AMPLIFICATOARE OPERAŢIONALE

Generalităţi

Descrierea amplificatoarelor operaţionale

Amplificatoarele operaţionale sunt circuite de amplificare de curent continuu

realizate în baza unor scheme electrice complexe , realizate din mai multe etaje de
amplificare elementare, primul astfel de etaj fiind de obicei de tip diferenţial. Ele sunt
realizate în tehnologie integrată, tehnologie care permite realizarea mai multor
dispozitive electronice semiconductoare într-un volum restrâns.
Această tehnologie de realizare a amplificatoarelor operaţionale permite
prezenţa masivă a dispozitivelor electronice semiconductoare – de tip tranzistor ,
diodă sau tranzistor cu efect de câmp în structura circuitelor, utilizarea
componentelor pasive de tip rezistor sau condensator fiind mai dificilă.
Deoarece tensiunile de la ieşirea amplificatoarelor operaţionale pot fi atât
pozitive cât şi negative, aceste amplificatoare sunt de obicei alimentate de la două
surse de tensiune.
De asemenea, amplificatorul operaţional este prevăzut cu două intrări şi o
ieşire. Aplicând pe una dintre intrări un semnal, cealaltă intrare fiind menţinută la un
potenţial fix (de obicei la masă, care are convenţional potenţialul nul) se obţine la
ieşire un semnal care este în fază cu cel de la intrare. Această intrare poartă denumirea
de intrare neinversoare şi se notează formal cu semnul „+”. Dacă se aplică un semnal
pe cealaltă intrare la ieşirea amplificatorului operaţional se va obţine un semnal în
antifază. Această intrare poartă denumirea de intrare inversoare şi se notează formal
cu semnul „-„. Aceste tipuri de amplificatoare reprezintă tipul cel mai frecvent utilizat
în circuitele electronice cu amplificatoare integrate.
În ultimul timp datorită dezvoltării puternice a tehnologiilor de realizare a
circuitelor integrate, în afară de amplificatoare operaţionale se realizează o
multitudine de alte tipuri de amplificatoare. Astfel, există pe piaţă amplificatoare
obişnuite cu o singură intrare şi o singură ieşire, semnalul de ieşire putând fi defazat
sau nu în raport cu semnalul de ieşire.
De asemenea, semnalul de la ieşirea amplificatoarelor operaţionale poate fi, ca
mărime fizică, o tensiune sau un curent dependente de semnalele de intrare.
În cadrul acestui capitol vom discuta numai despre amplificatoarele
operaţionale. Simbolul amplificatorului operaţional este prezentat în figura 3.1.
alimentare "+"

intrare inversoare
-

+
iesire amplificator operational
intrare neinversoare

alimentare "-"

Fig.3.1.-Simbolul amplificatorului operaţional

În general, în cadrul schemelor cu amplificatoare operaţionale ce vor fi prezentate
ulterior, se va renunţa la figurarea în cadrul simbolului a terminalelor de alimentare.
Prezenţa acestor terminale va fi subînţeleasă, şi ele vor fi prezentate explicit doar în
cazul în care schema electrică va impune acest lucru. Ca urmare, simbolul
amplificatorului operaţional ce va fi utilizat este cel prezentat în figura 3.2

Fig.3.2.-Simbolul simplificat al amplificatorului operaţional

Ecuaţia ce caracterizează funcţionarea amplificatoarelor operaţionale este
următoarea:
U O  A(U   U  ) (3.1)
unde Uo reprezintă tensiunea de ieşire, U+ tensiunea aplicată pe borna neinversoare şi
U- tensiunea aplicată pe borna inversoare, tensiuni al căror sens de referinţă este
prezentat în figura 3.3.
De remarcat faptul că deşi amplificatorul operaţional nu are nici o legătura la
masă, totuşi tensiunile de intrare respectiv de ieşire sunt considerate faţă de masă.
Amplificatorul operaţional „recunoaşte” totuşi borna de masă ca bornă de
referinţă datorită faptului că alimentarea acestui circuit integrat se face de la două
surse de tensiune Modul în care amplificatorul operaţional îşi alege borna de referinţa
este prezentat de asemenea în figura 3.3.
 U- - U
O
+

U
+

Fig.3.3.-Sensul tensiunilor de referinţă la un amplificator operaţional

Modelarea amplificatoarelor operaţionale

Analiza şi proiectarea schemelor cu amplificatoare operaţionale devine cu

mult mai simplă dacă se idealizează amplificatorul operaţional. Această modelare
constă în introducerea unor ipoteza, ipoteze ce modelează destul de bine comportarea
amplificatorului operaţional din punct de vedere ingineresc.
Ipotezele la care ne vom referi în continuare sunt următoarele:
 Amplificarea amplificatorului operaţional este infinită
A (3.2)
Această ipoteză este foarte apropiată de realitate, la ora actuală cele
mai ieftine şi mai comune amplificatoare operaţionale (  A 741,
LM108,  A 709 etc.) având amplificări în tensiune de ordinul a 16000
cele mai modeste.
 Impedanţa de intrare pe borna inversoare este infinită:
Zi   (3.3)
 Impedanţa de intrare pe borna neinversoare este infinită:
Zi   (3.4)
Şi ipotezele 3.3, 3.4 sunt conforme cu realitatea, aceste impedanţe de
intrare având valori de ordinul sutelor de kiloohmi ( 105  ) în cazul
amplificatoarelor operaţionale fără pretenţii, ajungând la valori de
ordinul megohmilor în cazul amplificatoarelor operaţionale superbeta
sau cu tranzistoare cu efect de câmp la intrare.
  Impedanţa de ieşire a amplificatoarelor operaţionale este aproape
nulă:
Zo  0 (3.5)
Ipotezele prezentate anterior simplifică foarte mult analiza schemelor cu
amplificatoare operaţionale.
Ţinând cont de ipoteza 3.2. se observă din relaţia 3.1. că tensiunea de ieşire UO

a amplificatorului operaţional ar căpăta valori foarte mari (teoretic U 0   ). De

obicei schema de utilizare a amplificatoarelor operaţionale conţine o reacţie negativă
care are rolul de a nu permite tensiunii de ieşire să capete valori foarte mari, deci în
schemele practice utilizate valoarea U0 a tensiunii de ieşire este finită. În cazul în care
considerăm ipoteza 3.2 ca fiind adevărată singura posibilitate ca tensiunea de ieşire sa
aibă valori acceptabile este ca U   U   0 , adică potenţialele celor două intrări
(inversoare şi neinversoare) să fie egale.
De asemenea din condiţia 3.3. se poate considera că intensitatea curentului ce
intră în borna neinversoare a amplificatorului operaţional este nulă. Notând cu I-
această intensitate a curentului electric ea va avea valoarea: I   0 .
Acelaşi raţionament aplicat relaţiei 3.4. conduce la I   0 , adică intensitatea
curentului electric ce este absorbit de intrarea neinversoare este zero.
În concluzie, pe baza ipotezelor 3.2-3.4 amplificatorul operaţional poate fi
considerat un dispozitiv electronic caracterizat prin:
U  U (3.6)
I  0 (3.7)
I  0 (3.8)
Relaţiile 3.6, 3.7, şi 3.8. sunt de fapt relaţiile pe baza cărora vor fi analizate
circuitele realizate cu amplificatoare operaţionale. Aceste relaţii se remarcă prin
simplitatea lor, abordarea circuitelor electronice ce conţin amplificatoare operaţionale
fiind foarte uşoară.
În capitolul următor vor fi prezentate principalele circuite realizate cu
amplificatoare operaţionale şi modul de abordare al acestor circuite.
 Scheme tipice cu amplificatoare operaţionale

Amplificatoare inversoare

Schema clasică a unui amplificator inversor realizat cu amplificator

operaţional este prezentată în figura 3.4.
R r

R i
U -
i
+
U
o

Fig.3.4.-Schema amplificatorului inversor realizat cu amplificator operaţional

Pentru acest tip de amplificator ne propunem să determinăm amplificarea în
tensiune, definită ca:
Uo
AU 
Ui
În primul rând, pentru abordarea acestei scheme vom ţine cont de relaţia 3.6., care
afirmă că potenţialele celor două intrări sunt egale. Dar, se observă din schemă că
intrarea neinversoare (+) este legată la masă (potenţialul masei se consideră 0). Ca
urmare a relaţiei 3.6. înseamnă că şi potenţialul bornei inversoare (-) este tot zero. Prin
urmare putem considera că şi borna inversoare este legată la masă (o masă virtuală),
aşa cum se observă din figura 3.5.

I
R r r

I R i
i N I -
U -
i
+
U
o

.
Fig.3.5.-Sensul de referinţă al curenţilor şi tensiunilor la un amplificator inversor
Legea întâi a lui Kirchhoff în nodul notat cu N este:
Ii  I r  I 
Ţinând cont de relaţia 3.7, ecuaţia anterioară devine:
Ii  I r  0 (3.9)
În continuare vom exprima intensităţile curenţilor electrici în raport de
tensiunile figurate (legea lui Ohm) şi anume:
Ui  0
Ii  , (3.10)
Ri
adică intensitatea curentului prin rezistorul Ri depinde de diferenţa de potenţial de la
capetele rezistenţei Ri (raportată la valoarea rezistenţei). Se observă ca potenţialul din
stânga al rezistenţei Ri este chiar tensiunea de intrare Ui, iare potenţialul capătului din
dreapta al rezistenţei Ri este nul (capătul este legat la masa virtuală).
În mod similar, intensitatea curentului electric prin rezistenţa de reacţie Ir
poate fi scris sub forma:
U0  0
Ir  (3.11)
Rr
Introducând expresiile curenţilor Ii şi Ir din expresiile 3.10 respectiv 3.11 în relaţia 3.9
se determină expresia amplificării în tensiune:
U0 R
Au   r (3.12)
Ui Ri
Privind expresia amplificării în tensiune a etajului analizat se observă existenţa
semnului „-„ în această relaţie. Semnificaţia acestui semn este următoarea: dacă
tensiunea aplicată la intrare este continuă, la ieşire tensiunea U0 va avea semn
schimbat (dacă Ui este pozitivă U0 va fi negativă, iar dacă Ui este negativă atunci U0
va fi pozitivă).
În cazul în care tensiunea de intrare este o tensiune sinusoidală, semnificaţia
semnului „-„ în expresia amplificării în tensiune indică faptul că tensiunea de ieşire va
fi de asemenea sinusoidală, dar defazată cu 180 de grade aţă de tensiunea de intrare.
Aceste aspecte justifică din plin denumirea etajului studiat de „ amplificator