GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

ACADEMIA DE ADMINISTRARE PUBLICĂ

DEPARTAMENTUL STUDII SUPERIOARE DE MASTER

CATEDRA ŞTIINŢE POLITICE ŞI RELAŢII INTERNAŢIONALE

CURTEA DE JUSTIŢIE A UNIUNII EUROPENE

A elaborat:
Alexandru SEVERIN,
gr. 115, învăţămînt cu frecvenţă

A verificat:
Constantin SOLOMON,
doctor habilitat, profesor universitar

CHIŞINĂU, 2020
 Curtea de Justiție, cunoscută sub numele de Curtea Europeană de Justiție, este
curtea supremă a Uniunii Europene în materie de drept al Uniunii Europene. Ca parte a
Curții de Justiție a Uniunii Europene, este însărcinată să interpreteze legislația UE și să
asigure aplicarea egală a acesteia în toate statele membre ale UE.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) își are sediul în Luxemburg și este
organul juridic suprem al Uniunii Europene. Denumirea corectă a CJUE ar trebui să fie
însă „Curțile de Justiție ale Uniunii Europene”, fiindcă CJUE cuprinde trei instanțe
diferite: Curtea de Justiție, Curtea Generală și Tribunalul Funcției Publice.
Curtea Europeană de Justiție nu trebuie confundată cu Curtea Europeană de Justiție
pentru Drepturile Omului cu sediul la Strasbourg, care este o instituție a Consiliului
Europei și nici cu Curtea Internațională de Justiție, care este o instanță internațională,
principalul organ jurisdicțional al Organizației Națiunilor Unite cu sediul la Haga.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) interpretează legislația UE pentru a
se asigura că aceasta se aplică în același mod în toate țările membre și soluționează
litigiile juridice dintre guvernele naționale și instituțiile europene.
Curtea de Justiţie este compusă din 27 de judecători şi 11 avocaţi generali.
Judecătorii şi avocaţii generali sunt desemnaţi de comun acord de guvernele statelor
membre, după consultarea unui comitet al cărui rol este de a emite un aviz cu privire la
capacitatea candidaţilor de a exercita funcţiile respective. Mandatul acestora este de şase
ani și poate fi reînnoit. Aceştia sunt aleşi din rândul personalităților care oferă toate
garanţiile de independenţă şi care întrunesc condiţiile cerute pentru exercitarea, în ţările
lor, a celor mai înalte funcţii jurisdicţionale sau a căror competenţă este recunoscută.
Judecătorii Curţii de Justiție îl desemnează din rândul lor pe preşedinte și pe
vicepreședinte, pentru o perioadă de trei ani care poate fi reînnoită. Preşedintele conduce
lucrările Curții de Justiție şi prezidează şedinţele şi deliberările în cazul celor mai mari
complete de judecată. Vicepreședintele îl asistă pe președinte în exercitarea funcțiilor sale
și îl înlocuiește în caz de împiedicare.
Avocaţii generali asistă Curtea. Aceştia au rolul de a prezenta, cu deplină
imparţialitate şi în deplină independenţă, opinie juridică numită „concluzii" în cauzele care
le sunt repartizate.
Grefierul este secretarul general al instituţiei, ale cărei servicii le conduce sub
autoritatea preşedintelui Curţii.
În anumite circumstanțe, Curtea poate fi sesizată de persoane fizice, întreprinderi
sau organizații care doresc să introducă o acțiune împotriva unei instituții UE pe care o
suspectează că le-a încălcat drepturile.
Curtea pronunță hotărâri în cauzele care îi sunt înaintate spre soluționare. Cele mai
frecvente tipuri de cauze sunt:
- interpretarea legislației (hotărâri preliminare) - instanțele naționale ale țărilor
UE sunt obligate să garanteze aplicarea corespunzătoare a legislației europene,
dar există riscul ca instanțele din țări diferite să interpreteze legislația în mod
diferit. Dacă o instanță națională are îndoieli cu privire la interpretarea sau
valabilitatea unui act legislativ al UE, aceasta poate să solicite opinia Curții de
Justiție. Același mecanism poate fi utilizat și pentru a determina dacă un act
legislativ sau o practică națională este compatibilă cu dreptul UE.

2
- respectarea legislației (acțiuni în constatarea neîndeplinirii obligațiilor sau
proceduri de infringement) - este vorba despre acțiuni introduse împotriva unui
guvern național care nu își îndeplinește obligațiile prevăzute de legislația
europeană. Aceste acțiuni pot fi inițiate de Comisia Europeană sau de altă țară
din UE. În cazul în care țara vizată se dovedește a fi vinovată, ea are obligația de
a remedia situația imediat. În caz contrar, se poate introduce o a doua acțiune
împotriva ei, care poate conduce la aplicarea unei amenzi.
- anularea unor acte legislative ale UE (acțiuni în anulare) - dacă un stat membru,
Consiliul UE, Comisia sau (în anumite condiții) Parlamentul European consideră
că un anumit act legislativ al UE încalcă drepturile fundamentale sau tratatele
Uniunii, îi poate cere Curții de Justiție să anuleze actul respectiv.
Persoanele fizice pot, de asemenea, să solicite Curții anularea unui act al UE care
le privește în mod direct.
- garantarea unei acțiuni din partea UE (acțiuni în constatarea abținerii de a
acționa) - Parlamentul, Consiliul și Comisia au obligația de a adopta anumite
decizii în anumite situații. Dacă nu fac acest lucru, guvernele statelor membre,
celelalte instituții ale UE și (în anumite condiții) persoanele fizice sau
întreprinderile pot înainta o plângere Curții.
- sancționarea instituțiilor UE (acțiuni în despăgubire) - orice persoană sau
întreprindere care a avut de suferit de pe urma unei acțiuni sau a lipsei de acțiune
din partea instituțiilor UE sau a angajaților acestora poate introduce o acțiune
împotriva lor prin intermediul Curții.

În cadrul Curții de Justiție, pentru fiecare caz se desemnează un judecător

(„judecătorul raportor”) și un avocat general. Cazurile sunt evaluate în două etape:

Etapa scrisă

Părțile dau declarații scrise în fața Curții. Autoritățile naționale, instituțiile UE

și uneori persoanele fizice pot transmite observații.

Toate acestea sunt sintetizate de către judecătorul raportor și apoi discutate în

cadrul reuniunii generale a Curții, care stabilește:

-numărul de judecători care se vor ocupa de caz: 3, 5 sau 15 judecători -

(întreaga Curte), în funcție de importanța și de complexitatea
cazului.Majoritatea cazurilor sunt soluționate de 5 judecători. Sunt
foarte rare situațiile în care se implică toată Curtea.

-dacă este nevoie de o audiere sau de un punct de vedere oficial din

partea avocatului general.

Etapa orală - audierea publică

3
 Avocații ambelor părți pledează în fața judecătorilor și a avocatului general,
care le pot adresa întrebări.

În cazul în care Curtea a decis că este nevoie de un punct de vedere din partea
avocatului general, acesta este prezentat după câteva săptămâni de la audiere.

Judecătorii deliberează și apoi pronunță verdictul.

Procedura Tribunalului este similară, cu deosebirea că majoritatea cazurilor sunt

soluționate de 3 judecători și nu există avocați generali.

O persoană fizică sau o întreprindere care consideră că a avut de suferit de pe urma

acțiunii sau a lipsei de acțiune din partea unei instituții UE sau a angajaților acesteia
se poate adresa Curții în două moduri:

-indirect, prin intermediul instanțelor naționale (care pot decide să înainteze

cazul Curții de Justiție)

-direct, sesizând Tribunalul - dacă reclamantul a fost afectat direct și personal

de o decizie luată de o instituție a UE.