Sunteți pe pagina 1din 4

Interviu cu Shri Mataji Santa Cruz 1983

Vă reproducem astăzi un fragment dintr-un interviu radio acordat de Shri


Mataji în 1983, la Santa Cruz, Statele Unite.

Reporter: Mamă, astăzi se spun multe lucruri despre


Sahaja Yoga, despre filosofia dvoastră, şi foarte puţin despre cine sunteţi
ca persoană. Şi, m-am gândit că ar fi bine să avem câteva întrebări
despre cine sunteţi, despre copilăria dvoastră, despre personalităţile care
v-au influenţat, despre conjunctura care v-a adus astăzi în poziţia unei
personalităţi de lumină, care stă aici în faţa mea, în faţa noastră.

Shri Mataji: Sunt o fiinţă străveche, asta este cert. Ce vă pot spune
despre mine? Nu ştiu ce aspect vă va interesa, dar singurul lucru pe care
pot să îl spun este acela că m-am născut cu această înţelegere şi
conştiinţă că trebuie să descopăr o metodă prin care să pot da oamenilor
Realizarea în masă. Am venit ca un suflet realizat, desigur. Ştiam totul
despre asta încă din copilărie. Dar problema era cum să fac ca mai mulţi
oameni să-şi primească Realizarea, pentru că dacă o persoană o primeşte
sau o persoană o are, dacă o persoană este o încarnare, oamenii nu pot
înţelege. Nu numai atât, dar ei pot încerca chiar să distrugă o astfel de
personalitate. Este ceea ce s-a întâmplat cu toţi sfinţii care au venit pe
acest pământ. Christos a fost răstignit. Mohammed Sahib a fost otrăvit,
deoarece oamenii erau ignoranţi. Ei nu au înţeles despre ce era vorba, ce
spunea El.

Deci, era important în primul rând să descopăr o metodă de a le da


Realizarea în masă, şi din această perspectivă m-am gândit că „pentru
acest motiv sunt pe acest pământ şi trebuie să fac această muncă”, şi de
aceea am vrut să studiez despre fiinţele umane.

M-am născut într-o familie creştină, într-o familie protestantă. Tatăl şi


mama mea, pe care îi alesesem ca părinţi, veniseră deja pe pământ. Erau
personalităţi remarcabile, suflete realizate, şi în mod special tatăl meu a
ştiut de ce am venit pe acest pământ. Chiar şi mama a ştiut.

A existat deci o relaţie specială între ei şi mine şi ei puteau înţelege de ce


meditam îndelung sau căutam să aflu modul de a da Realizarea altora.
Apoi, aş spune că tatăl meu a fost un om foarte învăţat, care cunoştea în
jur de paisprezece limbi, care a tradus Coranul în hindi şi care a fost
membru al Adunării Constituante. El a făcut Constituţia noastră. De
asemenea, el a fost singurul creştin care a fost ales în acele zile. Şi mama
a fost licenţiată în matematică. Amândoi foarte bine educaţi şi
respectabili.

Mahatma Gandhi, alături de părinţii lui Shri


Mataji

Ei şi-au dedicat viaţa pentru cauza libertăţii Indiei. Şi eu am simţit, de


asemenea, că libertatea era foarte importantă, pentru că dacă nu suntem
liberi, nu putem face nimic pe bază religioasă. Trebuia să fim liberi la acel
nivel. Şi de aceea i-am ajutat şi eu foarte mult şi întreaga noastră familie
a suferit foarte mult. Am trecut prin perioade foarte grele, foarte grele,
de la o vârstă foarte fragedă.

Am petrecut mult timp cu Mahatma Gandhi, de asemenea, pentru că m-a


plăcut foarte mult pe când eram copil. Astfel, stăteam cu el (în vacanţe,
la ashramul lui Gandhi, n.tr.), apoi mă întorceam din nou la şcoală, apoi
mergeam înapoi la el. Obişnuia să mă numească „Nepali”, pentru că faţa
mea are trăsături nepaleze. Şi obişnuia să îmi vorbească uneori ca şi cum
ar fi vorbit cu bunica lui, foarte dulce. Şi era foarte drăguţ, deosebit de
drăguţ cu copiii, foarte strict cu sine şi cu ceilalţi, persoanele mature, dar
cu copiii era foarte, foarte dulce şi drăguţ şi încerca să înveţe multe
lucruri de la ei. Era surprinzător cum el înţelesese că uneori înţelepciunea
copiilor este mai mare decât a oamenilor maturi, care sunt confuzi.

Apoi ne-am obţinut independenţa şi am avut un mare eşec datorită


divizării pe care am avut-o în ţara noastră. Eu studiam la Colegiul Medical
din Lahore, pentru că voiam să ştiu despre medicină, despre cum oamenii
numesc fiecare lucru. Pentru că ştiam toate acestea, ştiam despre corp,
ştiam despre tot, despre ceea ce numiţi sistem nervos, dar nu cunoşteam
terminologia de specialitate, aşa că am studiat acolo timp de doi ani.
După care, a izbucnit războiul. A trebuit deci să-mi întrerup studiile şi
părinţii mei au vrut să mă căsătoresc. Am realizat atunci că era important
să mă căsătoresc, am fost de acord să mă căsătoresc şi m-am căsătorit
cu acest domn, dl. C.P. Srivastava.

Apoi, în tot timpul care a urmat, singura mea preocupare şi muncă


neobosită a fost de a înţelege fiinţele umane: care le sunt problemele,
cum evită realitatea, cum o ocolesc, cum fug de ea; care le sunt
problemele, cum caută, ce au de oferit, ce vor accepta, cum să le ajuţi.
Erau întrebări deosebit de complexe. Fiecare persoană furniza un nou set
de probleme şi trebuia să le dezleg până la capăt. Într-un fel, era vorba
de un sistem pe care ştiam cum să-l descifrez, pentru că, intrând în subtil
pentru a înţelege problemele lui Kundalini, poţi afla despre o persoană.

Şi apoi am înţeles permutările şi combinările problemelor lor, asemenea


tabelelor periodice. Trebuia să le împărţi în trei, apoi în şapte, apoi în
permutările şi combinările lor. Deci, vă puteţi imagina: de trei ori şapte,
ridicat la puterea eternitaţii – ceva de genul ăsta. Dar nu contează! A
funcţionat şi, în anul 1970, la 5 mai, am fost un pic ezitantă în acel
moment, m-am gândit că ar trebui să mai aştept, dar anumite
circumstanţe m-au determinat să deschid ultimul centru (Adi Sahasrara
chakra, n.tr.).

Şi, când am deschis ultimul centru, (procesul Realizării Sinelui, n.tr.) a


început să funcţioneze la nivel de mase.
Plaja oceanului Indian la Nargol, locul
unde Shri Mataji a deschis in dimineata zilei de 5 mai 1970 Adi Sahasrara
chakra.

▫▫▫

Glosar

Adi Sahasrara chakra – centru de energie in Fiinta cosmica universala,


reflectat in fiinta umana prin chakra integrarii, situata in crestetul
capului;

Kundalini - reflectare in fiinta umana a Energiei Divine Primordiale; rezida


in osul sacru de la baza coloanei vertebrale.

Realizare, Realizarea Sinelui - strapungerea fontanelei de catre energia


interioara Kundalini, constiinta Sinelui dobandita prin aceasta.

S-ar putea să vă placă și