ENZIME

Partea proteică a enzimei este denumită şi apoenzimă sau apoproteină şi are rolul de a
asigura specificitatea de substrat şi specificitatea de reacţie. Partea proteică prezintă structură
primară, secundară, terţiară şi uneori cuaternară.
Structura primară este reprezentată de lanţul polipeptidic, unic pentru fiecare enzimă.
Înlocuirea unuia sau a mai multor aminoacizi din structura primară poate determina
modificarea activităţii enzimei cu apariţia de acţiuni noi sau dispariţia acţiunii acesteia.
Lanţul polipeptidic prezintă un capăt N-terminal ( ) şi
unul C-terminal ( ). Lanţul polipeptidic este sintetizat pornind
de la capătul N-terminal spre cel C-terminal.
Uneori lanţul poate fi stabilizat prin realizarea de legături disulfidice între grupările tiol
(-SH) ale resturilor de cisteină.
Analiza prin cristalografie cu raze X a enzimelor a evidenţiat faptul că legătura amidică din
structura proteinei are caracter parţial de legătură dublă, iar substituenţii sunt dispuşi în configuraţie
trans.
Stabilirea structurii primare a proteinezimei se realizeză prin:
- hidroliză pe cale chimică sau enzimatică urmată de analiza aminoacizilor,
- analiza pe baza tehnicilor electroforetice.
Analiza structurii primare permite evidenţierea mutaţiilor genetice deoarece sinteza
proteinei este condiţionată de structura genei aferente proteinei.

Structura secundară este tridimensională şi apare datorită realizării legăturilor de hidrogen

între atomul de hidrogen din gruparea amino şi atomul de oxigen al grupării carbonilice din legătura
amidică. În funcţie de poziţia aminoacizilor între care se realizează legăurile de hidrogen, structura
secundară poate fi de tip alfa-helix şi beta-pliată.
- alfa-helix - prima legătură de hidrogen se realizează între gruparea carbonil a aminoacidului din
poziţia 1 a lanţului polipeptidic şi gruparea amino a aminoacidului din poziţia 4, apoi între
aminoacidul din poziţia 2 şi cel din poziţia 5. Sensul de rotaţie a elicei este de la stânga la
dreapta, iar radicalii R sunt orientaţi către exteriorul elicei. Punţile disulfidice determină
rigidizarea structurii şi nu mai are loc răsucirea catenei, în timp ce resturile glicil cresc
flexibilitatea catenei polipeptidice datorită prezenţei celor doi atomi de hidrogen;
- beta-pliată - legăturile de hidrogen sunt realizate între planuri paralele, iar lanţul polipeptidic se
pliază. Radicalii R se dispun alternativ de o parte şi de cealaltă a planului.

Structura terţiară apare datorită realizării de:

- legături disulfidice – între grupările tiol ale resturilor de cisteină din structura proteinei,
- legături ionice – între grupările amino şi carboxil ionizate, care nu participă la realizarea
legăturii peptidice,

1
- legături de hidrogen – între atomul de hidrogen al grupărilor hidroxi din structura hidroxi-
aminoacizilor şi atomul de oxigen din grupările carbonil amidice ale glutaminei şi asparaginei,
- interacţiuni hidrofobe – între resturile hidrocarbonate (R) din structura aminoacizilor.
Structurile secundară şi terţiară formează centrul activ al enzimei adică acea zonă din
enzimă unde are loc fixarea şi transformarea substratului.
Dacă predomină radicali R încărcaţi electric (hidrofili) molecula este alungită, dacă
predomină radicali R hidrofobi, molecula este globulară.

Structura cuaternară apare în cazul enzimelor care prezintă mai multe lanţuri polipeptidice.
Fiecare lanţ are structură primară, secundară şi terţiară proprie. Acestea sunt denumite monomeri,
protomeri sau oligomeri, sunt asociate prin legături ionice, de hidrogen, sunt în general în număr par
şi pot fi identici sau diferiţi.
Enzima este funcţională numai în cazul în care monomerii sunt asociaţi, iar separarea lor
determină dispariţia acţiunii biologice. Monomerii trebuie să fie complementari între ei şi să
aparţină aceleiaşi specii.

Localizarea enzimelor
Enzimele pot prezenta localizare:
- nespecifică – se găsesc în toate celulele –
- specifică – doar în anumite ţesuturi:

La nivelul celulelor enzimele sunt localizate astfel:

- membrana celulară – enzimele sunt localizate:
- la suprafaţa membranei celulare (sunt denumite şi enzime membranare extrinseci) –

- în interiorul membranei celulare (sunt denumite şi enzime membranare intrinseci) –

- citoplasmă –

- nucleu –

- lizozomi –

- ribozomi –

- reticul endoplasmatic –

- mitocondrii
- membrana externă mitocondrială –

- membrana internă mitocondrială –

- matricea mitocondrială –

- aparatul Golgi –

2
 Denumirea enzimelor
Denumirea enzimelor se poate realiza pe baza a trei sisteme:
Sistemul 1 - denumirea enzimei se obţine prin adăugarea sufixului „ază” la
denumirea substratului a cărui transformare este catalizată de enzimă.
Exemple:

Sistemul 2 - denumirea enzimei se obţine prin adăugarea sufixului „ază” la denumirea

procesului care este catalizat de enzimă
Exemple:

Sistemul 3 – denumirea enzimei este realizată conform unui sistem stabilit de

Comisia de Enzimologie (EC) a Uniunii Internaţionale de Biochimie şi Biologie Moleculară
(IUBMB), conform căruia denumirea enzimei se obţine prin alăturarea următoarelor noţiuni:
denumirea substratului urmată de denumirea reacţiei catalizate de enzimă şi de sufixul „ază”.
Conform acestui sistem fiecare enzimă primeşte un cod format din 4 cifre de tipul EC
X.X.X.X, prima cifră indică clasa, a doua subclasa, a treia sub-subclasa, iar a patra este specifică
fiecărei enzime.
Pornind de la reacţia pe care enzimele o catalizează comisia a clasificat enzimele în şase
clase: oxidoreductaze, transferaze, hidrolaze, liaze, izomeraze şi ligaze.
Exemple:

ENZIME
Clasificarea enzimelor
În funcţie de tipul reacţiilor pe care le catalizează Comisia de Enzimologie a IUBMB a
clasificat enzimele în 6 clase:
1. oxidoreductaze (cod EC 1)
2. transferaze (cod EC 2)
3. hidrolaze (cod EC 3)
4. liaze (cod EC 4)
5. izomeraze (cod EC 5)
6. ligaze (cod EC 6).

EC 1. OXIDOREDUCTAZE
Sunt enzime care catalizează reacţii de oxido-reducere conform reacţiei generale:

oxidant1 + reducător2 → reducător1 + oxidant2

Clasa respectivă cuprinde 23 de subclase în funcţie de natura substratului care are rol de
donor sau acceptor de hidrogen şi electroni.
În funcţie de natura substratului care donează sau acceptă electroni oxidoreductazele se pot
clasifica în patru grupe şi anume: dehidrogenaze, oxigenaze, oxidaze, hidroperoxidaze.

a. Dehidrogenaze

3
 Sunt enzime care catalizează transferul hidrogenului de la grupe funcţionale (-CH2-OH, -
CHO, -CH2-NH2), nucleotide (NADH, NADPH) la un substrat în absenţa oxigenului.
AH2 + B → A + BH2
Reacţiile catalizate de aceste enzime sunt denumite şi reacţii de oxidare anaerobă, iar
enzimele sunt denumite dehidrogenaze anaerobe.
COOH CoQ10H2 COOH
CoQ10
CH2 succinat CH
dehidrogenaza
CH2 HC
EC 1.3.5.1
COOH COOH
acid succinic acid fumaric

b. Oxidaze
Sunt enzime care catalizează transferul hidrogenului de la substrat la oxigen cu formare de apă
sau peroxid de hidrogen. Procesul este denumit şi oxidare aerobă.
AH2 + 1/2 O2 → A + H2O
AH2 + O2 → A + H2O2

O O
C C
L-ascorbat
HO-C oxidaza O=C
2 O +O 2 O + H 2O
HO-C 2 EC 1.10.3.3. O=C
HC HC
HO-CH HO-CH
CH2-OH CH2-OH
acid L-ascorbic acid dehidroascorbic

c. Oxigenaze
Sunt enzime care catalizează introducerea de atomi de oxigen în moleculă. În funcţie de
numărul acestora pot fi:
c.1. Monooxigenaze (hidroxilaze) – catalizează reacţii de tipul:
AH + O2 + BH2 → A-OH + B + H2O

Din grupul respectiv fac parte monooxigenazele microsomiale localizate la nivelul

microsomilor şi organizate sub forma sistemului citocrom P450 (CYP450) care catalizează oxidarea
compuşilor endo- şi exogeni cu formare de derivaţi hidroxilaţi cu hidrofilie crescută.

CH2-CH-COOH CH2-CH-COOH
O2 H2O
NH2 NH2
fenilalanin-4-
hidroxilaza
NADPH + H+
fenilalanina NADP+ OH
tirozina

c.2. Dioxigenaze – catalizează introducerea a doi atomi de oxigen în molecula substratului.

A + O2 → AO2

4
 O CO-CH2-CH-COOH
CH2-CH-COOH 2 triptofan
2,3-dioxigenza NH2
NH2
N EC 1.13.11.11. NH-CHO
H
triptofan N-formil-kinurenina

d. Hidroperoxidaze
Sunt enzime care catalizează descompunerea peroxidului de hidrogen sau a altor peroxizi.
catalaza
2 H2O2 2 H2O + O2
EC 1.11.1.6.

Superoxiddismutaza (SOD) catalizează descompunerea anionului radical superoxid, iar

peroxidul de hidrogen format va fi degradat sub acţiunea catalazei.
superoxid-
-. -. dismutaza
O2 + O2 + 2 H+ H2O2 + O2
EC 1.15.1.1.

EC 2. TRANSFERAZE
Sunt enzime care catalizează transferul unei grupe funcţionale de la un donor la un acceptor.
În funcţie de natura grupului care este transferat enzimele se clasifică în 9 subclase:

EC 2.1. Enzime care catalizează transferul unui grup ce conţine un atom de carbon
Gruparea transferată poate fi grupare metil, hidroximetil, formil, carboxi, carbamoil sau amido.
Aceste enzime conţin drept coenzimă tetrahidrofolatul obţinut prin reducerea acidului folic.
OH CH3
N metionin
N CH2-NH-R CH -CH -CH-COOH
+ 2 2 B12 sintaza
SH NH2 EC 2.1.1.13.
H2N N N
H L-homocisteina
5
N -metil-tetrahidrofolat

OH
H
N
N CH2-NH-R CH2-CH2-CH-COOH
+
S-CH3 NH2
H2N N N
H L-metionina
acid tetrahidrofolic

EC 2.2 Enzime care catalizează transferul unei grupări arbonilice – sunt denumite
transadolaze sau transcetolaze în funcţie de natura grupării carbonilice

5
 CH2-OH
CH2-OH CHO C=O
H-C-OH CHO
C=O HO-C-H
+ transcetolaza + CH-OH
HO-C-H H-C-OH H-C-OH
EC 2.2.1.1. CH2-OPO3H2
H-C-OH H-C-OH H-C-OH
gliceraldehid-3-fosfat
CH2-OPO3H2 CH2-OPO3H2 H-C-OH
xilulozo-5-fosfat ribozo-5-fosfat
CH2-OPO3H2
sedoheptulozo-7-fosfat

EC 2.4. Enzime care catalizează transferul unui rest de glucoză – sunt denumite şi
glicoziltransferaze
hexozil
transferaza (glicogen sintaza)
glu-UDP + -(glu) n-1 glicogen + UDP
EC 2.4.1.11

EC 2.6. Enzime care catalizează transferul unui grup ce conţine azot

Din grupa respectivă fac parte aminotransferazele sau transaminazele care catalizează
transferul grupei amino de la un aminoacid la un cetoacid cu formarea unui nou aminoacid şi a unui
nou cetoacid.
R1-CH-COOH R2-C-COOH R1-C-COOH R2-CH-COOH
+ +
NH2 O O NH2
Dintre aminotransferaze cele mai importante sunt transaminaza glutam-piruvică (TGP) sau
alanin aminotrasferaza (ALT, ALAT) şi transaminaza glutam-oxalacetică (TGO) sau aspartat
aminotrasferaza (AST, ASAT).

COOH COOH
COOH TGO COOH
C=O (AST, ASAT) HC-NH2
HC-NH2 C=O +
+ CH EC 2.6.1.1. CH2
CH2 2 CH2
CH2 CH2
COOH COOH
acid aspartic COOH acid oxalacetic COOH
acid -cetoglutaric acid glutamic

COOH COOH
COOH C=O TGP COOH
(ALT, ALAT) HC-NH2
HC-NH2 + CH C=O +
2 EC 2.6.1.2. CH2
CH3 CH2 CH3
CH2
alanina COOH acid piruvic
COOH
acid -cetoglutaric
acid glutamic

EC 2.7. Enzime care catalizează transferul unui grup fosfat

6
 Sunt denumite în mod general kinaze. De foarte multe ori substratul este activat în urma acestui
transfer.
HO-H2C O OH H2O3PO-H2C O OH
hexokinaza
HO + ATP HO
CH2-OH EC 2.7.1.1 CH2-OH + ADP

OH OH
fructoza fructozo-6-P

CH2OH CH2-OPO3H2
O ATP ADP O

OH glucokinaza OH
HO OH HO OH
EC 2.7.1.2.
OH OH
glucoza glucozo-6-fosfat

EC 3. HIDROLAZE
Sunt enzime care catalizează hiroliza substratului.
Enzimele se clasifică în 13 subclase în funcţie de natura legăturii care este desfăcută sau în
funcţie de natura compusului care este hidrolizat.

EC 3.1. Enzime care catalizează hidroliza legăturilor esterice

CH2-O-CO-R1 CH2-OH
TAG lipaza
CH-O-CO-R2 + 3 H2O CH-OH + R1-COOH + R2-COOH +R -COOH
3
E.C. 3.1.1.3
CH2-O-CO-R3 CH2-OH
glicerol
TAG

EC 3.2. Enzime care catalizează hidroliza oligozaharidelor, a polizaharidelor şi a

heteropolizaharidelor
a-amilaza
(-D-glucozil)n + H2O (-D-glucozil)n-1 + D--glucoza
EC 3.2.1.1.
amidon

EC 3.4. Enzime care catalizează hidroliza legăturilor peptidice

Sunt denumite şi peptidaze sau proteaze în funcţie de lungimea lanţului polipeptidic.

- EC 3.4.23.1. – pepsina este o endopeptidază, activă la pH 1,5-2 şi catalizează hidroliza

legăturile peptidice la formarea cărora participă aminoacizii aromatici
- EC 3.4.21.4 – tripsina este o endopeptidază, activă la pH 7,5-8 şi catalizează hidroliza legăturile
peptidice la formarea cărora participă aminoacizii bazici

EC 3.5. Enzime care catalizează hidroliza legăturilor amidice diferite de cele din structura
peptidelor

7
 ureaza
H2N-C-NH2 + H2O CO2 + 2 NH3
EC 3.5.1.5.
O

EC.3.6. Enzime care catalizează hidroliza anhidridelor acide

ATP + H2O ATP-difosfataza AMP + PP

EC 3.6.1.8.

EC 4. LIAZE
Sunt enzime care catalizează scindarea nehidrolitică a unor legături din structura moleculei,
cu eliminarea de CO2, H2O sau NH3.
Enzimele sunt clasificate în 7 subclase în funcţie de natura legăturii care este scindată.

EC 4.1. Enzime care catalizează desfacerea legăturii C-C

COOH
CH2-NH2
CH-NH2 glutamat
decarboxilaza CH2 + CO2
CH2
EC 4.1.1.15. CH2
CH2
COOH
COOH
GABA
acid glutamic

N CH2-CH-COOH N CH2-CH2-NH2
histidin-
NH2 decarboxilaza
+ CO2
N N
H H
histidina histamina

EC 4.2. Enzime care catalizează desfacerea legăturii C-O

CH2-COOH aconitaza CH2-COOH aconitaza CH2-COOH
HO-C-COOH (aconitat hidrataza) C-COOH (aconitat hidrataza) CH-COOH
EC 4.2.1.3. EC 4.2.1.3.
CH2-COOH H2O CH-COOH H2O HO-CH-COOH
acid citric acid cis-aconitic acid iso-citric

EC 5. IZOMERAZE
Sunt enzime care catalizează transformarea izomerilor optici, geometrici sau structurali.

EC 5.1. Epimeraze (racemaze)

serin
CH2-CH-COOH racemaza CH2-CH-COOH
OH NH2 EC 5.1.1.18.
OH NH
L-serina 2
D-serina

8
 EC 5.2. Enzime care transformarea izomerilor geometrici cis-trans
COOH COOH
C-H maleat izomeraza H-C
C-H EC 5.2.1.1. C-H
COOH COOH
acid maleic acid fumaric

EC 5.3. Oxidoreductaze intramoleculare

CH2-OPO3H2 H2O3PO-H2C O CH2-OH
O glucozo-6-fosfat
izomeraza OH
OH HO
HO OH EC 5.3.1.9.
OH
OH
glucozo-6-fosfat fructozo-6-fosfat

EC 5.4. Enzime care catalizează transferul intramolecular a unor grupe de atomi (mutaze)
CH2-OPO3H2
CH2-OH
O O
fosfoglucomutaza
OH OH
HO OH EC 5.4.2.2. OPO3H2
HO
OH OH
glucozo-6-fosfat glucozo-1-fosfat

EC 6. LIGAZE
Sunt enzime care catalizează formarea unei noi legături cu consum de energie furnizat de
ATP.

EC 6.2. Enzime care catalizează formarea unor legături C-S

acil-CoA sintaza
R-COOH + CoA-SH + ATP R-CO-S-CoA + AMP + PP
EC 6.2.1.3.

EC 6.4. Enzime care catalizează formarea unor legături C-C

piruvat
CH3-C-COOH + HCO - + ATP carboxilaza HOOC-CH2-C-COOH + ADP + P
3 EC 6.4.1.1. a
O O
acid piruvic acid oxalacetic

9
 Sistemul citocrom P450 (CYP450)

Este un sistem format din mai multe enzime organizate în familii şi subfamilii. denumirea
indică localizarea (cito – celulă), culoarea (crom, P), lungimea de undă la care prezintă absorbanţă
maximă atunci când fixează CO (450).
Este localizat la nivel celular în toate ţesuturile (concentraţia cea mai mare este în ficat),
fiind prezent în membrana reticulului endoplasmatic. din punct de vedere structural, fiecare enzimă
conţine trei unităţi:
- o grupare heminică – conţine hem cu fier în stare de oxidare 2+ sau 3+ în funcţie de tipul
reacţiei. aceasta fixează substratul şi oxigenul,
- o flavoproteină enzimatică – este enzimă, conţine un derivat de vitamina B2 (de aceea are
prefixul flavo); este denumită şi NAD(P)H- CYP450 reductaza; catalizează reacţia,
- fosfatidilcolină – are rolul de a asigura legătura funcţională dintre cele două unităţi
anterioare.
În organismul uman există 36 de familii ale sistemului CYP450, dar nu au fost caracterizate
toate. fiecare enzimă este codoficată în funcţie de familie şi subfamilie, astfel primul număr din cod
indică familia; litera indică subfamilia, iar al doilea număr este specific enzimei. De exemplu
CYP2C19 – este enzima din familia 2, subfamilia C şi are numărul 19. fiecare enzimă prezintă
afinitate diferită faţă de un anumit substrat. cea mai importantă enzimă a sistemului este CYP3A4
deoarece este catalizează foarte multe reacţii de transformare a compuşilor endo- şi exogeni,
inclusiv transformarea pro-drug-urilor La nivel intestinal şi hepatic (substanţe farmaceutice
inactive) în substanţe active. în timpul vieţii intrauterine acesta există sub forma CYP3A7 care
dispare după naştere.
Cele mai importante reacţii catalizate sunt cele de hidroxilare în care sursa de hidrogen este
NADH-ul (nicotinamidadenin dinucleotidul forma redusă) sau NADPH-ul (nicotinamidadenin
dinucleotid fosfatul forma redusă):
R-OH + O2 + 2H+ + 4E- → R-OH + H2O
Reacţiile care au loc sunt:
R-OH
H2O
R-H
Fe3+

Fe2+ R-H
2H+ Fe3+ R-H
FADH2 NADP+
2 O2-
e-
e- FAD NADPH + H+

Fe2+ R-H Fe2+ R-H

O2

O2

Sistemul CYP450 este implicat în:

10
 - sinteza unor compuşi endogeni – colesterol, hormoni steroizi

- metabolizarea unor compuşi endogeni – colesterol, vitamina D3

- metabolizarea medicamentelor (75% din medicamente pot fi transformate), toxinelor.

Consecinţele funcţionării sistemului CYP450:

- bioactivarea (substanţa inactivă devine activă) sau biotoxifierea (substanţa netoxică devine
toxică),
- bioinactivarea sau biodetoxifierea,
- interacţiuni – un inhibitor sau un activator modifică funcţionarea unor enzime din sistemul
cyp450 cu modificarea acţiunii unor medicamente care devine inactive sau foarte active:

Izoenzima Substrat Inhibitor Inductor

CYP1A2 cafeina, teofilina contraceptive orale, rifampicina, barbiturice, fum
ciprofloxacina de ţigaretă
CYP2C8 paclitaxel quercetina rifampicina, fenobarbital
CYP2C9 tolbutamida, diclofenac, fluconazol, rifampicina, extract de
warfarina bromelaina sunătoare, fenitoina,
fenobarbital
CYP2C6 dextrometorfan, codeina terbinafina,
fluoxetina
CYP2E1 clorzoxazona, cancerigene disulfiram, extract extract de sunătoare, etanol,
de usturoi HIN
CYP3A4 eritromicina, nifedipina, ketoconazol, carbamazepina, fenobarbital,
simvastatin, tacrolimus, claritromicina, suc alcool, rifampicina
warfarina, aflatoxine de grapefruit

11