Capitolul 4

Dreptul de proprietate publică

4.1 Noţiune

4.1.1 Definiţie – Proprietatea publică este dreptul de proprietate

ce aparţine statului sau unei unităţi administrativ-teritoriale
asupra bunurilor care, prin natura lor sau prin declaraţia legii,
sunt de uz ori de interes public, cu condiţia să fie dobândite prin
unul dintre modurile prevăzute de lege (art. 858 Cod civil).

4.1.2 Reglementare:
 Constituţia României art. 44, art. 136;
 Legea nr. 18/1991 a fondului funciar;
 Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de
utilitate publică;
 Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi
regimul juridic al acesteia;
 Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală;
 Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice;
 Codul administrativ (OUG nr.57/2019);
 Codul civil - Cartea a III-a, Titlul VI.
4.1.3 Titularii dreptului de proprietate publică
Proprietatea publică poate avea ca titulari fie statul român fie
unitățile administrativ teritoriale (județul, municipiul, orașul
sau comuna).
Chiar dacă anumite persoane juridice de drept public primesc în
administrare bunuri din domeniul public, aceasta nu îi face
titulari ai dreptului de proprietate publică ci e vorba de un drept
derivat din acesta.

4.1.4 Limitele exercitării dreptului de proprietate publică:

exercitarea dreptului de proprietate publică se face în limitele
prevăzute de Codul civil şi de lege, fiind aşadar susceptibilă de
orice limite pentru respectarea dreptului de proprietate privată,
compatibile cu uzul sau interesul public căruia îi sunt destinate
bunurile – art. 862 Cod civil care consacră egalitatea de
tratament dintre proprietatea publică şi cea privată.
Incompatibilitatea se constată prin acordul dintre titularul
proprietăţii publice şi persoana interesată sau, în caz de
divergenţă, pe cale judecătorească, situații în care persoana
interesată are dreptul la o justă şi promptă despăgubire din
partea titularului proprietăţii publice.

1
4.1.5 Caractere:
 absolut;
 exclusiv;
 perpetuu.
Bunurile proprietate publică sunt:
 inalienabile – nu pot fi înstrăinate (sub sancțiunea
nulității absolute); ele sunt scoase din circuitul civil
general;
 impresciptibile – nu pot fi dobândite de către cel care
exercită posesia asupra lor prin uzucapiune ori posesie
de bună credință;
 insesizabile – nu pot fi urmărite silit; acest caracter
decurge din caracterul inalienabil, căci fiind
inalienabile, bunurile ce fac obiectul proprietății publice
nu vor putea fi înstrăinate nici în urma unei proceduri
de executare silită.

4.2 Domeniul public şi domeniul privat

4.2.1 Noţiunea domeniului public – bunurile care formează
obiectul proprietăţii publice alcătuiesc domeniul public şi
poartă denumirea de bunuri domeniale, deosebit de celelalte
bunuri care constituie domeniul civil şi care aparţin
particularilor. Domeniul public poate să fie de interes naţional
sau de interes local.
În cadrul acestuia distingem:
♦ Domeniul public al statului;
♦ Domeniul public al judeţelor;
♦ Domeniul public al comunelor, oraşelor şi municipiilor.
Apartenența unui bun la domeniul public se stabilește folosind
următoarele criterii:
 Indicarea expresă a legiuitorului - art. 136, alin. 3 din
Constituție și art. 859 Cod civil conțin o enumerare a
bunurilor care fac obiectul exclusiv al proprietății
publice; anexele nr. 2-4 la Codul administrativ conțin o
enumerare exemplificativă a bunurilor ce fac parte din
domeniul public, etc.;
 Natura bunului - este de uz public (afectat folosinței
publice directe) ori de interes public (afectat unui
serviciu public) și a fost dobândit prin unul dintre
modurile prevăzute de lege.

Art. 136 alin. 2 din Constituție / Art. 859 Cod civil: Constituie
obiect exclusiv (s.n.) al proprietăţii publice bogăţiile de interes
public ale subsolului, spaţiul aerian, apele cu potenţial energetic
valorificabil, de interes naţional, plajele, marea teritorială,
resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului
continental, precum şi alte bunuri stabilite prin lege organică.

2
Anexa nr. 2 la Codul administrativ conține o enumerare
exemplificativă a bunurilor ce fac parte din domeniul public al
statului:
1.bogăţiile de interes public ale subsolului;
2.spaţiul aerian;
3.apele de suprafaţă, cu albiile lor minore, malurile şi cuvetele
lacurilor, apele subterane, apele maritime interioare, faleza şi
plaja mării, cu bogăţiile lor naturale şi cu potenţialul energetic
valorificabil, marea teritorială şi fundul apelor maritime, căile
navigabile interioare;
4.pădurile şi terenurile destinate împăduririi, cele care servesc
nevoilor de cultură, de producţie ori de administraţie silvică,
iazurile, albiile pâraielor, precum şi terenurile neproductive
incluse în amenajamentele silvice, care fac parte din fondul
forestier naţional şi nu sunt proprietate privată;
5.terenurile care au aparţinut domeniului public al statului
înainte de 6 martie 1945; terenurile obţinute prin lucrări de
îndiguiri, de desecări şi de combatere a eroziunii solului;
terenurile institutelor şi staţiunilor de cercetări ştiinţifice şi ale
unităţilor de învăţământ agricol şi silvic, destinate cercetării şi
producerii de seminţe şi de material săditor din categoriile
biologice şi de animale de rasă;
6.parcurile naţionale;
7.rezervaţiile naturale şi monumentele naturii;
8.patrimoniul natural al Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării";
9.resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului
continental, împreună cu platoul continental;
10.infrastructura căilor ferate, inclusiv tunelele şi lucrările de
artă;
11.tunelele şi casetele de metrou, precum şi instalaţiile aferente
acestuia;
12.drumurile naţionale - autostrăzi, drumuri expres, drumuri
naţionale europene, principale, secundare;
13.canalele navigabile, cuvetele canalului, construcţiile
hidrotehnice aferente canalului, ecluzele, apărările şi
consolidările de maluri şi de taluzuri, zonele de siguranţă de pe
malurile canalului, drumurile de acces şi teritoriile pe care sunt
realizate acestea;
14.reţelele de transport al energiei electrice;
15.spectre de frecvenţă şi reţelele de transport şi de distribuţie de
telecomunicaţii;
16.canalele magistrale şi reţelele de distribuţie pentru irigaţii, cu
prizele aferente;
17.conductele de transport al ţiţeiului, al produselor petroliere şi
al gazelor naturale;
18.lacurile de acumulare şi barajele acestora, în cazul în care
activitatea de producere a energiei electrice este racordată la
sistemul energetic naţional, sau cele cu tranşe pentru atenuarea
undelor de viitura;
19.digurile de apărare împotriva inundaţiilor;

3
20.lucrările de regularizare a cursurilor de ape;
21.cantoanele hidrotehnice, staţiile hidrologice, meteorologice şi
de calitate a apelor;
22.porturile maritime şi fluviale, civile şi militare - terenurile pe
care sunt situate acestea, diguri, cheiuri, pereuri şi alte
construcţii hidrotehnice pentru acostarea navelor şi pentru alte
activităţi din navigaţia civilă, bazine, acvatorii şi şenale de
acces, drumuri tehnologice în porturi, monumente istorice aflate
în porturi, cheiuri şi pereuri situate pe malul căilor navigabile,
în afara incintelor portuare destinate activităţilor de navigaţie;
23.porturile de agrement - terenurile pe care sunt situate acestea,
cu drumurile de acces aferente, diguri, cheiuri, pereuri şi alte
construcţii hidrotehnice destinate pentru acostarea navelor de
agrement, de croazieră, de pasageri sau a altor nave care
efectuează un serviciu public de transport pasageri, inclusiv
faleza aferentă;
24.terenurile destinate exclusiv instrucţiei militare;
25.pichetele de grăniceri şi fortificaţiile de apărare a ţării;
26.pistele de decolare, aterizare, căile de rulare şi platformele
pentru îmbarcare-debarcare situate pe acestea şi terenurile pe
care sunt amplasate;
27.statuile şi monumentele declarate de interes public naţional;
28.ansamblurile şi siturile istorice şi arheologice;
29.muzeele, colecţiile de artă declarate de interes public
naţional;
30.terenurile şi clădirile în care îşi desfăşoară activitatea:
Parlamentul, Preşedinţia, Guvernul, ministerele şi celelalte
organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi
instituţiile publice subordonate acestora; instanţele judecătoreşti
şi parchetele de pe lângă acestea; unităţi ale Ministerului
Apărării Naţionale şi ale Ministerului de Interne, ale serviciilor
publice de informaţii, precum şi cele ale Direcţiei generale a
penitenciarelor; serviciile publice descentralizate ale
ministerelor şi ale celorlalte organe de specialitate ale
administraţiei publice centrale, precum şi prefecturile, cu
excepţia celor dobândite din venituri proprii extrabugetare, care
constituie proprietatea privată a acestora.
Anexa nr. 3 la Codul administrativ conține o enumerare
exemplificativă a bunurilor ce fac parte din domeniul public al
județului:
1.drumurile judeţene;
2.terenurile şi clădirile în care îşi desfăşoară activitatea consiliul
judeţean şi aparatul propriu al acestuia, precum şi instituţiile
publice de interes judeţean, cum sunt: biblioteci, muzee, spitale
judeţene şi alte asemenea bunuri, dacă nu au fost declarate de uz
sau interes public naţional sau local;
3.reţelele de alimentare cu apă realizate în sistem zonal sau
microzonal, precum şi staţiile de tratare cu instalaţiile,
construcţiile şi terenurile aferente acestora.
4.porturile de agrement - terenurile pe care sunt situate acestea,

4
cu drumurile de acces aferente, diguri, cheiuri, pereuri şi alte
construcţii hidrotehnice destinate pentru acostarea navelor de
agrement, de croazieră, de pasageri sau a altor nave care
efectuează un serviciu public de transport pasageri, inclusiv
faleza aferentă - care nu sunt declarate de interes public
naţional;
5.pistele de decolare, aterizare, căile de rulare şi platformele
pentru îmbarcare-debarcare situate pe acestea şi terenurile pe
care sunt amplasate care nu sunt declarate de interes public
naţional;
6.ansamblurile şi siturile istorice şi arheologice care nu sunt
declarate de interes public naţional;
7.porturile fluviale civile - terenurile pe care sunt situate acestea,
diguri, cheiuri, pereuri şi alte construcţii hidrotehnice pentru
acostarea navelor şi pentru alte activităţi din navigaţia civilă,
bazine, acvatorii şi şenale de acces, drumuri tehnologice în
porturi, monumente istorice aflate în porturi, cheiuri şi pereuri
situate pe malul căilor navigabile, în afara incintelor portuare
destinate activităţilor de navigaţie care nu sunt declarate de
interes public naţional;
8.digurile de apărare împotriva inundaţiilor care nu sunt
declarate de interes public naţional
Anexa nr. 4 la Codul administrativ conține o enumerare
exemplificativă a bunurilor ce fac parte din domeniul public al
comunei, al orașului sau al municipiului:
1.drumurile comunale, vicinale şi străzile;
2.pieţele publice, comerciale, târgurile, oboarele şi parcurile
publice, precum şi zonele de agrement;
3.lacurile şi plajele care nu sunt declarate de interes public
naţional sau judeţean;
4.reţelele de alimentare cu apă, canalizare, termoficare, gaze,
staţiile de tratare şi epurare a apelor uzate, cu instalaţiile,
construcţiile şi terenurile aferente;
4.reţelele de alimentare cu apă, canalizare, termoficare, staţiile
de tratare şi epurare a apelor uzate, cu instalaţiile, construcţiile
şi terenurile aferente;
5.terenurile şi clădirile în care îşi desfăşoară activitatea consiliul
local şi primăria, precum şi instituţiile publice de interes local,
cum sunt: teatrele, bibliotecile, muzeele, spitalele, policlinicile şi
altele asemenea;
6.locuinţele sociale;
7.statuile şi monumentele, dacă nu au fost declarate de interes
public naţional;
8.bogăţiile de interes public ale subsolului, dacă prin natura lor
sau prin declaraţia legii nu sunt de interes public naţional;
9.terenurile cu destinaţie forestieră, dacă nu fac parte din
domeniul privat al statului şi dacă nu sunt proprietatea
persoanelor fizice ori a persoanelor juridice de drept privat;
10.cimitirele orăşeneşti şi comunale.
11.porturile de agrement - terenurile pe care sunt situate acestea,

5
cu drumurile de acces aferente, diguri, cheiuri, pereuri şi alte
construcţii hidrotehnice destinate pentru acostarea navelor de
agrement, de croazieră, de pasageri sau a altor nave care
efectuează un serviciu public de transport pasageri, inclusiv
faleza aferentă - care nu sunt declarate de interes public naţional
sau judeţean;
12.ansamblurile şi siturile istorice şi arheologice care nu sunt
declarate de interes public naţional sau judeţean;
13.porturile fluviale civile - terenurile pe care sunt situate
acestea, diguri, cheiuri, pereuri şi alte construcţii hidrotehnice
pentru acostarea navelor şi pentru alte activităţi din navigaţia
civilă, bazine, acvatorii şi şenale de acces, drumuri tehnologice
în porturi, monumente istorice aflate în porturi, cheiuri şi pereuri
situate pe malul căilor navigabile, în afara incintelor portuare
destinate activităţilor de navigaţie care nu sunt declarate de
interes public naţional sau judeţean;
14.digurile de apărare împotriva inundaţiilor care nu sunt
declarate de interes public naţional sau judeţean.

4.2.2 Domeniul privat – toate bunurile aflate în proprietatea

statului sau a unităților administrativ teritoriale, care au fost
dobândite printr-unul dintre modurile prevăzute de lege și care
nu aparţin domeniului public, formează domeniul privat.

4.2.3 Regimul juridic al domeniului public şi al celui privat:

♦ Bunurile din domeniul public sunt inalienabile, pe când cele
din domeniul privat pot fi înstrăinate;
♦ Bunurile din domeniul public sunt imprescriptibile, pe când
cele din domeniul privat sunt prescriptibile, putând fi dobândite
prin prescripţie achizitivă;
♦ Bunurile din domeniul public sunt insesizabile, adică nu pot
fi urmărite;
♦ Bunurile din domeniul public sunt susceptibile de a fi grevate
de servituţi, în măsura în care sunt compatibile cu uzul sau
interesul public;
♦ Dreptul de proprietate asupra bunurilor din domeniul public
nu este susceptibil de dezmembrăminte.

4.3 Moduri de dobândire şi de stingere a

dreptului de proprietate publică
4.3.1. Moduri speciale de dobândire a dreptului de
proprietate publică (art. 863 Cod civil):
a) prin achiziţie publică, efectuată în condiţiile legii;
b) prin expropriere pentru cauză de utilitate publică, în
condiţiile legii;
c) prin donaţie sau legat, acceptat în condiţiile legii, dacă bunul,
prin natura lui sau prin voinţa dispunătorului, devine de uz ori

6
de interes public; acceptarea donațiilor și a legatelor se face în
condițiile art. 291 din Codul administrativ;
d) prin convenţie cu titlu oneros, dacă bunul, prin natura lui sau
prin voinţa dobânditorului, devine de uz ori de interes public;
e) prin transferul unui bun din domeniul privat al statului în
domeniul public al acestuia sau din domeniul privat al unei
unităţi administrativ-teritoriale în domeniul public al acesteia,
în condiţiile legii;
f) prin alte moduri stabilite de lege.

4.3.2 Moduri de stingere a dreptului de proprietate publică

(art. 864 Cod civil):
a) pieirea bunului;
b) trecerea în domeniul privat, în cazul în care uzul sau interesul
public nu mai există.
Acest din urmă mod de stingere se realizează prin hotărâre de
guvern, hotărâre de consiliul județean, a Consiliului General al
Municipiului București ori a consiliului local, după caz, cu
respectarea principiului simetriei, dacă bunul a intrat în domeniul
public în virtutea unei legi.

4.4 Exercitarea dreptului de proprietate

publică

4.4.1 Reglementare: În condiţiile legii, bunurile proprietate

publică pot fi date în administrare sau în folosinţă şi pot fi
concesionate ori închiriate. (art. 861 Cod civil)
4.4.2 Exercitare
 Direct, de către titularul dreptului de proprietate publică,
prin intermediul autorităților publice prevăzute de lege
(Ministerul Finanțelor Publice, Guvernul prin
ministerele de resort sau prin organele de specialitate ale
administraţiei publice centrale din subordinea
Guvernului sau a ministerelor de resort, consiliile locale,
consiliile județene, Consiliul General al Municipiului
București);
 Indirect, fie prin intermediul unor subiecte de drept
administrativ (autorități publice centrale sau locale), fie
prin intermediul unor subiecte de drept civil.
Obligația apărării în justiție a dreptului de proprietate publică
revine titularului (art. 865 Cod civil) iar titularii drepturilor
derivate din dreptul de proprietate publică au următoarele
obligații:
 Să îl informeze pe titular cu privire la orice tulburare
adusă dreptului;
 Să îl introducă în proces pe titularul dreptului de
proprietate publică, în condițiile stabilite prin Codul de
procedură civilă.
7
Dreptul de proprietate publică a statului sau a unităţilor
administrativ-teritoriale se exercită cu respectarea următoarelor
principii, în conformitate cu prevederile art. 285 din Codul
administrativ:
a) principiul priorităţii interesului public;
b) principiul protecţiei şi conservării;
c) principiul gestiunii eficiente;
d) principiul transparenţei şi publicităţii.
Codul administrativ consacră obligația inventarierii bunurilor
din domeniul public al statului și din cel al unităților
administrativ-teritoriale.

4.4.3 Închirierea bunurilor proprietate publică (art. 332-348

Cod administrativ)
Contractele de închiriere ce au ca obiect bunuri aflate în
proprietatea publică, trebuie să fie aprobate de către autoritățile
publice prevăzute de lege și să cuprindă clauze de natură a
asigura exploatarea bunului închiriat iar încheierea lor se face
după urmarea procedurii de licitație publică.
Contractul de închiriere cuprinde clauze de natură să asigure
folosinţa bunului închiriat, potrivit specificului acestuia și se
încheie în formă scrisă, sub sancţiunea nulităţii.
Calitatea de locator o poate avea fie titularul dreptului de
proprietate publică fie titularul dreptului de administrare iar cea
de locatar o poate avea orice persoană fizică sau juridică, română
sau străină.
Sumele încasate cu titlu de chirie se fac venit la bugetul de stat
sau la bugetele locale, după caz. Dacă locator este titularul
dreptului de administrare, acesta va putea păstra o cotă cuprinsă
între 20% și 50 % din chirie.

4.5 Drepturile reale derivate din dreptul de

proprietate publică

4.5.1 Dreptul de administrare (art. 867-870 Cod civil)

Noțiune și reglementare: drept real principal, corespunzător
dreptului de proprietate publică care conferă titularului
aptitudinea de a folosi și de a dispune de bunul dat în
administrare în condițiile stabilite de lege.
Dreptul de administrare este reglementat de art. 136, alin 4 din
Constituție; art. 4-6 din OG nr. 15/1993 privind reorganizarea
regiilor autonome; art. 867-870 Cod civil, art. 298-301 Cod
administrativ.
Titulari: regiile autonome, prefecturile şi autorităţile publice
centrale şi locale cu personalitate juridică (ministere, agenţii
naţionale, consilii judeţene şi consilii locale), instituţiile publice
de interes naţional, judeţean sau local.
Constituire: prin Hotărâre a Guvernului, a Consiliului județean

8
sau a Consiliului local prin care iau naștere raporturi
administrative.
Exercitare: Titularul dreptului de administrare poate folosi şi
dispune de bunul dat în administrare în condiţiile stabilite de lege
şi, dacă este cazul, de actul de constituire. Dreptul de
administrare se înscrie în cartea funciară de către titularul acestui
drept. Apărarea în justiţie a dreptului de administrare revine
titularului dreptului.
Alte drepturi și obligații ale titularului dreptului de administrare:
a) folosirea şi dispunerea de bunul dat în administrare în
condiţiile stabilite de lege şi, dacă este cazul, de actul de
constituire;
b) asigurarea pazei, protecţiei şi conservarea bunurilor, ca
un bun proprietar, şi suportarea tuturor cheltuielilor necesare
unei bune funcţionări;
c) efectuarea formalităţilor necesare cu privire la închiriere,
în limitele actului de dare în administrare şi cu respectarea
legislaţiei aplicabile;
d) culegerea fructelor bunului;
e) efectuarea de lucrări de investiţii asupra bunului, în
condiţiile actului de dare în administrare şi a legislaţiei în
materia achiziţiilor publice;
f) suportarea tuturor cheltuielilor necesare pentru aducerea
bunului la starea corespunzătoare de folosinţă, în cazul
degradării acestuia, ca urmare a utilizării necorespunzătoare sau
a neasigurării pazei;
g) acordarea dreptului de servitute, în condiţiile legii;
h) obţinerea avizelor pentru planul urbanistic zonal fără
schimbarea uzului şi interesului public şi destinaţiei bunului;
i) obţinerea avizelor pentru lucrări de îmbunătăţire şi
menţinere a caracteristicilor tehnice ale bunurilor;
j) reevaluarea bunurilor, în condiţiile legii;
k) semnarea procesului-verbal de vecinătate, fără
schimbarea regimului juridic al bunului;
l) semnarea acordului de avizare a documentaţiei de carte
funciară pentru obţinerea certificatului de atestare a edificării
construcţiilor.
Stingere: Dreptul de administrare încetează odată cu încetarea
dreptului de proprietate publică sau prin actul de revocare emis,
în condiţiile legii, dacă interesul public o impune, de organul
care l-a constituit. Revocarea este un act unilateral al organului
statal, nefiind necesar acordul titularului dreptului de
administrare. Radierea din cartea funciară a dreptului de
administrare se efectuează în baza actului de revocare sau a
actului prin care se constată stingerea dreptului de proprietate
publică.
Apărare: Prin acțiunea confesorie, care trebuie să fie exercitată
de titularul dreptului de administrare. Acesta poate exercita de
asemenea și acțiunea posesorie.

9
4.5.2 Dreptul de concesiune (art. 871-873 Cod civil)
Noțiune și reglementare: Concesionarul are dreptul şi, în acelaşi
timp, obligaţia de exploatare a bunului, în schimbul unei
redevenţe şi pentru o durată determinată, cu respectarea
condiţiilor prevăzute de lege şi a contractului de concesiune.
Contractul de concesiune de bunuri proprietate publică este
acel contract încheiat în formă scrisă prin care o autoritate
publică, denumită concedent, transmite, pe o perioadă
determinată, unei persoane, denumite concesionar, care
acţionează pe riscul şi răspunderea sa, dreptul şi obligaţia de
exploatare a unui bun proprietate publică în schimbul unei
redevenţe.
Reglementarea legală este cuprinsă în art. 871-873 Cod civil; art.
302-331 Cod administrativ.
Caractere: dreptul de concesiune e inalienabil, imprescriptibil și
insesizabil, intuitu personae, temporar.
Durata: se încheie întotdeauna pe durată determinată, de cel mult
49 de ani.
Titular: orice persoană fizică sau juridică, română sau străină;
chiar dacă titularul dreptului de concesiune este o persoană
străină, legea aplicabilă contractului de concesiune este legea
română.
Obiect: Fac obiectul contractului de concesiune bunurile care
sunt proprietate publică a statului sau a unităţilor administrativ-
teritoriale, potrivit Constituţiei şi reglementărilor legale privind
proprietatea publică.
Exercitare: Atribuirea contractelor de concesiune se face prin
procedura licitației publice, cu unele excepții, prevăzute de art.
315 Cod administrativ, când se face prin atribuire directă.
Contractul de concesiune de bunuri proprietate publică se
încheie în formă scrisă, sub sancţiunea nulităţii.
Concesionarul poate efectua orice acte materiale sau juridice
necesare pentru a asigura exploatarea bunului. Cu toate acestea,
sub sancţiunea nulităţii absolute, concesionarul nu poate
înstrăina şi nici greva bunul dat în concesiune sau, după caz,
bunurile destinate ori rezultate din realizarea concesiunii şi care
trebuie, potrivit legii sau actului constitutiv, să fie predate
concedentului la încetarea, din orice motive, a concesiunii
(bunuri de retur). Concesionarul nu are așadar atributul de
dispoziție cu privire la bunurile concesionate. Fructele și
productele (în anumite limite) bunului concesionat revin
concesionarului.
Dreptul de concesiune se înscrie în cartea funciară.
Încetare: Încetarea contractului de concesiune poate avea loc în
următoarele situaţii:
➢ expirarea duratei stabilite în contractul de concesiune;
➢ în cazul exploatării, în condiţiile contractului de
concesiune de bunuri proprietate publică, a bunurilor
consumptibile, fapt ce determină, prin epuizarea
acestora, imposibilitatea continuării exploatării acestora

10
 înainte de expirarea duratei stabilite a contractului;
➢ denunţarea unilaterală de către concedent în cazul în care
interesul naţional sau local o impune, cu plata unei
despăgubiri juste şi prealabile în sarcina acestuia, în caz
de dezacord fiind competentă instanţa de judecată;
➢ reziliere de către concedent, în cazul nerespectării
obligaţiilor contractuale de către concesionar, cu plata
unei despăgubiri în sarcina acestuia;
➢ reziliere de către concesionar, în cazul nerespectării
obligaţiilor contractuale de către concedent, cu plata unei
despăgubiri în sarcina acestuia;
➢ dispariţia bunului concesionat, dintr-o cauză de forţă
majoră
➢ renunţarea concesionarului în cazul imposibilității
obiective de a exploata bunul, fără plata unei
despăgubiri.
Apărare: La fel ca și dreptul de administrare, prin acțiunea
confesorie, pe care o poate exercita titularul dreptului.

4.5.3 Dreptul de folosinţă gratuită (art. 874 al. 1 Cod civil)

Noțiune și reglementare: Drept real principal corespunzător
dreptului de proprietate publică, constituit cu titlu gratuit, pentru
un termen limitat, în favoarea instituțiilor de utilitate publică și
care conferă acestora aptitudinea de a poseda folosi și dispune
de bunul dat în folosință, în condițiile stabilite de lege și de actul
de constituire.
Reglementarea legală e cuprinsă în art. 136 alin. 4 din
Constituție; art. 874-875 Cod civil, art. 349-353 Cod
administrativ.
Caractere: inalienabil, imprescriptibil, insesizabil, temporar,
intuitu personae
Titulari: persoane juridice de drept privat, instituții de utilitate
publică (conform OG nr. 26/2000 cu privire la asociații și
fundații, art. 38-45)
Constituirea, încetarea precum și apărarea dreptului de folosință
gratuită au loc în aceleași condiții ca și în cazul dreptului de
administrare.
Autorităţile au următoarele obligaţii:
a) să verifice modul în care sunt respectate condiţiile de
folosinţă stabilite prin actul de dare în folosinţă gratuită şi prin
lege;
b) să solicite încetarea folosinţei gratuite şi restituirea
bunului, atunci când interesul public legitim o impune.
Titularul dreptului de folosinţă gratuită are următoarele
obligaţii:
a) să folosească bunul potrivit destinaţiei în vederea căreia
i-a fost acordată folosinţa gratuită;
b) să prezinte, anual, autorităţilor, rapoarte privind
activitatea de utilitate publică desfăşurată, gradul de

11
implementare la nivelul colectivităţii, precum şi prognoze şi
strategii pentru perioada următoare;
c) să permită accesul autorităţilor pentru efectuarea
controlului asupra bunurilor;
d) să nu modifice bunul, în parte ori în integralitatea lui;
e) la încetarea folosinţei gratuite, să restituie bunul în starea
în care l-a primit, în afară de ceea ce a pierit sau s-a deteriorat
din cauza vechimii, şi liber de orice sarcini.

Concepte şi termeni de reţinut

Inalienabil, insesizabil, concesiune

12