PIEŢE CU CONCURENŢĂ IMPERFECTĂ

Oligopolurile
Concurenţa multifirme cu produs diferenţiat
Indicatori de apreciere a gradului de concurenţă
Protecţia concurenţei
Oligopolul

desemnează situaţiile unor pieţe în care există un

număr restrâns de producători/ofertanţi şi un număr
relativ ridicat de cumpărători (caracterul de atomicitate
a cererii se menţine).
Oligopolul
fiecaree firm
ffirmă
m aflată
mă a ă în în pozi
ppoziţie
iţie de d oligopol dispune de
puterea de a influenţa preţul pieţei,
deciziile pe p care care le
l iaia nnu pot p fi f şi ş nu
nu sunt
s t ccomple
complet
pleet
independente nte
tee ddee deciziile
d ilee ccelorlal
celorlalte
ce rlallte
tee ffirme
fi e (i
(impune
impunee lluareaa în
consideraree a pposibilelor orr reacţiiţii alee concurenţilor)
ţ )
nicii una
unaa nu u este
e e dee regulă
re ă suficient
s
suf t dee puternicăă pentruu a
impunee preţul ul săuu celorlalte
Firma:

Concurenţială = receptoare de preţ (price takers)

Monopolistă = fixează unilateral preţul (price
makers)
Oligopolistă = caută preţul convenabil tuturor
(price seekers)
forme de oligopol

existenţa sau absenţa diferenţierii produselor:

- oligopol pur
- oligopol diferenţiat.
legăturile
g turi
gătu rile reciproce
p (gradul
(g de coordonare)
coordon
onaareee):
):
- oligopoluri complet coordonate (înţelegeri directe)
- oligopo
ooligopoluriri parţial coordonatee (coordonare spontană
sauu taci
ttacită)
ită)
- ooligopoluri fără coordona
coordonare
narrre.
e
situaţia
uaţi
aţia
ţ a maximizării profiturilor
p
profitu or:
or
- ooligopolul complet
comple
plet
- oligopolul parţial al.
al
oligopolul presupune mai ma degrabă o coordonare spontană
decât acorduri directe.
fiecare firmă ia în n co
cconsiderare
onnsiderare răspunsul aşteptat din partea
concurenţilor vis
viiis
is-s-a-vi
vvis
is de propriile acţiuni şi îşi stabileşte
stabileşt
propriile
p p politici
p comerciale în concordanţă ţ cu acesta.
În aceste cazuri potp aparep 2 tipuri
p de relaţii ţ concurenţiale:
ţ
– eexistenţa şi acceptarea
acce unei firme lider a cărei influenţă
este dominantă
– ccooperare voluntară (fără cadrul organizaţional, acorduriacordu
sau firmă lider) determinată de interese
int comune, etica
afacerilor şi toleranţă reciprocă.
Nu există un model general al echilibrului în condiţii
de oligopol

modele:
-C
Cartel
artel (coordonare completă)
-Fiirma lider (oligopol
-Firma (olig asimetric)
-Cererea pliată
-D
DUOPOLURILE: Cournot (dublă dependenţă),
Stackelberg
erg (duopol
( asimetric),
as Bowley (dublă
dominaţie)e), Bertrand
e)
Situaţia de cartel

- re
reuneşte
euneşte mai multe firme sub o conducere uunitară şi
care acţionează pe piaţă ca un unic ofertant
- monopol de facto
- se fixează preţuri şi cote de producţie
- problema delicată este cea a repartizării cotelor de
producţie între unităţile componente
- maximizarea profiturilor însumate ale cartelului:
Vma = Cma → [qt]
- repartizarea optimă a producţiei:
Vma = Cma = Cmai → [qi]
q1 + q2 + ... + qn = ∑qi = qt
- structuri de costuri asemănătoare
Situaţia de cartel

p’ C
Cma3
Cma1 Cma Cma
2

Vma

q1 q2 q3 qt q
Firma lider

- firma dominantă pe o anumită piaţă

- produce şi oferă cantitatea cea mai mare de mărfuri
- nici o altă firmă de dimensiuni comparabile (apropiate)
- costuri mai reduse decât ale celorlalţi concurenţi
- condiţiile de producţie nu permit monopolizarea
completă a pieţei
Firma lider

Oi (Cmai)
CL
pi
pL

CmaL Ct
VmaL
qi qL qt q
Cazul curbei pliate a cererii

- explică rigiditatea relativă a preţurilor pe pieţele

contemporane
- producţia tinde a se stabili la nivelul punctului de
inflexiune a curbei cererii = punct de ruptură
- variaţia costurilor de producţie trebuie să fie substanţială
pentru a determina adaptări ale preţurilor şi ofertei
- interval de stabilitate (p=ct.,q=ct.):
r’’ < Cma < r’
Cazul curbei pliate a cererii

Cma’
p’ Cma
r’ Cma’’

r’’ C
q’ q
Vma
Concurenţa monopolistică

Cmas Cmal
Cml
p0
p1 C0
Vma0
C1
Vma1Ct
q0 q1 q
principale forme de concurenţă:

Ofertă Număr mare de Număr redus de Firmă

Cerere agenţi agenţi unică
economici economici
Număr mare de Concurenţă Oligopol Monopol
agenţi economici perfectă
Număr redus de Oligopson Oligopol Monopol
agenţi economici bilateral contracarat
Firmă Monopson Monopson Monopol
unică contracarat bilateral
Concentrare economică:

– modificare structurală a pieţei rezultată din fuziuni,

achiziţii sau dezvoltare, concretizată în creşterea ponderii
anumitor unităţi economice într-o anumită ramură.
Cri = ri / rm
unde: ri = ritmul de creştere a firmei i
rm = ritmul de creştere mediu al ramurii
Indicatori de apreciere a gradului de concurenţă:

Coeficientul de concentrare Jones:

Cc = S1 + S2 + ... + Sn
unde: Si = ponderea fiecărei firme în ramură

Coeficientul Herfindahl-Hirschman:
HHI = S1 2 + S2 2 + ... + Sn 2
Puterea de monopol (sau de piaţă):

–exprimă capacitatea unei firme de a influenţa formarea

echilibrului şi, implicit, nivelul preţului pieţei.
Măsurarea puterii de monopol (PM) se poate realiza pe baza
inversului elasticităţii cererii (ep) specifice pentru produsele
unei firme:
PM = 1 / ep
-posibilitatea de influenţare a preţului este cu atât mai
ridicată cu cât cererea adresată firmei este mai inelastică
-firmele care se confruntă cu o curbă a cererii orizontală (ep=+∞),
caracteristică concurenţei perfecte, nu au nici o posibilitate de influenţă
asupra preţului, din moment ce un preţ cât de puţin mai ridicat ar conduce
la prăbuşirea completă a vânzărilor .
Puterea de monopol (sau de piaţă):

Măsurarea puterii de monopol (PM) se poate realiza şi pe

baza excedentului relativ a preţului peste nivelul costului
marginal (Lerner):
PM = (P – Cma) / Cma
- în practică (şi în analiza costurilor pe termen scurt) Cma poate fi
aproximat prin Cmv:
PM = (P – Cmv) / Cmv
Gradul de concurenţă:

GC = Nf / Nmax
unde: Nf = numărul firmelor existente
Nmax = numărul maxim de firme ce pot acţiona pe piaţă
Nmax = Ct(P) / DME
unde: DME = dimensiunea (scara) minimă eficientă a firmelor
Combinarea prodfactorilor

Factorii de producţie
Producţia
Combinarea prodfactorilor
Factorii de producţie:

• resurse economice atrase şi folosite în activitatea economică.

• corespunzător fiecărei categorii de resurse, factorii de producţie se
grupează astfel:
❍natură,
❍forţă de muncă,
❍capital şi
❍informaţii.
Capital:

• bunuri destinate şi folosite în activitatea de producţie în vederea

obţinerii altor bunuri economice.
❍Bunuri indirecte
❍Bunuri pentru producţie
• capital bănesc
• capital tehnic (în funcţiune)
• capital social
Circuitul şi rotaţia capitalului:
• B ® M ® B' , B' = B + Δb

Capital Bunuri Capital

bănesc capital marfă

Factori de Combinare Marfă

Bani
producţie
I E

APROVIZIONARE PRODUCŢIE DESFACERE

Cheltuieli Costuri Venituri
Circuitul capitalului:

• parcurgerea de către capitalul în funcţiune a unui ciclu de

producţie, adică trecerea succesivă prin cele trei stadii ale
procesului de producţie (aprovizionare, producţie propriu-zisă,
desfacere), pe parcursul cărora îmbracă 3 forme funcţionale: bani,
bunuri, marfă
Rotaţia capitalului:
• reluarea continuă a circuitului capitalului

Viteza de rotaţie a capitalului:

◗ numărul mediu de rotaţii pe care o unitate
de capital o parcurge într-o perioadă de
timp, de regulă un an.
Combinarea factorilor de producţie:
Realizarea oricărui bun presupune folosirea
anumitor factori de producţie, în anumite
cantităţi şi de o calitate adecvată
• operaţiune tehnico-economică de punere în contact a 2 sau mai
mulţi factori de producţie pentru obţinerea de bunuri economice
• aspecte cantitative
• aspecte structural-calitative
 Combinarea factorilor de producţie:

Posibilă datorită proprietăţilor prodfactorilor:

• adaptabilitatea
• complementaritatea
• substituibilitatea
• divizibilitatea perfectă
Expresia a 2 laturi proprii producţiei:
• combinarea tehnică
• combinarea economică
Combinarea tehnică:
• are în vedere posibilităţile tehnice şi tehnologice de fabricare a unui
anumit bun

Y
T1
T2
T3
T4
T5
• reflectată prin funcţiile de producţie
T6
Q
X
Funcţiile de producţie:

• relaţie dintre intrările şi ieşirile din procesul de producţie, între tipul

şi cantitatea de factori folosită şi volumul maxim de producţie ce se
poate obţine după o anume tehnologie (combinare).
Q = f(Fpi)
Q = f(L,K,N,...)
Combinarea tehnică:
curba de indiferenţă a producătorului

• ansamblul (locul) combinaţiilor dintre diferite cantităţi din doi

factori de producţie care asigură acelaşi nivel al producţiei
• fiecărui nivel posibil al producţiei îi corespunde o asemenea curbă
Combinarea tehnică:
curbe de indiferenţă ale producătorului

y2
y1 Q4
Q3
y0
Q1 Q2
0 X
x0 x2
Combinarea tehnică:
relaţiile (funcţiile) de indiferenţă ale
producătorului

• combinaţiile posibile din diferite cantităţi de factori de producţie

corespunzătoare fiecărui nivel posibil al producţiei
• pentru doi factori de producţie este vorba de o familie de curbe de
indiferenţă (isoprodus, isocuante)
Qi = f(X,Y)
Combinarea tehnică:
rata marginală de substituţie între factori

• cantitatea suplimentară dintr-un anumit factor de producţie care

trebuie folosită (consumată) pentru a compensa reducerea cu o
unitate a cantităţii consumate dintr-un alt factor, astfel încât
cantitatea produsă să rămână aceiaşi.
• această cantitatea este determinată de raportul dintre
randamentele/productivitatea marginală a celor doi prodfactori.
Combinarea tehnică:
rata marginală de substituţie între factori

yo A

-Dy
y1 B
C
+Dx Qi
a Bi
0 x0 x1 X
Combinarea tehnică:
rata marginală de substituţie între factori

Dx Wmg( y )
Rms = =
Dy Wmg( x )

x 1 - x 0 Dx CB Wmg( y )
Rms = = = = ctg (180 - a ) = - m B =
y1 - y 0 Dy AC Wmg( x )
 Combinarea economică:
restricţia (constrângerea) de buget a
firmei
• mulţimea tuturor posibilităţilor de cumpărare a diferite cantităţi de
factori de producţie necesari în limita bugetului (capitalului)
disponibil al firmei.
Constrângerea bugetară în cazul particular a doi prodfactori se
exprimă sub forma dreptei bugetului.
 Combinarea economică:
dreapta bugetului firmei (isocost)

• totalitatea combinaţiilor dintre cantităţile maxime din doi factori

de producţie care pot fi achiziţionate în limita bugetului
(capitalului) de care dispune consumatorul la un moment dat.
• fiecărui nivel posibil al bugetului îi va corespunde o asemenea
dreaptă.
Combinarea economică:
dreapta bugetului firmei (isocost)

B1 B2 B3 B4
X
Combinarea tehnico-economică
- decizia (optimul) producătorului

• dat fiind un anumit nivel al capitalului firmei (bugetulul), care este

producţia maximă ce poate fi realizată
• dorind obţinerea unui anumit volum de producţie, care este cel mai
redus cost la care poate fi realizat
Decizia (optimul) producătorului:
B=ct.® Qmax=?

M
.N

yO O
Q3
P Q2
B Q1
x
0 xO
Decizia (optimul) producătorului:
Q=ct.® CTmin=?

Y
M
N

yO O
P R
Q
B1 B2 B3 B4
0 xO X
Eficienţa folosirii factorilor în producţie (randamente /
productivitate):

• productivitate:
- globală
- factorială
• productivitate:
- medie
- marginală
• coeficientul factorial:
- mediu
- marginal
• elasticitatea factorială
 Q
Randamente factoriale:
C
Qmax
• randament crescător: B
QT
e >1
• randament constant:
Fp ( i )

•randament descrescător:
e Fp (i ) » 1 A

0 qA qB qC qFp(i)
0 < e Fp (i ) <1

A’
DQ(%) B’
Wmg C’
eFp(i) = =
Dq (%) W Wm
Fp(i]
i 0
0 qA qB qC Wmg qFp(i)
TEORIA COSTURILOR

Consumul factorilor de producţie

Costul de producţie
Tipologia costurilor
Consumul prodfactorilor:

❍Natură – cantitativ (limite de evidenţiere) şi

valoric,
❍Forţă de muncă – cantitativ (număr lucrători,
timp de muncă) şi valoric (cheltuieli salariale)
❍Capital fix = uzură şi valoric (amortizare)
❍Capital circulant – cantitativ (consumuri
specifice) şi valoric (preţ)
❍Informaţii – valoric (preţ).
Costul de producţie:
• expresia monetară (bănească) a consumului total de
prodfactori
Cost economic = Costuri implicite + explicite
• Costuri implicite - echivalentul monetar al
consumului din anumiţi factori de producţie folosiţi
cu titlu gratuit.
• Costuri explicite - cheltuieli efective pentru
procurarea factorilor de producţie folosiţi la
realizarea bunurilor economice (costul propriu-zis al
producţiei, cost contabil).
• Costuri globale
• Costuri unitare (medii)
• Costuri marginale

• pe termen scurt: fixe şi variabile

Costuri:
• pe termen lung: variabile
Relatii de calcul:

• CT = CF + CV, CV = f(Q)
• Cmf = CF / Q
• Cmv = CV / Q
• Cmt = Cmf + Cmv = CT / Q
• Cmg = ΔCT / ΔQ
Evoluţia costurilor pe termen scurt:

Costuri Costuri
globale unitare

CT Cma

Cmt
Cmv
CV

CF
Q qA qB Q
Pragul de rentabilitate si pragul de
faliment:
• Prag rentabilitate = Cmt min
• Prag faliment (inchidere) = Cmv min
Costul pe termen lung
Costuri

Cmt1 Cmt6

Cmt1(min) Cmt2 Cmt5

Cmt3 Cmt4 CTL
Cmt2(min)

t1 t2 t3 t4 t5 t6
timp
 Căi de reducere a costurilor de producţie:

• de identificat:
PROFITUL
Conţinut economic
Forme de profit
Determinarea mărimii
Factori determinanţi
Profitul - Excedentul veniturilor totale
peste nivelul costurilor de producţie.
- Formă de venit obţinută în urma folosirii factorului capital în cadrul activităţii
economice (în sens restrâns) sau rezultat de ansamblu al acestei activităţi (în
sens larg).
 raţionalitate, profit şi rentabilitate
Recunoaşterea activităţii ca socialmente utilă
Eficienţa activităţii economice
teorii asupra profitului:

•remuneraţia factorului capital (preţ, dobândă),

•recompensă pentru investire,
•retribuirea întreprinzătorului,
•beneficiul organizării şi conducerii (combinarea) unei
activităţii economice utile şi eficiente,
teorii asupra profitului:

•recompensă pentru inovaţie,

•primă pentru asumarea riscurilor de către întreprinzător
•rezultatul unor dezechilibre pe piaţă sau conjuncturi
favorabile producătorului (ofertantului),
•efect al concurenţei imperfecte.
funcţiile profitului:

•stimulează progresul tehnic

•stimulează asumarea riscului de către întreprinzători
•stimulează creşterea eficienţei
•asigură resurse pentru dezvoltare
•asigură resurse pentru activităţi sociale
 Profit normal (obişnuit)

• minimul de câştig considerat satisfăcător pentru ca întreprinzătorii

să-şi investească capitalul într-o anumită ramură, regiune, economie.
Este însuşit în general de către toţi agenţii economici.
 Profit suplimentar

• câştig (de regulă cu caracter temporar) peste cel obişnuit realizat de

către agenţii economici cei mai eficienţi (peste media ramurii).
Stimulent pentru preocuparea permanentă de reducere a costurilor şi
introducerea de noi produse şi tehnologii.
 Profit nelegitim (necuvenit)

• câştig rezultat în urma nerespectării cadrului legislativ, al regulilor

concurenţiale şi/sau al controlului pieţei.
masa şi rata profitului
Profitul (masa profitului):

Pr = VT – CT

Profit economic = VT - Cost economic

profit brut şi profit net

• înainte şi după impozitare

repartizarea profitului:

• dividende
• fonduri firmă (dezvoltare, rezervă, etc)
Rata profitului capitalul investit:

• Arată profitul obţinut în urma investirii a 100 u.m.

în activitatea respectivă. .

Pr
Rpr ( K ) = *100
Kinv
Rata profitului la cifra de afaceri:

• Arată profitul obţinut la 100 u.m. cifră de afaceri

(venit total) realizată în activitatea respectivă. .

Pr
Rpr (VT ) = *100
VT
Rata profitului la costuri (rata rentabilităţii):

• Arată profitul obţinut în urma cheltuirii productive

a 100 u.m.

Pr
Rpr (CT) = *100
CT
căi şi mijloace de creşterea a profitului
 PIAŢA DE MONOPOL

Monopolul şi formele sale

Echilibre în condiţii de monopol
Maximizarea profitului firmei monopoliste
Monopolul perfect
monopol absolut = non-concurenţă
monopol economic pur (sau perfect) realizarea
concomitentă cel puţin a următoarelor condiţii:
- unicitatea ofertei
- controlul absolut asupra resurselor
- protecţia integrală a informaţiilor
- existenţa unor puternice bariere de intrare
produsul nu are un substitut apropiat.
eliminarea concurenţei reale şi a celei potenţiale.
monopolul imperfect - există produse substituibile.
monopol incomplet - există concurenţa potenţială
=> teoriei pieţelor contestabile (disputabile)
Piaţa contestabilă sau disputabilă:
- intrarea pe piaţă să fie complet liberă şi
- nivelul costurilor necesare pentru penetrarea pieţei să
fie relativ reduse sau uşor recuperabile (implicit că şi
costurile de părăsire a pieţei în caz de eşec sunt mici).
Cauze şi modalităţi de apariţie:

eficienţa economică (concentrarea şi

centralizarea capitalurilor)
progresul tehnic
diferenţierea produselor
condiţii economice (economii de scară)
legislaţia
condiţii naturale
concurenţa neloială
 Forme de monopol:

Monopol administrativ sau instituţional

Monopol tehnologic
Monopolul asupra mărcii comerciale.
Monopol natural.
Înţelegeri secrete între firme
 Echilibrul în condiţii de monopol.
Maximizarea profitului:
Informaţii:
1. Cererea pieţei
2. Costurile de producţie
Q creşte => P scade => VT nu creşte constant şi
permanent => P şi Vmg nu sunt egale
Q creşte: Vmg > Cmg
Q optim (Pr=max): Vmg = Cmg => qO
Echilibrul în condiţii de monopol.
Maximizarea profitului:

p,Cmg,Vmg

pm Cmg

p*

Cerere (p)

qm q q* q
Vmg
 VT,CT, Pr CT
VTmax
Echilibrul în condiţii VT
de monopol.
Maximizarea Pr
profitului: max

P,C,cost,Vmg qm q qX q
Cmg

pm Cmt

C(p)

qm q qX q
Vmg
Echilibrul în condiţii de monopol:

oferta monopolului: qm

gestiuni alternative:
- maximizarea veniturilor totale (cifrei de
afaceri): q
- maximizarea producţiei raţionale: qX
Discriminări de preţ

= diferenţierea preţurilor
scop:
- sporirea profitului
- însuşirea rentei consumatorului
forme:
1. discriminare personală
2. discriminare materială
3. discriminare geografică
 Monopol cu discriminare perfectă:
însuşirea integrală a rentei consumatorului

p,Cma

p1
p2 Cma

pm

Cerere

q1 q2 qm q
Segmentarea pieţelor:

p1
p2
Cma C2
C1
Vma2
Vma1
q1 q1* 0 q2* q2
Pierderea netă cauzată de monopol

Monopsonul

Monopol bilateral
OFERTĂ DE MĂRFURI
Oferta
Determinanţii principali ai ofertei
Elasticitatea ofertei
OFERTA DE MĂRFURI
cantitatea dintr-o marfă pe care agenţii
economici sunt dispuşi şi pot să o realizeze
şi/sau vândă în funcţie de preţ, la un
moment dat, pe o anumită piaţă
o relaţie (funcţie) preţ-cantitate strict
delimitată în spaţiu şi timp:
O = f(p)
nu reprezintă o anumită cantitate concretă ci
ansamblul cantităţilor care se produc (oferă) la
diferite nivele posibile de preţ.
 Relaţia dintre ofertă şi preţ poate fi
exprimată astfel:
- cu cât nivelul preţului pentru un produs este
mai redus, cu atât mai mică va fi (de regulă)
cantitatea pe care producătorii sunt dispuşi să
o ofere
şi, invers,
- cu cât va fi mai ridicat nivelul preţului, cu
atât va fi mai mare (tot de regulă) cantitatea
pe care producătorii sunt dispuşi să o ofere.
 Oferta
P

O
p1 B

A
p0

q0 q1 Q
Factori determinanţi:

Costurile de producţie - care depind, la rândul

lor, pe de o parte, de preţul factorilor de
producţie şi, pe de altă parte, de tehnologia de
fabricaţie, de combinarea prodfactorilor
profiturile înregistrate în alte ramuri –
determinate şi de nivelul şi evoluţia preţurilor
pentru alte produse, ca şi de posibilităţile de
diversificare a producţiei, respectiv de
deplasare în alte ramuri de activitate
Factori determinanţi:
natura produsului – legat de acesta gradul de
perisabilitate a produsului, şi respectiv
posibilităţile şi cheltuielile de stocare a
produsului
situaţia economico-financiară a firmei
anticipările producătorului (în special
referitoare la preţ)
factorul timp (perioada de timp analizată)
factorul timp (perioada de timp analizată)
- sub raportul posibilităţilor efective de
modificare a volumului producţiei (ca
fundament al modificării ofertei)
Perioada ultrascurtă (instantanee, de piaţă)
– ofertă rigidă
perioada scurtă - gradul de elasticitate a
ofertei depinde de gradul iniţial de ocupare a
capacităţilor de producţie)
perioada lungă - oferta perfect elastică
(creşterea capacităţilor de producţie prin noi
investiţii)
Capacitatea de producţie - producţia
maximă ce poate fi realizată prin folosirea
integrală a dotărilor şi a timpului de lucru
(determinată de cel mai puţin productiv
element de capital fix)

Gradul de folosire a capacităţii de

producţie – raportul dintre volumul
producţiei şi capacitatea de producţie
Elasticitatea ofertei
Modul în care se modifică cantitatea
oferită dintr-o marfă oarecare (oferta),
ca urmare a modificării factorilor ce o
determină (influenţează).

Problema elasticităţi constă în esenţă a compara

modificările intervenite în ofertă cu cele care
le-au determinat şi a stabili care dintre ele sunt
mai mari
Măsurarea elasticităţii se face cu ajutorul
unui coeficient (eO) calculat ca raport între
modificarea (variaţia) procentuală a ofertei
(ΔQ%) şi modificarea (variaţia)
procentuală a factorului avut în vedere
(ΔF%): ΔQ%
eO =
ΔF%
Mărimea acestui coeficient ne arată cu cât
s-a modificat oferta la o modificare
(variaţie) cu un procent a unui anumit
factor de influenţă.
În funcţie de principalii factori avuţi în
vedere se vorbeşte de elasticitatea ofertei
în funcţie de:
 preţul mărfii – direct prop “+”
 preţul prodfactorilor (input-urilor) –
inv propr “-”
 costul de producţie – inv propr “-”
 EoCT = - DQ% / DCT%
 profit, direct prop “+”
 preţul altor bunuri
Elasticitatea ofertei în funcţie de preţ

ne arată modul în care se modifică oferta ca

urmare a variaţiei preţului, în condiţiile în
care ceilalţi factori de influenţă rămân
nemodificaţi (ipoteza caeteris paribus).
coeficientul elasticităţii ofertei funcţie de profit
(eOpr):
se determină ca raport între variaţia procentuală a
ofertei (ΔQ%) şi respectiv a profitului (ΔPr%):

Q %
eOp =
q
P %
Q % = q
q0
Q % q 0 q p0
p ecp = = = 
P % = P % p p q 0
p0
p0
Nivelul acestuia indică cât s-a modificat cantitatea
oferită la o variaţie de un procent a preţului
tipuri de elasticitate a ofertei (funcţie de preţ):

Valoare
Tipul de elasticitate coeficient Relaţii reciproce
Perfect elastică + ΔQ% +,
ΔP%0 dar ΔP%0
Elastică (1, +) ΔQ%>ΔP%
Elasticitate unitară 1 ΔQ%  ΔP%
Inelastică (0,1) ΔQ%<ΔP%
Perfect inelastică 0 ΔQ%=0 când ΔP%0,
(rigidă) adică Δq=0, Δp0
Elasticitatea – în cazul unuia şi aceluiaşi produs – nu
este identică în toate punctele de pe curba ofertei

. C

.
A
. B

a b c
q
Elasticitatea ofertei în funcţie de alţi factori

ne arată modul în care se modifică oferta ca

urmare a variaţiei unui alt factor decât
preţul produsului în cauză, în condiţiile în
care ceilalţi factori de influenţă rămân
nemodificaţi.
Modificarea ofertei funcţie de alţi factori

p
O1
O0
p1 O2
p0
p2

q* q
Cazuri atipice:

oferta de forţă de muncă

produsele agricole
constrângerile financiare
PREŢUL ŞI ECHILIBRUL
PIEŢELOR
Preţul
Problema echilibrului pieţei
Concurenţa
Preţul

reprezintă suma de bani pe care o primeşte

vânzătorul unui bun economic de la
cumpărătorul acesteia.
expresia bănească a valorii mărfurilor.
Preţul - funcţii economice:

calcul şi evidenţă (permite comensurarea

mărfurilor);
recunoaşterea valorii mărfii şi stimularea
economică a producătorului (prin recuperarea
costurilor de producţie şi asigurarea unui
profit);
distribuirea şi redistribuirea veniturilor etc.
Tipuri de preţuri:
după modul de formare există:
- preţuri libere (de piaţă)
- preţuri administrate, care pot fi după caz:
• preţuri de transfer sau
• preţuri administrate de stat
funcţie de piaţa pe care se formează (geografic
localizată) avem preţuri:
- interne (după caz, locale şi naţionale)
- externe (internaţionale şi mondiale)
Tipuri de preţuri:
din punctul de vedere al momentului la care se
referă:
- preţuri la vedere
- preţuri la termen
după conţinutul (structura) economic:
- preţuri de livrare (cu ridicata)
- preţuri cu amănuntul
altă determinare privind conţinutul economic:
- preţurile factorilor
- preţurile pieţei
Tipuri de preţuri:
posibilităţile de comparaţie în timp:
- preţuri curente
- preţuri constante (sau comparabile)
gradul de mobilitate:
- preţuri fixe
- preţuri variabile (flexibile sau ajustabile)
modul de stabilire:
- preţuri determinate
- preţuri determinabile
Tipuri de preţuri:
condiţii de formare:
- preţ de bursă
- preţ de licitaţie
- preţ negociat
- preţ de catalog (fix)
tarifele
preţul director
Formarea preţului:
Preţul se stabileşte pe piaţă, pe baza înţelegerii
cumpărătorului cu vânzătorul, ca purtători ai
cererii şi ofertei
este un rezultat al pieţei (determinat de piaţă):
P = f (C,O)
•dacă preţul este o variabilă independentă,
mişcarea sa face ca cererea şi oferta să se
modifice în sens invers una faţă de alta.
•la orice nivel s-ar situa preţul, cererea şi oferta
satisfăcute vor fi egale. S-ar părea că pe piaţă
domneşte echilibrul în orice împrejurare.
pentru piaţă cea mai mare importanţă o are
raportul dintre întreaga cantitatea cerută şi
respectiv oferită la diferite nivele de preţ, adică
raportul dintre cererea şi oferta totală:

Echilibrul pieţei:
situaţie în care cantitatea de mărfuri cerută
egalizează la cel mai ridicat nivel posibil
oferta de marfă, iar
preţul corespunzător punctului de echilibru
reprezintă preţul de echilibru.
 Din punct de vedere grafic, punctul de
echilibru corespunde întotdeauna punctului de
intersecţie a curbei cererii totale cu curba ofertei
totale.
Corespunzător acestui echilibru va rezulta:
- volumul tranzacţiilor
- preţul de echilibru.
Preţul de echilibru:

un preţ al cărui variaţie diminuează volumul

schimburilor, deci acela la care cantitatea
tranzacţionată este cea mai mare, când cererea şi
oferta satisfăcută corespunde celui mai mare
volum de vânzări şi cumpărări posibile pe piaţă.
nu este un preţ unic, ci preţul la care şi în jurul
căruia se realizează cel mai mare volum al
tranzacţiilor individuale.
nu este imuabil
Concurenţa economică
concept
funcţii (rol)
instrumente (mijloace)
accepţiuni şi forme
Concurenţa

rivalitate
întrecere
competiţie
concurs
joc
luptă
conflict
război
Concurenţa

problema cooperării

câmp de acţiune specific

condiţii:
raritate
libertate economică
Concurenţa - funcţii:
alocarea resurselor (optimă)
stimularea progresului tehnico-economic
creşterea eficienţei
egalizarea relativă a condiţiilor de producţie
ieftinătatea (reducerea preţurilor reale)
reglarea diviziunii sociale a muncii
stabilirea echilibrului micro şi macroeconomic
repartizarea veniturilor
mijloc de expansiune economică
Concurenţa - mijloace (instrumente):

de natură economică:
concurenţa directă prin preţ
concurenţa indirectă prin preţ
concurenţa în afara preţului
de natură extraeconomică
Concurenţa - accepţiuni:

Politici (strategii) comerciale ale firmelor

Structură de piaţă
Mecanism (proces) economic
Concurenţa economică - sinteză:
formă a concurenţei în câmpul economic
caracter raţional şi impersonal
întemeiată pe un spirit (şi comportament)
competitiv raţional
concretizată în strategii comerciale, în
utilizarea anumitor tehnici şi instrumente
cauza imediată este raritatea
expresia unor interese economice opuse
mecanism de realizare a echilibrului, de alocare
a resurselor (regulatorul pieţei şi activităţilor)
Concurenţa - forme:

între vânzători
între cumpărători
între vânzători şi cumpărători

- legea concurenţei
Concurenţa - forme:

loială şi neloială
legală şi ilegală
cu mijloace economice şi cu mijloace
extraeconomice
Concurenţa - forme:

activă (ofensivă)
pasivă (defensivă)
Concurenţa - forme:

omogenă şi eterogenă
deschisă şi închisă
Concurenţa - forme:

perfectă
în condiţii de monopol
imperfectă
Concurenţa - forme:
monopol
monopson
monopol bilateral
monopol contracarat
monopson contracarat
duopol
duopson
oligopol
oligopol bilateral sau contracarat
multifirme …
Concurență
15 decembrie 2020
Concurență - apreciere
Coeficientul Herfindahl – Hirschmann HHI

HHI = s₁² + s₂² + s₃² + … + sₙ²

valori posibile ( 0 .....10.000)
Si = cota de piață a fiecărei firme (pentru ușurința înțelegerii vom lua în
calcul doar firmele cu o cotă de piață > 5%
Monopol Si = 100% deci HHI = 10.000
HHI < 1500 1500 < HHI < 2500 HHI > 2500
Piață cu grad de Piață moderată din Piață cu grad de
concentrare scăzut punct de vedere al concentrare mare și
și concurență mare concentrării și concurență scăzut
concurenței
Herfindahl – Hirschmann HHI
Compania A 35% HHI = 35² + 22² + 20² + 10² +
8² + 5² + 5² = 2323
Compania B 22%
Piață moderată la limită
Compania C 20%

Compania D 10%

Compania E 8%

Compania F 5%

Compania G 5%
Forme de concurență
CEREREA 1 FIRMĂ CÂTEVA FIRME MULTE FIRME

OFERTA

1 FIRMĂ MONOPOL MONOPOL MONOPOL

BILATERAL CONTRACARAT

CÂTEVA FIRME MONOPSON OLIGOPOL OLIGOPOL

CONTRACARAT BILATERAL

MULTE FIRME MONOPSON OLIGOPSON CONCURENȚĂ

PERFECTĂ
Forme de concurență
Piața cu concurență perfectă – cazuri
rare – model de comparație
Oligopol – 75 – 80 % din totalul piețelor
Monopol – 5-10%
Alte tipuri de concurență
 PIAŢA CU CONCURENŢĂ
PERFECTĂ

CONCURENŢA PERFECTĂ
ECHILIBRE PARŢIALE ÎN CONDIŢII DE CONCURENŢĂ
PERFECTĂ
MAXIMIZAREA PROFITULUI FIRMEI PERFECT
COMPETITIVE ŞI FORMAREA OFERTEI INDIVIDUALE
Concurenţa perfectă
Nimeni nu poate influenţa în nici un fel stabilirea echilibrului pe piaţă
(preţului)
atomicitatea ansamblului economic
mobilitatea resurselor
fluiditatea pieţei
transparenţa pieţei
omogenitatea mărfurilor
Echilibrul pe perioadă ultrascurtă:

oferta rigidă (q* dat)

p
Ct(p) - Ot = 0 Ot
p* = ?

p’
Ct’
p*
Ct
q*= q q
 Echilibrul pe perioadă scurtă:

Kfix la nivelul ramurii = constant

numărul firmelor (ofertanţilor) = constant
Ct(p) - Ot(p) = 0
p* = ?
q* = ?
Echilibrul pe perioadă scurtă:

exces de ofertă (supraproducţie relativă)

exces de cerere (penurie relativă)
absorbţie
presiune
 Echilibrul pe perioadă lungă:

(costuri constante)
p
C => q*
O => p*
O O’
p’
p* OTL
C’
C
q1 q2 q3 q
Maximizarea profitului firmei perfect competitive:

informaţii:
1. preţul pieţei (dat exterior)
2. costurile de producţie
Q creşte: P > Cmg
Q optim (Pr=max): P = Cmg
Maximizarea profitului firmei perfect
competitive: VT,CT, Pr
CT VT

Prmax

P P,cost q1 qO q2 q
Cmg
Ct Cmt
p=Vmg
p*

Ot
q* q q1 qO q2 q
Maximizarea profitului firmei perfect
competitive:

Pr = max atunci când (Pr)' = 0 adică:

VT CT
(VT  CT )'    Vmg  Cmg  0
q q
de unde: Vmg = Cmg
în conc. perfectă: Vmg = p
de unde: Vmg = p = Cmg
Formarea ofertei individuale a firmei
reprezentative:

Costuri
Preţ
Oi
Cmg Cmt
Cmv

q' q'' q