Sunteți pe pagina 1din 18

Andy Szekely

5 expresii fatale
când ții o prezentare
(și cu ce să le înlocuiești)

Descoperă efectul devastator al propozițiilor toxice în prezentări și


înlocuiește-le cu expresii care aduc oamenii de partea ta

www.speakerelite.ro
5 expresii fatale când ții o prezentare | Andy Szekely

Introducere
Anumite cuvinte și expresii neatent folosite în prezentări pot înclina
sorții unui discurs de la „aplauze la final” la o reacție de genul „bine că
ești tu deștept”.

Din păcate este foarte ușor ca acestea să treacă neobservate de către


orice om care pregătește o prezentare sub presiunea timpului, mai
ales dacă nu are sute de prezentări la activ. Din fericire, ele sunt foarte
ușor de observat și înlocuit îndată ce devii conștient de ele.

De aceea, în acest e-book vei învăța 5 astfel de expresii, dar mai ales vei afla exact ce anume să
spui în locul lor. Prezentările tale vor avea mai multă putere și te vei conecta cu publicul tău într-
un mod mai autentic și mai memorabil.

Există și un „dezavantaj”. Vei dezvolta o „sensibilitate lingvistică” ce te va face mai exigent atunci
când te afli în postura de participant la o prezentare... Dar asta este mai mult problema
prezentatorului decât a ta... 

Partea cea mai bună este că o astfel de subtilitate lingvistică îți aduce un sentiment de control și
progres atunci când pregătești o prezentare. E minunat sentimentul pe care îl ai când chiar știi ce
faci, nu doar bănuiești că așa ar trebui făcut un anumit lucru...

La cât mai multe prezentări pe care să le realizezi din postura celui care chiar știe!

Inspirație!
Andy Szekely
www.speakerelite.ro

2
5 expresii fatale când ții o prezentare | Andy Szekely|

Exprimarea greșită 1

„... Nu mai are nevoie de nici o prezentare...”

Contextul

Uneori în cadrul conferințelor auzim din partea celor care fac introducerea următoarei
prezentări o formulare de genul: „Speaker-ul care urmează nu mai are nevoie de nici o
prezentare...”

Această frază este una dintre modalitățile profund greșite de a face o introducere1.

Am introdus-o aici pentru că am pățit-o de mai multe ori și știu că poate să îți pericliteze
prezentarea chiar înainte să o începi.

De ce e greșită

Să presupunem că mergi la o conferință pentru că vrei să vezi ce spune speaker-ul.

Chiar dacă îl cunoști pe cel care urmează să vorbească pe scenă, e foarte probabil că nu știi
chiar totul despre el. În plus, probabil că nu îi ții minte pe de rost biografia. De aceea, o
prezentare de un minut îți este de folos.
www.speakerelite.ro

1
Mai sunt cel puțin încă trei care strică startul prezentărilor deși ar putea fi evitate extrem de ușor cu un dram de
pregătire în plus: 1. Gazda introduce speaker-ul citind pur și simplu descrierea care există deja în materialele pe care
participanții le-au primit. 2. Gazda spune că nu îl cunoaște pe speaker dar e convinsă că va ține o prezentare superbă. 3.
Gazda ridică în slăvi speakerul și face promisiuni imposibil de acoperit de către vorbitor.

3
5 expresii fatale când ții o prezentare | Andy Szekely

Problema cea mai mare însă este cu cei care nu cunosc speakerul. Experiența mă învață că
aproape întotdeauna există oameni care nu îl cunosc.

Când aud o astfel de introducere aceștia se vor simți excluși. Îți vor pune întrebări de genul: Ar
trebui să îl cunosc? De ce nu îl cunosc? E o problemă la mine sau la cel care face introducerea?
Sau nu e relevant speakerul pentru ce mă interesează pe mine și de asta nu am auzit de el?

În final, dacă persoana nu mai are nevoie de prezentare, ar trebui să intre direct pe scenă, fără
să fie pregătit terenul.

Soluția

Rezolvarea acestei probleme este pregătirea. Responsabilitatea pentru


pregătire revine și organizatorului și vorbitorului. E un efort de echipă.

Împreună ei convin care sunt lucrurile de spus, ce anume merită scos în


evidență și cât din conținutul prezentării poate fi dezvăluit de către
gazdă.

În mod ideal gazda ar trebui să povestească o întâmplare sau să


dezvăluie un dialog pe care l-a avut cu speakerul și care reprezintă
elemente de noutate.
În al doilea rând ar fi de dorit să confere credibilitate în relație cu tema
prezentării. În final, gazda ar trebui să dea tonul emoțional în legătură cu
felul în care prezentatorul ar trebui întâmpinat când intră pe scenă.

Pasul următor pentru tine

Dacă ai de ținut o prezentare asigură-te cu o zi înainte (minim) că vei fi introdus „pe scenă” în
așa fel încât prezentarea ta să fie optimizată. Chiar şi atunci când cei cărora le ţii prezentarea
sunt colegii de birou, e foarte benefic să spună cineva de ce ţii prezentarea şi ce justifică faptul
că o ţii tu.
www.speakerelite.ro

4
5 expresii fatale când ții o prezentare | Andy Szekely|

Exprimarea greșită 2

„Am să vă spun o poveste...”

Contextul

Poveștile reprezintă instrumentul numărul 1 al prezentărilor de succes. Ele generează


conexiune emoțională, exemplifică orice idee mai bine decât datele, faptele sau statisticile și
sunt mult mai memorabile2.

De ce e greșită

Există o modalitate prin care se poate deteriora semnificativ beneficiul de a spune povești: Să
previi publicul că urmează o poveste. Orice poveste bună are elemente de suspans incluse în
firul epic.

De exemplu, poveștile hollywoodiene (filmele) au succes tocmai pentru că deznodământul lor


nu este clar de la început. Poveștile în prezentări au aceeași caracteristică. Cu cât ai mai multe
elemente surpriză cu atât concluzia poveștii va fi mai de impact.

De ce? Pentru că oamenii se regăsesc în personajele din poveste și trăiesc prin prisma acestor
personaje.
www.speakerelite.ro

Când spui „vă spun o poveste” sau „vreau să vă povestesc o întâmplate”, îi îndemni pe cei
prezenţi să pună tot ce urmează în „sertarul cu povești” din mintea lor.

2
Conform studiilor lui Chip si Dan Heath, datele statistice sunt reținute în proporție de 5%, iar atunci când sunt
prezentate în cadrul unei povești, gradul de reținere crește la peste 60%

5
5 expresii fatale când ții o prezentare | Andy Szekely

În loc să intre în poveste cu mintea și inima deschisă și să se identifice cu unul dintre personaje,
le creezi un fel de etichetă mentală care îi face să se asculte povestea ca un observator neutru.

E ca și când cineva din personalul de la cinematograf ar veni la tine din 15 in 15 minute și ți-ar
spune în mijlocul unei scene intense din film: „e doar un film”.

Soluția

Soluția e foarte simplă. Începe direct, la fel cum probabil ai văzut prin filme.
Din prima scenă a filmului ești introdus direct în context. De exemplu, vezi
câteva trăsuri pe o stradă aglomerată și peste acea imagine apare un text
gen „Paris, 1921”. Și povestea începe.

Povești pentru prezentări de vânzări

De mai bine de 7 ani predau un workshop de storytelling pentru vânzări. L-am prezentat până
acum în mai bine de 10 țări și peste tot este necesar să le spun consultanților de vânzări să
evite această expresie.

Iată de ce: În conversațiile de vânzări poveștile se folosesc pentru a adăuga emoție și dinamism
studiilor de caz.
În loc să explici cum ai ajutat un client, spui o poveste despre felul în care clientul şi-a rezolvat
o problemă cu ajutorul tău. E o tehnică foarte eficientă ce se bazează pe faptul că cei care
ascultă se regăsesc în povestea respectivului client și ajung să își dorească și ei același rezultat.

Dacă începi însă prezentarea cu „am să vă spun o poveste”, îngreunezi inutil procesul natural
prin care cei care ascultă se imaginează parcurgând același drum ca și clientul din poveste... În
mintea lor ar putea să își spună... „e doar o poveste...”

Pasul următor pentru tine

Când ții o prezentare sari peste „am să vă spun o poveste” și spune direct povestea. De
exemplu, ai putea spune ceva de genul „Eram in aeroportul din București in vara lui 2020 și m-
a abordat un domn care mi-a pus o întrebare ciudată...”. O astfel de formulare conține suficient
suspans ca să atragă atenția și să invite publicul să asculte. Faptul că e vorba de poveste devine
www.speakerelite.ro

implicit și nu e necesar să fie explicit.

6
5 expresii fatale când ții o prezentare | Andy Szekely|

Exprimarea greșită 3

„sa fiu sincer...”


Contextul

Un titlu de carte care îmi place mult sună așa: „Vă spun sincer, mint perfect”. Face aluzie la
ideea că oamenii care spun „sunt sincer” ridică din start suspiciunea că s-ar putea să nu fie
chiar așa de sinceri.

De exemplu, când o persoană spune în timpul unei prezentări la o ședință „ca sa fiu sincer,
acestea sunt datele pe care le-am luat din contabilitate”, la ce se vor gândi participanții?

De ce e o exprimare greșită?

Exprimarea e greșită pentru că face parte din categoria expresiilor care se numesc presupoziții.
Aceste formulări literalmente „presupun” ceva. În cazul de față formularea „să fiu sincer” poate
presupune că îți dorești să transmiți cu acuratețe informația.

Din păcate, ea mai poate presupune și că nu ai fost prea sincer până la momentul vorbirii, așa
că e cazul să îți propui să fii sincer acum.

Asta îmi aduce aminte de zicere „cine se scuză se acuză”.


www.speakerelite.ro

7
5 expresii fatale când ții o prezentare | Andy Szekely

Soluția

Cea mai simplă soluție este să elimini cu totul din vocabular expresia
respectivă. Alternativ, îți recomand să folosești expresii neutre care
transmit o idee similară, dar nu portă cu ele interpretarea posibil toxică
de care am vorbit mai sus. Iată câteva exemple:

Ca să fiu realist...
Estimarea mea este că...
Din ce am descoperit până acum rezultă...
Ce îmi aduc aminte cu siguranță este...
Cel mai probabil situația se desfășoară astfel...
Etc.

Pasul următor pentru tine

Verifică în ce măsură ai o astfel de exprimare și înlocuiește-o cu expresii ca cele propuse în lista


de mai sus. Analizează discursurile altor persoane și observă această expresie „în acțiune”. În
măsura în care e adecvat, oferă feedback pentru corectarea acestei expresii.

www.speakerelite.ro

8
5 expresii fatale când ții o prezentare | Andy Szekely|

Exprimarea greșită 4

„Vă va schimba viața...”

Contextul

Uneori speakerii foarte entuziaști și încrezători în mesajul pe care îl au de transmis fac


promisiuni greu de respectat pentru că sunt formulate prea general. Expresia aceasta face
parte dintr-o categorie mai largă de formulări, între care mai găsim:

• veți învăța foarte multe


• veți afla lucruri complet noi
• veți pleca total schimbaţi

De ce e o exprimare greșită?

E simplu. Pentru că persoanele care au înclinație spre scepticism tocmai au primit motivele
pentru care să NU creadă ce urmează să spui. În dialogul lor interior ei își vor spune ceva de
genul: „cine eşti tu ca sa pretinzi aşa ceva?” sau „nu ai de unde sa ştii acest lucru!”
www.speakerelite.ro

9
5 expresii fatale când ții o prezentare | Andy Szekely

Soluția

Folosește exprimări mai concrete pe care le poți explica si exemplifica.


Iată două posibile reformulări pornind de la exemplele de mai sus:

Vă va schimba viaţa – poate produce schimbări semnificative în condițiile


în care aplicaţi...
Veți afla lucruri complet noi – veţi afla şi o serie de lucruri noi, uşor de
reţinut şi de aplicat mai ales daca luaţi notiţe.

Pasul următor pentru tine

Atunci când pregătești prezentarea exersează aceste formulări mai ales pentru discursurile
scurte în care explici la început publicului tău ce urmează să primească.

www.speakerelite.ro

10
5 expresii fatale când ții o prezentare | Andy Szekely|

Exprimarea greșită 5:

„Eu, mie și al meu”

Context

Când ții prezentări este absolut esențial să transmiți din start ideea că te afli acolo în primul
rând ca să servești publicul și abia în al doilea rând ca să beneficiezi de lumina reflectoarelor.

De ce are efect negativ

Focalizarea pe propria persoană transmite ideea că tu ai fi mai important decât oamenii din
public. Acest fapt poate genera o deconectare emoțională de oamenii care te ascultă.

La extrem, le poate activa chiar frica de a nu fi importanți sau relevanți în contextul prezentării.
www.speakerelite.ro

11
5 expresii fatale când ții o prezentare | Andy Szekely

Voi ilustra această frică de nepăsare cu un fragment poetic din Scrisoarea I de Mihai Eminescu:

Or să vie pe-a ta urmă în convoi de-nmormântare,


Splendid ca o ironie cu priviri nepăsătoare...
Iar deasupra tuturora va vorbi vrun mititel,
Nu slăvindu-te pe tine... lustruindu-se pe el.

Imaginează-ți că strofa de mai sus este cam ceea ce își spune în mintea sa cel care te privește
când ții o prezentare. Cum ar fi dacă participanții te privesc ca pe un „mititel” care se
„lustruiește pe el” sub pretextul că îți ține un discurs?

Oamenii din public au nevoie să știe că îți pasă de ei, nu că te lustruiești pe tine pe scenă.

De aceea, evită cu orice preț să transmiți (fie și în mod subtil) că te consideri mai important
decât oamenii care te urmăresc. Aceasta este deconectarea supremă dintre vorbitor și public.

Am ales această strofă cu mesaj destul de serios, pentru că eroarea asta te poate costa cel mai
mult când ții o prezentare.

Cu ce sa înlocuiești

Ideea în acest caz nu este să înlocuiești de tot ci să schimbi rația dintre


pronumele EU și TU în favoarea celui din urmă. Este valabil si pentru
derivatele acestor pronume (mie/ție, al meu/al tău)

Excepții de la regulă

Singurul loc în prezentarea ta unde recomand să folosești mai mult focalizarea pe propria
persoană este atunci când spui o poveste personală. Chiar și în acel caz,

Pasul următor pentru tine

Când pregătești o prezentare fii foarte atent la formulele de adresare în primele minute. În loc
să spui:
www.speakerelite.ro

„Vă voi prezenta trei idei noi care se pot aplica imediat”, spune „Veți învăța trei idei noi pe care
le puteți aplica imediat...”

Și mai bine ai putea să spui: partea cea mai bună este următoarea: „Ca participant la acest
eveniment înveți trei idei noi pe care le poți aplica imediat despre...”

12
5 expresii fatale când ții o prezentare | Andy Szekely|

Studiu de caz:

Dr. Martin Luther King Jr. "I have a dream"/Am un vis.


Discurs susținut în 28 august 1963, în faţa a 250.000 de oameni strânşi la Lincoln Memorial

De regulă din acest discurs este citat fragmentul în care vorbitorul repetă de 9 ori sintagma Am
un vis.

Fragmentul cu repetiţia „am un vis” este însă precedat de un paragraf mai puțin citat. E un
paragraf important și consistent în care focalizarea atenției este orientată integral către public.
În acest paragraf sunt 9 utilizări ale pronumelui YOU/voi, la fel de multe ca în paragraful în
care se repetă sintagma „Am un Vis”, care implică focalizarea atenției pe vorbitor:

Paragraful pregătitor:

Ştiu că unii dintre voi au venit astăzi aici pentru că sunt nefericiţi şi au multe nevoi. Unii dintre
voi au venit direct din strânsoarea celulelor din închisoare. Unii dintre voi au venit din regiuni
în care sunteţi urmăriţi de brutalitatea poliţiei pentru că vă cereţi dreptul la libertate. Voi
sunteţi veteranii suferinţelor creatoare.
Continuaţi tot aşa şi aveţi încredere că aceste suferinţe nemeritate vă vor elibera. Întoarceţi-vă
în Mississippi, în Georgia, în Louisiana, în mahalalele şi ghetourile din marile oraşe din Nord cu
conştiinţa că situaţia de acum poate şi va fi schimbată. Nu vă complăceți în disperare. Vă spun
astăzi, prieteni, că, în ciuda dificultăţilor de azi şi de mâine,...

Paragraful în care se repetă sintagma [EU] „Am un vis”

Am un vis. Este un vis al cărui rădăcini sunt adânc ancorate în visul american.
Am un vis, şi anume că într-o bună zi această naţiune se va ridica şi va trăi conform
adevăratului sens al credinţelor sale:, acest adevăr este de la sine înţeles pentru noi: toţi
oamenii sunt egali.'
Am un vis, şi anume că într-o bună zi, pe dealurile roşii din Georgia, fiii foştilor sclavi şi fiii
foştilor proprietari de sclavi vor putea să se aşeze împreună la masa fraternităţii.
Am un vis, că într-o bună zi chiar şi statul Mississippi, un stat care lâncezeşte în fierbinţeala
nedreptăţii şi oprimării, se va transforma într-o oază a libertăţii şi dreptăţii.
Am un vis, că cei patru copii ai mei vor trăi într-o bună zi într-o națiune în care nu vor mai fi
judecaţi după culoarea pielii lor, ci după caracterul lor.
Am astăzi un vis...
Am un vis, că într-o bună zi în Alabama, statul cu rasiştii aceia răi, cu guvernatorul său, din a
cărui gură au ieşit cuvinte precum "intervenţie" şi "anularea integrării rasiale"..., că într-o bună
zi chiar şi acolo, în Alabama, băieţeii şi fetiţele de culoare îşi vor da mâna cu băieţeii şi fetiţele
albe, ca fraţii şi surorile.
Am un vis, că într-o bună zi fiecare vale se va înălţa şi fiecare munte se va apleca. Locurile cu
www.speakerelite.ro

gropi vor fi netezite, la fel şi cele denivelate. Iar splendoarea lui Dumnezeu ni se va revela, ca
tot ce e din carne să o vadă.

13
5 expresii fatale când ții o prezentare | Andy Szekely

O expresie bonus:

„Dragilor/dragii mei...”

Această expresie poate fi ok, însă numai dacă publicul tău are aşteptarea ca tu să comunici cu
familiaritate. Efectul poate fi invers dacă aşteptarea publicului este să te exprimi mai
protocolar.

Mai ales în conferințele mai mari din mediul virtual, unde e dificil să îţi dai seama dacă toţi
participanţii sunt „cu tine”, e recomandabil să nu te aventurezi cu acest gen de formulări.

La fel ca in cazul celorlalte expresii, este esenţială adecvarea la context.

Vreau să îţi pun de la început 5 întrebări la care chiar merită să răspunzi:

1. Îţi doreşti să fii perceput ca expert şi lider în meseria ta?


www.speakerelite.ro

2. Ai simţit vreodată că ai ceva valoros de spus, dar nu eşti pregătit să comunici celorlalți?
3. Ţi-ar plăcea să te simţi foarte confortabil când ţii prezentări?
4. Te poţi imagina ţinând prezentări super-motivante în care eşti văzut drept liderul demn de
urmat?
5. Vrei să îi convingi simplu şi uşor chiar şi pe oamenii sceptici?

14
5 expresii fatale când ții o prezentare | Andy Szekely|

Ţi-am pus aceste întrebări pentru că ele au un răspuns comun: să cunoşti tainele vorbitului
în public este modalitatea cea mai rapidă prin care poţi să evoluezi profesional!

Am pregătit câteva sute de absolvenţi în programul de dezvoltare a abilităţilor de


prezentare cu public creat ca un SISTEM coerent şi practic prin care oricine poate să înveţe să
facă prezentări eficiente chiar dacă nu a mai vorbit niciodată în public.

Tehnicile de prezentări cu public şi public speaking reprezintă cea mai eficientă cale ca
să devii un lider EXTRAORDINAR!

Când speakerul dovedește încă de la început că știe să controleze tema și transmite o doză de
prietenie și autenticitate, grupul va fi implicat în prezentare și fericit să ia parte la ea !!

În plus, tehnicile din SPEAKER ELITE sunt ușor de învățat și aplicat pentru ca ai la
dispoziţie informație de calitate, prezentată simplu și explicit.

Și bineînțeles, poţi să practici tehnicile şi să primeşti feedback până te simţi confortabil cu ele.

Metoda unică Andy Szekely se numeşte SPEAKER ELITE și se desfăşoară în mai multe centre
din România.
www.speakerelite.ro

15
5 expresii fatale când ții o prezentare | Andy Szekely

Învaţă rapid şi uşor cum să convingi


cu integritate colegii, clienţii sau partenerii
Timp de 10 sesiuni din 5 Octombrie până în 7 Decembrie, în fiecare luni, exersezi tehnicile,
ții discursuri de 5 minute și primești feedback de la facilitator și de la grupul de practică.

Group Control
După primele 3 săptămâni, vei ști cum să captezi atenția oamenilor, indiferent cât de
sceptici sunt. Vei putea transmite suficient conţinut captivant pentru public.

Mai exact:
 Vei cunoaşte în detaliu 11 tehnici de angajare a audienței.
 Vei şti când este potrivit să aplici (la început, la mijloc sau la finalul prezentării).
 Vei şti cum să combini tehnicile astfel încât să foloseşti câte 2,3 sau 4 deodată.
 Vei înţelege cum pot fi integrate în speech astfel încât audienţa să fie implicată.

Speaker Control
După 7 săptămâni - vei ști cum să ai atenția publicului și cum să îți controlezi
emoțiile, limbajul non-verbal, tonul vocii, astfel încât să transmiți încredere și siguranță.

Mai exact:
 Vei afla cele mai simple, ușor de aplicat și eficiente tehnici de autocontrol
emoțional pentru speakeri
 Vei învăța limbajul verbal și nonverbal specific prezentatorilor profesioniști
 Vei ști cum să folosești spațiul de pe scenă pentru a face prezentări memorabile

Brand Control
La final, vei avea toate resursele pentru a-ți construi o strategie de branding personal,
un model aplicabil în orice prezentare, fie că e vorba de tine, servicii sau produse.

Mai exact:
 Vei înțelege strategia de branding – care de fapt îți asigură 50% din succes
 Vei ști cum să te prezinți memorabil și să faci networking eficient în orice situație
 Vei înțelege mecanismele legendei personale și cum se integrează ea în orice
prezentare pe care o faci
www.speakerelite.ro

Te aştept să faci parte din programul de pregătire Speaker Elite!


Vei învăța toți pașii astfel încât vei deveni un speaker încrezător, credibil și autentic:
www.speakerelite.ro
– Leading for the best in you –

Andy Szekely inovează de 22 de ani în piaţa de training şi


coaching din România ca antreprenor, autor şi speaker.
El este speakerul român care a vorbit pe aceeași scenă cu cei
mai mulți speakeri de top mondial care au vizitat România.
(Exemple: John Maxwell, Robin Sharma, Martin Lindstrom,
Bob Proctor, Dr. John Gray, Brian Tracy, Dr. Oz.) A ținut
prezentări şi training în 7 țări europene, China, SUA și Canada.

Este formatorul a peste 40 de speakeri români care astăzi sunt


prezenți pe scenele țării și/sau dezvoltă afaceri de training și coaching (Exemple: Paul
Ardeleanu, Raluca Mohanu, Ovidiu Oltean, Zoia Zărnescu, Eusebiu Burcaș, Marian
Drăgulescu, Ilinca Păun, Urania Cremene, Adrian Erimescu etc.).

Andy este un pionier al pieței româneşti de seminarii deschise pe teme de dezvoltare


personală și leadership, organizând încă din 1995 astfel de conferințe cu peste 40 de
speakeri străini invitați. Experiența sa personală ca speaker și trainer depășește 2.500
de apariții live.

Creator al comunității AS, care numără peste 350.000 de membri consumatori ai


materialelor de dezvoltare personală și leadership publicate de echipa editorială și al
unei echipe de traineri şi facilitatori la nivel naţional care astăzi numără 6 Master
Traineri, 8 guest traineri şi 40 de facilitatori.

Probabil cea mai importantă contribuție pe termen lung pe care a adus-o Andy este
conceperea a 6 procese de dezvoltare personală originale în cadrul programelor
ultraintensive de tip Bootcamp (5-8 zile).

Andy Szekely a construit trei branduri naționale în educaţie:

• Conferințele 6C reprezintă un eveniment marca Andy Szekely, în care sunt


dezbătute cele 6 arii importante din viața unui om: Carieră (Leadership &
Performanță), Conectare (Relații Autentice), Cash (Prosperitate &
Bani), Corp (Energie &Vitalitate), Contribuție (Leadership & Public
Speaking), Creștere (Învăţare Accelerată & Evoluție personală)
• Elite School – programe de dezvoltare personală și leadership susținute în top
10 mari orașe ale României, cu formatori acreditați ai metodei Andy Szekely
(începând din 2010)
• Bootcamp University – program de dezvoltare personală și leadership în
format ‘‘tabără intensivă, cu durată de 4 - 8 zile‘‘, cu peste 1500 de absolvenți, o
echipă solidă formată din 10 traineri asociați și 40 de facilitatori licențiați
(începând din 2003).

Andy este autorul cu cele mai multe cărţi și produse multimedia pe teme de
dezvoltare personală şi profesională publicate în România (14 cărți și peste 200 de
ore de material audio-video).

S-ar putea să vă placă și