Relaţia dintre două personaje

Alexandru Lăpuşneanul-Motoc
Prima nuvelă istorică din literatură română, ,,Alexandru Lapusneanul’’ aparţine prozei
romantice, fiind publicată în perioada paşoptistă, în primul număr al revistei ,,Dacia
Literară’’, 1840. Este inspirată din istoria naţională, potrivit recomandărilor formulate de
Mihail Kogălniceanu în manifestul literar al romantismului românesc, articolul-program
intitulat ,,INTRODUCTIE’’.
Nuvelă istorică este o specie literară cultivată de romantici, care se inspiră din trecutul istoric
( Evul Mediu) în ceea ce priveşte tema, subiectul, personajele şi culoarea epocii (mentalităţile,
comportamentele, relaţiile sociale, obiceiurile, vestimentaţia, limbajul).
Prezentarea statutului social, psihologic şi moral
Alexandru Lăpuşneanul este personajul principal al nuvelei, personaj romantic, excepţional,
care acţionează în situaţii excepţionale (scena uciderii boierilor, a pedepsirii lui Motoc, scena
morţii domnitorului otrăvit). Întruchipează tipului domnitorului tiran şi crud. El este construit
din contraste, are calităţi şi defecte puternice.
În proza romantică, personajul se află într-o relaţie de antiteză, el fiind construit cu doamna
Ruxanda pe tiparul înger-demon, dar şi cu boierul Motoc- caracter tare şi caracter puternic.
Motoc, personaj secundar, ce reprezintă tipul boierului trădător, viclean, laş, intrigant. Lipsit
de sentiment patriotic şi de loialitate, îl trădase pe Lăpuşneanul în prima domnie, iar la
întoarcerea acestuia, îl linguşeşte,,asemenea câinelui care în loc să musce, linge mâna care-l
bate’’.
Evidenţierea prin două episoade/citate/secvenţe comentate a modului în care evoluează
relaţia.
Relația care se stabilește între domn și Moțoc se focalizează pe opoziția, tipic romantică, între
caracter tare și caracter slab. Scenele care le înfățișează pe cele două personaje implicate în
conflictul secundar se regăsesc în primul și al III-lea capitol.
Capitolul I cuprinde expozițiunea (întoarcerea lui Alexandru Lăpușneanul la tronul Moldovei,
în 1564, în fruntea unei armate turcești, și întâlnirea lui cu solia formată din cei patru boieri
trimiși de Tomșa: Veveriță, Moțoc, Spancioc, Stroici) și intriga (hotărârea domnitorului de a-
și relua tronul și dorința sa de răzbunare față de boierii trădători). Acum se conturează
conflictul principal, pentru putere, între domnitor și boieri, și conflictul secundar, între
Alexandru Lăpușneanul și boierul care-l trădase în prima domnie, Moțoc. Prin dialog și
epitete de caracterizare folosite de narator se conturează portretele morale ale personajelor și
relațiile conflictuale dintre acestea. Hotărârea de a avea puterea domnească este implacabilă și
formulată încă de la începutul nuvelei, în răspunsul dat soliei boierilor trimiși de domnitorul
Tomșa, care i-a cerut să se întoarcă de unde a venit pentru că „țara“ nu-l vrea și nu-l iubește:
„Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreu...“ (caracterizare indirectă prin limbaj).
Moțoc vorbește în numele soliei, cerându-i domnitorului să se întoarcă pentru că norodul nu-l
vrea. Inteligent și hotărât, domnitorul înțelege că boierii sunt cei care nu-l vor. După plecarea
soliei, rămâne Moțoc, viclean și umil, pentru a-i cere să se încreadă în boieri.
Răspunsul lui Lăpușneanul marchează declanșarea conflictului secundar, dorința de răzbunare
pentru trădarea boierului în prima domnie. El își cunoaște adversarul, pe care îl caracterizează
succint:„Dar tu, Moțoace? învechit în zile rele, deprins a te ciocoi la toți domnii, ai vândut pe
Despot, m-ai vândut și pre mine, vei vinde și pe Tomșa; spune-mi, n-aș fi un nătărău de
frunte, când m-aș încrede în tine?“
De remarcat și relevanța replicii în autocaracterizare. Bun cunoscător al psihologiei umane,
domnitorul folosește proverbul „Lupul părul schimbă, iar năravul ba“ pentru caracterul
trădătorului său. Cu abilitate, îi face o promisiune liniștitoare lui Moțoc:„îți făgăduiesc că
sabia mea nu se va mânji în sângele tău; te voi cruța, căci îmi ești trebuitor, ca să mă ușurezi
de blăstemurile norodului“. Boierul intrigant se crede util domnitorului, intrându-i din nou„în
favor“. Naratorul descrie gestul lingușitor al boierului: „Moțoc îi sărută mâna, asemenea
cânelui care, în loc sa mușce, linge mâna care-l bate“ și comentează în stil indirect gândurile
personajului„știa că Alexandru-vodă a să aibă nevoie de un intrigant precum era el“. Planul de
răzbunare al lui Lăpușneanul este însă crud și se îndeplinește în capitolul al III-lea.
Domnitorul asistă râzând la măcelul boierilor, în timp ce Motoc, disimulat, încearcă să râdă
„ca să placă stăpânului“. Lipsit de demnitate, lingușitor și prefăcut, la întrebarea domnitorului
dacă a făcut bine masacrând boierii, îl încurajează pe tiran spunându-i că a procedat „cu mare
înțelepciune“. Însă naratorul îl caracterizează direct cu epitetul „mârșavul curtezan“. Acest
moment este preambulul răzbunării domnitorului pentru trădarea lui Moțoc.
Când mulțimea revoltată este întrebată ce dorește, strigătul „Capul lui Moțoc“ stârnește
spaima vornicului. Este laș în fața primejdiei, comportându-se tragi-comic în timp ce încearcă
să-l determine pe domn să nu-l dea mulțimii.
Sacrificându-l pe boier, Lăpușneanul se răzbună pentru trădarea acestuia în prima domnie și
manipulează mulțimea revoltată, de a cărei putere este conștient „Proști, dar mulți.“
Stăpânirea de sine, sângele rece sunt dovedite în momentul pedepsirii lui Moțoc, pe care îl
ironizează pentru falsul patriotism și îl oferă gloatei „Du-te de mori pentru binele moșiei
dumitale, cum ziceai însuți când îmi spuneai că nu mă vrea, nici mă iubește țara. Sunt bucuros
că-ți răsplătește țara slujba ce mi-ai făcut, vânzându-mi oastea...“. Moțoc sfărșește sfâșiat de
mulțime:„Ticălosul boier căzu în brațele idrei acesteia cu multe capete, care întru o clipală îl
făcu bucăți“. Fără a constitui deznodământul nuvelei, această secvență este finalul conflictului
secundar, dintre domnitor și Moțoc, reprezentantul marii boierimi.
Concluzia
Relația care se stabilește între domn și Moțoc este ilustrativă pentru conturarea a două
caractere opuse. Domnul, caracter puternic, hotărât, bun cunoscător al psihologiei umane, își
folosește trădătorul până în momentul în care îi slujește interesele, apoi se descotorosește de
el. De cealaltă parte, Moțoc e un intrigant priceput, dar cu un caracter slab, predispus la
compromisuri, lingușitor și lipsit de principii. Cele două personaje sunt romantice, deoarece
aparțin excepționalului prin cruzime, respectiv prin ticăloșie, și sunt portretizate în antiteză.
Lașitatea boierului intrigant pune în lumină voința, hotărârea și abilitatea domnitorului .