MIHAI EMINESCU

Biografie
Mihai Eminescu (născut Mihail Eminovici; n. 15
ianuarie 1850, Botoșani, Moldova – d. 15 iunie 1889,
București, Regatul României) a fost un poet, prozator
și jurnalist român, socotit de cititorii români și de
critica literară postumă drept cea mai importantă voce
poetică din literatura română.[9] Receptiv la
romantismele europene de secol XVIII și XIX, a
asimilat viziunile poetice occidentale, creația sa
aparținând unui romantism literar relativ întârziat. În
momentul în care Mihai Eminescu a recuperat temele
tradiționale ale Romantismului european, gustul
pentru trecut și pasiunea pentru istoria națională,
căreia a dorit chiar să-i construiască un Pantheon de
voievozi, nostalgia regresivă pentru copilărie,
melancolia și cultivarea stărilor depresive, întoarcerea
în natură etc.

Activitatea
Activitatea de ziarist a lui Eminescu a început în vara
anului 1876, nevoit să o practice din cauza
schimbărilor prilejuite de căderea guvernului
conservator. Până atunci el fusese revizor școlar în
județele Iași și Vaslui, funcție obținută cu sprijinul
ministrului conservator al învățământului, Titu
Maiorescu. Imediat după preluarea conducerii
ministerului de către liberalul Chițu, Eminescu a fost
demis din funcția de revizor școlar și a lucrat ca
redactor la Curierul de Iași, publicație aflată atunci în
proprietatea unui grup de junimiști. La inițiativa lui
Maiorescu și Slavici, Eminescu a fost angajat în
octombrie 1877 ca redactor la cotidianul Timpul,
organul oficial al conservatorilor, unde a rămas în
următorii șase ani

Omagiu
Eminescu
de Victor Tulbure

E muntele cu stele-n căpătâi!

E valul care s-a-nălţat şi nu e!
E soarele ce pleacă să apuie
Ca să răsară-n ceasul lui dintâi!
Si râul, ramul, buciumul şi plânsul,
Revolta dintre piatră şi amnar,
Şi viersul unui dulce grai amar
Se varsă-nr-însul şi încep dintr-însul.
Şi-n aur viaţa de ni s-ar preface,
Noi fără el ce-am fi decât un ciot
În codrul unor freamăte sărace?
Când spunem Eminescu, spunem tot!

Lui Eminescu
De Petru Popescu

Fiindcă astăzi este ziua ta,

Cum ieri a fost şi mâine o să fie,
Şi calendarul iar se va mira,
Neaşteptând festiva-i mărturie,
Dă-mi ochii tăi aducători de gânduri
Să nu-i întorci cu sila în trecut
Şi să te miri cum orele în rânduri
În spatele-amintirii n-au crescut.
Căci pentru tine a rămas deschis
Orice avânt şi orice-ntors din cale,
Şi pizmuim îndeplinitul vis
Că zilele sunt toate ale tale.