În cetatea Trapezundei Am crezut că-i nălucire

Se afla odinioară Căci atuncia eu demult
O Biserică grecească Nu mai auzisem clopot
Renumită în odoară. Şi uimit stăteam s-ascult!

A slujit aici o vreme M-am grăbit apoi spre locul

Înainte de război Unde auzeam sunând
Un Arhimandrit cucernic Şi intrând într-o poiană
Cunoscut aici la noi. Am rămas parcă visând:

Apucându-l răzmeriţa Înaintea mea deodată

Fost-au pus la închisoare Ca prin vis s-a arătat
Şi credea că bolşevicii O frumoasă Sihăstrie
Negreşit au să-l omoare. Cu lăcaş prea minunat.

Însă Dumnezeu cu darul Îndreptându-mă spre poartă

Tainic l-a acoperit Un monah m-a observat
Şi la Erihon pe urmă Şi ieşindu-mi înainte
Amândoi ne-am întâlnit. Întrebatu-m-au mirat:

Stând odată noi de vorbă Spune-mi omule creştine

Iată ce îmi povestea În ce chip ai nimerit?
Despre „Raiul Sovietic” Căci de patru ani încoace
Şi de suferinţa sa: Pământean nu s-a ivit!

Eu am fost fecior de preot Povestindu-i întâmplarea

Temător de Dumnezeu M-a legat cu jurământ
Şi la rânduiala slujbei Ca să nu vădesc la nimeni
Sunt deprins din satul meu. Despre locul lor cel sfânt.

Când m-a pus la închisoare Dacă Domnul astăzi ţie

Eu cântam neîncetat Schitul nostru l-a vădit
Mai ales „Anexandare” Nu voi tăinui de tine
Care mult m-au mângâiat. Felul cum ne-a ocrotit.

De mizeria aceea Iată noi trăim aicea

Ce înduri la închisori Mulţumind lui Dumnezeu,
Suferi moarte nu o dată Un sobor întreg, cu preoţi,
Ci de zeci de mii de ori. Diacon şi Arhiereu.

Numai darul cel din ceruri Cănd a început prigoana

M-a păzit precum mă vezi, Într-un duh ne-am adunat
Căci de judeci omeneşte Şi de-atunci, ziua şi noaptea
Greu îţi vine ca să crezi. Slujbele n-au încetat.

Cei închişi atunci cu mine Şi zicând Sihastrul asta

Zi de zi eram luaţi Mi-a deschis Lăcaşul lor
Şi trimisi ca robi la ocne Unde toţi cântau atuncia
Ori în piaţă împuşcaţi! Slavoslovia în cor.

Cum erau odată alţii Îmi părea că sunt în ceruri

Duşi ca pentru cercetat, Şi pe îngeri văd cântând
Am rămas închis cu unul Iar în strană parcă Domnul
Dintr-un târg învecinat. Îmi părea că este stând!
Închinându-mă cu frică
Bietul om, acum nădejde
De viaţă neavând
S-a mărturisit la mine
Şi apoi mi-a zis plângând:
Ziua libertăţii mele
În zadar am aşteptat;
Văd prea bine că sfârşitul
Astăzi s-a apropiat!
Între altele, Părinte,
Despre care am vorbit,
Vreau să-ţi spun un lucru tainic
Nu de mult descoperit.
Înainte de-a mă-nchide
Când eram în Caucaz
Am plecat la vânătoare
Ca să-mi treacă de necaz.
De primejdia răscoalei
Socotind în gândul meu,
Pe departe de tovarăşi
Îmi plăcea să merg mereu.
Colindând aşa odată
Şi la moarte cugetând
Nu departe de acolo
Clopote aud sunând.
Am plecat apoi grăbit
La tovarăşi în pădure
Să nu dau de bănuit.
Terminându-şi povestirea
Cuviosul bătrânel
S-a întors apoi spre mine
Şi a zis încetinel:
După cum te văd Părinte,
Şi din cele ce mi-ai zis,
Nu va trece multă vreme
Şi vei fi şi tu închis!
El aflase de la alţii
Că eu sunt de neam român
Şi-mi grăia ştergându-şi ochii
Cu basmaua lui din sân.
Eu îţi spun acuma asta
Ca celui duhovnicesc
Care stai pe la pustie
Spre folosul sufletesc!
N-a trecut din ziua ceea
Multă vreme la mijloc
Şi ne-a dus pe toţi în lagăr
Cu Latinii la un loc.