Clonarea umană

În 1996, oameni de ştiinţă din Scoţia au creat-o pe oaia Dolly, prima „fiinţă”
vie copie fidelă a alteia. Acesta a fost începutul clonării: de atunci au fost
produse numeroase duplicate genetice ale altor animale. Depăşirea noii bariere
tehnologice a adus nu doar interesul ci şi îngrijorarea opiniei publice şi a
autorităţilor, suscitând discuţii aprinse cu privire la etica procedurii şi mai ales
la posibilitatea reproducerii oamenilor prin clonare.

Ce este clonarea?
Clonarea este producerea artificială (în sensul de "nu pe cale naturală") a unui
embrion dintr-o singură celulă, urmată sau nu de dezvoltarea mai departe a
acestui embrion.
Clonarea se mai numeşte şi "reproducere asexuată" întrucât, spre deosebire de
reproducerea sexuată unde zigotul se formează prin unirea celor două celule
sexuale, masculină şi feminină (spermatoziodul şi ovulul) şi are caracteristicile
genetice derivate jumătate de la tată şi jumătate de la mamă, la clonare zigotul
derivă din nucleul unei singure celule. Celulele clonate vor fi, prin urmare,
genetic identice cu cea din care provin şi, dacă sunt multiplicate, vor fi toate
identice între ele.

Care este mecanismul clonării?

Clonarea presupune stimularea dezvoltării unei noi fiinţe dintr-un ovul feminin
fără a se recurge la fertilizarea cu un spermatozoid, ci prin înlocuirea nucleului
său cu nucleul unei alte celule oarecare provenită de la un donator. Această
celulă este tratată în aşa fel încât să îi fie "stinse" genele active pentru a o
transforma într-o celulă totipotentă sau stem (vezi aici articolul despre celulele
stem). Celula a fost apoi pusă în contact cu ovulul denucleat. Prin intermediul
unor descărcări electrice, cele două s-au contopit şi a început să se dezvolte
embrionul.
După scopul prestabilit, clonarea umană (nu discutăm aici despre clonarea
animalelor) poate fi reproductivă sau terapeutică.

Clonarea umană reproductivă

Are ca scop crearea unui nou individ, identic genetic cu cel clonat. Embrionul-
clonă se implantează în uterul unei femele, urmând dezvoltarea sarcinii până la
naştere.
Printre aşa zisele "avantaje ale clonării umane" au fost enumerate:
Enumerarea continuă în mod elucubrant, cu conotaţii politice şi sociale care
denotă o spiritualitate ficţionară, pseudo-ştiinţifică.
În fapt, clonarea umană este grav ilicită și o violare extremă a demnității
persoanei umane. Însăși metoda prin care este "obținut" noul individ repugnă
dreptei judecăți.
În procesul de clonare sunt pervertite relații fundamentale ale persoanei umane:
filiațiunea, consangvinitatea, rudenia, paternitatea. O femeie clonată poate să
fie sora geamănă a mamei sale, să fie lipsită de tată biologic, sau să fie fiica
bunicului. Cine poate garanta că nu se produce, fără știrea și voința lor,
clonarea unor ființe umane în viață? La limită, ne putem imagina o armată de
clone, sub-oameni creați doar pentru exploatare sau luptă, lipsite de orice statut
social care să le confere drepturi, sau o societate compusă numai din femei,
capabile să se reproducă singure, fără a recurge la bărbaţi.
Tot astfel se inserează instrumentalizarea radicală a femeii, redusă la stadiul de
simplă maşină biologică, şi se deschide perspectiva cercetării pentru
construcţia de utere artificiale, primul pas către o producţie "în serie" a fiinţelor
umane în laborator.

Clonarea umană terapeutică

Plecând de la ADN-ul bolnavului se obţine un embrion-clonă care nu mai este
apoi introdus într-un uter, ci este utilizat drept cultură de celule stem.
Deoarece elementele cunoaşterii ştiinţifice sunt tot mai amestecate cu miturile
transmise în cultura orală, iar massmedia vehiculează tot mai multe date asupra
cercetării, interesul public rămâne crescut. La fel ca și interesul general faţă de
ştiinţă, el este evident mai ales în societăţile industriale culte, unde valorile ca
autonomia şi justiţia sunt percepute uneori ca fiind în conflict cu acele asociate
cu ordinea şi previzibilitatea.

Transplant de organe
Transplantul de organe este una din cele mai interesante parti ale medicinei. El
reprezinta de fapt inlocuirea unui organ care nu isi mai poate indeplini corect
functiile (datorita unor procese patologice sau traumatisme) sau care devine
chiar periculos pentru organism, cu altul sanatos, care poate prelua rolul celui
bolnav. In vederea realizarii transplantului este necesara existenta a doua
persoane cheie: primitorul (receptorul) si donatorul. Donatorul poate fi o
persoana in viata sau o persoana recent decedata. Trebuie precizat insa ca nu
toate organele organismului uman pot fi transplantate. 

Cele pentru care deja exista o experienta in domeniu sunt: 

- Rinichii: daca sunt afectati de lupus, boala polichistica renala, sau sufera de
nefropatie diabetica in stadiu avansat. Rinichii sunt cei mai des transplantati.
Transplantul poate fi realizat de la un donator mort sau viu, rinichii fiind
organe pereche, unul putand prelua si functia celuilalt (in anumite limite,
desigur);
- Inima: in cazurile avansate si grave de insuficienta renala, boala coronariana
ischemica, cardiomiopatii. Se poate transplanta doar de la un donator decedat; 
- Plamanii: in cazul pacientilor cu fibroza chistica, boala pulmonara
cronica obstructiva sau alte probleme de acest tip. Transplantul se poate realiza
de la un decedat sau de la un donator viu;
- Pancreasul: poate fi transplantat in cazul pacientilor cu diabet, insa doar de la
un donator decedat;
- Ficatul: este unul din cele mai transplantate organe, una din cauzele frecvente
care au indicatie fiind ciroza hepatica. Fragmente hepatice pot fi transplantate
atat de la donatori decedati, cat si de la cei in viata;
- Pielea: este considerat a fi cel mai mare organ al omului si trebuie transplantat
de cel mai multe ori post-traumatic sau dupa indepartarea unor tumori
impresionante care lasa o lipsa tegumentara semnificativa;
- Intestin: mai ales cand exista tumori sau traumatisme ce devitalizeaza zone
extinse din intestin;
- Celulele stem: se pot transplanta si ele, insa aceasta este mai degraba apanajul
medicinii regenerative, care isi propune ca prin implantarea lor sa stimuleze
dezvoltarea de novo a organului sau segmentului care lipseste. 

In prezent se poate realiza si transplant de tesut, nu doar de organ intreg. Cele

mai frecvent transplantate sunt: corneea, oase, tendoane, valve cardiace, vene.
Se pot realiza si mai multe transplanturi in acelasi timp, in functie de
necesitatile pacientului, disponibilul de organe si stadiul bolii care impune o
astfel de masura terapeutica. De exemplu, specialistii pot efectua simultan un
transplant de cord si de plamani (patologia cardiaca si pulmonara fiind adesea
intricata). 

In ciuda faptului ca transplantul poate salva atat de multe vieti si poate

corecta malformatii, anomalii, redand pacientului frumusetea vietii insasi,
transplantul de organe nu poate fi facut oricui sau in orice conditii. Medicina de
transplant, ramura speciala a medicinei moderne care se ocupa cu astfel de
probleme, nu trebuie sa gasesasca doar o metoda prin care se va rezolva
transplantul in sine, dar trebuie sa previna si rejectele, sa demonstreze
compatibilitati, sa realizeze prognosticuri pentru fiecare pacient in parte. 

Transplantul de organe ramane insa un subiect controversat, el ridicand

numeroase probleme de natura bioetica, religioasa si umana. Printre cele mai
arzatoare subiecte referitoare la o astfel de situatie sunt momentul in care se
acorda consimtamantul pentru donarea organelor dupa moarte, cand un pacient
in coma si stare vegetativa totala poate fi declarat ca fara sanse de supravetuire
in absenta aparatelor de intretinere artificiala a vietii si in final mort, sau cum
se pot plati organele transplantate. 

Pacientii care se confrunta cu afectiuni cronice, atat de avansate incat

tratamentul medicamentos nu mai poate face fata, pot avea indicatie de
transplant de organ. Medicul curant este cel care poate aprecia cel mai corect o
astfel de necesitate si poate decide daca respectivul pacient este sau nu un bun
candidat pentru transplant. 

Pacientii care nu pot fi inscrisi pe lista de transplant (in ciuda faptului ca ar fi

nevoie de unul) sunt cei are au infectii (virale, bacteriene sau parazitare) active,
cei cu afectiuni cardiace decompensate, cu probleme legate de consumul
dedroguri, alcool si tutun, sau cei care au diversi alti factori de risc sau alte boli
sistemice. Daca insa pacientul este un bun candidat, el va fi trecut pe lista de
asteptare. Pot trece zile, luni sau chiar ani pana cand se va gasi un donator
compatibil si pana cand transplantul va putea fi realizat.
Exista mai multe tipuri de transplanturi, prezentate in cele ce urmeaza: 
Transplantul autograft consta in recoltarea de tesut sanatos de la aceeasi
persoana. Adesea un astfel de transplant se realizeaza folosind un exces din
tesutul respectiv (cel mai frecvent astfel se face transplantul autograft de piele).
Are cele mai putine reactii nedorite, iar riscurile de respingere a tesutului
transplantat sunt minime. 

Allograftul este transplantul clasic, cel care se face de cele mai multe ori. El
presupune recoltarea unui organ sau tesut de la indivizi non-identici din punct
de vedere genetic, dar care apartin aceleiasi specii. Datorita faptului ca nu
exista compatibilitate genetica intre organul primit si restul organismului,
acesta va fi recunoscut imediat de catre sistemul imun al gazdei ca fiind non-
self. Consecinta imediata poate fi respingerea transplantului, insa in prezent se
realizeaza tratamente imunosupresoare care reduc aceste riscuri. 

Din pacate un astfel de tratament are repercursiuni sistemice, si este redusa

capacitatea globala a sistemului imun de a anihila organismele straine. Astfel,
riscul de infectii este foarte crescut. Tratamentul imunosupresor nu poate
actiona atat de tintit incat sa reduca atacul imun doar asupra organului nou
transplantat si nu asupra intregului spectru de substante ce provin din mediul
extern. 
Transplantul isograft este o varianta a transplantului alograft, insa donatorul si
receptorul au o relatie foarte stransa, sunt gemeni identici. Aceasta varianta
este insa considerata ca diferita de alograftul clasic deoarece chiar daca din
punct de vedere anatomic cele doua sunt similare, in acest caz nu apare un
raspuns imun directionat impotriva transplantului. 

Xenograftul este varianta de transplant in care donorul si receptorul sunt din

specii diferite. Un astfel de transplant este cel al valvelor cardiace, care se
transplanteaza de la porc. Din cauza numeroaselor complicatii ce pot sa apara
ca urmare a unui astfel de transplant, el se foloseste doar in situatii extreme.
Transplantul divizat consta in impartirea unui organ (recoltat in intregime de la
un donator decedat) la mai multi receptori. Un astfel de transplant se poate
realiza cu ficatul. O astfel de varianta de transplant este mai putin practicata,
deoarece succesul este cu atat mai mare cu cat se transplanteaza organul in
intregime, si nu doar fragmente.

Fiv
FIV este simpla unire a unui ovul cu un spermatozoid in vitro (in laborator). 

Ulterior, embrionii sunt transferati in uter prin colul uterin si aceasta permite
incepereasarcinii. 

Procesul se face cu ajutorul inductorilor ovulatiei (medicamente ce induc

ovulatia), al monitorizarii nivelului hormonal si al scanarii foliculare cu
ajutorul ultrasunetelor.
Cuprins articol
Eficacitate
In medie, cuplurile au nevoie de 3 incercari inainte de a obtine o sarcina prin
fertilizare in vitro, totul depinzand de diagnostic. Pentru unele cupluri care au
mai multe cauze de infertilitate, FIV este singura optiune realista de a avea o
sarcina.
Indicatiile testarii
In continuare sunt prezentati factorii ce indica folosirea FIV:

- cauzele anexiale, pot insemna ca trompele uterine ale unei femei sunt

obstruate (blocate) sau stricate, facand dificilafertilizarea ovulului sau trecerea
embrionului in uter
- factorii masculini, pot include o cantitate scazuta de spermatozoizi, probleme
ale functionarii sau ale motilitatii spermatozoizilor, care pot ingreuna
fertilizarea ovulului de catre spermatozoid fara ajutor
- endometrioza severa, poate afecta si fertilizarea ovulului si implantarea
embrionului in uter
- probleme ovariene, care impiedica eliberarea sau productia de ovule
- forma anormala a uterului, fibroamele uterine sau expunerea fetusului
la dietilstilbestrol (DES)
- infertilitatea inexplicabila.
Modul de efectuare a testelor
Etapele fertilizarii in vitro sunt urmatoarele: 
-inductia ovulatiei 
-recuperarea sau extragerea ovulelor 
-colectarea si prepararea spermatozoizilor 
-inseminarea ovulelor si cultivarea embrionilor 
-transferul embrionilor in uter.
Daca tu si partenerul tau planificati sa faceti o procedura de fertilizare in vitro,
atunci probabil esti destul de nerabdatoare si de optimista in legatura cu
rezultatele. Unul dintre cei mai importanti pasi in cadrul procedurii FIV este
procesul de extragere a ovulelor. Pentru a produce embrioni viabili pentru
implantare, trebuie sa se extraga un numar de ovule mature de la nivelul
ovarelor femeii. Doar dupa aceea procedura FIV poate sa continue cu succes.

Polița de asigurare
Polița de asigurare medicală (se mai spune și polița medicală) este un
document care atestă dreptul persoanei de a beneficia de asigurare medicală.
Polița conține un număr de identificare a persoanei în sistemul asigurării
obligatorii de asistență medicală care permite verificarea statutului persoanei,
adică dacă este asigurată sau nu în momentul de față, deoarece simplul fapt că
persoana posedă documentul nu confirmă că persoana este asigurată.
Plățile (primele) de asigurare medicală se calculează în conformitate cu Legea
cu privire la mărimea, modul și termenele de achitare a primelor de asigurare
obligatorie de asistență medicală nr. 1593/2002, iar mărimea concretă a
primelor se stabilește anual într-o lege specială numită Legea fondurilor
asigurării obligatorii de asistență medicală (pentru anul respectiv).
Conform Legii, pentru angajați, primele de asigurare medicală sunt achitate de
angajator și se calculează în mărime procentuală pornind de la venitul calculat.
Mărimile procentuale sunt stabilite anual în legea fondurilor asigurării
obligatorii de asistență medicală și se compun din două părți. O parte vine din
mijloacele angajatorului și se calculează de la fondul de salarizare, iar cealaltă
se calculează pornind de la venitul salariatului. Astfel, în anul 2013, este
stabilit că prima de asigurare constituie 8% din toate veniturile, din care
jumătate (4%) revine angajatorului și jumătate salariatului.
Costul poliței de asigurare medicală pentru persoanele obligate să se asigure în
sumă fixă, de asemenea, se stabilește anual în legea respectivă, dar se achită în
sumă fixă. Astfel, dacă până la data respectivă persoana nu va procura polița
medicală, ea poate fi sancționată în conformitate cu legea.
Pentru anumite categorii de persoane obligate să se asigure în mod individual,
legea în cauză prevede înlesniri (art. 4 alin. 3). Astfel, pentru următoarele
categorii de persoane este stabilit că plata pentru polița de asigurare medicală
se reduce cu 50% dacă este achitată în termenul prevăzut de pînă la 31 martie a
fiecărui an:
•întreprinzătorii individuali;
•persoanele care arendează sau folosesc terenuri cu destinaţie agricolă;
•titularii de patentă de întreprinzător;
•persoanele care dau în arendă unităţi de transport, încăperi, utilaje şi alte
bunuri materiale.

Astfel, prețul poliței de asigurare medicală obligatorie pentru anul 2014 este de
4056 lei, iar cei ce vor reuși să o procure pînă la data de 31 martie curent, vor
achita doar 2028 lei (50% din prețul total).

Pentru proprietarii de terenuri agricole care nu sunt angajați în câmpul muncii

sau nu intră în una dintre categoriile enumerate mai sus, Legea prevede (art. 4
alin. 4) că plata pentru polița de asigurare medicală se reduce cu 75% și va
constitui 1014 lei, dacă va fi cumpărată individual pînă la sfîrșitul lunii martie.
Dacă persoanele angajate în câmpul muncii (care dețin poliță de asigurare
medicală achitată pe baza primelor calculate în cotă procentuală) doresc să
devină întreprinzători individuali sau titulari de patentă, ei nu trebuie sa achite
polița de asigurare medicală în sumă fixa. Însă, dacă un deținător de patentă
(sau un întreprinzător individual) ce deține poliță medicală achitată în sumă
fixă se va angaja în câmpul muncii, acesta va trebui sa achite primele de
asigurare calculate în sumă procentuală.