Transplantul de organe este una din cele mai interesante parti ale medicinei.

El reprezinta de fapt inlocuirea

unui organ care nu isi mai poate indeplini corect functiile (datorita unor procese patologice sau traumatisme) sau
care devine chiar periculos pentru organism, cu altul sanatos, care poate prelua rolul celui bolnav. In vederea
realizarii transplantului este necesara existenta a doua persoane cheie: primitorul (receptorul) si donatorul. Donatorul
poate fi o persoana in viata sau o persoana recent decedata. Trebuie precizat insa ca nu toate organele organismului
uman pot fi transplantate. 

Cele pentru care deja exista o experienta in domeniu sunt: 

- Rinichii: daca sunt afectati de lupus, boala polichistica renala, sau sufera de nefropatie diabetica in stadiu avansat.
Rinichii sunt cei mai des transplantati. Transplantul poate fi realizat de la un donator mort sau viu, rinichii fiind
organe pereche, unul putand prelua si functia celuilalt (in anumite limite, desigur);
- Inima: in cazurile avansate si grave de insuficienta renala, boala coronariana ischemica, cardiomiopatii. Se poate
transplanta doar de la un donator decedat; 
- Plamanii: in cazul pacientilor cu fibroza chistica, boala pulmonara cronica obstructiva sau alte probleme de acest
tip. Transplantul se poate realiza de la un decedat sau de la un donator viu;
- Pancreasul: poate fi transplantat in cazul pacientilor cu diabet, insa doar de la un donator decedat;
- Ficatul: este unul din cele mai transplantate organe, una din cauzele frecvente care au indicatie fiind ciroza
hepatica. Fragmente hepatice pot fi transplantate atat de la donatori decedati, cat si de la cei in viata;
- Pielea: este considerat a fi cel mai mare organ al omului si trebuie transplantat de cel mai multe ori post-traumatic
sau dupa indepartarea unor tumori impresionante care lasa o lipsa tegumentara semnificativa;
- Intestin: mai ales cand exista tumori sau traumatisme ce devitalizeaza zone extinse din intestin;
- Celulele stem: se pot transplanta si ele, insa aceasta este mai degraba apanajul medicinii regenerative, care isi
propune ca prin implantarea lor sa stimuleze dezvoltarea de novo a organului sau segmentului care lipseste. 

In prezent se poate realiza si transplant de tesut, nu doar de organ intreg. Cele mai frecvent transplantate
sunt: corneea, oase, tendoane, valve cardiace, vene. Se pot realiza si mai multe transplanturi in acelasi timp, in
functie de necesitatile pacientului, disponibilul de organe si stadiul bolii care impune o astfel de masura terapeutica.
De exemplu, specialistii pot efectua simultan un transplant de cord si de plamani (patologia cardiaca si pulmonara
fiind adesea intricata). 

In ciuda faptului ca transplantul poate salva atat de multe vieti si poate corecta malformatii, anomalii, redand
pacientului frumusetea vietii insasi, transplantul de organe nu poate fi facut oricui sau in orice conditii. Medicina de
transplant, ramura speciala a medicinei moderne care se ocupa cu astfel de probleme, nu trebuie sa gasesasca doar o
metoda prin care se va rezolva transplantul in sine, dar trebuie sa previna si rejectele, sa demonstreze compatibilitati,
sa realizeze prognosticuri pentru fiecare pacient in parte. 

Transplantul de organe ramane insa un subiect controversat, el ridicand numeroase probleme de natura bioetica,
religioasa si umana. Printre cele mai arzatoare subiecte referitoare la o astfel de situatie sunt momentul in care se
acorda consimtamantul pentru donarea organelor dupa moarte, cand un pacient in coma si stare vegetativa totala
poate fi declarat ca fara sanse de supravetuire in absenta aparatelor de intretinere artificiala a vietii si in final mort,
sau cum se pot plati organele transplantate. 

Pacientii care se confrunta cu afectiuni cronice, atat de avansate incat tratamentul medicamentos nu mai poate face
fata, pot avea indicatie de transplant de organ. Medicul curant este cel care poate aprecia cel mai corect o astfel de
necesitate si poate decide daca respectivul pacient este sau nu un bun candidat pentru transplant. 

Pacientii care nu pot fi inscrisi pe lista de transplant (in ciuda faptului ca ar fi nevoie de unul) sunt cei are au infectii
(virale, bacteriene sau parazitare) active, cei cu afectiuni cardiace decompensate, cu probleme legate de consumul
dedroguri, alcool si tutun, sau cei care au diversi alti factori de risc sau alte boli sistemice. Daca insa pacientul este
un bun candidat, el va fi trecut pe lista de asteptare. Pot trece zile, luni sau chiar ani pana cand se va gasi un donator
compatibil si pana cand transplantul va putea fi realizat.

Clonarea umană reprezintă obținerea a una sau mai multe ființe umane care sunt identice genetic la nivel de material
ereditar nuclear cu o alta. Dezbaterea curentă se referă la două tipuri de clonare: clonarea reproductivă și clonarea
terapeutică.

Clonarea reproductivă înseamnă obţinerea unei noi persoane cu același material genetic ca și al uneia vii sau care a
trăit. Clonarea terapeutică înseamnă folosirea tehnicilor de clonare pentru inițierea creșterii embrionilor, în scopul
extragerii celulelor stem pentru obţinerea de organe, celule și țesuturi din rațiuni medicale sau de cercetare. Acest
material va acoperi în primul rând problemele privind clonarea terapeutică și doar pe scurt clonarea reproductivă.

Clonarea are loc prin una din următoarele 2 tehnici:

 Scindarea embrionului este similară procesului natural care generează gemenii identici – celulele
embrionare sunt separate într-un stadiu foarte timpuriu de dezvoltare, pentru a obţine una sau mai multe
clone.
 Înlocuirea nucleară are loc prin extragerea nucleului unei celule (partea care conține cromozomii, adică
suportul informației genetice - a nu se confunda suportul cu informaţia, este ca şi cum ai spune că o hârtie
este totuna cu informaţia scrisă pe ea) de la o persoană și punerea lui într-un ovocit, al cărui nucleu a fost
înlăturat, în prealabil. Pseudo-zigotul este apoi stimulat să se dividă, astfel începând creșterea unui
embrion.

Tehnologia înlocuirii nucleare poate fi folosită pentru obţinerea unei clone de la o persoană de orice vârstă (embrion,
fetus sau adult) și există posibilitatea obţinerii mai multor clone decât prin scindarea embrionului. Acesta este
procesul care a fost folosit pentru a o obţine pe oaia Dolly.

Ideea clonării terapeutice în scopul extragerii celulelor stem și dezvoltării țesuturilor pentru transplanturi este extrem
de controversată și de puțin înțeleasă și este lăsată spre explicare și justificare oamenilor de știință și politicienilor.

Din nefericire, în jurul clonării terapeutice s-a țesut o adevărată „legendă” și mulți pacienți, ca de exemplu cei care
suferă de Parkinson, au fost convinși să creadă că ar putea beneficia de tratamentele bazate pe celulele embrionare
stem. Nu este deloc sigur că dezvoltarea tehnicilor de cercetare pe celule stem embrionare folosind tehnica înlocuirii
nucleare (clonării) va aduce beneficii medicale vreodată; în tot cazul, după rezultatele de până acum, este practic
imposibil ca acest lucru să se întâmple înainte de mulți ani de dezvoltare și cercetare fundamentală, dacă se va
întâmpla, vreodată.

1. Preocupări etice și sociale privind clonarea terapeutică umană

1.1. Faptul că un program de cercetare aduce beneficii nu înseamnă că îl și justifică. Scopul nu scuză mijloacele. În
acest caz, permiterea dezvoltării embrionilor umani clonali și a tehnicilor de clonare, chiar și pentru un scop „bun”
înseamnă acceptarea clonării umane, chiar dacă „doar” a embrionilor umani.

1.2. Preocuparea se leagă de faptul că aceasta netezește calea pentru cei care doresc clonarea reproductivă. În acest
moment, este aproape universală condamnarea celor care pretind a obţine, sau a celor care încearcă să obţină,
oameni clonați. Cu toate acestea, permițând dezvoltarea și perfecționarea tehnicilor de clonare, se va ajunge la
perfecționarea și acceptarea clonării umane. Dacă aplicarea tehnicilor de clonare terapeutică ar deveni o posibilitate
reală, opinia publică este posibil să fie „îmblânzită” și clonarea umană va avea șanse mai mari de a fi permisă, în
special în țările cu control și reglementări mai slabe asupra tratamentelor și cercetării infertilității.

1.3. Acestea toate cresc preocuparea față de evaluarea eficacității, valorii și necesității acestui tip de cercetare. Odată
începută, chiar dacă au fost identificate surse alternative de celule stem, dovedite ca fiind chiar mult mai folositoare
decât embrionii[1], se va încheia oare această cercetare pe embrioni clonali? Cum ar putea fi revizuite și aplicate
aceste măsuri restrictive? Cine va decide? Pe ce baze etice? Cum ar putea fi prevenit abuzul/folosirea greșită la nivel
internațional? Mai este nevoie doar de un progres minor pentru atingerea tuturor condițiilor necesare
pentru realizarea clonării reproductive, chiar dacă aceasta nu a fost niciodată intenția cercetării originale.

1.4. Folosirea embrionilor pentru cercetare a condus mereu la preocupări privind experimentele ilicite la care se
poate ajunge. În  final este posibil ca, odată ce tehnicile de clonare se vor perfecționa, să existe persoane sau
organizații care să ignore controalele internaționale și care să recurgă la clonarea umană reproductivă. Singura
modalitate sigură de a preveni acest lucru este oprirea clonării embrionilor umani.

1.5. Unii ar putea să nu fie de acord cu oferirea unui statut și unei protecții legale embrionului uman. Dar indiferent
că primește sau nu drepturi înainte de naștere, embrionul ar trebui tratat, conform legilor civile și codurilor medicale
și științifice, cu respect chiar și în țările cele mai liberale. Încercările de legiferare la nivel european arată faptul că
multe alte țări susțin aceeași protecție, în scopul prevenirii cercetării abuzive asupra embrionilor umani. Credem că
este o responsabilitate morală să nu facem rău acestei vieți umane și să o protejăm[2]