JOCUL DIDACTIC ÎN EDUCAȚIA TIMPURIE

Jocul a fost considerat de majoritatea specialiştilor ca fiind o caracteristică a vârstei de

creştere, a copilăriei.

În acelaşi timp, se recunoaşte caracterul universal al jocului, adică faptul că jocurile

însoţesc întreaga ontogeneză umană.
În lucrarea „Copilul şi jocul”  (2002, 19),  Jean Chateau afirmă că : „un copil care nu
vrea să se joace este un copil a cărui personalitate nu se afirmă, care se mulţumește să
fie mic şi slab, o fiinţă fără mândrie, o fiinţă fără viitor.” (Chateau, 1972, 19-34).

Jocul satisface în cel mai înalt grad trebuinţele copilului:de acţiune, de mişcare, de
exprimare.În joc totul este permis, totul devine posibil. Jocul este un mijloc de exersare a gândirii
şi a unor deprinderi, de cunoaştere şi autocunoaştere, mijloc de învăţare, cale de relaxare şi
distracţie, este un mijloc de socializare dar şi un mod de exersare şi exprimare a originalităţii şi
creativităţii.

Conform  lui Piaget, tipul de joc al copilului se modifică în strânsă legătură cu stadiul
dezvoltării sale cognitive.

Tipuri de joc specifice vârstei timpurii 3-6/7 ani:

 joc paralel – îşi alege jucării, se joacă lângă ceilalţi şi nu e interesat de ceea ce fac aceştia
(2,5 ani-3/3,5 ani)

 joc asociativ – se joacă împreună cu ceilalţi, se implică, selectează partenerii, are tendinţa
de a exclude pe alţii. Subiectul este mai simplu, apar completări, evoluţii, reguli noi cu sau
fără negocieri (3,5 ani-5 ani).

 joc prin cooperare – copiii se organizează singuri, de obicei apar 1-2 lideri care domină
jocul, îşi aleg subiectul, stabilesc reguli, împart roluri (5 ani-7 ani şi după).

În funcţie de individualitatea fiecărui copil şi de influenţele educative, etapele se parcurg

diferit ca durată, uneori perioadele sunt mai lungi, alteori ritmul este mai alert. Astfel, un copil de
3 ani poate trece foarte repede la etapa de joc asociativ dacă are fraţi mai mari cu care a exersat
jocuri, dacă a frecventat o instituţie în care a trăit în colectiv, dacă adultul s-a implicat în jocul lui
şi i-a oferit un mediu care l-a stimulat.
 Aceste etape atrag însă atenţia asupra faptului că, dacă urmăm copilul cu particularităţile sale
de vârstă şi individuale în parcursul dezvoltării sale, vom şti mai bine cum şi când să intervenim
în jocul lui pentru a le stimula dezvoltarea.

Nu putem impune jocuri cu reguli impuse la copii de 3-5 ani pentru că nu contribuie la
dezvoltarea lor la fel de mult ca şi jocurile simbolice, specifice acestei vârste. Întotdeauna trebuie
să urmăm copilul!

Sentimentul de siguranţă, încredere şi acceptare pe care i le conferă contextul jocului, permit

copilului să îşi exprime emoţiile, să-şi asume riscuri, să încerce să experimenteze, să descopere
lucruri noi, să treacă peste dezamăgiri, nereuşite. În joc nu există corect şi greşit, pentru că la
vârsta preşcolară jocul simbolic permite să schimbăm/inventăm realităţi, reguli, personaje!

Comportamentele de joc ale copiilor sunt fundamentul creativităţii la vârsta adultă.

Jocul pune bazele sănătăţii mentale şi a rezistenţei, întăreşte încrederea în sine şi dezvoltă
capacitatea de a rezolva situaţii-problemă.

Jocurile libere sunt jocurile alese, propuse, iniţiate de copil, fără intervenţia adultului. El
singur îşi alege locul, jucăriile şi tipul de joc pe-l care doreşte. Jocul liber oferă educatoarei şansa
de a cunoaşte cât mai bine copilul, fiind momentul în care copilul utilizează cunoştinţele,
deprinderile, experienţele dobândite anterior, în contexte în care el se simte liber să se exprime.
Limbajul şi acţiunile copilului în jocul liber vorbesc despre modul în care el percepe lumea din
jurul lui.

De exemplu, dacă îl observăm cum se joacă cu o maşinuţă, vom vedea ce lucruri ştie despre
maşini, ce scenarii inventează inspirate din viaţa reală, în care apar personaje, evenimente,
acţiuni aşa cum le-a perceput el, putem observa tipurile de raporturi pe care le stabileşte între
personaje, precum şi limbajul utilizat. Sau dacă se joacă un joc simbolic, de tipul „ De-a...”, vom
vedea cum copilul transpune în joc experienţe proprii fie ca „spectator” al evenimentelor din
jurul lui, fie ca personaj principal.

Astfel, până la 2 ani, jocurile manipulative (de explorare şi manipulare a obiectelor) sunt cele
dominante, de la 2 la 7 ani, jocul simbolic este cel corespunzător stadiului preoperaţional al
gândirii, iar de la 7 la 12 ani şi mai departe, sunt jocurile cu reguli, corespunzătoare etapei
operaţiilor concrete.