Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
DATA: 08.11.2019
CLASA: a X-a C
COMPETENȚE GENERALE:
3. Argumentarea în scris sau oral a propriilor opinii asupra unui text literar.
STRATEGIA DIDACTICĂ
c) de timp: 50 de minute
Bibliografie:
2. Verificarea temei *Se verifică *Elevii cer lămuriri *Conversația *Caiete *Observație
3 min efectuarea temei în privința lucrurilor curentă
ce nu au putut fi
rezolvate acasă
*Elevii au de
rezolvat
exercițiile pe care
nu au reușit sa le
rezolve în clasă.
10. Aprecieri și *La sfârșitul orei
recomandări profesorul va
aprecia
răspunsurile
elevilor și îi va
încuraja să își
exprime liber
ideile.
FIȘĂ DE LUCRU
„Îmi amintesc foarte vag că, văzând-o o dată în masină, asteptând în fata lui "Oxford
Book Stationary" ― în timp ce eu si tatal ei, inginerul, alegeam cărti pentru vacantele de
Craciun ― am avut o ciudata tresărire, urmată de un foarte surprinzator dispret. Mi se părea
urâtă ― cu ochii ei prea mari si prea negri, cu buzele cărnoase si rasfrânte, cu sânii puternici,
de fecioară bengaleză crescuta prea plin, ca un fruct trecut în copt. Când i-am fost prezentat si
si-a adus palmele la frunte, să mă salute, i-am văzut deodata bratul întreg gol si m-a lovit
culoarea pielii: mată, brună, de un brun nemaiîntalnit până atunci, s-ar fi spus de lut si de
ceară. Pe atunci locuiam înca în Wellesle y Street, la Ripon Mansion, si vecinul meu de
camera era Harold Carr, împiegat la "Army and Navy Stores", a cărui tovărăsie o cultivam,
pentru că avea o sumă de familii prietene în
Calcutta, unde îmi petreceam si eu serile si cu ale caror fete ieseam saptamânal la dancinguri.
Acestui Harold încercai să-i descriu ― mai mult pentru lămurirea mea decât a lui ―
bratul gol al Maitreyiei si straniul acelui galben întunecat atât de turburător, atât de putin
feminin, de parcă ar fi fost mai mult al unei zeite sau al unei cadre decât al unei indiene.”
(CAPITOLUL I )
.......................................................................................................................................................
„― Ar fi cea mai mare fericire a mea dacă aş izbuti să fiu primit în lumea aceasta, îi
răspunsei întărâtat, privindu-l drept în ochi. O lume vie, cu oameni vii, care suferă şi nu se
plîng, care au încă o etică, iar fetele lor sunt sfinte, nu tîrfe ca ale noastre. Să mă
căsătoresc cu o albă? îl întrebai eu, încercînd să fiu sarcastic, cu o fată care n-a cunoscut
niciodată virginitatea şi nu va cunoaşte niciodată desăvîrşita abandonare? E o lume moartă
lumea noastră, continentele noastre albe. Nu mai găsesc nimic acolo. Dacă aş fi primit,
cum mă rog lui Dumnezeu să fiu, într-o familie indiană, aş găsi puteri să-mi refac viaţa
aceasta clădită pe nimicuri, pe interese stupide şi pe abstracţiuni. Aş vrea s-o iau de la
capăt, să cred în ceva. să fiu fericit. Nu pot fi fericit decît într-o dragoste perfectă şi nu
găsesc asemenea dragoste decît aici, aici, în casa, în cartierul ăsta... Vorbisem aprins,
sincer, revelîndu-mi mie însumi anumite gînduri, pe care nu le întregisem pînâ atunci.
Harold mă privea surprins, amuzat, stînjenit. Nu avea ce să-mi răspundă, pentru că nu
pricepuse mai nimic din acea "moarte a continentului alb", care mă obseda pe mine de
atîţia ani...” (CAPITOLUL X)
― Mă leg pe tine, pământule, că eu voi fi a lui Allan, si a nimănui altuia. Voi creste din el
ca iarba din tine. Si cum astepti tu ploaia, asa îi voi astepta eu venirea, si cum îti sunt tie
razele, asa va fi trupul lui mie. Mă leg in fata ta ca unirea noastra va rodi, căci mi-e drag
cu voia mea, si tot răul, daca va fi, să nu cadă asupra lui, ci asupra-mi, căci eu l-am ales.
Tu mă auzi, mama pământ, tu nu mă minti, maica mea. Daca mă simti aproape, cum te
simt eu acum, si cu mâna si cu inelul, întăreste-mă să-l iubesc totdeauna, bucurie
necunoscută lui să-i aduc, viata de rod si de joc să-i dau. Să fie viata noastră ca bucuria
ierburilor ce cresc din tine. Să fie îmbratisarea noastra ca cea dintâi zi a monsoon-ului.
Ploaie să fie sarutul nostru. Si cum tu niciodată nu obosesti, maica mea, tot astfel să nu
obosească inima mea în dragostea pentru Allan, pe care cerul l-a născut departe, si tu,
maică, mi l-ai adus aproape.
O ascultam tot mai fascinat, pâna ce nu i-am mai putut întelege cuvintele. Vorbea o
bengaleză de prunc, simplificata, aproape cifrată. Auzeam sunetele, ghiceam pe ici, pe
colo câte un cuvânt, dar îmi scăpa tâlcul acestei incantatii. Când a tăcut, parcă mi-era
teamă s-o ating, într-atât mi se părea de fermecată, de inaccesibilă. A vorbit tot ea întâi.
― Acum nu ne mai desparte nimeni, Allan. Acum sunt a ta, cu desăvârsire a ta.”(
CAPITOLUL XI)
.................................................................................................................................................
„.Mă întâlnesc cu J., nepotul d-nei Sen, venit aici pentru un angajament la o mare
tipografie. Bucurie, îmbrăţişări, amintiri. E cel dintîi cunoscut pe care îl văd în Singapore.
Îl invit la masă, şi după a treia ţigare, îmi spune, privindu-mă în ochi, serios:
― Allan, ştii că Maitreyi te-a iubit foarte mult? A aflat toată lumea de dragostea aceasta...
Eu încerc să-l opresc, căci dacă îmi place să întîlnesc cîteodată oameni din acele locuri,
apoi mi-e peste putinţă să-i aud compătimindu-mă sau comentînd dragostea noastră. Ştiu,
acum, că s-au aflat multe. Dar la ce bun dacă s-au aflat?
― Nu cumva a murit? mă înspăimîntai eu. (Deşi nu puteam crede în moartea ei, căci ştiu
că am să simt ceasul acela, dacă se va întâmpla ca Maitreyi să moară înainte de mine.)
― Ar fi fost mai bine să moară, adaogă J., superstiţios. Dar a făcut un lucru netrebnic. S-a
dat vînzătorului de fructe...
Îmi venea să urlu, să rîd. Simţeam că, dacă nu mă apuc bine de masă, îmi pierd cunoştinţa.
J. observă schimbarea mea şi mă consolează.
― A fost o lovitură grea pentru noi toţi. Maica e aproape nebună de durere. Maitreyi a
plecat la Midnapur, să nască, chipurile în taină, dar toată lumea a aflat. Au încercat să
cumpere pe nemernicul acela, dar acum sunt în proces...
Nu mai înţelegeam nimic. Şi nu înţeleg nici acum. Cine este în proces? Îl întreb dacă au
dat-o afară pe Maitreyi.
― Sen nu vrea sub nici un chip s-o gonească. A spus că mai bine o omoară cu mâna lui
decît s-o dea afară. Vor s-o facă poate filozoafă, mai ştiu eu ce... O păstrau pentru o
partidă bună, dar acum se ştie aproape tot... Cine are s-o mai ia? Şi, totuşi, nu vor s-o
gonească. Maitreyi ţipă întruna: "De ce nu mă daţi la cîini? De ce nu mă aruncaţi în
stradă?!" Eu cred că a înnebunit. Altminteri, cine ar fi făcut una ca asta?
Sunt ceasuri de cînd mă gîndesc. Şi nu pot face nimic. Să telegrafiez lui Sen? Să scriu
Maitreyiei? Simt că a făcut asta pentru mine. Dacă aş fi citit scrisorile aduse de Khokha...
Poate plănuise ea ceva. Sunt foarte turbure, acum, foarte turbure. Şi vreau totuşi să scriu
aici tot, tot. ...Şi dacă n-ar fi decât o păcăleală a dragostei mele? De ce să cred? De unde
ştiu? Aş vrea să privesc ochii Maitreyiei...”(CAPITOLUL XV)
Exerciții:
1. Explicați care sunt motivele pentru care Maitreyi este percepută cu dispreț de Allan la
începutul romanului.
2. Precizați semnificația scenei logodnei. Care au fost motivele pentru care Maitreyi a hotărât
să se realizeze această ceremonie? Exemplificați cu secvențe din text misticul ritualului.
b) Ce atitudine ai fi adoptat daca ai fi fost în locul lui Allan atunci când s-a descoperit
relația?
5. Ce semnificație are gândul lui Allan din încheierea romanului: „Aș vrea să privesc ochii
Maitreyiei” ?