Sunteți pe pagina 1din 2

Voluntariatul- iubirea față de aproapele

Prof: Erdos Cristiana

Școala Gimnazială Socond, Jud: Satu-Mare

Din  dicționarului limbii române, aflăm că voluntar înseamnă a acționa de bună voie, din
proprie inițiativă, fără a fi constrâns. Ca să fi voluntar înseamnă că trebuie aloci resurse de timp
pentru o cauză în care crezi și pentru care ești dispus să acționezi. Cea mai importanta cheie în a fi
voluntar, este cauza, dorința care trezește în tine nevoia de implicare atât de mare, încât să fii dispus ca
din timpul tău să investești acelei cauze. Toate acestea pornesc de la credință și iubire, pentru că ne
spune Iisus Hristos ”credința fără fapte este moartă”, acestea fiind necesare mântuirii.
Unii oameni învață în familie, că binele pe care îl faci altora se întoarce mereu sub o altă
formă, iar alții considera că își fac lor bine ajutând pe cei în nevoi. Pe lângă acestea, motivele pentru
care oamenii fac voluntariat sunt diverse de la persoană la persoană. Pornind de la satisfacția de a
contribui, până la bucuria de a urmări evoluția în timp a beneficiarilor, mai ales dacă ne referim la
educație, sau a dezvolta noi abilități. Una din cele mai mare satisfacție pe care o au cei care sunt
implicați în voluntariat este faptul că lumea știe de realizările lor și de implicarea care o au în acele
acțiunii, dar și bucuria lui că a oferit ajutor. Mulți oameni au acesta dorință de a face voluntariat, însă
nu știu de unde să înceapă sau au teama că le va ocupa mult timp. Dar atâta timp cât avem acea nevoie
de implicare în ajutorul oamenilor, întâi facem o cercetare, mergând la asociații, astfel înțelegi câtă
necesitate au, cât timp trebuie alocat, dar și energie fizică și emoțională. După participarea la unele
evenimente, îți asumi acea responsabilitate.
Voluntariatul este și o valoare transmisă din generație în generație, unii oameni iubesc
efectiv să ajute, atât cu timp cât și financiar, iar motivația este de a fii mai buni pur și simplu, și totul
pornește de la noi ca oameni. Pentru mulții din cei care au nevoie de ajutor orice gest poate însemna
mult, iar pentru cei care oferă poate însemna puțin. Trăim vremuri în care, mai mult ca oricând, trebuie
șă oferim ajutor, empatiei, acelora care au nevoie. Binele este o parte din esența noastră, avem timp
acum să reflectăm asupra a ceea ce suntem de fapt, și mai ales cine. Cel care dorește să se implice în
aceste acțiunii este foarte important să alegă o cauză care îl stimulează și care corespunde valorilor
sale, să stabilească cât timp poate aloca săptămânal pentru activitatea de voluntariat, dar și să ducă
vestea mai departe.
La baza voluntariatul sunt unele principii definitorii acestea fiind următoarele:
 Este o activitate desfășurată în beneficiul comunității / beneficiul public.
 Este o activitate care nu urmărește un câștig financiar, dar poate include doar decontarea unor
cheltuieli cum ar fi: transport, consumabile, etc. .
 Este o activitate desfășurată de bunăvoie, fără vreo constrângere de vreun fel sau altul.

În România voluntariat este susținut de o infrastructura bazată pe:


 Legislație: Legea 78, 2014 privind reglementarea activității de voluntariat în România, în
vigoare din 26 iulie 2014. Această lege înlocuiește Legea Voluntariatului 195/2001, rectificată
în 2002 și respectiv 2006.
 Organizațiile neguvernamentale și instituțiile care implica voluntari.
 Liniile de finanțare publice sau private care sprijină proiecte în domeniul voluntariatului 
 Programe de schimburi internaționale de voluntari. 
 Persoanele care se implică sau doresc să se implice ca voluntari.

Nu în ultimul rând, la baza voluntariatului stă iubirea oamenilor pentru semenii lor. În
loc să pierdem timpul în fața unui ecran, mai bine ajutam pe acele persoane care sunt în
nevoii. Noi de altfel câștigăm multe lucruri, printre care împlinirea noastră, ne facem noi
prieteni, descoperim realitatea din jurul nostru, dar și ne face mult mai responsabili. Să nu
uităm și de porunca care ne-a dată Iisus Hristos: ” Să iubești pe aproapele tău ca pe tine
însuți” Matei 22, 39.

S-ar putea să vă placă și