LP 2

Soluții moleculare
Soluții coloidale
Concentrația soluțiilor

O soluție este un amestec omogen dintre două sau mai multe substanțe, în
proporții diferite, una în cantitate mai mare – dizolvant și una în cantitate mai
mică – dizolvat.

Dizolvant sau solvent / dizolvat sau solvat

 Dacă mărimea particulelor care se dizolvă în soluție este mai mică decât
10Å (d < 1 nm), ceea ce corespunde dimensiunilor majorităţii
moleculelor – soluție moleculară.

 Soluția coloidală este soluția în care dimensiunile particulelor substanței

dizolvate sunt mai mari decât molecula (1 nm < d < 100 nm).

 Suspensii (d > 100 nm)

Unde d = diametrul particulei dispersate

Proprietatea unei substanţe de a se dizolva într-un anumit solvent se numeşte

solubilitate. Solubilitatea substanţelor este influenţată de natura lor, de
temperatură, de presiune, de natura dizolvantului.

Cantitatea maximă de substanţă, exprimată în grame, care se poate dizolva în

100g de dizolvant, la o anumită presiune şi temperatură, se numeşte coeficient
de solubilitate.

Soluţiile concentrate sunt soluţiile care conţin o cantitate mare de substanţă

dizolvată, apropiată de cea corespunzătoare coeficientului de solubilitate. O
soluţie în care cantitatea de substanţă dizolvată este corespunzătoare 
coeficientului de solubilitate se numeşte soluţie saturată. O soluţie care s-a
obţinut dintr-o cantitate de dizolvat care depăşeşte cantitatea corespunzătoare
coeficientului de solubilitate se numeşte soluţie suprasaturată. Excesul de
substanţă rămâne nedizolvat iar soluţia de deasupra acestuia are concentraţia
egală cu cea de saturaţie.

Soluţiile diluate sunt soluţiile în care cantitatea de substanţă dizolvată este mult
mai mică decât cea corespunzătoare coeficientului de solubilitate.
Solutii cu importanță biologică:

 Soluții moleculare, Ex: Ionii dizolvați in lichidul intracelular,

extracelular.
 Soluții coloidale, Ex: Proteinele dizolvate in lichidul intracelular,
extracelular, sânge etc
 Suspensii, Ex: Elementele figurate suspendate in plasma sangvină,
organitele celulare.

În organism există soluţii moleculare (adevărate), coloizi şi suspensii.

De exemplu, sângele este soluţie pentru ioni (Na, Cl, K), coloid
(deoarece conţine proteine: serumalbumine, globuline), suspensie (datorită
prezenţei elementelor figurate - eritrocitele, leucocitele și trombocitele).
Lichidul cefalorahidian (LCR) are substanţe ionice, deci este soluţie, în
concentraţie scăzută are şi albumine, deci este coloid, are şi foarte rare celule
endoteliale şi limfocite, fiind astfel reprezentată şi componenta de suspensie.

Proprietățile soluțiilor coloidale și aplicațiile acestora

- Particulele coloidale sunt reținute de membrane (de colodiu - Soluție

obținută prin dizolvarea nitrocelulozei într-un amestec de eter și alcool
și care , prin evaporare, lasă o peliculă - , membrane animale, etc.). Pe
aceasta proprietate se bazeaza principiul dializei
- O alta proprietate a particulelor coloidale este aceea ca, in solutie, atrag
ionii de o anumită sarcină electrică pe care il fixeaza pe suprafata lor,
preluand sarcina ionul fizat. Pe aceasta proprietate se bazeaza
fenomenul de electroforeza care se foloseste inlaboratorul clinic pentru
separarea proteinelor.
- efectul Tyndall folosit in microscopia de contrast este datorat miscarii
dezordonate a particulelor coloidale (miscare browniana – miscare
spontana, haotica si dependenta de temperatura mediului). Cand un
fascicul luminos care trece printro soluție coloidală razele acestuia
difuzează si soluția coloidală devine luminoasă în dreptul fasciculului;
- Solutiile coloidale nu sunt stabile si in anumite conditii (temperatură,
cresterea concentrației prin evaporare, curent electric, adaus de
electrolițicare enutralizeaza sarcina electrica a particulelor din
suspensie) faza dispersata se separa de meniul de dispersie obtinandu-
se un precipitat. Fenomenul se numeste coagulare. Particulele
coloidale formate dintr-o macromolecula se numesc colizi moleculari
si au capacitatea de a stabiliza o solutie coloidala. Teste de
disproteinemie au la baza acest fenomen. Albuminele sanguine joaca
 rolul unui coloid de protecție si stabilizează globulinele plasmatice. In
situatia in care albuminele sunt scazute, globulinele plasmatice
precipita usor in prezenta solutiilor de electroliti si testele sunt
pozitive.

Exprimarea concentrațiilor soluțiilor

Cantitatea de substanţă dizolvată într-o cantitate sau volum de soluţie (dizolvant)

se numeşte concentraţia soluţiei.

Sau

Raportul dintre un dizolvat și dizolvant se exprimă prin concentraţia soluţiei.

Există mai multe moduri de exprimare a concentraţiei unei soluţii:

a) Concentraţia procentuală care la rândul ei poate fi de trei feluri:

- concentraţia procentuală de masă - grame substanță dizolvată în 100 g

soluţie, (m/m)
- concentraţia procentuală volumetrică - ml substanță dizolvată în 100 ml
soluţie, (v/v)
- concentraţia procentuală mixtă - grame substanță dizolvată în 100 ml
soluţie, (m/v)

b) Concentraţia molară (m, M) reprezintă numărul de moli de substanță

dizolvată într-un litru de soluţie.
c) Concentraţia molală, mai rar folosită, se defineşte prin numărul de
moli de substanță dizolvată în 1000 g de solvent.
d) Concentraţia normală reprezintă numărul de echivalenţi-gram de
substanță dizolvată intrun litru de soluţie.

Se numeşte echivalent cantitatea de substanţă în greutate care într-o reacţie

chimică dată poate înlocui sau lega 8 părţi în greutate de oxigen sau 1,008 părţi
în greutate de hidrogen. Cantitatea de substanţă în grame, egală numeric cu
echivalentul, se numeşte echivalent-gram.

Pentru calcularea echivalentului-gram se ţine cont de următoarele reguli:

- echivalentul-gram al unui acid este egal cu raportul dintre masa

moleculară (M) a acidului şi numărul de ioni H+ angajaţi în reacţie.
 - echivalentul-gram a unei baze este dat de masa moleculară a sa
împărţită la numărul ionilor HO- care participă la reacţie.
- echivalentul-gram pentru săruri este dat de raportul dintre masa
moleculară şi produsul dintre numărul atomilor de metal din molecula
de sare şi valenţa acestui metal, sau raportul dintre masa moleculară şi
produsul dintre numărul radicalilor acid şi valenţa acestora.
- echivalentul-gram a unei substanţe oxido-reducătoare se calculează
pe baza stoicheometriei redox a reacţiei la care participă aceasta. În
reacţiile de oxido-reducere atomii îşi schimbă valenţa. Echivalentul se
defineşte ca fiind raportul dintre masa moleculară a compusului chimic
şi numărul de electroni cedaţi sau primiţi în reacţie de atomul (atomii)
care se oxidează sau se reduc.

Solutii procentuale
Concentratia se exprima in procente de masa sau de volum
Exprimarea in procente de masa:
C% = (md/ms) x 100
Unde: c %m - concentratia procentuala de masa [%];
            md    - masa solvatului [g];          
ms    - masa solutiei [g];
            msolv. - masa solventului [g].
ms = msolv + md

In procente de volum
V% = (Vd/Vs)x100
Unde: c%v   - concentratia procentuala în procente de volum;
            Vd   - volumul solvatului [l];
            Vs    - volumul solutiei [l];
            Vsolv - volumul solventului [l].

Modificarea concentratiilor solutiilor

Se realizeaza prin:
-         adaugare de apa (rezulta o scadere a concentratiei solutiei);
-         adaugare de solutii de aceeasi natura dar de concentratii diferite (se poate
obtine atât scaderea cât si cresterea concentratiei solutiei).
Calculele referitoare la solutiile implicate în amestecul respectiv au la baza
regula amestecului, care este un sistem de doua ecuatii:
m1c1 + m2c2 +....+ mncn = mfcf   
m1 + m2 +....+ mn = mf   

mn - cantitatile de solutii care se amesteca, [g];

cn  - concentratiile procentuale de masa ale solutiilor care se     amesteca, [%];
                i = 1,2,3,.,n
cf  - concentratia procentuala de masa a solutiei finale, [%];
mf - masa solutiei finale obtinute, [g].

Titrul unei soluții

Titrul (T, t) unei soluții reprezintă cantitatea de substanță, exprimată în grame,

care se găsește dizolvată la 1 ml de soluție (g/ml).
După natura substanței folosite la prepararea soluției, titrul poate fi titrul
teoretic sau titrul real.

Soluții standard și soluții titrate

Soluțiile standard sau etalon sunt soluțiile ale căror concentrații pot fi
calculate teoretic cu exactitate și care au ca substanță dizolvată o substanță
standard sau etalon.
Substanțele standard sau etalon au următoarele proprietăți și trebuie să satisfacă
următoarele condiții :
- să fie foarte pure;
- să aibă o formulă chimică bine definită;
- să fie stabile în condiții de lucru (să nu se oxideze, să nu se
carbonateze, etc.)
- să fie stabile în dizolvantul care se utilizează la prepararea soluției ;
- să se cântarească ușor;
- să se purifice ușor.
Soluțiile standard sau etalon au un titru teoretic care se poate determina prin
calcul.

Soluțiile titrate nu au o concentrație exactă. Concentrația exactă se stabilește

prin titrare cu o soluție standard.
Soluțiilor titrate le corespunde titrul real.

Factorul de corecție

În laborator se lucrează cu soluții de concentrație aproximativă care pot fi

transformate în soluții de concentrație cunoscută, exactă, cu ajutorul factorului
de corecție (f).
Factorul de corecție este numărul care ne arată de câte ori o soluție este mai
concentrată (f >1) sau mai diluată (f < 1) față de o soluție standard care are
factorul 1.
Factorul soluției este volumul soluției de reactiv, în ml, de concentrație exactă
(etalon) care revine la 1 ml de soluție de concentrație aproximativă.
PARTEA EXPERIMENTALA

Prepararea solutiei de NaCl din NaCl solid

Aparatura si reactivi
-         balanta farmaceutica;
-         densimetru;
-         cilindrii gradatii;
-         flacoane Erlenmayer;
-         baloane cotate;
-         spatula metalica;
-         sticla de  ceas;
-         apa distilata;
-         NaCl.
Modul de lucru
Se vor prepara doua solutii NaCl:

- solutia nr. 1 - concentratia c1%m, volum V1;

- solutia nr.2 - concentratia c2%m, volum V2.

În vederea obtinerii unui anumit volum de solutie de NaCl, de concentratie

procentuala data, se calculeaza masa de NaCl solida necesara,.
Masa solutiei care se prepara se calculeaza cunoscând densitatea ρ a solutiei
respective. Masa apei distilate necesara dizolvarii NaCl solid se calculeaza cu
relatia (2) iar volumul de apa corespunzator acestei mase se obtine admitând ca
ρapa= 1 g/cm3 la 20˚C.
Masa de NaCl se cântareste la balanta farmaceutica si se introduce într-un balon
cotat de capacitate adecvata. Volumul de apa distilata se masoara cu un cilindru
gradat si se adauga peste NaCl solid. Se agita solutia pâna la dizolvarea
completa a NaCl solid.

Modificarea concentratiei solutiei

a)      Prin amestecarea a doua solutii de concentratii cunoscute:
Se vor utiliza cele doua solutii obtinute anterior (c 1>c2) pentru a prepara  un
anumit volum Vf de solutie de NaCl de concentratie procentuala data cf.
Se utilizeaza regula amestecului pentru calculul maselor necesare din solutiile 1
si 2. Cunoscând densitatile celor doua solutii, se determina volumele necesare
pentru amestecare din cele doua solutii. Se masoara volumele cu câte un cilindru
gradat, se introduc într-un flacon Erlenmayer agitându-se bine pentru
omogenizare.
b)      Prin diluare cu apa distilata
Se foloseste una din solutiile preparate anterior. Utilizând regula amestecului, se
va calcula masa solutiei de NaCl, respectiv masa apei distilate necesare diluarii.
Apoi se va proceda ca la punctul a).
Se calculeaza volumul de apa distilata necesara diluarii; cunoscând densitatea
solutiei de NaCl care se va dilua, se va calcula volumul acesteia. Cele doua
volume se vor masura cu ajutorul cilindrilor gradati si se vor introduce într-un
flacon Erlenmayer, unde se vor agita pentru omogenizare.
Concentratia solutiei finale (cf) se verifica prin masurarea densitatii ei si
compararea valorii ei cu valoarea densitatii corespunzatoare concentratiei finale
preparate,