Palatul dur

Se formeaza prin unirea a sase elemente osoase: doua oase

incisive, doua procese palatine, ale oaselor maxilare si doua lame
orizontale ale oaselor palatine si separa cavitatea bucala de fosele
nazale. Se distinge un palat primar , reprezentat de oasele incisive si un
palat secundar, constituit din procesele palatine ale oaselor maxilare si
din lamele orizontale ale oaselor palatine. Prin unirea oaselor incisive cu
cele doua procese palatine se formeaza de fiecare parte cate o sutura
incisiva situata in dreptul fetelor distale ale incisivilor laterali permanenti,
iar prin unirea celor doua procese palatine , pe linia mediana ia nastere
sutura palatina mediana. Sutura palatina mediana traverseaza sagital
palatul dur si se continua anterior si superior cu sutura intermaxilara,
posterior oprindu-se pe creasta inferioara a vomerului. Ea desparte cele
sase oase care alcatuiesc palatul dur si are o activitate prelungita pana
la maturitate, cand pe traiectul ei pot sa apara zone de osificare.
Jonctiunea marginii posterioare a proceselor palatine cu lamele
orizontale ale oaselor palatine constitue sutura palatina transversa,
situata in dreptul fetelor distale ale molarilor secunzi permanenti.
Posterior , pe aceste suturi, in apropiere de molerii trei, se gasesc gaurile
palatine posterioare, cate una de fiecare parte.

Aceste orificii, care apartin de lamele orizontale ale oaselor paltine sunt
situat in jgheabul format de acestea cu procesele alveolare, la 0,5 cm
anterior de marginea posterioara a palatului dur. Gaurile palatine
posterioare dau trecere nervilor palatini anteriori, care inerveaza
mucoasa boltii palatine in cele doua treimi posterioare, constituindu-se
astfel in importante repere de depunere a anestezicelor.
Marginea posterioara a boltii palatine este formata de marginea
posterioara alamelelor orizontale ale oaselor palatine si prezinta pe linea
mediana o proeminenta osoasa, spina nazala posterioara.
De-a lungul suturii palatine mediane, ca si
paramedian, se pot gasi relativ frecvent una sau
mai multe proeminente osoase cunoscute sub
denumirea de torus palatin. In 1958, Landa a
stabilit o clasificare a torusurilor palatine, in functie
de extinderea acestora :
- Primul tip se gaseste in treimea posterioara a palatului dur, are
o forma rotunjita si variaza ca marime de la forme
imperceptibile macroscopic , dar sesizabile la palpare, la forme
bine exprimate si conturate ;
 - Al doilea tip ocupa cel mai frecvent cele doua treimi posterioare
ale boltii palatine, are o forma longitudinala si nu are o inaltime
exprimata ;
- Al treilea tip este extins atat in sens longitudinal cat si in sens
transversal, incepand posterior de gaura incisiva si ajungand
pana in treimea posterioara a palatului dur;
-
- Al patrulea tip se gaseste doar in treimea anterioara a palatului dur , fiind de
obicei ingust in sens transversal;

- Al cincilea tip l este extins de-a lungul intregului palat dur, de la gaura
incisiva la jonctiunea dintre palatului dur si moale.

Prezenta unui torus palatin poate determina, in cazul unei proteze

mobilizabile sau mobile care il acopera, leziuni de decubit sau basculati ale
protezelor in cauza . In aceste cazuri este necesara folierea modelului, in
dreptul formatiunii torusale respective. De mentionat ca clasificarea lui Landa
nu acopera in totalitate larga varietate a torusurilor paltine, existatand o
multitudine de forme intermediare.

Procesul alveolar
Este situat in partea inferioara a osului si, in contextul odontonului
mai este denumit os alveolar. Prin unirea pe linia mediana a celor doua
procese alveolare ( apofize alveolare ) se formeaza arcada alveolara.
Procesul alveolar a fost denumit de Beltrami os dentar pentru ca se
dezvolta odata cu dintii si dispare odata cu acestia, transformandu-se in
creasta alveolara . Corespunzator zonei de jonctiune dintre arcada
alveolara si corpul maxilarului, se observa o strangulare, datorita
diferentei dintre circumferintele acestor doua componente ale
maxilarului.
Procesul alveolar sete orientat oblic in sens supero-inferior si
medio-lateral, astfel incat circumferinta in zona de jonctiune cu corpul
maxilarului este mai mica decat la nivelul marginii inferioare ( libere).
Respectiva orientare se regaseste si la radacinile dintilor , astfel incat
dupa pierderea acestora, resorbtia consecutiva va duce la micsorarea
treptata a circumferintei marginii inferioare, fiind vorba de un proces de
resorbtie centripeta ( latimea crestei alveolare este mai mica decat cea a
fostului proces alveolar) spre deosebire de mandibula unde are loc o
resorbtie centrifuga ( latimea crestei alveolare fiind mai mare decat
latimea fostului proces alveolar). Din aceste motive la vechii edentati
total se poate produce inversarea raportului dintre crestele alveolare
( creasta alveolara mandibulara sa o circumscrie pe cea maxilara ) ,
ceea ce duce la dificultati in protezare ( montarea dintilor ).
Dupa conformatia versantului extern al crestei alveolare maxilare, se
disting :
- Creasta retentiva vestibular
- Cresta neretentiva
- Creasta neutra
Procesul alveolar este format din tesut spongios, delimitat la
exterior de o corticala ( compacta) alveolara externa ( vestibulara si orala
) , prevazuta cu numeroase orificii fapt care permite anestezicelor
depuse la acest nivel sa difuzeze cu usurinta spre manunchiul vasculo-
nervos apical, facilitand instalarea unei anestezii optime. Corticala
vestibulara se mai numeste impropriu si tabla osoasa vestibulara
( externa ) .
Corticala ( compacta) alveolara interna , denumita si lamina dura
sau lamina cribriforma, este un strat subtire de tesut osos compact care
acopera peretii alveolelor dentare si pe care se insera fibrele
periodontale. Este perforata de canalele lui Volkmann si contine cantitati
mai mari de substanta intercelulara , puternic calcificata , ceea ce face
ca pe radiografiile dentare sa apara ca o linie subtire radioopaca ( de
unde si denumirea de lamina dura ) . Se mai numeste impropriu tabla
osoasa interna .
Dimensiunile procesului alveolar variaza in functie de cele doua dentatii,
temporara sau permanenta .
Posterior de ultimul molar, aracada alveolara prezinta o mica
proeminenta tuberculul alveolar, care marcheaza capatul distal al
acestuia , la baza tuberozitatii maxilare.
Procesul alveolar prezinta o serie de cavitati de forma conica ,
alveolele dentare , in care sunt implantati dintii arcadei maxilare.
Gabaritul alveolelor variaza in functie de dinte . Alveolele a doi dinti
vecini sunt separate prin septuri interalveolare, in timp ce alveolele
dintilor pluriradiculari sunt despartite de septuri interradiculare. Septurile
interralveolare au o grosime de 0,7 – 1,4 mm si sunt alcatuite din
corticala si spongioasa.
Pe versantul extern ( vestibular) al procesului alveolar se observa o
serie de proeminente rotunjute, determinate de radacinile dentare.
Aceste proeminente au fost denumite juga alveolaria ( eminente
alveolare ), cea mai evidenta corespunzand caninului ( bosa canina ).
Eminentele alveolare trebuie reproduse pe fata externa ( vestibulara ) a
protezelor mobile totale, in scopul restabilirii unor raporturi adecvate cu
tesuturile moi ( buze si obraji ) .
 In grosimea proceselor alveolare ( maxilar si mandibular ) se
gasesc canalele lui Volkmann, care sunt structuri tubulare cu diametrul
de aproximativ 0,05 mm.
Ele perforeaza corticala alveolara interna ( lamina dura), conducand in
spatiul periodontal vase sangvine, limfatice si fibre nervoase .
Sinusul maxilar
Sinusul maxilar este o cavitate aerica situata in maxilarul superior.
Mucoasa sinusala este in continuitate cu mucoasa nazala .
Sinusul maxilar respecta in mare forma corpului maxilarului,
descriindu-i-se cinci pereti : superior, anterior, inferior, posterior si
medial .
Peretele superior.
Este subtire si are raporturi cu orbita si celulele etmoidale. In
grosimea lui se gasesc santul si canalul infraorbital . Peretele canalului
infraorbital este foarte subtire, aspect care explica nevralgiile suborbitale
din cursul sinuzitelor maxilare .
Peretele inferior .
Peretele inferior ( planseul sinusal) este situat in 70 % dintre cazuri
sub nivelul planseului foselor nazale.
Apare dispus in dreptul portiunii posterioare a procesului alveolar,
in vecinatatea fundului alveolelor premolerilor si molarilor.
In cazul acestor grupe dentare , alveolele pot proemina in sinus ; in
alte situatii mucoasa sinusala vine in contact cu alveola fara interpozitia
unui perete osos.

Peretele anterior
Corespunde fosei canine si este subtire, fiind strabatut de canalele
dentare superioare si anterioare. Reprezinta locul de electie in
abordarea chirurgicala a sinusului maxilar. De asemenea, la acest nivel
se pot injecta substantele anestezice in vederea anestezie nervilor
dentari superiori si anteriori, cand acest lucru nu este posibil pe calea
clasica ( abordarea lor in canalul infraorbital ).
Peretele posterior.
Este cel mai gros si corespunde tuberozitatii maxilare. Prin
intermediul sau sinusul maxilar vine in raport cu fosa pterigomaxilara .
Peretele medial.
Corespunde peretelui lateral al foselor nazale. Orificiul de
comunicare dintre sinusul maxilar si fosele nazale ( hiatul semilunar) se
gaseste la nivelul meatului mijlociu.
Uneori, sinusul trimite prelungiri in procesele maxilarului,
descriindu-se astfel prelungirea orbitala in procesul frontal, prelungirea
malara in procesul zigomatic, prelungirea palatina in procesul palatin si
prelungirea alveolara in procesul alveolar acesta din urma cu implicatii
deosebite in practica stomatologica.

Mandibula
Mandibula este un os median, nepereche, reprezentand singurul
os mobil al craniului. Este constituita dintr-un corp ( in forma de U ) si
doua prelungiri ( ramuri), care pornesc de la extremitatile corpului.
Ascest os se formeaza prin coalescenta celor doi muguri
mandibulari ai primului arc branhial.
Osificarea debuteaza rapid fiind al doilea os care se osifica dupa
clavicula . In osificarea mandibulei sunt implicate mai multe puncte :
central ( principal) sau angular inferior, incisiv, mentonier, condilian,
coronoidian, pentru spina lui Spix .
Corpul
 Corpul mandibulei prezinta doua fete ( interna si externa) si doua
margini ( superioara si inferioara)
Fata externa
Prezinta pe linia mediana o creasta mediana , sinfiza mentoniera.
Sub sinfiza mentoniera se afla o proeminenta, eminenta mentoniera sau
menton . Lateral de aceasta se gasesc alte doua proeminente, tuberculi
mentonieri.

Pozitia mentonului este variabila, depinzand de varsta, sex, rasa, precum

si de functiile oro-facio-cervicale. In raport cu situarea mentonului fata de
o linie verticala interincisiva, se disting :
- Menton neutru cand acesta atinge verticala;
- Menton pozitiv cand este situat anterior de aceasta;
- Menton negativ cand este situat posterior de verticala interincisiva

Simfiza mentoniera prezinta de-o parte si de alta doua mici

depresiuni ovalare, fosetele mentoniere, al caror ax lung este orientat
oblic inferior si medial. In aceste fosete si pana la proeminentele
alveolare ale incisivilor laterali si caninilor se insera muschii mentonieri.
De la nivelul eminentei mentoniere porneste de o parete si de lata cate o
creasta rotunjita, linea oblica externa.
Deasupra liniei oblice esterne se afla un orificiu ovalar, orientat
spre superior, lateral si posterior, gaura mentoniera, care reprezinta
deschiderea canalului mandibular prin care iese manunchiul vasculo-
nervos mentonier

Gaura mentoniera are un diametru de aproximativ 2 mm si este

delimitata antero-inferior de o margine mai mult sau mai putin
pronuntata, in timp ce postero-superior se continua cu un sant oblic
superior si posterior.
 Localizarea gaurii mentoniere variaza in functie de subiect si de
varsta . Pozitia gaurii mentoniere poate influenta atitudinea in inserarea
unui implant .
Fata interna
Prezinta median, o linie mai mult sau mai putin aparenta, care
reprezinta o zona de sutura a celor doua hemimandibule embrionare. De
o parte si de alta se afla patru proeminente ( cate doua de fiecare parte )
, apofizele genii, care formeaza impreuna spina mentoniera.
Pe apofizele genii superioare se insera muschii genioglosi, iar pe
apofizele genii inferioare se insera muschii geniohioidieni.
De la apofizele genii porneste de o parte si de alta cate o creasta
rotunjita, linea milohioidiana, sau linea oblica interna .
Pe linea milohioidiana se insera muschiul milohioidian si muschiul
constrictor superior al faringelui.
Linia milohioidiana imparte fata interna in doua portiuni:
- Superioara , verticala, care corespunde cavitatii bucale
- Inferioara, oblica inferior si lateral, care corespunde gatului

Marginea inferioara .
Marginea inferioara , denumita si marginea bazilara, este groasa si
rotunjita avand o raza de curbura mai mare decat marginea superioara.
De ambele parti ale liniei mediane se afla doua depresiuni,
prelungirile fosetelor digastrice de pe fata interna, care dau insertie
pantecelor anterioare ale muschiului digastric. Uneori, in dreptul marginii
anterioare a ramurii , pe marginea inferioara se observa santul arterei
faciale, prin care aceasta artera trece din regiunea cervicala in regiunea
faciala si unde adeseori se poate percepe pulsul.
Marginea superioara
Este groasa si are o deschidere mai mica decat marginea
inferioara. Deoarece este bine individualizata si se dezvolta odata cu
dintii, resorbindu-se dupa pierderea lor, a fost numita proces alveolar sau
arcada alveolara inferioara.
 Marginea superioara se lateste in sens vestibulo-oral, pe masura
departarii de linea mediana spre distal. De-a lungul acestei linii, atat pe
versantul vestibular cat si pe cel lingual, se formeaza condensari osoase
puternice. In plus datorita vascularizarii mai slabe a mandibulei, resorbtia
este de obiccei mai accentuata decat la nivelul maxilarului, ceea ce face
ca in unele situatii raportul dintre crestele edentate sa fie invers ( creasta
alveolara mandibulara sa o circumscrie pe cea maxilara ).

Dupa pierderea ultimului molar peretele distal al alveolei se resoarbe mai

putin decat peretele mezial, datorita “ armarii” pe care o primeste de la
marginea anterioara a ramurii si insertiilor musculo-ligamentale din
aceasta zona . Ca urmare a acestei denivelari ia nastere tubercului
piriform.
Tuberculi piriformi sunt considerati zone biostatice, capabile sa
suporte presiunile transmise de proteze. Cele doua treimi anterioare ale
tuberculilor piriformi se pot acoperi cu protezele. Acoperirea treimii
posterioare este riscanta, deoarece proteza risca sa fie dizlocata de
activitatea rafeului pterigomandibular
Ramurile
Ramurile se prezinta sub forma a doua lame osoase, patrulatere,
care sunt orientate posterior, superior si lateral. Fata de un plan sagital,
deschiserea ramurilor variaza intre 2 si 24 ° , aspect cu deosebita
implicatie clinica in cadrul anesteziei nervului dentar inferior
Fata externa
Prezinta in partea inferioara o serie de creste osoase, dispuse
oblic, in jos si inapoi, tuperozitatea maseterina, destinata insertiei
muschiului maseter.
Fata interna.
Prezinta in centrul sau orificiul superior al canalului mandibular prin
care patrunde nervul dentar inferior si vasele aferente.
In regiunea inferioara a fetei interne se gasesc rugozitati, tuberozitatea
pterigoidiana, care dau insertie muschiului pterigoidian medial.
Marginea anterioara
Este ascutita si se continua cu linea oblica externa. Adeseori,
incepatorii se opresc cu acul in ea in cursul tentativelor de anestezie
tronculara periferica a nervului dentar inferior.

Marginea posterioara
Este groasa si neteda, venind in raport cu glanda parotida. In
portiunea sa inferioara se insera ligamentul stilomandibular. Jonctiunea
dintre marginea inferioara a corpului mandibulei si marginea posterioara
a ramului ascendent constitue unghiul mandibulei denumit impropriu
gonion .
 Datorita insertiei muschiului maseter ( pe fata externa a unghiului
mandibulei) si muschiului pterigoidian medial ( pe fata interna ), unghiul
mandibulei este sustinut ca intr-o chinga.
Marginea inferioara – se continua cu marginea inferioara a corpului
mandibulei.
Marginea superioara
Prezinta doua procese, unul anterior (procesul coronoidian), si
altul posterior ( procesul condilian), intre ele situandu-se incizura
mandibulei
Procesul coronoidian este situat la nivelul unghiului antero-superior al
ramurii. Varful este orientat superior, iar marginea sa anterioara se
confunda cu marginea anterioara a ramurii mandibulei.
Marginea anterioara se continua inferior cu cele doua linii oblice de pe
corpul mandibulei. Una dintre creste, situata mai lateral si anterior,
formeaza marginea anterioara a ramurii, continuandu-se cu linea oblica
externa .
Cealalta, situata mai medial si posterior, se continua cu linea
milohioidiana. Intre ele se delimiteaza un spatiu triunghiular denumit
recesul mandibular.
Pe procesul coronoidian se insera muschiul temporal
Procesul condilian
Este situat in dreptul unghiului postero-superior al ramurii. Este
constituit dintr-o coloana osoasa denumita colul mandibulei, care
prezinta in partea inferioara foseta pterigoidiana, in care se insera
fasciculul inferior al muschiului pterigoidian lateral. La extremitatea sa
superioara, colul mandibulei prezinta o proeminenta elipsoidala, orientata
cu axul mare transversal, denumita condilul mandibulei. Acesta prezinta
o creasta transversala care delimiteaza doua versante ( anterior si
posterior)
Muschii mobilizatori ai mandibulei
Sunt denumiti si muschi masticatori. Actioneaza asupra mandibulei
imprimandu-I miscari de ridicare, coborare, propulsie, retropulsie sau
lateralitate.
Ridicarea mandibulei ( miscarea de inchidere) este realizata prin
contractia bilaterala, sincrona a muschilor : maseter, pterigoidian medial
si temporal si relaxarea coordonata a muschilor hioidieni si contractia
fasciculului superior al muschiului pterigoidian lateral.
Coborarea mandibulei ( miscarea de deschidere) este initiata prn
contractia bilaterala a muschilor pterigoidieni laterali si continuata de
digastric, milohioidian, geniohioidian si platisma, concomitent cu
relaxarea ridicatorilor si cu fixarea osului hioid.
Propulsia mandibulei ( miscarea spre anterior ) este realizata prin
contractia bilaterala a fasciculelor inferioare ale muschilor pterigoidieni
laterali in asociere cu maseterul si pterigoidianul medial. Digastricul si
fasciculul posterior al temporalului exercita un efect antagonist .
Retropulsia mandibulei (miscarea spre posterior) se realizeaza prin
contractia sincrona, bilaterala a fasciculelor mijlociu si posterior
muschiului temporal si a digastricului. Contractia bilaterala a fasciculelor
posterioare ale muschilor pterigoidiani laterali controleaza retruzia
discului articular.
Lateropulsia mandibulei se face cu participarea pterigoidianului lateral,
medial si a maseterului .