CALOIAN, de Mihai Gălățan

PERSONAJELE:

IONIȚĂ CALOIAN - valah, țarul bulgarilor și al valahilor de la sud de Dunăre;

ANA DE CUMANIA - soția lui;

IVANKO - valah, guvernator al Imperiului Roman de Răsărit, ucigașul fraților lui Caloian;

DOBROMIR HIRZ - valah, aliatul lui Caloian, dușman al lui Ivanko;

BALDUIN I DE FLANDRA - Împăratul Imperiului Latin de Constantinopol;

CARDINALUL LEON - prelat, delegatul papei;

CORIFEUL;

Corul.

ACTUL I

Începutul secolului al XIII-lea. Piața orașului Târnovo, în fața catedralei.

Cântul I. Prolog

Corifeul, corul.

CORUL:
Iene-iene,

Caloiene!

Lasă calul, lasă spada!

Zvârle înapoi povara gandurilor trecătoare!

Câte rele,

toate cele,

să se piardă ca zăpada

Risipită-n primăvară pe o apă curgătoare!

Căi divine

către tine,

se arată din văzduhuri.

Petru și Asan veghează și-ți zâmbesc acum din aștri.

Neînfrântă,

oaste cântă,

din atâtea mii de trupuri,

Imn de slavă înspre stele pentru ei și pentru-ai noștri.

CORIFEUL:

Valahi, bulgari,

Mereu ștrengari,

De sub Bizanț,

Sătui de lanț

Ne-am răsculat!
Gepizi, avari

Și ei fugari,

Făcând bilanț,

Cu niciun șfanț,

Ne-au părăsit.

Ai noștri țari

Făr de șalvari,

I-au tras în șanț

În pas de danț,

Că ne-au prădat.

Cu furci, cu pari,

Pe armăsari,

N-a fost deșanț,

Cum bum! și cranț!

I-am ciomăgit.

CORUL:

După răzbel,

Copil tembel,

Ivanko pe-al său nume,

A înfăptuit o crimă- nor de ciumă ori pelagră.

Marea mare,

Până-n zare,
Cu valuri și cu spume,

Nu îl iartă și de-aceea s-a făcut cu totul neagră.

Un gand brutal,

De criminal,

Îi încolți în cuget

Când l-a prins Asan cu mândra ce-i era a lui cumnată.

Iar râsul lui,

Un râs tehui,

Se-aseamănă c-un muget.

A ucis meschin pe țarul pentru-o vită-namorată.

CORIFEUL:

Asan s-a dus

Și Petru-i sus,

Doi țari -doi frați,

Voi stăpâneați

Tot ce mișca.

Pedepse nu-s,

Făptașu-i pus,

Între bărbați

Încoronați

-Conducător.
I s-a adus

Tot ce-a distrus:

Din dumicați,

De la-mpărați

El mai pișca.

Pe plan opus,

Atât de spus:

Voi fii! Voi tați!

Nu protejați

Un trădător!

CORUL:

Iene-iene,

Caloiene!

Lasă calul, lasă spada

Zvârle înapoi povara gandurilor trecătoare!

Câte rele,

toate cele,

să se piardă ca zăpada

Risipită-n primăvară pe o apă curgătoare!

Căi divine

Către tine,

Se arată din văzduhuri.

Petru și Asan veghează și-ți zâmbesc acum din aștri.

Neînfrântă,

Oaste cântă,

Din atâtea mii de trupuri,

Imn de slavă înspre stele pentru ei și pentru-ai noștri.

Cântul II. Țarul Caloian

Ioniță Caloian, corifeul.

CORIFEUL:

Oameni buni, să-l întâmpinăm cu dragoste pe țarul românilor și al bulgarilor, fratele cel mic al răposaților
țari Petru și Ioan Asan: Ioniță Caloian!

IONIȚĂ CALOIAN:

Fraților, eu știu prea bine că n-a fost ușor deloc;

C-ați luptat și v-ați dat duhul din picioare chiar,

Nimicind cu suliți-fulger și cu săbii-limbi de foc

Trupele lui Arpad Imre, regele maghiar.

Dinspre Papa de la Roma gânduri bune au venit.

Fără el, măcel bicisnic țara-r fi arat.

Iar cuvântul său cucernic și pe veci binevenit

Se-mpleti cu duh de pace din hrisov luat.

De atunci cu Sfântul Scaun am ținut în taină sfat

Căutând a mă sustrage din discursul hiperbolic.

Azi îi voi jura credință legii ritului catolic,

Iară papa Inocențiu mă va unge împărat!

Cântul III. Încoronarea

Cardinalul Leon, Ioniță Caloian, corifeul, corul.

CORIFEUL:

Frați valahi și bulgari! Eminența Sa, cardinalul Leon!

CARDINALUL LEON:

Ascultă, Doamne, rugaciunea noastră!

Din tronu-ți veșnic, Tu, stăpân divin

Privește blând prin zarea cea albastră,

Acum și-n vecii vecilor. Amin.

(lui Caloian)

Sosit-a clipa! Deci, pe mai departe:

Primește-n dar din mână de prelat,

Cetind cu glasul Sfinților din carte,

Această spadă cu tăișul lat.

Cu ea credință fi-va apărată

Biserica și Crucea lui Iisus.

Adu-ți aminte ce spunea o dată

În Psalmi, Profetul, că e mai presus:

,,Încinge brâul, sabia ți-e-n teacă!

Tu, preaputernic prinț biruitor

Ea doar prin pieptul răului să treacă

Și-n slove ai sa fii nemuritor!”

Acesta-i sceptrul, fără de discuții

Așa cum o va ști și ăst popor

E cel din urmă simbol al virtuții.

Podoaba unui domn biruitor.

Coroana îți întind cu umilință.

Cu glorie s-o porți pe capul tău!

Și drept și bun și dârz și cu credință

ca Gheorghe-l vei răpune pe cel rău!

CORUL:
Vivat! Vivat! Vivat!

CALOIAN:

În numele lui Hristos, eu, Ioniță Caloian –Împărat al vlahilor și bulgarilor, promit, pledez și garantez în fața
lui Dumnezeu și în fața Sfântului apostol Petru că voi fi protectorul și apărătotul Sfintei Biserici Catolice
prin orice mijloace utile ei, cât timp ma aflu sub protecție divină, conform cunoștințelor și abilităților
mele.

CARDINALUL LEON:

Vivat rex Wallachiae et Bulgariae, dominus Ioannitsa Caloiohannes!

CORUL:

Vivat! Vivat! Vivat!

Cântul IV. Offerens Orationem Rock

Corifeul, corul.

CORIFEUL:

Te Deum laudamus!

Cunoască-se tăria din sabia de foc.

Din bulgăre de humus,

Îți închinăm offerens orationem rock.

Săriți băieți și fete

Te per orbem terrarum bătută de noroc

Voi scuturați din plete

Horind în ritm năpraznic de heavy metal-rock.

Tu rex gloriae, Christe!

Umili îți închinăm această rugăciune

Din cărți, din acatiste.

Destul a fost de zis, destule putem spune

CORUL:

Cum răsună vântu-n codri,

Vânt ce vine din spre mare,

Tot așa și băiețiandrii

Să răsune din chitare!

Cum trăsnește pe furtună

Ca și jaru-aprins în sobă,

Tot așa cu voie bună

Să lovim ca surzii-n tobă!

Ca pe inima ce timpul

îl măsoară pas cu pas,

Tot așa să simți și ritmul,

Ritmul de chitară bas!

Cântul V. Mârșăvia papei

Ioniță Caloian, cardinalul Leon, Dobromir Hirz.

IONIȚĂ CALOIAN:

Sfinția Dumneavoastră ați fost aici trimis

Ca să-mpliniți porunca mai marelui părinte.

Corespondența-i lungă, dar dânsul a omis

Ceea ce noi dorit-am să ia pe veci aminte.

sunt două mari cuvinte pe care a jurat

că le va da în slove pe cartea de cetire.

Împărăție-i unul -pe-acesta l-a uitat-

Iar celălalt e cinste, nu zvon ori clevetire.

CARDINALUL LEON:

Aceste ne-nțelegeri ori vorbe despre bani,

mi-au fost și-mi sunt cu totul etern necunoscute.

Ce știu doar e că sunteți mai micii frați romani

Ce se pricep să lupte, dar și să ne asculte.

IONIȚĂ CALOIAN:

Vom asculta întocmai de fi-vom ascultați!

Apusul pregătește o nouă cruciadă.

Cu mare bucurie vă suntem aliați

De n-o să-mi cadă țara indiferenței pradă.

DOBROMIR HIRZ:

Iar statul meu asemeni cu oaste va sări

Să țină cu dreptatea ce-n pieptul nostru rage.

CARDINALUL LEON:

Și Duhul Sfânt și Tatăl vă vor blagoslovi!

Cu voia dumneavoastră acum mă voi retrage.

Cântul VI. ,,Urmașii Romei” dau răspunsul

Ioniță Caloian, Dobromir Hirz.

IONIȚĂ CALOIAN:

Că de la Râm ne tragem, ei mă silesc s-admit.

Dar descălecătorii-n Peninsulă sunt tracii,

Căci fondatorii Romei de-aicea au pornit!

Cât să ne rabde-auzul? Să nu roșim ca racii?

Când Eneas din Troia pe mare a plecat

Vorbea în limba noastră străbună și aleasă.

Iar Ulpius Traianus și-n scris a afirmat:

,,În Dacia voi merge, mă voi întoarce-acasă!”

S-o urle cui l-o crede c-o sută șaij ̓ de ani

Strămoșilor le-ajunse să-și uite tot trecutul.

Nu Herodot spusese că tracii sunt titani

Și numeroși ca hinzii, luând-o cu-nceputul?

Ce dacă și bulgarii s-au așezat aici?

Nu am nimic cu nimeni -nevastă-mea-i cumană-

Eu frate sunt cu frații, dar cu vrăjmașii bici!

Și n-am de gând să-ngădui să mi se dea pomană.

Când ăl dintâi catolic cuvântul și-a călcat,

Eu te întreb pe tine acum, pe ce criteriu,

Îngenunchind la tronu-i cu aur cumpărat,

Îi cerem voie papei să ne numim imperiu?

DOBROMIR HIRZ:

Da, văd! Summus Pontifex are umor profan,

Iar gândurile negre îți vin acum grămadă.

De ce nu-i joci o farsă ca la Aristofan,

Să simtă în oglindă această mascaradă?

Tu i-ai putea răspunde că-i mulțumești nespus,

Dar că-n numirea dată nu înțelegi ce scrie.

Semnează-te cu stimă, umil și preasupus

Ioniță Imperator Bulgaro-Vallachie.

Cântul VII. Cântec de iubire

Ana, Ioniță Caloian.

ANA:

Iubitul meu de-o viață,

Iubitul meu de veacuri,

Nu-ți obloji cu leacuri

A inimii povață.

Doar știi că împreună

Prin porțile-nchisorii

Putem străbate norii

Ținându-ne de mână!

Tu știi că marea-albastră cu valurile line

Mereu mă ascultase cand ii vorbeam de tine?

Mi-a dat să-ți dau la rându-mi un mic căluț de mare

În loc de roibul tânăr pe care-alergi călare.

Văzduhul ninse-o pană

De pasăre de pradă

Ce cuteză să cadă

Din trup atins de rană.

Și fiindcă-ți sunt soție,

Și te iubesc cum norul

Iubește-n aer zborul,

Eu ți-am adus-o ție.

Tu știi că ceru-albastru, cu păsări-zboruri line,

mereu mă ascultase cand ii vorbeam de tine?

Mi-a dat să-ți dau la rându-mi, purtat în jos de-o boare,

În loc de vânt și ploaie, un peticuț de soare.

IONIȚĂ CALOIAN:

Iubita mea de-o viață,

Iubita mea de veacuri,

Sunt învățat pe față

Să stăvilesc atacuri.

C-am fost mințit mă doare.

Sunt toți niște paiațe!

Dar când te țin în brațe

Îmi uit de supărare

Raft cu păpuși ți-e lumea, în jur natură moartă.

De-acolo, fără voie, eu ți-am deschis o poartă.

Prin ea, căci soarta-i crudă, pătruns-ai cu sfială

Într-un ocean de patimi, în lumea cea reală.

N-ai vină, stea frumoasă,

Că ai un soț pe care

îl vezi plecând călare

În loc să stea acasă.

M-apasă greu tiarra!

Un papă diabolic

m-a botezat catolic.

Dar eu îmi apăr țara!

Raft cu păpuși ți-e lumea, în jur natură moartă.

De-acolo, fără voie, eu ți-am deschis o poartă.

Prin ea, căci soarta-i crudă, pătruns-ai cu sfială

Într-un ocean de patimi, în lumea cea reală.

Cântul VIII. Vestea lui Ivanko.

Ivanko, Dobromir Hirz.

IVANKO:

Plăieși urâți ca dracul,

Cu fețe de jivine,

și cracii ca aracul

Nu v-a fost dor de mine?

Muieri cu iz de pește

Copii abulici bine

Cu râie între dește

Nu v-a fost dor de mine?

Domnițe parfumate

Cu gusturile fine

Și forme ravisante,

Nu v-a fost dor de mine?

Venit-am într-un suflet la piatra de hotare

Lui riga Ioniță să îi aduc scrisoare.

Ce mi-a fost dat sa aflu, că l-au încoronat?

Că papa l-a uns rege, dar nu și împărat?

DOBROMIR HIRZ:

Ce cați aici putoare?

Găsesc ca nu ți-e bine!

Doar moarte-ar fi datoare

Să prindă dor de tine!

IVANKO:

Ce urlii Dobromire?

Doar n-ăi fi suparat

Că marea ta iubire

Pe mine m-a luat?

Te scoate din sărite

Că văd cu ușurință

Cum papa – sfânt părinte

S-a râs de Ioniță?

DOBROMIR HIRZ:

Ivanko, nu mă face să te azvârlu-n mare!

Pe fruntea ta îngustă să scriu cu roș ,,trădare”.

De nu dispari în ceață, tu mă forțezi de-ndată

Să-nfig pumnalu-n tine și făr de judecată.

IVANKO:

Nu te zburli, fârtate,

Că n-am venit cu rele!

Ba daruri minunate

Vor fi veștile mele.

Eu, cum mă știi din fire

Că vreau doar împăcare,

Adus-am, Dobromire,

Lui Caloian scrisoare.

Măria Sa-mpăratul

Constantinopolitul

Îi ocrotește statul

Și-i recunoaște titlul.

DOBROMIR HIRZ:

Dă cartea și întinde-o că pun câinii pe tine.

Ți-or face brazdă-n carne și n-o să-ți fie bine.

IVANKO:
Mă duc. A! Împăratul mai are și-o cerință:

Să vă-mpăcați cu mine, de credeți de cuvință.

Cântul IX. Alianța

Dobromir Hirz, Ioniță Caloian.

DOBROMIR HIRZ:

Te văd o clipă singur

și-ți dau, Măria Ta,

Un document ce sigur

Te va îmbărbăta.

Ivanko ucigașul

În sol s-a travestit

și-și soarbe adălmașul

jurând că-i om cinstit.

De-i ști că el slujește

Pe regele din Est,

Vei da-o-n latinește

țipând: Mortua est!

Dar vestea ce-o aduce e zvon de sărbătoare

Mai bine tac din gură, o vei citi-n scrisoare.

IONIȚĂ CALOIAN:

(după ce citește)

Chiar el, Isac al II-lea

Se dă a cinstei pradă

Căci vrea să-și scape pielea

De-a patra cruciadă.

Himera-n zări se naște:

Mă vrea ca aliat.

În schimb va recunoaște

Că eu sunt împărat.

În lumea lui cea hâdă

De șiretenii plină,

Leon n-o să mai râdă,

Căci papa-n tron suspină.

Condiția e aspră, nu pot să-nchin libații

Iertând pe ticălosul ce mi-a ucis fârtații.

Cântul X. Cruciada a patra

Corifeul, corul.

CORIFEUL:

Frângându-și trupurile sure

La trântă prin tării strălucii,

Născuți din fum ori cețuri pure,

Nori grei vestesc războiul crucii.

Champagne, Île de France, romanii

Saint-Pol-Sur-Mer, Amiens și alții

Au ca suprem deviz: ,,Ori banii,

Ori ne-ncărcăm cu decorații!”.

CORUL:

În frunte-i Balduin de Flandra,

Ce vrea să sfarme un imperiu.

Cu sabia-mpungând buleandra

Norocului cel nins din ceriu.

CORIFEUL:

În spre Ierusalim se-avântă

Armata cea din ,,soare-apune”;

Dar drumul către Țara Sfântă

E groaznică diversiune.

Le dai tu Caloiene voie

Să calce deci în țara care

De frică sau cu bunăvoie

Ți-a scris un stih de împăcare?

CORUL:

Ici c`est l`prince Baldouin de Flandres,

Il a conquis l`royaume immonde.

De son epée tranchante depende

Le marche de cette partie du monde.

CORIFEUL:

Pe împărat îl vor răpune

Bizanțul va cădea sub arme

Și-n loc pe tronul vechi vor pune

Un cruciat ce-o să ne sfarme.

Așa se naște tragedia!

Corăbii zeci prin tulburi spume

Din mări purta-vor chezășia

Celui mai mare jaf din lume.

CORUL:

The king will be Baldwin of Flanders

He conquered the wicked empire,

And by his sword he gives the answers

On who the whole world should admire.

ACTUL II

Cântul XI. E bine oare ce-am făcut?

Ioniță Caloian

IONIȚĂ CALOIAN:

Mi-au traversat de-a lungul țara

De parcă nici n-ar fi trecut

Dar îndoiala-și vâră ghiara:

E bine oare ce-am făcut?

Să le fi dat și de mâncare

Și tot nu s-ar fi abătut

Urmându-și drumul către mare.

Dar oare-i bine ce-am făcut?

Când Balduin lovi o treaptă

Inelu-n praf i-a fost căzut

Îl ridicai și-n mâna-i dreaptă

L-am pus, dar bine-i ce-am făcut?

E bine oare ce-am făcut?

Azi îndoiala-și vâră ghiara.

De parcă nici n-ar fi trecut

Mi-au traversat de-a lungul țara.

Cântul XII. Vești rele

Dobromir Hirz, Ioniță Caloian.

DOBROMIR HIRZ:

Vești negre răzbat din imperiul de sud

Coșmarul domnește în țara prădată.

Orgii se încheagă și trupuri asud

În sala de tron cea temută odată.

Un steag-curcubeu subt un țel incolor

Își scutură pânza-ncărcată-n neștire

Cu colbul gălbui de sub tălpile lor

Jucate în hore pe cărți de gândire.

Oștirea lui papa, acum pomenită,

Dădu bietul rege mâncare la pești.

Și-n furia ticăloșiei mocnită

Vrea vechile lui teritorii grecești.

IONIȚĂ CALOIAN:

În Constantinopol au ars biblioteca;

Deschisă-i cărarea spre secole noi

Ce-și scaldă în beznă bătută poteca.

Deci n-au acceptat alianța cu noi!

Atunci, Dobromire, vom bate război

Vor rupe pământul răcnind ,,Văleleu!”

Cum urlă ciobanul prădat după oi

Sau fiara vânată, din gură de leu.

Cântul XIII. Război

Corifeul, corul.

CORIFEUL:

Iată-i, vin!

Se scoboară din șes cu pas apăsat.

Balduin

Scuipă sfinți, supărat ca văcarul pe sat.

Înarmați

Suntem noi, drepți copaci arvuniți fără bani.

Ajutați

De ai Anei fârtați- zeci de mii de cumani.

CORUL:

Duhul cel din mlaștini- iazma locului flămândă-

Cere la ospețe trup călit în râu de fier.

Norii se arată, însă ploaia stă la pândă,

Aburind apusul într-un roș și vânăt cer.

CORIFEUL:

Nu-s minciuni:

Căpitanul de Bois prinse-o pală de vânt

Prin perciuni,

Ș-apoi snop de săgeți îi făcură veșmânt.

Cruciați

Fug zbierând ,,Mon Dieu!” sau ,,Oh, God! What the fuck?”

Spăimântați

De oștenii lui Caloiohannes-olak.

CORUL:

Cei mai tineri sar cu ochii strâns inchiși la luptă

Nu vor ei războaie, din păcate nici urmași,

Însă cei purii cu părul gri și falca suptă

Taie ca pe fructul dat în pârg pe cei vrăjmași.

Cântul XIV. Singurătate

Ana de Cumania.

ANA:

Țes pânza la mână, nicicum prin războaie

Căci tabla cu bețe din lemn ce-mpletește

Covoare și pânze, urât se numește.

Un nume de boală ce coace buboaie!

Același cuvânt cântărind mai presus

Războiul- pedeapsa mâniei de sus!

Luat-ai cu tine și visele mele

De mamă de prunc și stăpână de țară.

Mi-ai smuls chiar și zborul prin câmpi de secară,

Cu părul-coroană de crini și lalele.

Șerpi negri ai spaimei războaiele fată.

Războiul acesta-i coșmarul de fată.

Voi coase dantelă albastră ca lacul

Cu gândul la tine, cu gândul la Soare!

Ș-apoi voi țipa, născocind că mă doare

Un deget sau palma îmmpunse cu acul.

Dar singurul lucru de plâns și de patemi

E însuși războiul -vâltoare de lacrimi.

Cântul XV. Victoria și prizonierii

Ioniță Caloian, corul, Dobromir Hirz, Ivanko, Balduin I.

CORUL:

Tu, cal dalb cu aripi! Tu, cerb roș cu coarne

Bătute cu pietre de-agat uriașe!

Voi, lei in armură ce ziceți din goarne!

Tu lebădă rege, voi iele gingașe!

În basme rămâneți, nu prindeți culoare

Și carne pe oase să nu vă-nflorească!

Azi nu e în lume minune mai mare

Ca vestea izbânzii ce-o fi să domnească.

CALOIAN:

Victoria noastră e glasul dreptății

Ce nu se tocmește cu aur în piață.

În marea spurcată a atrocității

Plutește bărcuța speranței de viață.

În Adrianopol, prin mlaștini murdare

Prin care se-ascunde de om salamandra

Am prins, dup-o lungă și grea căutare

Pe Baldwin întâi, împăratul de Flandra.

Poftește acum cu respect, împărate

Frumoasa ta spadă ce taie în piatră.

I-e dor, cred, de brațele-ți aristocrate!

BALDUIN I:

Recunoscător sunt, mon roi et mon maitre!

CALOIAN:

Prin spate-i curg lanțuri, prin față poporul.

Nici mândră nici armă nu-i mângâie coapsa.

Kirie Ivanko, pe veci trădătorul,

Își merită soarta și aspră pedeapsa.

DOBROMIR HIRZ:

Și fapta-ți și vorba cea otrăvitoare

Ce stau în cruciș cu gândirea-nțeleaptă

Vor merge cu tine la spânzurătoare.

Dar stăi! Nu te plânge, sentința e dreaptă!

IVANKO:

O fi Dobromire! N-oi face pe breazul,

Precum o mioară pierdută de turmă.

Să nu urlii ,,Hop!” până nu sari pârleazul

Căci încă nu știm cine râde la urmă.

CORUL:

Voi, broaște țestoase cu nume de pictori

Ce-n luptă-și arvârlu puternică brânca

Trasând rezultantă din suma de vectori.

Tu, tânăr din Krypton puternic ca stânca!

În basme rămâneți, nu prindeți culoare

Și carne pe oase să nu vă-nflorească!

Azi nu e în lume minune mai mare

Ca vestea izbânzii ce-o fi să domnească.

Cântul XVI. The English spoken conspiracy

Balduin I de Flandra, Dobromir Hirz.

BALDUIN I:

Parler francais?

DOBROMIR HIRZ:

Non, pas de tout!

A little English maybe, poate!

BALDUIN I:

It sucks, but I know English too...

DOBROMIR HIRZ:

Only a few words, împărate.

BALDUIN I:

You seem to be a man of trust.

My heart is pumping endless sorrow

I would enjoyed with burning lust

Thy brains, thy skills, to seek and borrow.

It seems that I don`t have much time

Thy king will punish me by hanging

This end will not be as sublime

As where my long-dreamed goal is aming.

DOBROMIR HIRZ:

What do you want to say, milord?

I frankly understand your reason,

But I have sworn on iron sword

Not to offend my friends with treason

BALDUIN I:

A blast of grace uppon your soul

Will wash away these games of conscience.

Recieving this you must enroll

To my beliefs and not my vangeance.

DOBROMIR HIRZ:

The grace of whoom? I`m too confused.

In metaphores you`ve paint thy sentence

And terms that I have never used

Wich have to me a morbid flagrance.

BALDUIN I:

I`ll speak up, then. Come hold my hand,

Accepting this you`ll not be sorry:

From just a little thread of sand

You`ll be my right hand man of glory!

Just think about it!

Think about it!

Yeah!

Cântul XVII. Conștiința

Dobromir Hirz.
DOBROMIR HIRZ:

De-ar dormi întins o lună

Și apoi ar fi privit

Cer de soare văduvit

Ce-mprumută trup de lună,

Omul n-ar putea să spună

De-i nadir sau e zenit.

Tot așa și eu acuma

Pilde-n pulberi desenez:

Fac un bine sau trădez?

Lepăd de pe zamă spuma

Focul să nu-și piarză urma,

Sau cucută îi pisez?

Sufletu-mi se frânge-n două

Ca spinarea de măgar.

Nici valah și nici bulgar

Nu mai sunt, căci lumea nouă

Picura-va stropi de rouă

Grei, la mine-n buzunar.

Plânge prunc și plânge mamă.

Plâng părinții din mormânt.

Babele îngaimă cânt

Jalnic bocet. Doamne, ia-mă!

Sunt o notă într-o gamă

Scrisă făr de simțământ!

Cântul XVIII. Moartea lui Caloian

Ioniță Caloian, Dobromir Hirz.

Dobromir îi împlântă cuțitul în spate lui Caloian.

IONIȚĂ CALOIAN:

Nu-i vamă să te ierte de nu-i plătești orice!

Am cucerit Bizanțul, dar cel înfrânt sunt eu,

Căci sfinții te mănâncă de tinzi spre Dumnezeu.

Și-n viața următoare am să mă-ntreb: ,,De ce?”

(moare)

DOBROMIR HIRZ:

Mă iartă, scump prieten! Ca Iuda te-am trădat!

Sunt slab, iar slăbiciunea mă-mpiedică să risc.

De pe pământ furtuna cu suflet greu o isc

Din sânge drum croindu-mi spre pomul lăudat.

O dată și o dată tot vei fi fost înfrânt

Și m-ai fi dus cu tine pe lumea de apoi.

Blestemul lui Ivanko, șiret ca un vulpoi

Nălțându-mă pe mine, băgatu-te-a-n pământ.

N-ai teamă, Ioniță! Nu scap nepedepsit.

Cu greu am frânt mlădița iar cugetul mi-e greu

Cu toate astea însă, te voi iubi mereu

Și-mi plâng cu lacrimi fapta, prieten mult iubit!

Cântul XIX. Bocetul Anei

Ana de Cumania.

ANA:

De-i drept c-ai murit, nici eu nu mai sunt vie.

Tu nu știi că inima mea-ți aparține?

Când clipa-ngropării va fi ca să vie

De tine m-oi prinde ca vița de vie.

M-oi prinde de tine!

O pană ți-am dat și-un căluț mic de mare

Ce-n zbor și-n galop să-ți dea forțe vrăjite.

Acum, scump iubit, ți le-așez la picioare,

Căci forța iubirii s-a rupt sub vâltoare

De lănci otrăvite!

Te vei îmbrăca în cămașă cu floare.

Deasupra, cusută măiastru, o capă

Și-o tolbă ți-oi pune cu vin și mâncare,

Iar pinteni din aur la cizme, cu care

Să intrii în groapă.

Voi plânge iar plânsul va naște oceane

De lacrimi sărate ce-oi sparge sub geană.

Steluțe pe boltă vor fi milioane.

Din ele coroane și medalioane

Voi da de pomană.

Cântul XX. Epilog

Corifeul, corul.
CORIFEUL:

Pe veci uitat vei fi de-ai tăi

Ce nimicindu-se-n războaie

Din lupi au devenit potăi

Și al tău nume -cânt de ploaie.

CORUL:

Iene-iene, Caloiene!

Ia cerului torțile

Și deschide porțile!

Iene-iene, Caloiene!

CORIFEUL:

Istoria se scrie strâmb

Precum o știe lumea-ntreagă,

Căci trupul vremii e scălâmb

Sub rănile ce nu își leagă.

CORUL:

Caloiene-iene-iene!

Ia torțile cerului-

Porțile eterului!

Caloiene iene-iene!
CORIFEUL:

Tu, Caloian ne-nsuflețit,

Ești biet descântec pentru ploaie

Sub vânturi ce s-au întețit

Sculptând în munți și în pietroaie.

CORUL:

Caloiene iene-iene!

Cerului silfidele

Porți acum deschide-le

Caloiene, iene-iene!

CORIFEUL:

Sub straie dalbe trup de lut

Din țarna ce te va poci

Ca pe un sac cu grâu umplut

Te-or îngropa și vor boci.

SFÂRȘIT