POSTMODERNISMUL

Semnificația termenului:
Postmodernitate – epocă în istoria culturii universale care încheie perioada modernă;
stare globală a civilizației umane, suma tuturor tendințelor și fenomenelor culturale din
ultimele decenii ale secolului XX.

Postmodernism – tendință artistică, diferită de curentul modernist; o nouă

modalitate de reflecție estetică, științifică și filozofică; un nou curent, stil sau metodă în
literatură etc.

Sursele postmodernismului:
– după cel de-al Doilea Război Mondial, în urma progresului științific și tehnologic,
lumea occidentală industrială trece la etapa postindustrială; în consecință, datorită
controlului electronic și managementului dezvoltat, productivitatea muncii crește atît de
mult, încît duce la ridicarea nivelului prosperității în societatea occidentală și la apariția
societății consumului;

– caracterul informațional al societății de azi (presa, televiziunea, internetul etc.) are

drept efect accesul aproape nelimitat al fi ecărui individ la toată informația; mass-media este
privită ca un mijloc de „transparentizare”, uniformizare, democratizare și globalizare a
civilizației occidentale; totodată, mediatizarea a produs și fenomenul invers: participarea tot
mai vizibilă a micilor culturi locale la pluralismul cultural;

– multiculturalismul în condițiile relativizării valorilor produce nihilismul, sentimentul

de confuzie și dezorientare culturală, desprinderea de vechile tradiții și obișnuințe; se
acutizează percepția apocaliptică, „de sfîrșit” a epocii moderne (a istoriei, a secolului etc.).

Trăsăturile postmodernismului:

 caracterul ambiguu, relativ, nedeterminat al fenomenelor artistice: neclaritatea,

discontinuitatea, deplasarea, mutația sensului, caracterul fragmentar al expunerii;
presupune multitudinea interpretărilor posibile și participarea (inter)activă a
cititorului/spectatorului în crearea sensului operei artistice;
 în locul creației vine deconstrucția, preferința pentru colaj sau montaj, citarea; lumea
este privită ca un text: pentru a elabora un text nou sînt folosite alte texte, se
produce o recodifi care, revalorifi care a elementelor împrumutate și crearea din ele
a combinațiilor noi;
 admiterea pluralității limbajelor, stilurilor, modelelor, punctelor de vedere,
metodelor artistice, privite în egală măsură ca fi ind posibile și cu drept de existență;
 căutarea mijloacelor de redare a pluralității adevărului, de modelare a unor lumi
posibile, de înnoire a literaturii, al cărei nivel intelectual ar corespunde
reprezentărilor tot mai complexe despre univers;
 ștergerea granițelor dintre genurile și speciile literare tradiționale, apariția unor
forme literare hibride; apropierea literaturii de filozofie, a culturii și literaturii elitare
(intelectuale) de cultura și literatura de masă (trivială);
 tendința spre ironie, parodie, jocul intertextual, jocul de cuvinte, demitizare,
decanonizare, deideologizare; coexistența în aceeași persoană a scriitorului și a fi
lozofului (criticului, teoreticianului, istoricului, culturologului etc.).