UNIVERSITATEA „VALAHIA” DIN TÂRGOVIȘTE

FACULTATEA DE ȘTIINȚE POLITICE, LITERE ȘI COMUNICARE

SPECIALIZAREA: ROMÂNĂ-ENGLEZĂ
ANUL AL III-LEA

BALTAGUL
de Mihail Sadoveanu

Prof. Coordonator : Student:

Lect. Dr. Cristina Furtună Oancea Andreea Cristina
 CUPRINS

1. REZUMAT

2. STRUCTURĂ

3. PERSONAJE

4. SCRIERE ȘI PUBLICARE

5. TIMPUL ACȚIUNII

6. TEME PRINCIPALE

7. STIL LITERAR

8. APRECIERI CRITICE
 Baltagul este un roman social scris de Mihail Sadoveanu și publicat pentru prima oară
în volum în noiembrie 1930 de către Editura Cartea Românească din București. Romanul
prezintă călătoria Vitoriei Lipan pe urmele soțului ei, oierul Nechifor Lipan, pentru a afla ce
s-a întâmplat cu acesta și pentru a-i pedepsi după o lege nescrisă pe cei doi tovarăși ce l-au
ucis și jefuit.1 Sursa principală de inspirație a romancierului a fost balada populară „Miorița”2
3 4
din care a preluat simbolul, structura epică, conflictul între cei trei ciobani și perseverența
femeii care pornește în căutarea ciobanului ucis. Autorul s-a inspirat și din alte două balade
populare culese de Vasile Alecsandri pe la mijlocul secolului al XIX-lea: „Șalga” - din care a
preluat exemplul unei curajoase ciobănițe ce pornește în căutarea unei cete de hoți și se
răzbună într-un mod năpraznic pe cei care au prădat-o - și „Dolca” - de unde a preluat legătura
dintre om și animalul credincios.5 Baltagul este considerat o monografie a satului tradițional

1
Ov. S. Crohmălniceanu, Literatura română între cele două războaie mondiale, vol. I, Editura Minerva,
București, 1972, p.204.
2
Ov. S. Crohmălniceanu, Literatura română între cele două războaie mondiale, vol. I, Editura Minerva,
București, 1972, p.205.
3
Eugen Lovinescu, Istoria literaturii române contemporane (1900-1937), Editura Librăriei Socec & Co, București,
1937, pp.196-197.
4
George Călinescu, „Mihail Sadoveanu” în Istoria literaturii române de la origini până în prezent, Editura
Fundației Regale pentru Literatură și Artă, București, 1941, pp. 559-560.
5
Ion Dodu Bălan, „Recitind Baltagul”, postfață la vol. Mihail Sadoveanu, Baltagul, Editura Minerva, București,
1971.
românesc deoarece prezintă aspecte ale firii omului de la sat, tradițiile și obiceiurile
românești: la botez, nuntă, și înmormântare.

REZUMAT
Plecat la Dorna în preajma sărbătorii Sfântului Dumitru (26 octombrie) pentru a cumpăra
niște oi de la niște ciobani de pe Rarău, Nechifor Lipan nu se mai întoarce la casa lui de pe
Măgura Tarcăului și nu mai dă niciun semn de viață.6 Soția sa, Vitoria, începe să se
neliniștească deoarece oierul nu lipsise niciodată de acasă, în ultimii douăzeci de ani, o
perioadă mai mare de douăzeci de zile. El nu se dusese nici la popasul de iarnă al turmelor de
oi din satul Cristești (din apropiere de Iași) aflat pe balta Jijiei, unde urma să plătească taxele
de pășunat, nutrețul animalelor și simbriile ciobanilor și de unde trebuia apoi să se întoarcă
acasă cu fiul său, Gheorghiță. Perioada de întârziere depășește o lună, iar Vitoria visează într-
o noapte că Nechifor traversa călare, spre asfințit, o întindere de apă și începe să bănuiască că
acesta a murit. După ce se sfătuiește cu părintele Dănilă și cu baba Maranda, Vitoria decide să
se roage Maicii Domnului și să țină post negru douăsprezece vineri la rând, sperând că
Nechifor se va întoarce până atunci. După ce Gheorghiță se întoarce acasă în preajma
sărbătorilor de iarnă, Vitoria pleacă la mănăstirea Bistrița pentru a se ruga la icoana făcătoare
de minuni a Sfintei Ana și a cere un sfat duhovnicesc, apoi se deplasează la Piatra
Neamț pentru a anunța stăpânirea de dispariția soțului ei. Prefectul județului afirmă că este
posibil ca Nechifor Lipan să fi fost prădat de bani și ucis, confirmând temerile Vitoriei.
Femeia se hotărăște să plece în căutarea soțului dispărut la terminarea celor douăsprezece
săptămâni de post negru, împreună cu Gheorghiță, luând cu ei un baltag pentru a se apăra de
răufăcători.
După ce-și vinde restul de marfă negustorului evreu David, Vitoria pornește în zorii zilei de
10 martie, împreună cu Gheorghiță, pe drumul parcurs de Nechifor Lipan până la Dorna. Ei
urmează cursul Bistriței, trecând prin Bicaz, Călugăreni (unde se despart de
David), Farcașa, Borca, Broșteni și Crucea și întrebând peste tot dacă oierul dispărut a trecut
pe acolo. În cele din urmă, Vitoria ajunge la Vatra Dornei unde află din registrele de vânzări
că Nechifor cumpărase 300 de oi, învoindu-se apoi să vândă 100 de oi către doi gospodari
munteni necunoscuți. Turmele de oi au fost trimise pe valea pârâului Neagra Șarului către
popasul de iarnă de la Ștefănești (de la apa Prutului), iar cei trei tovarăși au pornit pe urmele
lor.
Vitoria și Gheorghiță pornesc pe valea Negrei pe urmele turmelor de oi, trecând
prin Șaru Dornei, Păltiniș, Dârmoxa, Broșteni, Borca și Sabasa și traversând apoi Pasul
Stânișoara (pe Drumul Talienilor) până în Suha (localitate înglobată astăzi în satul Mălini).
Ajunsă la Suha, Vitoria află de la crâșmarul Iorgu Vasiliu și de la soția lui, Maria, că au trecut
acolo prin toamnă numai doi oieri și nu trei. Cei doi oieri, Calistrat Bogza și Ilie Cuțui,
locuiau în valea Doi Meri și păreau că s-au îmbogățit brusc în ultima vreme, iar nevestele lor
deveniseră fudule și începuseră să facă risipă. Chemați la primărie și întrebați, Bogza și Cuțui
afirmă că au cumpărat toate oile lui Lipan și s-au despărțit de acesta la Crucea Talienilor,
Nechifor întorcându-se înspre casa lui. După ce se sfătuiește cu Vitoria, crâșmărița Maria
lansează un zvon în Suha că vânzarea oilor către cei doi gospodari este discutabilă, deoarece
s-ar fi făcut fără martori și fără semnarea vreunui document doveditor. Ageră la minte, Vitoria
trage concluzia că uciderea lui Nechifor Lipan a avut loc între Suha și Sabasa și traversează
înapoi Pasul Stânișoara. Ea îl găsește în curtea unui gospodar din Sabasa pe Lupu, câinele
6
Călin Stănculescu, Cartea și filmul, Editura Biblioteca Bucureștilor, București, 2011, pp. 121-122.
 credincios al soțului ei. Animalul le semnalează râpa unde zăceau osemintele lui Nechifor
Lipan, alături de cele ale calului său. Craniul mortului era spart de o lovitură de baltag,
dovedind că moartea oierului fusese una violentă. Chemate la fața locului, autoritățile îi
cercetează pe Bogza și pe Cuțui, care continuă să susțină că ei se despărțiseră de Lipan după
ce-i plătiseră toți banii.

Vitoria organizează un praznic mare la Sabasa cu ocazia înmormântării oaselor lui

Lipan, invitându-i pe subprefect și pe cei doi gospodari din Suha. Femeia îl acuză pe Calistrat
Bogza că i-ar fi lovit soțul pe la spate cu baltagul pentru a-i lua oile, în timp ce Cuțui stătea de
pază ca să nu fie surprinși de vreun drumeț. Furios, gospodarul îi dă pe toți la o parte și iese
din casă, unde îl atacă pe Gheorghiță. Flăcăul se apără și-l lovește pe Bogza în frunte cu
muchea baltagului, iar câinele Lupu îl mușcă de gât pe ucigaș. Ilie Cuțui se predă și confirmă
acuzațiile femeii, în timp ce Bogza, grav rănit de mușcătura câinelui, își recunoaște vina și
cere să fie iertat.

STRUCTURĂ

Romanul Baltagul este împărțit în 16 capitole numerotate cu cifre romane și fără titluri.

PERSONAJE

 Nechifor Lipan - oier bogat din Tarcău. S-a îmbolnăvit de hidropizie la vârsta de patru
ani, fiindu-i schimbat numele din Gheorghiță în Nechifor ca parte a unui ritual
vrăjitoresc.7 Provine dintr-o familie de oieri8 și este proprietar al mai multor turme de oi.
 Vitoria Lipan - soția lui Nechifor Lipan. A născut șapte copii, din care cinci au murit
de pojar sau de difterie, rămânând în viață numai doi.9  Este aprigă și îndârjită.
 Gheorghiță Lipan - fiul lui Nechifor și al Vitoriei, ce poartă numele adevărat al tatălui
său.
 Minodora Lipan - fiica lui Nechifor și a Vitoriei. Este îndrăgostită de Ghiță C. Topor
(feciorul dascălului Andrei ce-și făcea serviciul militar la Piatra Neamț). Este trimisă
la mănăstirea Văratec pe perioada căutărilor lui Nechifor Lipan.
 părintele Daniil (Dănilă) Milieș - preotul din satul Tarcău. Este căsătorit cu preoteasa
Aglaia și are șase copii. El tălmăcește sătenilor scrisorile și documentele oficiale și le scrie
jalbe și scrisori.
 baba Maranda - vrăjitoarea satului Tarcău. Locuiește la marginea satului, lângă
cimitir.
 Iordan - crâșmarul din satul Tarcău
 Mitrea - argatul familiei Lipan. Autorul îl descrie ca fiind un „om fără vârstă, scund și
cu ochii șterși”10,  iar Vitoria îl consideră nepriceput și leneș.
 moș Alexa - bătrânul baci al turmelor de oi ale lui Nechifor Lipan. Se află cu oile la
pășunat în bălțile Jijiei și Prului.
 arhimandritul Visarion - starețul mănăstirii Bistrița
7
Călin Căliman, Istoria filmului românesc (1897-2000), Editura Fundației Culturale Române, București, 2000, p.
199.
8
Izabela Sadoveanu, „M. Sadoveanu: <<Baltagul>>”, în Viața Romînească, București, anul XXIII, nr. 1, ianuarie
1931, p. 82.
9
Mihail Sadoveanu, Baltagul, Editura Ion Creangă, București, 1987, p. 70.
10
Mihail Sadoveanu, Baltagul, Editura Ion Creangă, București, 1987, p. 70.
 David - negustor evreu, prieten cu Nechifor Lipan. Ține dugheană, crâșmă și han
la Călugăreni; el cumpără brânză și piei de miel de la Vitoria și apoi o însoțește o perioadă de
drum.
 Donea - hangiul de la Bicaz
 Anastase Balmez - subprefect al județului Neamț
 Spiru Gheorghiu și Iancu Neculau - organizatori de jocuri de noroc ilegale, originari
din Galați. Au fost prinși la Farcașa.
 moș Pricop - fierar și potcovar din Farcașa, căsătorit cu baba Dochia. Îi invită la masă
pe Vitoria și pe Gheorghiță.
 Dumitru Macovei și Toma - hangiii de la Șaru Dornei și Sabasa la care se oprește
Vitoria pentru a afla pe unde a călătorit Nechifor
 Iorgu Vasiliu - hangiul de la Suha
 Maria - soția lui Iorgu Vasiliu
 Calistrat Bogza - muntean mare și cu buză de iepure din satul Doi Meri, ucigașul lui
Nechifor Lipan
 Ilie Cuțui - muntean mititel și negricios din Doi Meri, complice la uciderea lui
Nechifor Lipan
 Ileana - soția lui Calistrat Bogza
 Gafița - soția lui Ilie Cuțui

SCRIERE ȘI PUBLICARE

Romanul Baltagul a fost scris pe parcursul a aproape două săptămâni (mai precis zece
zile),11 după o expediție turistică efectuată de Sadoveanu pe valea Bistriței, de-a
lungul pârâului Neagra și prin Munții Stânișoarei, pe traseul pe care-l vor urma și personajele
Nechifor și Vitoria Lipan. Scriitorul s-a inspirat din balada populară „Miorița”, de unde a
preluat tema și conflictul, punând ca motto următoarele două versuri: „Stăpâne, stăpâne,/Mai
chiamă ș-un câne...”. Autorul s-a inspirat și din alte două balade populare culese de Vasile
Alecsandri pe la mijlocul secolului al XIX-lea: „Șalga” - de unde a preluat chipul femeii
energice, hotărâte să se răzbune pe cei care au prădat-o - și „Dolca” - de unde a preluat
motivul animalului credincios. Vorbind despre scrierea acestui roman, Profira Sadoveanu,
fiica scriitorului, își rememora astfel acea perioadă de efervescență literară a tatălui ei: „Cum
cuprinde furtuna năvalnic într-o clipită munți și păduri, așa-l cuprinde și pe Sadoveanu
imboldul de-a scrie fără întârziere povestea acelui baltag, pe care îl cântărise de atâtea ori în
palmă, gândindu-se la lovitura năpraznică pe care o poate da o armă ca aceea. Și, așezându-se
11
Mihail Sadoveanu, Baltagul, Editura Ion Creangă, București, 1987, p. 24.
la masa lui de lucru, scrie, scrie cu ardoare. Când se oprește o clipă ca să se plimbe prin
grădină cu pelerina-i largă fâlfâind, în dosul frunții încruntate se vede bine că laboratorul
urmează să lucreze. E o febră puternică, care durează zece zile”.12
Romanul a fost publicat în noiembrie 1930 de către Editura Cartea
Românească din București, cu prilejul aniversării celor 50 de ani de viață ai scriitorului, fiind
primit cu elogii de critica literară a vremii. Au existat totuși și manifestări de ură la adresa
romanului datorate orientării democratice a scriitorului, manifestate mai ales după preluarea
de către Sadoveanu în 1936 a conducerii ziarelor Adevărul și Dimineața. Poziția
antirăzboinică și antifascistă a scriitorului și prezența sa în rândurile masoneriei au determinat
o campanie de amenințări și insulte la adresa sa din partea forțelor politice de extremă
dreaptă. Sadoveanu a fost trecut de legionari pe o listă neagră cu dușmanii neamului, cărțile
sale au fost arse demonstrativ în piețe publice în ceremonii de tip autodafé, iar scriitorului i s-
a trimis acasă un exemplar din Baltagul despicat cu o lovitură de topor.

TIMPUL ACȚIUNII

Mihail Sadoveanu nu precizează anul în care se petrece acțiunea, ci doar zilele și lunile
calendaristice, vrând să sugereze că timpul acțiunii este un timp mitic, valabil pentru orice
epocă în care se respectă credințele și datinile străvechi. Există totuși unele repere temporale
care încadrează acțiunea în anii '20 ai secolului al XX-lea.
Reperul cel mai precis este mențiunea făcută în roman la introducerea în uzul bisericesc
a calendarului gregorian, hotărâre adoptată de Biserica Ortodoxă Română începând cu data de
1 octombrie 1924 (care a devenit astfel 14 octombrie), ca urmare a discuțiilor purtate la
conferința pan-ortodoxă de la Constantinopol din 10 mai - 8 iunie 1923. Astfel, în Baltagul,
Vitoria Lipan trece la un moment dat prin satul Crucea și se abate la o nuntă; ea afirmă cu
acest prilej că nunta ar avea loc, potrivit rânduielilor noi, în Postul Mare, dar nuntașii îi
răspund că ei resping îndreptarea calendarului și îl obligă pe preot să țină sărbătorile
după calendarul iulian.
Baltagul a fost considerat de unii critici literari ca fiind o epopee românească, ce poate fi
comparabilă prin tema călătoriei anevoioase pentru realizarea unei datorii morale
cu Odiseea lui Homer, Eneida lui Vergilius, Divina Comedie a lui Dante Alighieri sau cu
expediția lui Siegfried din Cântecul Nibelungilor. Personajul principal este stăpânit de o
pasiune puternică care-l împinge în parcurgerea unui drum presărat cu numeroase piedici.
Scriitorul își exprima entuziast legătura sa cu trecutul țării în discursul de recepție
în Academia Română, intitulat „Poezia populară”, pe care l-a rostit în 1923: „artiștii cu fața în
lumina nouă de auroră, trebue să-și plece urechea spre trecut și spre popor... N'au adus însă
lucrări ale noastre și de valoare decât acei care au avut în vedere elementul statornic al
neamului nostru, poporul cu limba lui”.

TEME PRINCIPALE

Tradiționalismul lumii rurale

Investigarea unui caz de crimă

Respingerea atitudinii de resemnare în fața morții

12
STIL LITERAR
Romanul Baltagul este o operă literară poetică compusă din elemente lirice și epice.
Sadoveanu folosește o limbă literară ce derivă din graiul poporului, având forme și nuanțe
originale. Stilul romanului este unul solemn, cu propoziții și fraze sentențios-naive cu caracter
oral, semănând cu exprimarea dintr-o carte populară veche. Criticul literar Ion Rotaru constata
că „artistul nu scrie, ci povestește. Nu neapărat oral, cât mai ales solemn și festiv, stilul este al
rapsodului popular. Povestitorul își apleacă urechea pe melodia cuvintelor și propozițiilor,
venite parcă dintr-un trecut îndepărtat și dispuse, cu detașare, pe un portativ imaginar”.
Textul literar are un caracter pseudoritmic și o muzicalitate izvorâte în chip natural dintr-
o serie de elemente poetice și sintactice: expresii arhaice, anumite forme populare, cadența
cuvintelor care uneori imprimă prozei un ritm trohaic, folosirea infinitivului, gerunziului și
participiului care sporesc armonia textului, imagini acustice etc.
Excesul de lirism apropie romanul de o legendă, considera Alexandru Philippide. Vitoria
Lipan are impregnată în suflet „o vigoare și o asprime primitivă”, iar perseverența în găsirea
și pedepsirea ucigașului bărbatului ei o așază în alături de eroinele tragediilor antice.

APRECIERI CRITICE

Mai mulți critici literari au considerat Baltagul ca fiind o capodoperă a lui Mihail

Sadoveanu. Criticul Ov. S. Crohmălniceanu situa acest roman în „zona operelor capitale ale
literaturii noastre și, fără nici o îndoială, ale literaturii mondiale”, în timp ce Izabela
Sadoveanu îl considera „un poem epic de o desăvârșire, o sobrietate și o simplicitate antică”. 
Acest roman sadovenian are o valoare literară evidențiată, potrivit lui George
Călinescu, prin „repeziciune și desăvârșit echilibru al expresiei”. În opinia lui Pompiliu
Constantinescu, „inspirația acestui mare poet îmbrățișează într'o lumină de baladă stratul
arhaic al vieții țărănești, în fundamentele ei etnice și etice”. Plecând de la o baladă populară,
scriitorul combină liricul cu epicul într-un mod desăvârșit, realizând o creație literară în care
suprapune realitatea pe un mit. Romanul reconstituie o lume arhaică, cu acțiuni neschimbate
timp de milenii precum transhumanța periodică potrivit anotimpului.
Povestea prezentată în Baltagul are un accent pronunțat de baladă atât prin crima
păstorească care stă la baza sa și a măiestriei cu care Vitoria încearcă să descopere adevărul,
cât mai ales prin rezonanța acestor întâmplări în mijlocul naturii singuratice. „Căci așa cum
balada populară a ridicat un incident sângeros din viața păstorilor la înălțimea eternă a
poeziei, tot astfel Mihail Sadoveanu a transfigurat balada într-un poem de atitudine și de largi
perspective, expresie armonioasă a geniului său liric și narativ”, scria Perpessicius.
Criticul Cornel Regman îl considera „cartea cea mai răscolitoare, și artisticește cea care
concentrează toate darurile de rapsod ale scriitorului”. În opinia sa, Baltagul semnifică o
biruință a valorilor țărănești asupra înnoirilor ireversibile produse în satul românesc. 
Cu toate acestea, cadrul de viață nu rămâne unul arhaic și închis la înnoiri, ci asimilează
acele modificări care nu contravin valorilor ancestrale ale comunității. „Prin puterea lui de
cuprindere și sintetizare a vieții unei întregi colectivități, cu îndeletnicirile, credințele,
folclorul și etnografia ei, Baltagul este o capodoperă și un fragment de epopee a poporului
român, un excepțional poem al naturii”, sintetiza aceste opinii criticul Ion Dodu Bălan.