Curs nr.

1
Introducere
ȘTIINȚA DREPTULUI

Explicitare: Știința dreptului este un ansamblu de cunoștințe despre

natură, societate și gândire.

Pornind de la criteriul obiectului de studiu distingem:

• științe despre natură

• științe despre gândire
• științe despre societate

Știința dreptului face parte din categoria științelor despre

societate având ca obiect dreptul, respectiv ansamblul regulilor de
conduită care guvernează relațiile dintre oameni și care li se impun
acestora la nevoie prin constângere materială.

Știința dreptului sau științele juridice pot fi clasificate în:

• științe juridice generale(teoria generală a dreptului, istoria

dreptului )
• științe juridice de ramură( drept civil, drept penal s. a.)

Alături de acestea se adaugă științe auxiliare dreptului ( medicine

legale, statistică judiciară, logică juridică… )

TEORIA GENERAL A DREPTULUI

Conform celor demai sus T.G.D. face parte din categoria științelor
generale despre drept, având ca obiect studiul conceptelor,
categoriilor, principiilor de bază ale dreptului.
Obiectul său și metodologia sa , legătura cu celelalte științe sociale,
constituie puncte de plecare, pentru știința juridică specială (istorică
sau de ramură).

Disciplina de învățământ T.G.D. , predată în primul an de studii

juridice are menirea de a-i apropia pe studenți de înțelegerea
fenomenului dreptului, de a-i introduce în drept.

În analiza sintagmei ce denumește disciplina, punctăm trei

elemente:

• teorie – ansamblu sistematic de ipoteze de legi și concepte care

descriu și explică fapte și evenimente privind un anumit
domeniu
• general – ceea ce este comun tuturor obiectelor dintr-o clasă
• drept – totalitatea regulilor obligatorii ce reglementează
comportamentul oamenilor.

Pornind de la acestea, putem spune că T.G.D. se ocupă de

cercetarea legilor generale ale vieții juridice și a categoriilor și
noțiunilor generale valabile pentru întreaga știință juridică.

T.G.D. are menirea, ca plecând de la informațiile furnizate de

științele de ramură să pună în evidență caractere proprii și
permanente ale fenomenului juridic

ÎNTREBARE: Dacă T.G.D. generalizează cunoștințele cuprinse în

științele de ramură, studiul este la îndemâna studentului care încă nu
a studiat aceste științe. Se poate argumenta afirmativ, prin efortul de
a i se pune la dispoziție aceste generalizări, însă, atunci denumirea
disciplinei ar fi mai degrabă „Introducere în studiul dreptului” .

ISTORIC : În țara noastră în perioada interbelică pentru această

disciplină s-au folosit atât denumirea de „Teoria general a dreptului”
atît și cea de ,,Enciclopedie juridică”, consacrându-se cea dintâi.
-ENCICLOPEDIA DREPTULUI. cuvântul vine din limba greacă
însemnând „învățământ în cerc” folosit în sensul de cuprindere a unui
cerc de cunoștințe despre drept. Denumirea a fost folosită în secolul
XIX în Franța. Cum însă această sintagmă putea conduce către o
nuanță de confuzie, fie și pentru că enciclopedia, reprezintă un tip de
lucrare lexicografică de proporții diferite ce tratează termenii de bază
dintr-un anumit domeniu, denumirea nu a mai fost folosită ( o lucrare
consacrata este ,,Tratat de enciclopedie a dreptului“ de Al.
Valimmărescu)

- TEORIA GENERALĂ A DREPTULUI. denumire, folosită alternativ cu

cea dinainte este și ea posibilă de înțelesuri ambigui atâta vreme cât
s-ar puta crede că ar cuprinde reflecții speculative asupra
generalităților dreptului, când de fapt ea tratează noțiuni elementare
ale ordinii juridice și principiile fundamentale care o caracterizează in
ansamblul ei( o lucrare de referință cu această denumire este ,,Teoria
general a dreptului “de Mircea Djuvara )

-TEORIA GENERALĂ A STATULUI ȘI DREPTULUI, teorie uzitată în

perioada socialist-comunistă, deși juridic nu ar comporta discuții,
decât sub aspectul relației integratoare, dept-stat, prin încărcătura
politică a cuvântului stat în acea perioadă se circumscria nevoii și
finalității de ideologizare a disciplinei.

- INTRODUCERE ÎN DREPT cu variante de Introducere general în

drept, Inroducere în studiul dreptului este denumirea ce corespunde,
se pare, cel mai bine conținutului disciplinei și în mod pragmatic este
folosită azi în mare măsură de autori francezi,germani,englezi .

-IMPORTANȚA DIDACTICĂ. Cu ocaziaa introducerii în Franța a

cursului de Enciclopedie a dreptului, în 1860, profesorul Victor Pussin
spunea ,,Când tinerii studenți se prezintă în școlile noastre ,
jurisprudența (în înțelesul de teorie a dreptului) este pentru ei o țară
căreia îi ignoră complet arta și limba (….) De mult timp toate spiritele
înțelepte cer un curs preliminary care ar avea ca obiect să orienteze
studenții ….”

Discursul este de actualitate , conținutul său nu și-a atenuat

încărcătura reală.

Teoria general a dreptului are menirea de a-i introduce pe

proaspeții studenți în studiul dreptului, pe de o parte, dar și de a
pune bazele construcției unei culture juridice , necesare în
contrurarea viitoarei personalități profesionale.

În concluzie, indifferent de denumire, disciplina trebuie să

împlinească pe de omparte dezideratul de introducere în studiul
dreptului, iar pe de altă parte de a așeza temelia culturii juridice aa
juristului.

CONȚINUTUL DISCIPLINEI. În prima parte sunt tratate noțiunea

dreptului, definiție, fundamente, relația drept-stat, sistemul
dreptului, izvoarele dreptului, pentru ca apoi să fie tratată norma
juridică-noțiune, caracteristici, clasificare, structură, realizarea
dreptului, aplicarea, interpretarea, raportul juridic în general și cu
specificitatea sa raportul juridic de constrângere-răspundera juridică,
contenciosul, dreptul subiectiv.