Sunteți pe pagina 1din 2

Argintul

           Ca şi aurul, argintul face parte din


familia metalelor “nobile”, datorită faptului că nu se oxidează în aer şi rezistă cu
succes la acţiunea majorităţii reactivilor chimici. Istoria veche a argintului este
strâns legată şi ea de bijuterii.

          În evul mediu se vindea la preţuri mari o sare a argintului, denumită “piatra
lunii”, care venind în contact cu pielea o făcea să se înnegrească. Aceasta nu era
altceva decât azotatul de argint, preparat prin dizolvarea metalului în acid azotic, şi
denumit popular în limba noastră “piatra iadului”. Efectul dezinfectant al acestui
compus era cunoscut de multă vreme şi tot el a fost acela care a făcut ca în
decursul veacului trecut sărurile argintului să capete o întrebuinţare cu totul
neaşteptată…
          În evoluţia ei fotografică a parcurs o cale destul de lungă. Încă din secolul al
XVI-lea, fizicianul italian D. Porta a construit o cameră obscură, compusă dintr-o
cutie care avea într-unul din pereţi o mică deschidere circulară, peretele opus
acesteia fiind făcut dintr-o placă de sticlă mată. Atunci când în fața deschiderii era
aşezat un obiect luminat, pe placa de sticlă se obţinea imaginea răsturnată a
acestuia. Pentru a-i mari claritatea, Porta a aşezat în spatele deschiderii o lupă. Cu
toată simplitatea ei, camera obscură construită de fizicianul italian a rămas până
astăzi la baza construcţiei tuturor aparatelor fotografice.
          În mod firesc, descoperirea camerei obscure a atras după sine dorinţa
permanentizării imaginilor obţinute pe sticlă. În ajutorul celor care studiază
problema a venit proprietatea unor substanţe chimice de a-şi schimba culoarea sub
efectul razelor solare. Printre aceste substanţe, pe primul loc se găseau sărurile de
argint. La începutul veacului trecut, au fost preparate în Anglia primele hârtii
fotosensibile, îmbibate cu săruri de argint.
          În 1811, francezul J. Niepce a întreprins cercetări asupra procedeelor de
fixare a imaginilor, menite să împiedice întunecarea lor cu trecerea timpului.
Niepce a murit înainte de a-şi fi dus la bun sfârşit lucrările, care au fost continuate
de pictorul Louis Jacques Daguerre. În ziua de 7 ianuarie 1839, marele fizician
francez Arago aducea la cunoştinţa Academiei Franceze că a fost creată
“dagherotipia”, adică tehnica obţinerii de imagini stabile pe hârtie sensibilizată cu
săruri de argint.
          În felul acesta, datorită compuşilor săi sensibili la acţiunea luminii, în special
clorura, bromura şi iodura, argintul a devenit un material de bază al tehnicii
fotografice, iar mai târziu al celei cinematografice.
          O dată cu dezvoltarea intensă a electrotehnicii s-au deschis domenii noi de
folosire a acestui metal, datorită faptului că, dintre toate metalele, argintul poseda
cea mai mare conductibilitate electrică. Dacă se ia conductibilitatea electrică a
argintului egală cu 100, atunci a cuprului se exprimă prin 92, iar a aurului prin 70.
Argintul este în prezent folosit în construcţia unui şir de aparate electrice, pentru
confecţionarea de cabluri, contacte etc. Faptul ca argintul metalic posedă un punct
de topire destul de ridicat, de 961° C, şi un punct de fierbere de 1 955° C, permite
utilizarea metalului la temperaturi destul de ridicate, ceea ce prezintă importanţă în
numeroase domenii tehnice.
          Folosirea argintului stă la baza fabricaţiei de oglinzi, în care stratul foarte
subţire de argint metalic ce serveşte pentru reflectarea imaginii se obţine prin
reducerea unor soluţii amoniacale de argint cu substanţe organice. Oglinzile de
argint au numeroase utilizări şi în tehnică, servind pentru acoperirea pereţilor dubli
ai vaselor Dewar, folosite pentru menţinerea diferitelor substanţe la temperaturi
constante. Pe acelaşi principiu se bazează construcţia termoselor.
          Industria chimică foloseşte argintul ca material de construcţie pentru
reactoare, serpentine, agitatoare etc. utilizate în domeniul producerii de fermenţi, ai
chimiei alimentare şi în diferite sinteze organice.
          O proprietate unică a argintului faţă de alte metale este cea de bacteriostatic,
adică de distrugător pentru o categorie întreagă de microorganisme şi bacterii.
          Au fost elaborate şi o seamă de aliaje ale argintului, nu numai cu metale
nobile, ci şi cu numeroase metale uzuale.
          Multiple utilizări ale acestui metal au contribuit la creşterea interesului
pentru producţia de argint, în zilele noastre utilizările tehnice ale argintului
predominând net din punct de vedere cantitativ asupra celor ornamentale şi de
giuvaergerie.

S-ar putea să vă placă și