţional Retezat, Studii ecologice,
Editura West Side, Braşov, p. 117;
13
Ibidem, p. 121;
17
de vale, în care, pe suprafeţe plane şi puţin înclinate, se cultivă solul, fiind astfel o anumită
perioadă din an lipsit de vegetaţie. Astfel, solurile de culoare închisă, de tipul celor brune, având
albedoul mai mic (15-25 %), se încălzesc mai puternic în cursul zilei decât cele de culoare deschisă,
din care cauză temperatura aerului din vecinătatea lor este mai mare. Noaptea, aceste soluri de
culoare închisă emit radiativ căldură mai intens decât opusul lor şi, în consecinţă, amplitudinea
termică diurnă a acestora este mai ridicată. Solurile umede (după ploaie) - spre exemplu - sau
umezite de rouă, având căldură specifică mai mare, se încălzesc mai puţin, determinând astfel un
regim termic similar şi stratului de aer din apropiere.
Importanţa duratei intervalului cu precipitaţii creşte în zona montană odată cu creşterea
temperaturii, când aceasta nu mai constituie un element restrictiv în desfăşurarea activităţilor
turistice. Cantitatea de precipitaţii căzute din punct de vedere turistic are o importanţă redusă,
deoarece nu acesta împiedică desfăşurarea excursiilor în aer liber, ci durata lor, care determină
întreruperea oricărui tip de activitate. Astfel, ploile convective de scurtă durată pot întrerupe doar
pentru o oră-două activitatea în timp ce ploile cu caracter frontal, cu o durată de una-două zile, pot
duce la ratarea unei excursii.
Din punct de vedere al curei bioclimatice, Carpaţii Meridionali se caracterizează printr-un
bioclimat tonic, stimulativ, de munte. La altitudini sub 1000 m se manifestă şi caracterul de
bioclimat de cruţare, unde numărul zilelor cu confort termic este cel mai mare de pe întreg teritoriul
României. La peste 2000 m altitudine, bioclimatul nu mai are nici o importanţă terapeutică, aceasta
datorită creşterii gradului de asprime al vremii, unde majoritatea zilelor au caracter stresant, fie
cutanat, fie pulmonar. Zona este practicabilă numai în lunile august-septembrie şi indicată
persoanelor tinere, care pot face faţă solicitărilor fizice determinate de ascensiunea rapidă şi
caracterul bioclimatului.
Din punct de vedere al influenţei bioclimei în practicarea turismului montan sub formă de
expediţii, sporturi de iarnă, plimbări în aer liber, acestea sunt dependente de durata sezonului de
vară şi de iarnă. În aria Carpaţilor Meridionali o primă întâietate o are sezonul de iarnă, a cărui
durată creşte cu altitudinea, la peste 2000 m existând posibilitatea practicării diverselor sporturi de
iarnă, peste şapte luni anual (intervalul noiembrie-mai).
Sezonul de vară este scurt cu posibilităţi reale de practicare a expediţiilor montane,
drumeţiilor, fără a suporta manifestări climatice cu caracter stresant (intervalul august-septembrie)
când în aria Carpaţilor Meridionali predomină timpul senin şi o intensificare a insolaţiei. Lunile
mai, iunie, iulie se caracterizează prin creşterea duratei precipitaţiilor, precum şi a cantităţilor
căzute, care reduc astfel valoarea indicelui climato-turistic la parametrii apropiaţi de zero. Din acest
motiv, aceste luni sunt nefavorabile pentru practicarea activităţilor turistice.
Pentru viitor, pentru a putea valorifica la maxim potenţialul bioclimatic al Carpaţilor
Meridionali, se impune o cunoaştere mai amănunţită a acestor resurse iar în al doilea rând,

18
extinderea reţelei de staţiuni climatice şi aceasta numai prin cunoaşterea în amănunt a acţiunii
bioclimato-terapeutice a fiecărui element climatic. Dacă se urmăresc numai anumite categorii de
elemente bioclimatice cu efectele lor, atunci staţiunile ar trebui amplasate în zonele cu maxim de
manifestare a acestor elemente. Exemplu: în cazul în care se urmăreşte combinarea efectelor
terapeutice ale radiaţiei solare la care să se adauge efectul temperaturii în limitele confortului termic
cu caracter tonic, astfel de staţiuni trebuiesc amplasate în zonele depresionare cu caracter de adăpost
la baza versanţilor sudici ai Carpaţilor Meridionali. Dacă se urmăreşte valorificarea bioclimatică cu
caracter stimulent dat de vânt în asociaţie cu temperaturi scăzute şi umiditate ridicată, astfel de
staţiuni ar trebuie să fie amplasate în zonele munţilor mijlocii, înconjurate de păduri de răşinoase,
care ar asigura din plin aceste condiţii.
În al treilea rând, pentru turismul montan de destindere reprezentat prin expediţii pe trasee
montane, excursii la diverse obiective naturale, ar trebui să se extindă reţeaua de cabane şi
adăposturi temporare, pentru a putea feri turiştii de manifestările elementelor climatice cu caracter
nefast şi stresant (intensificarea vântului, ploi convective, descărcări electrice, scăderi bruşte de
temperatură care ar afecta sănătatea turiştilor).

Cap. III. Caracteristici socio – economice

3.1. Populaţie

Densitatea populaţiei are valori mari în zonele depresionare şi în culoarele de vale (peste
100 locuitori pe km2) şi sub 25 locuitori pe km în celelalte zone. Populaţia Prahovei este de 868.000
locuitori din care 51% trăiesc în mediul urban, iar 49% în mediul rural, densitatea populaţiei fiind
de 176 locuitori/km2. (Anexa 3.1.)
Populaţia pe sexe: - Populaţia masculină: 48,6%
- Populaţia feminină: 51,4%
Populaţia pe vârste: -

3.2. Aşezări

Numărul de locuitori şi densitatea populaţiei situează judeţul Prahova pe locul 2, respectiv 3

pe ţară, iar din punct de vedere al contribuţiei la bugetul de stat, judeţul se situează pe locul trei în
ţară, după Bucureşti şi Cluj.
Aşezările urbane: Oraşele regiunii fac parte din categoria oraşelor mici (sub 25000
locuitori), cum sunt: Buşteni, Sinaia, Azuga şi Predeal, acesta din urmă fiind oraşul aflat la cea mai
mare altitudine din ţară - 1220 m. (Anexa 3.2)
19
 Aşezările rurale: Satele, de mărime mică (sub 500 locuitori) şi mijlocie (între 500-1500
locuitori), sunt de tip risipit sau împrăştiat, cu gospodăriile despărţite prin fâneţe şi păşuni, cum sunt
cele din platforma Banului, sau de tip adunat în bazinele depresionare.
În perioada 1990-2008, aşa cum se observă din Anexa 3.3, în sectorul Predeal – Comarnic
al Văii Prahova, a avut loc o explozie de construcţii care au mărit considerabil riscurile de mediu.

3.3. Activităţi economice

Ramura de bază, prelucrarea petrolului (benzine, motorine, păcură, uleiuri minerale, etc)
este o activitate de tradiţie, prima rafinărie petrol din lume fiind pusă în funcţiune în anul 1856 la
Ploieşti. Prelucrarea petrolului va deţine în continuare o pondere de peste 60% şi va asigura mai
mult de 80% din producţia industrială a judeţului. Mai mult de 50% din produsele petroliere ce sunt
obţinute la nivel naţional sunt prelucrate în judeţul Prahova (benzine, motorine, petroluri, uleiuri
minerale, gaze lichefiate). La produsele uleiuri minerale şi petroluri ponderea este de 83,5%,
respectiv 91,2%. Capacitatea de rafinare urmează a fi acoperită cu petrol din import şi din
concesiuni.
Platforme industriale reprezentative: Ploieşti (Brazi - 450 ha, Teleajen – 330 ha, Sud - 280
ha, Crâng - 152 ha şi Nord - 93 ha), Breaza - 17 ha, Plopeni - 32 ha, Filipeştii de Pădure - 151 ha,
Păuleşti -23 ha. Structura producţiei industriale: alte activităţi industriale - 5%, celuloză, hârtie,
carton, poligrafie - 1% , prelucrarea ţiţeiului - 57%, extractivă - 6%, chimică şi prelucrarea
cauciucului - 5%, etc.
Terenul agricol, cea mai importantă rezervă naturală a teritoriului judeţean, reprezintă 59%
din suprafaţa totală, respectiv 279.000 ha. Structura pe folosinţe agricole pune în evidenţă
predominanţa terenurilor arabile 144.000 ha (51,6% din suprafaţa agricolă). Ponderea suprafeţei
cultivate de societăţile comerciale şi societăţile agricole private şi de gospodăriile populaţiei în
suprafaţa cultivată, la principalele culturi, se prezintă astfel: 87,0% la cereale pentru boabe; 63‚0%
la floarea soarelui; 99,9% la cartofi de toamnă; 96‚1% la legume; 58‚9% la viile pe rod; 91‚7% la
numărul de pomi fructiferi. De asemenea, legumicultura este prezentă în zona de sud a judeţului
prin cultura de câmp, cultura de solarii şi sere de tip industrial.
Atât structura suprafeţei agricole cât şi condiţiile pedoclimatice permit dezvoltarea unei
structuri complexe a producţiei agricole, toate tipurile de activitate specifică producţiei vegetale şi
animale întrunind condiţii favorabile de dezvoltare. Celelalte folosinţe sunt reprezentate de păşuni şi
fâneţe 107.000 ha (38,7%), livezi şi pepiniere pomicole 16.000 ha (6%) şi vii şi pepiniere viticole
peste 10.000 ha (3,7%).

20
- producţia pomicolă în arealele Băicoi până în zona Voila, Măgurele, Valea Călugărească cu zona
Plopu;
- producţia viticolă concentrată în cunoscuta podgorie Dealu Mare cu bazinele: Valea Călugărească
cu zona Seciu - Boldeşti Scăieni - Urlaţi, Ceptura;
- producţia de legume în culturi de câmp (Filipeştii de Tîrg, Tîrgşoru Vechi, Blejoi, Bucov), culturi
în solarii (Puchenii Mari, Balta Doamnei, Rîfov).
Sectorul zootehnic are un potenţial material valoros - 63.800 bovine, 110.000 porcine,
136.000 ovine şi caprine, 3.000.000 păsări - efectivele de animale înregistrând creşteri faţă de anul
anterior. Cea mai mare parte din efectivele de animale sunt crescute în gospodăriile populaţiei. Zone
cu potenţial ridicat în sectorul zootehnic: Bertea, Brebu, Ceraşu, Chiojdeanca, Ciorani, Drajna,
Filipeştii de Pădure, Izvoarele, Măneciu, Sîngeru, Secăria, Starchiojd, Teişani, Telega, Valea
Doftanei, Blejoi, Scorţeni, Măneciu, Poseşti, Baba Ana, etc. Vegetaţia forestieră acoperă 32,3%
(152.000 ha) din suprafaţa judeţului şi se situează printre resursele naturale importante. Printre
unităţile administrativ-teritoriale care beneficiază de un important potenţial forestier sunt: Azuga
(76% din suprafaţa totală), Buşteni (64,5%), Comarnic (52,9%), Sinaia (68,2%). Compoziţia
pădurilor: foioase – 76% şi răşinoase 24%. Suprafaţa de fond forestier care revine la 100 ha este de
29,5 ha, valoare superioară mediei pe ţară (28,0 ha). Posibilitatea anuală de exploatare a pădurilor
stabilită prin amenajamente silvice este de aproximativ 387.000 m 3 volum brut, din care 10.000 m3
posibilitate inaccesibilă. Accesibilitatea fondului forestier este bună, fiind asigurată de o reţea de
drumuri forestiere în lungime de 977,1 km revenind în medie o densitate de 7,0 m/ha, având o
valoare superioară mediei pe ţară (5,4 m/ha). Pădurile din judeţ sunt bogate în resurse de vânat, şi
de variate produse secundare (fructe, ciuperci, plante medicinale etc.), ceea ce oferă potenţial de
dezvoltare a unor activităţi cum ar fi de exemplu vânătoarea, colectarea şi prelucrarea fructelor de
pădure, a ciupercilor şi plantelor medicinale.
Sculptura populară în piatră s-a dezvoltat mai ales pentru caracterul ei ornamental. Meşterii
populari realizează multe elemente de construcţie: stâlpi de pridvor, de poartă, scări, balustrade,
mese de piatră, pietre funerare. Arta populară a prelucrării pieilor este prezentă acolo unde există
meşteri care se ocupă cu tăbăcăria, cojocăria şi cizmăria. Elementul dominant este confecţionarea
pieselor de iarnă: cojoace, căciuli, curele, opinci, tobe de vânătoare, traiste, hamuri şi alte elemente
de marochinărie. Instrumentele populare tradiţionale sunt aparate de producere a sunetelor realizate
prin tehnici speciale şi din materiale deosebite. Unele dintre acestea sunt foarte vechi precum
buhaiul, buciumul, fluierul, iar altele au fost asimilate în decursul timpului: vioara, chitara,
clarinetul. Arta împletiturilor are o veche tradiţie la sate. Cele mai răspândite sunt împletiturile din
nuiele care au o largă întrebuinţare. Arta picturii pe sticlă - alenţele artistice şi turistice ale acestui
meşteşug sunt date de tematica iconografică ortodoxă, de armonizarea şi alternanţa tonurilor, de

21
culoarea şi fineţea desenului, de prezenţa foiţelor de aur şi argint. Toate acestea amplifică valoarea
şi dau originalitate picturilor realizate de meşterii populari.
Cărămidăritul şi vărăritul - cu timpul, prahovenii au început să-şi construiască casele
folosindu-se de aceste materiale. Numeroase documente vechi ne vorbesc despre locuitorii Prahovei
că se ocupau cu cărămidăritul şi vărăritul. Dar ocupaţia locuitorilor în vechiul sat a fost mai întâi
agricultura, în special pomicultura, creşterea vitelor şi a viermilor de mătase. Astăzi încă se mai
practică cărămidăritul în special de către locuitorii satului Lunca Prahovei şi vărăritul de către
locuitorii satului Măgureni. Cele două meşteşuguri au fost copiate de la înaintaşi şi practicate şi
astăzi într-un mod aproape neschimbat. Astăzi însă, spre deosebire de trecut, se folosesc în arderea
cuptoarelor de cărămidă.
În ultimii douăzeci de ani, pe Valea Prahovei, datorită frumuseţii naturii şi peisajului acestei
zone, aici s-a dezvoltat turismul fără limite şi mai ales împotriva naturii, care are mult de suferit din
cauza supraaglomerării.(Anexa 3.4.)

Cap. IV. Studiu de caz. Impactul dezvoltării oraşelor din sectorul

montan al văii Prahova asupra mediului natural – sector Predeal-
Comarnic

Studiile efectuate la nivel mondial, dar si la nivel continental si regional au identificat

numeroase probleme majore ale mediului care afecteaza toate componentele sale.
Sursele de poluare s-au inmultit odata cu dezvoltarea si modernizarea vietii sociale si economice
determinand si sporirea si diversificarea formelor de poluare a tuturor componentelor mediului.
Dupa natura poluantului care o produce, poluarea poate fi: poluare naturala si poluare artificiala.De
asemenea, poluarea se poate clasifica si in: poluare fizica,chimica,biologica,
estetica,electromagnetica.
Principalele cauze care au efecte negative asupra mediului prin poluare sunt:

Efectele negative asupra mediului produse de aplicarea cuceririlor revolutiei tehnico-stiintifice,

datorita faptului ca: stiinta fie n-a putut sa prevada la un moment dat eventualele efecte negative, fie
desi a prevazut aceste consecinte negative nu a putut stabili cu exactitate gravitatea lor, ori desi a
prevazut efectele negative, acestea nu pareau iminente sau grave.
Criterii de economicitate gresit intelese, neinsotite de investitii necesare prevenirii poluarii-
conceperea si realizarea de productii bazate pe interesul obtinerii de profituri mari cu ignorarea
22
cerintelor legale referitoare la protectia mediului, consideradu-se ca este mai avantajoasa plata
amenzii pentru poluare, decat investirea in luarea masurilor pentru prevenirea ei;
Explozia demografica- cresterea populatiei globului, reprezinta un alt factor ce influenteaza direct,
imediat sip e termen lung mediului prin degradarea unor sisteme ecologice implicate in productia
agricola, pri cresterea cerintelor de hrana, de locuinte, de locuri de munca, de mijloace in transport,
de surse de energie etc.
Utilizarea de instalatii, tehnolologii, utilaje, materiale periculoase pentru mediu.
Posibilitaea unor astfel de consecinte este previzibila si sunt luate masuri de siguranta, totusi
accidentele pot surveni( de exemplu accidente la centrale nucleare, catastrophe aviatice,navale,etc.).
Puterea motoarelor si a instalatiilor de complexitatea proceselor, de voluml productiei, contin
factorii de risc pentru sanatatea umana si pentru mediu. Economia slab dezvoltata si
folosirea de tehnici si tehnologii mai putin avansate , in tarile slab dezvoltate economic, ca urmare a
lipsei mijloacelor financiare, a lipsei cunostintelor profesionale corespunzatoare si in care nu sunt
luate masurile ce se impugn pentru protectia mediului;
Lipsa constiintei ecologice. Ramanerea in urma a gandirii umane in comparative cu cu dezvoltarea
vietii materiale, nestiinta, neglijenta si ignoranta oamenilor pot cauza pagube considerabile si
ireversibile pentru mediu. De aceea, oamenii trebuie educati in spiritul unei conceptii civilizate
privind relatiile dintre ei si natura, in vederea formarii unei constiinte de mediu.
Radioactivitatea , produsa ca urmare a experientelor nucleare sau a accidentelor la centralele
atomoelectrice, dar sic ea produsa de soare, de astrii, diferite substante (radioactivitae naturala);
Razboaiele locale, dezvoltarea industriilor de razboi etc.
Ca o concluzie privind cauzele poluarii, putem spune ca acestea sunt reprezentate atat de
fenomenele naturale, dar mai ales de activitatea umana cu toate consecintele ce decurg din ea.
Despaduririle massive. Padurile reprezinta surse de materii prime regenerabile, dar si surse
de servicii prin functiile multiple si complexe pe care le indeplinesc (functii sociale, de protectie a
solului, a apei, functii de conservare a biodiversitatii etc.). Desi padurile au un character important
rol economic, social, ecologic si cultural, ele sunt amenintate cu degradarea, cu defrisarea, cu
poluarea. Indiferent de cauza care genereaza, despaduririle, cu efecte directe si implicite padurilor
existente,de gestionarea si dezvoltarea lor durabila.
Cauzele diverse si ponderea specifica si diferita a surselor de poluare face ca gradul de
poluare si de nocivitate sa difere nu numai da la un continent la altul, de la o tara la alta, dar si in
interiorul unei tari, de la o zona la alta, de la un obiectiv industrial la altul. De aceea se impune
combaterea ei cu toate mijloacele si metodele tehnice, socil-politice, juridice, ea fiind nu numai o
sarcina a fiecarui stat dar si o sarcina a tuturor natiunilor.

23
 Utilizarea complexului de mijloace in scopul protectiei eficente a mediului este impusa de
faptul ca, problema poluarii mediului reprezinta nu numai o vilare a normelor sociale, dar si o
nerespectare a unor norme legale.
Pornind de la faptul ca, poluarea mediului este consecinta situatiei economice a unei tari sau
regiuni, este necesar ca masurile de prevenire si de protectie a mediului sa re reprezinte un factor al
oricarui proces economic al oricarui popor.
Protectia mediului este o sarcina nationala si internationala, o preocupare primordiala pentru tote
guvernele, ce implica un complex de eforturi materiale, financiare, politice, juridice, stiintifice si
organizatorice. In acest sens se impune elaborarea unui concept de protectie a mediului , complex si
realist, un concept ce presupune protectia tuturor factorilor de mediu, respectiv un cocept care sa
aiba in vedere nevoile multiple ale omului, legile naturii, respectful pentru sanatate si viata, pentru
progres si dezvoltare in stransa armonie cu natura.
Activitatea complexa de protectie a mediului trebuie sa inceapa cu lichidarea cauzelor si a surselor
poluarii, ceea ce , consideram ca ar duce la prevenirea consecintelor acestui fenomen.
Protectia mediului reprezinta un obiectiv de interes national si international cu efecte (directe si
indirecte) pe termen lung in toate compartimentele sistemului social.
Protectia mediului are ca scop inlaturarea influentelor negative asupra mediului natural si
artificial , asupra ecosistemului ca un tot unitar, reducerea si eliminarea efectelor poluarii.
Protejarea ecosistemelor se face printr-un complex de activitati umane care au ca scop principal
ocrotirea omului, ca parte integranta a comunitatilor de viata interdependente.
Pentru restabilirea echlibrului ecologic perturbat, este nevoie de interventia omului printr-o
activitate complexa, rationala si stiintific fundamentala de protectie a factorilor de mediu
naturali(sol, subsol, aer, padure, flora, fauna, rezervatii) si artificiali(asezari omenesti si lucruri
realizate de om).
Protectia mediului poate fi definite ca fiind o activitate umana ce are ca scop cacret
prevenirea poluarii, mentinerea si imbunatatirea conditiilor de viata pe Pamant.
Omenirea care a mostenit aceasta planeta este obligate sa o ingrijeasca, sa o pretuiasca sis a
opreasca degradarea ei.
Mediul(natural si artificial) reprezinta cadrul de viata al intregii omeniri, pe care civilizatia
tehnico-stiintifica l-a ameliorat dar l-a poluat, ea fiind totodata considerata capabila sa ajute la
prevenirea si inlaturarea poluarii.
Pentru realizarea compabilitatii intre sistemul economic, uman, ambiental si tehnologic se
impune stimularea progresului tuturor acestor dimensiuni.
Problema protectiei mediului trebuie privita sub doua aspecte:

24
-protectia mediului are ca sarcina generala descoperirea cauzelor si surselor poluari, stabilirea
modalitatilor de prevenire, reducere si inlaturare a efectelor poluarii;

-protectia mediului are ca sarcina concreta, protectia diferitelor elemente componente ale
mediului natural si artificial
Protectia mediului este o sarcina generala a intregii societati, sacinile concrete ale protectiei
mediului fiind stabilite prin reglementarile legale speciale referitoare la protectia factorilor de
mediu.
Asadar, sarcina dificila si complexa de protectie a mediului nu se poate realiza exclusive numai de
catre organelle de stat, fiind necesar in acest sens si aportul organismelor nestatale, a persoanelor
fizice si juridice. Aceasta activitate s-a generalizat in majoritatea tarilor lumii, devenind in prezent o
adevarata “miscare ecologica”. Miscarile ecologiste nationale si internationale mobilizeaza agentii
poluanti sa actioneze pentru protectia si ameliorarea mediului dar si pentru repararea prejudiciilor
ecologice cauzate.
Coordonarea si controlul activitatii de protectia mediului revin autoritatii publice teritoriale pentru
protectia mediului, precum si institutiilor abilitate in acest sens prin lege, pentru domeniile lor de
responsabilitate.
Omul si vietuitoarele pot supravietui pe Pamant numai daca mediul de viata corespunde nevoilor
lor de existenta deoarece pe integrtitatea si buna functionare a mediului natural si artificial se
bazeaza viata pe Terra.
Poluarea afecteaza atat omul ca individ cat si populatia ca suma a indivizilor existenta la un
moment dat, intr-un spatiudeterminat.
Populatia reprezinta totalitatea locuitorilor ce apartin unei unitati territorial-administrative a unei
tari sau regiuni, termenul de “populatie” desemneaza ansamblul indivizilor ce apartin unei anumite
specii si care ocupa un teritoriu determinat.
Populatia, la nivel national este reprezentata de stat care are personalitate juridica, fiind
subiect de drep in rapoarturile de dreptul mediului.
Populatia afectata de fenomenul poluarii este victima a acestui fenomen, dar trebuie sa fie si
un luptator impotriva acestuia. Se apreciaza ca populatia creaza probleme deosebite pentru mediu
datorita ritmului sau de crestere ridicat denumit “explozie demografica”.Explozia demografica este
o problema mondiala cu consecinte atat positive cat si negative, ce sta in atentia multor guverne si
organisme internationale.
Cresterea demografica este considerata a fi insotita de: un process mai rapid de urbanizare,
tehnicizare si industrializare; crearea de noi locuri de munca; asigurarea hranei, locuintei , educatiei
si instructiei; modificarea struaturii populatiei(depopularea statelor) etc.

25
 Cresterea demografica creaza probleme privind protectia mediului , fiind necesare noi
solutii pentru ocrotirea populatiei de consecintele negative ale poluarii, deoarece desi omul este un
mare poluator, el este cel mai important factor al mediului natural,cel ce asigura progresul
economico-social, tehnico-stiintific, avand contributii serioase in scopul imbunatatirii conditiilor de
mediu.
Prevenirea poluarii si protectia mediului presupune cu necesitate actiuni de cooperare intre
state si adoptarea de reguli commune in acest sens.
Problema combaterii poluarii si a stabilizarii factorilor cu impact deosebit asupra mediului
inconjurator si chiar asupra continuarii in bune conditii a vietii pe intrega suprafata a Terrei, au
facut ca statele sa colaboreze intre ele pentru rezolvarea acestora.
Cooperarea internationala pleaca de la nevoia dezvoltarii si protejarii mediului, lucru ce nu
poate fi realizat decat prin parteneriatul natiunilor lumii.
Constietizarea pericolului degradarii si distrugerii elementelor mediului a inscris atat la
nivel national cat si mondial, protectia si conservarea mediului printre prioritatile umanitatii.
Instituirea unei colaborari internationale in domeniul protectiei mediului este o
necesitate, iar dreptul international reprezinta principalul instrument de colaborare bilaterala,
regionala si planetara a statelor si organismelor internationale in vederea identificarii unor forme si
modalitati care sa contribuie la prevenirea poluarii si protectia mediului ambient.
PERMANENTA DEGRADARE A MEDIULUI INCONJURATOR. Omul a incercat
dintotdeauna sa modeleze natura, care avea leg ice trebuiau respectate pentru a supravietui. In
ultimile doua secole s-a facut simtita incercarea omului de a domina natura, de a utilize in folos
propriu toate bogatiile naturala, ajungadu-se la “criza ecologica”.
Cauzele acestei crize se datoreaza in primul rand,dezvoltarii civilizatiei industriale , care a
produs modificari profunde si accelerate mediului inconjurator.Din ce in ce mai mult, resursele
naturale au fost solicitate, s-au extins despaduririle masive pentru obtinerea de masa lemnoasa si de
terenuri noi pentru agricultura, s-a intensificat utilizarea pasunilor, s-a dezvoltat mult exploatarea
subsolului.
Omul nu si-a pus problema mult timp problema de a proceda rational, in conditii normale de
echilibru si dezvoltare a vietii. El a sesizat tarziu ca este creatia si creatorul mediului sau
inconjurator care ii asigura existenta biologica si, totodata cea intelectuala. Exploatarea irationala a
resurselor regenerabile (paduri, flora, fauna etc.) si a celor neregenerabile (bogatii minerale ale
subsolului) a accentuat efectul nociv al actiunilor omului asupra naturii.
Poluarea indelungata a mediului natural a determinat acumularea problemelor ecologice
contemporane, exprimabile printr-o dizarmonie accentuate intre mediul creat de om si cel natural
inseamna o deteriorare. Deterirarea mediului inconjurator consta in necorespondenta dintre
conditiile de mediu si cerintele obiective (biologice, psihologice, economice, sociale etc.)ale

26
omului,fiind pprovocate nu de modificarea mediului ca atare, ci de aparitiaunor dezechilibre in
cadrul relatiilor dintre om si natura.
Deteriorarea mediului de catre om nu inseamna insa numai distrugerea echilibrului ecologic,
ci si aparitia unei reactii inverse din partea mediului astfel modificat asupra omului, pentru
desfasurarea activitatii sale economice.
Poluarea este una din formele cele mai insiduase de atentat in masa asupra sanatatii
colectivitatilor umane. Este paradoxal faptul ca pe masura ce societatea omeneasca se dezvolta ea
devine tot mai distrctiva in procesul productive si in consumul personal, casnic.
Posibilitatile actuale ale prognozei ecologice dirijeaza azi intr-un mod tot mai efficient
obiectivele tehnologiei contemporane spre reducerea sensibila a riscurilor ecologice.
Constatam ca, problematica ecologica patrunde astfel tot mai mult in aria preocuparilor
economice si social-politice, cu toate implicatiile sale pentru promovarea calitatii vietii umane, caci
se poate cladi o societate sanatoasa pe un mediu natural bolnav.
Poluantii toxici din aer sunt acei agenti poluanti care sunt banuiti ca ar provoca diferite boli
grave omenirii, cancerul sau alte boli grave, cum ar fi deformari la nastere sau alte efecte negative.
Persoanele expuse la agentii toxici in concentratii mari si pe durata lunga se expun se
expun riscului major de a se imbolnavi . Aceste boli pot dauna sistemului imunitar dar si celui
nervos, respirator etc.
Pe langa expunerea la aer contaminat cu toxine, cativa agenti poluanti cum fi mercurul se
pot depune pe sau in apa , unde sunt asimilati de plante si ingerate de animale.
Majoritatea toxinelor din aer provin din surse artificiale incluzand surse mobile( masini ,
camioane, autobuze,etc.) dar si fixe( fabrici, rafinarii, zone industriale. O parte din aerul toxic
provine si din surse naturale cum ar fi eruptii vulcanice si incendii.
Mai nou marele subiect de disputa intre ecologisti este incalzirea globala , si sa-i mai
spunem “subiectul la moda” care ameninta ca temperatura globala creste in fiecare an cu 0,2 gade
Pe plan international, pentru evidentierea schimburilor profunde produse pe fondul proceselor
naturale, precum si pentru evaluarea si prognozarea starii mediului inconjurator exista si se dezvolta
“Sistemul Global de Monitoring Inconjurator” creat in anul 1972 la Stockholm, ca parte
componenta a Programului “Observarea planetei”.
Crearea monitoringului a fost determinate de aparitia pericolului cresterii nivelului global al
poluarii, de care sunt legate efecte diferite la scara intregii biosferei.
Mediul şi calitatea acestuia reprezintă condiţia fundamentală a activităţii turistice. Resursele
turistice naturale îşi vor menţine gradul de atractivitate atâta timp cât mediul înconjurător va
continua să reprezinte un argument al călătoriei turistice. Din acest motiv, turismul joacă un rol
important în protejarea mediului şi menţinerea calităţii lui, atât în cadrul staţiunilor turistice cât şi
în afara acestora.

27
 Aceste preocupări trebuie corelate şi cu faptul că atât spaţiul turistic cât şi resursele naturale
pe care turismul le utilizează sunt limitate.
Turismul, ca activitate economica, poate cauza pagube mari ariilor protejate, in special daca
nu sunt administrate adecvat, dar poate aduce si mari beneficii.
Componente ale mediului afectate:
-peisajul: suferă o urâţire datorită construcţiilor, a designul acestora, culorii, materialelor,
amplasării; rezultă o monotonie a peisajului; înmulţirea elementelor de infrastructură duce la
urâţirea peisajului.
-solul: este afectat de exploatarea excesivă; litoralul – este cea mai fragilă zonă deoarece este o zonă
în formare, spaţiul vizat este limitat la câteva sute de metrii, densitatea instalaţiilor şi a vizitatorilor
sunt foarte mari – aceste neajunsuri se întâlnesc şi la nivelul celorlalte zone dar la un nivel mai
restrâns.
-flora: este afectată negativ de exodul masiv al turiştilor, în special către zonele forestiere; efectele
negative sunt rezultatul prezenţei masive a turiştilor, comportamentul acestora, sporirea dotărilor şi
implantărilor turistice ca şi a infrastructurii;
-fauna: modificarea habitatului animalelor datorită construcţiilor şi infrastructurii necesare
turismului; practicarea unor forme de turism ca vânătoarea.
-râurile şi lacurile: suportă o supra exploatare turistică atât în sensul numărului foarte mare de turişti
care sunt atraşi de ele cât şi datorită numărului mare de amenajări destinate acestora; sporturile
nautice.
-oraşele şi monumentele: sunt afectate prin creşterea densităţii urbane
Daca este planificat si administrat pentru a fi durabil, turismul poate fi o forta foarte pozitiva,
aducand beneficii atat ariilor protejate cat si comunitatilor locale. Turismul va fi binevenit in
perimetrul sau in proximitatea ariilor protejate, daca respecta caracterul special al ariei, astfel incat,
pagubele si poluarea sa fie minime. Principalele forme de turism agreat in cadrul ariilor protejate
sunt:
- turismul bazat pe aprecierea naturii
- turismul cultural si educational
- activitatea turistica a grupurilor mici, linistite
- ecoturismul, in general
Turismul poate ajuta la justificarea infiintarii ariilor protejate in regiunile marginale, si poate
duce la o inviorare a comunitatilor locale din punct de vedere economic si al culturilor traditionale.
Amenajarile turistice:
-favorizează includerea sau excluderea în/din circuitul turistic a unor zone cu dezechilibre ecologice
grave sau zone cu un statut deosebit
-permite controlul circulaţiei turistice în perimetrele amenajate

28
-se poate implica în protejarea mediului prin dimensionarea riguroasă a implantărilor în funcţie de
caracteristicile zonei amenajate
-contribuie la amenajarea de parcuri sau la promovarea unor forme de turism specific
-mai pot fi menţionate implementarea unor soluţii arhitectonice şi constructive, unor programe
legislative, educative şi de informare.
În anexa 3.4.1. am prezentat variaţia locurilor de cazare pentru cele cinci staţiuni din
sectorul Văii Prahova pentru care am realizat cercetarea din

5000

4500

4000

3500

3000 Predeal
Azuga
2500 Buşteni
Sinaia
2000 Comarnic

1500

1000

500

0
1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008

Concluzii

Defrisarile aparute in zonele periferice ale statiunilor, in vederea crearii „spatiului locativ”,
cu efecte dintre cele mai neplacute asupra mediului inconjurator. In cazul in care toate aceste
probleme nu vor fi gestionate corect, exista riscul „epuizarii potentialului” si aparitia unei situatii de
criza in zona ce va duce la miscari importante in cadrul populatiei. Trebuie avute in vedere, in
permanenta, principiile unei dezvoltari durabile care, sa asigure exploatare judicioasa a resurselor si
evitarea situatiilor de criza, prin crearea unui raport optim. Trebuie sa se conserve aceste resurse
turistice in conditiile in care reprezinta principala sursa de venit pentru majoritatea localnicilor.

29
 Bibliografie
1. Alberti, Marina, Urban Patterns and Environmental Performance. What Do We Know?, Journal
of Planning Education and Research, 1999;
2. Beaujeu-Gernier, Jacqueline, Chabot, Georges, Geografie urbană, Editura Ştiinţifică, Bucureşti,
1971;
3. Benedek, J., Relaţiile oraş – spaţiu rural. Abordare teoretică, Studia Universitatis Babeş-Bolyai,
Geographia, XLIII, 1, Cluj-Napoca, 1995;
4. Botez, M, Celac, Mariana, Sistemele spaţiului amenajat.Modelare – optimizare - previziune,
Editura Ştiinţifică şi Pedagogică, Bucureşti, 1980;
5. Crişan, Rodica, Reabilitarea locuirii urbane tradiţionale, Colecţia Spaţii Imaginate, Editura
Paideea, Bucureşti, 2004;
6. Cucu, V., Oraşele României, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1970;
7. Cucu, V., Geografia oraşului, Editura Fundaţiei culturale ”Dimitrie Bolintineanu”, Bucureşti,
2001;
8. Derer, P., Locuirea urbană. Schiţă pentru o abordare evolutivă, Editura Tehnică, Bucureşti,
1985;
10. Gociman, Olga Cristina, Managementul reducerii riscului la dezastre. Strategii de arhitectură
şi urbanism, Editura Universitară Ion Mincu, Bucureşti, 2006;
11. Groza, O., Bazele teoretice ale planificării teritoriale, Editura Universităţii Alexandru Ioan
Cuza, Iaşi, 2005;
12. Ianoş, I., Oraşele şi organizarea spaţiului geografic (Studiu de geografie economică asupra
teritoriului României), Editura Academiei R. S. România, Bucureşti, 1987;
13. Nae, Mirela,Geografia calităţii vieţii urbane. Metode de analiză, Editura Universitară,
Bucureşti, 2006;
14. Niţulescu, Dana Cornelia, Indicatori comunitari ai dezvoltării urbane, Revista Calitatea vieţii,
XII, nr. 1-4, 2000;
15. Ochinciuc, Cristina Victoria, Propunere de introducere a indicatorilor pentru clădirile
durabile, Editura Universitară Ion Mincu, Bucureşti, 2006;
16. Pop, Gr., Geografia Carpaţilor şi Subcarpaţilor româneşti, Editura Presa Universitară Clujeana,
Cluj-Napoca, 2000;
17. Surd, Vasile, Amenajarea teritoriului şi a infrastructurii tehnice, Editura Presa Universitară
Clujeană, Cluj-Napoca, 2005;
18. Şuler, Jana, Metode de fundamentare pentru elaborarea şi implementarea strategiilor de
urbanizare, Editura Tehnică, Bucureşti, 2005;
19. Tufescu, V., Subcarpaţii şi depresiunile marginale ale Transilvaniei, Editura Ştiinţifică,
Bucureşti, 1966;
30
20. Ungureanu, Irina, Geografia Carpaţilor şi Subcarpaţilor, Facultatea de Geografie şi Geologie,
Universitatea Al. I. Cuza, Iaşi, 2004;
21. Ungureanu, Irina, Geografia mediului, Ed. Univ. Al. I Cuza, Iaşi, 2005;
22. Velcea, Valeria, Savu, Al., Geografia Carpaţilor şi a Subcarpaţilor Româneşti, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,1982;

31
 Anexa. 1.1. Judeţul Prahova

Anexa 2.1. Harta geologica a judetului Prahova

32
Sursa: Enciclopedia Geografica a Romaniei - Grigore Posea,1982,

33
Anexa 3.1. Harta fizico-geografica a judetului Prahova

Sursa: Enciclopedia Geografica a Romaniei - Grigore Posea,1982.

34
Anexa 3.2. Locuinţe existente la sfârşitul anului pe forme de proprietate şi localităţi
Anexa 3.2.1. Număr total Judeţ Prahova
Locuinţe/ Anul
Localităţi 1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008
Predeal
Azuga 2100 2077 2078 2080 2086 2091 2096 2106 2131 2145 2153 2301 2311 2337 2348 2355 2377 2399 2422
Buşteni 4255 4388 4397 4446 4534 4563 4586 4658 4717 4796 4862 4983 5006 5055 5114 5193 5238 5296 5405
Sinaia 5488 5465 5475 5482 5511 5517 5525 5559 5599 5627 5642 5933 5961 5983 6007 6097 6164 6221 6267
Comarnic 3605 4047 4050 4056 4062 4066 4080 4123 4173 4194 4237 4535 4554 4559 4581 4601 4626 4646 4668

Anexa 3.2.2 Proprietate publică

Locuinţe/ Anul
Localităţi 1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008
Predeal
Azuga - - - 562 556 550 542 500 403 366 355 206 205 194 180 176 168 163 149
Buşteni - - - 729 717 710 690 591 535 511 391 332 341 329 318 309 286 278 256
Sinaia - - - 1643 1630 1611 1569 1302 1124 1033 1012 581 581 571 551 600 587 544 527
Comarnic - - - 27 23 23 23 19 7 6 6 45 45 45 45 44 44 44 44

Locuinţe/ Anul
Localităţi 1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008
Predeal
Azuga - - - 1508 1520 1531 1544 1596 1718 1779 1798 2095 2106 2143 2168 2179 2209 2236 2273
Buşteni - - - 3678 3779 3814 3857 4028 4143 4285 4471 4651 4665 4726 4796 4884 4952 5018 5149
Sinaia - - - 3804 3846 3871 3921 4211 4429 4594 4630 5352 5381 5412 5456 5497 5577 5677 5740
Comarnic - - - 4024 4034 4038 4052 4099 4161 4188 4231 4490 4509 4514 4536 4557 4582 4602 4624

Anexa 3.2.3 Proprietate privată

© 1998 - 2007 INSTITUTUL NAŢIONAL DE STATISTICĂ
Anexa 3.4. Capacitatea de cazare turistică existentă pe tipuri de structuri de primire turistică, ani şi localităţi

35
Anexa 3.4.1. Număr total Judeţ Prahova
Locuri/ Anul
Localităţi 1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008
Predeal
Azuga 40 40 48 34 34 34 34 35 33 45 53 72 94 133 167 227 281 306 289
Buşteni 2928 2701 2479 2352 2342 2278 2287 2204 2250 1976 2022 2072 1887 2145 2189 2070 1826 1748 1857
Sinaia 4726 4512 4066 4014 4438 4400 4554 4497 4520 4165 4076 3351 3561 3691 3847 3967 4071 4010 4207
Comarnic 26 20 - - - - - - - - 65 87 87 87 101 100 102 86 86

Anexa 3.4.2. Hoteluri

Locuri/ Anul
Localităţi 1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008
Predeal
Azuga - - 34 34 34 34 34 35 33 33 33 32 32 31 - 62 73 76 76
Buşteni 576 649 505 505 503 503 503 504 504 477 477 488 491 601 561 581 633 594 617
Sinaia 2147 1946 2023 2083 2285 2263 2537 2527 2532 2414 2419 2045 2422 2565 2666 2847 2878 2952 2904
Comarnic - - - - - - - - - - - - - - - - - - -

Anexa 3.4.3. Vile turistice

Locuri/ Anul
Localităţi 1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008
Predeal
Azuga - - - - - - - - - - - 20 20 52 52 10 10 - -
Buşteni 904 698 765 745 716 652 681 566 617 444 412 353 261 299 237 147 237 220 219
Sinaia 1878 2064 1498 1178 1435 1428 1423 1343 1323 1065 957 596 541 496 406 304 340 324 470
Comarnic - - - - - - - - - - - 22 22 - - - - - -
© 1998 - 2007 INSTITUTUL NAŢIONAL DE STATISTICĂ

36