(1) Evaluarea riscului de suicid:

1. Monitorizarea ideilor de suicid.

2. dorinţă persistentă de a muri.

3. Planificari suicidare.

4. Voinţa de a pune în act planificarea.

5. Sentimente de disperare.

6. Istorie trecută de tentative de suicid a sa sau de ucidere a unei persoane foarte apropiate lui.

7. Decese recente.

8. Abuz de substanţe.

9. Limitat control al impulsurilor

10. Capacităţi de judecată limitate.

(2) Furnizarea unui mediu securizant:

1. Impulsionarea persoanei să coopereze (să renunţe la arme, medicamente periculoase, etc.).

2. Evaluarea adecvării susţinerii sociale.

3. Intensificarea nivelului de îngrijire, dacă este necesar: flexibilitatea orelor de întâlnire în funcţie
de nevoile lui, asistenţa în spitale de zi (day hospital).

4. Stabilirea unui contract sigur, cu privire la suicid sau la actele de automutilare: persoana va suna
la cineva, pentru a primi ajutor imediat, înainte de a comite astfel de acte.

(3) Diminuarea anhedoniei (anhedonia este definită ca incapacitatea de a simţi sau a trăi placere).

(4) Identificarea posibilelor cauze ale depresiei:

1. Recomandarea clientului de a alcătui o listă cu toate motivele pentru care este deprimat şi
discutarea ei împreună (Lewinsohn şi co., 1986).

2. Încurajarea împărtăşirii sentimentelor depresive pentru a le clarifica şi pentru a obţine un insight

a cauzelor lor (Bemporad şi Vasile, 1990).

3. Explorarea reacţiilor sale în cazul abandonului, separărilor, singurătăţii.

4. Impulsionarea conştientizării şi verbalizării faţă de persoana către căreia este îndreptată mânia
sa.

5. Evaluarea, cu atenţie, a succeselor şi a eşecurilor.

6. Susţinerea conştientizării şi modificării schemelor depresive şi a prejudecăţilor auto-atribuite

(Kazdin şi Weisz, 1988; Elkin şi co., 1995).

7. Automonitorizarea zilnică a situaţiilor, gândurilor şi emoţiilor asociate depresiei şi a gândurilor

disfuncţionale care o declanşează (Piasecki şi Hollon, 1987; Beck şi co., 1987).

8. Discutarea acestora împreună.

1. Meditație/yoga –zilnic 20 de minute

2. Recomandarea clientului să citească „Să învăţăm optimismul” (Imparare l’ottimismo) de M.E.P.

Seligman (1996).

1. Sprijinirea persoanei în a înţelege că e mai util să facă lucrurile pe rând.

2. Învăţarea persoanei să se relaxeze atunci când se simte asuprit.

3. Susţinerea în identificare priorităţilor de înfruntat.

4. Încurajarea exprimării sentimentelor corelate părţilor de viaţă în afara controlului persoanei şi a

modalităţilor de a le readuce sub control.

5. Întărirea activităţilor sociale şi verbalizarea / împărtăşirea sentimentelor, nevoilor şi a dorinţelor.

6. Susţinerea reducerii sentimentelor de neputinţă. Capacitatea de a gestiona propriul ambient, de

a-l controla şi o puternică modalitate de a ieşi din anumite forme de depresie: M. Seligman a emis
ipoteza că neputinţa învăţată (M.E.P. Seilgman, 1975) şi anume imposibilitatea percepută de a influenţa
propriul ambient, ci neputinţa adesea duce la depresie.

7. Impulsionarea reducerii sentimentelor de vinovăţie.

8. Evaluarea, într-o manieră mai echilibrată, succesuri şi eşecuri, punând accentul pe primele.

Tehnici de relaxare progrresivă înainte de somn

1. Impulsionarea reducerii sentimentelor de vinovăţie.

2. Intensificarea încrederii în sine.

3. Facilitarea unui trainging de abilităţi asertive- angajarea în situații conflictuale imaginare în

timpul ședințelor pentru a antrena comunicarea asertivă