UNIVERSITATEA ,,CONSTANTIN BRÂNCUȘI” TÂRGU-JIU

FACULTATEA DE ȘTIINȚE MEDICALE ȘI COMPORTAMENTALE

DEPARTAMENTUL SĂNĂTATE ȘI MOTRICITATE
CONF.UNIV. DR. NICA-BADEA DELIA
PROGRAM DE STUDII: AISTENȚĂ DE FARMACIE, AN II, SEM. I
AN UNIV./DISCIPLINĂ: 2020-2021/BIOCHIMIE METABOLICĂ ȘI DESCRIPTIVĂ

CURS NR. 2
Componente ale organismului uman

1.1.Compoziţia elementară şi sumară a organismului.

Cercetările referitoare la compoziţia elementară a materiei vii au arătat prezenţa, în primul

rând, a următoarelor 12 elemente: C, H, O, N, S, P, Cl, Ca, Mg, K, Na şi Fe. Ele intră în organism
în proporţie de 99,0% din masa organismului şi se numesc macroelemente. Din cauză că intră în
alcătuirea masei organismului în proporţie de 99,0% se mai numesc elemente plastice.
În afară de macroelemente, în alcătuirea organismului intră în proporţie de 1% alte
elemente, care se află în cantităţi foarte mici, în limita unei sutimi sau miimi de miligram pentru
fiecare, ele au fost numite microelemente sau oligoelemente. Macroelementele şi microelementele
formează împreună familia elementelor biogene.

Repartiţia elementelor în organismul uman.

Element Procent ( %) Element Procent (%)

carbon 50 sulf 0,8
oxigen 20 sodiu 0,4
hidrogen 10 clor 0,4
azot 8,5 magneziu 0,1
calciu 4 fier 0,01
fosfor 1 iod 0,00005

Primele patru elemente(C, O, H şi N) reprezintă peste 95% şi sunt considerate

macroelemente. Ele sunt principalele bioelemente ale majorităţii biomoleculelor datorită tendinţei
lor mărite de a forma legături covalente. Oligoelementele se găsesc în proporţie mai mică în
organism şi la fel ca şi macroelementele intră în structura biomoleculelor. Microelementele se
găsesc în urme, dar cu toate astea ele au un rol esenţial pentru viaţă.
În organismul viu, elementele plastice se găsesc sub formă de diferite combinaţii ca:
a. apa – care constituie un factor important de legătură între organism şi mediu, serveşte la
menţinerea presiunii osmotice şi la reglarea concentraţiei ionilor de hidrogen şi de hidroxil în
organism. Are rol chimic, provocând fenomene de hidratare, de hidroliză, de oxido-reducere şi de
sinteză;
b. sărurile minerale – despre al căror rol vom discuta la metabolismul mineral;
c. substanţe organice – plastice, care sunt elemente de construcţie anatomică ale organismului:
glucidele, lipidele şi protidele.
d. substanţe organice active (catalizatori biochimici) care apar în organism în cantitate foarte
mică şi provoacă transformări chimice pe care le suferă substanţele plastice sau determină diferite
procese fiziologice (vitaminele, enzimele, hormonii, acizii nucleici şi unităţile lor structurale ş. a.);
e. produse intermediare şi finale de metabolism – care se acumulează sau se elimină din
organism.
Materia vegetala si animala este deci formata din apa, substante minerale, a caror proportie este in
general mica si din substante organice, care constitute principalele componente ale materiei vii. In
figura urmatoare este data compozitia chimica generala a organismelor vii.

O evaluare procentuală în greutate a diferitelor componente ale unui individ adult, efectuată
cu aproximaţie bună, oferă următoarea proporţie a elementelor plastice: apă 61,6%, proteine, lipide
13,8% săruri minerale 8,1% şi glucide 1,5%. Aceste elemente nu sunt toate la fel de importante.
Lipidele, de exemplu, se pot reduce până la o zecime din valoarea lor fără riscuri deosebite, în timp
ce proteinele nu pot fi reduse peste 14%. Nici glucidele nu pot fi reduse sub valoarea de 1,2% în
greutate fără a avea grave consecinţe asupra sănătăţii.(Vîjiala)
Bioelementele enumerate mai sus se găsesc în organism grupate în categorii de componenţi şi
anume: componenţi organici şi componenţi minerali.
Componenţii organici care intră în compoziţia organismului uman sunt: proteinele,
glucidele, lipidele şi acizii nucleici. Aceşti compuşi sunt molecule complexe, care sunt alcătuite
din molecule simple. Astfel, proteinele se formează prin policondensarea aminoacizilor, glucidele
sunt formate din monozaharide, lipidele sunt formate din acizi graşi şi alţi componenţi, iar acizii
nucleici sunt formaţi din ribonucleotide şi dezoxiribonucleotide.

Principalele biomolecule din organismul uman

Biomolecula Unităţi strucurale Funcţii

ADN dezoxiribonucleotide Material genetic
ARN ribonucleotide Model pentru sinteza
proteinelor
proteine aminoacizi Funcţii multiple
glucide monozaharide Rezervă de energie
 lipide Acizi graţi şi alţi Funcţii multiple
componenţi

1.2. Apa constituient major al organismului uman

Componenţii minerali prezenţi în organismul uman sunt apa şi electroliţii.

Apa este constituientul major al tuturor organismelor vii.
Rolul apei în organism:
1. Constituent esential al materiei vii, permitand desfasurarea normala a mecanismelor
homeostazice.
2. Solvent pentru substantele organice si anorganice.
3. Transportor si mediu de desfasurare a proceselorde biosinteza si biodegradare.
Organismul adult este alcatuit din: 60% apa; 40% reziduu uscat format din: 18% proteine, 15%
lipide, 5% substante minerale (pentru un subiect de 70Kg). Apa ocupa locul 2 ca importanta, dupa
oxigen. Un deficitde apa de 15% din greutate duce la moarte in 6-7 zile.
Apa reprezintă mediul ideal al reacţiilor biochimice, vehiculul care asigură transportul şi
schimburile metabolice. Apa ocupă cea mai mare parte din organism reprezentând 2/3 (55%-75%)
din greutatea corporală
Repartitia apei in organ:
Oase- 22-25%; Tiroida- 70-75%; Rinichi- 80-85%; Creier: substanta cenusie - 85%; substanta
alba - 70%; Inima, plamani- 80%; Ficat, piele - 70%.

Cantitatea totală de apă din organism este în funcţie de vârstă, sex, adipozitate precum şi de ţesutul
exploatat : ţesutul nervos conţine aproximativ 82-85%, plămânul, cordul, rinichiul 75-80%, osul
30%, iar dintele 10%.
Apa totală liberă este repartizată în două sectoare principale celular şi extracelular.
Apa celulară: se gaseşte în citoplasmă, nucleu, mitocondrii, lizozomi. Ea reprezintă aproximativ
40% din greutatea corporală.
Apa extracelulară: este separată de cea celulară prin membrane celulare, cantitatea ei se determină
cu ajutorul unor substanţe care difuzează rapid prin membranele capilare, dar nu prin cele celulare
(manitol, inulină, tiocianat de sodiu).
La adult, apa extracelulară reprezintă 20% din greutatea corporală. Ea este depozitată în
mai multe compartimente: intravascular, interstiţial, transcelular, şi cel din ţesutul conjunctiv dens
cartilaje şi vase.
a) Compartimentul intra vascular: conţine plasma sanguină şi limfa. Acesta reprezintă 5% din
greutatea corporală cantitatea lor poate fi determinată fie cu ajutorul unor substanşe colorante
(albastru Evans, rosu de Congo) fie cu ajutorul albuminei marcate.
b) Compartimentul interstiţial: reprezintă adevăratul “mediul intern” al organismului. Este vorba
de un ultrafiltrat plasmatic, care scaldă celulele, separat de compartimentul intravascular prin
membranele capilare. Acestea permit o circulaţie hidroelectrolitică liberă, dar se opun ieşirii
proteinelor din vase. Cantitatea de apă din compartimentul interstiţial este dedusă prin scăderea
volumului plasmatic din cel extracelular. Se admite ca ea reprezintă 15% din greutatea corporală.
c) Compartimentul transcelular: se referă la lichidul cefalorahidian, la mediile lichidiene oculare
şi articulare şi la lichidele din seroase şi toate însumează aproximativ 200 ml sau 1,5 % din
greutatea corporală.
În acelaşi compartiment sunt înglobate şi secreţiile glandelor digestive. Acestea, aproximate la un
total zilnic de 6-8 l, se resorb aproape complet la nivelul diverselor segmente ale tubului digestiv.
d) Compartimentul hidric din ţesutul conjunctiv dens : (cartilaje şi oase) reprezintă aproximativ
10% din greutatea corporală. Apa acestui compartiment se deplasează lent şi are schimburi foarte
reduse cu restul lichidelor organismului.

Schimburile de apa si electroliti dintre diversele compartimente sunt influentate de factori care
conditioneaza sensul de deplasare: presiunea hidrostatica; presiunea osmotica; presiunea
coloidosmotica. Apa traverseaza toate membranele celulare si tisulare.

Echilibrul hidric reprezinta diferenta intre intrarile de apa si iesirile de apa. In conditii normale
organismul isi mentine echilibrul hidric (homeostazia hidrica).
Aportul zilnic de apa: cea mai mare parte de apa ingerata este administrata pe cale orala – 2/3 sub
forma de apa ca atare sau alte bauturi; 1/3 este in alimentele ingerate. O mica cantitate de apa este
sintetizata in organism ca rezultat al oxidarii hidrogenului din alimente – variaza intre 150-250
ml/zi si depinde de intensitatea proceselor metabolice. Aportul normal de lichide inclusiv cele
sintetizate, este de ~2300 ml/zi.

Reglarea echilibrului hidric se face prin: reglarea interstitiei de lichide prin senzatia de sete;
reglarea pierderilor de apa, prin hormonul antidiuretic cu rol major in controlul reabsorbitiei renale
de apa si al osmolaritatii plasmei. Reglarea aportului hidric: senzatia de sete apare la reducerea
continutului hidric din organism sub 1%. Setea poate fi produsa prin: stimularea osmoreceptorilor
hipotalamici (prin cresterea presiunii esmotice a lic. extracelular); stimularea voloreceptorilor
atriali (in hipovolenie).

Tulburari ale echilibrului hidric Pertubarile metabolismului apei intereseaza si sodiul in

majoritatea cazurilor, dar pot fi si separate. Tulburarile se datoreaza: pierderilor excesive de apa
(deficitelor de apa); bilant hidric negativ; retinei in exces a apei (exces de apa) – bilant hidric
pozitiv.

Deficitul de apa Intereseaza in special compartimentul extraceluler, unde are loc o crestere a
presiunii osmotice (in plasma si lic.interstitial).
Apa este atrasa din celule si se produce: deshidratare celulara cu senzatie de sete; uscaciunea
mucoasei bucofaringiene. Daca mecanismele homeostatice sunt eficiente are loc secretia de ADH
(vasopresina). Tulburarile semnalate se corecteaza rapid dupa ingestia corespunzatoare de apa.

Excesul de apa. Prezenta unui exces de lichid in tesuturile organismului reprezinta edemul.
Edemul poate fi prezent in compartimentul: intracelular; extracelular.
Edemul intracelular apare in doua situatii:
1. Deprimarea sistemelor metabolice tisulare sau o nutritie inadecvata a celulelor. Poate sa apara
acolo unde fluxul sanguin local este redus, iar aportul de oxigen si substante nutritive este prea
mic pentru a mentine un metabolism tisular normal. Are loc deprimarea activitatii pompelor
membranare, in special a pompei ce scoate sodiul din celula. Se produce osmoza apei in celula.
2.Inflamatia determina o crestere a permeabilitatii membranelor celulare. Sodiul si alti ioni intra
in celula, producand osmoza consecutiva a apei in celula.
Edemul extracelular poate fi cauzat de: extravazarea exagerata de lichid din sangele capilar sau
insuficienta sistemului limfatic de a drena lichidul din insterstitii; retentia renala de apa si de sare.

1.3. Aportul de apă

În organism poate avea o provenienţă :

• Exogenă: din digestia apei ca atare sau sub forma apei conţinute în alimente (aprox 2000ml
/ 24 ore).
• Endogenă: din oxidarea principiilor mediate în cadrul metabolismului intermediar. Astfel
din metabolismul unei cantități de 100 g proteine rezultă 46 ml apă, din 100 g lipide rezultă
107 ml apă,și din 100 g glucide rezultă 55 ml apă.
Există o interdependenţă între cantitatea de apă formată şi cea eliminată.
Eliminarea apei se face pe cale : renală, cutanată, digestivă şi pulmonară.
a) prin perspiraţie insensibilă: ( saturarea cu vapori de apă a aerului expirat ) se pierd zilnic
aproximativ 400 ml apă. Această cantitate este mult depasită în stări patologice însoţite de febră.
b) prin perspiraţie sensibilă: (evaporare transcutanată ) se pierd zilnic între 200-500 ml apă.
Intensitatea pierderilor prin perspiraţie insensibilă şi sensibilă nu poate fi reglată.
c) prin eliminări hidrice digestive: Sunt minime la omul normal. Prin fecale se elimină
aproximativ 150ml / 24 ore.
d) prin eliminări hidrice renale: sunt egale în medie cu 1500 ml / 24 ore ( cu variaţii între 700-
1700ml / 24 ore. Ele reprezintă elementul reglabil şi cel mai nobil al pierderilor lichidiene. Această
eliminare de apă este reglată pe cale hormonală de către hormonul antidiuretic (ADH) şi prin
aldosteron.
 1.4. Electrolitii in organism.

In lichidele organismului se gasesc dizolvati:

➢ compusi organici, cu molecula mica (glucoza, uree, aminoacizi);
➢ substante macromoleculare (mai ales proteine);
➢ electroliti anorganici.
Electrolitii anorganici au rol in distributia si retinerea apei, in determinarea presiunii osmotice si a
concentratiei de H+ ioni
Combinatiile minerale din organism apar mai ales in stare ionizabila (electroliti), cum ar fi
sarurile de sodiu, potasiu, magneziu, dar si sub forma greu solubila sau de combinatii complexe
cu substante organice, de exemplu proteinele, care formeaza cu apa solutii coloidale.
Originea substantelor minerale o gasim in apa, pentru organismele care traiesc in mediu acvatic,
in sol si in sucul solului pentru plante, si in alimente pentru animale. Apa contine in mod obisnuit
cantitati relativ mari de calciu si de magneziu sub forma de bicarbonati; ea contine cantitati
apreciabile de sodiu, potasiu, fier si clor. De asemenea, ea aduce organismului si alte elemente,
cum ar fi de exemplu iodul.
Electroliţii sunt reprezentaţi de cationi şi anioni. Ei îndeplinesc în organism rol fizico- chimic,
structural şi catalitic. Distribuţia cationilor în compartimentele intra şi extracelulare este diferită.

Distribuţia cationilor intra- şi extracelular în mEg/l.

Cationi intracelular extracelular

Na+ 10 145
K+ 150 5
Ca+2 2 2
Mg+2 15 2

O clasă diferită de biocompuşi sunt vitaminele care sunt indispensabile pentru funcţiile
lor biologice, dar pe care organismul nu le poate sintetiza. Ele reprezintă componenţii nutritivi
esenţiali. Hormonii sunt o altă clasă de biomolecule cu rol major în procesele endocrine, care au
loc în organism.

BIBLIOGRAFIE OBLIGATORIE A CURSULUI

1. Nica-Badea Delia, Biochimie - Suport de curs în format electronic, Tipografia Universității
,,Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu, 2020.
2.Nica-Badea Delia, Biochimie analitica medicala, Editura ,,Academica Brâncuşi”, Târgu-Jiu,
2015.
3.Nica-Badea Delia, Tratat: Ştiinţele nutriţiei, vol. I: Nutriţie şi dietetică, Editura ,,Academica
Brâncuşi”, Târgu-Jiu, 2011.
4. Atanasiu Valeriu, Maria Mohora ş.a., Biochimie medicală, Editura Niculescu, Bucureşti, 2011.
5. Mariana Mureşan (biochimie), Luciana Dobjanschi, Angela Antonescu. Biochimie medicală şi
farmaceutică: aplicaţii practice, Editura Universităţii din Oradea, 2007.
6.Stoian Irina, Biochimie medicala, Editura Universitara Carol Davila, Bucureşti, 2008.
7. Atanasiu Valeriu, Maria Mohora ş.a., Biochimie medicală, Editura Niculescu, Bucureşti, 2011.