Lucrarea nr.5.

MĂSURAREA PRESIUNII ÎN CANALELE DE AER

Scopul lucrării: a căpăta deprinderi la măsurarea presiunii în canalele de aer cu aparate de

măsurare şi control la cercetarea şi încercarea instalaţiilor de ventilare.

3.1 Noţiuni generale

La mişcarea aerului prin canale de aer în orice secţiune transversală a torentului se deosebesc
trei tipuri de presiune: statică (Ps), dinamică (Pd) şi totală (Pt).

Presiunea statică Ps este rezistenţa pe care о întîmpină aerul la curgerea lui în interiorul unei
conducte. Presiunea statică stabileşte energia potenţială a 1 m³ de aer în secţiunea examinată. Ea se
exercita pe pereţii interiori ai conductei, perpendicular pe direcţia de curgerea curentului de aer.
Presiunea dinamică Pd este presiunea pe care aerul aflat în mişcare într-o conducta о exercită
asupra unei suprafeţe aşezată normal pe direcţia mişcării. Presiune dinamică este energia cinetică a
torentului de aer raportată la 1m³ de aer. La mişcarea aerului în secţiunea cercetată cu viteza (V)
presiunea dinamică se va determina cu formula:

Pd =ρ v²/2 (3.1)

Presiunea tolala Pt este suma presiunilor corespunzînd presiunii la care este supus aerul în
timpul mişcării sale în interiorul conductei :

Pt=Ps+Pd. (3.2)

În tehnica de ventilare este utilizată presiunea excedentară care stabileşte diferenţa dintre presiunea
absolută în punctul de măsurare şi cea atmosferică (barometrică) din încăpere.

Pe=Pa+Pb (3.3)

Remarcă: Pe parcurs presiunea excedentară măsurată se va lua în evidenţă fără indexul ( e), indicat
în formula (1.3).

Aparate şi accesorii: Ţeavă pneumometrică (receptor de presiune), micromanometru MMH, furtun

de cauciuc, riglă, termometru cu mercur

3.2. Prezentarea standului experimental

3.3. Desfăşurarea lucrării

1) Înainte de a începe măsurările se controlează etanşeitatea îmbinărilor micromanometrului.
2) Se amplasează rama cu tubul de sticlă indicator a micromanometrului la coeficientul de
înclinare corespunzător K=P∙sin∝. Cele mai corecte măsurări se obţin la unghiul minimal
de înclinare a ramei micromanometrului (k=0.2).
3) Se stabileşte secţiunile de măsurare, de exemplu secţiunea 8 (pentru măsurarea
Ps);secţiunile 1,2 şi 3(pentru măsurarea Ps,Pd şi Pt).â
4) Se stabileşte în secţiunea necesară măsurînd cu rigla sau sfoaradiametrul canalului de aer
în secţiunea de calcul.
5) Se conectează prin intermediulfurtunului de cauciuc micromanometrul cu receptorul de
presiune (ţeava pneumetrică).
6) Prin intermediul orificiilor canalului de aer (în secţiunile 1,2 şi 3) se montează receptorul
de presiune (ţeava pneumetrică) – fig. 1.1
7) În secţiunile 1,2 sau 3 se stabileşte convenţional un punct de măsurare în centrul canalului
de aer. Măsurarea presiunii manometrice se efectuează după schema reprrezentată în fig.
1.2
8) În momentul măsurării presiunii este necesar ca receptorul de presiune (ţeava pneumetrică)
să fie amplasat strict perpendicular la peretele canalului, iar capetele îndoite – paralele
torentului de aer.
9) Indicaţiile micromanometrului le înregisrează trei studenţi: unul amplasează şi menţine
poziţia corectă a receptorului de presiune , al doilea stabileşte ppoziţia corectă a
receptorului de presiune şi al treile înscrie datele măsurărilor. Măsurările presiunii în
punctele date de măsurare se repetă nu mai puţin de trei ori. Se determină presiunea
manometrică (±P) cu formula:
±P= l∙k∙g∙ks (1.4)
unde: l – este indicaţia micromanometrului, mm;
k – coeficientul sau factorul micromanometrului (k=0.2);
g – acceleraţia căderii libere, m/s²;
ks – coeficientul de corecţie la densitatea reală a spiritului şi variaţia lui în
dependenţă de temperatură, determinat cu formula:
ks=ρr∙s/ρs∙1/1+β∙(tr,s-20) (1.5)
unde: ρr∙s – este densitatea reală a spirtului, g/cm³;
ρs – densitatea prevăzută de construcţia aparatului la ts =20⁰C, g/cm;
β – coeficientul de dilatare volumetrică a spirtului, egal cu 0.0011 , 1+grad;
tr,s – temperatura reală a spirtului, ⁰C.
Rezultatele măsurărilor şi calculelor se înscriu în tabelul 1.1.
Lucrar nr. 6. MĂSURAREA VITEZEI ŞI DEBITULUI DE AER ÎN CANALELE DE AER

Sopul lucrării: a căpăta deprinderi la măsurarea vitezei şi debitului de aer în canale de aer.

4.1 Noţiuni generale

Volumul de aer, deplasat în diferite tronsoane ale instalaşiei de ventilare, constituie mărimea,
care caracterizează randamentul instalaţiei. În toate cazurilede încercare a instalaţiilor de ventilare
atît reglarea înainte de punerea în funcţiune, cît şi în procesul de exploatare apare necesitatea
determinării pe cale experimentală a randamentului întregii instalaţii sau ale unor tronsoane.
Determinarea debitului de aer într-o secţiune arbitrară a canalului de aer (vezi fig.1) se reduce la
determinarea vitezei medii a aerului V0, m/s, în canalul de aer. Schema instalaţiei de laborator este
reprezentată în fig.1 : C1 – confuzor; D1 – difuzor; CO1 – coturi; V – ventilator; S – şuber; 1 – 1, 2
– 2 – secţiuni de măsurare în canalele de aer. Debitul de aer în secţiunea dată se determină cu
formula:
L=Vm∙F∙3600 (4.1)
În care: L – debitul de aer, m³/h;
Vm - viteza medie a aerului în canalul de aer, m/s;
F – suprafaţa secţiunii transversale a canalului de aer, m².

În tehnica de ventilare există cîteva metode de dterminare a vitezei torentelor de aer: cu aparate
speciale – anemometre; după presiunea dinamică: cu diafragma şi ţeava lui Venturi etc. În lucrarea
de faţă, în oricare punct de măsurare, viteza (m/s) va fi stabilită după presiunea dinamică cu ajutorul
receptorului de presiune combinat (ţevi pneumometrice)
Vi= √2Pdi/ρ (2.2)
În care: Pdi – presiunea dinamică în punctul de măsurare, Pa;
ρ – densitatea aerului transportat determinată cu formula:
ρ=-Pb+Pt/Rkφ(t+273)φ (2.3)
în care: Pb – presiunea atmosferică (barometrică) în încăpere, Pa;
Pt – presiunea totală a curentului în unul din punctele de măsurare a secţiunii, Pa;
R =287.5 (kg/K) – constanta universală a gazului;
t – temperatura aerului transportat după indicaţiile termometrului uscat, ͦC;
kφ – coeficient care depinde de temperastura şi umiditatea aerului transportat, stabilit
după tabelul 2.1
 Tabelul 241

Aparate şi accesorii: barometru, psihrometru, ţeavă pneumometrică (2 unit), micromanometru (2

unit), furtun de cauciuc (4 unit), riglă.
Cu barometru se măsoară presiunea atmosferică (există barometru cu mercurşi cu arc). Cu
psihrometrul se măsoară umiditatea relativă (poate fi cu aspiraţie şi de tipul P.B)

4 .2. Prezentarea standului experimental

Instalaţia experimentală se compune dintr-un ventilator centrifugal la aspiraţia căruia este montată
о conductă de oţel cu diametral de 100 mm. Pe conductă sunt montate în serie, un ajutaj lemniscată,
la aspiraţie, un tub Prandtl- Pitot şi о diafragmă. Dispozitivele de măsurare sunt prevăzute cu manometre

pentru măsurarea presiunilor.

4.3. Desfăşurarea lucrării

Se cercetează secţiunea 3 – 3 (canalul de refulare)- v. fig.2.1

Se măsoară diametrul în secţiunea 3 – 3, se stabileşte distanţa punctelor de măsurare de la
peretele canalului de aer (GOST 12.3.108 - 79).
Conform GOST 12.3.018 – 79 „Instalaţii de ventilare. Metode aerodinamice de încercare”
numărul punctelor de măsurare se stabileşte în corespundere cu figura 1. Schema repartizării
punctelor de măsurare în canalul de aer circular este arătată în fig. 2.1 punctele se repartizează pe
două plane reciproc perpendiculare. O astfel de secţiune în canalul de aer este numai secţiunea 3 –
3, de aceea la efectuarea măsurărilor într-o singură direcţie, este necesar de folosit nu mai puţin de 6
puncte (3). Distanţa de la peretele canalului de aer la fiecare dintre aceste puncte se va lua din
tabelul 4.2
Tabelul 4.2

Pe ţeava pneumometrică se depune şi se trasează distanţa pînă la fiecare punct de măsurare. Se

măsoară presiunea dinamică în fiecare punct al secţiunii alese. Poate fi măsurată presiunea totală şi
statică, iar cea dinamică poate fi determinată după diferenţa lor: (Pd=Pt – Ps ). Măsurarea presiunii
dinamice se efectuează cu ajutorul ţevii pneumometrice şi micromanometrului MMH (vezi fig.1.1)
Viteza medie se determină după presiunea dinamică medie:
Vm= √2Pdm/ ρ (4.4)
unde: Pdm este presiunea dinamică medie, Pa.
În condiţii normale ( t =20⁰C, B =770 mm col. mercur) avem:
Vm=1.29√Pdm ( 4.5)
Mărimea presiunii dinamice medii se determină cu formula:
Pdm =(𝜮 √Pdi/h)² (4.6)
unde: Pdi exprimă presiunile dinamice măsurate în punctele stabilite ale secţiunii transversale ale
canalului de aer, Pa;
n – numărul punctelor de măsurare.
Debitul de aer (m³/s) se calculează cu formula:
unde: F este suprafaţa canalului de aer în secţiunea de măsurare, m².
Rezultatele calculelor şi măsurărilor se înscriu în tabelul 4.3.

Lucrarea nr. 5. CERCETAREA GETULUI IZOTERMIC LIBER CIRCULAR

Sopul lucrării: a căpăta deprinderi la deterninarea mărimii sectorului iniţial al getului, vitezei
în secţiunea sectorului principal la distanţa x de la oroficiul de ieşire cu construirea epurei.

5.1 Noţiuni generale

 Jetul liber se formează la scurgerea fluidului (gazului) într-un spaţiu nelimitat umplut cu
acelaşi fluid, care se află în stare stagnantă. La aceeaşi densitate a aerului din jet şi amediului
ambiant axa getului este rectilinie.
Jeturile întotdeauna sunt turbulente. Schema simplificată a jetului izotermic liber este
prezentată în fig. 3.1

Aerul scurgîndu-se din gura de refulare formează cu getul frontierele curbilinii A B C şi DE

F care pot fi înlocuite cu dreptele AB, BC, DE, EF.
În jet se evidenţiază două sectoare: iniţial ABED şi de bază CBEF. Secţiunea BE se numeşte
de tranziţie. Pe sectorul iniţial al getului cîmpul de viteză a scurgerii (cîmpul iniţial) se for,mează un
cîmp de viteză a sectorului de bază. În caz general cîmpl de viteză poate fi uniform sau neuniform.
LA cîmpul de viteze uniform şi în limitele sectorului iniţial pe axa getului şi în toate punctele
oricărui volum se păstrează parametrii iniţiali de scurgere: viteza, temperatura şi concentraţia (la
getul circular acesta- volumul conului, baza căruia coincide cu planul de scurgere, iar înălţimea este
egală cu lungimea sectorului iniţial). Prelungirea frontierelor sectorului principal al getului BC şi
EF se întretaie în punctul M, numit punctul getului. Pziţia polului precis nu este stabilită. Este
cunoscut doar, că la cîmpul de viteze iniţial uniform punctul M se află aproximativ în centrul
orificiului de scurgere.
În sectorul principal al getului viteza aerului pe axa torentului ţşi în sectorul periferic pe
măsura îndepărtării de la orificiul de scurgere se micşorează continuu. Profilurile vitezelor aerului
în diverse secţiuni transversale ale sectorului principal al getului sunt asemănătoare şi se descriu de
unele şi aceleaşi relaţii adimensionale.
Legităţile jetului liber circular în formă generală se reprezintă cu funcţia (X-Xo)
(unde X = X/Ro este diferenţa relativă; Xo=Xo/Ro – abscisa relativă a polului sectorului principal
al getului) (Xo, X,Ro vezi fig. 3.1) de exemplu:
Vax= Vacs/Vo = 12.4√βo/ X-Xo (3.1)
Lx= Lx/Lo = 0.155√β0∙ (X-Xo) (3.2)
În care: Vax –viteza axială relativă (adimensională);
Lx – debitul volumetric relativ;
Vo – viteza medie superficială de mişcare a aerului la ieşirea din orificiu şi se stabileşte cu
relaţia 0.81 Vex ies (aici Vex ies este viteza axială la ieşirea din orificiu);
 Vacs – viteza axială a getuluzi în secţiunea examinată;
Lo – volumul de aer la ieşirea din orificiu;
Lx – volumul de aer în secţiunea examinată;
Βo – coeficientul de corecţie care evidenţiază cantitatea de mişcare în secţiune la ieşirea din
orificiu.
Formulele (3.1) şi (3.2) sunt justificate cînd X>Xi (aici Xi este lungimea sectorului iniţial).
Datele experimentale stabilesc dependenţa valorilor βo şi Xo
βo <1.04 1.04 – 1.1 1.1 – 1.2
Xo, 0 0 – ( - 4) ( - 4) – (- 5.2)
La cîmpul de viteză iniţial uniform:
βo=1, Xo≈0 şi Xi= 1.24 Ro.

Aparate şi accesorii: barometru, psihrometru, receptor de presiune (şeavă pneumometrică),

micromanometru, furtun de cauciuc, sfoară, riglă, stativ pentru fixarea coordonatei.

5.2. Prezentarea standului experimental

Instalaţia experimentală se compune dintr-un ventilator centrifugal la aspiraţia căruia este montată
о conductă de oţel cu diametral de 100 mm. Pe conductă sunt montate în serie, un ajutaj lemniscată,
la aspiraţie, un tub Prandtl- Pitot şi о diafragmă. Dispozitivele de măsurare sunt prevăzute cu manometre

5.3. Desfăşurarea lucrării

Lucrarea de laborator se îndeplineşte la instalaţia de ventilare (fig.1), adăugînd la confuzorul

Co2 un tub circular. Un element al instalaşiei de laborator este reprezentat în fig. 5.2.
 Lucrarea se efectuează cu şubărul închis. Mărimea sectorului iniţial Xi se determină reieşind
din noţiunea deja cunoscută, astfel încît mărimea vitezei axiale pe tot parcursul sectorului rămîne
neschimbată. Aşadar, pentru determinarea valorii Xi este necesar de amplasat receptorul (ţeava
pneumometrică) pe axa getului (în secţiunea de ieşire a canalului) şi de deplasat de+a lungul axei
pînă nu va avea loc schimbarea presiunii dinamice indicată de micromanometrul 3. Distanţa de la
orificiul de ieşire al tubului pînă la orificiul de la capătul ţevii pneumometrice, care recepţionează
presiunea totală, şi va fi valoarea Xie (experimentală). Valoarea căpătată se compară cu cea teoretică
calculată cu formula:
Xit =0.335 do/a (3.3)
în care: a - este coeficientul, care care caracterizează turbulenţa jetului (mărime dimensională),
pentru tubul cilindric a= 0.076.
Viteza axială la ieşirea din orificiu Voies se deternină după valoarea presiunii dinamice (vezi
lucrarea de laborator nr.2).
Pentru construirea epurei vitezelor în secţiunea sectorului de bază al getului, ţeava
pneumometrică se amplasează pe axa getului la distanţa X>Xi de la orificiul de ieşire. După aceasta
se efectuează o serie de măsurări a presiunii dinamice în această secţiune cu un interval de 10 mm
pe de o parte a axei getului pînă cînd valoarea presiunii dinamice nu va fi egală cu zero. După
valorile presiunii dinamice stabilite se determină valorile vitezelor getului în punctele de măsurare
(veyi lucrarea de laborator nr.2). După datele măsurărilor se construieşte epura vitezelor. Pe axa
absciselor se depun depărtările punctelor de măsurare de la axa getului, mm, pe axaq ordonatelor –
mărimea vitezei, m/s.Pentru a găsi polul getului ne vom folosi de eglitatea (3.1). Prin metoda de
alegere, cu evidenţa dependenţelor βo şi Xo căpătăm partea dreaptă a egalităţii, care trebuie să fie
egală cu raportul de calcul a mărimilor deja stabilite Vax/Vo.

După valoarea Xo se determină :

Xoo =X0Ro
Valoarea teoretică Xot se determină cu formula:
Xot=0.145 do/a (3.4)
Determinarea debitului de aer ejectat de getul de aer se efectuează în următoarea ordine. După
valoarea Vo şi suprafaţa secţiunii transversale a orificiului tubului se determină debitul de aer, m³/s,
din care se formează getu cu expresia:
L=V−π(do)²/4 (3.5)
Se calculează diametrul (Dx0)sectorului principal al getului la distanţa X de la tub Dx0=2Rx
Se compară valoarea lui în această secţiune cu cea teoretică calculată c uexpresia:
Dx=6.6(ax/do+ 0.145) (3.6)
 După valorile vitezelor stabilite în această secţiune a getului se detrmină viteza medie pe
suprafaţa transversală a getului:
VF= Vax +𝜮 Vi(n+1)/ n+1 (3.7)
unde: Vi sunt vitezele în punctul de măsurare;
n – numărul de măsuraări.
Debitul de aer, m³/s, care ia parte la mişcare în secţiunea examinată se determină cu formula:
Lxo=VF∙π(Dx0)²/4 (3.8)
Debitul de aer ejectat, m³/s, se determină cu formula:
Lejo= Lxo − Lo (3.9)
După valorile Lxo şi Lo se verifică egalitatea (3.2).

Rezultatele măsurărilor şi calculelor se înscriu în tabelul 3.1 şi 3.2.

Lucrarea nr. 6.
CERCETAREA GURII CIRCULARE DE ASPIRAŢIE A AERULUI

Scopul lucrării: a căpăta deprinderi la determinarea zonei de acţiune a gurii circulare de

aspiraţie a aerului, cercetarea schimbării vitezei axiale în zona de acţiune.

6.1 Noţiuni generale

Legitîţile formării flăcării de aspiraţie se foloseşte la calcularea instalaţiilor de ventilare prin
aspiraţie locală din clădirile industriale. Caracterul mişcării aerului la gurile de aspiraţie şi refulare
este absolut diferită.
La spiraţie aerul se scurge spre orificiul gurii de aer din toate direcţiile, pe cînd la refulare
serul se scurge din orificiiu sub formă de jet, cu un unghi de difuziune de aproximativ 25⁰.
 Structura flăcării de aspiraţie este reprezentată în fig.4.1. Curbele reprezintă locul
geometric al punctelor cu egală viteză, iar liniile perpendiculare la curbe de egală viteză arată
direcţia de mişcare a aerului.
Curbele repartizării vitezelor relative reprezintă elipsozide rotaţie şi numai la depărtarea
x>do comparativ bine descrise de circumferinşa cu centrul aproximativ în centrul gurii de
aspiraţie.
Există următoarea dependenţă a variaţiei axiale:
Vax=Vo (1-1/√1+(Ro/x)²) (6.1)
unde: x este depărtarea de la gura de aspiraţie, m;
Ro - raza flăcării de aspiraţie,m;
Vo – viteza medie pe suprafaţă la intrarea în orificiu.
(Luînd în considerţie că pentru orificiul circular este folosită teoria sursei punctiforme
de aspiraţie , viteza aproximativă este egală cu viteza la intrarea în orificiu V o ≈Vax in )
Vax - viteza axială a flăcării de aspiraţie la depărtarea x de la tubul de aspiraţie.

Aparate şi accesorii: stativ pentru fixarea coordonatei, anemometru cu palete şi cupe, sfoară,
riglă, cronometru.

6.3. Desfăşurarea lucrării

Lucrarea se îndeplineşete la instalaţia de ventilare (v. fig.1) fără confuzorul K 1. Secţiunea de

cerecetare a – a. Un element al instalaţiei este reprezentat în fig. 4.2.

La folosirea anemometrului cu palete este necesar de concertizat mai întîi cu ajutorul

anemometrului cu cupe dacă viteza aerului nu depăşeşete 5m/s.
Zona de acţiune a flăcării gurii de aspiraţie se determină deplasînd anemometrul pe axa getului
de la orificiul de aspiraţie pînă la momentul pe axa getului de la orificiul de aspiraţie pînă la
momentul cînd anemometrul cu palete va înceta să se rotească. Măsurănd distanţa de la gura de la
gura de aspiraţie pînă la locul de oprire a anemometrului, căpătăm mărimea zonei de acţiune a
flăcării de aspiraţie. Schimbarea vitezei axiale a flăcării Vax pe măsura îndepărtării de la gura de
aspiraţie se măsoară cu anemometrul la deplasarea lui pe axă cu un interval de 20+30 mm pînă la
oprirea paletelor.
Indicaţiile anemometrului în punctele de măsurare se stabilesc nu mai puţin de trei ori. Pentru
compararea vitezelor axiale măsurate cu cele teoretice calculate cu formula (4.1) se măsoară cu
in
acelaşi anemometru viteza axială în secţiunea gurii de aspiraţie . Vax =Vo. La folosirea
anemometrului cu cupe este necesar de ştiut că acest anemometru este recomandat pentru măsurarea
vitezei aerului de la 1m/s şi mai mari. De aceea este necesar să se măsoare viteza în 3-4 puncte,
începînd de la secţiunea iniţială a gurii de aspiraţie, iar celelalte măsurări se efectuează cu
anemometrul cu palete. Pentru fiecare indicaţie a anemometrului se determină viteza axială, Vax i,
iar mai apoi cu formula (3.1) se determină viteza medie Vax m în fiecare punct.
Schimbarea (variaţia) vitezei axiale a flăcării de aspiraţie se reprezintă sub formă de grafic, pe
axa absciselor se depun depărtările de la gura de aspiraţie (mm), pe axa ordonatelor – vitezele (m/s).
Rezultatele măsurării şi calculelor se în scriu în tabelul 4.1.

Lucrarea nr.7
DETERMINAREA PIERDERII DE SARCINĂ LINIARĂ UNITARĂ ŞI A
COEFICIENTULUI DE FRECARE ÎN CANALE CIRCULARE

Sopul lucrării: a căpăta deprinderi la măsurarea şi determinarea pierderilo de sarcină în

canalele de aer la încercarea.

7.1 Noţiuni generale

Pentru două secţiuni consecutive stbilite 1-1 şi 2-2 ale canalului de aer este valabilă ecuaţia lui
Bernoilli:
Pt1 – Pt2 =ΔP, (7.1)
unde: Pt1 şi Pt2 sunt presiunile manometrice totale în secţiunile examinate, Pa;
ΔP – pierderea de sarcină pe tronsonul dintre secţiunile indicate, Pa, egale cu suma pierderilor
de sarcină liniare ΔPl şi locale ΔPz
ΔP= ΔPtl+ ΔPtz, (7.2)
În canalele rectilinii la lipsa rezistenţelor locale vor avea loc numai pierderi de sarcină liniare
care pot fi determinate cu formula:
 ΔPl= ΔPt1- ΔPt2, (7.3)
Dacă secţiunile indicate a canalului de aer au diametre egale şi cărora le corespund presiuni
dinamice egale, (Pd1=Pd2), pierderile de sarcină pot fi stabilite după presiunile statice:
ΔPl= Ps1- Ps2 (7.4)
Remarcă: Trebuie de luat în consideraţie, că în canalele de aspiraţie presiunile statice şi totale
manometrice sunt negative.
După formula dată de Darcz pierderile de sarcină liniare în canalele circulare sunt egale:
ΔPl=λl/d·ρv²/2, (7.5)
În care: λ este coeficientul adimensional de frecare a aerului de pereţii canalului prin care
circulă;
l – lungimea canalului (tronsonului respectiv de canal), m;
D – diametrul în cazul canalelor de secţiune circulară sau diametrul echivalent în
cazulcanalelor cu altă secţiune, în m;
ρ – densitatea aerului, kg/m³;
v – viteza medie a aerului, în m/s.
Din (7.5) căpătăm:
λ = D/l · ΔPl/Pd·D/ Pd·R, (7.6)
Coeficientul de frecare poate fi determinat cu formula dată de Atşuli:
λ t =0.11·(68/Re +K/D) 0.25 (5.7)
în care: K/D este rugozitatea relativ, aici K- rugozitatea absolută pentru foi de oţel K=0.0001m
(2);
D – diametrul canalului de aer, m;
Re – numărul lui Reznolds, determinatcu formula (5.8)
R= ΔPt/l – pierderea de sarcină unitară liniară;
Re=VD/υ, (7.8)
unde: V şi D vezi mai sus;
υ – coeficientul viscozităţii cinematice, m²/s, dependent de temperatura aerului, t ⁰C.

Aparate şi accesorii: barometru, psihrometru, două receptoare de presiune (ţevi pneumometrice), 4

furtunuri de cauciuc, sfoară, riglă.

7.3. Desfăşurarea lucrării

Pierderea se sarcină unitară şi coeficientul de frecare se va determina pe tronsoanele canalului de
refulare între secţiunile de măsurare (2-3) şi (7-8). În secţiunile 2-2 şi 3-3 pentru măsurarea presiunii
sefolosesc ţevile pneumometrice.

În secţiunile 7-7 şi 8-8 sunt amplasate ştuţe pentru măsurarea presiunii statice şi totale(fig.7.1).
Presiunea statică se măsoară în toate patru secţiuni, iar în secţiunile 2-2 şi 7-7 – cea dinamică. În
secţiunile 2-2 şi 3-3 presiunea trebuie măsurată în corespundere cu metodica descrisă în lucrarea e
labortor nr.2. Presiunea statică medie în aceste secţiuni se măsoară conform metodei din fig.6.2, iar
presiunea dinamică medie – cu formula (2.6).
În secţiunile 7-7 şi 8-8 se măsoară valorile medii ale presiunii statice şi dinamice. Viteza
medie a aerului pe tronsoane se determină cu formula (2.4). Valoarea lui λ se determină cu formula
(5.6) şi R= ΔPt/l. Pentru a compara rezultatele calculelor se determină valoarea tu’abulară a
pierderilor de sarcină unitară (tabelul 12.17 /6/) şi coeficientul de frecare cu formula (5.7).
Rezulatele măsurărilor şi calculelor se înscriu în tabelul 5.1 şi 5.2.

Lucrarea de laborator nr.8

DETERMINAREA COEFICIENTULUI REZISTENŢEI LOCALE ÎN COT

8.1 Noţiuni generale

Cotul reprezintă un segment al conductei de aer, încovoiat (arcuit) pe o circumferinţă cu raza
Ro. În lucrarea de laborator se vq examina cotul dintre secţiunile 4-5. Pierderile de sarcină pe
tronsonul dintre aceste secţiuni se determină în corespundere cu formula lui Bernoulli.
Luînd în consideraţie egalitatea diametrelor în aceste secţiuni, pierderea de sarcină poate fi
exprimată prin presiunea statică:
ΔP4-5= Ps4-Ps5 (8.2)
Pierderea de presiune ΔP poate fi reprezentată ca suma pierderilor de sarcină liniare şi locale
(cot).
ΔP4-5= ΔPtl+ ΔPtz, (8.3)
sau
ΔP4-5= R(l4+l5)+ζo· Pd4,5 (8.4)
unde: R - este pierderea de sarcină liniară unitară, Pa/m.
Se stabileşte în dependenţă de viteza de mişcare a aerului şi diamtrul canalului de aer după tebelul
12.17 /6/;
l4 şi l5 - lungimea tronsoanelor drepte ale canalelor de aer între secţiunile 4-4 şi 5-5 în Pa;
ζo – coeficientul rezistenţei locale a cotului.
 Rezolvînd (6.4) în raport cu ζo , căpătăm formula:
ζo= ΔP4-5 - R(l4+l5)/ Pd4,5 ,

în care: ΔP4-5 - R(l4+l5)/ Pd4,5 - pierderea de sarcină în cot, Pa.

8.3 Desfăşurarea lucrării

Lucrarea se îndeplineşte cu şuberul Ş1 deschis şi capacul orb montat (instalat) (fig.8.1).

Se studiază cotil, aşezat între secţiunile 4-4 şi 5-5. Se determină caracteristicile lui D, mm; R o
,mm; α0

Se determină presiunea statică medie în secţiunile 4-4 şi 5-5 unind micromanometrul la ştuţele
satţionare (vezi fig.6.2).

Pentru stabilirea presiunii dinamice, se foloseşte secţiunea 6-6 (fig.8.1, a). Deoarece
diametrele canalelor în secţiunile 6-6, 4-4 şi 5-5 sunt egale Pd4,5=Pd6.
Perderea de sarcină liniară unitară poate fi stabilită după tabelul 12.17 (6)
R=ΔPl5-6/l5-6 (5.6)
în care: ΔPl5-6=Ps5-Ps6 estepierderea de sarcină pe tronson, în Pa.
l5-6 – lungimea tronsonului ,în m.
Valorile experimentale stabilite ζo cu formula (6.5) se comparăcu cele tabelare (vezi
tab.12.37/6).
Măsurările şi calculele se înscriu în tabelele 6.1 şi 6.2.

Lucrarea de laborator nr.9

DETERMINAREA COEFICIENTULUI REZISTENŢEI LOCALE ÎN TEU