FLUVIUL AMAZON

Un curs de apă ce adună ploile ce cad pe o jumătate de continent. O întindere uriaşă de pământ,
străbătută de nenumărate râuri şi acoperită de păduri. Cinci milioane de km2 de junglă, unde s-a
adunat o treime din tot ceea ce vieţuieşte pe Pământ. Amazonia: raiul biodiversităţii şi „iadul verde”,
unde fiecare zi petrecută înseamnă nenumărate pericole şi nenumărate descoperiri.

Gigantul albastru

Văzut pe o hartă, aşa cum l-am văzut cei mai mulţi dintre noi, apare ca o linie albastră şerpuită care,
chiar dacă e mai lată şi mai lungă decât alte linii albastre şerpuite, tot nu ne impresionează cine ştie
ce. Dar dacă l-am vedea cu adevărat…

Întreaga jumătate nordică a marelui continent sudamerican îşi varsă apele în acest fluviu. Potopul
care se revarsă în fiecare an, în anotimpul ploilor, asupra pădurilor tropicale, aruncă în Amazon
enorme cantităţi de apă, astfel încât fluviul cel mare cară el singur o cincime din apa dulce care se
varsă în ocean la scara întregii planete.

Bazinul Amazonului – aria de pe care îşi adună apele, prin intermediul afluenţilor săi – este cel mai
mare bazin hidrologic din lume: 7 milioane km2. Nici un epitet nu e destul de expresiv pentru a
descrie acest curs de apă din punct de vedere al mărimii sale, pentru a ne da o ideea precisă asupra
dimensiunilor lui. Imens, enorm, uriaş, gigantic, colosal… toate sunt mărunte, şterse, aproape
insignifiante când e vorba despre Amazon. Va trebui să le folosim pe acestea, căci nu am inventat
încă altele, dar sunt mult, mult prea sărace.

Poate cifrele ne vor fi de mai mare ajutor pentru a înţelege cum este Amazonul. În punctul său cel
mai lat, măsoară 10-11 km de la un mal la celălalt, distanţa care ajunge la 40 km în anotimpul ploios.
Un fluviu lat de 40 km! (Distanţa dintre Constantă şi Neptun…) Iar la gura de vărsare, trecerea apelor
fluviului în Oceanul Atlantic se face printr-un estuar imens: 325 km lăţime.

Marile nave oceanice pot naviga în sus pe fluviu până în oraşul brazilian Manaus, aşezat la 1.500 km
în amonte de gura de vărsare. Vasele mai mici pot urca încă şi mai sus, până la Iquitos (Peru), situat la
3.600 km depărtare de ocean.

Din perspectiva unor asemenea dimensiuni colosale, până şi cuvântul „fluviu” pare nepotrivit pentru
Amazon: el e mai degrabă o mare curgătoare.

Cea mai bogată pădure a lumii

Dar fluviul nu poate fi despărţit de ceea ce îl înconjoară, căci tocmai ceea ce îl înconjoară i-a făcut
faima: în bazinul Amazonului se întinde unul dintre cele mai extraordinare ecosisteme ale planetei,
copleşitor atât prin întindere, cât şi prin fantastica bogăţie de specii cărora le este casă. Deşi
descoperit de europeni de o jumătate de mileniu, explorarea lui e departe de a se fi încheiat, iar
misterele nu i-au fost toate dezvăluite: orice călătorie poate aduce noi revelaţii şi noi aventuri.

Amazonia – regiunea din care fluviul, prin afluenţii săi, îşi adună apele – se întinde pe o enormă
suprafaţă de 7 milioane de km2, din care 5,5 milioane sunt acoperiţi de pădurea tropicală umedă –
selva.

Nouă țări împart acesta bogăţie: Brazilia (care deţine 60% din pădurea amazoniană), Peru (13%),
Columbia, Venezuela, Ecuador, Bolivia, Surinam, Guyana şi Guyana Franceza.
Amazonul, afluenţii săi şi pădurea amazoniană adăpostesc o treime dintre speciile de vieţuitoare ale
lumii. Din totalul suprafeţelor acoperite de junglă de pe glob, pădurea amazoniană cuprinde
jumătate. E cea mai mare şi mai bogată în specii dintre pădurile tropicale ale lumii întregi.

Peste 3000 de specii de peşti au fost descoperite până în prezent şi, bazându-se pe faptul că aproape
în fiecare an sunt descrise noi specii, unii specialişti estimează că Amazonul ar putea găzdui peste
5000 de specii. Printre aceştia, se afla arapaima, cel mai mare dintre peştii de apă dulce ai lumii; au
fost pescuite exemplare care atingeau 3 m lungime şi greutatea de 200 kg. Dar nu numai mărimea
contează: peştii primejdioşi ai Amazonului sunt mult mai modeşti ca dimensiuni. Exemplu clasic:
piranha („cei feroce”, după cum îi descrie toată literatura de călătorie.) Nu toate speciile de piranha
trăiesc în cârduri, şi unele se hrănesc doar cu peşti; totuşi, anumiţi piranha pot deveni cu adevărat
periculoşi pentru om, mai ales atunci când se adună în număr mare.

Ocazional, în Amazon se pot întâlni şi rechini: rechinul-taur (Carcharhinus leucas) e în stare să urce pe
fluviu până la distanţe de mii de km în interiorul continentului, graţie toleranţei sale mari la
schimbările de salinitate ale apei.

Dacă peştii nu vă sunt de ajuns, în categoria creaturilor fascinante (şi primejdioase) ce trăiesc în apele
Amazonului se afla şi reptile: caimanii – nişte rude ceva mai mici, dar la fel de periculoase, ale
crocodililor -, şi anaconda, unul dintre cei mai mari şerpi, putând ajunge deseori la 5-6 metri lungime.

Una peste alta, apele Amazonului sunt primejdioase. Întâmplările palpitante şi dramatice sunt aici la
îndemâna oricui dar, dacă vrei să ajungi să-ţi şi povesteşti aventurile, trebuie să fii cu ochii-n patru şi
să-şi foloseşti cunoştinţele şi bunul simț. Pentru europeni, cel puţin, o călătorie amazoniană
înseamnă descoperirea unei vegetaţii şi a unei faune complet noi, străine şi uluitoare. Nimic din ceea
ce trăieşte acolo nu pare să semene cu ceea ce poţi vedea pe Bătrânul Continent. Explicaţii există,
bineînţeles; lunga istorie geologică a Terrei, în cursul căreia continentele s-au separat unul de altul în
urmă cu sute de milioane de ani, a determinat dezvoltarea unor vieţuitoare diferite. În primul rând, e
copleşitoare diversitatea formelor de viaţă existente aici. Dacă pentru primii exploratori ai
Amazonului erau fascinante plantele şi animalele însele, pentru cercetătorii moderni sunt
impresionante în primul rând bogăţia faunistică şi vegetală a ecosistemului amazonian şi dinamica să
caracteristică.

Dar, pentru cei care călătoresc acolo pur şi simplu din dorinţa de a vedea fluviul şi pădurea ce-l
înconjoară, impresiile sunt foarte asemănătoare cu cele pe care, pesemne, le-au încercat primii
exploratori europeni: uimire nemărginită la vederea şerpilor uriaşi, a caimanilor cu dinţi
ameninţători, a peştilor enormi, a zecilor de feluri de păsări colorate, a copacilor gigantici sprijiniţi de
rădăcini ca nişte contraforturi, a speciilor de mamifere cu totul deosebite de ceea ce cunoşteau ei
„de acasă”.

Aici există rozătoare de 50 de kg – capibara sau ronsoco -, placide animale cu blană cafenie, adăstând
în mici turme, în apă sau pe mal. Aici trăiesc, în apa dulce a fluviului, delfini – da, delfini de apă dulce
– numiţi boto (Inia geoffrensis), iar malurile fluviului sunt pline de legende străvechi despre aceste
vietăţi care, noaptea, se transformă în tineri chipeşi care seduc fetele întâlnite, iar la ivirea zorilor se
aruncă în apă, prefăcându-se iarăşi în delfini.

În ciuda a nenumărate expediţii şi a multelor studii realizate, pădurea tropicală amazoniană e încă
plină de taine: faptul că în fiecare an se descoperă specii noi de vieţuitoare îi face pe savanţi să se
întrebe: oare câte specii vor fi existând, de fapt, în acest fantastic ecosistem? Abia în ultimii ani, de
pildă, a început să fie explorată sistematic o parte ce rămăsese multă vreme inaccesibilă
cercetătorilor: coronamentul copacilor înalţi care, în structura stratificată a pădurii, alcătuieşte
pătura cea mai depărtată de sol. Ajutaţi de dirijabile, macarale cu braţe enorme, poduri suspendate
de la un arbore la altul, oamenii de ştiinţă au început să cerceteze frunzişul arborilor înalţi de 60, 80
sau 100 de metri – uriaşii junglei – şi au fost uluiţi. O nouă lume s-a deschis privirii celor ce s-au
aventurat până acolo, un univers populat cu vieţuitoare necunoscute până atunci şi care trăiesc
numai acolo. Cercetările de zoologie şi botanică au devenit ele însele un sport extrem, implicând
zborul şi căţărarea la zeci de metri deasupra pământului, în căutarea unor noi forme de viaţă