Noțiuni generale

În noul Cod penal, infracţiunea de luare de mită este prevăzută în art. 289 din Noul
Cod Penal, în două variante.
În prima variantă tip [art. 289 alin. (1) din Noul Cod Penal], infracţiunea de luare de
mită constă în fapta funcţionarului public care, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul,
pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin, ori acceptă promisiunea unor
astfel de foloase, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea
îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui
act contrar acestor îndatoriri. Această infracțiune se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 10
ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică ori de a exercita profesia
sau activitatea în excutarea căreia a săvârșit fapta.
În a doua variantă tip [art. 289 alin. (2) din Noul Cod Penal], infracţiunea de luare de
mită constă în fapta prevăzută în alin. (1), săvârşită de una dintre persoanele prevăzute în art.
175 alin. (2), respectiv de un funcţionar public asimilat. În această variantă, fapta constituie
infracţiune numai dacă este comisă în legătură cu neîndeplinirea, întârzierea îndeplinirii unui
act privitor la îndatoririle sale legale sau în legătură cu efectuarea unui act contrar acestor
îndatoriri.
Conform articolului 7 din Legea nr. 78/2000, faptele de luare de mită sau trafic de
influență săvârșite de o persoană care:

a) exercită o funcție de demnitate publică;

b) este judecător sau procuror;
c) este organ de cercetare penală sau are atribuții de constantare ori de sancționare a
contravențiilor;
d) este una dintr persoanele prevăzute la art. 293 din Codul Penal (persoanele care pe
baza unui arbitraj, sunt chemate să pronunțe o hotărâre cu privire la un litigiu ce le
este dat spre soluționare de câtre părțile la acest acord, indiferent daca procedura
arbitrală se desfășoară în baza legii române ori în baza unei alte legi)

se sancționează cu pedeapsa prevăzută la art.289 sau 291 din Codul penal, ale cărei limite se
majorează cu o treime.
 Examinând textul incriminator, constantăm că există următoarele fapte incriminante:

- fapta funcționarului publica care, direct sau indirect, pentru sine sau pentru
altul, pretinde ori primește bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori
acceptă promisiunea unor astfel de foloase, în legătură cu îndeplinirea,
neîndeplinirea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoriile sale
de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor
îndatoriri.1

Obiectele infracțiunii

În ceea ce privește obiectul unei infrațiuni, acesta este clasificat in obiect juridic și
obiect material.
Obiectul juridic special al infracțiunii de luare de mită constă în relațiile sociale
referitaore la buna desfășurare a activității de serviciu a unităților publice, a liber
profesioniștilor ori a altor persoane juridice, relații care implică îndeplinirea cu probitate, cu
cinste și corectitudine de către funcționarii publici și de către alți funcționari a îndatoririlor
profesionale.2
Obiectul material al infracțiunii de luare de mită nu există. Indiferent care este
modalitatea concretă de comitere a faptei.

Subiecții infracțiunii

În ceea ce privește subiectul unei infrațiuni, acesta poate fi activ sau pasiv.
Subiectul activ este unul calificat. Acesta deoarece nu se poate afla în ipostaza
subiectului activ la luarea de mita decât un funcționar public sau o persoană care exercită,
permanent sau temporar, cu sau fără remunerație, o însărcinare de orice natură în serviciul
unei persoane fizice dintre cele prevăzute în art.175 alin.2 sau în cadrul oricărei persoane
juridice.

1
Hotca M.A., Instituții de drept penal, Editura Universul Juridic, București, 2014, pag.549
2
Hotca M.A., op.cit.,pag.549
 În varianta asimilată, potrivit art.289, alin.2, subiectul activ este funcționarul public
aimilat. Este vorba de persoana care exercită un serviciu de interes public, învestită sau
supusă controlului autorității prevăzută în art. 175, alin.2 C.pen.
În varianta agravată prevăzută în art. 7 din Legea nr. 78/2000, subiect activ este
persoana care exercită o funcție de demnitate publică.3
Subiectul activ prezintă următoarea clasificare4:

1. nemijlocit calificat (autor, coautor):

o funcționarul public asa cum este definit de art. 175 alin.1, din Noul Cod
Penal;
o persoana asimilată funcționarului public potrivit art. 175 alin.1, din
Noul Cod Penal cu condiția ca fapta să fie comisă în legătură cu
neîdeplinirea, întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatorile sale
legale sau în legătură cu efectuarea unui act contrar acestor îndatoriri;
o persoanele care pe baza unui arbitraj, sunt chemate să pronunțe o
hotărâre cu privire la un litigiu ce le este dat spre soluționare de câtre
părțile la acest acord, indiferent daca procedura arbitrală se desfășoară
în baza legii române ori în baza unei alte legi).
2. Complice, instigator: orice persoană (fizică/juridică) care are capacitate penal;
3. Coautor poate fi numai o persoanp care are calitatea de funcționar public sau o
altă calitate din cele prevăzute de lege.

Pentru a putea fi un subiect activ, funcționarul public trebuie să aibă competența de a

îndeplini, a nu îndeplini, a întârzia sau accelera îndeplinirea actului pentru care este mituit.
Potrivit art. 294 din Noul Cod Penal, pot fi subiecți activi nemijlociți ai infracțiunii de
luare de mită (dacă prin tratatele internaționale la care România este parte nu se dispune
altfel):
a) funcționarilor sau persoanelor care își desfășoară activitatea pe baza unui
contract de muncă ori altor persoane care exercită atribuții similare în cadrul unei
organizații publice internaționale la care România este parte;
b) membrilor adunărilor parlamentare ale organizațiilor internaționale la care
România este parte;

3
Hotca M.A., op.cit.,pag. 550
4
Udroiu M., Fișe de drept penal. Partea speciala. Noul Cod Penal, Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2014,
pag.318-320
 c) funcționarilor sau persoanelor care își desfășoară activitatea pe baza unui
contract de muncă ori altor persoane care exercită atribuții similare, în cadrul Uniunii
Europene;
d) persoanelor care exercită funcții juridice în cadrul instanțelor internaționale
a căror competență este acceptată de România, precum și funcționarilor de la grefele
acestor instanțe;
e) funcționarilor unui stat străin;
f) membrilor adunărilor parlamentare sau administrative ale unui stat străin;
g) juraților din cadrul unor instanțe străine.
Potrivit art. 175, din Noul Cod Penal, funcționarul public este persoana care, cu titlu
permanent sau temporar, cu sau fără o remunerație:
a) exercită atribuții și responsabilități, stabilite în temeiul legii, în scopul
realizării prerogativelor puterii legislative, executive sau judecătorești;
b) exercită o funcție de demnitate publică sau o funcție publică de orice natură;
c) exercită, singură sau împreună cu alte persoane, în cadrul unei regii
autonome, al altui operator economic sau al unei persoane juridice cu capital integral
sau majoritar de stat, atribuții legate de realizarea obiectului de activitate al acesteia.
În conformitate cu alin. 2 al art. 175, funcționar public, în sensul legii penale,este
considerat persoana care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de
autoritățile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la
îndeplinirea respectivului serviciu public.
Prin termenul public, conform art. 176, se înțelege tot ce privește autoritățile publice,
instituțiile publice sau alte persoane juridice care administrează sau exploatează bunurile
proprietate publică.
Legea nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție,
enumeră persoanele suscetibile să răspundă pentru fapte de corupție:
a) care exercită o funcție publică, indiferent de modul în care au fost învestite,
în cadrul autorităților publice sau instituțiilor publice;
b) care îndeplinesc, permanent sau temporar, potrivit legii, o funcție sau o
însărcinare, în măsura în care participă la luarea deciziilor sau le pot influența, în
cadrul serviciilor publice, regiilor autonome, societăților comerciale, companiilor
naționale, societăților naționale, unităților cooperatiste sau al altor agenți economici;
c) care exercită atribuții de control, potrivit legii;
 d) care acordă asistență specializată unităților prevăzute la lit. a) și b), în
măsura în care participă la luarea deciziilor sau le pot influența;
e) care, indiferent de calitatea lor, realizează, controlează sau acordă asistență
specializată, în măsura în care participă la luarea deciziilor sau le pot influența, cu
privire la: operațiuni care antrenează circulația de capital, operațiuni de bancă, de
schimb valutar sau de credit, operațiuni de plasament, în burse, în asigurări, în
plasament mutual ori privitor la conturile bancare și cele asimilate acestora, tranzacții
comerciale interne și internaționale;
f) care dețin o funcție de conducere într-un partid sau într-o formațiune
politică, într-un sindicat, într-o organizație patronală ori într-o asociație fără scop
lucrativ sau fundație;
g) alte persoane fizice decât cele prevăzute la lit. a)-f), în condițiile prevăzute
de lege.
Subiectul pasiv special este reprezentat de autoritatea publică, instituția publică,
instituția ori altă persoană juridică de interes public ori persoană juridică privată, în serviciul
căreia făptuitorul realizează îndatoririle de serviciu.5

Latura obiectivă

Elementul material se realizează printr-o acțiune de pretindere sau primire de bani sau
alte foloase ce nu i se cuvin subiectului ori de acceptare a promisiunii unor astfel de foloase.
A ”pretinde ceva” presupune a cere cuiva în mod stăruitor, respectiv, să formuleze o anumită
pretenție. Această pretindere însă nu implică neapărat satisfacerea pretenției formulate de
făptuitor.
În caz de pretindere, inițiativa aparține întotdeauna funcționarului public, elementul
obiectiv al infracțiunii fiind realizat indepedent de acceptarea sau neacceptarea cererii de către
particular, fapta putându-se comite prin cuvinte, gesturi, scrisori sau orice alt mijloc de
comunicare, însă trebuie înțeleasă de către cel căruia i se adresează.
A ”primi” înseamnă a lua în posesie, a lua un obiect care se înmânează, se dăruiește
ori a încasa o sumă de bani. Primirea implică o dare corelativă și, prin urmare, inițiativa
aparține mituitorului.
A ”accepta promisiunea” înseamnă a consimți, a aproba, a fi de acord cu această
promisiune, cu oferta. Se înțelege că, în acest caz, inițiativa aparține mituitorului, iar
5
Hotca M.A., op.cit.,pag. 551
funcționarul public, fiind pus în fața promisiunii, o acceptă. Acceptarea promisiunii poate fi
expresă sau tacită, iar în acest din urmă caz, ea poate să rezulte și din nerespingerea
promisiunii ori din anumite manifestări care indică neîndoielnic acceptarea.6
Urmărirea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru relațiile sociale
referitoare la buna desfășurare a raporturilor de serviciu în cadrul unităților prevăzute de art
176 din Noul Cod Penal, a persoanelor juridice de drept privat, a autorităților publice ale
statului străin, a unei instanțe internaționale sau organizații internaționale, etc.7
Raportul de cauzalitate rezultă din însăși materialitatea faptei săvârșite de subiectul
activ, netrebuind să fie dovedită.

Latură subiectivă

Din punct de vedere subiectiv, infracțiunea de luare de mită se comite cu intenție

directă sau indirectă.
Mobilul este, de regulă, dorința subiectului activ de a obține câștiguri pe căi ilicite.8

Forme

Actele de pregătire şi tentativa în cazul infracţiunii de luare de mită nu sunt posibile.

Consumarea infracțiunii are loc în momentul pretinderii ori primirii baniilor sau altor
foloase ori acceptării promisiunii, neavând relevanță pentru existența infracțiunii dacă cel ce a
făcut promisiunea a dus-o la îndeplinire.
În situația în care banii sau alte foloase sunt remise în rate succesive, fapta are
caracterul de infracțiune continuata.9

Bibliografie:

6
Hotca M.A., op.cit.,pag. 551-552
7
Udroiu M., op.cit., pag.321
8
Hotca M.A., op.cit.,pag. 553
9
Hotca M.A., op.cit.,pag. 553
 Hotca Mihai Adrian, Instituții de drept penal, Editura Universul Juridic, București,
2014
 Udroiu Mihail, Fișe de drept penal. Partea speciala. Noul Cod Penal, Editura
Universul Juridic, Bucuresti, 2014
 Legea nr. 286/2009 privind noul Cod Penal
 Legea nr. 78/2000 privind prevenirea , descoperirea și sancționarea faptelor de
corupție