Oceanul

planetar
Rusu Valeriu
Oceanul Planetar

 Oceanul planetar este sistemul interconectat al apelor oceanice (sau marine) ale 

Pământului și cuprinde cea mai mare parte a hidrosferei, care acoperă aproape 71%
din suprafața Pământului, cu un volum total de 1,332 miliarde km cubi.
 Unitatea și continuitatea oceanului planetar, cu un schimb relativ liber între părțile
sale, este de o importanță fundamentală pentru oceanografie.[2] Acesta este împărțit
într-un număr de teritorii oceanice principale, care sunt delimitate de continente și au
caracteristici oceanografice diferite: el se împarte în Oceanul Atlantic, Oceanul
Arctic (rareori considerat o mare a Oceanului Atlantic), Oceanul Indian, Oceanul
Pacific și Oceanul Antarctic (considerat de obicei ca partea de sud a Oceanului
Atlantic, Indian și Pacific). La rândul său, apele oceanice sunt intercalate de mai
multe mări și golfuri mici.
 Adâncimea medie a oceanului planetar este de 3.729 m, iar adâncimea maximă de
11.022 (abisul Mariane). Salinitatea apei este, în medie, 3,5%.
Caracteristici ale oceanelor
Proprietăți chimice și
fizice ale apelor
oceanice

Cele mai importante proprietăți

chimice și fizice ale apei marine sunt:
salinitatea, conținutul gazelor,
temperatura, presiunea, transparența,
luminescența, culoarea.
Proprietăți chimice și fizice ale apelor oceanice

 Gazele dizolvate în apa oceanelor și a

mărilor provin din atmosferă, din apele
aduse de râuri, din descompunerea
substanțelor organice, de asemenea, din
activitatea vulcanilor submarini.
Capacitatea apei marine de dizolvare a
gazelor depinde de temperatură,
salinitate și presiune. Ea conține în stare
dizolvată oxigen, dioxid de carbon,
hidrogen sulfurat, amoniac, metan etc.
Proprietăți chimice și fizice ale apelor oceanice

 Presiunea. Pe 1 cm2 de suprafață a

Oceanului Planetar, atmosfera exercită
o forță egală cu 1 kg (o atmosferă).
Aceeași presiune o exercită coloana de
apă cu înălțimea de 10,06 m. Astfel, la
fiecare 10 m adâncime presiunea se
mărește cu o atmosferă .Toate procesele
care au loc la adâncime în mări și
oceane decurg în condițiile unei presiuni
ridicate. Aceasta nu împie‑ dică
dezvoltarea lumii organice la adâncimi
mari.
Proprietăți chimice și fizice ale apelor oceanice

 Culoarea apei oceanelor și a mărilor. Stratul pur de apă al oceanelor,

care absoarbe și difuzează lumina, are o culoare albastră. Aceasta este
considerată culoarea „deșertului oceanic“. Culoarea verzuie a apei este
determinată de prezența particulelor în suspensie și a planctonului. Din
cauza conținutului de substanțe în stare de suspensie, apa poate avea o
culoare gălbuie, uneori cafenie. Culoarea verzuie a apei mărilor din
regiunile polare și temperate este cauzată de dezvoltarea abundentă a
algelor din clasa diatomeelor.
Proprietăți chimice și fizice ale apelor oceanice

Temperatura. Temperatura apei oceanice are ca sursă principală radiația

so‑ lară. La suprafață mai este condiționată și de frecvența vânturilor, de
circulația curenților, de extinderea oceanelor. Repartiția temperaturii apei
la suprafața oceanelor are un caracter zonal.
Proprietăți chimice și fizice ale apelor oceanice

 Densitatea apelor marine. Fiind dependentă de temperatură, de presiune și de salinitate, densitatea apelor
marine este mai mare decât a apelor dulci. Apa de mare are densitatea maximă de până la –3°C. Densitatea
apei crește de la Ecuator spre regiunile polare, atingând cota maximă iarna în partea de nord a Oceanului
Atlantic (1,0275 g/cm3 ), în Marea Barents (1,0272 g/cm3 ). Marea Roșie (1,0280 g/cm3 ), Marea
Mediterană (1,0276  g/cm3 ), precum și apele din jurul continentului Antarctida (1,0275 g/cm3 ) au densități
mari. O densitate mai mică au Marea Neagră, Marea Azov, Marea Caspică, Marea Baltică (1,0040–1,0100
g/cm3 ).